Spiritul renăscut – Capitolul 13

Spiritul renăscut – Capitolul 13

Într-un moment în care mulți oameni, inclusiv Jettana și Khemjira, îl priveau pe Por Kru Pharan cu reverență, dintr-o dată, doi tineri care stăteau în fața lor șoptiră:

– Omule, sătenii ăștia sunt atât de superstițioși.

– Știu, nu? De când poate un tip oarecare să cheme ploaia? 

Kornkan fu de acord cu Pholdee, după ce-i văzu pe săteni aproape căzând la pământ în fața bărbatului în cămașă albă doar pentru că ploaia începuse să cadă.

Ambii erau studenți în primul an la inginerie, care ajunseseră în Clubul de Servicii Comunitare pentru că celelalte la care doreau să se alăture erau pline. Nu erau tocmai dornici să participe, dar se temeau că punctele lor de activitate nu vor îndeplini cerințele universității și voiau să călătorească într-o altă provincie, așa că se alăturară taberei.

Jettana, care stătea în spate, se încruntă instantaneu când auzi acest lucru, în timp ce Khemjira, care auzise și el, apucă repede mâneca prietenului său apropiat pentru a-l împiedica să vorbească sau să facă ceva, deoarece ritualul de închinare nu se terminase încă.

Charnwit, care stătea liniștit lângă Khemjira, se încruntă și el când îi auzi pe cei doi. El însuși era sceptic cu privire la credințele religioase. Deși întâlnise câteva experiențe supranaturale, nu credea nimic din ceea ce nu văzuse cu ochii lui. Cu toate acestea, el nu fusese niciodată lipsit de respect sau nu vorbise pentru a-i face pe alții să se simtă prost, așa cum făceau cei doi.

Oamenii nu trebuie să spună tot ce gândesc, dar ar trebui să gândească înainte de a vorbi.

Jettana nu putea decât să-i blesteme în mintea sa, incapabil să facă altceva decât să memoreze fețele celor doi din fața lui. Data viitoare, dacă ar mai spune așa ceva, nu ar mai tăcea.

 Pharan fusese invitat de șeful satului să urmărească un spectacol de dans însoțit de muzică tradițională în interiorul unui cort. El se așeză pe un scaun lung de lemn destinat președintelui ritualului, înainte ca unul dintre ucenicii săi să-i aducă o cârpă curată pentru a-și șterge fața.

După ce spectacolul se încheie, Pharan se pregăti să se întoarcă acasă. Cu toate acestea, cineva mergea pe jumătate pe jos, pe jumătate alerga, împingând o bicicletă pe lângă el.

– P… Por Kru, bicicleta, Khun, spuse Khemjira.

Fața lui era plină de sudoare, temându-se să nu fie certat.

Pharan se uită la fața lui Khemjira pentru o clipă înainte de a privi peste capul lui și de a observa că Jettana se ascundea în spatele unui copac de mango, trimițându-și prietenul să returneze bicicleta lui Por Kru în locul lui. Indiferent cât de mult dorea să-l mustre, Pharan își ținu furia sub control, plănuind să echilibreze scorul cu el mai târziu.

Pharan ridică mâna pentru a apuca unul dintre mânerele bicicletei, făcându-l  pe Khemjira să-i dea drumul și să facă un pas înapoi.

– Ce aveți de gând să faceți în continuare?

Khemjira, care stătea cu capul plecat de frică, se uită imediat la Por Kru uimit că nu-l certase și-i pusese și o întrebare.

– Ăă… După ce terminăm de instalat filtrul de apă, șeful satului ne va duce să plantăm copaci în pădure și apoi vom merge să ne jucăm la cascadă.

Fruntea lui Pharan se încreți ușor când auzi cuvântul “cascadă”. Într-adevăr, exista o cascadă mică la aproximativ cinci sute de metri în pădurea din nordul satului.

În acel moment, apa nu curgea suficient de puternic și nu era suficient de adâncă pentru a fi periculoasă și era sigur ca oamenii să se joace acolo dar pentru Khemjira, nu era sigură…

Nu voia să-i interzică să meargă acolo, temându-se că îl va face să se gândească prea mult și să-și facă griji. Deci, Pharan oftă încet, își folosi piciorul pentru a plia suportul de biciclete și spuse:

 – Dă-mi brațul tău.

