Piesa lipsă – Capitolul 6

Era obosit psihic și fizic de actorie.

Încă de când era copil, a fost mereu așa: a încercat mai mult decât alții, dar nu a putut obține niciodată primul loc. La început a fost studiul, apoi desenul, apoi dragostea, iar acum, chiar și ca iubit al lui Ji Mingxuan, era mereu ultimul pe listă.

Shen Mo, deși era deprimat, nu s-a lăsat dus. Deoarece nu era la fel de talentat ca ceilalți, nu putea decât să compenseze cu un efort dublu. Și-a sacrificat orele de somn și a descărcat o grămadă de filme porno gay, salvându-le într-un folder numit „Material de studiu”, vizionându-le și scriind note și reflecții.

În timp ce era complet concentrat, telefonul a sunat. Shen Mo l-a ridicat absent, iar când a răspuns, a auzit o voce familiară la celălalt capăt al firului.

[Shen Mo, eu sunt.]

A recunoscut imediat vocea lui Zhou Yang. Panicat, a închis videoclipul și a ținut telefonul o vreme înainte să întrebe:

– Cum ai făcut rost de numărul meu?

[Anan mi l-a dat.]

– Oh… Shen Mo aproape că a uitat de Ji Anan: – E târziu, mă căutai pentru ceva?

Zhou Yang a ezitat pentru un moment, apoi a spus:

[Am auzit niște zvonuri… despre Ji Mingxuan…].

– Te referi la povestea dintre Mingxuan și acel Zhao Yi? Am auzit și eu despre asta, dar e doar o neînțelegere.

[Mă tem că știu mai multe decât tine.]

– Felicitări, poți vinde știrea tabloidelor.

Zhou Yang a tăcut pentru o clipă, apoi a spus:

[Shen Mo, ne putem întâlni?]

– Ți-am spus că nu mai vreau să ne întâlnim singuri.

[Dacă ai fi fost fericit cu Ji Mingxuan, desigur că nu te-aș mai fi deranjat. Dar nu este cazul. Anan mi-a spus că ești cu el doar din recunoștință].

Shen Mo a regretat ușor că i-a spus atât de multe lui Ji Anan. Cu toate acestea, învățase cum să acționeze până acum, așa că a răspuns automat:

– Este adevărat că Mingxuan m-a salvat o dată… dar acela a fost doar începutul. Mai târziu… desigur că ne-am îndrăgostit cu adevărat, altfel cum ar putea doi oameni fără sentimente unul pentru celălalt să trăiască împreună timp de trei ani?

La sfârșitul discursului, chiar și Shen Mo aproape că a crezut.

Dar Zhou Yang a insistat:

[Vreau să te văd.]

– Și să ne vedem ce ar rezolva?

[Eu…] Vocea joasă și neclară a lui Zhou Yang a venit prin telefon:

[Te pot lua de aici.]

Shen Mo strânse telefonul cu putere. Cu trei ani înainte, așteptase în fiecare zi să audă acele cuvinte. Dacă Zhou Yang le-ar fi rostit, l-ar fi urmat oriunde, chiar până la capătul pământului.

Dar acele cuvinte nu au venit niciodată.

Acum, lucrurile se schimbaseră. Zhou Yang avea prea multe responsabilități și griji, la fel și Shen Mo.

– Tu ești singurul fiu al familiei Zhou, părinții tăi nu ar fi de acord.

[Chiar dacă nu ar fi de acord, nu contează, nu voi moșteni afacerea tatălui meu, plănuiesc să-mi încep propria afacere].

– Cum rămâne cu domnișoara Ji?

[Anan… Îi voi explica.]

Shen Mo a rămas tăcut.

[Xiao Mo…] Zhou Yang l-a strigat din nou după fosta lui poreclă:

 [Îți amintești locul primei noastre întâlniri? A fost în parcul Tianhe. Eram încă în liceu, ningea și ne-am dus ca proștii să vedem florile de prun. Am sfârșit prin a ne pierde în autobuz…]

Shen Mo, desigur, își amintea.

De asemenea, își amintea cât de fericit fusese, vorbind fără oprire tot drumul. Era uimitor că Zhou Yang, de care se îndrăgostise în secret atât de mult timp, îi împărtășea sentimentele.

Acum, Zhou Yang i-a șoptit la ureche:

[Xiao Mo, mâine te voi aștepta la vechiul nostru loc. Putem… începe din nou].

Shen Mo și-a revenit brusc în simțiri:

– Mâine trebuie să lucrez.

Și a închis.

La scurt timp după aceea, telefonul a sunat din nou. Văzând numele lui Zhou Yang pe ecran, l-a închis și s-a dus la culcare.

În acea noapte, Ji Mingxuan nu s-a întors acasă.

