Semnat: Al tău pentru totdeauna – Capitolul extra 1

 Am devenit o veveriță

În a doua săptămână de școală, într-o dimineață de sâmbătă, când Bai Huai se trezi, partea de lângă el era goală.

Încremeni.

Unde este Omega al meu?

Unde este Omega al meu?!

A fugit iar?!

Înainte să apuce să facă alte presupuneri, auzi o voce mică și agitată:

– Bai Huai! Bai Huai!

Bai Huai încremeni din nou.

Vocea asta era cu siguranță a lui Jian Song Yi, dar era vocea lui Jian Song Yi din copilărie, puțin… dulceagă.

Ca și cum ar fi fost înfundată sub ceva și sursa sunetului era ciudată.

Bai Huai se uită la patul neted de lângă el. Evident că nu putea ascunde un Omega.

Căzu pe gânduri.

Trebuie să am halucinații. Altfel, cum aș putea crede că sunetul vine de aici?

Dar vocea aceea dulceagă devenea tot mai panicată.

– Bai Huai! Bai Huai! Mă auzi? Mă auzi?!

Suna atât de real…atât de urgent, încât inima lui Bai Huai începu să bată repede.

Deși nu putea să creadă, ridică pătura ca un om ieșit din minți.

Sub ea se aflau pijamalele negre din mătase pe care Jian Song Yi le purtase noaptea trecută.

Pijamalele erau acolo dar persoana din ele dispăruse.

În mijloc era însă un mic umflătură.

Când pătura grea fu ridicată, umflătura părea că oftase ușurată și începu să se miște încet spre decolteu.

Bai Huai rămase nemișcat, privind mica umflătură care se zvârcolea.

Ajunse la deschizătura gulerului și apăru treptat ceva mic, maro, pufos.

Părea…un fel de…coadă.

O coadă de veveriță.

Și apoi…un funduleț.

Sub umbra cozii, se întrezărea piele albă ca zăpada.

Apoi au apărură niște lăbuțe scurte, albe și un căpușor minuscul, cu două urechiușe ascuțite.

…

Bai Huai simți că își pierde mințile.

Se uita la creatura mică, îmbrăcată în haine prea largi, cu urechi și coadă de veveriță, și nici nu îndrăznea să gândească.

Doar gândul că ar putea fi real îl făcea să creadă că o ia razna.

Iar când micuța creatură se târî afară din pijamale și ridică capul să-l privească, Bai Huai cedă complet.

Era chiar Jian Song Yi.

Cu urechi și coadă de veveriță, cu o constituție minusculă, cu o față rotundă și pufoasă.

Bai Huai simțea că o ia razna de la cât de adorabil era.

Jian Song Yi, însă, nu avea nicio idee că e adorabil. Își strânse pumnii minusculi și strigă:

– Bai Huai! S-a întâmplat ceva ? Ai devenit uriaș! Super mega gigantic!!

Bai Huai se uită la veverița cât un deget, apoi la casa normală, apoi la oamenii de pe stradă.

Se întoarse la pat și spuse cu calm:

– Iubitule, dacă întreaga lume s-a schimbat, într-un anumit sens… tu ești cel care a devenit mai mic.

– …

Jian Song Yi clipi buimac.

Bai Huai se uită din nou în jos. Hainele erau largi, iar proporțiile… evidente.

– Și… chiar ești mic.

Jian Song Yi îi urmări privirea și înțelese.

Se înroși instantaneu.

– Și tu ești la fel de mic!!

Apoi sări să-l lovească.

Sări…și căzu.

Mica veveriță se prăbuși pe pat.

…

Fără să scoată un cuvânt, Jian Song Yi se întoarse supărat și se acoperi cu coada.

Bai Huai îl împunse ușor.

– Nu mă atinge!

Dar Bai Huai îl ridică cu grijă, ținându-l ferm în palmă.

Vocea lui era blândă, dar serioasă:

– Cel mai important este să aflăm ce te-a făcut să ajungi așa și dacă poți reveni la normal.

Jian Song Yi își strânse coada în jurul corpului și înclină capul.

– Sunăm la 120 sau la 110?

– La niciunul.

-… ?

– Arăți ca o anomalie biologică. Vrei să ajungi într-un laborator? Te vor pune într-un borcan și te vor studia.

Jian Song Yi îngheță în palma lui.

Bai Huai oftă.

Apoi îl așeză pe mousepad și porni calculatorul.

– Cauți pe internet?

– Mhm.

– Și dacă nu mai pot reveni la normal?

– Vei reveni. Sunt sigur.

– Dar dacă…?

– Atunci te voi crește toată viața. Îți voi face haine mici, îți voi cumpăra o casă mică, o mașină mică și te voi lua cu mine peste tot. În sfârșit vei încăpea cu adevărat în buzunarul meu.

Jian Song Yi văzu îngrijorarea din ochii lui și dădu din coadă, încercând să pară calm:

– Atunci… e în regulă.

Bai Huai tastă rapid.

După un timp, intră pe un forum extrem de secret și găsi o postare:

„Întrebare: Omega din familia mea s-a micșorat peste noapte și are urechi și coadă de iepure. Ce fac?”

Bai Huai îi scrise în privat:

„Bună. Omega mea a devenit azi o veveriță. Ce s-a întâmplat după ce al vostru s-a micșorat?”

După câteva minute, primi răspuns:

„L-am crescut câteva zile și apoi a revenit la normal. Totul s-a întors la normal, ca și cum ar fi fost doar un vis.”

Bai Huai răsuflă ușurat.

Se uită la Jian Song Yi, care se ascunsese complet în coada lui.

– Atunci… și hainele?

Jian Song Yi avea coada să se acopere…

Dar restul?

Mașina opri în fața clădirii pe care Jian Song Yi o recunoscu imediat. Aici îl adusese Bai Han data trecută.

– De ce m-ai adus aici?

Bai Huai îi strânse mâna.

– Să-ți arăt casa noastră pentru următoarele trei luni.

Cuvântul „acasă” îl lovi direct în piept.

Urcară. Când ușa se deschise, Jian Song Yi rămase o clipă nemișcat.

Apartamentul în care locuia Bai Huai înainte, casa aceea rece, luxoasă, perfectă și goală, îi păruse mereu prea mare. Prea tăcută. Prea singuratică.

Aici era altceva.

Luminile erau calde. O lampă cu abajur din piele de oaie împrăștia o lumină moale peste canapeaua din stofă deschisă la culoare. Un covor gros acoperea podeaua. Totul părea locuit, respirând.

Nu era ostentativ.

Era viu.

Bai Huai vorbi liniștit:

– S-a terminat renovarea acum o lună. Până începe școala în septembrie, aerul va fi complet curat. Putem să ne mutăm imediat.

Jian Song Yi își întoarse capul spre el.

– Ai făcut toate astea singur?

– O prietenă de-a mătușii mele are firmă de amenajări. A fost simplu. Dar în fiecare weekend mergeam să aleg mobilă.

– Și ce e de fericit la asta?

Bai Huai zâmbi ușor.

– Mă gândeam dacă ți-ar plăcea. Și asta mă făcea fericit.