Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 25 vol 3

Marca

Dormitorul era scufundat în întuneric, iar singura lumină venea de la lună, strecurându-se prin perdelele subțiri și desenând pe pereți umbre moi, argintii. Ramanan rămase o clipă în prag, respirând adânc. Era prima dată când pășea acolo, prima dată când spațiul acela devenea al lor.

Îl așeză pe Ama Chao pe pat, tăcut. Trupul gol era deja schimbat de căldura care se aprindea din interior, lent, inevitabil. Feromonii de iasomie se răspândeau în aer, calzi și dulci, împletindu-se cu respirația lui Ramanan, chemându-l fără cuvinte. Nu era o invitație oarecare, ci una profundă, vulnerabilă.

Ramanan se apropie încet. Îi atinse obrazul cu dosul palmei, ca și cum ar fi vrut să se asigure că Ama era acolo, prezent, real. Îl iubea. Și tocmai de aceea voia să fie blând.Sărutul veni firesc, întâi ușor, apoi mai adânc, încărcat de emoția acelei prime nopți în care nimic nu mai putea fi întors din drum. Buzele li se căutară din nou și din nou, fără grabă, și timpul însuși părea să se fi oprit să le facă loc. Ramanan simți cum trupul lui Ama răspunde, cum căldura Omega se adună sub piele, cum dulceața feromonilor devine mai densă, mai vie.

Îl cuprinse cu brațele, ținându-l aproape, protejându-l de propria intensitate. Marca era o decizie, una pe care o purta în el cu toată greutatea ei, și nu trebuia să însemne posesie, ci un legământ pe viață. Dar nu venise încă momentul. Nu încă. În noaptea aceea, dragostea trebuia să fie primul lucru simțit. Ramanan știa că marca însemna și durere, una mare. Deci trebuia să fie sigur de ceea ce își dorea Ama Chao a lui. Se întinse lângă trupul acela atât de dorit și care îi lipsise mult. Îl trase și-l lipi la piept, inspirând tot ceea ce emana din el: milioane de atomi încărcați de arome de feromoni începeau să se unduiască în jurul lor.

Ama își sprijini fruntea de a lui, respirația tremurând ușor . Sub lumina lunii, pielea lui părea să strălucească, iar apropierea lor era atât de profundă încât nu mai aveau unde să-și ascundă adevărurile. Corpul începea să se acopere de o pudră umedă, semn că lubrificarea începea.   Ramanan îl sărută din nou, mai lent, mai sigur, ancorându-l, lăsându-l să știe că nu este singur, că este dorit, iubit, ales.

Se îndepărtă puțin și-l privi calm.

– Tu…tu știi cam ce se va întâmpla?

Cha Fah ridică mâna și-i mângâie obrazul, apoi șopti:

– Chiar dacă nu știu, mă vei ghida, nu?

Ramanan îl trase din nou spre el, dar de data aceasta își lipi sexul lui de cel al lui Chao Fah și făcu o mișcare de du-te vino delicată.
Întunericul dormitorului nu era gol, el se umpluse de respirații nerostite. Lumina lunii cădea peste ei  desenând pe piele umbre moi, aproape ireale. Pentru Ramanan, camera aceea era mai mult decât un spațiu nou: era locul în care el și Ama Chao vor deveni în curând una și aceeași persoană pentru o lungă și fericită eternitate.

Ama simți schimbarea înainte să o poată numi. Căldura urca lent, ca o maree sigură, din adâncul trupului spre piele. Nu îi era teamă. Feromonii dansau într-un altfel de ritm, nu se mai izbeau haotic de pereții tavanului , ei coborâseră deasupra corpului lui Ama Chao și-l învăluiau, în timp ce se împleteau ca o funie trainică. Mirosul de cafea și de whisky, deși existent, era acum doar notă secundară în acel parfum al corpurilor fremătătoare. Se ridica însă amplă, adâncă , solemnă ca o regină, noua aromă a iasomiei Stephanotis. Părea că milioane de flori acopereau încetul cu încetul cele două trupuri, scufundându-le într-un vârtej emoțional necunoscut lor.   Era acea deschidere completă pe care o oferă doar celor iubiți. Feromonii de iasomie se desprindeau din el fără voia lui, dulci și calzi, purtând în aer o chemare mută: fii al meu. Emoțiile îl făceau pe Ama să tremure ușor de intensitatea apropierii pe care o așteptase prea mult.

