Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex  – Capitolul 26

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 26

Li Xuan intră în baie să se spele.

Su Xingchuan ieși în timpul acesta pe balcon pentru a-și suna mama. Lui He Ning îi luă o jumătate de minut ca să răspundă. Su Xingchuan fu primul care vorbi:

– Mamă, cum te simți astăzi? Te mai doare capul?

He Ning îi spusese cu două zile în urmă că plânsese atât de mult încât o durea capul.

La celălalt capăt al firului se făcu liniște timp de câteva secunde înainte ca ea să vorbească în cele din urmă:

– Nu mă mai doare. Ieri, mama lui Li Xuan a venit să mă vadă.

Su Xingchuan încremeni.

– Nu ne-am certat, doar am vorbit.

He Ning se opri pentru câteva secunde, apoi spuse:

– Xingchuan, nu mai ești un adolescent. Ai deja douăzeci și șapte de ani, ești responsabil pentru propria ta viață.

Su Xingchuan rămase cu adevărat surprins. Nu se așteptase ca poziția mamei sale să se schimbe atât de repede. Crezuse că va fi o luptă prelungită.

– În ceea ce privește orientarea ta sexuală, eu și tatăl tău încă nu o putem accepta, dar nici nu o putem schimba. Distrugerea fericirii familiei noastre pentru a-ți oferi acea fericire pe care societatea o consideră normală și întoarcerea ta împotriva părinților tăi este inutilă.

El deschise gura să spună ceva, dar He Ning continuă, cu tonul ei resemnat:

– Așa să fie, Xingchuan. Trăiește-ți viața bine.

Dar tot nu voia să spună: „Tatăl tău și cu mine vrem să fii fericit”.

Asta pentru că nu credea că Li Xuan îi putea aduce fericirea. Nu credea că doi bărbați îndrăgostiți pot avea același final fericit ca un cuplu tradițional.

Înainte ca He Ning să închidă convorbirea, Su Xingchuan spuse repede:

– Mamă, îți mulțumesc pentru înțelegere. Dar acele lucruri pe care i le-ai spus lui Li Xuan atunci…

Spera că mama lui să își ceară scuze. He Ning tăcu o vreme înainte să spună în cele din urmă:

– Înțeleg.

După ce închise telefonul, Su Xingchuan se întoarse și îl văzu pe Li Xuan stând în spatele ușii de sticlă de la balcon, așteptând. Probabil ghicise că Su Xingchuan vorbea cu părinții săi, iar expresia lui era încordată, ochii privindu-l cu nerăbdare.

Prin geam, Su Xingchuan se apropie de Li Xuan și făcu o față tristă. Li Xuan intră imediat în panică, strâmbând din buze. Apoi Su Xingchuan trecu la un zâmbet, unul plin de obrăznicie și ușurare. Li Xuan ezită pentru o clipă, apoi pufni.

Deschizând ușa de sticlă, Su Xingchuan îl trase pe Li Xuan în brațele sale.

– Mama și-a mai înmuiat poziția.

Li Xuan scoase și el un oftat de ușurare.

– Ar trebui să-i mulțumim mamei tale. Ea s-a dus să vorbească cu mama mea.

Căzură amândoi într-o scurtă tăcere. Sprijinindu-și fața de umărul lui Su Xingchuan, Li Xuan spuse:

– Mama mea este grozavă. O să știi când o s-o cunoști. …unchiul meu este și el grozav.

Su Xingchuan chicoti.

– Mă voi înțelege bine cu ei. Mai e ceva ce te îngrijorează, Xuan Xuan?

– Nu mă pricep să am de-a face cu bătrânii.

– E în regulă. Nu trebuie să interacționezi prea mult cu ei. Și dacă o faci, voi fi acolo să te susțin. Nu-ți face griji.

– Bine.

Li Xuan avusese întotdeauna încredere în Su Xingchuan.

Când Su Xingchuan spunea, „nu-ți face griji”, se simțea liniștit.

Dar…

Încă nu-și îndreptase greșeala pe care o făcuse în această dimineață. Apucând tivul cămășii lui Su Xingchuan, ezită o clipă apoi mormăi:

– Nu am vrut să spun că voi găsi un tip mai tânăr și mai chipeș.

Prefăcându-se că nu aude, Su Xingchuan întrebă:

– Ce?

Li Xuan repetă rapid:

– Nu voi găsi un tip mai tânăr și mai chipeș.

Prefăcându-se neștiutor, Su Xingchuan se prefăcu din nou că nu aude. Frustrat, Li Xuan refuză să o mai spună încă o dată. Deși fuseseră puțin stânjeniți, petrecuseră totuși o dimineață caldă și confortabilă împreună.

Pe balcon, se afla un scaun balansoar. Su Xingchuan se întinse pe el, în timp ce Li Xuan se așeză deasupra lui, amândoi bucurându-se de soare. La început, Su Xingchuan era cel care vorbea întruna, dar, în cele din urmă, Li Xuan se alăturase discuției, povestind despre perioada în care studiase în străinătate – despre oamenii pe care îi întâlnise, despre lucrurile pe care le trăise. Vorbea încet, detaliind totul. De fiecare dată când menționa câte un coleg de clasă de sex masculin, Su Xingchuan îl ciupea puțin.

