Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 3 vol2

Furii

Dimineața în bucătăria doctorului Preecha era însorită. Sopa pregătise pancake, pâine prăjită, ouă fierte, suc de fructe și împreună cu Chao Fah  supraveghea bucuria fetițelor. Era o gălăgie de nedescris și Sopa remarcase că Chao Fah părea odihnit și fericit. Discuta despre școală cu Luli când Ramanan apăru în hainele de polițist. Sopa le spălase, uscase și călcase. Fetițele ridicară mâinile în aer văzându-l:

–Tataaa!!!

Dar Ramanan păstră o față serioasă, veni spre Chao Fah , îl apucă de braț și spuse fetelor:

– Vi-l răpesc o clipă.

Plecă cu el în salonul de alături. Se așeză în fața lui Chao Fah care îl privea zâmbitor și care spuse:

–Ramanan, poți sta cu fetele aici, oricât dorești, casa e destul de mare, nu-ți face griji pentru locuință.

Întinse mâna să-i mângâie fața, dar Ramanan se feri. Vocea lui sună răgușită și aspră:

– Știu, ar trebui să-ți fiu recunoscător, dar ai profitat aseară de slăbiciunea mea. Doctore, legea 134G12, Pagina 112, Alineatele 34 și 35:Un bărbat Alpha nu are dreptul să fie într-o relație cu un alt bărbat Alpha. 2 ANI DE ÎNCHISOARE, PIERDEREA DREPTURILOR CIVILE ȘI PIERDEREA STATUTULUI SOCIAL , PLUS O AMENDĂ DE 30000 LIRE. Așa că… să nu te mai atingi niciodată de mine. Ai înțeles, doctore?

Zâmbetul lui Chao Fah dispăru.

-Am înțeles…căpitane.

După ce spuse acestea, se întoarse la bucătărie.

…………………………………………………………..

Familia Tahal mizase puternic pe acest eveniment, de aceea sală mare de recepții semăna cu o mare îmblânzită: fețe de masă grele de mătase se legănau ușor sub pașii echipelor, paharele înalte erau din cristal, iar buchetele de crizanteme opal împrăștiau un parfum stăpânit, ceremonial. Reflectoarele își probau calm unghiurile, alunecând peste coloanele placate cu marmură, peste podiumul pentru orchestră, peste ușile duble pe care urma să intre mireasa.

Tam Tahal pășea cu mersul lui țanțoș printre mese, cu brațele la spate, însoțit la doi pași de organizatorul evenimentului: un bărbat îmbrăcat impecabil, cu un clipboard gros. Tam atingea cu degetele spătarele scaunelor, măsura din ochi distanțele, verifica panglicile, ordinea, simetria. Totul trebuia să fie exact pentru această nuntă a secolului.

– Florile de pe masa principală să fie schimbate, vreau tulpini mai lungi și lumina pe alee cu două puncte în plus, spuse, fără să ridice tonul.
– Desigur, domnule Tahal, imediat, răspunse organizatorul, notând precipitat.

Mai era o zi până la nuntă  și totul era deja pregătit, dezvăluind opulența familiei Tahal. Ușa laterală se deschise fără zgomot. Un bărbat cu insignă de agent de securitate își frânse umerii să pară mai mic și se apropie grăbit. Avea un aer speriat. Se opri la o palmă de Tam și îi șopti, fără preambul, un nume și o propoziție. O propoziție scurtă care ar fi trebuit să fie imposibilă.

Fața lui Tam se goli de culoare luând alura unui perete proaspăt văruit. Îl apucă instantaneu de guler și îl ridică de la sol, cu o forță venită din miezul unei furii vechi.

– Ce dracu’ tot spui?! Mănânci rahat de dimineață?! urlă, iar sunetul vocii furioase ricoșă în cupola de sticlă.

