Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex  – Capitolul 22

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 22 

Li Xuan nu se considerase niciodată o persoană care evita conflictele. La urma urmei, rareori se confruntase cu provocări reale în copilărie.

Dacă mama lui Su Xingchuan nu ar fi apărut, Li Xuan ar fi crezut cu încredere că era neînfricat.

În urmă cu șapte ani, în timpul vacanței de iarnă, Li Xuan și Su Xingchuan petrecuseră împreună o dulce zi de Anul Nou înainte de a se întoarce fiecare la casele lor.

Întors acasă, Li Xuan se simțise incredibil de plictisit, suspinând și văitându-se toată ziua. Era atât de plictisit încât se simțea sufocat. Se obișnuise să fie mereu în preajma lui Su Xingchuan, să îl aibă lângă el în fiecare moment. Întins în pat, dintr-o dată îi fu teribil de dor de Su Xingchuan.

Așa că luă o decizie îndrăzneață. Se sui într-un autobuz și se duse să-l viziteze pe Su Xingchuan la el acasă.

În acea zi ningea abundent. Fulgii de zăpadă cădeau din cer, iar Li Xuan urma indicațiile de pe aplicația GPS pentru a găsi casa lui Su Xingchuan. Nu îl anunțase în mod deliberat că va veni, dorind să îi facă o surpriză.

Abia când se află în fața scărilor îl sună pe Su Xingchuan. Cu un zâmbet strălucitor, era gata să îl tachineze:

– Su! Xing! Chuan! Ghicește unde sunt? Sunt chiar în fața clădirii tale!

Dar o voce necunoscută răspunse la celălalt capăt al apelului.

– Sunt mama lui Xingchuan.

Zâmbetul lui Li Xuan îngheță.

– Ești la parter, nu-i așa? O să cobor imediat.

Câteva minute mai târziu, Li Xuan văzu o femeie într-o jachetă în carouri alb-negru venind spre el. O recunoscu imediat drept mama lui Su Xingchuan, deoarece trăsăturile feței lor erau destul de asemănătoare.

La acea vreme, He Ning nu se pensionase încă; lucra pe post de contabilă la o companie de construcții. Se apropie de Li Xuan, cu o expresie departe de a fi primitoare.

Li Xuan nu era un copil care să știe prea multe despre etichetă. O privi în gol pe He Ning înainte să își amintească să spună:

– Bună, mătușă.

Se părea că ea știa deja cine este el.

Zăpada era groasă, ajungând aproape de gleznele lui Li Xuan, și îi era foarte frig. Se gândi chiar în sinea lui:

În seara asta, îl voi pune pe Xingchuan să-mi încălzească picioarele și voi folosi abdomenul lui să-mi încălzească mâinile.

He Ning trecu însă direct la subiect:

– Am văzut mesajele tale trimise lui Xingchuan. Voi doi aveți o relație, nu-i așa?

Li Xuan dădu din cap, ușor surprins.

– Ești gay?

Li Xuan dădu încă o dată obedient din cap.

În fiecare zi după aceea, Li Xuan regretă acel moment. Se gândea că fusese prea naiv, chiar un prost. Pentru că părinții lui îi acceptaseră cu reticență orientarea, presupusese că toți părinții erau așa. Se întreba mereu dacă lucrurile ar fi putut decurge altfel dacă nu ar fi aprobat din cap atunci.

Dar în acel moment, nu putea decât să dea din cap ascultător. De îndată ce o făcuse, văzu o privire de dezgust apărând în ochii lui He Ning.

– Xingchuan nu este homosexual. Îl cunosc pe fiul meu. Când era în gimnaziu, a primit scrisori de dragoste de la fete și mi-a povestit bucuros despre asta. Deci, sunt sigur că nu este gay.

– Tu ești cel care l-a schimbat! spuse He Ning printre dinții ascuțiți.

Culoarea dispăru de pe fața lui Li Xuan.

Nu avea cum să o contrazică.

– Li Xuan, îți voi spune următorul lucru.

Din cauza frigului, vocea lui He Ning tremura ușor, dar atitudinea ei era fermă.

– Știu că părinții nu ar trebui să intervină în relațiile copiilor lor, dar în acest caz trebuie să intervin. Nu sunt de acord cu relația voastră, fie că este doar pentru distracție sau dacă este autentică – nu o voi permite!

– Nu înțeleg genul acesta al tău. Cred că e o tulburare psihologică. Cum îți poate plăcea un bărbat? E dezgustător. Nu vreau ca fiul meu să se îmbolnăvească, așa că te rog să stai departe de el. Nu-i transmite niciuna dintre aceste boli murdare!

