Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 14 vol 3

JURĂMÂNTUL

https://youtu.be/3JWTaaS7LdU?si=Z5BqdRg-ESxb8Ts6

Chao Fah nu se așteptase la o asemenea declarație.

Pentru o clipă, aerul îi părăsi plămânii, iar lumea din jur se estompă. Era foarte emoționat. Lacrimile i se scurseră încet din ochiul sănătos, calde, tăcute.

Luli observă imediat.

Ridică mânuța și îi șterse obrazul cu o grijă aproape părintească, de parcă ar fi știut exact cât de fragile erau acele clipe.

– Tati Chao, va rămâne secretul nostru, spuse ea încet.
–Trebuie să ai un motiv foarte puternic ca să faci asta, voi aștepta.

Cuvintele ei nu aveau nimic copilăresc și erau simple, dar adânci. Apoi Luli își mută atenția spre gâtul lui, unde pansamentul antiferomoni era bine fixat. Îl atinse ușor, cu vârful degetelor, fără teamă.

– Pansamentul tău e foarte puternic, adăugă ea.
– Nota de vârf… cafeaua…doar eu am simțit-o, se pare.

Ama înghiți greu. Își ținea mâinile pe genunchi, nemișcate, pentru a nu rupe vraja acelui moment.

Atunci ușa terasei se deschise. Ramanan ieși afară, atras de liniștea neobișnuită. Se opri când o văzu pe Luli lângă Ama Fanlah. Surprinderea i se transformă rapid într-un zâmbet cald.

– Hei… ce faceți voi doi?  Discutați?

Luli se întoarse spre el, calmă, sigură pe ea.

– Da.

Ramanan se apropie câțiva pași.

–Luli… crezi că ți-ar plăcea să ai un nou tati? Îți place de doctorul Fanlah?

Fetița nu ezită nicio secundă. Își puse mânuța pe mâna lui Ama Fanlah și scutură hotărât din cap, apoi încuviință energic.

– Îmi place doctorul Fanlah, ar fi fantastic să devină tati al nostru, spuse ea cu o voce clară.

Ama tresări vizibil. Inima îi bătea prea tare, prea repede. Ramanan nu glumise…nici măcar o clipă.

– Atunci… continuă Ramanan, cu o voce surprinzător de calmă,

-… hai să facem ca visul să devină realitate.

Se opri o fracțiune de secundă, apoi adăugă:

– Dar dacă ar fi așa, ar trebui să plecăm să locuim acolo unde locuiește el. Poate că vei avea și un nou frate… sau o soră mai mică.

Ama simți cum sângele îi îngheață…un frate…o soră.

Luli deveni brusc serioasă. Strânse mâna lui Ama Fanlah cu mai multă forță și îl privi pe Ramanan drept în ochi.

– Dacă vom deveni o familie, trebuie să locuim toți în același loc, e logic, nu? Nu văd unde e problema. Un frate? O soră? Aș fi foarte fericită…

Ramanan zâmbi larg, emoționat.

–Vezi? spuse el încet uitându-se duios la Ama Fanlah.

Dar Ama Fanlah nu zâmbea.

În interiorul lui, totul se prăbușea și se reconstruia în același timp. Își dădea seama că lucrurile mergeau mult prea repede și mult prea departe. Că dorințele lor erau sincere, curate… dar că el purta un adevăr greu, imposibil de rostit. El nu era un Omega, nu putea avea copii și, mai presus de toate, îi era teamă, nu de iubire ci de amploarea ei.

Își strânse maxilarul și rămase tăcut, cu mâna încă prinsă de cea a lui Luli, în timp ce viitorul se deschidea în fața lui mai vast și mai periculos decât orice fugă din trecut și pentru prima dată după mult timp, Ama Fanlah își dădu seama că trebuia să rezolve într-un fel situația.

…………….

