Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit – Capitolul 7

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 7

 Aducerea lui Li Xuan acasă.

Acum șapte ani, acesta era un vis simplu, dar de neatins pentru Su Xingchuan. Pe atunci, el era doar un student obișnuit, capabil doar să-l ducă pe Li Xuan la un hotel. Și nu-și putea permite întotdeauna cele mai bune.

Uneori, cei doi trebuiau să se mulțumească cu locuri mai ieftine, ceea ce îl făcea pe Su Xingchuan să simtă întotdeauna că îl maltratează pe Li Xuan. Deseori se gândea să aibă propria lui casă într-o zi.

Un loc cu propriul său pat, orientat spre sud pentru o lumină solară optimă, acoperit cu pături din bumbac pur și perne pufoase, astfel încât prețiosul său să poată dormi confortabil.

Dar abia când împlinise 26 de ani își atinse acest obiectiv.

Chiar și atunci, casa nu era plătită integral; părinții îl ajutaseră cu avansul, iar el acoperea ipoteca lunară. Dar era totuși casa lui – un început decent pentru o persoană obișnuită.

Su Xingchuan se considerase întotdeauna destul de împlinit – arăta bine, provenea dintr-o familie armonioasă, absolvise o universitate de renume și avea o slujbă respectabilă. Era tânăr, avea o casă, o mașină și nu ar fi trebuit să se simtă nesigur.

Asta, până când îl întâlni pe Li Xuan.

Fie că fusese acum șapte ani sau șapte ani mai târziu, simțise întotdeauna că nu va fi niciodată suficient de bun pentru Li Xuan. Su Xingchuan arătă spre clădirea înaltă din fața lor.

– Locuiesc la etajul cincisprezece, clădirea din dreapta.

– Mmm, zise Li Xuan, scoțând un sunet abia audibil.

Li Xuan se gândi în tăcere:

De ce nu locuiește cu prietenul său? Oare pentru că nu sunt un cuplu pe termen lung? Su Xingchuan nu pare genul care să aibă aventuri ocazionale. Iar tipul ăla nu arăta grozav, ba chiar emana o vibrație de tip heterosexual. Era genul care îi place acum? Cum rămâne cu mine? Ce ar trebui să fac eu?

În timp ce era pierdut în gânduri, cineva îl apucă de încheietura mâinii. Su Xingchuan, ținându-i încheietura prin mâneca hainei, îl trase într-o parte.

– Pe aici, pe scări.

Încheietura lui Li Xuan se încordă, dar Su Xingchuan îi dădu deja drumul la mână. Când ajunseseră la ușa apartamentului lui Su Xingchuan, acesta făcuse o pauză înainte de a introduce codul, uitându-se la Li Xuan.

Li Xuan nu înțelegea de ce.

Su Xingchuan își coborî capul și introduse codul de șase cifre. Li Xuan nu acordă atenție la început, dar atunci când ușa se deschise, un sentiment de familiaritate îl lovi brusc. De ce această secvență îi părea atât de familiară?

Nu-și putea da seama pe moment. Și nu avea mintea pregătită să se gândească la asta. Poate pentru că observase două perechi de papuci lângă raftul de pantofi – două perechi de papuci bărbătești.

Două perechi de papuci bărbătești.

Văzându-l pe Li Xuan stând în ușă, uitându-se la papucii gri, Su Xingchuan simți o urmă de teamă, dar încercă să rămână calm.

Acei papuci îi aparțineau lui Xie Liang.

Luna trecută, Xie Liang fusese nevoit să stea temporar la Su Xingchuan, timp de cinci zile, din cauza unei probleme la instalația sanitară din apartamentul său. El purtase papucii oaspetelui timp de mai multe zile consecutive.

Se mutase de la el chiar înainte să înceapă problemele de sănătate ale lui Su Xingchuan, iar în zilele petrecute alergând înainte și înapoi la spital, nu avusese timp să facă ordine, papucii rămânând acolo unde fuseseră lăsați.

