– Un alt unchi? au spus Pharm și Sin în același timp. Nici unul dintre ei nu știa că mai existase un alt unchi, mai ales Sin care crezuse întotdeauna că tatăl său era fratele cel mare.
– Tata a mai avut un frate mai mare? se încruntă Sin. Pentru că se născuse acum mai mult de 20 de ani, tatăl său nu-i spusese niciodată dacă a mai avut sau nu vreun nepot.
Kritt luă cafeaua și sorbi o gură, apoi se uită la cei doi băieți, ezitând dacă era bine să le spună sau nu. Își trecu mâna prin părul ușor grizonat. Mâinile lui Parm, care țineau un pahar, tremurau inexplicabil.
Ochii unchiului Kritt semănau cu ochii cuiva pe care nu-l mai văzuse de multă vreme. Și nu erau ochii tatălui său, ci ai altcuiva…… dar ai cui?
– Da, am avut un frate mai mare, spuse în cele din urmă dus pe gânduri.
– Și de ce nu l-am întâlnit niciodată? întrebă Sin suspicios. Din câte își amintea el, ruda tatălui său, unchiul Kann, era deja decedat și fusese dus la crematoriu chiar de tatăl său.
– Măcar să-l fi întâlnit acasă.
Kritt făcu un semn din mână către chelner ca să-I aducă nota de plată și se ridică de la masă, semn pentru cei doi băieți să-l urmeze. Ochii îi erau obosiți și triști.
– E mort.
Răspunsul îi uimi pe cei doi.
– A murit de foarte tânăr, continuă vocea răgușită, întorcându-se spre cei doi băieți și zâmbindu-le în cele din urmă.
– Rudele mele nu mai sunt în viață.
Când ești mort suferi, dar să fii singurul care trăiește nu este prea diferit de a fi mort.
—
Mașina neagră marca Alphard ieși din parcarea restaurantului condusă de un șofer îmbrăcat în uniformă, care-și conducea șeful și pe nepotul acestuia acasă.
Mașina lui Sin era condusă de altcineva pentru că proprietarul acesteia era în mașina tatălui său după ce Pharm l-a implorat pe acesta să meargă împreună.
Subiectul deschis la restaurant nu fusese epuizat. Cu cât îl vedea pe unchiul Kritt că stă mai tăcut și adâncit în gândurile sale, cu atât mai tăcut era și Pharm. Inima-i bătea cu putere și era extrem de neliniștit. Băiatul își ținea mainile încleștate, strângându-le din când în când plin de neliniște. Tresări temător gândindu-se la persoana de care se despărțise cu puțin timp în urmă.
Indiferent ce se-ntâmplă, amintește-ți că Dean este aici. Întotdeauna să te gândești la Dean.
Dean …
Luă telefonul și apăsă imediat pe aplicația verde. Se încruntă văzând un mesaj de la Dean, dar nu-i spunea mare lucru. Și mai erau și o mulțime de apeluri pierdute.
[ Dean : unde ești, Pharm?]
Mesajul abia fusese trimis așa că se grăbi să-i răspundă, simțindu-se puțin confuz.
[Pharm : mă duc acasă la Sin.]
– Am ajuns, îi spuse Sin lui Pharm, care stătea în fața lui. Pharm își ridică fața din telefon și văzu porțile aurii din fier care se deschideau automat ca să intre mașina.
Era o casă mare cu două etaje, modernă și frumoasă. În partea dreaptă era un garaj pentru celelalte mașini ale familiei. Băiatul își puse grăbit telefonul în buzunar când se deschise portiera mașinii. Nu mai avu timp să-I scrie iubitului său.
[ Dean : așteaptă-mă acolo.]
Casa frumoasă și modernă fusese renovată de fiul cel mare care era arhitect. Sin a explicat că, acum câțiva ani casa veche era foarte neîngrijită. Așa că, a dărâmat-o și a reconstruit-o complet, rezultatul fiind cel care se vedea acum. Parm îl urmă pe verișorul său în living. Păcat că azi nu va putea să-i întâlnească pe frații mai mici ai lui Sin.
