Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex  – Capitolul 24

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 24

 – U… Unchiule?

Ochii lui Su Xingchuan se măriră în timp ce îl privea șocat la Xu Zhengdong. De data aceasta, fusese rândul lui să fie uimit.

Fața lui Xu Zhengdong era plină de amuzament, buzele lui curbându-se într-un zâmbet puternic, umerii tremurându-i de râs. Îl bătu pe umăr pe Su Xingchuan și îl tachină:

– Te adaptezi repede, nu? Dar am făcut deja aluzie la asta. Îți amintești când v-am lăsat singuri în restaurant în acea zi?

Dând din cap și râzând, Xu Zhengdong adăugă:

– Pari deștept, dar… ce țeapă ai luat.

În cele din urmă, Su Xingchuan se prinse.

Nu era de mirare că atitudinea lui Xu Zhengdong părea atât de contradictorie în acea zi. Nu era de mirare că Li Xuan nu părea deloc vinovat că „îl înșelase”. Nu era de mirare că Li Xuan nu pomeni niciodată de iubit. Și nu era de mirare că atunci când îl întâlnise prima dată pe Xu Zhengdong, simțise un sentiment de familiaritate…

Deci nepotul semăna cu unchiul său?

Su Xingchuan simți că i se scurtcircuitează creierul.

Chiar acum – cum îl numise el pe Xu Zhengdong? Chiar îi spusese unchi?

Creierul era ca și cum s-ar fi transformat în terci.

Xu Zhengdong plecase deja, oferindu-le un moment al lor, dar râsul lui încă răsuna în urechile lui Su Xingchuan, făcându-i fața să roșească de rușine, iar pe frunte i se formaseră deja picături de transpirație.

Li Xuan nu înțelesese pe deplin ce se întâmplă. Trase de puloverul lui Su Xingchuan și îl întrebă:

– Despre ce vorbeați voi doi adineauri?

Su Xingchuan se întoarse și îl trase într-o îmbrățișare zdravănă.

Li Xuan îl întrebă:

– Ți-e frig?

Se grăbise să iasă fără haină. Dar nu simțea deloc frig. În schimb, ardea de rușine și nu putea decât să-l țină și mai strâns pe Li Xuan, mușcându-i lobul urechii în semn de frustrare.

Li Xuan strâmbă din nas.

– Ce faci?

– M-am făcut de râs în fața unchiului tău.

Li Xuan, un pic mai lent în a înțelege, îl întrebă:

– Ai… înțeles cumva greșit relația mea cu unchiul meu?

– Nu ai spus niciodată nimic.

– Nu m-ai întrebat niciodată, răspunse Li Xuan nevinovat.

– Atunci te-am văzut urcându-te în mașina unchiului tău, iar apoi asistenta ta mi-a spus că un bărbat chipeș are grijă de tine. Așa că am crezut că te întâlnești cu el.

Li Xuan se gândi la asta pentru o clipă și apoi își dădu seama:

– Deci, în ziua aceea când m-ai sărutat…

– A fost din gelozie, recunoscu Su Xingchuan.

Dar imediat adăugă:

– De asemenea, chiar am vrut să te sărut.

Li Xuan spuse:

– Ești atât de prost, Su Xingchuan.

Dar ieri fusese și el la fel de prost. La fel de jenat.

Înainte ca Su Xingchuan să poată spune ceva, Li Xuan îl trase de braț și îl avertiză:

– Nu spune nimic!

Li Xuan își desfăcu fermoarul paltonului, încercând să-l înfășoare în jurul lui Su Xingchuan, dar nu era suficient de înalt, iar umerii săi nu erau suficient de largi, așa că abia îi putea acoperi brațul.

Su Xingchuan se aplecă ușor pentru a-l cuprinde, apropiindu-se de el cu un zâmbet răutăcios.

– Sărută-mă și nu voi spune nimic.

Li Xuan pufni, reticent.

Doctor Li își înlătură încet înfățișarea rece și, încă o dată, Su Xingchuan își simți inima bătând necontrolat. Sărută mai întâi obrazul lui Li Xuan, apoi buzele.

