Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex
Capitolul 19
Campusul, rămas pustiu, se întindea de la căminul 3 până la căminul 12, ceea ce însemna o distanță de vreo zece minute. Su Xingchuan alerga împotriva brizei, oprindu-se din când în când pentru a-și aranja părul și a-și ajusta gulerul. Când sosi la dormitorul lui Li Xuan, gâfâind, își ridică privirea și îl găsi pe Li Xuan așteptându-l deja pe trepte, ca și cum ar fi fost acolo de ceva vreme.
Li Xuan purta o pijama cu dungi verzi.
Arăta ca o felie de tort de orez cu matcha.
Lumina incandescentă gălbuie de deasupra îi lumina creștetul capului, aruncând asupra lui o strălucire caldă, în timp ce briza nopții se învârtea în jurul lui.
Când îl zări pe Su Xingchuan apropiindu-se, ochii i se măriră de surprindere. Mai întâi, aruncă o privire timidă în jos, dar apoi colțurile gurii i se ridicară încet.
Emoțiile lui erau evidente. Alergase pe scări fără ca măcar să se schimbe de pijama. Totul pentru un sărut.
Su Xingchuan nu avusese timp să se gândească la acțiunea rebelă pe care o făcea, la cum îi va confrunta mai târziu pe părinții săi sau la cum va face față opiniilor celorlalți… Nu voia să se gândească la nimic. Tot ce își dorea era să-l îmbrățișeze pe Li Xuan, să-l sărute și să-l facă să zâmbească – nu era nevoie să implore ca timpul să se oprească. Avea tot timpul din lume acum.
Încetini pentru ultimii câțiva pași, iar Li Xuan rămase neclintit.
Li Xuan putea simți intențiile lui Su Xingchuan. Știa că îl câștigase deja, așa că se purta răsfățat. Nu coborî de pe trepte, doar își înclină capul și îl privi în ochi pe Su Xingchuan.
Rămăseseră nemișcați preț de vreo două secunde. Li Xuan, care stătea câteva trepte mai sus, era doar cu puțin mai înalt decât Su Xingchuan. Colțurile gurii i se încovoiară din ce în ce mai tare, până când abia putu să și le stăpânească. Su Xingchuan zâmbi și el.
– De ce zâmbești?
Li Xuan întrebă și el la rândul său:
– Dar tu de ce zâmbești?
Su Xingchuan nu spuse nimic, iar Li Xuan se prefăcu că nu știe:
– Este aproape miezul nopții. Pentru ce ai venit aici?
Când vorbea, ochii îi sclipeau și se uita la Su Xingchuan cu ochii rotunzi și cu o inocență prefăcută ca și cum nu ar fi știut nimic, dar în realitate, știa totul.
Su Xingchuan nu se mai putu abține. Își înfășură brațele în jurul taliei lui Li Xuan și îl ridică ușor.
Parfumul ușor de după baie al lui Li Xuan îi trecu pe la nas.
Talia subțire și materialul moale al pijamalei sale de bumbac făcură inima lui Su Xingchuan să vibreze. Când picioarele lui de desprinseră de pământ, Li Xuan își strânse brațele în jurul gâtului lui Su Xingchuan, gâfâind încet:
– Să nu mă scapi!
Su Xingchuan, tachinându-l, îl învârti o dată înainte de a-l așeza cu grijă înapoi pe trepte. Când într-un final îl lăsă jos, Li Xuan se agăță din nou de el, spunând:
– Atât de copilăros.
Câteva secunde mai târziu, adăugă:
– Mai fă-o încă o dată.
Un râset slab veni din pieptul lui Su Xingchuan.
Cine era de fapt cel copilăros?
Atunci când emoțiile lui Li Xuan se mai calmară, se aplecă spre el și întrebă:
– Su Xingchuan, te-ai hotărât?
Mâinile lui Su Xingchuan erau încă în jurul taliei lui.
– De fapt, mă hotărâsem încă de când mi-am aruncat astăzi biletul de tren.