Omul dădu din picioare în gol, ochii i se măriră. Reuși doar atât, cu o voce subțire, spartă de groază:

-E… e adevărat, domnule! Vestea a sosit chiar acum. Domnișoara Ariana Preecha… s-a…s-a căsătorit cu Arian Perth. Căpitan adjunct… de …de poliție. Căpitanul a adus o grămadă de prăjituri preparate chiar de soția lui și sărbătoresc chiar acum, la secție. S-a… s-a făcut și marcarea…

Tam Tahal îl scăpă din strânsoare pe agentul care căzu ca o  rufă murdară pe solul de marmură albă. O tăcere apăsătoare urmă cu imaginea unui bărbat care rămăsese cu mâna în aer , cu ochii măriți de stupoare și de neîncrederea. Apoi, un urlet ca un răget ieși din plămânii acestuia. Lumea din sală încremeni, înțepenită de teribilul sunet care îngloba în el ură, mânie și toată forța opresivă a feromonilor ce începeau să iasă în valuri gâtuind pe toți cei ce se aflau în jurul bărbatului Alpha.

Tam se aplecă și ridică agentul cu o forță de neimaginat, azvârlindu-l într-un colț. Un rând de pahare se prăbuși cu un clinchet lung. Urmă o dezlănțuire care făcu pe toți cei prezenți să se precipite spre ieșire. Tam Tahal cu  mânia bărbatului care nu numai că fusese refuzat dar și dat la o parte ca pe un nimic, ridică mâna și cu o mișcare de tsunami  mătură meniuri, tipărituri, șirurile de farfurii. Urla cu răgetul unui animal sălbatic înfuriat distrugând totul în calea lui. Crizantemele opal de pe masa principală se răsturnară, răspândind parfumul ca pe un semnal de alarmă.

Organizatorul, care rămăsese blocat într-un colț al sălii de evenimente, înghiți în sec, dar își păstră reflexul profesional:

–Domnule Tahal… calmați-vă vă rog…am putea… reconfigura programul… să amânăm intrarea mirilor… să…

– Tu să taci, că te ia mama dracului, scuipă Tam, tremurând de furie.

– Adu-mi-l pe șeful securității. Acum!!

Când omul dispăru în fugă, Tam își trecu palma peste față. În spatele pupilelor dilatate, mintea lui de om de afaceri și de Alpha din înalta societate calculă febril daunele: familie, investiții, reputație, presă. În piept, nu mai bătea nici o inimă, bătea orgoliul lovit. El puternicul Tam Tahal în fața căruia toți tremurau de frică fusese pălmuit de un gândac Omega? Îndrăznise acea putoare să-i păteze renumele?! O va omorî cu mâinile lui , dar înainte de asta o va viola, o va viola până când îl va implora să o omoare. Va șterge cu ea pe jos, o va biciu, o va tortura!! Târfa dracului!!!!

Un sunet îi tăie gândurile criminale și bolnave. Sunetul soneriei de apel  era acela al telefonului mamei lui.

Își scoase mobilul și răspunse.

–  Mamă.

Vocea Clarei Tahal se auzi clară, metalizată.
– Spune-mi că nu e adevărat ce se zvonește.

-O rezolv, zise Tam. Nu va cădea nici numele nostru, nici evenimentul. Dacă trebuie, transform nunta într-o gală de caritate. Oamenii nu pleacă. Iar pe ea…dacă nu e încă marcată… o aduc eu personal. O voi târî de păr până aici.

– Fără gesturi proaste, Tam. Fără sânge, înțelegi? Publicul iubește eleganța, nu scandalul. Folosește-ți capul și pune-ți costumul de duminică pe caracter. Du-te și o adu acasă. Ea e a noastră. Tatăl ei ne e dator vândut.
– Înțeleg, mamă.

Vocea femeii sună rece:

– Tam…dacă nu e marcată, marcheaz-o pe loc. Va fi legată de tine pentru toată viața.

Bărbatul închise. Se uită la degetele care încă îi zvâcneau. Își îndreptă umerii, își potrivi manșeta. Când șeful de securitate apăru, Tam îi vorbi rece:

– 4 oameni cu mine la „Ceai și Cărți”. Când voi intra în butic, anihilați orice urmă de poliție care apare. Nimeni să nu mă deranjeze.

