Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit – Capitolul 9

Reîntâlnire accidentală cu fostul iubit / Accidentally Meet My Ex

Capitolul 9

Încuiat?

Su Xingchuan auzise termenul înainte, dar era prima dată când cineva îl asociase de el. I se păru absurd.

Yu Qinglan se uită la el cu o expresie complexă.

Su Xingchuan chicoti disprețuitor:

Cum ar putea fi așa?

Ignoră ideea și se întoarse în clasă, spunând:

– Să continuăm să aranjăm. Terminați până la ora cinci și apoi putem merge cu toții să mâncăm.

Grupul reacționă cu entuziasm. Yu Qinglan ridică o sprânceană, dar nu spuse nimic.

Deși Su Xingchuan luă în derâdere ideea în aparență, pe interior se simți neliniștit. Pe tot parcursul evenimentului aniversar al clubului, se tot uita la ușă și pe fereastră, îngrijorat dacă Li Xuan l-ar putea aștepta afară.

Din fericire, Li Xuan nu apăru.

La sfârșitul evenimentului, Su Xingchuan era epuizat de glumele din jur ale colegilor săi de club. Așezându-se să se odihnească, îl observă pe Yu Qinglan discutând cu bobocița, care îi trimisese mai devreme cererea de prietenie. Yu Qinglan își acoperi jumătate din față cu mâna, șoptindu-i ceva fetei în timp ce se uita frecvent la Su Xingchuan. În mod clar aceasta era încântată de ceea ce discutau.

Su Xingchuan îi aruncă o privire tăioasă acestuia. Yu Qinglan observă și, cu un zâmbet mustrător, se scuză de conversație, îndreptându-se spre el.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Su Xingchuan, îngustându-și ochii.

– Arătai adineauri ca unul dintre acei bătrâni bârfitori ai satului. Mă simt ca și cum aș fi deja calomniat.

Yu Qinglan râse și-i spuse:

– Nu, doar te lăudam.

– Chiar dacă nu sunt interesat de ea, nu răspândi prostii și nu-mi strica reputația, zise Su Xingchuan frecându-și tâmplele.

– Nu te-am făcut încuiat, nu-ți face griji.

– …Nu sunt încuiat, spuse Su Xingchuan defensiv.

– El este doar un nou prieten. Sunt bun cu toți prietenii mei, doar știi asta.

Yu Qinglan îi aruncă o privire și continuă:

– Dar ai observat că ai fost distrat toată seara?

Comentariul său atinse un nerv sensibil. Expresia lui Su Xingchuan se încordă, dar el se prefăcu că rămâne calm.

– Sunt doar obosit astăzi.

Yu Qinglan își încrucișă brațele și îl tachină:

– Sper că asta e tot. Altfel, bobocii vor avea parte de o adevărată dezamăgire.

– Ești enervant, mormăi Su Xingchuan.

Întors în camera sa de cămin, Su Xingchuan stătea întins pe pat cu brațele la ceafă, dar mintea îi tot aluneca spre chipul lui Li Xuan.

În niciun caz. Cred doar că e drăguț și amuzant. Nu poate fi asta, nu?

Închise ochii. Asta își spuse în sinea sa, dar a doua zi, în subconștient, se trezi că îl evită pe Li Xuan.

De obicei, Li Xuan mergea la cantină în jurul orei 11:00 și stătea în colțul de sud-est, în spatele unui stâlp. Pentru a-l evita, Su Xingchuan se asigură că mănâncă mai devreme și se așeză în partea opusă.

Dar nu funcționase. În timp ce mânca, Li Xuan apăru cu o farfurie de carne de porc tocată și se așeză lângă el. Fără să spună vreun cuvânt, aerul din jurul lui radia o acuzație tăcută.

Su Xingchuan aproape că se înecă. Văzând fața bosumflată a lui Li Xuan, Su Xingchuan simți un fior de vinovăție.

– Ai venit mai devreme.

Li Xuan îi întinse lingura, cu o familiaritate exersată, ca și cum Su Xingchuan ar fi devenit îngrijitorul său personal.

– … Mănâncă singur, spuse Su Xingchuan, încruntându-se.

Li Xuan își întoarse capul, refuzând să vorbească.

Anticipând deja protestul său tăcut, Su Xingchuan îl tachină:

– Nu poți mânca singur nici o simplă masă? Nu e ca și cum ai fi paralizat.

Li Xuan își puse mâna bandajată pe brațul lui Su Xingchuan. Contactul brusc făcu ca întregul corp al lui Su Xingchuan să zvâcnească. Locul în care Li Xuan îl atinsese părea să se încingă și să furnice, trimițând mici șocuri electrice până la ceafă.

Fusese o senzație ciudată.

Li Xuan mai făcuse asta de câteva ori, iar Su Xingchuan nu se gândise prea mult, considerând că era un comportament jucăuș. Dar acum, se simțea diferit.

Ar putea fi asta… un flirt?