Khemjira clipi și întinse repede brațul spre Por Kru, care scoase un fir sfânt din buzunarul cămășii, îl legă în jurul încheieturii mâinii lui Khemjira și mormăi o incantație de neînțeles înainte de a atinge ușor încheietura mâinii și de a sufla încet pe ea.

Khemjira fu atât de surprins de acțiunile lui Por Kru, încât aproape că tresări, cu fața îmbujorată.

După ce termină, Pharan spuse cu o voce calmă:

– Nu-l lăsa să se desprindă.

Khemjira se simți incredibil de norocos că Por Kru purta ochelari de soare, altfel ar fi văzut cât de roșie devenise fața lui.

– Am… înțeles. Mulțumesc, Por Kru, spuse Khemjira, plecându-și capul în semn de recunoștință.

Por Kru îi eliberă apoi brațul și se întoarse să se urce pe bicicletă, pedalând înapoi spre propria casă. În urmă lăsase o căldură arzătoare pe încheietura mâinii lui Khemjira, care-l făcu să ridice inconștient cealaltă mână pentru a o freca ușor, în timp ce ochii săi căprui urmăreau silueta lui Por Kru până când aceasta nu mai fu vizibilă.

Șeful satului îi conduse pe membrii Clubului de Servicii Comunitare să planteze copaci în pădure. Studenții universității voiau să facă fotografii pentru a-și promova clubul pe pagina de Facebook a universității. Mai mult, odată ce aflară despre o cascadă din apropiere, îl rugară pe șeful satului să-i ducă acolo.

Văzând că munciseră din greu timp de două zile întregi și voiau să se relaxeze, șeful fu de acord să-i ducă, chiar dacă nu era prea dornic să intre în pădure în acel moment.

Membrii plantară cu sârguință copacii repede, deoarece erau dornici să se joace în cascadă mai devreme. Orice întârziere însemna mai puțin timp pentru distracție, cu excepția lui Jettana, care se jucase deja acolo de nenumărate ori.

În mai puțin de o oră, terminară de plantat, iar șeful satului îi conduse pe studenți la aproximativ trei sute de metri mai adânc în pădure, unde găsiră curând o mică cascadă prin pădure din vârful muntelui. Apa era adâncă până la talie și lată de aproximativ zece metri.

Dar înainte de a permite membrilor clubului să se joace în apă, șeful satului aprinse un bețișor de tămâie pentru a-i cere scuze spiritului pădurii, pentru a evita să-l enerveze cu zgomotul și deranjul lor sau în cazul în care cineva făcea ceva greșit din întâmplare.

Strămoșii lor îi învățaseră pe săteni că fiecare parte a acestei păduri își avea păzitorul ei și că nu era un loc în care cineva putea face ceva după bunul plac, fără respect.

– Ridicol. Trebuie să ne cerem scuze doar pentru a ne juca în apă? îi spuse Kornkan lui Pholdee, clătinând din cap, clar enervat.

– Nu înțeleg de ce sătenii de aici sunt atât de dispuși să creadă orbește în lucruri pe care știința nu le poate dovedi. Niciunul dintre lucrurile pe care le fac nu are niciun sens, continuă Kornkan iar Pholdee chicoti în barbă și dădu din cap aprobând.

Dar, dintr-un motiv oarecare, cei care se întâmplă să audă această conversație nu erau alții decât Jettana, Khemjira și Charnwit-din nou. De data aceasta, Khemjira nu se gândi să-l oprească pe Jettana pentru că ceea ce spuneau cei doi era prea dur. Chiar și el, care era mult mai calm decât Jettana, nu suporta să asculte.

Înainte ca Jettana să poată face un pas, Charnwit se dusese deja pentru a vorbi cu Kornkan și Pholdee.

– Voi doi ar trebui să fiți atenți la ce spuneți. Cum s-ar simți oamenii care cred în aceste lucruri dacă v-ar auzi vorbind așa?

Kornkan și Pholdee nu se simțiră jenați când fură mustrați atât de direct. Unul dintre ei chiar ridică o mână pentru a-l împinge imediat pe Charnwit.

