Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex  – Capitolul 27

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 27

 He Ning îl sună pe Li Xuan.

Apelul fu scurt, dar intenția era clară: îl invita pe Li Xuan să viziteze vechea lor casă din Ling’an. Încă incapabilă să-și lase complet mândria deoparte, ea folosi scuza că făcuse rață cu varză murată și carne de vită, rețetele familiei, pentru ca el să le încerce.

Când Li Xuan primi apelul, fu dezorientat. Stând lângă el, Su Xingchuan îi spuse încet:

– Dacă vrei să mergi, bine. Dacă nu vrei, nu trebuie s-o faci.

După ce se gândi bine, Li Xuan luă decizia să accepte invitația, dar încă se simțea nepregătit și nesigur cum să comunice amiabil cu He Ning. Așa că îi dădu telefonul lui Su Xingchuan, rugându-l să vorbească el în locul lui.

Su Xingchuan luă telefonul cu plăcere. După ce terminase de vorbit, se duse pe balcon.

Li Xuan se sprijinea de marginea balconului, bucurându-se de briză. Su Xingchuan veni din spate și îl strânse în brațe.

– Nu ți-e frig?

Li Xuan scutură din cap. Su Xingchuan continuă:

– Vreau să-mi cer scuze încă o dată pentru mama mea.

– Ți-ai cerut deja scuze de vreo opt sute de ori.

Su Xingchuan chicoti.

– Simt că nicio scuză nu ar putea fi vreodată suficientă. Baby, ce anume ți-a spus mama în acea zi?

– Nu-mi amintesc.

Li Xuan se uită înapoi la Su Xingchuan, un zâmbet formându-i-se pe buze.

– Îmi aminteam înainte să ne reîntâlnim, dar după ce m-am împăcat cu tine, am uitat.

El se aplecă și își făcu loc în îmbrățișarea lui Su Xingchuan.

– Dacă vrei să te revanșezi față de mine, atunci…

Făcu brusc o pauză.

– Atunci ce?

Li Xuan se gândi o vreme, dar nu îi veni nicio idee. Cu un oftat lung, spuse:

– Cred că nu e nimic ce aș vrea să faci.

Su Xingchuan era deja soțul perfect, un ajutor loial, un șofer dedicat și un partener blând și grijuliu. A-i cere mai mult, lui Li Xuan i se părea un pic exagerat.

Mușcându-i urechea, Su Xingchuan îi șopti:

– Mai gândește-te la asta.

Ochii lui Li Xuan începură să sclipească.

– Vreau tăiței instant.

– De ce această poftă bruscă?

– Nu știu, doar vreau.

Și astfel, la ora 22:30, cu luna strălucitoare deasupra și stelele sclipind, orașul deveni treptat liniștit. Li Xuan stătea la masă, așteptând ca Su Xingchuan să pună în fața lui un bol aburind de tăiței instant, acoperit cu un ou și felii de cârnați.

Prin acțiunile sale, Su Xingchuan îi dădea lui Li Xuan un sentiment tangibil de „acasă”, iar inima lui Li Xuan se umplea de căldură. După ce privi castronul pentru o lungă perioadă de timp, în cele din urmă își scoase telefonul și făcu o poză cu tăițeii instant, aflați într-un castron de culoare crem așezat pe o masă din lemn de nuc sub lumina caldă a unui bec galben.

Fotografia surprinse chiar și brațul musculos al lui Su Xingchuan.

Mulțumit de fotografie, Li Xuan admiră imaginea, apoi o salvă în albumul său privat.

Observând acest lucru, dar incapabil să citească numele albumului, Su Xingchuan se aplecă curios și întrebă:

– Ce alte fotografii mai sunt acolo?

Li Xuan pufni.

– Nu-ți spun.

Su Xingchuan îl atinse jucăuș cu nasul.

Apoi își luă castronul de tăiței și se așeză față în față. Când Li Xuan simți tăițeii prea fierbinți, Su Xingchuan îi răci pentru el.

Su Xingchuan era priceput la fierberea ouălor, cronometrând întotdeauna perfect pentru a obține un gălbenuș lichid. Lui Li Xuan îi plăcea gustul gălbenușului de ou moale amestecat cu tăieței.

– Este bun? întrebă Su Xingchuan.

Li Xuan, la fel ca în vremea studenției, dădu din cap în sus și în jos. Sub masă, el călcă jucăuș pe picioarele lui Su Xingchuan.

