Pe insula lui Hong Kong Shuai erau o mulțime de păsări. Viața marină era, de asemenea, extrem de abundentă, cu pești, creveți, crustacee și chiar castraveți de mare, toți disponibili la pescuit.
Lu Yi Peng, care demisionase din serviciul de poliție, venise să locuiască cu Kong Shuai. Avea nevoie să-și folosească brațele și picioarele pentru că se săturase să hrănească păsări toată ziua. Așa că se oferise voluntar să meargă la pescuit cu Luo Song Zi pe o barcă. Tocmai aflase că Luo Song Zi fusese cândva fiul unui pescar. Dar renunțase la pescuit pentru a lucra ca mafiot și fusese salvat de Hong Kong Shuai în timpul unei mari ciocniri. De atunci, îl urmărise tot timpul, veghind asupra lui.
Luo Song Zi era un om înalt. Înălțimea reală era aproximativ aceeași ca a lui Lu Yi Peng, dar corpul era gros și greu ceea ce-l făcea pe Lu Yi Peng să pară atât de mic când stăteau unul lângă altul. Tocmai împlinise douăzeci și opt de ani anul acesta. Dar fața avea o cicatrice și trecuse prin multe lupte, ceea ce îl făcea să pară cu câțiva ani mai în vârstă decât vârsta sa reală. Luo Song Zi părea agresiv și fioros când de fapt era incredibil de blând și de amabil.
Astăzi, Luo Song Zi pornise să pescuiască dimineața devreme. Lu Yi Peng, care nu făcuse dragoste cu Hong Kong Shuai aseară, avu destulă putere să se ridice din pat ca să se ducă la pescuit. Lăsă acel păun să-și găsească fericirea dormind până la amiază.
Tânărul își schimbă hainele și se duse pe partea cealaltă a plajei unde era ancorată barca. Luo Song Zi aștepta deja acolo. Comportamentul lui era la fel de obraznic ca întotdeauna. Mânecile cămășii de bumbac pe care o purta erau pliate sus, pentru comoditate. Se vedea cicatricea cu cuvântul Hong Kong Què.
Luo Song Zi îi spuse că și-o făcuse cu un cuțit. Dar după un timp, Hong Kong Shuai văzuse că pielea redevenise intactă. Deci dacă folosea un cuțit, se putea vindeca complet. Așa că schimbase tehnica folosind un fier înroșit. Lu Yi Peng ascultă și nu știu ce să spună. Așa că doar dădu din cap.
În timp ce cei doi oameni erau pe cale să ia barca de pe mal vocea cuiva răsună:
– Vin și eu!
Lu Yi Peng ridică privirea și îl văzu pe Hong Kong Shuai într-un halat de bumbac maro cu pantaloni largi. Îi amintea de bătrânul său unchi care stătea acasă pentru a-și crește nepoții. Dar chipul lui Hong Kong Shuai nu se potrivea deloc cu vârsta lui.
– Hei, ești deja atât de bătrân. Nu trebuie să te dai peste cap să prinzi singur pește. Du-te la culcare, domnul Luo și cu mine ne vom ocupa de el, spuse tânărul repede.
Pentru că bănuia că dacă Hong Kong Shuai apăruse așa, cu siguranță nu era de bun augur. Hong Kong Shuai se uită la el și zâmbi:
– Xiao Zi, lasă-mă să vin cu tine.
– Hai, Khun Nok Yung, spuse imediat Luo Zi întorcând barca înapoi la țărm.
De fapt, el deja plănuise să-l invite, dar fusese oprit de Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai în loc să urce în barcă normal, făcu un triplu salt cu capul în jos și ateriză la prova bărcii la fel de frumos ca o gimnastă. Lu Yi Peng se uită la el înainte de a vorbi.
– Nu poți să faci lucruri ca o persoană normală?
Hong Kong Shuai se întoarse și-i luă fața în mâini.
– Oh… Peng Peng nu poate face asta, deci e gelos.