Pe măsură ce Li Xuan se apropie, el îi șopti:

– Ești la fel de neștiutor ca mine, pisoiaș.

Li Xuan roși și vru să se întoarcă și să plece.

Dar ușile liftului se închiseseră, neavând unde să se mai ducă. Su Xingchuan îl încolți cu ușurință lângă lift, sărutându-i obrazul în mod repetat.

– Vrei să vii acasă cu mine în seara asta?

Li Xuan își încrucișă brațele și pufni cu o supărare prefăcută.

__________________

Între timp, Xu Nianzhi reușise să ia legătura cu mama lui Su Xingchuan și se dusese să se întâlnească personal cu He Ning la casa familiei sale.

Se întâlniră la o ceainărie. Xu Nianzhi ajunse devreme, iar la scurt timp după aceea, He Ning intră și ea cu o expresie nemulțumită.

Xu Nianzhi o salută cu un zâmbet cald.

– Bună ziua, doamnă He.

Sărind peste politețuri, He Ning trecu direct la subiect imediat ce se așeză.

– Nu sunt de acord – categoric nu sunt de acord ca ei să fie împreună.

– Înțeleg cum te simți. Acum 20 de ani, când fratele meu mai mic mi-a spus pentru prima dată că îi plac băieții, am avut o reacție similară. Am simțit că se prăbușește cerul. Nu puteam să înțeleg. Părinții mei sunt amândoi bine educați, deci cum ar putea avea un fiu homosexual?

– Și fratele tău este gay?

Xu Nianzhi zâmbi întristată.

– Da, așa că atunci când fiul meu mi-a spus că îi plac băieții, nu am fost atât de șocată. Adesea mă gândesc la mine, întrebându-mă unde am greșit. Oare era ceva greșit în dinamica familiei noastre, greșisem în relația mea cu soțul meu sau în felul în care ne-am iubit copilul? Dar nu am putut identifica nimic. Poate că fusese influențat de unchiul său.

– De ce nu l-ai oprit?

– Am încercat să-l opresc pe fratele meu. Dar asta l-a făcut atât de rebel încât nici acum nu are un partener stabil. Nu am vrut să fac aceeași greșeală cu fiul meu.

He Ning replică furioasă:

– Deci l-ai lăsat pe fiul tău să-l distrugă pe al meu?

Xu Nianzhi rămase tăcută. Știa că dacă conversația avea să continue pe această cale, se va termina prost. Așa că își scoase telefonul și îi arătă lui He Ning o fotografie.

Era din seara trecută, când Su Xingchuan îl conduse acasă pe Li Xuan. Li Xuan refuzase să intre în casă, așa că Su Xingchuan stătuse la baza treptelor, convingându-l. Lumina de la intrare arunca o strălucire caldă pe fețele lor.

Urme de lacrimi erau vizibile pe obrajii lui Su Xingchuan, dar acesta zâmbea fericit atunci când se aplecă pentru a-i atinge fruntea lui Li Xuan.

He Ning se holbă la fotografie.

– Doamnă He, fiul dumneavoastră este remarcabil – pot vedea asta. Este calm și politicos.

Xu Nianzhi făcu o pauză după care continuă:

– Dar și fiul meu este minunat. Și el este un băiat bun.

– În acești ultimi șapte ani, a fost plecat în străinătate să studieze pe cont propriu, iar când s-a întors, a lucrat neobosit la spital. Este mereu ocupat, adesea lucrează în ture de noapte. Sincer, cu situația familiei noastre, nici măcar nu ar avea nevoie să muncească – l-aș putea întreține pe viață. Dar a vrut să se țină ocupat pentru a nu se mai gândi la Xingchuan.

Expresia rigidă de pe fața lui He Ning începu să se înmoaie.

– Doamnă He.

He Ning observă că Xu Nianzhi nu-i spusese „doamna Su” sau „mama lui Xingchuan”.