Ambele sale picioare se rezemau acum de picioarele lui Su Xingchuan, dar în loc să se enerveze, Su Xingchuan îl lăsă să facă ce dorea.

Nu la mult timp după ce se împăcaseră, Li Xuan redevenise în preajma lui Su Xingchuan cel de dinainte de despărțire, discuția lor curgând liber în timp ce vorbea despre munca sa la spital – uneori batjocorind, alteori reflectând – timp în care Su Xingchuan asculta în liniște.

– De ce ai ales atunci secția de urologie? întrebă Su Xingchuan.

– Spitalele de specialitate sunt relativ mai puțin aglomerate.

– Deci…

Li Xuan știa ce urma să întrebe și pufni:

– Da, am văzut atât de multe, încât nu mă mai interesează.

Su Xingchuan râse încet.

– Asta nu e bine.

Li Xuan călcă cu putere piciorul lui, iar Su Xingchuan simulă durerea:

– Au – atât de feroce.

Li Xuan avea o constituție natural subțire, spre deosebire de Su Xingchuan. După ce terminară de mâncat, Su Xingchuan puse vasele în mașina de spălat, dar când se ridică, se întrebă dacă abdomenul său lucrat mai era acolo.

De când începuseră problemele de sănătate, nu mai fusese la sală. Întinse mâna în jos pentru a-l pipăi.

Vestea bună era că încă mai putea simți conturul; Vestea proastă era că era doar un contur. Îi spuse lui Li Xuan:

– Începând de mâine, îmi reiau antrenamentele – de cel puțin trei ori pe săptămână.

Li Xuan nu se arătă prea încântat.

– Atunci la ce oră vei fi acasă?

– Înainte de zece.

Li Xuan scutură din cap.

– Nu ai voie.

Așezându-se pe canapea, Su Xingchuan îl trase pe Li Xuan în poala sa.

– Nu ai spus că îți plac pătrățelele mele cel mai mult?

Li Xuan încălecându-i poala, nevrând să stea prea mult timp separat.

– Mă pot preface că le ai.

Fața lui Su Xingchuan se încruntă.

– …Chiar le am.

Întinzându-se în brațele lui, Li Xuan răspunse:

– Atunci voi merge cu tine.

Glumind, Su Xingchuan îi spuse:

– Bine, poți să mă privești cum mă antrenez și să strigi: «Este iubitul meu!» dacă cineva încearcă să se dea la mine.

În mod surprinzător, Li Xuan dădu aprobator din cap.

Mâna lui Su Xingchuan alunecă de la ceafa lui Li Xuan până la partea inferioară a spatelui, zăbovind acolo pentru o clipă. Li Xuan își îngropă fața în umărul lui în timp ce Su Xingchuan îi șopti la ureche:

– Au mai rămas zece zile, nu?

Li Xuan murmură:

– Nu așa se numără.

– Atunci cât timp?”

Respirația lui Li Xuan acceleră în timp ce își regla glasul, luptându-se să rămână calm.

– După control, vom vorbi.

.

În ajunul Anului Nou, Su Xingchuan îl duse pe Li Xuan la el acasă.

He Ning îl privi pe Li Xuan cu un zâmbet scurt înainte de a se întoarce pentru a merge în bucătărie. Ochii lui Li Xuan căutau ajutorul lui Su Xingchuan.

Tocmai când era pe cale să o urmeze și să se împace cu mama sa, He Ning ieși cărând o farfurie plină cu fructe. Li Xuan rămase încremenit.

He Ning vorbi prima:

– Vreau să-mi cer scuze. Acum șapte ani, lucrurile pe care le-am spus au fost… prea dure.

Li Xuan rămase tăcut.

– Din ceea ce am văzut recent, am fost clar prea părtinitoare. Nu ești ceea ce mi-am imaginat. Așa cum a spus mama ta, ești un copil bun.

Nu mai era persoana dezgustătoare și distrugătoare de vieți pe care o credea odată, ci un copil bun.

Lăsând fructele jos, He Ning se uită la Li Xuan.

– Îmi pare rău.

Greutatea care apăsa pe inima lui Li Xuan timp de șapte ani se simți ca și cum ar fi fost în sfârșit ridicată.

Su Xingchuan îl strânse de mână.

Se simțea ca într-unul dintre visele pe care Li Xuan obișnuia să le aibă – într-o noapte liniștită, Su Xingchuan ar fi bătut la ușa inimii sale, s-ar fi apropiat de Li Xuan în vârstă de douăzeci de ani, ascuns într-un colț, și l-ar fi condus afară.