A doua zi, Shen Mo și-a luat o zi liberă de la serviciu. Nu s-a prezentat la întâlnirea cu Zhou Yang, ci a rămas acasă pentru a face curățenie generală. De obicei nu avea nevoie să facă asta, deoarece o menajeră venea o dată pe săptămână, dar Shen Mo făcea aceste treburi doar când era într-o dispoziție proastă.

Concentrarea pe ceva îl ajuta să uite de problemele sale.

Vremea devenea din ce în ce mai rece, cu un cer mohorât care părea să prevestească zăpada. Shen Mo s-a uitat la telefonul său, care era încă închis, și a început să curețe fiecare fereastră din casă. Își amintea de prima lor întâlnire, într-o zi cu o vreme asemănătoare. Își amintea că îl aștepta pe Zhou Yang în frigul năprasnic, bătându-și picioarele pentru a se încălzi, dar simțindu-se fericit și dulce împlinit în interior.

Timpul, odată trecut, nu se mai întoarce niciodată.

Poate că mulți oameni din lume pot repara o dragoste distrusă, dar nu și el și Zhou Yang.

Acea zi părea să nu se termine niciodată. Când s-a lăsat seara, în timp ce Shen Mo curăța cu grijă o pată de pe podea, a sunat soneria. A lăsat cârpa și a alergat la ușă. A deschis-o și s-a trezit stând în fața lui Ji Mingxuan.

– Domnule Ji? Ți-ai uitat cheile?

Ji Mingxuan nu a răspuns, a pus o mână pe tocul ușii și a întredeschis ochii, holbându-se la Shen Mo.

Shen Mo a făcut un pas înainte, simțind un miros puternic de alcool.

– Ai băut, domnule Ji?

– Doar puțin.

Ji Mingxuan se ținea bine de băutură; uneori, în timpul evenimentelor sociale, clienții ajungeau să se îmbete, în timp ce el rămânea cu mintea limpede, se întorcea acasă și chiar reușea să lucreze la lucrările sale. În cei trei ani petrecuți împreună, Shen Mo nu îl văzuse niciodată beat, așa că nu i-a acordat prea multă atenție și s-a întors să curețe podeaua.

Cine și-ar fi imaginat că Ji Mingxuan a intrat în sufragerie, s-a sprijinit de perete și a alunecat încet pentru a se așeza pe podea.

Shen Mo a fost surprins și a alergat imediat să îl ajute. Abia atunci a observat că Ji Mingxuan își pierduse o mănușă și că piciorul stâng, probabil de la călcatul într-o baltă, avea pantoful complet ud. În toți acești ani, nu-l văzuse niciodată într-o stare atât de proastă.

L-a ajutat să se așeze pe canapea și l-a întrebat:

– Ai băut prea mult, domnule Ji?

Ji Mingxuan și-a ridicat privirea, holbându-se la el ca și cum ar fi încercat să îl recunoască.

Shen Mo și-a dat seama că era complet beat.

– Mă duc să pregătesc niște apă cu miere.

Ji Mingxuan era chiar mai tăcut decât de obicei când era beat: nu se agita și nu se plângea, pur și simplu stătea pe canapea în tăcere. Când Shen Mo s-a întors cu apă, Ji Mingxuan a luat o înghițitură din cana pe care o ținea în mână, apoi a întins mâna și i-a atins obrazul, întrebând încet:

– …Shen Mo?

Era atât de beat încât nici măcar nu și-a recunoscut colegul de pat.

Shen Mo, neputându-se abține, a răspuns răbdător:

 – Da, eu sunt, domnule Ji.

Ji Mingxuan a întrebat din nou:

 – Ce faci aici?

Întrebarea l-a făcut puțin stânjenit.

– Domnule Ji, ai uitat? Locuiesc aici dintotdeauna.

Ji Mingxuan a dat din cap în semn de asentiment și, din anumite motive, a izbucnit în râs. Era deja foarte fermecător în sine, dar când zâmbea, ochii lui emanau o asemenea atracție încât era greu să nu fii impresionat. Cu o voce blândă, el a spus:

– Shen Mo, vino puțin mai aproape.

Shen Mo nu-l văzuse niciodată pe Ji Mingxuan atât de blând și, fără să-și dea seama, s-a apropiat.

Bărbatul a zâmbit din nou.

Brusc, înainte ca Shen Mo să poată reacționa, Ji Mingxuan l-a apucat de braț și l-a tras cu putere spre el.

Shen Mo s-a trezit în brațele lui. Nu-i putea vedea fața, dar îi putea simți respirația caldă aproape de ureche. Cu o voce ușor răgușită, Ji Mingxuan a rostit încet fiecare cuvânt:

– Te-am prins.

Suna ca un vânător care a prins în sfârșit prada mult așteptată.

Inima lui Shen Mo a sărit în sus.

O clipă mai târziu, lumea s-a întors cu susul în jos. Ji Mingxuan l-a răsturnat pe canapea, strivindu-l sub el.