Prințesa și vârcolacii – Capitolul 20

Mi se usucă gura. Privirea lui Blake mă fixează, în timp ce brațul puternic al lui Callum mă ține lipită de pieptul lui.

Nu sunt obișnuită să fiu atât de aproape de un bărbat. Înapoi la palat, trebuia să dansez, să zâmbesc și să vorbesc cu nobilii la întâlniri sociale, dar dacă vreunul dintre ei m-ar fi ținut așa, ar fi fost executat fără ezitare. Nu este potrivit. Și cu siguranță nu este modul în care mi-am imaginat că îl voi întâlni pe bărbatul despre care Callum a spus că este cel mai periculos lup din Ținuturile de Nord.

Dar căldura ciudată care pulsează sub pielea mea este cea care mă face, în cele din urmă, să încerc să mă eliberez din strânsoarea lui Callum.

— Poartă-te bine, mârâie el, iar eu înțepenesc.

Nu a mai folosit tonul ăsta cu mine până acum, iar panica mă lovește pentru o clipă. L-am judecat greșit pe acest bărbat? Dar apoi îmi amintesc că voia să-i spună lui Blake că sunt prizoniera lui și nu văd cum ar putea asta să ne ajute. Dacă Blake știe cine sunt, nu face decât să mă pună într-o poziție slabă.

Înainte să apuc să decid cum să reacționez, Blake îmi prinde mâna și își lipește buzele de încheietura mea.

Înlemnesc.

— Îmi face plăcere să te cunosc, iepure mic, spune el.

Un mârâit înăbușit se ridică din pieptul lui Callum, iar colțul buzei lui Blake tresare ușor înainte să-mi dea drumul.

— Îmi amintești de cineva pe care l-am văzut la palatul din Southlands, continuă Blake.

-Știai că fiica regelui are părul roșu, la fel ca al tău?

— Stai puțin, Blake, mârâie Callum.

– Știu că știi cine este.

Blake oftează, apoi se lasă pe spate în fotoliu și întinde mâna după un pahar de vin de pe masa rotundă de lângă el.

— Foarte bine. Hai să fim direcți unul cu celălalt, dacă nu vrei să ne jucăm.

— Unde e James? întreabă Callum.

— A fost o tulburare lângă graniță. S-a dus să o rezolve.

Blake soarbe din vin, calm, de parcă discuția nu ar avea nicio miză.

— Intenționezi să o dai la schimb pentru Inima Lunii, presupun?

— Da.

— Dacă Lupii află cine este ea cu adevărat, o vor sfâșia.

Mă încrunt. Vorbesc despre mine de parcă nici nu aș fi aici, dar apoi ochii lui Blake se întorc spre ai mei și curiozitatea îi luminează expresia.

— De ce ai ales să vii aici, iepure mic?

— Nu ea a ales. Eu am luat-o, spune Callum.

– Și tocmai ți-am spus de ce.

— Foarte bine. Sunt interesat să văd cum se va termina totul. Îți voi păstra secretul.

— Dacă Magnus se întoarce înaintea lui James, ar putea face probleme, spune Callum.

— Îmi ceri ajutorul, Callum?

— Da, spune Callum, apoi ezită.

— Spune te rog.

Coapsele lui Callum se încordează sub mine și simt cum își reține reacția, ca și cum ar fi la un pas să sară asupra lui Blake.

— Te rog, spun eu, privindu-l ferm.

Zâmbetul lui Blake se lărgește, iar gropițele îi apar din nou în obraji.

— Se pare că animalul tău de companie are maniere mai bune decât tine, Callum.

Își întoarce atenția înapoi spre el.

— Foarte bine. Mă ocup eu de Magnus. Și poți să-ți pui iepurele într-o cușcă pentru a-l păstra în siguranță. Camerele din turnul de vest sunt goale…

— Rămâne cu mine, spune Callum.

Blake își pune paharul jos și, într-o mișcare bruscă, se întinde spre mine, dar Callum îl prinde de încheietură, oprindu-l instantaneu, iar eu sunt împinsă înainte între ei.

Blake mă privește, apoi zâmbește lent.

— Uită-te la tine, spune el.

