Păunul roșu – Capitolul special al specialelor

Trecuseră mulți ani… Ceea ce Li Kong își amintea acum era chipul mic al persoanei care fusese numită  Nong Chai[1]. Li Kong intrase în casa familiei Rong când avea doar 10 ani. Unicul fiu al familiei  avea în acel moment 3 ani. După 5 ani, stăpânul său mersese să adopte un alt copil de la orfelinat. Noul băiețel fusese privit repede către toată lumea din familie cu iubire, datorită comportamentului și vorbirii sale care erau elocvente și plăcute văzului și auzului.

Desigur, Khun Nuu Chai[2] era extrem de mândru de fratele său mai mic care nu avea nici o legătură de sânge cu el. Ceea ce era un lucru fericit pentru tată. Schimbările de comportament ale lui Rong Shi Xi fură vizibile la petrecerea aniversării lui. Seara, la tăierea tortului, Băiatul de 14 ani susținuse sus și tare că o să se căsătorească cu fratele său mai mic. Li Kong rămăsese uimit de ceea ce auzise și încercase să-i explice că nu era un lucru potrivit ceea ce spunea. După aceea fusese trimis să studieze în Taiwan și Li Kong însuși ca majordom  trebuise să zboare, să aibă grijă de el. În acea perioadă fusese responsabil de el. Și tot în acea perioadă Rong Shi Xi începu să fantasmeze în legătură cu fratele său mai mic. Începuse masturbându-se cu o fotografie a fratelui său pe care familia lui o trimisese pentru a-i ușura singurătatea. El ceruse din ce în ce mai multe fotografii. După școală în fiecare zi, se întorcea și se uita la aceste fotografii și se masturba până se ducea să se culce. Această obsesie îl determină  pe Li Kong să scrie o scrisoare pentru a se consulta cu șeful familiei Rong. Ca urmare a acestui fapt, în scrisorile pe care familia le trimitea, nu mai fură atașate fotografii… Fură 3 scrisori. Apoi Rong Shi Xi decise brusc să se întoarcă la Hong Kong, așa că Li Kong a trebuit să scrie o scrisoare pentru a spune familiei să trimită o fotografie cu fratele său mai mic. Scrise și o scrisoare șefului Rong în care îi povesti despre obsesia fiului său. Dar până la urmă, familia Rong îi interzise să mai precizeze în scrisori această chestiune. Li Kong a înțeles într-o clipă că șeful lui nu voia ca cineva să știe că singurul lor fiu avea o boală mintală. Făcu așa cum șeful lui îi spusese, dar îl văzu pe Ron Shi Xi devenind din ce în ce mai mult înnebunit după acel frățior.

……………………………………………………………………..

La întoarcerea din Hong Kong, Rong Shi Xi lăsă frâu liber dorințelor care fuseseră acumulate pentru o perioadă atât de lungă de timp. Înnebunise după acel frate mai mic. Rong Pai Xi fu închis și violat ani întregi într-o cameră mică. Li Kong îl putea auzi plângând în fiecare zi, în fiecare noapte. Toată lumea știa asta, dar nimeni nu-i interzicea sau nu-l împiedica pe Rong Shi Xi, de parcă acest lucru ar fi fost normal și trebuia să se întâmple. Când Li Kong se dusese să-i spună șefului mare, acesta îi răspunsese scurt:

– Doar nu spune nimănui despre asta.