Li Xuan era atât de speriat încât rămase încremenit acolo.

– Eu…

Emoțiile lui He Ning scăpaseră de sub control. Mintea ei era plină de mesajele pe care le văzuse din greșeală pe telefonul lui Su Xingchuan cu câteva zile înainte – Li Xuan întrebând când va veni la hotel.

De asemenea, umblase prin albumul foto al fiului ei și găsise poze cu Li Xuan, chiar și unele cu el dormind.

He Ning se clătinase câțiva pași, lovindu-se de dulap. Nu-i venea să creadă și nici nu voia să creadă. Când acest băiat pe nume Li Xuan apăru a doua zi la ușa sa, știa că trebuie să facă ceva.

Nu putea să lase lucrurile așa.

Furioasă, ea spuse:

– Termin-o cum trebuie, dar fă-o repede! Dacă vrei, însă, să-mi vezi familia destrămată, să ne vezi tulburați din cauza ta, dacă vrei să mor în chinuri, atunci dă-i drumul și rămâi cu el!

Dezgustător, tulburați, să mor în chinuri, erau cuvinte care se auzeau întruna în mintea lui Li Xuan.

Fiecare cuvânt părea străin și terifiant pentru Li Xuan, în vârstă de doar douăzeci de ani.

Era doar îndrăgostit de Su Xingchuan. De ce ar face-o pe mama lui să moară în chinuri? Li Xuan nu putea înțelege, iar inima îi bătea până în gât. Tot corpul îl durea.

Tremura în timp ce întreba:

– Mătușă, și dacă lui Xingchuan nu o să-i placă niciodată fetele?

He Ning explodă de furie, ochii ei fiind roșii ca sângele atunci când arătă cu degetul spre el.

– Nu am mai văzut pe nimeni atât de nerușinat ca tine! La o vârstă atât de tânără, făcând lucruri atât de dezgustătoare. Nici măcar nu am putut citi mesajele pe care i le-ai trimis. Te rog, stai departe de el!

Li Xuan deschise gura, dar nu putu vorbi. Tot corpul îi tremura. Nu mai fusese niciodată certat în halul acesta; era prima dată când se simțea ca o persoană rea.

– Pot accepta să nu se căsătorească sau să aibă copii, dar nu pot accepta să îi placă bărbații – niciodată în această viață!

Li Xuan se simțea disperat.

– Xingchuan este un copil filial. Dacă vrei să-l vezi sfâșiat între familie și dragoste, dacă vrei să mor urându-te, poți să-l chemi jos și să pretinzi că această discuție nu s-a întâmplat niciodată.

Lacrimile curgeau șiroaie pe fața lui Li Xuan.

În acel moment, se simțea fără speranță și speriat. Plângea și pe interior, gândindu-se neputincios:

Xingchuan, ce ar trebui să fac?

– Dacă ai un pic de minte, pleacă acum.

Acesta fusese ultimul lucru pe care He Ning i-l spusese lui Li Xuan.

În acea noapte, Li Xuan, ținând în mână o cutie mare de cadou, merse prin zăpada care îi acoperea gleznele și părăsi casa lui Su Xingchuan. Mai târziu, se despărțise de el, dar nu putuse să îi explice motivul.

Se maturizase peste noapte.

Se ura pentru că era copilăros, slab și neștiutor. Dacă ar fi fost un pic mai deștept, mai articulat, mai adaptabil și ar fi știut să mintă și să tragă de timp pentru a se putea gândi la lucrurile cu Su Xingchuan, poate că mama lui nu ar fi fost atât de furioasă.

Dar el fusese prea speriat atunci și voia doar să fugă.

Era vina lui.

Umbra pe care He Ning o aruncase asupra minții lui Li Xuan plană deasupra lui atât de mult în următorii șapte ani, încât chiar și atunci când plecase în străinătate, evitase instinctiv conversațiile despre homosexualitate. Îi era teamă să nu audă judecata celorlalți.

Credea că o să uite treptat și că o să se folosească de maturitatea sa actuală pentru a compensa naivitatea sa din trecut, dar șapte ani mai târziu, confruntându-se din nou cu He Ning, se trezi din nou înghețat, cu buzele mișcându-se, dar fără să iasă niciun cuvânt.

– Ce faci aici? spuse He Ning venind spre el.

Părul ei era mai cărunt, iar fața avea mai multe riduri, dar nu părea fragilă. Când își încrunta sprâncenele, încă mai avea aceeași autoritate intimidantă care îl îngrozea pe Li Xuan.

Se uită la semnul clădirii, iar expresia i se schimbă atunci când își ridică vocea.