– Bunicul stă mai ales în camera din spate.
Tânărul îi făcu semn să-l urmeze printr-un hol lung care era legat de partea din spate a casei.
– Acum, asistenta a spus că doarme. Se va trezi mai târziu. Poți să vezi casa mai întâi. Camera aceea este o bibliotecă și biroul bunicului. Poți merge acolo să citești ceva, arătă Sin spre o încăpere din direcția opusă. Băiatul își dădu seama că erau foarte multe camere în casa aceea.
Sin mai vorbi o vreme cu Pharm, apoi primi un telefon. Se scuză și merse la etajul doi lasându-l pe băiat singur și neliniștit în living.
Ce să facă până se trezește bunicul? Băiatul se ridică și se uită îngrijorat în jur. Nu avea cum să rămână liniștit când l-au lăsat așa, de unul singur. Dar afară cerul de întunecase și părea că va ploua. Pharm se hotărî să se ridice și să se plimba prin camera care-I fusese indicată de către Sin mai devreme, ca să găsească ceva de citit.
Biblioteca nu era foarte mare, cu rafturi aranjate pe totți pereții. Mai era un culoar care trecea într-un birou lângă bibliotecă. Băiatul se uită la cărți. Era foarte surprins să vadă că multe dintre cărți erau în limba engleză. Unele cărți erau foarte vechi, dar erau încă într-o stare bună. Pe podea nu era fir de praf.
Cu vârful degetelor atinse cotoarele cărților care păreau dificil de citit. Făcu ochii mari când văzu unele dintre cărțile pe care le citise deja în timpul studiilor sale. Nu știa cine era pasionatul de citit din casă, pentru că erau multe cărțifoarte cunoscute. Se întrebă dacă ar avea permisiunea să le împrumute ca să le citească.
Premiul Pulitzer pentru literatură, Să ucizi o pasăre cântătoare, 1984. Romane distopice și chiar clasica Romeo și Julieta, toate ediții cartonate, cărți de modă veche. Unele dintre ele erau chiar prima ediție. Cartea își spunea propria poveste. Pharm luă o carte de care era interesat.
– Au.
O bucată de hârtie pusă ca semn de carte, zbură dintre pagini. Se uită în jos și văzu că era o floare pusă la presat pe o foaie de hârtie și țiplată. Pharm făcu ochii mari, se aplecă și o ridică de jos. Apoi remarcă faptul că în spate, pe raft, era o cutie de metal.
Pe cutia frumos ornamentată se afla un album foto. Se așeză cu picioarele încrucișate, luă cutia și albumul foto și-l deschise curios. Fotografiile din album îl arătau pe Sin când era încă un copilcare privea o păpușă draguță. Mai era unchiul Kritt care ținea în brațe o fetiță. De asemenea, mai erau multe fotografii cu copii. Cu cât se uita mai mult la fotografii, cu atât era mai mult atras de trecut. Fotografiile se decoloraseră, unele fiind aproape portocalii, iar altele fiind alb negru. Pharm se simțea de parcă se juca cu niște amintiri vechi.
– Tată … ochii băiatului scăpărară văzând o persoană familiară.
Un bărbat cu părul scurt și negru, care purta o cămașă, stătea în picioare, vorbea cu unchiul Kritt și multe altele. Ochii îi erau strălucitori și zâmbitori, văzând fotografiile unui tată pe care nu-l văzuse niciodată atât de clar ca acum. Mai erau și fotografii cu el și unchiul Kritt care se luptau, se îmbrățișau, râdeau, beau, și chiar și una cu tatăl lui și Sin copil.
Lacrimile îi curgeau pe albumul foto. Pharm le șterse grăbit. Suspina când văzu o poză cu tatăl și mama lui care țineau în brațe un copil. După cum arăta, știa că bebelușul era el. Lângă pătuț se afla Sin care stătea în vârful picioarelor ca să se uite la verișorul său abia născut. Pharm mângîie poza, cu inima plină de nostalgie. Zâmbi văzându-l pe tatăl său zâmbind larg, cu o expresie de încântare pe față.