Era normal ca băieții să își pună brațul în jurul umerilor, dar dacă un coleg de cameră ar fi făcut ceea ce făcuse Li Xuan, Su Xingchuan l-ar fi respins cu siguranță. Nu că nu ar fi putut tolera asta – doar că se simțea ciudat. Privind în urmă, era ciudat că îi permisese lui Li Xuan să meargă atât de departe.

Împinse mâna lui Li Xuan și îl certă:

– A trecut deja o săptămână. Nu te mai preface că ești rănit. E doar o tăietură, fără leziuni ale nervilor sau oaselor. Am fost rănit mai grav jucând baschet. Ești mult prea răsfățat.

Li Xuan își retrase încet mâna. Su Xingchuan simți din nou o înțepătură în inimă de vinovăție.

– Eu…, ezită Su Xingchuan.

– Îmi pare rău, spuse Li Xuan pe neașteptate. Își băgă mâna rănită în buzunar și se ridică să plece.

Su Xingchuan nici măcar nu își terminase masa atunci când se grăbise să îl urmeze. Când acesta era aproape de ușă, își aminti să ia o caserolă pentru a împacheta mâncarea lui Li Xuan.

Se grăbi după el, zărindu-l pe Li Xuan mergând singur spre zona împădurită. Su Xingchuan îl ajunse din urmă și îl apucă de braț.

– Bine, bine, îmi pare rău. Am fost prea dur.

Su Xingchuan nu știa de ce simțea nevoia să își ceară scuze, dar de fiecare dată când era în preajma lui Li Xuan, se simțea înmuiat. Li Xuan se holbă la el.

– Mă urăști.

Su Xingchuan fu surprins și explică stângaci:

– Nu, nu te urăsc. Doar că… nu am întâlnit niciodată un tip atât de răsfățat ca tine. E… ciudat.

– Ce e ciudat?

Su Xingchuan nu putu preciza și se îngrijoră că gândește prea mult. Schimbă subiectul.

– Hai să mâncăm mai întâi. Ți-am împachetat mâncarea.

Dar Li Xuan insistă:

– Ce este ciudat?

Su Xingchuan oftă.

– Bine, nu este ciudat. Nu e nimic ciudat în a avea 20 de ani și a avea nevoie să fii hrănit. Ce este ciudat este că eu sunt de acord cu asta. Eu sunt cel ciudat, bine?

Li Xuan dădu serios din cap.

– Da, tu ești ciudat. Te superi pe mine din senin.

– … respiră adânc Su Xingchuan, simțind cum îi crește tensiunea.

Bine. Îl trase pe Li Xuan pe o bancă din apropiere. Încă o dată, Su Xingchuan se trezi hrănindu-l, resemnat cu soarta lui. În timp ce mânca, Li Xuan își ridică mâna bandajată în fața chipului lui Su Xingchuan, spunând jalnic:

– Doare. Chiar și atingerea ei este dureroasă. Nu pot dormi din cauza asta.

Pentru Li Xuan, a juca rolul victimei era la fel de ușor ca a respira. Su Xingchuan spuse:

– Nu te hrănesc chiar acum?

– Da, dar ai spus că mă prefac că sunt rănit.

– … Su Xingchuan tăcu, rămânând fără cuvinte.

– Cere-ți scuze mai întâi.

Su Xingchuan era convins că trebuia să-i fi datorat lui Li Xuan o datorie uriașă într-o viață anterioară, pentru că părea să i-o plătească chiar acum.

Tonul lui Li Xuan era justițiar. Neputincios, Su Xingchuan își ceru scuze în timp ce îl hrănea.

– Îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să spun că te prefaci.

Mulțumit, Li Xuan se târî mai aproape, apăsându-se de partea laterală a lui Su Xingchuan. Acesta era modul în care Li Xuan arăta că era mulțumit.

Su Xingchuan îl îndepărtă, dar Li Xuan se mișcă din nou mai aproape. După câteva runde de acest fel, Su Xingchuan renunță și îl lăsă să rămână lipit de el.

Li Xuan, simțindu-se fericit, începu să-și legene din nou picioarele. Ocazional, acestea se atingeau de cele ale lui Su Xingchuan, făcându-i respirația să se deregleze. Su Xingchuan se concentră în schimb asupra mâncării – lui Li Xuan nu-i plăceau ceapa, ghimbirul sau ouăle.

Li Xuan avea un apetit scăzut. La jumătatea mesei, el îndepărtă brațul lui Su Xingchuan, spunând:

– Am terminat.

Su Xingchuan îi întinse un șervețel.

– Puști răsfățat.

Li Xuan acceptă remarca fără să protesteze.

– Părinții tăi te-au hrănit pe tot parcursul școlii? Cum poți să mai ai nevoie de cineva care să te hrănească la vârsta ta? Nu ți-e rușine?

Li Xuan se întoarse, tăcut.

– Faci asta intenționat, zise Su Xingchuan, după ce își dădu seama de asta.

