Spiritul renăscut – Capitolul 14

Spiritul renăscut – Capitolul 14 

Când lumina-i dezvălui ceva ce nu dorea să vadă, Pearmai își aruncă felinarul din mână în șoc total și fugi cu toată puterea, fără să știe nici măcar ce se afla înaintea sa pe cărare. Tot ce știa era că nu mai putea sta acolo nici măcar o secundă.

Vocea pătrunzătoare a unei femei îmbrăcată într-o rochie tradițională thailandeză și un sbai roșu continuă să-i răsune în urechi din nou și din nou:

–       Pleacă de aici!Pleacă!PLEACĂ!!

Zgomotele pașilor lui Pearmai răsunau prin pădure, speriind un stol de ciori care zbură din copaci. În același moment, Pharan, care medita în mijlocul luminii strălucitoare a lumânărilor din camera sa, deschise ochii.

În miezului nopții, în timp ce sătenii dormeau adânc, într-una dintre case izbucni un strigăt și o bătaie în ușă.

Buf! Buf! Buf!

– Deschideți ușa! Vă rog să deschideți ușa! Ajutați-mă! Ajutați-mă!

Charnwit, care dormea lângă ușă, se trezi. Vocea semăna foarte mult cu cea a lui Pearmai. Se ridică repede să verifice și văzu că Chaiya, Kaew și Mint, prietena apropiată a lui Pearmai, ieșeau și ei din dormitoare îndreptându-se către ușa din față.

Buf! Buf! Buf!

– Mint, Charn, Paa Kaew, Khun Chai, ajutați-mă!

Chaiya se concentră și-și dădu seama că nu era un spirit deghizat, așa că deschise în grabă ușa pentru Pearmai.

– Pear!

Ochii lui Mint se măriră și se repezi imediat spre prietena ei.

Charnwit se trezi de-a binelea când văzu starea lui Pearmai. Era ca și cum ar fi alergat printr-un câmp de luptă. Trupul ei era murdar, acoperit de noroi, părul ei era încâlcit, iar fața ei odată dulce era acum pătată de lacrimi și plină zgârieturi, și erau bucăți de lemn și frunze lipite de hainele ei.

 – Ajută-mă! Ajutor! Mi-e frică! Ajută-mă!  își uni mâinile Pearmai implorând-o pe Mint.

 În timp ce plângea se prăbuși la podea, clătinând din cap înainte și înapoi ca cineva ieșit din minți. Văzând asta, Kaew și Chaiya schimbară imediat priviri îngrijorate.

Nu era vorba că nu mai văzuseră niciodată oameni în această stare, erau doar curioși să afle ce se întâmplase.

– Mi-e frică! Mi-e frică! Vă rog!

– Pear, calmează-te, fată. Respiră adânc. Ce s-a întâmplat!? întrebă cu voce calmă Mint, îmbrățișând-o pe Pearmai.

Când fu întrebată ce se întâmplase, imaginea spiritului îi reveni în minte lui Pearmai, chiar dacă încerca să uite. Încă vedea imaginea femeii în costum tradițional thailandez, sabai roșu și vocea stridentă încă îi răsuna în cap. Frica copleșitoare o făcu pe Pearmai să-și dea ochii peste cap, să-și strâmbe buzele, iar mâinile și picioarele să se contorsioneze și începu să aibă o criză.

– Pear! strigă șocată Mint, văzându-și prietena într-o stare atât de teribilă.

– Rahat, spuse Chaiya, împreună cu sătenii și câțiva membri ai clubului care ieșiră din casele lor să vadă ce se întâmplă. Odată ce aproape toată lumea din sat și membrii se adunară, Lah, gazda casei lui Kornkan, vorbi în dialectul Isan, uitându-se imediat în jur.

– Terd, am auzit că puștiul care stătea la mine a spus că va dormi la tine acasă. Unde este acum?

Terd clătină din cap și spuse:

– Nu este la mine. Copilul din casa mea mi-a spus, de asemenea, că va dormi și el la tine.

– Oh, da, la fel aici, adăugă Mhek.

Auzind asta, șeful satului avu o expresie tensionată și severă, cu venele umflate la tâmple.

– Cred că s-au strecurat în pădure. Mi-au spus că vor să meargă la punctul de belvedere, dar nu le-am permis, probabil că nu au ascultat. Probabil că fata asta a mers cu ei.

Mint, care înțelegea dialectul, dădu din cap drept răspuns în timp ce își ștergea lacrimile și spuse:

– Da, mi-a spus că în seara asta va fi cu Tee, cel care stă la casa unchiului Terd. Dar habar n-aveam că se va strecura în pădure, altfel, aș fi oprit-o.