– De ce te afli aici? Nu-mi spune că te-ai întors la el!

Li Xuan vru să fugă din nou. Făcu instinctiv un pas înapoi și s-a bâlbâi:

– Nu am…

– Atunci de ce ești aici?

Li Xuan se bâlbâi, incapabil să vorbească.

Avea atât de multe lucruri pe care voia să le spună. Voia să-i spună că el și Su Xingchuan se iubeau cu adevărat, că și după șapte ani, încă le era dor unul de celălalt și că nimeni nu era mai potrivit unul pentru celălalt decât ei. Voia să spună că s-a maturizat, că nu mai era la fel de copilăros ca înainte, că nu va profita doar de grija lui Xingchuan – că se vor putea sprijini reciproc ca un cuplu căsătorit normal și vor îmbătrâni împreună.

Dar, uitându-se la chipul lui He Ning, nu putu spune niciun cuvânt. Chiar se gândi la unchiul și la mama sa, dorindu-și ca altcineva să intervină pentru el, ca un copil incapabil să ia propriile decizii.

Se simțea patetic.

– Mamă?

Vocea lui Su Xingchuan rupse tăcerea tensionată dintre Li Xuan și He Ning.

Se hotărâse să meargă să-l vadă pe Li Xuan după convorbirea lor, dar când coborî scările, îi văzu pe Li Xuan și pe mama sa stând față în față.

Se îndreptă spre ei, pe cale să le facă cunoștință, însă He Ning se întoarse și îl întrebă cu răceală:

– Xingchuan, te-ai împăcat cu el?

He Ning văzuse fotografiile cu el și Li Xuan împreună înainte. La momentul respectiv, nu spusese nimic, așa că Su Xingchuan crezuse că mama lui era mai tolerantă decât majoritatea părinților. El se gândi că ar fi o bună ocazie pentru Li Xuan să o cunoască.

Înainte să poată spune ceva, He Ning îl certă:

– M-ai dezamăgit!

El rămase uimit, iar Li Xuan se retrase de frică.

Apoi Li Xuan se întoarse și o luă la fugă.

Su Xingchuan încercă să îl prindă, dar He Ning îl trase înapoi.

– De ce faci asta? întrebă ea cu lacrimi în ochi.

Su Xingchuan era derutat. Mama lui, în mod normal blândă, era acum ca o o leoaică furioasă. Nu mai văzuse niciodată o expresie atât de feroce pe fața ei. Pe măsură ce cuvintele ei se adânceau, el  începuse să înțeleagă ce însemnau.

Știuse dintotdeauna?

Știa chiar și numele lui Li Xuan și tot menționa „acum șapte ani”. Iar fața palidă a lui Li Xuan, fuga lui înfricoșată – toate păreau să-i confirme bănuielile.

– Te-ai văzut cu el?

He Ning făcu brusc o pauză.

Tăcerea ei dezvăluise totul. Su Xingchuan își simți sângele cum îi îngheață în vene. Apucând brațul mamei sale, o întrebă neîncrezător:

– Te-ai văzut cu el? Ce i-ai spus?

He Ning îi evită privirea.

– Deci de asta s-a despărțit de mine.

– Da! M-am văzut cu el, și ce dacă? Tu erai încă la școală; nu am vrut să-ți tulbure viața!

Neputându-și controla emoțiile, el țipă la ea:

– Ce i-ai spus? De ce nu mi-ai zis despre asta? De ce nu ai discutat cu mine? Nu ai vrut să-mi tulbure viața, așa că i-ai tulburat-o tu pe a lui? Și el este copilul cuiva, prețuit și iubit!

– Ce puteam să fac? Nu am vrut ca el să te distrugă.

Durerea izbucni în el, lăsându-l aproape fără cuvinte.

Prin ce trecuse Li Xuan la douăzeci de ani? Ce fel de povară purtase, care l-a făcut să dispară din viața lui fără un cuvânt?

Prinse brațul mamei sale, enunțând fiecare cuvânt:

– Mamă, lasă-mă să-ți spun că nu am devenit gay din cauza lui. Eu m-am îndrăgostit primul de el.

He Ning îi spuse:

– Asta e imposibil.

– Înainte să-l cunosc, nu am avut niciodată sentimente pentru vreo fată. Dar în momentul în care l-am văzut, nu am putut să mă mai uit în altă parte.

Fața ei deveni întunecată.