După douăzeci de ani de viață, pe care credea că îi trăise cu maturitate și control, orientarea lui Su Xingchuan era pe cale să ia o întorsătură neașteptată din cauza lui Li Xuan. Dar atâta timp cât Li Xuan era alături de el, nu avea de ce să se teamă.
El îi spuse:
– Îmi place de tine.
Tonul său era blând și ferm. Genele lui Li Xuan clipiră, iar respirația i se acceleră.
Își va aminti pentru totdeauna această noapte de vară de la începutul lunii iulie, când căldura din aer se transformase treptat într-o briză ușoară, iar stelele sclipitoare împânziseră cerul vinețiu. Era o liniște totală în jurul lor, auzindu-se doar sunetul inimilor lor accelerate și al respirațiilor lor amestecate.
Prima dragoste este un dar din ceruri.
Su Xingchuan întrebă:
– Pot să te sărut?
În trecut, Li Xuan întreba întotdeauna asta cu nerușinare: Pot să te sărut? Acum, rolurile se inversaseră; Su Xingchuan era cel care cerșea un sărut.
Dar Li Xuan rămase în continuare mai activ.
În loc să-i răspundă, se aplecă și îi sărută rapid buzele lui Su Xingchuan – un sărut foarte ușor și scurt.
Înainte ca Su Xingchuan să apuce să simtă blândețea și căldura acelor buze sau să guste aroma lui Li Xuan, Li Xuan se retrase timid, cu ochii plini de emoție. Își mușcă buzele, obrajii și urechile devenindu-i de un roșu intens, în timp ce își ascundea mâinile la spate. Su Xingchuan simți brusc nevoia să râdă.
Cu toată bravada sa, Li Xuan nu era atât de îndrăzneț pe cât părea. Su Xingchuan îi strânse din nou talia lui Li Xuan, trăgându-l spre el înainte ca acesta să poată reacționa. Prinse din nou buzele lui Li Xuan, ignorând rigiditatea acestuia, și intensifică sărutul.
Fusese un sărut profund și lung.
De la ciudat la familiar, se simțise ca un curent electric care-i străbătea tot corpul. În timpul unei scurte pauze de respirație, Su Xingchuan îi aminti lui Li Xuan:
– Baby, nu-ți ține respirația.
Abia atunci Li Xuan luă o gură de aer proaspăt. Doar că, în secunda următoare, el se aplecă pentru un alt sărut.
Su Xingchuan se gândi:
Cum poate fi atât de adorabil?
Aspectul lui, felul lui de a se purta răsfățat, chiar și pijamaua lui – totul era prea drăguț la el. Își amintea că auzise la un moment dat că dacă o femeie găsea totul drăguț la un bărbat, însemna că era îndrăgostită iremediabil. Același lucru era valabil și pentru el.
Era terminat, nu mai putea fi salvat.
Povestea întâlnirii lor începuse pe o alee slab luminată, dar povestea lor de dragoste începuse sub lumina galbenă de la intrarea în cămin. Li Xuan stătea pe trepte, cu brațele înfășurate în jurul gâtului lui Su Xingchuan, în timp ce buzele și limbile lor se împleteau.
Nu știau cât timp se sărutară înainte de a se îndepărta în cele din urmă. Li Xuan, reticent, se sprijini de pieptul lui Su Xingchuan și îi spuse:
– Nu pleca mâine, bine?
Cum mai putea Su Xingchuan să insiste? El răspunse:
– Bine, nu voi pleca.
Niciunul dintre ei nu își luase telefonul, așa că nu știau cât era ceasul. Su Xingchuan spuse:
– Este târziu. Să ne întoarcem la culcare.
Li Xuan se agăță de el, refuzând să se miște. După un scurt moment, Su Xingchuan adăugă:
– Mâine dimineață, îți voi aduce micul dejun direct la ușa dormitorului tău. Ce zici de asta?
– Voi dormi până târziu.
– Chiar și mâine dimineață?