-Ești ca un câine care își păzește jucăria preferată de mestecat.

Privirea i se întunecă ușor.

— Ce se va întâmpla când te vei hotărî că vrei să te joci cu ea?

— E prizoniera mea, spune Callum.

Blake chicotește, iar sunetul este prea ușor pentru ceea ce transmite.

— Te rog. Nu ești un răpitor, Callum. Ești un salvator. Poate că ți-ai spus că ai adus-o aici pentru Inima Lunii, dar amândoi știm adevărul. Ai văzut o femeie care avea nevoie să fie salvată și ai vrut să fii tu cel care face asta. Ea va rămâne în camera din turn, unde o putem supraveghea amândoi.

— Nu, spune Callum.

— Chiar vrei să cred că o ții captivă? Blake ridică o sprânceană.

-Bine. Dovedește-o. Fă-o să facă ceva.

Buzele lui se curbează într-un zâmbet lent.

— Spune-i să vină să stea cu mine.

— Asta nu e… bâlbâi eu.

— Ziua în care simt nevoia să-ți dovedesc ce pot este ziua în care renunț la titlul meu de alfa din Highfell, spune Callum.

Blake reușește cumva să pară plictisit, chiar dacă încheietura lui este încă prinsă în strânsoarea lui Callum.

— Dacă vrei ajutorul meu, o vei pune în turn.

— Nu.

— Bine. Ține-o în camera ta. Pune-o să doarmă în patul tău.

Panica, amestecată cu altceva mai periculos, îmi străbate corpul.

— Din curiozitate, ai avut mult de-a face cu nobili din sud? continuă Blake, pe un ton aproape conversational.

-Sunt niște oameni primitivi. Știai că le cer mireselor lor să fie neatinse? Știai că, uneori, le verifică?

Sângele mi se scurge din obraji, iar mușchii lui Callum se încordează.

— Ce legătură are asta cu ce spui?

— Ei bine, sunt curios, Callum. Cum te aștepți să-l faci pe logodnicul ei să accepte un schimb când e doar o chestiune de timp până când îți vei îngropa penisul în ea?

Obrajii mi se aprind.

— Asta nu e…

— Destul, Blake, mârâie Callum.

– Va sta unde o pot supraveghea.

— Camera din turn este aproape de camerele mele și de ale tale. Crezi că cineva ar fi suficient de prost să încerce ceva cu oricare dintre noi atât de aproape? Va fi în perfectă siguranță.

— E prea valoroasă ca să riscăm.

— Și ce se întâmplă cu Inima Lunii? întreabă Blake.

-Cât de valoroasă este asta? Cum o vei schimba…

Mă împing înainte, eliberându-mă de amândoi și împiedicându-mă ușor de lespezile de piatră, iar amândoi își întorc capetele spre mine; corpul lui Callum este încordat de tensiune, în timp ce Blake pare doar intrigat.

M-am săturat de această șaradă.

Blake știe cine sunt.

— Oare părerea mea contează în ecuația asta? întreb.

-Sau veți continua să vorbiți despre mine ca și cum n-aș fi aici?

Ochii lui Blake strălucesc, în timp ce Callum pare, pentru o clipă, surprins. Îi dă drumul lui Blake, iar acesta se lasă pe spate, sprijinindu-și cotul nonșalant pe brațul fotoliului.

— Ce vrei, Prințesă? întreabă Callum, ca și cum ar accepta, în sfârșit, că jocul s-a terminat.

Libertate.

Asta vreau.

Să scap de Sebastian, să nu mai fiu o piesă mutată de alții, să pot decide singură ce urmează.

Dar pentru asta am nevoie de spațiu.

De timp.

De control.

— Am nevoie de propriile mele camere, spun.

-Dacă Sebastian ar afla că am împărțit camera cu un alt bărbat, mi-aș pierde valoarea. Ai auzit ce a spus la castel.

Maxilarul lui Callum se încordează, iar pentru o clipă pare că se luptă cu ceva în interiorul lui.

Apoi oftează.

Își înclină capul.

— Foarte bine, spune el.

– Dar am o condiție. Și nu cred că o să-ți placă.