– Cine dracu te crezi să ne ții prelegeri, aragaz cu patru ochi? Cauți probleme? La naiba, o să vezi tu când sunt supărat, spuse Kornkan cu agresivitate.

Dar înainte ca lucrurile să escaladeze, Jettana păși în fața lui Charnwit cu o atitudine și mai provocatoare și-l împinse înapoi. Khemjira nici măcar nu avu șansa să-l oprească.

– Nu contează cine este. Voi sunteți cei care mâncați rahat. Cine ar putea rezista să nu vă dea o lecție?

Kornkan era pe punctul de a-l lovi cu pumnul pe Jettana, dar Pholdee îl ținu pentru a-l opri.

– Hei, tipul ăsta este fiul unui parlamentar, îl avertiză Pholdee.

Auzind asta, Kornkan își încleștă maxilarul de furie, dar nu îndrăzni să-i facă nimic lui Jettana și plecă pufnind.

Khemjira oftă ușurat, bucuros că situația s-a încheiat fără violență, de care se temea inițial.

– Să mergem să facem un duș, spuse Charnwit calm, uitându-se în jos la mâinile sale, care erau murdare de pământ, și plecă.

Khemjira îl ținu de tricou pe Jettana pentru a-l opri să se uite la Kornkan și Pholdee. Jettana îl urmă apoi pe Charnwit fără vreun incident.

După ce Jettana și Charnwit făcură duș, se așezară pe un bolovan mare deasupra cascadei, privind-o pe Pearmai cum îl convingea pe Khemjira să se joace în apă. Jettana se jucase deja aici de nenumărate ori, în timp ce lui Charnwit nu-i plăcea să facă astfel de lucruri, așa că se mulțumeau doar să privească, chiar dacă știau să înoate.

Nu era ciudat ca Jettana să stea de pază în timp ce Khemjira se juca în apă, dar Charnwit, care abia recent se familiarizase cu ei și păstrase distanța, se simțea în mod inexplicabil protector față de Khemjira la fel ca Jettana, până la punctul în care nu-i mai păsa să se întrebe de ce.

– Mulțumesc pentru mai devreme, izbucni Jettana atât de repede încât Charnwit abia prinse cuvintele și se întoarse să întrebe:

– Ce a fost asta?

Jettana se încruntă iritat, dar repetă încet și clar pentru ca Charnwit să audă.

– Mulțumesc…pentru…mai devreme.

– Nu prea te-am auzit. Ai putea, te rog, să spui asta din nou?

Jettana se încruntă iritat și-l lovi pe Charnwit aruncându-l  în apă.

Charnwit, care nu se aștepta la o astfel de acțiune din partea lui Jettana, căzu în apă nepregătit.

Pleosc!

– Așa îți trebuie, rahat mic și enervant!

– Charn! strigă Khemjira, care asista la acea scenă, și înotă repede, iar Pearmai, care văzuse și ea, îl urmă pentru a-și verifica prietenul care stătea în aceeași casă, pentru a vedea dacă este în regulă.

 Pearmai și Charnwit se cunoscuseră când se alăturaseră clubului, dar nu fuseseră foarte apropiați până când începură să vorbească mai mult în timpul acestei călătorii.

Auzind vocea lui Khemjira, Charnwit își recăpătă încet poziția și se ridică, cu tricoul negru atârnând de corp, dezvăluind abdomenul bine definit. Mâinile lui groase trecură prin părul care fusese aranjat, dar acum era dezordonat din cauza apei. Ochii lui pătrunzători, căprui închis se îngustară ușor înainte de a se întoarce spre Khemjira și de a spune:

– Sunt bine, Khem. Nu-ți face griji pentru mine.

Khemjira se plesni peste frunte cu  palma și spuse:

– Charn, asta e Pear. Eu sunt aici!

Pearmai, uimită pe moment de frumusețea neașteptată care fusese ascunsă sub ochelarii groși ai lui Charnwit, izbucni în râs de îndată ce-și recăpătă calmul.

– O, omule, ești miop sau orb, Charn! exclamă ea.

– Îmi cer scuze. Hmm, unde mi-au dispărut ochelarii?