Li Xuan, prefăcându-se indiferent, răsuci cu degetele o șuviță din părul lui Su Xingchuan și spuse:
– De ce nu?
Se părea că el era sigur că Su Xingchuan va ceda întotdeauna în fața lui.
– Bine, dormi cât de mult vrei. Dar când te trezești, trimite-mi un mesaj, iar eu îți aduc micul dejun. E în regulă?
Ochii lui Li Xuan străluciră de bucurie.
– Bine, spuse el, dându-i drumul cu reticență.
– Mă întorc înapoi la culcare.
Su Xingchuan îl privi plecând.
La jumătatea drumului spre ușă, Li Xuan îl auzi, însă, pe Su Xingchuan strigându-i numele. Înainte să apuce să se întoarcă, Su Xingchuan îl îmbrățișă de la spate.
– Încă un sărut, spuse Su Xingchuan, cu vocea răgușită.
Li Xuan se întoarse imediat, sări în brațele lui Su Xingchuan și îi cuprinse fața pentru a-l săruta.
Li Xuan îl întrebă:
– Mă vei visa la noapte?
– Mereu te visez.
Su Xingchuan îl privi pe Li Xuan intrând în clădirea căminului. Inima lui era încă plină de emoție.
De azi înainte, avea un iubit.
_________________
În primele două zile de la confirmarea relației lor, Su Xingchuan se comportă reținut, iar Li Xuan se purtă ocazional cu timiditate. Se opriră la săruturi.
În a cincea zi, însă, mama lui Su Xingchuan îl sună, întrebând când va veni acasă. Li Xuan deveni neliniștit, așezându-se direct în poala lui, bosumflându-se și uitându-se la el cu tristețe.
El a mormăi:
– Nu te duce acasă!
Astfel, Su Xingchuan inventă mai multe scuze pentru mama sa. Aceasta, deși i se păruse ciudat, nu insistă mai mult.
După ce încheie apelul, Su Xingchuan îi îmbrățișă talia lui Li Xuan, simțindu-se neliniștit. Nu știa cum să le spună părinților despre asta.
Li Xuan îi zise, pe un ton copilăros, să nu spună nimic deocamdată:
– Hai să ne bucurăm de întâlnire, deocamdată. Nu te gândi prea mult.
Su Xingchuan chicoti:
– Bine.
Li Xuan se sprijini de umărul lui, apoi întrebă brusc:
– Su Xingchuan, ai spus că mă visezi mereu. Ce visezi?
Se holbă intens la Su Xingchuan. Cum Su Xingchuan era pe cale să plece, trebuia să facă ceva. Mâna care era pe talia lui Li Xuan alunecă încet în jos.
– Chiar vrei să știi?
Li Xuan se îmbujoră, îmbrățișându-l strâns, evitându-i privirea intensă și mormăi:
– Da, vreau să știu.
Adesea vorbea fără subiect. Suna și mai dulce. În visele lui, era întotdeauna vocea lui Li Xuan.
Îi plăcea foarte mult să se poarte ca un răsfățat, vorbind mereu pe un ton moale și insistent. Mai ales când era ținut în brațe de Su Xingchuan, respirația acestuia îi gâdila urechea, iar el își mișca corpul, gambele lui frecându-se de picioarele lui Su Xingchuan.
*
Amintirea devenea vie și apoi se estompa.
Șapte ani mai târziu, multe detalii dispăruseră.
Voia să-și amintească prima lor noapte la hotel, dar în schimb, îi revenea în minte amintirea despărțirii lor.
Îl luase de braț pe Li Xuan, care avea ochii roșii, și-l întrebă:
– Ce s-a întâmplat? Baby, orice ar fi, putem trece peste asta împreună. Să nu ne despărțim, bine?
Lacrimile lui Li Xuan cădeau fără oprire.
Părea speriat, dar refuza să spună de ce îi era frică, plângând și spunând doar:
– Nu, nu…
Se zbătu să se desprindă de brațele lui Su Xingchuan.
– Hai să ne despărțim, Su Xingchuan.