Trecuseră anii, în sfârșit Rong Shi Xi îi permisese fratelui său mai mic să iasă din casă pentru prima dată. Li Kong  fu foarte surprins când văzu atât de clar starea tânărului stăpân. Copil fiind obișnuia să zâmbească  cu ochi nevinovați. De data aceasta avea un aspect mai pur și mai frumos, dar nu mai avea nici o scânteie de veselie în acei ochi. De parcă toată lumea l-ar fi supărat. Li Kong își amintise de sutele de fotografii pe care le făcuse și pe care Rong Shi Xi le păstrase când era student. Avusese ocazia să vadă acele fotografii. Admira mereu chipul, ochii, zâmbetul acela senin și în acel moment Li Kong își dăduse seama că se îndrăgostise inconștient de acel Nong Chai. Li Kong purta mereu cu el un aparat de fotografiat. Mergea peste tot cu Rong Shi Xi care dorea să fie fotografiat. Din timp în timp, pe ascuns, Li Kong îi făcea câte o fotografie lui Rong Pai Xi. Pe ascuns, pentru că nu îndrăznea să se uite direct la tânărul stăpân. Nu îndrăznea, să se uite în acei ochi care erau atât de plini de ură pentru tot ce era în lumea aceea, așa că putea să-l privească doar prin obiectivul camerei, fără să știe ce altceva ar putea face. Rong Pai Xi avea 15 ani la acea vreme. Nu mai rămăsese niciun pic de inocență în el. Și nici în ochii lui. Rong Pai Xi trebuia să răspundă poftei fratelui său sub toate formele, oriunde și oricând. Fuseseră văzuți odată făcând sex pe masa din sufragerie, fără ca nimeni să poată interveni.

După aceea Rong Shi Xi deveni și mai obsedat de fratele său mai mic și refuză să se căsătorească cu orice femeie. Acea problemă îl făcu pe tată să fie șocat. Era atât de deprimat încât se îmbolnăvi. Cam în aceeași perioadă Rong Pai Xi, îl imploră cu pasiune pe fratele său mai mare să-l învețe kung-fu. Rong Shi Xi îndeplini dorința fratelui său mai mic, fără să știe că aceasta era de fapt, începutul rebeliunii sale care se termină cu evenimente îngrozitoare.

…………………………………………………………………………………………….

Pentru că tatăl său se îmbolnăvise, Rong Shi Xi a trebuit să-și aloce timp pentru a gestiona diversele afaceri. Ceea ce și făcu într-un stil admirabil. Dar într-o zi, pe neașteptate, Rong Pai Xi, care fusese dispărut 4 zile întregi, se întoarse acasă cu un păun mare și roșu tatuat pe mijlocul spatelui. În acel moment el avea aproape 16 ani. Rong Shi Xi o luă razna. Fusese întotdeauna fascinat de corpul curat, alb, impecabil, al fratelui său mai mic, care nu avea nici măcar un semn de naștere. Iar acum spatele neted și alb nu mai era curat, avea urme roșii modelate sub forma unei păsări mari. După acel incident Rong Pai Xi fu închis, legat și bătut timp de 3 zile și 3 nopți. Dar dintr-o dată scânteia nebuniei reveni în capul lui Rong Shi Xi. Deveni și mai obsedat de fratele său mai mic și chiar mai mult decât înainte. Era înnebunit după păunul roșu de pe spatele acestuia.

După aceea începu să-l numească pe Rong Pai Xi, Hong Kong Shuai.

…………………………………………………………………………………………………

Stăpânul murise când Rong Shi Xi avea 22 de ani, așa că devenise următorul patriarh incontestabil  al familiei Rong. Li Kong continua să facă și să colecteze fotografii cu Nong Chai, de fiecare dată când avea ocazia. Ochii aceia…chiar dacă nu mai vedea ochii aceia nevinovați ca în trecut…ochii aceia erau cei frumoși din lume.

Dar apoi se întâmplă ceva. Într-una din zile, Li Kong îl fotografie pe neașteptate pe Rong Pai Xi care privea păsările din grădină. Dar când vru să privească mai târziu acea poză, aceasta dispăruse împreună cu toate celelalte poze făcute   de-a lungul anilor. Li Kong încremeni și o spaimă puse stăpânire pe el. Fu chemat în curtea conacului unde toată familia și toți slujitorii stăteau cu capul în jos. Desigur, Rong Shi Xi îl aștepta. Li Kong nu putu să dea nici o explicație despre acea fotografie și în aceeași zi Rong Pai Xi îl bătu de moarte, înainte de a arde toate pozele pe care le găsise. Nimeni din casă nu îndrăznise să-l oprească, toți se retrăsese în camerele lor. Singura persoană rămasă în picioare și care se uita la el cu ochii lipsiți de expresie era Rong Pai Xi. Li Kong încă își mai amintea bine acești ochi ca erau ca cei ai unei păpuși lipsită de viață. În acel moment simți că îi era frică. Îi era teamă că nu va mai rămâne nimic în inima acestui mic stăpân, nici un pic de umanitate. După ce fu bătut bine, fu lăsat să zacă pe pământ. Se retrase cu durere în camera sa care fu încuiată și nimeni nu îndrăzni să vină la el. Nimeni nu-i aduse nici o farfurie cu mâncare și nimeni nu îi aduse nici un pic de apă. La acea vreme avea 30 de ani și  trebuia să cerșească de mâncare. Când ușa se deschise în sfârșit, atunci apăru o mână un castron cu terci. Era Rong Pai Xi care îi puse terciul pe masă și plecă în tăcere.