Li Xuan își întoarse fața, spunând:

– Tu ai fost cel care m-a rugat să-ți spun.

Su Xingchuan zâmbi.

– Continuă.

– Nu e nimic special.

– Vreau să știu.

Li Xuan continuă și, în scurt timp, adormi.

Su Xingchuan îl așeză comod pe balansoar, îl acoperi cu o pătură și apoi se duse la supermarketul local pentru a cumpăra alimente. În sfârșit, își îndeplinea o dorință pe care o avea de mult timp.

Găti o masă mare doar pentru Li Xuan.

În timp ce gătea, Li Xuan stătea lângă ușa bucătăriei, privind. Când Su Xingchuan se apropie, Li Xuan îi dezlegă obraznic șorțul.

Su Xingchuan îi aruncă o privire, iar Li Xuan se prefăcu nevinovat, sprijinindu-se în tăcere de spătarul scaunului său.

Su Xingchuan crezu că Li Xuan se va preface ca fiind rănit la mână, așa cum obișnuia, și va cere să fie hrănit. Dar când masa cu trei feluri de mâncare fu gata și supa era servită, Li Xuan se așeză ascultător la masă, ținând bețișoarele în mână, așteptând să înceapă masa.

– Mănâncă și încearcă din tot ceea ce am gătit.

Su Xingchuan îi puse o bucată de pește în castron, iar apoi îi turnă un bol aburind de supă de pui. Li Xuan ținu bolul cu grijă, sorbind supa încet.

Coborându-și privirea, Su Xingchuan observă că picioarele lui Li Xuan se legănau înainte și înapoi. Dintr-o dată, simți că nicio delicatesă nu se poate compara cu fericirea de a-l vedea pe Li Xuan mâncând.

.

După weekend, Su Xingchuan se întoarse la muncă la Zhongjin.

Spre deosebire de starea sa de spirit sumbră din ultimele zile, secretarul său observă schimbarea strălucitoare și spuse:

– Uau, manager Su, ești foarte bine dispus astăzi. Ce s-a întâmplat? Ai început să te întâlnești cu cineva?

Lui Su Xingchuan îi fu greu să-și ascundă fericirea. El răspunse:

– Chiar mai bine de atât.

– Ce este? întrebă secretarul curios.

– M-am împăcat cu fostul meu iubit.

Ochii secretarului se luminară.

– Deci, perechea pe care domnul Xu voia să v-o prezinte nu va mai avea nicio șansă acum?

Chiar atunci ușile liftului se deschiseseră și Xu Zhengdong ieși, auzi discuția și începu să râdă.

– Într-adevăr, nicio șansă. Chiar am făcut o afacere proastă.

Su Xingchuan se simți stânjenit.

Îl urmă pe Xu Zhengdong în birou. După ce își dădu haina jos, Xu Zhengdong se așeză la birou, în timp ce Su Xingchuan stătea lângă acesta, spunând:

– Domnule Xu, mi-am ieșit din minți atunci, spunând tot felul de prostii.

Cu o expresie jucăușă, Xu Zhengdong își înălță bărbia, făcându-i semn să continue.

– M-am împăcat oficial cu Li Xuan.

– Sora mea mi-a spus. Știu că nu a venit acasă noaptea trecută.

Rușinea se accentuă pe fața lui Xingchuan.

– Relaxează-te, nu-ți fac morală.

Xu Zhengdong renunță la comportamentul său jucăuș obișnuit și vorbi serios pentru prima dată.

– Nu este ușor să găsești pe cineva care îți place cu adevărat. Ai mare grijă de nepotul meu.

– Am înțeles. Așa voi face.

În timp ce se pregătea să plece, Xu Zhengdong îl strigă:

– În particular, poți să-ți schimbi modul în care mi te adresezi.

Limpezindu-și vocea, Su Xingchuan se pregăti să spună „Unchiule”. Dar cuvântul i se blocă în gât. Pur și simplu nu i se părea potrivit.

În primul rând, pentru că Xu Zhengdong era cu doar zece ani mai în vârstă decât el. În al doilea rând, de fiecare dată când îl vedea, își amintea de acea situație stânjenitoare de acum câteva zile.

Cei doi se holbară unul la celălalt timp de o jumătate de minut.

Su Xingchuan: …

Xu Zhengdong: …

În cele din urmă, Xu Zhengdong îi spuse:

– Las-o baltă. Doar pleacă de aici.

Simțind că fu iertat, Su Xingchuan se întoarse și plecă.

*

După terminarea serviciului, conduse până la spital pentru a-l lua pe Li Xuan. Îi trimisese un mesaj lui Li Xuan, dar nu primise niciun răspuns din partea lui.