– Li Xuan…
Su Xingchuan deschise ochii, respirația fiindu-i încă neregulată, iar un strat subțire de transpirație rece îi apăru pe frunte. Văzu tavanul familiar.
Era în propria lui casă, nu camera de hotel în care stătuseră cândva în orașul Jiang și nici campusul Universității A.
Fusese doar un alt vis.
Lui Su Xingchuan îi luă ceva timp să realizeze de alarma telefonului, care vibra lângă urechea lui. Întinse mâna să o oprească.
7:20. Era timpul să se trezească pentru muncă.
Trecuse o săptămână de la acea cină neplăcută de la restaurant, iar el era încă detașat la Zhongjin pentru diligența necesară.
El și Xu Zhengdong nu avură conflictele la care se aștepta.
Su Xingchuan era ocupat, iar Xu Zhengdong era și mai ocupat, călătorind timp de câteva zile și apoi fiind prins în întâlniri pentru Oferta Publică Inițială (IPO) a companiei.
În această dimineață, atunci când Xu Zhengdong părăsi sala de conferințe, secretara lui vorbea la telefon cu Su Xingchuan despre cercetarea de piață.
Abia atunci Xu Zhengdong își aminti de el.
Intră în biroul temporar în care lucra Su Xingchuan, bătând la ușă. Su Xingchuan scria un raport și se ridică imediat în picioare, salutându-l:
– Domnule Xu.
Era politicos, dar fără expresie.
Deși Xu Zhengdong nu se aștepta să îi spună „unchiule”, nu se aștepta nici la „domnule Xu”, care suna atât de rece.
Xu Zhengdong ezită o clipă, crezând că el și Li Xuan se împăcaseră. Era posibil să…
Imposibil. El le oferise un mediu atât de bun pentru a se reconecta. Dacă încă nu se puteau împăca, însemna doar că nu erau făcuți unul pentru celălalt.
Să fi judecat greșit?
Trase un scaun și se așeză, punând câteva întrebări despre IPO înainte de a trece direct la subiect.
– Li Xuan a fost plecat la Shenzhen pentru pregătire în ultimele zile – un program de pregătire pentru un proiect de integrare. Abia ieri s-a întors.
Încerca să găsească un subiect de discuție.
Dar, din perspectiva lui Su Xingchuan, părea că Xu Zhengdong voia să se dea mare, încercând să-și afirme dominația. Își plecă capul pentru a organiza hârtiile.
– Chiar așa? Nu am știut.
Într-adevăr, nu știa. Nu mai ținuseră legătura în ultimele câteva zile. Chiar dacă visa frecvent la trecutul lor de acum șapte ani, nu avea niciun motiv să tulbure viața lui Li Xuan.
Văzând deznădejdea de pe fața lui Su Xingchuan, Xu Zhengdong rămase momentan dezorientat.
Ghicise corect. Ei nu se împăcaseră.
Deci, tipul ăsta îndrăznea să vorbească mult în fața lui, dar nu spunea nimic în fața lui Li Xuan? Tensiunea lui Xu Zhengdong crescuse rapid.
Chiar nu exista o despărțire fără motiv. În mod clar, acest tip nu era potrivit pentru Li Xuan.
Se ridică brusc în picioare, scuturându-și capul.
– Un copac mort nu poate fi sculptat, mormăi el înainte să plece.
– …
Su Xingchuan era uimit.
Era complet confuz.
Chiar atunci, primise un mesaj de la Xie Liang:
– În sfârșit, am găsit cu socrii mei o dată potrivită pentru nuntă și ghicitoare pentru a treia zi a Anului Nou Lunar.
Su Xingchuan răspunse:
– Felicitări, viitor mire.
Xie Liang replică:
– Bucură-te de libertate cât mai poți. Eu și soția mea am fost la controlul premarital, iar ea vrea să merg astăzi la clinica de andrologie pentru a-mi verifica nivelul de spermatozoizi. Chiar nu vreau să merg într-un astfel de loc, dar nu am de ales. Mă stresează.