Bărbatul dădu din cap.
–La ordin, domnule Tahal.

Tam făcu un pas. Sala, din nou, părea sub control. Dar aerul își schimbase temperatura, ca înaintea unei furtuni.

….

În biroul căpitanului adjunct, dopul unei sticle de tonic sări cu un poc scurt, iar colegii râseră. Nu era chefuitul indecent de la miezul nopții; era bucuria stinsă a unei echipe care știa ce înseamnă protecția legală.

– Să trăiți, domn’ căpitan… și să vă țină norocul, glumi unul, împingând spre Arian o cutie mică, subțire, legată cu panglică albastră.

Arian nu deschise cutia. Zâmbi puțin, mai mult cu ochii. Gândul îi plecase demult: la Ariana, la casa mică de pe străduța cu plopi, la nota aceea caldă de crizantemă care încă îi rămăsese în palme, pe trup și în suflet. Ariana lucra azi și lăsase 2 agenți din echipa lui să patruleze în fața buticului. Știa că furtuna sosea.

Telefonul vibră. Un mesaj scurt:

Tam Tahal a aflat de căsătoria voastră. E înfuriat. Și-a luat 4 gorile și a plecat spre boutique.

Arian își ținu respirația o clipă. Apoi, calm, ca și cum ar fi mutat o piesă pe tabla de șah, vorbi:

-Doi din patrula 3, discret, în civil cu mine la buticul Ceai și cărți. Alt cuplu rămâne în mașină la colț. Nimeni nu abordează pe nimeni. Observați. Dacă vedeți că treaba se încinge veniți în ajutor.

-Recepționat, șefu.

Arian închise telefonul. În tăcerea de după, își simți feromonii retrăgându-se la nivelul acela liniștitor, rece, care îl ajutase mereu să negocieze cazuri pline de tensiune. Pe podea, umbrele mobilierului semănau cu linii de apărare.

Nimeni nu te va atinge, își repetă în gând pe drumul spre butic.

Nu era o frază grandilocventă. Era o concluzie a iubirii lui.

…………………………………..

Buticul mirosea ca întotdeauna a frunze uscate, hârtie și miere. Ariana stătea în spatele tejghelei, cu o listă de dimineață în față, dar privirea îi luneca mereu spre ușă. Lanternele mici de pe stradă nu se aprinseseră încă, era acea oră cenușie în care orașul își ține respirația.

Clopoțelul de deasupra ușii sună scurt. O femeie tânără cu un buchet de dalii deschise la culoare intră și, după un „Bună ziua” timid, lăsă florile pe masă.

–Sunt de la o clientă care… vă apreciază ceaiul de mult timp, minți femeia cu stângăcia unui actor la prima repetiție.

Ariana îi mulțumi, îi puse pe tejghea o cutiuță cu prăjituri de matcha. Când femeia plecă, trase aer adânc: peste dulceața daliei, peste mierea ceaiului, alunecase o dâră subțire, tăioasă, feromoni străini, reci care nu amenințau, dar nici nu erau prietenoși. La o masă din colț 4 clienți citeau în jurul unui ceai de mentă. Din când în când discutau despre lectura cărților.

Ariana băgă mâna în buzunarul vestei și scoase un bilețel cu trei rânduri:

 Dacă apar priviri care nu cumpără, ieși pe ușa din spate pe strada de serviciu.

 În 4 minute sunt acolo, Arian.

Aproape râse. Arian pusese totul la punct. Deschise la întâmplare cartea de haiku de Shiki de pe tejghea, găsi alt poem mic, ca un nod:

Toamnă târzie
Nu spune nimic,

Frunza te aude.