Mama și Phoom trebuie să vadă asta neapărat. Ar putea să-l roage pe unchiul Kritt să-i dea niște fotografii acasă să le copieze.
Puse albumul înapoi la locul lui înainte de a se uita la cutia metalică. Se gândi că, trebuie să fi păstrat filmele separat de poze. Băiatul luă cutia metalică, dar marginea ei atinse din greșeală o carte care se afla lângă aceasta, și care se deschise.
Deodată, tot corpul i se răci.
Pe colțul cărții era o semnătură mică și o dată. Dacă nu greșea, era semnătura proprietarului și data când fusese cumpărată cartea. O semnătură care nu arăta deloc a semnătură.
– Tu chiar nu știi să semnezi
– Aceasta este semnătura mea.
– Acesta ești tu care doar își scrie numele.
Korn 18/2/1984 (*NT : กรณ์ 18/2/1984)
– Korn …
***
– Hei, unde este Pharm?
Kritt ieși din biroul său de la etajul doi și ridică surprins din sprâncene când îl văzu pe fiul său care tocmai ieșea din cameră.
– La etajul unu, răspunse Sin punându-și telefonul în buzunar.
– Care era numele fratelui tău mai mare?
– De ce întrebi? se încruntă Kritt, surprins de întrebarea bruscă a fiului său.
– Doar am vrut să știu. Numele copiilor Profesorului Salahmod din familia lui Pharm încep cu literele Ph-, în timp ce numele unchiului Kann îs cu litera K-, așa că spune-mi care este numele celuilalt unchi al meu?
Era fratele tatălui său, al cărui nume nu fusese amintit timp de mulți ani pentru că devenise tabu pentru familia Ariyasakul. Ochii scrutători îl priviră pe fiul său cel mare cu neliniște.
– Chiar dacă mă muști, nu îți voi spune. Nu vrei să te oprești?
Sin era confuz. Nu înțelegea ce vrea să spună tatăl său. După o vreme, tatăl său rupse tăcerea.
– Korn, numele unchiului tău era Korn.
~~~Sin, ajută-mă să găsesc pe cineva.
Cine?
Numele lor sunt Korn și In.
Sin, nu am putut găsi decât pe cineva pe nume InTouch. Pe cealaltă persoană, chiar nu o pot găsi.
De ce?
Cei sus-puși au oprit informațiile pentru era o persoană influentă în spatele lui.
Blocat? Îmi poți spune numele lui?
Chiar nu ți-l pot spune.~~~
Hei! Nu e ăsta numele tatălui său??
Sin privi în jos, ezitând înainte de a-și ridica fața spre tatăl său.
– Tată … Unchiul Korn cum a murit?
– De ce vrei să știi?
Vocea tatălui pare să fie stresată.
– Sinucidere, nu-i așa? zâmbi Sin, simțindu-se atât de prost. Cum ar putea uita că bunicul său a fost o persoană influentă în trecut? Cum ar putea uita că persoana despre care căuta informații era un subordonat de-al tatălui său?
– Atunci, de ce ai ascuns informațiile?
Vocea lui era aproape ca un bocet. Tatăl lui fusese cel care blocase informațiile.
– De ce cauți o astfel de informație?
Tonul vocii deveni amenințător.
– Și aș vrea să știu și cui vrei să-i dai informațiile despre aceste două persoane!
Tânărul fu surprins. Cum să-i explice? Să-i spună că juniorul lui are amintirile acestuia? Să-i spună că unchiul Korn s-a reîncarnat? E o adevărată nebunie!!
– Eu…
– Nu vreau să știu.
Tonul tatălui se înmuiase.
– Vreau ca tu să fii fericit cu Sorn. Nu trebuie să știi despre lucrurile astea.
– Ce are asta de-a face cu mine?
Sin nu înțelegea de ce tatăl lui a trebuit să blocheze informațiile și pentru el. Și ce legătură are asta cu el și Sorn?
Kritt trase o înjurătură, apoi se uită la fiul său și își dădu seama că era momentul să-I spună adevărul.
– Korn și InTouch au fost iubiți, ca tine și Sorn, spuse el ferm.