– Ești nebun? Nu concurez cu tine la giumbușlucuri, răspunse Lu Yi Peng și încercă să înlăture acea mână. Dar din nou fu prea încet. Hong Kong Shuai îl trase spre el și-i sărută gura cu înflăcărare.
– Ei hai, dacă faci un tam-tam ca ăsta, peștii se vor speria și vor fugi cu toții. Uită-te la Xiao Zi. Nu am văzut încă nicio plângere.
Lu Yi Peng se întoarse să se uite la Luo Song Zi. Văzu acea persoană zâmbind strălucitor.
– Khun Nok Yung este grozav în toate.
Da… uitase că tipul ăsta îl venera pe Hong Kong Shuai ca pe adevăratul său tată. Lu Yi Peng întoarse capul și se uită la apa mării care se spărgea în spumă albă pe prova navei. Hong Kong Shuai se apropie ușor, ca o felină apoi își îngropă fața în umărul tânărului. Lu Yi Peng îl îndepărtat imediat.
– Hei, tu vrei să-l faci pe Luo Zi să-i fie rușine? pufni tânărul. Dar în loc ca cealaltă parte să-i urmeze cuvintele, se înghesui din nou în el:
– De ce ți-e rușine? E persoană înțelegătoare.
– Nu toți oamenii sunt îndrăzneți ca tine, spuse Lu Yi Peng îndepărtându-l din nou.
Vocea lui Luo Song Zi, care conducea barca, se auzi vorbind.
– Khun Chai Lu, nu este nevoie să fii jenat. Toți oamenii care se iubesc sunt așa. Chiar și părinții mei se îmbrățișau pe barcă.
Lu Yi Peng rămase cu gura căscată. Parcă ar fi devenit brusc mut. Hong Kong Shuai îl apucă de braț apoi își apăsă partea de jos de coapsele lui într-un mod erotic:
– Tu… îmbrățișează-mă. Vântul suflă așa puternic și mi-e frig.
Tânărul se uită cu privirea la omul care era chiar lângă el înainte de a vorbi.
– Dacă ți-e frig, du-te, adăpostește-te în cabină, spuse el arătând spre cabina unde stătea Luo Song Zi.
Hong Kong Shuai doar pufni. Apoi ridică puțin capul.
– Peng Peng este cu adevărat insensibil. Un lucru atât de simplu și nu poți face asta pentru mine. Cum poți fi un soț bun?
Lu Yi Peng se uită la Hong Kong Shuai de parcă ar fi vrut să-l mănânce, apoi îl trase și-l îmbrățișă. Hong Kong Shuai își îngropă fața în umerii săi largi. Apoi îi făcu semn să privească soarele care răsărea peste apă:
– Peng Peng, soarele e pe cale să răsară.
Lu Yi Peng scoase doar un mic zgomot din gât.
– Hm…
Pe lângă soare stolurile de păsări marine începură deja să zboare pentru a găsi hrană.
– Peng Peng, astăzi vom face un concurs de pescuit. Cine pierde trebuie să gătească.
?!
Înainte ca Lu Yi Peng să deschidă gura să spună ceva, Hong Kong Shuai se retrase brusc. Merse spre partea din spate a bărcii cu motor și scoase două harpoane:
– Uite, acesta este al tău, spuse el, punându-i harponul de metal în mână.
Lu Yi Peng nu putu rezista și întrebă imediat:
– Hei, există un năvod, de ce ai adus un harpon!?
– Peștii au o singură gură. Cum pot ei să concureze? În plus, acum avem mulți pești de uscat. Nu e nevoie să prinzi mulți, folosește doar un harpon, spuse Hong Kong Shuai și se întoarse către Luo Song Zi.
– Xiao Zi, condu bine barca, sau Xiao Peng Peng va țipa că ești din nou de partea mea.
– Da.
Luo Song Zi acceptă, în timp ce Lu Yi Peng se frământa pentru că nu pescuise niciodată. Hong Kong Shuai îl putea bate ușor.
