TE AȘTEPTAM- Capitolul 30

 Îți dau banii de Anul Nou. Sunt pentru pacea și liniștea profesorului Xiao.

Profesorul Xiao rămăsese o noapte în casa idolului său, dar cei doi fuseseră în camerele lor, fără să se sărute. Cine ar crede asta? De fapt, Xiao Qeu își deschise ochii dimineața cu ceva regret în inimă. Era deja un om bătrân și, după ce se gândi la omul din fața lui pe care nu îl putuse avea, se simți ca și cum ar fi fost bolnav.

Când Xiao Qeu se trezi, ascultă zgomotul de afară, ascultă mult timp și nu auzi nimic. Xiao Qe însuși își aminti discuția de noaptea trecută, care fusese într-adevăr destul de caldă. Se dovedise că Ku Man era un băiețel sărac și lui Xiao Qeu îi păruse rău pentru el și chiar îi dăduse profesorului Zhou un nou nume.

Gândindu-se la asta, Xiao Qeu își luă telefonul și trimise un mesaj pe Moments: Când îmi pot deschide cadoul?

Alții nu putea înțelege acest lucru, dar cel care ar trebui să înțeleagă îl va înțelege dintr-o privire.

Xiao Qeu nu îndrăzni să stea la casa lui Zhou Zui în acea zi. Zhou Zui se trezise și pregătise micul dejun, dar nu făcuse niciun zgomot care să-l deranjeze. Xiao Qeu se simți foarte mulțumit mâncând orezul prăjit gătit de idolul său Zhou, pentru el.

Ca de obicei, în prima zi a noului an, trebui să se întoarcă la casa bunicii lor. Înainte ca Xiao Qeu să ​​coboare din mașina lui Zhou Zui, îi făcu semn cu mâna și spuse:

– Plec, Zhou Xiansheng. Ne vedem mâine la studio.

După ce spuse asta, deschise ușa și coborî din mașină.

Zhou Zui îl strigă:

– Așteaptă o clipă.

– Ce e? spuse Xiao Qeu întorcându-se.

– Ce s-a întâmplat?

Zhou Zui deschise cutia din cotieră și scoase din el un plic roșu. Coborî din mașină și se duse pe bancheta din spate pentru a lua un tub de hârtie din mașină.

– Îl am în mașină de câteva zile. Nu mă așteptam să vii ieri, am crezut că va dura câteva zile până să ți-l pot da.

Xiao Qeu zâmbi în acel moment și-l întrebă cu ochii mijiți:

– Am și un plic roșu?

Zhou Zui spuse:

– Desigur.

– Mulțumesc,  Zhou Xiansheng, spuse Xiao Qeu care îl luă și-i zâmbi:

– Ți-am dat pachetul Gong Xi Fa Cai. Tu ce pachet mi-ai dat?

Zhou Zui se uită la el și-i spuse serios:

– Ceea ce ți-am dat sunt bani de Anul Nou. Pentru a suprima răul și frica, astfel încât profesorul Xiao să fie întotdeauna în siguranță.

Inima lui Xiao Qeu se înmuie brusc. Puse plicul roșu în buzunarul hainei și întrebă zâmbind:

– Chiar mă tratezi ca pe un copil?

Zhou Zui zâmbi ușor și spuse:

– Ești doar un copil pentru mine.

Aceste cuvinte sunară destul de drăguț, Xiao Qeu își flutură mâna și spuse:

– La revedere, Zhou Xiansheng, te rog să urci în mașină.

După ce spuse asta, se întoarse și fugi.

Există ceva pe lume mai frumos decât să te îndrăgostești de un om mai în vârstă? Mi-e teamă că nu există.

Când Xiao Qeu ajunse acasă, bătrânii terminase de făcut curățenie și îl așteptau. Imediat ce intră pe ușă, nici nu-l lăsară să-și schimbe pantofii și plecară direct. Xiao Qeu puse cu grijă tubul de hârtie în portbagaj și apoi se duse la scaunul șoferului pentru a conduce.

Lao Xiao și Dr. Xu stăteau pe bancheta din spate. La început nu rostiră niciun cuvânt, poate pentru că nu aveau curaj să întrebe. Xiao Qeu frână brusc pe la jumătatea drumului înainte să se încrunte și să înjure:

– Oricine poate conduce o mașină acum, ca și cum ar fi propria mașină de jucărie.