Închise cartea și o mângâie ușor. Inspiră și zâmbi. Împrejurimile ei miroseau de trei zile încoace a grădină, a iarbă și a iubire. Marca temporară o proteja, o mângâia , o învăluia. Apoi, în butic, de undeva din rafturile cu cutii turcoaz de ceai, de pe la colțuri, de după tejghea izbucnea ca o lumină molcomă parfumul ei, crizantemă opal, caldă, clară. Ți se așeza sub piele ca un calm.

– Sunt pregătită, șopti, ca și cum ar fi răspuns unei chemări abia auzite.

…………..

Mașina de lux, lungă și neagră ca un dric înainta spre locul în care crizantemele opal se răzvrătiseră și aleseseră în loc de cupolă de cristal, doar un simplu pământ reavăn cu arome de iarbă cosită. Tam  primise imaginile. Ecranul tabletei îi arăta doar atât: două siluete discrete pe trotuarul opus, o mașină parcată prea corect, o femeie ieșind dintr-o florărie cu un buchet care nu era din zonă. Doi agenți de poliție care patrulau în stânga și în dreapta. Nimic periculos sau care să-l împiedice să-și atingă ținta.

Pupilele i se îngustară. Rosti ca pentru sine:

–Mireasa nu dorește să mai existe?  Vreau să o privesc în ochi și să-i simt mirosul. Dacă are pe ea feromonii lui, o să știu.

Șeful securității care era la volan, tuși scurt, stânjenit:
– Domnule… se confirmă… marcajul e… vizibil…pe glanda de pe ceafă.

Tam închise ochii o clipă. Când îi deschise, nu mai era furtună. Era gheață…și ceva extrem de crud. Atinse cu delicatețe cravașa din piele împletită și un rictus îi deformă fața.

– Vreau să văd și să miros. Atunci nu va  mai există îndoială.

De cealaltă parte a orașului,  o altă mașină aluneca tăcut spre buticul acoperit de iederă. Arian și 4 subordonați fuseseră informați de faptul că Tam Tahal se îndrepta spre buticul Ceai și Cărți cu 4 gorile după el. Drumul era aglomerat , nu avansau deloc. Într-un final puseră în mișcare girofarul și își croiră loc printre multitudinea de mașini.

………………….

În clipa în care Tam Tahal intră în butic, aerul cald se strânse ca o piele pe tobă. Vorbea rar, dar fiecare cuvânt suna a verdict.

– Afară, toți.

Cei câțiva clienți ezitară. Tam ridică ușor bărbia, iar două gorile din spatele lui deschiseră ușa larg, presând mulțimea cu politețe-forțată. Clopoțelul sună metalic, de mai multe ori, până când localul rămase gol. Tam răsuci cheia în broască. Un clinchet sec…liniște.

Ariana nu clipea. Ținea spatele drept, în spatele tejghelei, cu palmele pe lemn. Sub presiunea feromonilor opresivi, simțea cum crizantemele opal începeau să-i iasă prin piept, prin încheieturi prin pielea capului împiedicându-i respirația să rămână liniștită.

–Să lămurim, spuse Tam, apropiindu-se ca o felină ce vânează.

– Tu, o femeie Omega, ai îndrăznit să scoți capul din rahat și să mă batjocorești ?

Nu așteptă răspuns. Făcu un pas, încă unul și  inspiră scurt, precis, ca un prădător care recunoaște granițele altuia. Se trase îndărăt cu o grimasă.

– Duhnești a pământ de cimitir.

Scuipă într-o parte.

– Feromoni de marcare, dar de care marcă ? Temporară sau definitivă ?

Ariana nu zise nimic. Îl privi drept în ochi, tăcută. Se retrase un pas, apoi se întoarse pe călcâie și ca un fulger fugi către ușa din spate. Apăsă pe clanța rece,  deschise ușa, dar un braț cât o bară de fier o prinse dincolo, o ridică la jumătate și o împinse înapoi în butic. Gorila o „așeză” din nou în mijlocul magazinului, cu o forță controlată, apoi ieși. Tam Tahal, care nu se mișcase nici măcar 1 mm, în momentul în care fugise trase un scaun și se așeză cu picioarele crăcănate spre Ariana care prinsese acum aerul unei căprioare hăituite.