Spirit liber, dulce și lipsit de griji.

Vechiul Li Xuan se întorsese.

Atmosfera din casa lui Su Xingchuan nu o putea egala niciodată pe cea a lui Li Xuan. În ziua de Anul Nou, Li Xuan îl aduse acasă pentru cină.

În timp ce Su Xingchuan ajuta la bucătărie, Li Xuan se întindea leneș pe canapea, luând din gustări.

Xu Zhengdong intră, își dădu haina jos și se așeză lângă el, întinzându-și mâna spre punga cu gustări. Li Xuan nu fu de acord, trăgând punga deoparte.

– Aceste chipsuri și prăjituri le-am primit de la Xingchuan.

De când stăteau des acasă, gustările lui Li Xuan crescuseră. Îngrijorat de impactul prea multor gustări procesate, Su Xingchuan începuse să le facă în casă, inclusiv chipsuri și prăjituri, care aveau un gust minunat.

Xu Zhengdong strâmbă din gură.

– L-ai uitat pe unchiul tău acum că ai un soț.

Li Xuan întrebă:

– Unchiule, iar ți-ai schimbat iubiții?

– Da.

– De ce te-ai despărțit de ultimul?

– Îmi făcea prea multe probleme, mereu îmi cerea să plec în străinătate să mă căsătoresc. De parcă asta ar fi posibil.

Li Xuan părea nedumerit.

– De ce nu? Nu ți-a plăcut cu adevărat de el?

– Să-ți placă de cineva nu înseamnă să te căsătorești. Doar îți place.

Li Xuan scutură din cap.

– Asta nu înseamnă să-ți placă.

Xu Zhengdong îl privi dintr-o parte:

– Atunci ce este?

– Să-ți placă înseamnă să vrei să te căsătorești și să petreci această viață și următoarea împreună.

Lui Xu Zhengdong i se făcu pielea de găină și flutură din mână.

– Aș prefera să nu. Am de gând să mă distrez până la cincizeci de ani.

Chiar atunci, vocea lui Xu Nianzhi se auzi de sus:

– Ce? Până la cincizeci de ani? Să nu îndrăznești!

Speriat, Xu Zhengdong explică repede:

– Glumeam, surioară! Nu o lua în serios!

Profitând de moment, Li Xuan își luă înapoi chips-urile și se duse să-l caute pe Su Xingchuan, care pregătea o salată.

Li Xuan îi spuse:

– Vreau să mergem undeva.

– Unde?

– În străinătate, să ne căsătorim. Într-o zi cu zăpadă, vom găsi o capelă și ne vom aduce inelele.

El descrise imaginea, iar Su Xingchuan se opri să-l privească.

Plecându-și capul spre el, Li Xuan îl întrebă:

– Ce zici de asta?

Cu un zâmbet, Xingchuan răspunse:

– Cred că ar fi perfect.

După ce ultimul fel de mâncare fusese servit, familia se așezase în sfârșit la masă. Xu Nianzhi întrebă:

– Mai ești la Zhongjin, Xingchuan?

– Mă voi întoarce curând la compania mea, răspunse el.

– Munca preliminară pentru IPO este terminată, așa că mă voi întoarce doar când va fi nevoie.

– Sună rău.

– Nu este prea rău. De data asta a fost mai ușor.

Xu Nianzhi zâmbi.

– Este adevărat. Xu Zhengdong nu ți-a făcut viața grea, nu-i așa?

– Bineînțeles că nu.

Xu Zhengdong se apără:

– Ce vrei să spui? Am fost cu ochii pe el de la început…

Li Xuan se holbă la el.

– Ce?

– Pentru tine, ca iubit.

Abia atunci Li Xuan răsuflă ușurat.

– De ce i-aș face probleme? Întotdeauna am avut grijă de el.

Su Xingchuan adăugă:

– Da, unchiul a avut mare grijă de mine. Supervizorul meu este foarte bun cu mine acum.

Li Xuan se prinse de asta:

– Nu a fost la fel și înainte?

Râzând, Xingchuan răspunse:

– Nu chiar.

Încruntat, Li Xuan își lovi bolul cu bețișoarele.

Observând gestul, Xu Zhengdong îi spuse lui Su Xingchuan:

– Deja îi poartă pică. Micul nostru doctor Li este campionul ranchiunelor. Nu-l lăsa să se întâlnească cu șeful tău, altfel vor fi probleme.