Acum, acei papuci gri zăceau liniștiți lângă raftul de pantofi, identici ca stil cu perechea albastru închis pe care o purta Su Xingchuan.

– Un prieten a stat aici pentru câteva zile, zise Su Xingchuan neputându-se abține să nu explice situația.

– Doar un prieten – aceia sunt papuci de oaspeți, repetă el.

Li Xuan clar nu îl crezu. Refuză să poarte acei papuci. Nu o spuse, dar Su Xingchuan își dădu seama de asta.

Lui Li Xuan nu îi plăcuse niciodată să folosească lucruri pe care le folosiseră alții; îi cunoștea obiceiurile. Li Xuan era special în acest sens.

Așadar, Su Xingchuan scoase din pantofar o altă pereche de papuci de hotel, de unică folosință, nefolosiți, și i-o înmână lui Li Xuan, care în cele din urmă îi încălță.

În timp ce Su Xingchuan închidea ușa și aprindea lumina din camera de zi, Li Xuan se uită din nou la papucii gri, apoi se apropie de ei, îi călcă în picioare, după care îi dădu la o parte.

Fără să-și dea seama de micul gest al acestuia, Su Xingchuan  continuă:

– Am terminat renovarea în martie anul acesta.

Li Xuan intră în sufragerie.

Apartamentul, de aproximativ 120 de metri pătrați, avea un stil simplu, modern. Era ordonat și curat. Deși Su Xingchuan nu era un obsedat al curățeniei, el era întotdeauna atent.

Când erau împreună, Li Xuan făcea mizerie, iar Su Xingchuan curăța după el.

Li Xuan scană discret spațiul. În afară de papucii de la intrare, nu părea să mai existe vreun alt semn de coabitare.

Nu pare a fi un partener pe termen lung, se gândi el.

Se liniști, dar continuă să fie dezamăgit.

Su Xingchuan umplu un pahar cu apă și îl așeză pe măsuța de cafea.

– Doctore, din cauza a ceea ce ai spus, nu am îndrăznit să beau prea multă apă în ultimele zile.

Li Xuan se gândi în urmă și își aminti că îi spusese să se abțină.

– …

Su Xingchuan umplu încă un pahar cu apă, ținându-l la buze cu un zâmbet.

– Pot să beau acum?

Li Xuan se întoarse, evitându-i privirea, și mormăi:

– Bea multă apă. Perele și bananele sunt și ele bune.

– Sigur. Nu a mai fost la fel de dureros ca înainte în ultimele zile. Îți mulțumesc, doctore Li, pentru priceperea și profesionalismul tău, în ciuda trecutului nostru.

Stând pe scaun, Su Xingchuan vorbi politicos, ca și cum nu ar fi fost decât un pacient și un doctor. Li Xuan simți că i se usucă gâtul. Întinse mâna după pahar și luă o înghițitură mare.

– Am auzit că ți-ai făcut masteratul în străinătate – la Universitatea din Pennsylvania, corect?

Li Xuan nu răspunse.

– Nu am știut prea multe despre tine după aceea. Nu ai ținut legătura cu vechii tăi colegi de cameră, așa că nici ei nu știau situația ta.

Su Xingchuan începu să vorbească la nesfârșit.

– Apropo, sunt încă în legătură cu câțiva dintre foștii tăi colegi de cameră. Li Chongyuan s-a întors acasă la Chongqing, iar Ye Fei urmează un doctorat la Universitatea de Medicină din Beijing. Și…

– De ce ești încă în contact cu ei? îl întrerupse Li Xuan.

Ținuse legătura cu colegii lui de cameră, dar nu ajunsese niciodată la el.

Su Xingchuan ridică din umeri.

– Nu am avut niciun motiv să tai legăturile. Este bine să ai prieteni, asta poate deschide uși.