Deși știa deja câteva lucruri, Sin tot era șocat. Își încleștă pumnii și inima o luă la galop. Imaginea lui Dean în ziua când a văzut fotografia cu In îi era încă vie în minte, la fel și expresia plină de durere de pe fața lui.
– Iubiți de același sex care au fost împiedicați să se vadă de către bunicul tău, ceea ce i-a dus la sinucidere. Mâna mare a tatălui mângâie capul fiului cu o expresie tristă.
– Nu vreau să-ți urăști bunicul … Fiul cel mare s-a sinucis în fața lui. Mezinul l-a urât atât de tare, incât a refuzat să-i mai vorbească tatălui său, până în ziua morții sale. L-a torturat atât de mult pe propriul lui tată.
***
Mâinile tremurânde deschiseră capacul cutiei metalice și-l puseră lângă el. Ochii mari erau plini de lacrimi. Lucrușoarele din cutie erau prețioase și pline de însemnătate. Un breloc, fotografii vechi, chiar și caiete îngălbenite.
Pharm luă o fotografie ștearsă. Bărbatul din fotografie își ținea capul întors spre aparatul de fotografiat, cu ochii strălucind. Părul negru era pieptănat pe spate. Bărbia-i era fermă dar, per total, arăta ca un chinez cu pielea deschisă la culoare. Era persoana pe care o visase toată viața lui.
Persoana care murise în mod repetat în visele lui.
Pharm sughiță … Băiatul își acoperi gura cu mâna și începu să suspine. Suspină și mai abitir când găsi o fotografie împăturită in jumătate, și când o desfăcu, văzu un bărbat mărunțel, cu părul până la umeri, îngrijit, ținându-l de braț pe acesta.
Prin minte i se perindară imagini neclare și sentimente de fericire pe care și le amintea clar.
—-
– Korn, hai să facem o fotografie.
– Nu, nu-mi place.
– Durează o clipă, vino aici.
– Bine.
—-
Pharm ținea fotografia în mână suspinând, tremurând din tot corpul și cu inima frântă. Îi reveniră în minte multe amintiri. O voce iubitoare, atingeri tandre, multă iubire, era plin de amintiri dureroase.
– Korn …
Scoase lucrurile din cutie, și alese brelocul din piele. Pe spate erau gravate inițialele celor doi din fotografie K&I.
Sughiță… Respirația i se opri. Ochii văd în ceață, petele maronii sunt încă pe breloc.
În ziua aceea, Korn i-a pus cheia în buzunar.
Sîngele țîșni și se împrăștie peste tot. A curs până când cămașa s-a umplut de sângele roșu. InTouch, gemând, apoi țipând ca ieșit din minți. Cheia camerei care fusese cumpărată cu intenția ca ei să locuiască împreună, îi căzu din buzunarul cămășii. Sângele pătase brelocul.
– Dean… Băiatul se întinse pe jos. Mâinile îi țineau strâns cămașa și simțea că se sufocă, îngrozit. Lacrimile îi curgeau necontenit.
– Dean, Dean, Dean… strigă el, cu dor în suflet pentru iubitul lui. Mâinile și le ținea atât de strâns, încât degetele deveniră palide. Tremura din tot corpul.
Ploua torențial acum și picăturile se izbeau de geam. Zgomotele îl făceau să tremure de frică acum pe cel care ura ploaia.
– Korn, la ce te gândești? Ai promis ca vom fi împreună. Ai promis deja!!!
– Nu-l abandona pe In, te rog!
– Nu face asta … ai promis deja….
Tânărul se uita pe fereastră și-și murmura sieși.
– La naiba!!
În ploaie, un tânăr bronzat încerca să se pălmuiască pentru a rămâne conștient.
La bordul mașinii acul vitezometrului arăta viteza maximă cu care rula mașina.
