Partenerul perfect- Capitolul 6

Consecințe

Își deschise ochii și primul lucru pe care îl văzu fu amicul său, care părea ușor agitat, încercând să îndrepte niște cute de pe tricoul care îi stătea mulat pe trup.

Nu spuse nimic, doar coborî privirea pe silueta lui bine conturată. Părea că se pregătește de ceva.

Își ridică apoi privirea spre chipul său și rămase hipnotizat, înjurând în barbă când realiză că celălalt îl surprinsese privind la el cu atâta intensitate.

Își drese glasul și căscă discret, ascunzându-și gestul în dosul palmei, în timp ce se ridica mai sus în pernă.

– Ce zici? întrebă Tom, făcând o mică piruetă.

Își ridică o sprânceană confuz, coborând din nou privirea spre hainele lui: aceiași pantaloni lejeri, albaștri, și un tricou alb.

Nu părea nimic deosebit  sau poate era doar modul în care hainele îi veneau perfect pe trup. Își scutură rapid capul, încercând să-și alunge gândurile nepotrivite.

– Este ziua ta? întrebă, coborând picioarele din pat și privind întrebător.

Tom îi răspunse cu un zâmbet larg:

– Nu… dar, acum că ai amintit, ziua mea este peste două zile. Poate de aceea astăzi vin în vizită mama și iubita mea.

B înghiți în sec când realitatea îl izbi din nou. Nu înțelegea aceste simțiri față de colegul său: stranii, noi, ciudate.

Poate era o urmă de gelozie…

Gelozie pentru că Tom primea vizite. Pentru că Tom mai avea pe cineva în viața lui. Iar el nu mai avea pe nimeni.

– Arăți normal. Și… la mulți ani în avans, spuse, ridicându-se complet din pat și bătându-l prietenește pe umăr.

Se îndreptă spre robinet, de unde își umplu cana și luă o gură zdravănă de apă.

– Mulțumesc, amice, dar nu vreau să arăt normal, îl auzi spunând în spate.

Întorcându-se, îl văzu pe Tom căutând frenetic printre hainele aruncate pe pat. Ridică un tricou, îl mirosi și se strâmbă.

– Vreau să arăt bine pentru fetele mele, zâmbi el, privind scurt spre B.

– Arăți bine oricum, se auzi B vorbind înainte să gândească.

Se bâlbâi, completând stângaci:

– Adică… ești un bărbat atrăgător… adică… pentru femei… pentru iubita ta, adică…

Se mușcă de limbă, încercând să oprească avalanșa de cuvinte.

Tom izbucni într-un zâmbet larg, gropițele din obraji făcându-și apariția, și dându-i privirii un farmec aproape irezistibil.

– Și tu ești un bărbat atrăgător… pentru o femeie, îl ironiză cu propriile sale cuvinte, chicotind când văzu privirea confuză a amicului său.

– Ne vedem în două ore! Promit să-ți aduc ceva bun, îi făcu cu ochiul și ieși grăbit pe ușa metalică deschisă.

Rămas singur, B își puse mâinile în șolduri și închise ochii, inspirând adânc.

Trebuia să păstreze o oarecare distanță…

Încarcerarea și lipsa de apropiere îl făcuseră să gândească tot felul de prostii despre colegul său, deși nici dezinvoltura lui Tom nu ajuta prea mult la asta.

Ieși și el pe ușa deschisă, dorind să-și limpezească mintea.

Pașii îl purtară în curtea exterioară, unde inspiră aerul răcoros și își ridică privirea spre cerul acoperit de nori, semn de ploaie.

– Dar ce avem noi aici? auzi un glas străin în spatele său.

Se întoarse brusc și văzu în fața sa trei bărbați.

Cel care vorbise era masiv, mai mult gras decât musculos, iar ceilalți doi păreau aproape fragili lângă el.

Situația era aproape amuzantă, dar privirile lor reci îl făcură să facă un pas înapoi.

– Nu vreau probleme, rosti sec, încercând să-i ocolească.

Însă unul dintre ei îl prinse de braț și îl opri.

– Dar noi vrem, spuse acela, strângându-l tare.

B îl privi pe sub gene. Era mult mai mic de statură și l-ar fi putut doborî ușor, însă știa că în secunda următoare ceilalți doi l-ar fi învins.

– Nu cred că ne cunoaștem. N-am nicio problemă de împărțit cu voi, încercă să aplaneze.

– Unde sunt banii? auzi întrebarea.

Privirea i se mări de uimire.

Directorul a schimbat tactica… gândi rapid, dar nu apucă să reacționeze: simți lama cuțitului străpungându-i abdomenul.

Aerul i se blocăîn piept. Cei trei dispărură imediat.

Își duse mâna la rană și privi sângele care începea să îi inunde palma.

Transpirația îi șiroia pe frunte, gustul amărui îi invada gura.

Mai apucă să ridice o ultimă dată privirea spre cer înainte ca întunericul să-l înghită și să cadă la pământ.

Se simți zguduit.

Deschise brusc ochii, apoi îi închise din nou, orbiți de lumina puternică.

Încercă să se miște, dar mâinile îi erau imobilizate.

Simțea patul clătinându-se sub el. Cu efort, își deschise din nou ochii. Încăperea semăna cu o ambulanță, dar știa că nu putea fi reală.

– Te-ai trezit, auzi un glas în stânga.

Întoarse capul și-l văzu pe Tom, privind spre el cu ochi îngrijorați.

– Te doare ceva? Nu te mișca, îi spuse Tom, observându-i agitația.

– Mai avem puțin și va fi bine…

Îl văzu pe Tom trecând cu degetul peste o rotiță de la furtunul care atârna lângă patul său.

– Dormi… îi auzi vocea în ecou, înainte ca lumea să se întunece din nou.