Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit – Capitolul 11

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 11

Xie Liang ieși repede din încăpere. Su Xingchuan se simțea complet secătuit.

Li Xuan îl instrui cu răceală:

– Nu te mișca. Mai rezistă puțin.

În timp ce Su Xingchuan scosese un oftat ascuțit, stentul fusese în sfârșit îndepărtat. Prinderea sa de marginea patului se mai relaxă, simțindu-se ca și cum trupul său nu îi mai aparținea.

– Gata, spuse Li Xuan.

După ce îndură durerea inițială, apoi operația, urinarea cu sânge de după operație și două runde de îndepărtare a cateterului, călătoria lui Su Xingchuan prin urologie ajunsese în sfârșit la un punct final.

Li Xuan puse deoparte instrumentele.

Su Xingchuan întrebă:

– Chiar nu ți-ai vărsat furia pe mine?

Oftă când se așeză în fund, mâinile sale continuând să-i tremure în timp ce se agăța de pat, luându-i ceva timp să se stabilizeze și să-și aranjeze hainele.

Li Xuan, întorcându-se cu spatele în timp ce își scotea mănușile, răspunse cu indiferență:

– O să te mai doară câteva zile. Măsurile de precauție sunt aceleași ca înainte.

Probabil că era încă supărat din cauza lui Xie Liang. Părea la fel de rece ca un iceberg etern. Era greu de crezut că obișnuia să fie un tip lipicios.

Su Xingchuan se gândi:

Dacă timpul s-ar putea întoarce înapoi, dacă i-aș striga numele ca înainte, el s-ar întoarce și ar veni fugind la mine, aruncându-se în brațele mele, privindu-mă cu acei ochi strălucitori care mă vedeau doar pe mine. Li Xuan de atunci era în trecut atât de adorabil – nimic din felul lui de acum.

– Dr. Li, ai luat prânzul? întrebă Su Xingchuan, știind deja răspunsul.

Fără să aștepte un răspuns, continuă:

– Voiam să îți mulțumesc pentru că ai avut grijă de mine în tot acest timp. Speram să te cinstesc cu o masă. Vrei să mă onorezi cu prezența ta?

– Nu e nevoie. Îl voi chema pe însoțitorul tău să vină să te ajute.

El accentuă intenționat cuvântul însoțitor.

Când trecu pe lângă Su Xingchuan, acesta îl apucă însă brusc, trăgându-l între picioarele lui – exact ca în seara precedentă. Li Xuan se zbătu imediat, încercând să se elibereze.

Su Xingchuan șopti:

– Mă doare.

Nu specifică dacă era durerea fizică sau emoțională. Pieptul lui Li Xuan se încordă, dar se forță să rămână calm.

– Iubitul tău este încă afară.

– Când ai devenit atât de cuminte?

Li Xuan întoarse capul în altă parte, refuzând să vorbească. Su Xingchuan chicoti încet:

– Nu erai tu cel căruia îi plăceau cel mai mult acest tip de senzații tari? Erai atât de îndrăzneț când mă tachinai.

Li Xuan nu mai putu suporta tachinările lui Su Xingchuan și reuși să se elibereze din strânsoarea sa. Se întoarse la biroul său, trase adânc aer în piept și chemă următorul pacient.

Difuzorul electronic răsună afară:

[Pacientul 11 pentru urologie, vă rugăm să mergeți în sala de consultații numărul 3].

Anunțul semnală intrarea următorului pacient și acest lucru îi reaminti lui Su Xingchuan că, în acel moment, el era doar un pacient pentru Li Xuan. Nevrând să întârzie programul lui Li Xuan, Su Xingchuan zăbovi alte câteva secunde lângă ușă, gândindu-se dacă să-i explice relația sa cu Xie Liang sau nu. În cele din urmă, renunță.

Imediat ce ieși pe ușă, intră următorul pacient.

Xie Lang vorbea la telefon cu logodnica sa, iar Su Xingchuan nu dorise să îl întrerupă. Se așeză pe un scaun lângă intrare, frecându-și tâmplele.