Li Xuan pufni, cu o urmă de nemulțumire în ochi. Su Xingchuan aruncă recipientul cu mâncare într-un coș de gunoi din apropiere și se așeză din nou lângă Li Xuan.

Deși după-amiaza era fierbinte, bolta densă de frunze din mica livadă blocă lumina soarelui și trimise o briză răcoroasă spre ei, trecând prin părul lui Li Xuan.

Li Xuan își așeză din nou mâna bandajată pe brațul lui Su, examinând-o la întâmplare și jucându-se cu marginile rupte ale bandajului. Su Xingchuan se uită și el la ea.

În momente ca acestea, Li Xuan era tăcut. Obedient, chiar. Nu era chiar atât de rău. Su Xingchuan se gândi brusc la ceva și întrebă cu grijă:

– Nu ți-ai făcut niciun prieten la școală?

Nu îl văzuse niciodată pe Li Xuan cu altcineva – nici la cantină, nici la bibliotecă. Li Xuan era mereu singur. Li Xuan dădu din cap.

– Nu am prieteni.

– De ce? Nu te înțelegi cu colegii tăi de cameră?

Lui Li Xuan nu părea să-i placă subiectul, dar răspunse totuși:

– Nu vreau să-mi pierd timpul.

– Vorbești vreodată cu ei?

– Ocazional.

Su Xingchuan înțelesese. El ghicise că motivul pentru care Li Xuan se lipise atât de mult de el fusese pentru că era singur și nu avea prieteni la școală.

Fiindu-i puțin milă de el, Su Xingchuan îi sugeră cu blândețe:

– Ai putea face tu primul pas, să le aduci niște gustări pe care să le împărțiți.

– Nu.

– De ce nu?

– Nu-mi plac. Nu vreau să-mi petrec timpul cu ei.

– Dar oamenii au nevoie de prieteni. Te vei simți singur.

– Nu sunt singur, spuse Li Xuan, tulburat.

– Părinții mei, unchiul meu, mătușa mea – toți sunt foarte buni cu mine. Dacă am ceva de spus, pot vorbi cu ei, iar ei mă vor asculta.

Era prima dată când Su Xingchuan îl auzea pe Li Xuan vorbind despre familia sa. Deci, Li Xuan nu era un copil sărac și singuratic. Era doar un copil ușor excentric, egocentric, crescut într-o familie iubitoare și bogată.

Su Xingchuan credea că doar copiii neglijați se agățau de alții, dar își dădu seama că se înșela. O pasăre ciripi în copac, iar Li Xuan își ridică privirea.

Su Xingchuan se trezi holbându-se la profilul lui Li Xuan. Fața lui era mică, cât palma, cu trăsături delicate – gene lungi, ochi expresivi, un nas drept și buze moi.

În timp ce căuta pasărea cu privirea, obrajii i se umflară ușor. Su Xingchuan, incapabil să-i reziste, întinse mâna și îi ciupi obrazul.

Era moale și avea un pic din grăsimea de bebeluș. Îl mai ciupi de câteva ori. Li Xuan se întoarse brusc să se uite la el și, înainte ca Su Xingchuan să poată reacționa, Li Xuan se aplecă și îl sărută pe obraz.

Su Xingchuan îngheță pe loc pentru cinci secunde bune.

!!!

Sări în sus ca electrocutat, fața lui alternând în nuanțe de roșu și alb. Se bâlbâi:

– Ce-a fost asta? Ce tocmai ai făcut?

Ochii lui Li Xuan erau inocenți, ca și cum ar fi fost speriați de reacția lui Su Xingchuan, și se dădu ușor înapoi.

Neliniștea pe care o simțise în ultimele câteva zile, împreună cu remarcile anterioare ale lui Yu Qinglan, explodară toate deodată. Știuse. Știuse.

Senzația de pe obrazul său continuă să persiste. Se forță să se calmeze. Reprimându-și bătăile haotice ale inimii, îl sfătui cu severitate:

– Li Xuan, ascultă-mă. Eu nu sunt homosexual. Nu mi-ar plăcea niciodată un bărbat, darămite de tine. Dacă ești gay, atunci te rog să stai departe de mine. Îți respect orientarea, dar nu-i împovăra pe ceilalți sau nu-i face să se simtă inconfortabil. Să nu crezi că, doar pentru că arăți bine, poți face tot ce vrei. Îți spun că niciodată, niciodată nu-mi va plăcea un băiat. Sunt hetero, bine? Hetero! Ai înțeles?

Li Xuan ascultă în liniște tot ce îi spusese. Apoi dădu din cap. Su Xingchuan răsuflă ușurat.

Bine că am tăiat asta de la rădăcină, altfel, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla, se gândi el.

Chiar când era pe punctul de a-și calma nervii, Li Xuan întrebă cu precauție:

– Pot să te sărut din nou?

– …

Li Xuan adăugă cu seriozitate:

– Doar obrazul, nu buzele.