– Întotdeauna ai fost un băiat atât de bun. Nu spune lucruri de genul ăsta. Xingchuan, pur și simplu nu ai întâlnit încă fata potrivită. Ascultă-mă, și taie legăturile cu el…

Cu vocea întretăiată îi spuse:

– Fie că mă crezi sau nu, ăsta e adevărul. Eu am fost cel care a vrut să fie cu el. Eu am inițiat totul. Îl iubesc atât de mult încât m-am hotărât să-l iubesc pe viață.

He Ning îl apucă de haină.

– Xingchuan!

– Trebuie să îl găsesc acum. Trebuie să îl găsesc, îi spuse el mamei sale.

– Mamă, îl aștept de șapte ani.

____________

Su Xingchuan îl sună pe Li Xuan, dar nu primi niciun răspuns. Era extrem de îngrijorat.

Cu doar câteva ore în urmă, îi spusese lui Li Xuan la telefon că își dorește ca acesta să trăiască o viață ușoară și fericită, fără obstacole. Nu își dăduse seama că primul obstacol din viața lui Li Xuan, acum șapte ani, fusese provocat de el.

Li Xuan, care era atât de sensibil și de iute la plâns, se bosumfla mereu când i se vorbea aspru.

Cum ar fi putut îndura cuvinte atât de dure de la o mamă?

Timp de șapte ani, se întrebase de nenumărate ori de ce s-au despărțit, dar nu se gândi niciodată că el ar fi putut fi motivul. Altfel, de ce Li Xuan, care vorbea dulce despre aprinderea de artificii împreună de Anul Nou, ar fi cerut brusc o despărțire?

Când se despărțiră, Li Xuan plânse întruna, spunând:

– Nu pot.

Ar fi trebuit să-și dea seama că ceva nu era în regulă.

Continua să-l apeleze pe Li Xuan, dar acesta tot nu răspundea.

Cercetă zona, dar nu era nici urmă de Li Xuan. Se gândi că trebuie să se fi dus acasă, dar nu-i știa adresa. După ce se mai gândi un pic, îl sună pe șoferul lui Xu Zhengdong, folosind scuza că trebuie să livreze niște documente pentru a obține adresa casei vechi a familiei Xu.

Imediat ce primi adresa, conduse până acolo.

Proprietatea privată nu permitea accesul vehiculelor din exterior, așa că parcă pe marginea drumului și păși înăuntru.

Pașii lui erau peste tot.

Știa că Li Xuan trebuie să aibă inima frântă și să fie speriat.

Reușise în sfârșit să-l facă pe Li Xuan să spună că îi este dor de el și, după șapte ani de așteptare, văzuse în sfârșit speranța. Nu putea lăsa lucrurile să se termine așa. Trebuia să îl găsească. Chiar dacă asta însemna să își piardă toată demnitatea, era hotărât să îl aducă înapoi pe Li Xuan.

În timp ce mergea, zări brusc o figură cunoscută.

Era Li Xuan.

Li Xuan alerga cu brațele pline de obiecte și, în graba sa, se împiedică, căzând în față și prăbușindu-se la pământ, împrăștiind tot ce avea în mână.

Su Xingchuan se grăbi să îl ajute să se ridice. Îl apucă de încheietura mâinii lui Li Xuan, întrebându-l cu nerăbdare:

– Ești rănit? Te doare cotul sau genunchiul?

Li Xuan se holbă la el, pentru moment uimit, înainte de a strânge rapid obiectele împrăștiate.

– Mama ta a plecat?

– Ce?

– Vreau să o văd.

– Nu e nevoie, Xuan. Mă voi ocupa eu de mama.

Dar Li Xuan se uită la el, cu ochii plini de lacrimi, și se încăpățână să spună:

– Vreau să o fac singur.

Cu inima îndurerată, Su Xingchuan îl trase într-o îmbrățișare strânsă.

– Îmi pare rău. Nu voi mai fugi de data asta. M-am întors doar să iau aceste lucruri, spuse Li Xuan în timp ce aduna documentele împrăștiate, cu vocea sugrumată de plâns.

– Acestea sunt certificatele mele, diplomele mele, licența mea medicală și certificatul de practică, premiul pe care l-am câștigat anul trecut, raportul meu de sănătate. Am trăit o viață serioasă în toți acești ani.

Su Xingchuan îl privea, uluit.

Fața lui Li Xuan nu se schimbase prea mult; avea încă privirea aceea lacrimogenă, tristă, care te făcea să te doară inima. Dar, pentru prima dată, Su Xingchuan putu vedea clar că Li Xuan se maturizase cu adevărat.

Li Xuan plângea în timp ce spunea:

– Vreau să-i spun mamei tale că nu am nicio boală murdară și că nu sunt o persoană rea. Pur și simplu te plac.