Ariana veni special să vorbească puțin cu Ama Fanlah mai târziu, când casa se liniștise. Copiii se jucau liniștiți lângă țarcul lui Rian, iar lumina din living era acum caldă și domoală. Ramanan și Arian ștergeau vasele în bucătărie și discutau despre servici, în timp ce Etan și Mila spălau restul veselei. Ama stătea pe marginea canapelei, cu spatele drept, mâinile împreunate, ca un om care nu știa dacă are voie să se relaxeze.

Ariana se așeză lângă el fără ezitare.

Pentru câteva secunde nu spuse nimic. Doar respiră adânc, ca și cum ar fi strâns curajul dintr-un loc vechi și dureros.

– Sunt fericită, spuse ea în cele din urmă, cu o voce calmă, dar tremurată.
– Sunt fericită că Ramanan poate merge mai departe.

Ama ridică privirea spre ea. Nu interveni.

Ariana își trecu palma peste genunchi, încet, repetitiv.

– După ce Chao, fratele meu a murit… se opri o clipă.
– După ce l-am pierdut… Ramanan nu a mai fost niciodată același.

Ochii i se umeziră, dar nu plânse.

–A slăbit enorm. Ajunsese să mănânce doar ca să nu cadă din picioare și toată lumea spunea că o să-l pierdem și pe el.

Ama simți un nod strângându-i pieptul.

– A ales să-și exprime durerea aruncându-se în focul luptelor, continuă Ariana.
–Traficanți, criminali, rețele murdare…era ca și cum nu-i mai păsa dacă trăiește sau moare.

Își întoarse capul spre el.

– A fost la un pas de moarte de zeci de ori și de fiecare dată ne pregăteam să-l plângem.

Se lăsă o tăcere grea.

– Eu nu credeam că-l iubea atât de puternic și fiind sufletul lui pereche, nu credeam că va mai iubi vreodată deși mă rugam mereu să întâlnească pe cineva care ar fi putut să-i șteargă rănile. Există mai multe suflete pereci? N-aș ști să răspund la această întrebare, eu doar știu că ai apărut, spuse ea încet.
– Și, fără să-ți dai seama, l-ai adus înapoi.

Ama înghiți greu.

– Ramanan e cel mai bun prieten al lui Arian, continuă Ariana, cu un zâmbet mic, dureros și frumos în același timp.
– Și faptul că tu l-ai ales pe el… ca partener, ca om lângă tine, înseamnă enorm pentru noi toți.

Îi puse mâna pe braț, cu o căldură sinceră.

–Toată familia e fericită, mai fericită decât am fost de un an încoace.

Ama simți cum inima îi bate prea tare, prea viu. Ariana zâmbi, iar în zâmbetul acela era atât durere, cât și eliberare.

– Îți doresc ceva, Ama Fanlah, spuse ea cu blândețe.
– Îți doresc mulți copii pentru ca iubirea voastră să fie completă.

Cuvintele ieșiseră fără ezitare, fără să știe că, în acel moment, îl răneau mai tare decât orice adevăr rostit. Ama își coborî privirea. În el, frica și dorința se ciocniră violent.

– Mulțumesc, reuși să spună, cu o voce joasă.

Ariana îl privi atent, ca și cum ar fi simțit că ceva rămăsese nespus.

– Ai grijă de el, adăugă ea.
–Când Ramanan iubește, o face până la capăt și când ajunge la capăt… nu mai știe să se întoarcă.

Ama încuviință încet…știa…și tocmai de aceea îi era atât de teamă.

……………….

Drumul până la noua locuință a lui Ramanan urca lin, printre tufe de flori care răspândeau un parfum discret, nocturn. Ama Fanlah coborî din mașină și rămase o clipă nemișcat.

Casa era mică, simplă și albă.
În jurul ei, o livadă de pomi fructiferi se legăna ușor în adierea nopții. Mai jos, dincolo de pantă, oceanul se deschidea larg, întunecat și viu, cu valuri care sclipeau slab sub lumina lunii.

– E frumoasă… murmură Ama.

Ramanan îl privi atent, cu un soi de emoție reținută.

–Am ales-o pentru liniște și pentru că dimineața, oceanul se vede primul.