Su Xingchuan îl consolă:
– Nu ai de ce să te simți jenat.
– Oh, era să uit. Tocmai ai făcut recent o operație acolo, iar fostul tău soț a fost cel care a efectuat-o, haha!
– …
Ce se întâmpla astăzi? De ce toată lumea aducea vorba de Li Xuan? Era și așa destul de greu de uitat, iar acum îl durea și mai tare.
Stând pe scaunul său de birou, privi spre zgârie-nori, apoi închise ochii, frecându-și tâmplele.
De cealaltă parte, Li Xuan tocmai terminase o operație. Epuizat, se așeză pe scaun și își masă fruntea. Nu dormise bine în ultima vreme.
De când se despărțise de Su Xingchuan, se simțise incredibil de nesigur. Obișnuia să doarmă oriunde, dar acum putea adormi doar în patul lui, cel în care dormea de ani de zile.
Călătoriile deveniseră un chin, făcându-l să se foiască, transformându-se în nopți nedormite, mai ales cu atâtea pe cap.
În acea zi, când îl întrebase pe Su Xingchuan: „Vreau să știu cât de important am fost atunci pentru tine”, răspunsul lui Su Xingchuan fusese: „Ai fost important”.
Își tot repetase acele cuvinte în timpul nopților nedormite.
Dar când se gândea dacă el și Su Xingchuan mai aveau o șansă, devenea copleșit de vinovăție și dezgust de sine. Chiar dacă Su Xingchuan era cu altcineva, nu se putea abține să nu se gândească dacă ar trebui să lupte pentru el – ce lucru impardonabil.
Își frecă în mod repetat puntea nasului, încercând să-și aline durerea de cap. Dar nu se putea calma.
Până când un alt medic îl chemă în ambulatoriu, spunându-i că directorul vrea să-l vadă. Li Xuan se ridică imediat.
Traversă coridorul de sticlă al secției de andrologie spre zona de ambulatoriu și se îndreptă spre liftul de la etajul cinci. Era o zi lucrătoare, așa că spitalul nu era prea aglomerat, iar holul era relativ liniștit.
Li Xuan stătea lângă lift, purtând o mască și având o față serioasă. După câteva secunde, ușile liftului se deschiseră. Înăuntru se aflau un bărbat și o femeie.
Li Xuan își lăsă capul în jos în timp ce intră, apăsând butonul pentru etajul cinci. Dintr-o dată, ca și cum și-ar fi dat seama de ceva, se uită la cele două persoane care ieșeau din lift.
Era… Xie Liang?
Ignorând ușile liftului care se închideau, ieși rapid și făcu câțiva pași pentru a se convinge.
Chiar era Xie Liang.
Xie Liang mergea alături de o femeie tânără într-o haină de lână. Femeia îl ținea de braț pe Xie Liang, întorcându-se din când în când pentru a-i vorbi cu zâmbetul pe buze. Xie Liang avea brațul înfășurat în jurul taliei acesteia.
Li Xuan încremeni.
Xie Liang – nu trebuia să fie iubitul lui Su Xingchuan?
Ce amintiri frumoase! Ce pacat ca nu vorbesc sa se clarifice. Faptul ca-l vede pe Xie Liang cu o femeie ar trebui sa-i dea de gandit,dar dupa cum il stiu s-ar gandi ca iubitul il inseala. Ar fi bine s faca putin scandal sa iasa adevarul la suprafata. Multumesc .
Ai prevazut bine ceea ce urmeaza sa se intample 🙂 O sa faca nitel scandal :)))) O sa fie amuzant 😛 Multumesc si eu <3
Mister elucidat pe jumătate.Ador povestea lor de la inceput..Su sper să se lămurească cât mai repede de unchi si sa actioneze daca LX e mai rezervat..