Dean își tot mușca buza dar nu mai simțea nici cea mai mică durere. Când ajunsese la spital, era deja inconștient. Acum nu mai voia să piardă nicio secundă. După ce fusese frustrat că nu putea lua legătura cu iubitul său, luă cheile mașinii lui Sorn și conduse spre spital ignorând protestele celorlalți. Hainele-i erau ude leoarcă din cauza ploii. Trupul îi tremura de la aerul condiționat din mașină. De când îl văzuse ultima oară pe Pharm plecând, nu mai reușise să-l contacteze. Pharm nu-i răspunsese la apeluri și nici la mesaje. Tânărul încercase din greu să-și activeze amintirile în care apărea casa lui Korn, dar acestea erau vagi. Pur și simplu se baza pe instinct acum.
Telefonul mobil îi sună, trezindu-l la realitate. Numele lui Sin pe ecranul telefonului i se păru și mai înfricoșător. Cum ar putea uita că acum Parm era Sin?
– Bună Sin.
[- Bună Dean, unde ești?] strigă persoana de la celălalt capăt al firului. Părea că de data aceasta era o mare greșeală faptul că-l cunoștea pe Sin.
– Vin spre casa ta, răspunse el întorcând volanul. Fu și mai frustrat când se trezi blocat într-un ambuteiaj.
[- Pharm lipsește], se răsti Sin fără să mai stea pe gânduri.
– Ce?!!!
[- Pharm a dispărut. Eu m-am dus cu niște treburi și când m-am întors, Pharm dispăruse deja. Dean, ascultă-mă, Pharm a găsit un album foto și o cutie era deschisă pe podea. Pharm trebuie să o fi găsit], încercă el să explice ca juniorul său să înțeleagă.
[- Îți amintești că m-ai rugat odată să aflu informații despre cineva?]
Dean își înghiți saliva. Mâinile-i strângeau volanul cu putere.
– Îmi amintesc … te-am rugat să afli informații despre Korn și Intouch.
Te rog, spune-mi că totul a fost o greșeală, te rog spune-mi că totul a fost o neînțelegere. Te rog ….
[- Korn a fost unchiul meu] , spuse Sin tare și clar, pentru a evita orice neînțelegere, și de asemenea, unchiul lui Parm. [Persoana pe care o căutai dintotdeauna a fost ruda mea.]
Răspunsul lui Sin i-a spulberat și ultima speranță. Dean lovi cu putere volanul, își încleștă fălcile cu tot corpul tremurând. De ce l-a lăsat pe Pharm să se ducă singur? Cum a putut să facă așa ceva?!?
Zâmbetul lui Pharm va dispărea. Fericirea lui Pharm se năruia. Nu își dorea să vadă asta. Își dorea să-l protejeze în brațele sale, își dorea ca el să nu știe nimic.
Sunetul unui apel telefonic îl aduse pe Dean la realitate. Și numele apelantului îl făcu să răsufle ușurat.
Pharm …
– O să te sun eu înapoi, spuse Dean, terminând convorbirea cu Sin și răspunzând imediat la celălalt apel.
[- Dean …] suspinele de la celălalt capăt al firului îi provocau durere. Dean simțea că-i ard ochii.
– Unde ești acum? Vin să te iau, spuse tânărul, încercând să-și reprime tremurul vocii.
– Pharm …. Pharm, îl chemă el în mod repetat cu o voce blândă, de parcă i-ar fi fost teamă că Parm se va prăbuși.
– Dean știe locul …, răspunse băiatul cu o voce stinsă.
– Sunt acasă … acasă la noi …
– Pharm!!!
Dar convorbirea se întrerupse brusc. De data asta, indiferent de câte ori a încercat să-l sune înapoi, robotul telefonic i-a spus doar că apelatul nu poate răspunde.
Casa noastră, casa noastră, casa noastră.
Dean a decis să-l caute. Cu siguranță că nu e la apartamentul lui. Pharm, unde ești? Unde ai fugit?
~~~~~
– Chiar va cumpăra Korn o cameră în această clădire?
– Îhî, această clădire tocmai a fost terminată. Are și lift.
Apartamentul cu o cameră era considerat cea mai nouă modă în această perioadă. Clădirea avea doar 8 etaje, dar avea lift, ceea ce era considerat un lux.