– Doamnă He, a fost Xingchuan cu adevărat fericit în acești ultimi ani?

Privirea lui He Ning tremurase.

Xu Nianzhi continuă:

– Au doar douăzeci și șapte de ani. Au încă o viață lungă înainte. De ce să nu așteptăm încă doi ani și să vedem dacă sunt cu adevărat fericiți împreună? Putem face asta?

He Ning se uită la Xu Nianzhi, ale cărei trăsături delicate încă mai sugerau frumusețea ei tinerească în ciuda vârstei. Dar cuvintele ei, mai puternice decât înfățișarea sa, o impresionară pe He Ning ca mamă. He Ning fusese frenetică și nerezonabilă în ultimele câteva zile și se simțea epuizată. Cuvintele lui Xu Nianzhi erau ca o briză blândă, oferind o perspectivă diferită.

Dacă urmau să fie cu adevărat fericiți?

Ea nu luase niciodată în considerare această posibilitate.

Trecuseră șapte ani. În ciuda insistențelor ei, a aluziilor și chiar a încercărilor de a-i aranja întâlniri cu femei, Xingchuan rămăsese indiferent, trăind singur în Jiangcheng. Totul părea în regulă – venitul său creștea de la an la an, cadourile sale deveneau tot mai scumpe și chiar înlocuise vechea mobilă de acasă. Toți vecinii îi invidiau. Dar, în adâncul său, știa că fiul ei era nefericit.

Dacă Li Xuan i-ar putea aduce înapoi fericirea…

He Ning nu spuse nimic. Nu fu nici de acord, nici împotrivă. Pur și simplu suspină și plecă.

Xu Nianzhi o privi ieșind din ceainărie.

________________

În acea seară, Su Xingchuan îi invită pe Xie Liang și Xue Ningzi la cină. Pentru prima dată în șapte ani, el îl prezentă oficial pe Li Xuan prietenilor săi.

În timpul mesei, Xie Liang, încurajat de alcool, continuă să-l tachineze pe Li Xuan până când Li Xuan lovi piciorul lui Su Xingchuan sub masă din frustrare.

Zâmbind, Su Xingchuan deturnă rapid conversația.

Xue Ningzi, care îl observase pe tot parcursul serii pe Li Xuan, îi șoptise lui Su Xingchuan după cină:

– Pot spune că te place cu adevărat. S-a uitat la tine tot timpul cât ai vorbit.

Când Su Xingchuan se întoarse, îl văzu pe Li Xuan stând pe trepte, cu mâinile în buzunare, întorcând deliberat spatele.

Acest lucru îi amintea de momentul în care Li Xuan obișnuia să se supere când îl vedea vorbind cu Yu Qinglan. Reprimându-și zâmbetul, se gândi:

A făcut multe progrese – nu se mai grăbește să facă o criză.

Mândru, îi spuse lui Xue Ningzi:

– Nu numai că mă place, dar este și destul de gelos.

Pe jumătate beat, Xie Liang nu se putu abține să nu tachineze din nou.

– Doctor Li, știi, el mi-a cerut să te prind în flagrant în acea zi. Ți-am urmărit mașina până la Zhongjin…

Înainte să poată termina, Xue Ningzi îl îmbrânci. Li Xuan ezită, părând că voia să spună ceva.

Voia să își ia rămas bun sau să îi felicite pentru viitoarea lor căsătorie. Dar pierduse ocazia.

Su Xingchuan se apropie de el și îi spuse:

– Să mergem acasă.

Întinse mâna, iar Li Xuan o apucă.

Deoarece băuse câteva pahare, nu se suise la volan. Verificând harta de pe telefonul său, văzu că restaurantul se afla la mai puțin de doi kilometri de reședința Xincheng.

– Ar trebui să luăm un taxi?

Li Xuan scutură din cap.

– Hai să mergem pe jos.

Ținându-se de mână, făcură o plimbare înapoi spre casă.

Pe drum, Su Xingchuan povesti întâmplări de după absolvire. La jumătatea drumului, observând tăcerea lui Li Xuan, a întrebă încet:

– Dar tu ce poți spune despre tine?