– Șef, ai putea, te rog, să-ți scoți mașina și să o ajuți să se ducă la spital? Voi pune benzină, spuse președintele Clubului de Servicii Comunitare pe un ton îngrijorat în timp ce se uita la Pearmai.

– Dacă i se întâmplă ceva, cu siguranță ar deveni o mare problemă.

Cu toate acestea, șeful satului și mai mulți săteni clătinară din cap.

– Până ajunge la spital, prietena ta ar putea fi deja moartă. În plus, un medic nu o poate ajuta cu asta, doar un șaman poate, spuse șeful satului.

Chaiya dădu repede din cap, instruindu-și soția să-i scoată motocicleta cu ataș din garaj. Kaew urmă în grabă ordinul, gata să o ducă pe fată la Por Kru Pharan.

– Haideți, copii, ajutați-mă să o ridic.

Când Kaew scoase motocicleta, Charnwit, care se afla în apropiere, o ajută să o ridice pe Pearmai, cu Mint ținând-o și sprijinind-o, apoi se urcă să stea cu ea.

Chaiya urcă pe motocicletă și-și puse soția să meargă în spatele lui înainte de a pleca, fără a uita să se întoarcă către șeful satului și să spună:

– Șef, te rog du-te să o iei pe bunica Si și să o duci la casa lui Por Kru. E fată, Por Kru nu va face ritualul pentru ea.

– Bine, bine, grăbește-te, fu de acord șeful satului și se îndreptă repede spre casa bunicii Si.

Între timp, Chaiya tură motocicleta, ducând-o pe Pearmai direct la casa lui Por Kru. Cineva scoase o camionetă iar membrii clubului, șocați și îngrijorați pentru prietena lor și incapabili să se întoarcă la culcare, săriră în grabă în spatele camionetei împreună cu sătenii.

Președintele Clubului Serviciului Comunitar nu era deloc încrezător în Por Kru Pharan. Nici măcar nu știa cum arată sau care este caracterul său, dar fu de acord cu ceea ce spuseră sătenii, deoarece spitalul se afla la aproape o sută de kilometri distanță de acest sat. Dacă nu i-ar trata simptomele imediat, s-ar putea să nu reușească.

– Ce ar trebui să facem, Kit? Trebuie să-i sunăm părinții? îl întrebă Som, un membru al personalului taberei, pe președintele clubului, care clătină rapid din cap drept răspuns.

– Nu încă. E foarte târziu acum. Să așteptăm și să vedem dacă Por Kru chiar ar putea să ajute.

Som își strânse buzele, rugându-se ca vorbele președintelui clubului să se împlinească înainte ca amândoi să-și urmeze prietena la camioneta care venise să-i ducă la casa lui Por Kru Pharan.

În acel moment, luminile din jurul casei lui Por Kru Pharan fură aprinse pentru a întâmpina sosirea unui grup mare de oameni, ca și cum ar fi știut dinainte. Jettana, simțind că ceva nu este în regulă, îl trezi pe Khemjira și ieșiră să-l caute pe Por Kru în zona rituală. Îl văzură aprinzând tămâie și lumânări, închinându-se la Triratna și se alăturară repede pentru a-și aduce omagiile.

Ake și Thong stăteau așteptând la poalele scărilor spre casă. Unii oameni îi puteau vedea, alții nu.

Curând după aceea, Pearmai fu preluată de Charnwit, urmat de Mint, Chaiya, Kaew, sătenii și aproape toți membrii clubului.

– Pear, strigă Khemjira.

Era pe punctul de a se repezi la prietena sa, dar fu reținut de Jettana.

– Nu te apropia de ea.

Khemjira înghiți greu și se așeză înapoi lângă Jettana, dar nu se putu opri din a-și răsuci gâtul pentru a se uita la Pearmai. Odată ce Charnwit o așeză pe Pearmai în fața lui Por Kru, care stătea mai sus, așa cum fusese instruit de Chaiya, se retrase pentru a se așeza lângă Khemjira.

– Charn, ce s-a întâmplat? întrebă Khemjira cu fața palidă, dar Charnwit clătină din cap.

Nu înțelesese conversația sătenilor mai devreme și nu putea transmite decât ceea ce văzuse.

 – Nu sunt sigur, dar se pare că Pearmai a intrat în pădure și s-a întors așa.

Când a auzit asta, fața lui Khemjira deveni și mai palidă, în timp ce Jettana nu putea decât să blesteme în mintea lui.