– Ia spune, vreau să o aud din gura ta. Te-ai căsătorit cu polițaiul ăla ?

Ariana își coborî privirea pentru o clipă, apoi ridică fruntea sus . Vocea ei sună calmă.

-Da.

Feromonii lui Tam se îngroșară la nivelul podelei, ca un fum greu, opresiv. Mirosul de benzină împânzea încet aerul floral al buticului.  Lemnul tejghelei scârțâi ușor. Crizantemele Arianei își țineau încă poziția, luminoase, calme, dar simțeau deja presiunea ca pe o mână apăsată pe piept. Femeia făcu doi pași înapoi căutând cu disperare ascunsă un loc pe unde să scape.

Tam mângâie biciul pe care îl adusese cu el.

– Așa, deci. Ce ți-ai spus în gândul tău ? Ia să vedem ce face nenea Tam dacă mă revolt un pic, nu ?

Feromonii opresivi cu iz de motor se ridicară ca o masă uriașă și se abătură pe micuța Omega care se prăbuși terasată de puterea acelui Alpha ce-i voia răul. Rochița se ridică dezvăluindu-i picioarele fine, dar de o frumusețe aparte.

Tam se ridică de pe scaun și înaintă spre trupul căzut care încerca să se târască spre ieșire.

– Ai lăsat pe altul să atingă aceste picioare ?

Biciul șfichiui gleznele delicate cu putere. Deși lovită cu forță, Ariana scoase doar un sunet înăbușit de durere. Tam aplecă urechea spre ea. Vocea lui era cumplit de calmă.

– Ce spui ? Repetă, n-am auzit.

Spunând acestea ridică din nou biciul și lovi pulpele . Biciul care avea mai multe curele fine, lăsă dâre sângerânde. Ariana gemu și se strânse în poziție fetală. Era înecată în marea de feromoni opresivi și știa că nu avea nici o scăpare. Crizantemele începeau să se trezească și cereau să fie iubite. Ariana se simți zguduită de feromonii ei care începuseră să lucreze și să se pregătească să o facă să intre în călduri.

Tam se opri dintr-o dată. Ce era asta ? O femeie marcată definitiv n-ar trebui să elibereze atâția feromoni în fața unui bărbat străin. Un gând îl fulgeră. Din doi pași fu lângă pradă, o ridică ca pe o păpușă dezarticulată și-i ridică părul de la ceafă, acolo unde era glanda. Rămase cu privirea agățată de semnul temporar al mărcii.

– Ahahahahaaaaaa !!Ahahahahahahaaaa !Așaaaaa, nu te-a marcat definitiv. Ohohooooo, micuță insectă neascultătoare. Mă vei implora să ți-o bag adânc și tare.

Tam Tahal , ținând-o pe Ariana într-o mână îi rupse lenjeria intimă și adulmecă.

– Mmmmmmm, începi să te încălzești. Ai crezut că mă păcălști ? Ia să vezi tu ce-ți dă nenea Tam, zise el vulgar și o trânti pe solul rece desfăcându-i picioarele cu genunchii.

Ariana, slăbită de feromonii opresivi intra încet încet în călduri, dar se lupta încă din răsputeri să nu fie atinsă de acel monstru. Tam își descheie pantalonii și-i lăsă în vine. Sexul lui eliberat era déjà pregătit de atac. Era amuzat să vadă acea femeie Omega care încerca să-l bată cu picioarele, fapt care îl excita și mai tare. Se prăvăli pe ea și-i șopti la ureche :

– Târfă, acum vei vedea ce e o marcă adevărată.

Ariana începu să plângă și să urle din toate puterile :

– Ariaaaan !Ariaaan, nu mă lăsa !!Ariaan !

Tam ridică dintr-o dată capul și privirea lui deveni crudă. Îi trase un pumn în cap cu toată puterea.