Terciul era fără sare, fără condimente, dar Li Kong simți că era cel mai delicios lucru pe care îl mâncase vreodată.

Pe măsură ce timpul trecea Rong Pai Xi devenit vizibil mai încăpățânat față de fratele său mai mare. Începu să iasă singur afară, uneori dispărea 2 sau 3 nopți, făcându-l pe Rong Shi Xi să înnebunească. Ordona oamenilor din casă, să meargă să-l caute peste tot, îi era frică să nu dispară. Dar de fiecare dată când revenea, Rong Pai Xi trebuia să satisfacă pofta nesătulului său frate. Cealaltă parte era satisfăcută de fiecare dată. Prin urmare, indiferent câte nopți ar fi dispărut, nu mai fusese niciodată pedepsit. Rong Shi Xi era atât de îndrăgostit de fratele său mai mic, încât el însuși începuse să simtă că nu era sănătos la cap. Pe măsură ce rezistența lui Ron Pai Xi deveni mai clară, casa începu să se împartă în 2 clanuri. O parte era nemulțumită de comportamentul instabil psihic al lui Rong Shi Xi, iar cealaltă parte îl acuza pe Rong Pai Xi că profită de fratele său. Rong Shi Xi simți această situație. Prin urmare, profită de ocazie și sărbători cei 22 de ani în mare pe o navă de croazieră, în speranța de a rezolva problemele care se iviseră în casă. Pe nava aceea Li Kong asistă pentru prima dată la nebunia Păunului Roșu. Rong Pai Xi nu dădu semne de opoziție în fața fratelui său. Dar mânia sa se abătu asupra oamenilor care locuiau în casă, care conspiraseră și-l abandonaseră într-un destin tragic. Când această nebunie se ciocni de turbulența fratelui său mai mare, avu loc o crimă oribilă. Fusese atât de crud încât nu credeai că acesta poate fi un act uman. Cei doi frați omorâră oamenii care nu erau complet de acord cu ei, fiecare de partea lui. În cele din urmă, pe navă rămăseseră doar 3 oameni. Rong Shi Xi, Rong Pai Xi și el însuși. În acel moment ultim, Li Kong stătea lângă Rong Shi Xi pe care îl slujea de multă vreme. Și care era acum patriarhul familiei Rong. Chiar dacă fusese bătut de moarte de acest personaj, Li Kong continuase să lucreze pentru el. Pentru că acesta era singurul descendent rămas al familiei Rong. Cât despre persoana care stătea de cealaltă parte, acesta era un bărbat care nu avea legături de sânge cu familia Rong. Petele de sudoare și sânge uscat erau peste tot pe fața lui, disperarea apăruse în acei ochii negri. Când Li Kong  îl văzuse pe Rong Shi Xi  țintind pistolul din mână spre propriul său frate adoptiv, luase decizia într-o fracțiune de secundă și asta schimbase pagina istoriei pentru totdeauna. Li Kong lovi cu pumnul peste mâna lui Rong Pai Xi. Atacul neașteptat făcu să-i scape arma din mână. În acel moment, Rong Pai Xi se întoarse și prinse din zbor pistolul care era pe cale să cadă la pământ. Îl îndreptă spre fruntea fratelui său și apăsă imediat pe trăgaci. Trupul lung al lui Rong Shi Xi căzu pe spate prăvălindu-se în mare , aproape simultan cu sunetul glonțului ieșit din pistol. Fu momentul în care se decisese soarta dintre cei 2 și se terminase atât de repede încât era de necrezut. Rong Pai Xi încă mai ținea pistolul în mână. Fumul de la praful de pușcă fusese demult dus de briza mării. O față prelungă și murdară, cu sânge pe ea și care părea înmărmurită…ochi negri, frumoși care se uitau în mare… Parcă nu-i venea să creadă că făcuse ceea ce tocmai se întâmplase.