Când ușa casei se închise în urma lor, liniștea se așeză ca o respirație comună. Nu era o tăcere apăsătoare, ci una vie, plină de sens. Ama Fanlah rămase o clipă nemișcat, cu spatele la ușă, ascultând oceanul care se auzea de jos, din întuneric. Valurile veneau și se retrăgeau, la fel ca gândurile lui.

Casa lui Ramanan era mică, dar plină de lumină. Florile din jurul ei împrăștiau un parfum discret, iar livada din spate se contura ca o umbră protectoare. De pe colină, oceanul se vedea larg, deschis, promițător și înfricoșător în același timp.

Ama simți cum ceva din el se destinde…nu fusese niciodată primit într-un loc care să pară… ales.

– E un loc care parcă știe să aștepte, spuse el încet.

Ramanan îl privi cu o atenție tăcută…fiecare cuvânt al lui Ama părea o confesiune.

–Așa am simțit și eu, de aceea am cumpărat-o.

Ramanan se apropie încet. Nu-l atinse imediat. Îl lăsă să respire, să se așeze în spațiu, să simtă că nu era grăbit. Când, în cele din urmă, își puse mâinile pe umerii lui Ama, gestul era atât de blând încât aproape că nu se simțea.

– Ama… spuse el cu o voce joasă.
– Vreau ceva…ceva ce nu am avut până acum de la tine…

Ama se întoarse spre el, ochii îi erau umezi, dar calmi.

–Ama, te rog să devii al meu. Promit că nu voi rupe pansamentul, că nu te voi mușca, chiar dacă asta este cea mai mare dorință a mea, promit că nu voi lua nimic din ce nu-mi oferi.

Își sprijini fruntea de a lui.

– Vreau să fii aici cu mine și să devenim un singur corp.

În pieptul lui Ama, frica se amestecă cu o emoție aproape dureroasă. De atâta timp se apărase, se ascunsese, își redusese dorințele la strictul necesar. Acum, cineva îi cerea aproape totul, prezența, sufletul, corpul.

– Mi-e teamă, șopti Ama.

– Nu de tine…ci de cât de mult contează asta pentru tine.

Ramanan îl cuprinse în brațe strâns, dar nu posesiv, doar suficient cât să fie lipit de el.

–Știu…și tocmai de aceea nu te grăbesc.

Sărutul veni firesc,  ca o continuare a respirației lor. Buzele se atingeau ușor, se despărțeau, reveneau, de parcă se învățau unele pe altele. Ama simți cum trupul lui răspunde nu din dorință oarbă, ci dintr-o recunoaștere profundă a iubirii lui pentru el. Sexul lui era dureros și corpul îi fremăta….o furtună de nisip într-o clepsidră…tic-tac…tic-tac…timpul curgea speriindu-l…

Ramanan îl săruta cu o grijă care îl dezarma. Îi atingea obrazul, tâmpla, gâtul, și  fiecare gest spunea: ești în siguranță.

Ama simți că, pentru prima dată după mult timp, nu trebuia să se împotrivească. Se lăsă ținut, se lăsă dorit, se lăsă iubit, se lăsă aspirat în lava incandescentă a iubirii căpitanului Ramanan Siri.

În dormitor, fereastra era deschisă. Aerul sărat al oceanului intra în valuri lente. Lumina lunii se așeza pe pielea lor ca o binecuvântare tăcută. Se trezi dezbrăcat și întins sub Ramanan. O mână fierbinte îl mângâia sub abdomenul inferior și falusul lui se întări și mai tare. Ramanan îl prinsese în mâna lui și făcea dragoste cu el…pur și simplu… Se iubeau încet, fără grabă, lăsând emoția să conducă. Chao Fah era scufundat în emoții, în sentimente, în trăiri pe care le ascunsese până acum cu o îndârjire de războinic. Deodată Ramanan se aplecă și-i aspiră tot sexul cu buzele moi și fierbinți. Îl învârtea în gură ca un flămând doritor de mâncare . Chao Fah simți că va înnebuni de plăcere, se retrase brusc din gura lui și el însuși aspiră falusul întărit al lui Ramanan. Feromonii acestuia năvăliră în încăpere, îmbătând aerul și ființa lui Ama Fanlah. Voia…voia să-și smulgă pansamentul, să lase cafeaua Jamaica Blue Mountain să curgă peste whisky-ul Macallan, voia să se contopească cu acest bărbat pe care îl iubise din prima clipă în care îl văzuse, voia să strige în gura mare:

Ama…Ama al meu…sunt aici , eu Chao Fah,  și te iubesc până când lumea va pieri!