– Taci dracului, te voi fute, te voi marca și-mi vei fi sclavă toată viața ta !

Sub impactul pumnului, Ariana leșină. Corpul ei era acum în voia sorții…

…………………

Patru kilometri mai departe, șoseaua era un câmp de portocale sparte. Un camion culcat pe-o parte împrăștiase fructele ca pe niște felinare stinse. Claxoane, frâne, flashuri. Arian își trânti portiera și coborî.

– Șefu, nu treceți, îl opri un polițist din zonă.
–Trebuie, răspunse Arian.

– E urgență personală.

Telefonul vibră. Agentul din fața buticului, avea vocea tăiată, intermitentă:

– Șefu… e groasă… Tahal a închis… cheia…doamna…Ariana e înăuntru… afară…sunt doi, poate trei…

– Sosesc.

Arian închise, își aruncă privirea peste râul de portocale și, fără să mai calculeze, porni la fugă pe marginea drumului, pe lângă bariera de protecție. Genunchii lucrau ca pistoanele, respirația se fixa pe ritm de patru timpi. Sub piele, feromonii lui se ridicau treptat, reci și focalizați, semnalul acela al unui Alpha care intră în luptă ca într-o cameră sterilă. I se păru că-și aude numele strigat și un fier înroșit îi traversă inima.

-Rezistă, Ari. Vin spre tine.

…….

Feromonii lui Tam izbucniră pentru o clipă, ca un jăratic stârnit. Se aplecă și deschise gura cu incisivii pregătiți să marcheze.

Un vuiet se auzi și milioane de cioburi explodară în interiorul buticului. Arian ateriză pe solul din ciment brut  cu un impact greu. Pin ușa pulverizată se vedea lupta dată de cei doi agenți pentru a opri gorilele lui Tam.

Timpul se dilată. Arian inspiră adânc și se ridică cu o viteză teribilă. Deși viziunea unei Ariana leșinată, dezbrăcată pe jumătate și rănită îi întunecă mintea,  lăsă feromonii să urce, controlat, până la tăria aceea care, de obicei, liniștește camere de interogatoriu. Îi simți cum curăță aerul, cum împing înapoi presiunea metalică a lui Tam. Înăuntru, pentru o clipă, crizantemele Arianei izbucniră mai puternic scuturându-și aprig petalele ca un apel deznădăjduit.

Surprins de intrarea furtunoasă, cu pantalonii în vine, Tam încercă să se ridice și să riposteze. Nu avu timp. O forță invizibilă îl ridică și azvârli în colțul opus al buticului. Arian îngenunche și ridică trupul inconștient al Arianei. Îl depuse după tejghea pe micuța canapea din spate, apoi reveni în butic. Fața lui spunea totul. De departe, Tam încercă să se ridice, dar fu trântit la pământ de forța gigantescă a feromonilor de polițist. Știu că n-avea nici o șansă. Arian se apropie și începu să-l boxeze fără pauze. Loviturile cădeau fără oprire și în nici cinci minute corpul bărbatului se învinețise groaznic. Arian nu scotea un cuvânt, dar fața trăda toată ura posibilă.

–Mă predau, căpitane , mă predau, nu mai da !

Dar Arian era surd, îl va omorî, da, îl va omorî….crizantema lui de opal fusese rănită…

În acel moment, subordonații care fuseseră cu el în mașină intrară agitați și strigară speriați :

– Căpitane, oprește-te !Oprește-te, îl omori, oprește-te, s-a predat.

Îl înconjurară și-l traseră deoparte. Abia atunci scoase primele cuvinte :

-Scoateți gunoiul ăsta de aici și duceți-l la secție : agresiune sexuală asupra unei soții de  polițist.

Vocea lui sunase domoală, parcă ar fi povestit un fapt divers. După ce toată lumea plecă, coborî rulourile metalice, se duse în spatele tejghelei, luă trupul Arianei în brațe și urcă scările spre apartament. Trebuia să aibă grijă de crizantemele lui de opal.