Când se întâlneau, Su Xingchuan aflase că lui Li Xuan îi era dificil să se înțeleagă cu colegii lui de cameră. Cu personalitatea sa excentrică și abilitățile reduse de autoîngrijire, se străduia să se integreze în viața la comun. Chiar îi ceruse consilierului său permisiunea de a locui în afara campusului.

Abia după ce Su Xingchuan îl convinsese de contrariu, lucrurile se liniștiseră. Aducea ceai și gustări în căminul lui Li Xuan, împrietenindu-se cu colegii lui de cameră și câștigându-i de partea sa. Su Xingchuan avea o fire prietenoasă și făcea ușor cunoștință cu ceilalți. Le spunea atunci când Li Xuan nu era prin preajmă:

– E doar un copil. Voi avea eu grijă de el, dar aș aprecia răbdarea voastră.

Deși colegii de cameră ai lui Li Xuan nu îi deveniră niciodată prieteni, relația dintre lor cu Li Xuan se îmbunătăți semnificativ în ultimii doi ani de facultate.

Totul datorită lui Su Xingchuan.

Era prietenos cu toată lumea; putea discuta cu oricine, chiar și cu un vânzător ambulant care vindea cartofi dulci prăjiți. Li Xuan îl plăcea pe Su Xingchuan, dar nu-i plăceau prietenii lui.

Voia atenția lui Su Xingchuan numai pentru el. Pe atunci, dar chiar și acum.

– Chiar ai nevoie de atât de mulți prieteni? îl întrebă Li Xuan.

– Nu, dar fără un iubit gelos în preajmă, desigur, mi-am făcut mai mulți.

Acest lucru atinsese un nerv. Fața lui Li Xuan se întunecă și se ridică brusc, îndreptându-se spre ușă fără a spune vreun cuvânt.

Su Xingchuan nu se mișcă de pe loc.

Mintea lui Li Xuan reluă cuvintele lui despre iubitul gelos. Acestea declanșară amintiri din urmă cu șapte ani, făcându-i respirația greoaie.

Când să ajungă la ușa de la intrare, Su Xingchuan îl apucă din spate, trăgându-l înapoi.

Într-o mișcare rapidă, îl imobiliză pe Li Xuan lipindu-l de perete.

– Am greșit eu cu ceva? Cineva obișnuia să îmi dea reguli – să nu vorbesc cu echipa de baschet, să nu ies cu prietenii din copilărie, să nu mă împerechez cu fete pentru proiecte. Oare eu mint? De ce ești acum supărat?

Ochii lui Li Xuan se înroșiră rapid.

Îl văzuse Xu Zhengdong vreodată așa?  Așa ca o mică pisică ragdoll[1] tristă, se întrebă în sinea lui Su Xingchuan.

– Cred că am făcut tot ce am putut, spuse Su Xingchuan, apucând mâna lui Li Xuan și presând-o pe pieptul său.

– Spune-mi sincer, te-am tratat rău? Ți-am acceptat toate ciudățeniile și crizele. Din momentul în care mi-am înțeles sentimentele, am făcut tot ce ar trebui să facă un iubit. Pot spune că am onorat relația noastră, dar ce am primit în schimb? O despărțire fără nicio explicație?

Lacrimile apărură în ochii lui Li Xuan.

– De ce plângi? îl întrebă Su Xingchuan, ținându-i fața și cerându-i o explicație.

– De ce trebuie să plângi? Eu nu înțeleg. Tu te-ai despărțit de mine, ce drept ai să fii trist?

– Și tu ești într-o relație! țipă Li Xuan înapoi.

Su Xingchuan era șocat.

– Nu m-ai căutat după ce ne-am despărțit, iar acum ai mers mai departe. Ce-ți dă dreptul să mă interoghezi?

Era o logică irațională. Trebuia cumva ca persoana părăsită să cerșească împăcarea sau să rămână singură pe viață doar pentru a avea dreptul să întrebe?