Tatălui lui In nu-i plăceau asemenea apartamente deloc. El spunea că era ca și cum ai fi cumpărat un loc în aer, fără să simți pământul sub tine.
Tânărul râdea spunând
– Și tatăl meu este la fel, și-i strângea mâna.
– Dar e în regulă să cumperi un astfel de loc. Pentru că noi ne vom căsători, nu-i așa?
InTouch ridică din sprâncene și apoi râse. Îi plăceau cuvintele lui Korn pentru
că-l amuzau. Iubirea era ca și cum ar visa cu ochii deschiși.
—-
Tânărul întoarse mașina imediat. Sunetul frânelor fu urmat de cel al claxoanelor și al protestelor, ceea ce nu-l afectă deloc, de parcă nu-i mai păsa de nimic. Apartamentul pe care l-au cumpărat împreună, apartamentul care se afla în partea cealaltă a orașului.
Pharm, așteaptă-mă.
***
Clădirea în care se afla apartamentul era veche de 30 de ani și întunecată. Erau lumini aprinse la câteva etaje doar pentru a indica faptul că mulți chiriași se mutaseră, lăsând doar câteva apartamente ocupate. Băiatul merse prin ploaie, către ghereta paznicului. Clădirea care era odată frumoasă și curată, acum devenise ștearsă cu vremea. La vremea aceea se ducea acolo împreună cu Korn să verifice dacă apartamentul era gata. Prima priveliște minunataă era încă de neuitat.
Pharm era ud până la piele. Odată intrat în clădire, apăsă liftul până la etajul 8. În lift mirosea urât și era umezeală. Când se deschise ușa liftului, Pharm se îndreptă încet spre apartamentul pe care nu-l putea uita niciodată.
Ziua în care ploua torențial, ziua când el și Korn au venit împreună ca să se ascundă în acest apartament.
În fața apartamentului, era o bandă de la poliție pe care scria “intrarea interzisă”. Băiatul scoase cheia pe care o luase din casa bunicului său pentru a deschide ușa. Gol de 30 de ani, ar trebui să fie murdar și nu locuise nimeni acolo din cauza sinuciderii. Atinse peretele familiar și atinse comutatorul pentru a aprinde lumina.
“nu se poate …”
Priveliștea ce se întindea în fața ochilor săi nu semăna nici pe departe cu ce era în imaginația lui. Nici un fir de praf, nici o stricăciune, totul rămăsese la fel ca atunci, fără nici o diferență. Unele lucruri erau vechi dar nu erau stricate, ca și cum timpul s-ar fi oprit 30 de ani. Trupul ud al lui Pharm tremura. Mâna îi atinse masa. Era curată de parcă cineva ar curăța-o în tot acest răstimp.
Lacrimi fierbinți îi curgeau pe obraji, amestecându-se cu picăturile de ploaie.
Masa pe care au ales-o împreună.
– Aceasta are mărimea perfectă pentru ca două persoane să mănânce împreună.
Paharele pe care le-au cumpărat împreună.
– Acestea sunt albe și acestea sunt negre. Le aleg pe cele negre.
Totul este la locul lui, nimic nu este mutat nici macar un milimetru. Singurul lucru mutat este canapeaua. Pharm atinge perna care a trebuit să fie înlocuită. Apoi zâmbește. Bineînțeles cum să nu o înlocuiască? În ziua aceea era plină de sângele lor.
Parm se așează pe canapea în aceeași poziție ca acum 30 de ani. Își ridică genunchii la piept, îmbrățișându-i strâns cu brațele. Își îngroapă fața în genunchi și suspină plin de regrete.
Nu vrea să-și amintească, dar trebuie să-și amintească. Nu vrea să știe, dar trebuie să știe. Este pedepsit de karma.
– Pharm!!!
Vocea îl strigă cu respirația tăiată. Asta arată cât de repede a alergat ca să ajungă aici. Trupul înalt al lui Dean stă sprijinit de ușă în timp ce îl privește fix pe Pharm care stă chicit pe canapea.
– Dean, spuse Pharm uitându-se la iubitul său a cărui față este palidă acum.