Ramanan simțea. Îl iubea pe Ama de mult, dar în noaptea aceea iubirea căpăta greutate, responsabilitate. Marca nu era o dorință de posesie; era un jurământ. Și tocmai de aceea își încetinea pașii, își domolea respirația, își ținea forța în frâu. Trimitea feromoni de liniștire, feromoni ai iubirii, feromoni ai dorinței.

Săruturile lor erau adânci, dar liniștite, Ele dădeau certitudinea că fiecare îl ascultă pe celălalt dincolo de buze. Ramanan mângâia, pipăia, săruta, iubea acel trup fierbinte și unduitor.

Ama, la rândul lui, găsi în brațele lui Ramanan un fel de ancoră. Căldurile nu-l speriau cât timp era acolo — atâta timp cât mâinile acelea îl țineau fără să ceară, fără să apese. Își sprijini fruntea de a lui, respirându-l, lăsându-se purtat de ritmul comun. În aburul acelei apropieri, orice adevăr ascuns se topea.

Ramanan își plecă fruntea pe umărul lui Ama, un gest simplu, profund. În el se adunau grija, dorința și hotărârea de a fi blând. De a alege, nu de a lua. Marca avea să vină la timpul ei; în noaptea aceea, dragostea trebuia să fie primul semn.

Chao Fah  devenea frenetic,  semn că întrase în călduri. Ramanan căută certitudinea, atingând crizantema canalului secret. Degetele i se umplură de substanța vâscoasă a fluidelor ce începuseră să curgă ademenitoare. Ochii i se umplură de lacrimi pentru că i se părea că trăise un lung coșmar și că acum acesta fusese înlocuit cu un vis frumos ce devenea realitate. Făcu o rotație și se regăsi deasupra iubitului drag. Îi ridică picioarele ancorându-le în jurul gâtului său. Chao Fah începea să devină languros și scotea mici scâncete.

–Ama…Ama al meu , vino, intră, intră iubitule, ah cât te doresc…

Ramanan ascultă, nu era el sclavul inimii acestui Omega?

Penisul lui ridicat ca o suliță spre cer se înfipse în Chao Fah cu o singură azvârlire. Un geamăt erotic ieși din gura lui Omega, un geamăt care arse mădularele  bărbatului Alpha. Începu să se miște fericit, cu o adorație mută și gurile se uniră într-o sărutare care le tăie respirațiile. Drumul pe care îl parcurseseră fusese lung și uneori îi despărțise, alteori îi obligase să se abată pe itinerare bis pentru a le pune la încercare sentimentele. Iar acum, reuniți, se pregăteau să urce undeva pe un munte care îi ducea mai mult ca sigur spre lumină.

Luna continua să vegheze, iar iasomia umplea aerul cu o dulceață liniștitoare. Două respirații se armonizau, două trupuri vibrau. Ramanan avansa în interiorul corpului.

Pentru Ama Chao, căldurile veneau ca o maree pe care nu o mai simțise niciodată. Nu izbucnea brusc, ci se aduna încet, din adâncul trupului, ca o lumină care urcă fără grabă, dar fără posibilitatea de a fi oprită. Îi încălzise pieptul, apoi respirația, apoi pielea, până când fiecare nerv părea să fie mai conștient de sine decât fusese vreodată.

Era confuz….era copleșit. Trupul îi cerea apropiere, nu din nevoie fizică, ci dintr-o dorință profundă de a fi ținut, recunoscut, ales. I se părea că simțurile i se deschid prea mult: auzea mai clar, simțea mai intens, iar emoțiile îi veneau în valuri neașteptate.

Feromonii de iasomie se eliberau fără voia lui, puri și dulci, purtând în aer o vulnerabilitate pe care nu știa cum să o ascundă. Îl făceau să se simtă expus, dar și incredibil de viu. Trupul lui parcă se pregătea să spună lumii ceea ce el încă nu reușise să rostească.

În interior, Omega oscila între teamă și abandon. Îl traversa o senzație stranie de pierdere a controlului, dar și o încredere nouă, fragilă, care se lega de o singură prezență. Când Ramanan intrase în el, căldurile nu mai păreau un pericol, ci un drum pe care nu trebuia să-l parcurgă singur.

Respira mai greu, nu din dorință, ci din intensitate. Fiecare atingere, chiar și cea mai ușoară, îi trimitea fiori adânci, nu pentru că trupul cerea, ci pentru că sufletul se deschidea. Primele călduri de Omega din viața lui, ieșeau la suprafață și Chao Fah înțelese  că a fi Omega nu însemna slăbiciune ci o sinceritate a corpului pe care nu o mai putea nega. În mijlocul acelei stări noi, tulburătoare, el se agăța de corpul bărbatului Alpha, cerându-și drepturile de soț Omega.