Charnwit încercă să se scufunde în apă pentru a-și căuta ochelarii. Khemjira văzu asta și-și puse mâinile în șold frustrat, arătând spre Jettana care stătea pe o stâncă, și strigă imediat un ordin.

– Jet, coboară aici și ajută-l acum!

La început, Jettana părea reticent în a-l ajuta la căutarea ochelarilor lui Charnwit, dar Khemjira îl urmări și-l târî în apă, așa că fu nevoit să ajute la căutarea ochelarilor în mod implicit.

– I-am găsit! strigă Pearmai, care era la câțiva metri mai  departe.

Din fericire, ochelarii pluteau și se prinseseră între niște pietre așa că nu fuseseră luați mai departe de apă. Tânăra înotă repede pentru a-i recupera și-i returnă lui Charnwit.

Charnwit își puse imediat ochelarii uzi, ceea ce era mai bine decât să nu-i poarte deloc.

– Mulțumesc foarte mult.

– Nicio problemă. Ei bine, am plecat acum. Ne vedem mai târziu, spuse Pearmai înainte de a-și lua rămas bun de la Jettana, Khemjira și Charnwit, în timp ce o altă prietenă o chema afară din apă.

Khemjira îi bătu ușor pe cei doi prieteni pe umăr pentru a-i împiedica să se uite unul la celălalt.

– Să ieșim cu toții din apă, sugeră el.

Între timp, Kornkan, Pholdee și un alt prieten de sex masculin pe nume Teechaton, care erau prieteni apropiați în liceu, dar urmau facultăți diferite la  universitate, plecară să-l găsească pe șeful satului care stătea sub un copac Banyan, așteptând ca membrii să termine de jucat în apă așa cum era programat. Acum era timpul să se întoarcă.

– Șefule, am observat că există un punct de vedere acolo sus. Putem să mergem să facem niște poze? întrebă Kornkan, arătând spre pădurea de pe cealaltă parte a cascadei, unde fusese curățată o cărare spre vârful muntelui.

Aflase despre asta de la Teechaton, care, la rândul său, o auzise de la Pearmai, prietena lui. Cu toate acestea, era prea timid pentru a-l întreba pe șeful satului. Kornkan, care era cel mai îndrăzneț din grup, se oferi voluntar pentru că și el dorea să se bucure de priveliștea de la înălțime.

Cu toate acestea, șeful satului clătină imediat din cap.

– Nu se poate, tinere. Se face destul de târziu acum. Mai bine întoarceți-vă, spuse șeful satului, fără a dezvălui adevăratul motiv pentru care nu-i lăsa pe cei trei să urce acolo.

Se temea că, dacă le-ar spune, s-ar putea speria sau l-ar putea acuza că inventează povești și minte. Deci, pur și simplu se duse și-i chemă pe membrii clubului să iasă din apă.

Kornkan se încruntă frustrat, mai ales după cearta cu fiul unui parlamentar ca Jettana mai devreme. Acum, era și mai iritat.

– Ce-i așa mare chestie? Vrem doar să mergem acolo sus să ne petrecem timpul. Pholdee era la fel de supărat, în timp ce Teechatthon oftă cu regret.

– Ce-ar fi să ne strecurăm acolo? Drumul nu este prea complicat și  vom găsi drumul înapoi cu ușurință, sugeră Kornkan.

Cei trei nu se jucaseră în cascadă pentru că nu voiau să se ude, ceea ce însemna că nu se distraseră ca ceilalți. Voiau să găsească ceva plăcut de făcut înainte de a se întoarce mâine la Bangkok, altfel, s-ar fi simțit ca și cum nu ar fi venit cu adevărat aici.

– Da, vin și eu. Ce spui, Te? îl întrebă Pholdee pe Teechathon, care rămase pe gânduri o clipă înainte de a da din cap aprobator.

Văzându-și prietenul dispus să se alăture, buzele lui Kornkan se arcuiră într-un zâmbet mulțumit.

– Bun. Nu vreau să vă dezamăgesc.