– Por Kru, se pare că această fată și trei dintre prietenii ei s-au strecurat în pădure, dar ea a fost singura care s-a întors, iar acum este așa cum o  vedeți, spuse Chaiya, unindu-și mâinile în semn de respect în timp ce vorbea cu Por Kru Pharan.

Motivul pentru care trebuia să se consulte mai întâi cu Por Kru era acela că pădurea era încă periculoasă și nu trebuia să intre în mod nesăbuit. Ei veniră să ceară sfatul lui Por Kru cu privire la ce să facă în legătură cu această situație.

Pharan se uită la Pearmai, care încă se zvârcolea continuu, înainte de a spune cu o voce calmă:

– Este bine că au lăsat-o să se întoarcă.

Studenții de pe verandă, auzind acest lucru, schimbară priviri. Unii, uitându-se la starea lui Pearmai și auzind cuvintele lui Por Kru, simțiră frisoane pe șira spinării și-și ridicară mâinile pentru a-și freca brațele.

– Unde este bunica Si?  îl întrebă Pharan pe Chaiya, dar înainte ca acesta să poată răspunde, bunica Si se îndrepta spre ei cu o pungă albă și cu un recipient de orez lipicios din bambus, urmată de șeful satului. Bunica Si se așeză și-și ridică mâinile deasupra capului pentru a-l saluta pe Por Kru, care era mai tânăr. Por Kru îi întoarse gestul bunicii Si, așa cum făcea de fiecare dată când se întâlneau.

Pharan o respecta pe bunica Si, ca pe ruda lui mai mare, pentru că fusese prietenă cu bunicul său, iar în copilărie, ea îl ajutase.

Bunicul său, Sake, fusese șaman, iar bunica Si fusese cel mai priceput șaman khwan[1] din sat.

– Ce ar trebui să facem, Por Kru? Putem merge acolo sus pe munte? Dacă nu-i spunem khwan înapoi, starea ei s-ar putea înrăutăți, spuse bunica Si după ce  auzi povestea de la șeful satului. Era deja gata să acționeze imediat dacă Por Kru era de acord.

 Pharan dădu din cap, răspunzându-i bunicii Si în același dialect, dar cu un ton mai blând:

– Poți să pleci, bunico. Este în regulă. Luați mai mulți oameni pentru a ajuta la căutarea lor.

Bunica Si își ridică mâinile deasupra capului în semn de respect încă o dată înainte de a privi în jur.

– Cine este prietenul apropiat al acestei fete? Vino cu mine. Vom merge să-i spunem khwan înapoi.

Khemjira, văzând că erau puțini oameni, era pe cale să se ridice și să li se alăture, dar Por Kru fu mai rapid. Apucă un băț subțire și-l învârti în fața lui Khemjira, făcându-l să tresară și să se ducă înapoi pe scaun. Jettana și Charnwit săriră și ei surprinși.

Privirea constantă a lui Por Kru părea să-i spună lui Khemjira să nu se amestece în această chestiune, pentru că nu va putea ajuta pe nimeni și ar putea deveni chiar o povară, la fel ca în trecut.

De îndată ce Khemjira înțelese asta, se așeză imediat și tăcu. Jettana îi înțelegea pe Por Kru și pe prietenul său apropiat, dar nu putea spune nimic. Tot ce putea face era să-l bată pe Khemjira pe spate pentru a-l consola și a-i spune să nu se gândească prea mult.

– Știm amândoi de ce nu poate merge, dar de ce nu mergi tu cu ei? spuse Pharan aruncându-I o privire lui Jettana, care se născuse într-o duminică și avea o protecție spirituală foarte puternică în ochii lui Pharan.

– Dacă mă duc, cine te va servi și va avea grijă de Khem? spuse Jettana repede cu un zâmbet sec, pe care Pharan îl văzu instantaneu, știind că minte.

Adevărul era că pur și simplu nu voia să meargă să ajute. Acei tipi meritau să primească ceea ce li se întâmplase. Trebuiau să-și învețe lecția!

Pharan se încruntă la Jettana ca și cum ar fi știut la ce se gândea, apoi se întoarse să întrebe un alt băiat cu ochelari care stătea lângă Khemjira.

 – Și cum rămâne cu tine? De ce nu te duci? privirea lui ascuțită străpunse ochii celui care privea înapoi cu un ușor șoc.

Charnwit, născut într-o noapte de miercuri, îndeplinea criteriile stabilite de șeful satului, dar ezitase dacă să meargă sau nu. O parte din el era îngrijorată pentru Pearmai, colega lui de casă, și voia să rămână pentru că Mint plecase deja cu bunica Si. O altă parte din el vru să meargă și să ajute la căutarea celor trei persoane dispărute.