Mai intai se va “lamuri” LX cum sta treaba cu Xie Liang… Iar apoi o sa prinda si Su curaj
bună dimineața …o iubire frumoasă ,descriere de poveste ,amândoi sau iubit și se iubesc nebunește și din nebunie faci greșeli ,in prezent sunt într-un abis …mă bucur că o să devină o certitudine faptul că Li și-a dat seama că iubitul este prieten …..
Buna dimineata, Nina! Da, amandoi au trecut prin incercari si cu toate acestea, iubirea lor a rezistat si peste ani, chiar si in absenta celuilalt. Acum au avut niste temeri, indoieli, dar iubirea invinge, nu? Iar o iubire ca a lor nici nu putea avea alt final decat reintalnirea. Multumesc mult <3
Wow…cât de frumos a evoluat iubirea lor la început…urmată de o despărțire neînțeleasă.
Unchiul Xu nu putea să-l întrebe pe Su de ce nu a ținut legătura cu Li sau de ce nu s-au împăcat?
Acum abea aștept reacția lui Li după ce l-a văzut pe Xie Liang cu viitoarea soție.
Sper ca Xie săi spună lui Li că Su a fost singur 7 ani iubindu-l și gândindu-se la el.
Mulțumesc frumos Buburuzo ❤️
Da! Au avut o evolutie foarte frumoasa si daca nu s-ar fi bagat mama lui Su, ar fi continuat la fel de frumos. Dar cum Li era neexperimentat in dragoste, a fost foarte afectat si a considerat ca acesta era pasul pe care trebuia sa-l faca. Greseala lui, pentru ca daca vorbea cu Su nu s-ar fi ajuns la asta. Unchiul nu s-a bagat prea mult pentru ca asa ii ceruse nepotul. Voia sa-si rezolve singur problema cu Su. Si maine ne vom amuza foarte tare cand Li il va prinde pe Xie Liang cu sotia 🙂
S-a limpezit un pic misterul, din câte îl știu pe. XL nu o să lase problema nerezolvată, trebuie să afle care este treaba cu Xie Liang, dacă nu a călcat greșit! Chiar dacă nu este el alesul, XS trebuie să fie fericit, trebuie să descopere adevărul!
Îmi place amintirea lor cu primele momente împreună și felul în care și-au recunoscut dragostea unul față de celălalt!
Momentan amândoi sunt chinuiți, nu își găsesc liniștea și nu pot deloc să doarmă!
Abia aștept să lămurească neînțelegerile, durerea lor este mai mare decât pot suporta amândoi!❤️❤️❤️
Maine exact asta veti citi. Li va rezolva problema iubitului Xie care il inseala pe Su cu o femeie. :))) Si ne vom amuza foarte tare, desi Li va fi foarte afectat ca de fapt… s-a inselat! 🙂 Ma bucur ca va plac si amintirile si prezentul, chiar daca e plin de neintelegeri, confuzii, retineri. Dar iubirea lor se simte din toate partile <3
Mie mi se par foarte simpatici amândoi, chiar e frumos că aflăm cum au ajuns să se iubească atât de mult! Îi ador mult pe amândoi! Aștept trupele pentru exilarea mamei lui XS!
wow sunt curioasa de următorul capitol pup
Buna, Zuzi! Ma bucur ca esti curioasa si nerabdatoare. Pe maine, atunci! :*
Li, ai aflat în sfârșit că Su nu este într-o relație și sper să faci o mișcare în acest sens, iar Su să afle la rândul lui că ești singur.
Acum înțeleg și motivul pentru care mama lui Su a intervenit atunci. Ea a văzut relația celor doi ca fiind ceva rău pt copilul ei care era un exemplu și deodată se comporta ciudat. L-a văzut pe Li ca pe un lucru nociv pt Su și nu a crezut că aceștia chiar se iubesc. Tare sunt curioasă cum vor evolua lucrurile.
Apropo, îmi place atât de mult cum sunt descrise trăirile celor doi de către autorul cărții și faptul că noi simțim atât de profund citind, totul ți se datorează, pt că ai o traducere impecabilă și îți mulțumesc tare mult.