Când se întoarseră în sat, Kornkan aranjă să se întâlnească cu Pholdee și Te-cha-thon la un pavilion de lemn de lângă marginea pădurii, pe unde puțini oameni treceau noaptea. Fiecare aduse un rucsac și un felinar. Din fericire, toți trei locuiau în case diferite, așa că-și mințiră gazdele că vor dormi în altă casă, încrezători că nu vor fi prinși.

– Oh, ce se întâmplă, Pear? o salută Pholdee pe Pearmai, care veni și ea cu Teechathon, deși părea reticentă.

Pearmai zâmbi forțat înainte de a-i saluta pe Pholdee și Kornkan fără prea mult entuziasm:

– Bună, Korn. Bună, Pho.

Kornkan dădu din cap în semn de recunoaștere. Era bine că Pearmai venise și ea cu ei pentru că, dacă erau prinși mâine, nu ar fi fost singurii certați.

Pearmai nu prea voia să vină pentru că îi era frică de lucrurile întunecate și supranaturale, dar nu putea rezista îndemnului persistent al iubitului ei. Se întâlneau doar de cinci luni și ea fusese cea care făcuse prima mișcare, așa că nu vru să-l supere. Era dispusă să cedeze aproape în orice, pentru că îl plăcea cu adevărat. În plus, de obicei el o răsfăța făcându-i fiecare capriciu.

Cu toate acestea, lui Pearmai nu-i plăcea prea mult de cei doi prieteni ai iubitului ei. Erau nesăbuiți și egocentrici și adesea se băteau. Le plăcea să-i târască iubitul în baruri și să-l prezinte altor femei, chiar dacă iubitul ei se întorcea întotdeauna în camera lui la timp și nu o înșela niciodată.

Odată ce toată lumea sosi, Kornkan spuse:

– Să mergem atunci.

Pholdee dădu din cap în semn că este de acord.

– Da, mergi tu înainte.

 Kornkan folosi un felinar pentru a-i ghida pe toți de-a lungul traseului pe care și-l amintea. Când ajunseră la cascadă, traversară un pod de lemn pe cealaltă parte și urcară scările care duceau la un punct de belvedere despre care Pearmai menționase că nu era prea departe.

Dar Pearmai nu se așteptase să vină aici să se bucure de peisaj noaptea așa.

Dintr-o dată, avu un sentiment rău pe care nu-l putu explica.

– Tee, vreau să mă întorc, spuse Pearmai cu o voce tremurândă.

Dar de data aceasta, Teechathon nu avea de gând să-și răsfețe iubita pentru că nu voia să-și supere cei doi prieteni.

– Cum adică vrei să te întorci, Pear? Am ajuns deja atât de departe. Nu te speria. Te țin de mână tot timpul, vezi?

Pearmai își strânse buzele. Văzându-i pe Kornkan și Pholdee cum se uitau înapoi la ea cu expresii enervate, fu prea speriată pentru a mai spune ceva. Apoi îi urmă în tăcere pe cei trei.

În cele din urmă, ajunseră la punctul de belvedere, o suprafață plană cu o stâncă mare ieșind în afară. O balustradă de lemn pe margine împiedica oamenii să cadă. Se părea că oamenii veneau des aici, deoarece nu exista iarbă înverzită sau buruieni care să facă locul să pară neîngrijit.

În plus, aerul de aici era mult mai bun decât cel de jos. Privind în jos, putură vedea satul încă treaz. O briză răcoroasă suflă ușor, iar cerul era plin de stele, greu de găsit în oraș.

– La naiba, da! Despre asta vorbeam! spuse Kornkan cu un zâmbet mândru, bucuros că-și adusese prietenii aici.

– Voi trei instalați corturile. Eu voi face focul, spuse Pholdee vesel.

 Pearmai, care inițial crezuse că ieșirea nu va fi grozavă, simți că starea ei de spirit se îmbunătățește. Curând, cele trei corturi fură instalate și focul ardea. Cei patru prieteni găsiră ceva pe care să se așeze și se adunară în jurul focului de tabără. Pearmai, care adusese un ceainic mic, fierse apă la foc pentru a face tăiței instant, în timp ce Teechathon își scoase chitara acustică și cântă fericit.

Kornkan rânji înainte de a scoate o pungă și de a o deschide, apoi scoase ceva și o puse pe pământ.