În acel moment, Charnwit se simți ca un copil care avea un secret și fusese prins de un adult, așa că se ridică și-i urmă pe șeful satului și pe ceilalți.

Cu toate acestea, Jettana întinse mâna și lovi cămașa lui Charnwit din spatele lui Khemjira, făcându-i semn să se așeze.

– Por Kru, Charn este foarte miop și neîndemânatic. Dacă își pierde ochelarii în mijlocul pădurii, va deveni doar o povară pentru alții, spuse Jettana.

Într-adevăr, pur și simplu nu voia ca Charnwit să meargă să ajute la căutarea celor trei. Nu, avea legătură cu faptul că Charnwit să nu fie cel care să facă tot posibilul pentru a-i ajuta mai mult decât oricine altcineva.

Por Kru își dădu seama imediat că Jettana trebuie să fi avut o problemă cu cei trei membri ai clubului dispăruți pentru a reacționa în acest fel. El fusese surprins că Jettana își făcuse un nou prieten și refuza să-și lase propriul prieten să meargă să-i ajute pe alții. Jettana fusese așa încă de când era copil. Când se lega de cineva, îl iubea profund, dar dacă ura pe cineva, o făcea din tot sufletul. Deci, cu un oftat, Por Kru dădu ușor din cap, nedorind să continue această conversație.

– Este în regulă. Unchiule Chai, te rog să-i duci pe ceilalți înapoi acasă, să încui ușile și să nu ieși până dimineața, spuse Por Kru.

Chaiya auzi comanda și transmise mesajul unui alt ucenic al lui Por Kru, care adusese o camionetă, instruindu-i să-i ducă pe ceilalți acasă pentru a aștepta vești, fără a uita să accentueze tot ce spusese Por Kru.

În scurt timp, doar câțiva oameni rămaseră în casă. Por Kru închise ochii pentru a medita, proiectându-și spiritul pentru a verifica situația bunicii Si. De la distanță, văzu mai multe felinare mișcându-se încet pe munte.

Când bunica Si fu ajutată să ajungă la punctul de belvedere, văzu ce făcuseră copiii dispăruți și inima i se scufundă. Înțelegea de ce fuseseră luați, dar nu putea face nimic, deoarece situația depășea capacitățile unui șaman khwan ca ea.

Bunica Si își scoase obiectele din geantă, care includeau o banană, un ou fiert, o minge de orez lipicios și o grămadă de flori de iasomie și le aranjă pe o farfurie înainte de a aprinde o lumânare și de a o așeza lângă focul stins.

– O, vino, vino, spuse bunica Si înainte de a deschide recipientul lipicios de orez. Acum ținea o batistă, o pudră compactă și ruj, obiecte personale aparținând lui Pearmai, pe care i le ceruse lui Mint să le aleagă din casă pentru a le aduce. Ea ridică recipientul de orez și scoase aerul din jurul ei în timp ce cânta o invocație:

– Vino aici, domnișoară Pearmai, nu sta pe câmp cu ciorile, nu sta în orezării cu găinile. Nu sta în pădurea vastă care nu este casa ta. Vino, draga mea, întoarce-te acasă, spuse bunica Si, iar Mint, care îngenunchea în apropiere cu mâinile împreunate în rugăciune, se alătură chemării:

– Vino înapoi, Pear. Te voi duce acasă la mama și tata.

Acum, șeful satului, sătenii și studenții care veniseră strigară împreună. Ceva se apropie de recipientul de orez, dar bunica Si închise repede capacul înainte ca acesta să poată intra. Ea se încruntă și îl alungă:

– Shoo! Nu te-am chemat. Pleacă!

În acel moment, Por Kru deschise ochii și începu să citească numele complet al lui Pearmai pe care cineva îl scrisese pe o bucată de hârtie. El își strânse mâinile și începu să cânte un khatha pentru a îndepărta spiritele pădurii, pentru a le împiedica să-i alunge khwan-ul și să-i ia la loc.

– Phutthang wanthami thammang wanthami sangkhang wanthami. Prin puterea Triratnei, mă rog ca spiritele pădurii să fie alungate. Cheamă înapoi khwan-ul domnișoarei Pearmai Kua-jarun pentru a se întoarce în siguranță. [2]

Curând după aceea, bunica Si deschise capacul recipientului lipicios de orez, scoase ceva dinăuntru și-l închise repede din nou. Apoi proclamă cu voce tare:

– Ea este aici, ea este aici, Pearmai s-a întors. Du-te, du-te, hai să mergem acasă.