Zâmbind, Su Xingchuan îi dădu lui Li Xuan o bucată de coastă.

Șoptindu-i la ureche, îi spuse:

– Sunt foarte apreciat la companie. Nu-ți face griji.

După cină, Xu Zhengdong îl chemă la el.

El și tatăl lui Li Xuan băuseră și erau un pic amețiți. Îi făcură semn lui Xingchuan:

– Xingchuan, vino aici. Vreau să-ți arăt ceva.

Curios, Xingchuan se apropie.

– Este un videoclip de acum cinci ani, imediat după ce Li Xuan a absolvit, spuse el, privind ecranul cu un zâmbet afectuos.

– Voi doi ați pierdut șapte ani, așa că iată o mică retrospectivă.

Videoclipul fusese filmat de Xu Zhengdong, cu vocea lui în fundal. Filmarea începuse în camera de zi, luminoasă și ordonată. Xu Nianzhi și tatăl lui Li Xuan făceau găluște.

Televizorul difuza o emisiune de sărbători în timp ce doi pisoi se jucai pe canapea. Întreaga casă era plină de veselie festivă.

– Care este meniul de astăzi? întrebase Xu Zhengdong.

Xu Nianzhi răspunsese zâmbind:

– Trei delicatese și carne de porc cu creveți.

Apoi îndreptase camera spre pisoi.

– Voi doi sunteți atât de grași, că v-ați transformat în mingiuțe.

O pisicuță se rostogolise, arătându-și burta.

– Nu te ating. Nici măcar nu te plac.

În ciuda cuvintelor sale, se ghemuise să mângâie burtica moale și roz a pisicii.

– Unde este Xuan?

Xu Nianzhi aruncase o privire în jur.

– Nu l-am văzut.

Camera se învârti în jurul casei înainte de a-l zări pe Li Xuan pe balconul camerei sale.

Stătea pe un scăunel, îmbrățișându-și genunchii și privind pe fereastră. Auzind pași, pufni și își întoarse fața spre colț, cu spatele la Xu Zhengdong.

– Să vedem ce avem aici – un mic plângăcios.

Li Xuan mormăi:

– Pleacă.

– Iar plângi. E doar o despărțire. Ai plâns de la începutul anului până la sfârșit. Nu-ți pasă de ochii tăi? spuse Xu Zhengdong.

El se apropie și dădu un zoom cu camera, făcând ochii umflați ai lui Li Xuan și mai clari.

– Spune-i unchiului tău, care este dorința ta de Anul Nou?

Îmbrățișându-și genunchii și sprijinindu-și bărbia pe brațe, plânsul lui Li Xuan se mai potoli.

– Nu am niciuna.

– Încă te mai gândești la el?

Su Xingchuan îl privea pe Li Xuan, în vârstă de 22 de ani, având încă grăsime de copil în obraji, arătând atât de tânăr. Văzând acele lacrimi căzând, inima îi fu frântă.

Li Xuan întrebă:

– Unchiule, voi trece vreodată peste asta?

– Bineînțeles că o vei face. Voi doi ați fost împreună doar câteva luni. Cât de profund ar putea fi? Acordă-ți șase luni și vei trece peste asta. Apoi îți voi prezenta pe cineva nou.

Li Xuan scutură din cap.

– Nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni.

Luat prin surprindere, Xu Zhengdong întrebă:

– Ce?

Plângând incontrolabil, Li Xuan se agăță de genunchi și începu să se smiorcăie:

– Nu vreau să mă mai întâlnesc cu nimeni, niciodată. Urăsc asta.

– Unchiule!

Înainte ca videoclipul să se termine, Li Xuan ieși furtunos în balcon și îi smulse telefonul lui Xu Zhengdong.

– Ce îi arăți?

Speriat, Xu Zhengdong tresări. Din telefon, vocea lui Li Xuan continuă să se audă:

– Nu vreau să mă mai întâlnesc…

Cu fața îmbujorată, Li Xuan arăta clar stânjenit.

Xu Zhengdong râse cu poftă în timp ce Su Xingchuan se întinse să îl îmbrățișeze, dar Li Xuan îl îndepărtă.

– Sunt supărat pe tine.

Apoi se întoarse spre Xu Zhengdong.

– Și pe tine la fel.

Trântind puternic, Li Xuan închise ușa de sticlă, lăsându-i pe cei doi pe balcon să reflecteze asupra acțiunilor lor.