– Nu am prea multe de spus.

– Cum se poate așa ceva?

– Nu sunt o persoană foarte interesantă. Nu am mulți prieteni. De cele mai multe ori, doar unchiul meu îmi ținea companie.

Suna ca și cum ar fi căutat compasiune, dar era exact genul de lucru care funcționa asupra lui Su Xingchuan.

Văzând pâlpâirea de milă din ochii lui, Su Xingchuan își încrucișă degetele cu ale lui și îi promise:

– De acum înainte,  îți voi ține eu companie.

Ochii lui Li Xuan clipiră și un zâmbet îi apăru pe față.

Îngrijorat că lui Li Xuan i-ar putea fi frig, Su Xingchuan îi trase fermoarul jachetei până la capăt, plie gulerul puloverului și fixă gluga strâns.

– De ce nu porți o eșarfă?

Li Xuan își ridică privirea spre el, ignorând întrebarea, și îi spuse brusc:

– Su Xingchuan, mi-ai lipsit atât de mult.

Su Xingchuan îngheță pe loc, observând lacrimile care sclipeau în ochii lui Li Xuan.

Îl trase pe Li Xuan în îmbrățișarea sa.

– Dacă te-ai fi purtat urât cu mine, nu mi-ar fi păsat. Dar ai fost atât de bun cu mine. Când ne-am despărțit, a durut atât de mult. Nu am vrut să spun acele lucruri. Am vrut doar să fiu cu tine.

Înghițind nodul din gât, Su Xingchuan îi șopti:

– Știu.

– M-am rănit la mână în timpul stagiului meu. A fost mai rău ca data trecută – când aveam doar o tăietură în palmă. Dar tu nu mi-ai fost alături.

Li Xuan își îngropă fața în umărul lui Su Xingchuan.

– M-a făcut atât de supărat pe tine.

Imaginându-și cum Li Xuan, plângăciosul lui fragil, se descurcase fără grija lui în toți acești ani îi frânse inima lui Su Xingchuan. Îl ținu strâns în brațe pe Li Xuan și îi promise cu blândețe:

– Nu te voi mai lăsa singur, baby.

Se întoarseră la apartamentul lui Su Xingchuan. Imediat ce încuiară ușa, îl împinse pe Li Xuan de perete. Li Xuan scoase un mic scâncet, aprinzând un foc în interiorul lui Su Xingchuan. Tot sentimentul de reținere și raționalitate dispăru.

Iarna nu era cel mai bun anotimp pentru pasiune. Îi luă o veșnicie să-i dezbrace paltonul lui Li Xuan. Îl aruncă pe un scaun din apropiere, apoi îl trase pe Li Xuan mai aproape, sărutându-l profund. Li Xuan își înfășură brațele în jurul gâtului lui Su Xingchuan, iar scânteile începură să zboare.

Mâinile sale se plimbară de-a lungul taliei lui Li Xuan, presându-l mai aproape. Dorul lor unul pentru celălalt era aproape insuportabil. Pe măsură ce respirația lui devenea grea, se opri brusc.

Oftă, îndepărtându-se de buzele lui Li Xuan.

Ochii lui Li Xuan erau încețoșați, părând deopotrivă inocenți și dulci.

– Ce s-a întâmplat? întrebă el, confuz.

Sprijinindu-se de Li Xuan, acesta mormăi:

– Doctor Li, va trebui să îți asumi responsabilitatea pentru mine pe viață.

Li Xuan se prinse.

– Încă te mai doare?

Niciun răspuns.

După ce se gândi un moment, Li Xuan se oferi amabil:

– Este în regulă. Chiar dacă nu ești în stare pentru moment, ai fost în stare bună înainte.

Simțind că sinceritatea sa nu era de ajuns, Li Xuan adăugă:

– Bărbații încep în mod natural un declin după douăzeci și cinci…

Înainte să poată termina, Su Xingchuan îl reduse la tăcere cu un sărut.