– Kong Shuai!!! strigă Li Kong acea persoană.

Rong Pai Xi întoarse capul, apoi veni la el cu pistolul în mână și lacrimile începură să-i curgă pe obraji.

– El a plecat, a plecat, bâigui Rong Pai Xi, apoi Li Kong auzi un urlet puternic, cel mai strident și mai disperat urlet pe care îl auzise vreodată în viața lui.

Rong Pai Xi urla pentru a elibera toate frustrările, chinurile, suferințele, pentru a elibera lacrimile resentimentelor de multe ori reprimate de-a lungul anilor. Lacrimile se revărsau ca un fluviu de durere pe obrajii murdari. Plânse până când ochii îi secară și la urmă urlă încă odată din toate puterile, lăsând briza mării să usuce lacrimile care curseseră.

Sub ultimele raze aurii ale zilei, Rong Pai Xi își dădu capul pe spate. Se apropie de Li Kong și întrebă cu o voce răgușită.

– Ce vrea majordomul de la mine?

Puse pistolul în mâna lui și își desfăcu cămașa. Li Kong se repezi în grabă și opri perechea de mâini.

Cu trupul tremurând, Rong Pai Xi ridică privirea spre el.

– Ce se întâmplă? Nu mă voiai? De ce ți-e frică majordom? El a plecat nu are cum să se întoarcă și să-ți facă ceva din nou.

Li Kong închise ochii ca și cum era în agonie, apoi ținu strâns mâna acelei persoane în mâinile lui.

–  Trebuie să plecăm de pe această navă înainte ca poliția să ne găsească.

– Da.

Rong Pai Xi se uită la el înainte de a fi târât de mâna lui Li Kong, care îl conduse spre o barcă.

…………………………………………………………………………………………..

Barca de salvare fu depozitată în spate împreună cu toate proviziile care puteau fi găsite pe navă. Apoi folosi vâsla atașată pentru a se îndepărta de marea navă de croazieră care mirosea a moarte.

Rong Pai Xi se uită la fața lui cu ochi goi.

– De ce m-ai ajutat? întrebă băiatul de 17 ani.

Avea o față lungă, indiferentă și cu ochi reci.

– Chiar erai supărat pe el sau mă voiai pe mine?

– Nici una nici alta, răspunse Li Kong întorcându-se să se uite la fața lui.

Își ascundea sentimentele.

– În această zi fatidică, nu l-am putut lăsa să te împuște așa.

Rong Pai Xi se uită lung la fața celuilalt. În cele din urmă răspunse:

 – Deci tocmai ai distrus ultima generație a familiei Rong.

– Da.

– Regreți?

– Nu.

Când văzu că Rong Pai Xi se uită la el un pic suspect, continuă.

– Este ceva de care am decis deja cu mult timp în urmă. Chiar dacă a durat doar o fracțiune de secundă, hotărâsem că ar trebui să rămâi în viață. Poate că am greșit familiei Rong, am greșit în funcția de confident și majordom. Am trădat încrederea fostului stăpân, dar nu regret.

Rong Pai Xi se uită în gol, apoi spre acea parte, înainte de a vorbi sec.

–  Majordom, mă iubești?

…

– Nu răspunzi la această întrebare.

Li Kong se uită fix în ochii negri ai celuilalt și vorbi cu o voce blândă.

– Te rog să continui să trăiești. Dacă ești de acord, voi fi mereu alături de tine, nu trebuie să mă răsplătești cu corpul tău sau cu orice altceva, vreau doar să continui să trăiești…doar atât… și voi fi foarte mulțumit.

Briza mării suflă un aer sec sărat pe fețe. Când soarele apuse, Rong Pai Xi spuse încet:

– Bine, voi continua să trăiesc. Mulțumesc majordom Li…

………………………………………………………………………………………

Cerul era complet întunecat, dar pe chipul lui Li Kong se profila o strălucire… Strălucirea portocalie a flăcărilor ce se ridicau în fața lui. Hong Kong plecase dându-i un ordin care suna ca o prevestire rea.