– Încerc să reglez conturi vechi! replică Su Xingchuan.

Li Xuan simțea presiunea pe umerii săi în timp ce Su Xingchuan îl strângea, iar gâtul îl durea. Se luptă să scape, dar Su Xingchuan îl cunoștea prea bine, prevăzându-i fiecare mișcare și imobilizându-l cu ușurință la perete.

– Nu vreau să mă cert cu tine- vreau să merg acasă! strigă Li Xuan.

Se împinse cu putere împotriva lui Su Xingchuan, dar strânsoarea lui Su Xingchuan era de fier. Cu cât Li Xuan se lupta mai mult, cu atât Su Xingchuan îl strângea mai tare. Când Li Xuan dădu să își ridice piciorul, își aminti de operația recentă a lui Su Xingchuan și se abținu să-l lovească.

Apoi auzi plânsul ușor al lui Li Xuan.

Li Xuan plângea?

Asta era ceva ce Su Xingchuan nu putea suporta.

Tot ce își dorea era să știe de ce se despărțiseră și dacă Li Xuan își mai amintea de viitorul pe care îl plănuiseră împreună…

Tocmai când era pe punctul de a ceda, telefonul lui Li Xuan sună. Era Xu Zhengdong. Li Xuan ezită o clipă înainte de a răspunde.

– Hei, Xiao Xuan, totul e în regulă la spital?

– Nu-i mare lucru, doar un caz de urgență. Mă voi întoarce mai târziu, se bâlbâi Li Xuan.

Își ținu capul plecat, vorbind încet, ca și cum i-ar fi vorbit în șoaptă lui Xu Zhengdong. Tonul său era blând, politicos.

Su Xingchuan înțelesese brusc totul. Li Xuan se urcase în mașina lui Xu Zhengdong și când îl zărise, folosise scuza unei „urgențe la spital” pentru a coborî.

Xu Zhengdong încă mai credea că Li Xuan era la spital.

Era absurd. Ce era cu el? Pentru ce așteptase șapte ani?

Ceva cedă în el – poate fusese din cauza alcoolului rămas, poate furia. Îl apucă brusc de încheietura mâinii pe Li Xuan și, înainte ca Li Xuan să poată reacționa, Su Xingchuan îi ținu fața și îl sărută cu putere.

Sărutul era intens și copleșitor, iar reținerea lui Su Xingchuan cedă. Îl sărută adânc pe Li Xuan, brațele lui alunecând în jos pentru a-i înconjura talia, trăgându-l aproape.

Corpul lui Li Xuan fusese întotdeauna moale, ca și cum ar fi fost lipsit de oase. Câteva smucituri bruște și el se prăbuși peste pieptul lui Su Xingchuan, forțat să-și încline capul într-o parte și să-l lase să-și ia ce-și dorea. O mână împinse slab umărul lui Su Xingchuan, dar fu inutil.

Apelul era încă conectat.

Su Xingchuan auzi vocea lui Xu Zhengdong în telefon.

– Xiao Xuan, Xiao Xuan, de ce nu vorbești?

Sunetul vocii lui Xu Zhengdong îl readuse momentan pe Li Xuan la realitate. Doar pentru o clipă însă, întrucât Su Xingchuan îl trase imediat înapoi în vârtej cu un alt sărut pasional.

Apelul se încheie brusc.

Apartamentul era tăcut, amplificând sunetele sărutului lor. Su Xingchuan simți că Li Xuan nu se mai zbătea.

Știa că era cu adevărat beat.

Simți deopotrivă rușine și exaltare.

[1] Ragdoll – rasă de pisici extrem de relaxată, dând impresia unei păpuși moi din cârpă. Această rasă de pisici tolerează majoritatea situațiilor. Au un temperament extrem de blând și relaxat și sunt animale de companie loiale și devotate. Există o legendă veche care spune că aceste pisici sunt imune la durere, însă este complet neadevărat!