Era atât de obosit. Tot ce își dorea acum era un somn bun.

În toți anii de după despărțirea lor, Su Xingchuan simțise că nu avusese niciodată un somn cu adevărat odihnitor.

Își aminti brusc de primul lor Revelion împreună. Când ieșise din baie, Li Xuan dormea deja. Mirosind a prospețime de la duș, se băgase în pat și își înfășurase brațele în jurul lui Li Xuan, trăgându-l aproape în îmbrățișarea sa.

Li Xuan, pe jumătate ațipit, se întorsese și îl îmbrățișase și el pe Su Xingchuan ca un mic koala, folosindu-i brațul drept pernă. Își găsise cea mai confortabilă poziție și în scurt timp adormise din nou.

Focurile de artificii scânteiau afară, iar ecranul mare transmisese numărătoarea inversă. La miezul nopții, Su Xingchuan îl sărutase pe Li Xuan pe frunte și îi șoptise: „La mulți ani, baby!”.

Pe atunci, nu-și făcea niciodată griji cu privire la insomnie.

Xie Lang termină convorbirea cu logodnica sa și se întoarse spre Su Xingchuan.

– Ai terminat deja? Poți să te deplasezi?

Su Xingchuan se holbă la el. Xie Lang, fără rușine, rânji:

– Vezi? Știam eu că încă mai ții la el.

Su Xingchuan se ridică în picioare și-i zise:

– Să mergem.

– O să te duc acasă mai întâi. Trebuie să merg la socrii mei mai târziu pentru a discuta despre aranjamentele de nuntă.

– Până la urmă te căsătorești?

– Da, după doi ani de presiuni din partea părinților noștri.

– De ce nu ai vrut să te căsătorești?

– În principal pentru că nu ne dorim copii. Niciunuia dintre noi nu-i plac copiii și nici nu vrem această responsabilitate, suspină Xie Lang.

– O facem doar pentru a ne face părinții fericiți.

Su Xingchuan zâmbi neputincios.

– Dar părinții tăi te mai presează să te căsătorești? întrebă Xie Lang.

– Uneori.

– Mama ta nu crede nici acum că îți plac bărbații?

Sprijinindu-se de peretele liftului, Su Xingchuan scutură din cap.

– Dar nici eu nu cred că-mi plac bărbații. Cred doar că… îmi place de el.

Nu era o exagerare.

După despărțirea de Li Xuan, Su Xingchuan se chinuise mult. Nu mai putea să-și dea seama de orientarea sa – își pierduse interesul pentru femei, dar nici pentru bărbați nu mai simțea nimic, nici măcar pentru cei care semănau cu Li Xuan.

Când oamenii îl întrebau despre orientarea sa, el spunea vag: „Pur și simplu nu am întâlnit persoana potrivită”.

Dar el știa adevărul – nu exista o astfel de persoană. Li Xuan ocupase acel spațiu din inima lui și avea să-l ocupe pentru totdeauna.

În urmă cu trei ani, mama lui găsise în camera lui un teanc de fotografii Polaroid – fotografii cu el și Li Xuan, care arătau o intimitate de netăgăduit. Când ea îl întrebase dacă îi plac bărbații, el răspunse: „Da”.

Ea nu îl crezuse. Zisese: „Nu spune asta. Pur și simplu nu ai întâlnit încă fata potrivită. Dă-ți timp.”

Fata potrivită…

La zece ani, Su Xingchuan nu și-ar fi imaginat niciodată că avea să se culce cu un bărbat, zece ani mai târziu. Li Xuan îi dăduse viața peste cap, apoi îl părăsise fără să stea pe gânduri.

Xie Lang regretă:

– Într-o lume ca asta, de ce să faci pe nebunul îndrăgostit? Pierzi timpul și îți irosești frumusețea.

Su Xingchuan zâmbi slab și suspină.

– Atunci lasă-l să fie irosit.

________

După ce ajunse acasă, Su Xingchuan își prepară niște terci de ovăz. Pe jumătate plin, se întinse pe pat. Șeful său îl sunase, întrebându-l despre situația lui Zhongjin.