Nu reușise să-l convingă pe tânărul polițist să anuleze tot ce planificase pentru capturarea lui Rong Shi Xi. Hong Kong îl ajutase și se întorsese cu ordine care îl făcuseră pe bătrânul majordom să tremure. Kong Shuai îi ceruse să ia pasărea îndrăgită cu care fusese împreună 10 ani și să o lase tânărului polițist la secția de poliție… ordonase să evacueze bunurile și oamenii și să părăsească conacul… După ce se îmbrăcase pentru a merge să-l găsească pe tânărul polițist care fusese capturat, Kong Shuai îi întinsese un plic fără să spună un cuvânt.

După ce plecase Li Kong deschisese încet pentru a arunca o privire în el…un mesaj…

Când se strecoară noaptea și soarele va apune, Păunul Roșu va fi mort. Arde totul.

Hong Kong Shuai care refuzase ajutorul său, se decisese să nu se mai întoarcă la cuibul lui…abandonând totul… sărind în flăcările furiei și urii trecute și intenționa să moară. Intenționa să ardă cu ultima lumină a soarelui.

Flăcările deveniseră din ce în ce mai puternice și ardeau tot ce fusese cândva acolo până deveni cenușă neagră. Li Kong se uită cu ochii goi la conacul devastat…

Chiar nu se va mai întoarce?…Da… Chiar nu se va mai întoarce acel păun roșu… Khun Chai al lui…

………………………………………………………………………………….

Aerul era foarte rece, mai ales în mijlocul unei mări, cu atâta ceață și cu vânturi atât de puternice, atât de violente…cu valuri asemănătoare copacilor, apropiindu-se din ce în ce mai mult de țărm.

Ce tortură era asta? Era greu de descris. Dar Li Kong, în vârstă de 70 de ani, încă aștepta răbdător pe prova navei, aștepta ceva atât de important…ceva care îl forțase să navigheze pe vremea asta.

Ceva se apropia… o barcă cu motor complet neagră, cu motoare subacvatice cu elice. Avansa încetul cu încetul, nu era iluminată, nu avea nici un însemn. Ca și cum ar fi ieșit din întunericul apelor nopții.

Nava pe care se afla Li Kong era un iaht de dimensiuni medii. Aprinse luminile pâlpâitoare pentru a-și preveni prezența. Barca se apropia…inima bătrânului majordom bătu neliniștită.

În interiorul bărcii, pe lângă o siluetă înaltă și corpul unui bărbat de înălțime medie în spate mai era și corpul altui bărbat, întins pe o pătură. Când îl văzu, bătrânul aproape că sări în barcă. Se grăbi la prova iahtului. Luă o scară cu 2 servitori să ridice corpul respectiv pe iaht. Părul negru mai avea urme de umezeală din apa mării, dar hainele îi fuseseră schimbate și corpul fusese uscat. Chiar dacă nu deschisese ochii să se uite la el,  culoarea trandafirie care era încă puțin vizibilă pe față și mișcările constante ale pieptului îl făcură pe bătrân să fie încrezător că proprietarul acelui corp era încă în viață.  Nu-și putu reține lacrimile. Îi salvase viața pentru a 2-a oară. Ridică privirea și le mulțumi celor 2 bărbați. Barca neagră dispăru brusc fără urmă. Bătrânul majordom nu putu decât să strângă mâna lui Hong Kong Shuai care zăcea inconștient pe sol. Se uită la cer și mormăi printre lacrimi:

– Mulțumesc foarte mult, mulțumesc foarte mult, mulțumesc foarte mult.

SFÂRȘIT

AnaLuBlou vă mulțumește și vă este recunoscătoare pentru că ați citit-o și pentru că ați comentat. Vă aștept cu drag la următoarea aventură.

Păunul Roșu și Lu Yi Peng vă spun ‘’La revedere’’

[1] Copilul mai mic al unei familii bogate.

[2] Copilul cel mai mare și cel mai răsfățat al unei familii bogate.