Pe măsură ce soarele se ridica la orizont reflectând vasta întindere de apă, Lu Yi Peng văzu mulți pești sărind pe lângă barca ce naviga. Hong Kong Shuai își îndreptă mâna în jos și vorbi cu o voce veselă:
– Ai o jumătate de oră, Peng Peng. Bate-mă!
Lu Yi Peng nu avut timp să spună ceva că Hong Kong Shuai plecă repede spre prova navei. Apoi harponul fu aruncat în jos. Când îl trase în sus, avea deja un pește care se zvârcolea.
– Unu ..
Numărătoarea începuse…Lu Yi Peng nu știa ce să facă, așa că se aplecă înainte să caute niște pești.
Născut acum douăzeci și șapte de ani, locuise mereu în oraș. Nu folosise niciodată un harpon pentru a înjunghia peștele. Nu pusese niciodată mâna pe un pește viu. Iar acum era pe această insulă și trebuia să prindă unul.
Lu Yi Peng strânse harponul în mână. Acesta era un echipament de bază care fusese folosit din cele mai vechi timpuri. Chiar dacă nu-l mai folosise niciodată, asta nu înseamnă că nu o putea face.
Corpul navei se izbea în mare, făcând spumă în jur. O grămadă de pești săreau în jurul ei . Dar majoritatea dintre ei tindeau să fie înghițiți de acele valuri. Lu Yi Peng se uita în jur, dar nu găsi momentul potrivit pentru a arunca harponul în jos. Între timp, Hong Kong Shuai străpunsese deja trei.
în timp ce urmărea să prindă un pește alb care tocmai îi sărise de două ori în fața lui, îl auzi pe Hong Kong Shuai strigând:
– Peng Peng, delfini!
Lu Yi Peng se întoarse să privească. Apoi văzu un grup de delfini sărind la vreo zece metri distanță de barcă. Îl văzu pe Hong Kong Shuai urcând pe prova navei. Apoi ridică harponul ca pentru a-l arunca într-un delfin. Tânărul se repezi în grabă și îmbrățișă talia acelei persoane:
– Kong Shuai, ce ai de gând să faci?!
Lu Yi Peng depuse un mare efort pentru a reuși să-l tragă în jos de pe bordul navei.
– Kong Shuai, te rog, cine mănâncă delfini?
– Eu îi mănânc, răspunse Hong Kong Shuai.
Ochii lui Lu Yi Peng se măriră:
– Ai mai mâncat?
– Nu, dar intenționez să încerc astăzi.
Hong Kong Shuai răspunsese cu o expresie extrem de serioasă.
Lu Yi Peng se uită la el și se simți neputincios.
– Kong Shuai, delfinii sunt mamifere.
– Știu, răspunse Hong Kong Shuai, apoi continuă:
– Nu am gustat încă. Cum o fi textura lui?
După ce spuse asta, se pregăti să se urce din nou pe prova navei. Lu Yi Peng aproape că nu-l putu prinde la timp. Tânărul îl trase pe Hong Kong Shuai înapoi și încercă să se gândească la cuvinte care ar fi fost suficiente să împiedice această persoană să facă lucruri crude acelor creaturi marine.
– Kong Shuai, delfinii sunt animale drăguțe, spuse Lu Yi Peng.
Cealaltă parte se întoarse să se uite la el:
– Hm, am văzut la televizor. Dar drăguț nu înseamnă că nu îl poți mânca. Chiar și câinii și pisicile se mănâncă.
Lu Yi Pen își dorea foarte mult să moară cu Hong Kong Shuai de gât. La ce se gândea tipul ăsta care voia să-l facă să mănânce carne de delfin? Se gândi în grabă la alte cuvinte pentru a-l convinge.
– Kong Shuai, delfinul este la fel de inteligent ca Xiao Chik al tău.
– Poate vorbi? întrebă el.
Lu Yi Peng păru jenat.