Li Xuan fusese ocupat la secția de pacienți internați cu probleme urgente. Când revenise în sfârșit la birou, văzu mesajul care fusese trimis cu o jumătate de oră mai devreme. Își luă repede rucsacul și fugi afară.

Una dintre asistentele aflate în trecere rămase surprinsă.

– Cine… ce a fost asta? își întrebă ea colega.

– Nu era doctorul Li?

Asistenta scutură din cap.

– În niciun caz.

– Dar cine mai este pe acest etaj în afară de doctorul Li, care să fie atât de tânăr și de chipeș?

– Doctorul Li… are izbucniri emoționale?

Emoționat, doctor Li ieși grăbit din spital. Îngrijorat că Su Xingchuan aștepta de prea mult timp, își repetă în minte o scuză în timp ce alerga. Dar când ajunse la mașină, realiză că era goală, iar interiorul era întunecat.

Îl cuprinse panica, așa că îl sună imediat pe Su Xingchuan.

Acesta nu răspunse la apel.

Stând pe trepte, Li Xuan cercetă zona, simțind un val de anxietate pe care nu-l putea descrie. Era îngrozit să îl piardă din nou pe Su Xingchuan.

– Baby.

O voce îl strigă din spate. Li Xuan se întoarse și îl văzu pe Su Xingchuan apropiindu-se cu doi cartofi dulci prăjiți.

Seara de iarnă se scurgea rapid, iar în spatele lui Su Xingchuan se afla ultimul strop de lumină a zilei. Purta o haină maro închis și, în timp ce se îndrepta spre Li Xuan, părul îi era nuanțat de strălucirea roșu-portocalie a soarelui aflat la apus.

– Uite ce am luat.

Înainte ca el să poată termina, Li Xuan îi sări în față. Își aruncă brațele în jurul lui Su Xingchuan, îmbrățișându-l cu putere.  Apucându-l de gât, îi spuse cu o voce joasă:

– De ce nu ai răspuns la telefon?

Speriat, Su Xingchuan explică rapid:

– M-ai sunat? Nu am auzit. Este prea aglomerat aici, iar telefonul meu era în buzunar, eu…

Li Xuan îl întrerupse imediat.

– Îmi pare rău. Nu ți-am văzut mesajul. Un pacient se certa cu mine în legătură cu taxele și nu a vrut să asculte nicio explicație. Am văzut mesajul tău abia când m-am întors la birou. Te-am făcut să aștepți o jumătate de oră. Îmi pare rău.

Confuz, Su Xingchuan întrebă:

– De ce îți ceri scuze?

– Pentru că mi-e teamă să nu pierd totul după ce am obținut atât de mult. Mi-e teamă să nu obosești într-o zi din cauza mea.

– Pentru că nu mă pricep la relații. Când mă răsfeți, devin ca un copil și nu mă gândesc la sentimentele tale.

– Și… ceea ce am spus ieri dimineață nu era adevărat.

Buzele lui Xingchuan se curbară în timp ce își punea brațele în jurul taliei lui Li Xuan. Sprijinindu-se de umărul lui, Li Xuan spuse cu o ușoară tentă de supărare:

– De ce nu ești supărat? Obișnuiai să te prefaci că ești furios. De ce te porți acum ca și cum totul e în regulă, ca și cum nu ai fi auzit? Nu-mi place asta.

– Ce vrei să fac?

– Nu vreau să ții lucrurile închise în tine. Nu repeta greșeala mea de acum șapte ani.

Expresia lui se schimbă de la bucurie la tandrețe.

Cei șapte ani îl schimbaseră și pe Li Xuan. Nu mai era la fel de lipsit de griji, acum se temea de pierdere.

– Nu voi găsi un tânăr chipeș. Glumeam doar. Și nu mă voi baza mereu pe tine. Dacă vom îmbătrâni, vom avea grijă împreună unul de celălalt.

Mângâindu-i părul, Xingchuan răspunse:

– Dar eu vreau să am grijă de tine, cap de pisică (cathead, cum îi spunea în trecut), pentru totdeauna. Ce ar trebui să fac pentru asta?

– Chiar nu ești supărat?

– Din cauza a ceea ce ai spus?

– Da.

Li Xuan își eliberă încet strânsoarea, mirosindu-l în timp ce stătea în fața lui.

– Ești cumva rănit?

– De ce aș fi?

Aplecându-se, Xingchuan îi șopti la ureche:

– Nu cred că sunt mai rău decât eram la douăzeci de ani.

Li Xuan avu nevoie o clipă pentru a realiza ce voia să spună.

Își aminti brusc cum Su Xingchuan glumise cu el atunci când se reuniseră despre dovedirea vitalității sale. El spusese că ar trebui să fie examinat de un doctor.

Se pare că doar doctorul Li putea pune această teorie la încercare.

Uitându-se la semnul clinicii de urologie, Su Xingchuan se aplecă și mai aproape.

– Doctore Li, cred că trebuie să dezmințim zvonul că bărbații suferă un declin după douăzeci și cinci de ani cu niște teste practice.

Li Xuan trase de nasturele hainei sale.

– Oh.