– Iubitul meu, ah, ești bun…daaa…mai adânc, te rog, ce bun ești Alpha al meu.

Ramanan se înfrâna cât putea. Trebuia să fie conștient când îl va marca. Dacă intra în rut înainte, ar fi putut să-l rupă în bucăți de atâta pasiune și dorea ca momentul marcării să fie ceva unic, ceva emoționant, nu doar un simplu raport

Alpha versus Omega. Știa , de asemenea că odată intrat în rut, cu un Omega în călduri lângă el, 3, 4 sau chiar mai multe zile n-ar mai fi putut să se abțină, activitatea sexuală primând înaintea oricărui alt lucru. La aeroport, el vorbise cu Etan și cu Mila pentru fetițe , dar și pentru aducerea de alimente preparate pe perioada împerecherii. Își luase toate precauțiile. Gândind la aceste lucruri, se lăsă să alunece pe o parte, antrenându-l pe Chao Fah după el . Acum îl penetra din spate, poziție mult mai odihnitoare pentru un Omega, dar și avantajoasă pentru marcare. Omega devenise nesățios, scotea țipete scurte de plăcere și se izbea cu fundul de penisul lui , înnebunindu-l. Mișcările de du-te vino deveniră mai lente dar mai ample. Ramanan căuta…cloaca[1] era undeva, nu departe de vârful falusului dezlănțuit. El plecă capul spre urechea lui Chao Fah.

–Ama Chao…ce-ți dorești cel mai mult și mai mult?

Chao Fah gemu , scânci, dar o spuse clar și aproape urlând:

– Ama, vreau un copil!

Ramanan fremătă. Sărută urechea lui Chao Fah apoi începu să planeze cu nasul deasupra glandei. O mirosi, o linse  și iar o mirosi, în timp ce penisul lui dur și dureros de dornic găsise deja cloaca. Mișcările de penetrare încetiniră și mai mult, dar amplitudinea se mări dând forță penetrării. Omega părea că se pierduse în vârtejul feromonilor. Ramanan plecă dintr-o dată capul și mușcă scurt și adânc injectând otrava feromonilor lui în glanda lui Chao Fah. Ochii acestuia se măriră de surpriză și de durere, vru să urle din toți rărunchii , dar gura lui Ramanan se mută repede pe gura lui și limba fierbinte invadă spațiul aspirând sunetul înfiorător al marcajului. Falusul enorm străpunse cloaca și jetul încărcat cu sămânța vieții împroșcă uterul lui Omega atingând apogeul primei împerecheri. Începând de aici totul deveni haotic, Ramanan intrase în rut, iar Omega fu înghițit de puterea feromonilor. Timp de 5 zile Omega și Alpha atinseră de zeci de ori culmile orgasmului și timpul parcă se oprise, suspendat deasupra acelor corpuri care se iubiseră , se iubeau și, cert , vor continua să se iubească chiar și dincolo de moarte. În tot acest timp de nebunie, Sopa se ocupă să le aducă de mâncare , să curețe când totul era ca o debandadă totală, iar când dormeau, așternuturi curate le înlocuiau pe cele acoperite de lichidele căldurilor si ale rutului.

În a șasea dimineață Ramanan deschise ochii conștientizând. Chao Fah dormea un somn profund, ghemuit la pieptul lui. Ramanan îl privi emoționat și inspiră aerul din jurul lui. Mirosul de iasomie ce se bălăcea fără griji într-un irish cofee invizibil îi umplu nările și plămânii. Gândi cu mândrie, dar și cu tandrețe:

Acesta e Omega meu.

Du-se mâna la cicatricea de pe fața lui Chao Fah și o mângâie duios. Ea era martora mută a sacrificiului pe care un Alpha îl făcuse pentru un alt Alpha…

Atingerea îl trezi pe Chao Fah care deschise ochiul viu de culoarea algelor unduite de ocean. Privi chipul lui Ramanan și un zâmbet de fericire îi înflori pe față:

– Bună dimineața, soțul meu iubit.

Ramanan se aplecă și sărută buzele roșii.

-Bună dimineața, soția mea iubită.

Nici un alt cuvânt numai fu rostit, dar în aer, iasomia înflorise pe lemnul îmbibat cu sheri…

NOTĂ

[1] Cloaca-reamintesc că e o membrană care apără uterul de intrarea spermatozoizilor.