– Nu poate. Dar poate salva oameni de la înec.
– Dacă îl poate ajuta pe Peng Peng, nu îi voi mânca, spuse el, prefăcându-se că îl apucă pe Lu Yi Peng și îl aruncă peste bord.
Tânărul strigă:
– Kong Shuai, nu mai face lucruri ciudate!! Ai pește normal, mănâncă-l. Te implor acum. Nu te duce să-l străpungi.
Hong Kong Shuai se uită la fața lui Lu Yi Peng pentru o vreme apoi zâmbi.
– Peng Peng este cu adevărat un filantrop. Chiar nu mănânc carne de delfini. Glumeam. Xiao Zi iubește delfinii de și-ar da viața pentru ei. Nu le-aș fi făcut nimic.
Lu Yi Peng se uită la cealaltă parte.
– Atunci de ce te-ai prefăcut că vrei să-l străpungi?
– Uită-te mai bine la ceea ce străpung acum.
Hong Kong Shuai se uită la el și chicoti. Mai scosese un pește. Apoi se uită la ceas:
– La naiba, a trecut deja o jumătate de oră. Peng Peng, câți pești ai prins?
Lu Yi Peng clipi…clipi…clipi… Hong Kong Shuai se apropie și îi luă fața între mâini apoi zâmbi misterios.
– Eu cred că Peng Peng a pierdut. Astăzi trebuie să gătești ceva de mâncare pentru mine.
……………………………………………………………………………………………………………
Bucătăria de la conacul lui Hong Kong Shuai era destul de spațioasă. De obicei, Li Kong și alți doi servitori găteau mâncarea. Dar astăzi, Hong Kong Shuai a ordonat ca întregul program să fie schimbat. Apoi ordonă ca Lu Yi Peng să fie târât să stea în fața sobei. Fu forțat să gătească imediat ce coborî de pe barcă, fu forțat să-și lege un șorț și acum se găsea în fața mesei din bucătărie și era foarte uluit. În fața lui erau cei trei pești uriași pe care Hong Kong Shuai îi prinsese. Pescarului părea că-i face plăcere să-l privească gătind. Trăsese chiar și un scaun pentru a sta în bucătărie, apoi a deschise gura și ordonă:
– Peng Peng, vreau să mănânc niște orez cu pește cu trei arome și pește cu prune la abur.
Persoana care fusese comandată se întoarse și se uitat la persoana care dăduse ordinul.
– Voi fierbe pește ca să mănânci!
– Atunci hai să faci pește înăbușit cu ginseng, spuse Hong Kong Shuai, cu o dispoziție bună. Lu Yi Peng ridică oala și puse apă la fiert. Se uită la cei trei pești. Apoi se prefăcu că îi ia și îi pune în oală. Hong Kong Shuai strigă:
– Ce ai de gând să faci, Peng Peng?!
– Fierb peștele, răspunse el.
Hong Kong Shuai făcu o mutră de parcă ar fi văzut o balenă în fața lui.
– Și măruntaiele? Nu trebuie mai întâi să le scoți?
………………
– Peng Peng…?
Lu Yi Peng se născuse acum douăzeci și șapte de ani. Pe lângă fierberea tăițeilor si reîncălzirea supei, nu stoca nimic in caz de urgență. Tânărul polițist nu gătise niciodată altceva. Când tatăl lui era încă în viață, era cel care gătea. Când tatăl murise, mânca tot timpul la internat. După absolvire, cumpăra mereu mâncare gata făcută. Abilitatea de bucătar a lui Lu Yi Peng putea fi notată cu zero. A putea aprinde aragazul și a fierbe apa era deja considerat un mare merit.
Dar Lu Yi Peng refuza să piardă în fața lui Hong Kong Shuai. Așa că luă un cuțit și începu să taie stângaci peștele. Hong Kong Shuai scoase un strigăt oribil:
– Peng Peng, ce faci?!!