Love you!❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Multumesc mult, Manuela, atat pentru comentariul vizavi de intamplarile din nuvela, cat si pentru aprecierile legate de traducerea mea. Stiti, eu sunt o incepatoare in asta. Dar autorul a scris cartea atat de bine, ca nu e greu sa o redau cursiv. Ma bucur enorm ca povestea lui Su si Li a placut, chiar daca am petrecut mult timp in amintiri, dar despre prezent nici n-ar fi prea multe de scris, in conditiile in care amandoi se temeau de reluarea relatiei si au facut primii pasi cu teama, neincredere, retinere, etc. Dar in momentul in care vor afla ca amandoi s-au asteptat sapte ani unul pe altul, nimic nu-i va mai opri sa revina la ceea ce au fost candva, la 20 de ani. <3
Băieții sunt delicioși. În ceea ce privește întâlnirea de la lift parca vad ca LX se “opareste” în numele lui SX. Abia aștept sa vad ce urmează.
Normal ca o sa se aprinda si va vrea sa-l demascheze. Su nu merita sa fie inselat. Dar si Su va avea aceeasi soarta, tot la lift il va infrunta si el pe “unchiulet” :))))
haha,sigur urmează ceva abia aștept următorul capitol
Multumesc, Maria! Cu siguranta urmeaza niste lucruri foarte amuzante :)))
**Prima dragoste este un dar din ceruri **
Tu nu ți ai dat seama Li dragule ??…..
Su ul nostru se hotărâse deja …când a venit în fuga de la gară ..fară suflu …la tine la camin…el se hotărâse deja ca tu ..dragul ……..răsfățatul .. …copilărosul Li ….ești steaua luminoasă din viața lui …Su a venit chitit să te strângă în brate …sa ti spună …de fapt nici nu voia să ți spună…voia să te sărute…murea să te guste …dar…..
Apoi când a venit în fuga noaptea …te a prins și te a cuprins …v am vazut …te a purtat și te a învârtit în brațe ….cat e lumina stelelor pe iubire …oh…cât de frumos te iubeste …cat de mult ți ai dorit….cât de mult te a visat ……gustul vostru ..flămânzi unul după gustul altuia…..emotiile voastre mi au picurat în suflet…..pic…pic…!!!
Svetlana …unul dintre cele mai dulci capitole…l am citit de 2 ori …mi se întâmplă rar ….MULȚUMESC ❤❤❤!!!
si cand te gandesti ca la scurt timp dupa toate acestea Li l-a parasit… 🙁 Eu una n-as fi putut
Ai fost șocat Li???
Stai sa vezi , când vei vedea de ce *iubitul* este cu o fată aci !!!
hi…hi..hi…Atunci sa vedem cum vei reactionat …uh…abia astept ….❤❤❤!!!!
Pupici Bubu !!!!
Da…la portia dulce v-am dat un fragment inainte de a merge sa-l demascheze pe “iubit”, am vrut sa va las portia amuzanta pentru a o citi singuri :)))
Amintirile raman amintiri ,dar iubirea nu trebuie să rămână că o amintire frumoasa ,ci trebuie trăită de cei doi la putere maxima .Doar atunci când o să reușească Li sa se deschidă în fața lui XuS și să îi dezvăluie de ce sau despărțit abia atunci o să înceapă iubirea lor visatoare
Asa o sa se intample. Pentru Su, Li este mai important decat toti ceilalti. Isi va iubi familia, mama, dar acum e momentul sa se rupa de familie si sa traiasca alaturi de Li
Uau, ce frumos a capitulat SX in fata iubirii lui LX! Ce rau imi pare de cei 7 ani risipiti aiurea! De-abea astept urmatoarele capitole sa vad cum infloreste iar dragostea lor!
ne asteapta momente amuzante 🙂
Multumim pentru traducere acest roman este grozav.Amintiri dulci despre un inceput de dragoste vom vedea cat de incendiara va fi dragostea lor in prezent
Si eu iti multumesc. Eu cred ca va fi la fel de fierbinte <3