Simpla menționare a numelui îl enervă.

– Șefule Yan, nu e nimic nou cu Zhongjin acum.

– Xiao Su, am observat că atitudinea ta față de muncă a scăzut foarte mult de la operația ta, zise Yan cu tonul tăios, ca de obicei.

Su Xingchuan se simți iritat.

– Șefule Yan, proiectul Zhongjin a fost dificil de la bun început. Mi-ați spus să dau tot ce am mai bun și că, dacă nu îl voi putea asigura, o să fie în regulă. Dar acum că există o licărire de speranță, începeți să mă criticați ca și cum ar fi fost întotdeauna al vostru, ca și cum faptul că nu am obținut Zhongjin este eșecul meu. Nu ai recunoscut nici măcar o dată tot timpul și efortul pe care le-am depus. Ce rost are asta?

Yan fu uimit pentru o clipă.

– Ți-ai pierdut mințile?

Xie Lang avusese dreptate – de la reunirea cu Li Xuan, Su Xingchuan se schimbase. Natura sa calmă, controlată și diplomatică dispăruse. Odată cu reapariția lui Li Xuan, se simțea ca și cum ar fi revenit la sinele său impulsiv de la vârsta de douăzeci de ani, complet clar în privința a ceea ce îi plăcea și nu îi plăcea, neîngrădit și fără să cântărească întotdeauna lucrurile pe baza beneficiilor.

– Îmi pare rău, șefule Yan. Nu m-am simțit prea bine în ultima vreme, iar starea mea psihică nu este prea bună. Ca să fiu sincer, nu mai vreau să lucrez la proiectul Zhongjin și nu vreau să mai am de-a face cu Xu Zhengdong.

Yan aproape că lovi biroul de furie.

– Se apropie ședința consiliului de administrație al Zhongjin, iar tu îmi faci asta acum!

Su Xingchuan simți o pulsație la tâmple.

– Zhou Jing vrea acest proiect mai mult decât tine. Bine, îl voi preda lui și astfel voi avea mai multă liniște.

Zhou Jing era cel mai mare rival al lui Su Xingchuan în cadrul companiei. De când Su Xingchuan începuse să lucreze la proiectul Zhongjin, Zhou Jing făcuse mișcări subtile – răspândea zvonuri, hărțuia, șoptea la urechea lui Yan.

Su Xingchuan disprețuia astfel de oameni și nu dorea să piardă timpul cu el. Dar, în cele din urmă, Zhou Jing avea să primească proiectul. Su Xingchuan își putea imagina deja fața îngâmfată a lui Zhou Jing.

Bine, n-are decât să-l aibă. Nu avea nicio intenție să facă plecăciuni în fața unui rival romantic. Era încă tânăr, capabil, și nu avea nevoie de această slujbă pentru a supraviețui.

Yan închise apelul furios, iar Su Xingchuan se bucură de liniște. Puse telefonul jos și încercă să doarmă puțin. Dar nu putu. Indiferent cât de mult se foise, nu putuse să adoarmă. Mintea lui era agitată.

Târziu în noapte, nu se putu abține să nu-i trimită un mesaj lui Li Xuan:

[Dr. Li, am uitat când este programarea mea de control.]

Era doar o scuză pentru a vorbi.

Li Xuan nu răspunse. Su Xingchuan simți un val de gelozie, întrebându-se dacă acesta era cu Xu Zhengdong. Impulsiv, îl sună.

Apelul fu preluat rapid. Tocmai când era pe punctul de a vorbi, auzi un zgomot de fond – ca într-un bar, cu muzică intermitentă.

– Li Xuan?

O voce masculină răspunse:

– Bună ziua, domnule. Acest domn este beat în barul nostru. Ați putea veni să-l luați?

Li Xuan, la un bar, beat?

Fără ezitare, Su Xingchuan răspunse:

– Da, vă rog să aveți grijă de el. Vin imediat acolo.