– Rahat, Korn, chiar le-ai adus?

– Normal, credeai că o să uit?

Kornkan puse mai mult de zece cutii de bere. Le cumpărase și le împachetase în rucsac de când autobuzul oprise în zona de odihnă, deoarece, înainte de îmbarcare, personalul verificase bagajele pentru a se asigura că nimeni nu aducea substanțe ilegale sau alcool la bord.

Pholdee râse în hohote.

– Așa ești tu, omule, întotdeauna ai băutură. Nu poți pleca nicăieri fără ea.

– Vrei să bei sau vrei să vorbești?

– Hei, haide, doar glumesc cu tine.

Kornkan deschise apoi cutiile de bere și dădu tuturor, cu excepția lui Pearmai. Nu-i plăcea prea mult alcoolul și îi era frică să nu se îmbete și să se rostogolească de pe stâncă, așa că îl refuză politicos.

După ce termină prima cutie, Kornkan o aruncă la întâmplare de pe stâncă, un obicei care o făcu pe Pearmai să se încrunte dezaprobator. Cu toate acestea, nu îndrăzni să spună nimic, în schimb, strânse rapid cutia de bere a iubitului ei și o puse într-un sac de gunoi, temându-se că ar putea imita impulsiv gestul prietenului său.

Se relaxară până când Kornkan se ridică și anunță că trebuie să facă pipi. Atât Pholdee, cât și Teechathon, care consumaseră mai multe cutii de bere, simțiră aceeași dorință și-l urmară, lăsând-o pe Pearmai singură să vegheze asupra focului de tabără muribund.

Minutele trecură, iar iubitul ei și cei doi prieteni nu se mai întorceau. Lemnele de foc pe care le aduseseră pentru a alimenta flăcările erau acum pe terminate, iar ei îi era prea frică să se aventureze singură în pădure pentru a aduna mai multe, așa că se ridică și urmă calea pe care o luaseră cei trei.

– Tee! Korn! Pho! Mă auziți? strigă ea cu voce tare, dar nimeni nu-i răspunse.

Inima lui Pearmai se opri. Își ridică felinarul și se uită în jur, doar pentru a vedea o mulțime de copaci. Imaginația ei o luă razna și i se păru că vede fețe apărând printre ei.

Întunericul și tăcerea îi puneau la încercare spiritul, umplând-o de teamă. Pe măsură ce frica începu să pună stăpânire pe ea, fața ei subțire se acoperi de sudoare din cauza presiunii pe care o simțea. Cu toate acestea, preocuparea ei pentru iubitul ei și pentru ceilalți o făcu să-și depășească teama și-și forță picioarele tremurânde să meargă mai adânc în pădure în căutarea celor trei.

– Tee! Mă auzi? Te rog să-mi răspunzi, Tee!

– Tee, nu face asta. Sunt foarte speriată.

Cu cât mergea mai adânc, cu atât tăcerea era mai profundă. Pearmai începu să plângă, gândindu-se că poate a fost lăsată în urmă și că ceilalți s-ar fi putut întoarce deja în campingul de dedesubt.

Un amestec de frică, durere și furie o cuprinse, iar ea suspină necontrolat. Se gândi că, dacă îi va găsi pe cei trei când se va întoarce, îi va pălmui pe fiecare pentru că i-au făcut asta și se va despărți de iubitul ei.

Cling!Cling!

Deodată, urechile lui Pearmai prinseră sunetul unui clopoțel care venea din spatele ei. Bucuroasă la gândul că iubitul ei ar fi încetat să-i mai joace farse, se întoarse repede.

Cu toate acestea, ceea ce văzu nu era nici Teechathon, nici Kornkan sau Pholdee, ci o tânără îmbrăcată într-o rochie tradițională thailandeză și un sbai [1]roșu aprins. Fața ei palidă era pătată de vene negre care se întindeau pe piele, ochii ei erau albi, fără pupile. Buzele ei erau de un purpuriu închis, deschizându-se larg în timp ce țipă la ea:

– Pleacă de aici!!

[1]   Sbai este o haină asemănătoare unui șal purtată de femeile din Cambodgia , Laos și Thailanda pentru a acoperi sânii