– Scot măruntaiele peștelui, răspunse tânărul și tăie peștele în două jumătăți. Hong Kong Shuai părea că era pe cale să leșine. Abia se putu ridica de pe scaun.
– Peng Peng, de ce ești așa? Ai aproape treizeci de ani. Nu știi nici măcar cum să golești interiorul unui pește?
– Nu sunt bucătar, argumentă imediat Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai făcu o față umilă, de parcă ar fi avut de-a face cu un copil care tocmai învăța să vorbească. Pe măsură ce se avansă, luă un alt șorț și și-l puse.
– Asta e foarte rău, ce fel de soț ești? Nici măcar nu ești capabil să faci un pește cu orez.
Lu Yi Peng strânse din dinți de parcă ar fi vrut să-l zdrobească pe Hong Kong Shuai până va muri. Apoi ,mormăi:
– Și tu știi cum se face?
Hong Kong Shuai se uită cruciș la el. Luă un cuțit și un tocător. Apoi răspunse:
– Să vedem dacă știu.
Lu Yi Peng văzu apoi pe cineva care folosea king-fu în bucătărie. Hong Kong Shuai luă cuțitul și îl răsuci o dată. Pe burta peștelui apăru un fir lung. Apoi roti din nou cuțitul și scoase măruntaiele peștelui. Lu Yi Peng rămăsese cu gura căscată și nu se putu abține să nu vorbească.
– Acesta este Kong Shuai.. Știu deja că ești cel mai bun, așa că nu poți face lucrurile ca o persoană normală.
Hong Kong Shuai roti iar cuțitul. Din două mișcări scoase peștele de pe os într-un mod ciudat și terifiant și răspunse:
– Oh… cum așa? Nu sunt normal?
Lui Lu Yi Peng îi fu prea lene să răspundă. Așa că îl ajută pregătindu-i oala și un castron de pregătit. Apoi se apropie și îl privi pe Hong Kong Shuai continuând să gătească mâncare cu gesturi ciudate.
Dacă nu lua în calcul poza ciudată care semăna cu un artist dintr-un film de arte marțiale, Hong Kong Shuai putea fi considerat a fi un expert în gătit. După un timp, Lu Yi Peng simți mirosul din oală. Îl ajută pe Hong Kong Shuai să adauge condimentele, în timp ce acesta pregătea sosul pentru peștele cu trei arome.
– Peng Peng, te rog să guști. Vrei sau nu? spuse Hong Kong Shuai, aplecându-și capul să se uite la sos. Apoi folosi o lingură pentru a lua și a-l gusta. Apoi îi dădu și lui Lu Yi Peng să guste. Tânărul suflă încet în lingură apoi gustă.
– Este delicios.
Hong Kong Shuai se uită la fața lui și zâmbi înainte de a se întoarce pentru a continua cu peștele cu trei arome. Lu Yi Peng se uită la ceafa albă a gâtului. Simți dintr-o dată că ar fi vrut să mănânce și altceva. Așa că se apropie cu ochi pofticioși. Înlănțui talia fină și șopti plin de dorință:
– Kong Shuai….
– Ce?
Hong Kong Shuai își dădu capul pe spate. Lu Yi Peng îl sărută brusc și pe neașteptate. Sărutul fu lung, fierbinte. Și ar mai fi continuat dacă Kong Shuai nu l-ar fi lovit pe Lu Yi Peng în cap cu spatula pe care o ținea în mână. Îl lăsase pe tânăr să-l sărute, iar acum îi dăduse una în cap împingându-l cu putere.
– Lu Yi Peng, vrei să mănânci pește ars?
Lu Yi Peng își mușcă buzele jenat. Obrajii îi erau ușor roșii.
– Nu.
Hong Kong Shuai se uită la fața lui o clipă, apoi își întoarse atenția către mâncarea pe care o gătea. Lu Yi Peng nu știa ce să facă. Așa că puse mâna pe o farfurie și e o lingură ca să-și ascundă jena.