– Să ne întoarcem acasă, spuse Dean, pășind în camera unde Parm încă plângea. Avea ochii umflați și roșii.
Dean nu vrea să vadă această canapea. Nu vrea să vadă această cameră. Ceva din interiorul lui strigă către această cameră care este încărcată de amintiri pline de cruzime.
Pharm își șterge lacrimile, și apoi se îndreaptă clătinându-se către iubitul său. Ochii lui nu se mai puteau concentra asupra nimic. Urechile lui nu puteau auzi decât sunetul ploii. Vocea lui Dean se auzea din îndepărtare.
– Korn îl iubește pe In, îți amintești, îl iubește pe In foarte mult.
Poc!!!
– Korn!!!!
– Îl iubesc pe Korn (suspină) … îl iubesc pe Korn. Ne-am promis deja … că vom fi împreună pentru totdeauna.
– Mincinosule!!! strigă Pharm, lovind pieptul lat, împiedicându-l pe Dean să-l îmbrățișeze.
– Cum îndrăznești! Cum îndrăznești să ucizi persoana pe care o iubesc cel mai mult, nenorocitule!! Mincinosule!!
El plânge și se chinuie torturat de amintiri, mâinile continuând să-l lovească cu putere pe iubitul său, furios de trădarea acestuia. Furios că l-a abandonat, furios că a refuzat să lupte împreună.
Dean a încercat să-i țină mâinile lui Pharm și apoi l-a îmbrățișat pe băiatul care plângea până la extenuare. Pharm a continuat să țipe ca să-i dea drumul, mâinile sale lovind încontinuu umerii lați.
Fața interesantă a lui Dean era îngropată în umărul lui Pharm, care tremura. Lacrimile îi curgeau fără să le poată controla.
– Îmi pare rău … îmi pare rău, repetă Dean. Nu știa ce să mai spună, pentru că înțelegea pe deplin ce făcuse.
– Știi cum m-am simțit când te-am văzut în fața ochilor?! spuse Pharm suspinând non stop.
– Era sânge peste tot. Mâinile mele erau roșii de sânge, spuse Pharm împingându-l pe iubitul său și ridicându-și fața spre el ca să-l privească în ochi.
– Oricât de mult te-am strigat, tu nu mi-ai răspuns niciodată. M-ai părăsit … tu, care mi-ai promis că vom fi împreună, spuse el în timp ce continua să lovească pieptul lat cu putere, până când îi dădu sângele.
– Nu mai pot respira, inima mea s-a oprit, lumea mea s-a făcut bucăți, nu mai am energie. Chiar dacă ne iubim, tu ești cel care m-ai rănit cel mai mult!!
– Nu … nu … eu te iubesc. Îmi pare foarte rău, iartă-mă, te rog.
—
– Pharm, nu pleca.
– Unde m-aș putea duce, când eu îți aparțin?
—
– In, nu face asta!! spuse Dean cu voce temătoare, nu mi-l lua pe Pharm.
Dean își îmbrățișă strâns iubitul. A doua oară nu îl va mai lăsa să plece, niciodată.
– Nu mi-l lua pe Pharm.
Groaza îi cuprinde inima.
– Dean!! Pharm!! Se aude o voce puternică ce le întrerupe plânsul, amândoi întorcându-și capul spre locul de unde se auzea vocea, pentru a-i vedea pe Sin, Sorn, unchiul Krit, mama lui Parm și Phoom. Sunt toți acolo.
Și, cel mai important este că acolo se află o persoană în scaunul cu rotile. Persoana aceea este slabă, numai pielea și oasele, din cauza cancerului în stadiul final care este pe punctul de a lua viața acestui bătrân, dar ochii pătrunzători nu sunt diferiți de felul cum erau în trecut, când încâ era un bărbat puternic.
– Korn, spuse vocea răgușită, pe un ton stins dar clar pentru toată lumea. Dean lăsă lacrimile să-i curgă pe obraji, îmbrățișă strâns trupul lui Pharm, de parcă i-ar fi fost teamă că nu-l va mai vedea niciodată.
– Tată…