Își notă adresa și se grăbi acolo, cu inima bătându-i în piept de îngrijorare. De ce ar merge Li Xuan într-un loc atât de haotic ca un bar? Odată ajuns, se grăbi să intre și îl găsi pe Li Xuan dormind cu capul pe masă.

Li Xuan, profesionistul și seriosul doctor Li de la spital, îi dădea întotdeauna lui Su Xingchuan un sentiment de seriozitate. Dar aici, într-un loc atât de dezordonat, Li Xuan era ghemuit cu capul pe masă, înfășurat într-o haină albă mare, părând mic și vulnerabil – exact ca un copil.

Su Xingchuan se apropie și îi atinse fața.

– Li Xuan?

Li Xuan nu răspunse.

Su Xingchuan se aplecă mai aproape, frecându-i lobul urechii lui Li Xuan, așa cum obișnuia s-o facă atunci când îl trezea.

– Baby?

Fruntea încruntată a lui Li Xuan se relaxă brusc și se cuibări instinctiv în mâna lui Su Xingchuan, căutând căldură și confort în timp ce se sprijinea în îmbrățișarea lui Su Xingchuan.

Su Xingchuan simți cum inima începea să-i bată cu putere . Era ca și cum ceva adânc în interiorul său revenise la locul său.

Îl îmbrățișă imediat.

Dar acesta nu era un loc potrivit pentru a dormi – mirosind a alcool și cu atmosferă haotică.

– Baby, trezește-te, scutură încet brațul lui Li Xuan.

Li Xuan nu voia să se trezească. Când barul porni o piesă heavy metal, zgomotul puternic îl sperie și se îngropă și mai mult în brațele lui Su Xingchuan – exact așa cum obișnuia.

Lui Su Xingchuan îi plăcea cum Li Xuan se agăța de el, plin de încredere. Îl luă pe Li Xuan în brațe și dădu să iasă. Oamenii se uitau în direcția lor, dar lui nu-i păsa.

Barmanul îl ajută să deschidă portiera mașinii, iar Su Xingchuan îl așeză cu grijă pe Li Xuan înăuntru, mulțumindu-i.

Întregul proces se încheie fără probleme. Dar odată intrat înăuntru, simți tensiunea.

Acum șapte ani, l-ar fi putut căra pe Li Xuan fără efort. Dar acum, după ce tocmai fusese operat și încă se mai recupera după febră, se simțea slăbit. Durerea îl lovi acolo jos după ce se sui în mașină și fu nevoit să se calmeze un moment.

Noroc că Li Xuan era beat, se gândi el.

Li Xuan gemu.

Su Xingchuan îi cuprinse fața și îl întrebă:

– Ce s-a întâmplat?

Li Xuan continuă să bolborosească. Era un talent înnăscut să caute alinare, chiar și când era beat. Su Xingchuan îi prinse centura de siguranță și spuse:

– Să te răzbuni pe mine în felul ăsta, să mă faci să sufăr atât de tare. Trebuie să îți asumi responsabilitatea, dr. Li.

Dr. Li dormea liniștit, ignorându-l.

Su Xingchuan îi ciupi obrazul.

Noaptea era întunecată, iar străzile erau aproape goale. Era sfârșitul lunii decembrie, iar vântul rece era înțepător. Copacii de pe stradă își pierduseră toate frunzele.

Su Xingchuan nu pornise mașina imediat. Se așeză pe scaunul șoferului, privindu-l în liniște pe Li Xuan. Trăsăturile lui Li Xuan nu se schimbaseră prea mult în ultimii șapte ani, cu excepția faptului că grăsimea de copil din obraji dispăruse, iar trăsăturile lui erau acum mai ascuțite, dându-i un aspect mai rece. Dar când dormea, era tot ca o pisicuță.

O pisicuță ragdoll frumoasă – adorabilă chiar și atunci când zgâria. Su Xingchuan nu se sătura niciodată să se uite la el așa.

Ceasul de pe bord arăta miezul nopții. Era timpul să-l ducă pe Li Xuan acasă.

Să-l ducă acasă? Nicio șansă.