După un timp atât peștele cu trei arome, cât și peștele la aburi cu prune fură preparați. Un miros dulce emana din oale de îți lăsa gura apă. Hong Kong Shuai terminase de gătit. Își scoase șorțul apoi se întoarse să dea ordine.
– Pune mâncarea pe masă într-un castron frumos.
Apoi îl prinse pe tânăr de gât și-l sărută înfocat, provocator, înainte de a pleca, lăsându-l pe Lu Yi Peng fără cuvinte.
-………………………………………………………………………………………………………..
Într-o singură zi Lu Yi Peng fusese forțat să se sărute în fața lui Luo Song Zi, fusese forțat să prindă pește cu un harpon, fusese forțat să gătească o mâncare care fusese un eșec de la început. Iar acum mai trebuia să o facă și pe ospătarul. Tânărul scoase toată mâncarea pe un platou. Apoi o duse spre sufragerie. Hong Kong Shuai stătea deja la masă și aștepta. Când îi văzu fața, îi făcu semn:
– Nong! Această masă!
Lu Yi Peng chiar dorea să arunce platoul spre Kong Shuai. Din păcate, era prea delicioasă ca să risipească această mâncare. Peștele cu trei arome era de asemenea grozav. Mai era și pește cu prune la abur pe care nu-l gustase încă, așa că era în regulă să-l lase pe Hong Kong Shuai să domine deocamdată.
Tânărul se apropie de masă, luă un castron cu orez și-l puse jos. Între timp, Hong Kong Shuai aștepta ca într-un restaurant elegant. Orezul fierbinte din castron încă scotea aburi. Mâncarea era încă fierbinte. Lu Yi Peng trase un scaun și se așeză lângă Hong Kong Shuai, iar cealaltă parte luă bețișoare și puse un fileul de pește în bolul lui.
– Xiao Peng Peng este încă tânăr. Trebuie să-l hrănesc mult. Să fie puternic în cazul în care vrea să mă învingă.
Lu Yi Peng se întoarse să se uite la vorbitor și spuse:
– Serios, chiar vrei să pot să te înving?
– Desigur, dacă Peng Peng e inteligent.
Hong Kong Shuai răspunse cu un zâmbet copilăros. Lu Yi Peng nu mai spuse nimic altceva. Putea doar să urmărească cum mâna lui Hong Kong Shuai continua să amestece în bolul lui de orez. Peștele cu trei arome mirosea teribil de bine ca și peștele cu prune la abur. Kong Shuai termină de servit și se întoarse să-l întrebe zâmbind:
– De data aceasta îi va place lui Peng Peng altceva decât peștele de zăpadă?
Lu Yi Peng nu răspunse imediat. Luă orez și-l puse în castronul lui Hong Kong Shuai. Se apropie și îi șopti încet la ureche:
– Îmi place foarte mult… cel mai mult.
Apoi sărută cu tandrețe obrazul lui Hong Kong Shuai.
Hong Kong Shuai chicoti.
– Lui Peng Peng, îi place să mă mănânce? Ei bine, mănâncă totul. Îl voi lăsa pe Peng Peng să mă mănânce.
Lu Yi Peng își scoase limba și își linse buzele încercând să arate ca un tânăr desfrânat și răspunse:
-Te voi mânca până nu te vei mai putea ține pe picioare.
Hong Kong Shuai ridică bețișoarele și-l bătu ușor pe vârful nasului:
– Nu te mai lăuda, pur și simplu fă-o. Mănâncă-mă și lasă-mă să țip până o să-ți spun să te oprești.
Fața tânărului se înroși imediat, lăsă capul în jos și își băgă nasul în castronul cu orez.
Hong Kong Shuai râse puternic și spuse cu un aer copilăros:
– Peng Peng, îmi place foarte mult timpul petrecut cu tine.
Lu Yi Peng stătu cu capul in jos și începu să mănânce cu obrajii roșii ca focul.
La naiba, pierd mereu!!!