Notele de fond ale feromonilor lui Ama Fanlah începură să umple aerul camerei, semn că nota de vârf dorea să iasă de sub pansamentul antiferomoni. O aromă clară de scorțișoară năvăli în jurul trupurilor, iar Macallan- ul o aspiră la secundă. Notele de citrice și de caramel fierbinte înlănțuiră acel whisky flămând , înnebunindu-l complet pe Ramanan. Se retrase din gura lui Ama Fanlah, îl întoarse cu o rotație rapidă și cu o singură mișcare îl penetră intrând în canalul secret care era deja pregătit să-l întâmpine. Fu un moment atât de puternic încât cei doi bărbați gemură antrenând cohorta de feromoni din jurul lor. Ramanan își lipi obrazul de ceafa lui Ama Fanlah și inspiră oxigenul acelor feromoni. Își dorea ca un nebun să-și dea marca, dar promisese. Mirosi pielea spatelui…nu era un miros de transpirație , ea mirosea a ceva unic…ea mirosea a iubire. Mișcările de du-te vine în interiorul canalului secret erau lente, dar lungi. Ramanan  se simțea atât de fericit și de împlinit. Chao Fah impunea ritmul mișcărilor, ar fi vrut ca ei doi să nu se mai separe niciodată.

Ramanan se mișca din ce în ce mai repede. Printre gâfâieli el se apropie de urechea lui Ama Fanlah și spuse cu o tandrețe infinită:

– Ama Fanlah, jură că nu mă vei părăsi niciodată, jură că vei fi Omega al meu pe veșnicie și că-mi vei da un copil, jură.

În mintea lui  Chao Fah, cuvintele pe care Ramanan i le cerea i se păreau ca un zid ce se înălța pe măsură ce voia să-i răspundă. Un zid impenetrabil.. de netrecut…apoi, dintr-o dată avu o străfulgerare. Mintea lui analiza…mintea lui cerceta…și cuvintele explodară :

– Ramanan…jur…

Ramanana ejaculă în același timp cu Ama Fanlah, urlând numele lui:

– Aaaaamaaaaaaaaaaaaaa, aaaaaaah…..aaaaaaaaaa……!

Drumul devenise unul cu sens unic și Chao Fah știa că încă un sacrificiu se impunea din dragoste pentru acest bărbat Alpha, unic sufletului lui.

Mai târziu, stăteau întinși unul lângă altul, cu mâinile împreunate. Ramanan îi mângâia ușor degetele, ca și cum ar fi vrut să le memoreze forma.

– Vreau să fac parte din viața ta… întreagă, nu doar din nopțile tale. Vreau să fac parte din toate diminețile, din toate anotimpurile, din toate respirațiile…

Ama își întoarse capul spre el.

–Nu știu dacă sunt ușor de iubit.

Ramanan zâmbi.

–Nu caut să fie ușor. Te iubesc și vreau să te iau de soție.

Cuvintele nu erau o promisiune aruncată în noapte. Erau o ancoră. Ama închise ochii o clipă, apoi îi deschise și îl privi.

– Nu mai vreau să fug, spuse încet.

Ramanan îl sărută pe frunte, apoi îl strânse mai aproape.

– Atunci rămâi mereu ancorat de inima mea, voi fi mereu prezent pentru tine.

Oceanul continua să respire sub colină, iar în mica casă cu flori și livadă, două suflete își găsiseră, în sfârșit, un loc unde nu trebuiau să se apere de iubire.