În dimineața aceea nimic nu mergea cum voia. Luli, fetița mai mare avea febră și trebuia dusă la spital, câinele vomase toată noaptea și trebuia dus la veterinar. El avea o reuniune f importantă cu toți șefii diviziei 1 și era deja în întârziere.Manun urcase deja copiii și câinele în mașină și se pregătea să demareze când văzu în oglinda retrovizoare că soțul lui ridicase capota mașinii lui și înjura de mama focului.
Coborî de la volan și întrebă cu voce tare:
– Inspector șef Ramanan, ai probleme?!
Bărbatul de lângă capotă întoarse capul spre cel care-l chemase și răspunse furios :
-La dracu’, chiar azi a decis să mă lase!
Manun râse ușor :
-Ei, haide, nu e sfârșitul lumii, te duc eu, e în drumul spre veterinar. Hai, urcă, măcar odată să fiu eu șoferul tău.
Ramanan trânti capota și continuă să înjure. Manun își drese glasul de mai multe ori ca pentru a atenționa.
–Dragă, copiii te aud foarte bine.
Ramanan deveni dintr-o dată calm și surâse când urcă pe partea pasagerului. Întoarse capul spre cele două fetițe și spuse alintat cu un chip luminat:
-Cine sunt zânicile lu’ tata?
Luli se uită încruntată direct în ochii lui:
–Tati, ai spus prostii, mă dor urechile. Zânica 1 nu știe dacă își vor putea reveni.
Ramanan încercă să rămână serios, deși plesnea de râs în interior.
Se uită la cea de-a doua fetiță care nu părea să aibă mai mult de 3 ani.
– Zânica 2, tu ții cu tati, nu?
Fetița ridică brațele și le puse pe urechi.
–Dol, ulechile, dol tale.
Ramanan se întoarse oftând și puse brațul stâng pe burta rotundă a soțului Omega.
– Iubitule, cred că va trebui să aștept nașterea lui Făt -Frumos ca să fiu salvat de flăcările balaurilor.
Manun râse delicat.
– Mai ai de așteptat 4 luni, dragă. După aceea mai vedem.S-ar putea să fie el însuși un balaur.
Spunând acestea, demară și ieși din curte, îndreptându-se spre autostradă.
Atmosfera era destinsă, Ramanan cânta un cântecel împreună cu Lulu, iar Manun le ținea isonul. Autostrada nu era foarte aglomerată. În față o mașină nu avansa deloc. Manun spuse:
–O voi depăși , altfel vei fi în întârziere.
Întoarse volanul spre stânga angajându-se în depășire. Acceleră. Soarele îl orbea un pic, puse paravanul și atunci ceva i se păru anormal. Un camion de mare tonaj venea din partea opusă , dar părea că valsează.
Acceleră și mai tare pentru a depăși mașina care părea să accelereze dintr-o dată. Parcă nu voia să-l lase să depășească. Manun avu ca o presimțire. Întoarse capul spre Ramanan. Acesta citea mesajele de pe telefon.
–Dragă, nu e bizar camionul acela?
Ramanan nu răspunse imediat, doar mormăi :
–Mm?
În secunda următoare, camionul părăsi partea pe care circula și se îndreptă vertiginos spre mașina care era în plină depășire. Ochii lui Manun se măriră de groază.
Gândi:
Copiii…
Strigă :
– Ramanan, camionul!!
Abia atunci, Ramanan ridică privirea. Reflexele sale se treziră și intrară în alertă . Avea doar un gând:
Manun…
Camionul venea spre ei, la dreapta era mașina aceea cu șofer încăpățânat, nu se mai putea feri. Desfăcu centura și se aruncă cu un gest disperat peste trupul lui Manun. Trebuia să-și protejeze Omega. Ciocnirea frontală veni în secunda următoare. O bubuitură infernală, un nor negru ca un vârtej ce voia parcă să aspire pe cei patru ocupați. Fu deodată o tăcere de moarte, apoi sunetul claxonului mașinii făcută bucăți răsună ca o cucuvea ce prevestea ceva groaznic.