El vorbise primul, astfel încât cei doi părinți să nu fie atât de reținuți, iar doctorul Xu îl întrebă serios:

– Unde ai dormit noaptea trecută?

Xiao Qeu le aruncă o privire în oglinda retrovizoare și spuse:

– Acasă la un prieten, după ce am băut mult.

Doamna Xu întrebă din nou:

– Acasă la noul tău iubit?

Xiao Qeu zâmbi fără ezitare:

– Șefa, poți să nu spui mereu noul iubit, noul iubit? Sună ciudat.

Doamna Xu fu foarte cooperantă și spuse.

– OK, apoi întrebă:

– Cum ar trebui să-l numesc?

Xiao Qeu aproape rosti „Zhou Liwu”, dar din fericire se opri la timp.

– Zhou Li…Zui. Zhou Zui.

– Cu ce se ocupă? Întrebă apoi Lao Xiao.

Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Ceva foarte avansat. Este un artist.

Xiao Qeu nu mai spuse nimic, deoarece simțea cu adevărat că idolul său era într-adevăr demn de acest titlu. Acum credea că tatuajul în sine era o operă de artă și un lucru foarte avansat.

Pe tot parcursul drumului, Xiao Qeu se confruntă cu un interogatoriu. De data aceasta, nu le ascunse nimic și răspunse la toate întrebările. Înainte, nu îndrăznise să le spună nimic, deoarece inima lui nu era sigură dacă va reuși. Cu toate acestea, acum era diferit, deoarece el era acum viitorul său iubit.

Cei doi părinți nu-l întâlniseră niciodată pe Zhou Zui, și în mod natural nu ar fi fost capabili să îl evalueze. Industria tatuajelor nu era încă atât de optimistă, dar nu spuseră prea multe despre asta, chiar dacă nu înțelegeau.

Doctorul Xu spuse în cele din urmă:

– Este în regulă atâta timp cât te simți bine în privința asta. Atâta timp cât persoana este stabilă, astăzi face ceva și mâine face altceva.

– Da, zâmbi Xiao Ke.

– Bine.

Când îmbătrânești, sărbătorirea Anului Nou este destul de supărătoare și nu te poți opri decât dacă pregătești mai mult de zece plicuri roșii. Xiao Qeu încă nu era căsătorit la treizeci de ani, iar rudele lui puneau mereu întrebări și îi prezentau un partener. O verișoară tocmai născuse al doilea copil anul acesta și era atât de nerăbdătoare să vadă cât de mult întârziase să se căsătorească, încât îi trimise trei fotografii pe telefon, spunându-i: Acestea sunt cele trei cu cele mai bune personalități și cele mai bune înfățișări din zona noastră. Alege, toate au 25 sau 26 de ani.

Xiao Qeu prelucră fotografia cu fața și fundalul blocate cu o pisică mică și un urs. În fotografie, abia se vedea părul și i-o trimise lui Zhou Zui.

Zhou Zui probabil nu avea de făcut tatuaje, așa că răspunse rapid: Ce?

Xiao Qeu răspunse: Verișoara mea mi-a cerut să aleg una pentru o întâlnire pe nevăzute.

Zhou Zui trimise imediat răspuns: În niciun caz.

Profesorului Xiao îi plăcu atât de mult această reacție, încât trimise nepoliticos „ha” de mai multe ori. Când scrisese „hahaha” așa, profesorul Zhou părea neajutorat. Tinerii aveau privilegii și, oamenii îi răsfățau.

Nu numai că te obișnuiești cu asta, dar primești și bani norocoși și cadouri.

Xiao Qeu aruncă o privire în secret la cadou când urcă la etaj. Era tabloul pe care i-l promisese Zhou Zui înainte. O pictură în ulei cu culori deosebit de strălucitoare ce făcea ca inimile oamenilor să se lumineze după ce-l priveau.

Pictura era un câmp de flori. Pictura era plină de trandafiri pentru Xiao Qeu.

Cine spune că bătrânii nu sunt romantici?

Xiao Qeu rămăsese acasă la Zhou Zui în seara de Anul Nou, lucru pe care Fang Xi, Cao Yuan și Lu Xiaobei îl știau cu toții. A doua zi se duse la studio, iar expresia lui Lu Xiaobei fusese foarte ambiguă când veni să întrebe în șoaptă:

– Cine este cumnata mea?

Xiao Qeu zâmbise și scuturase din cap.

– Nu știu, oricum nu sunt eu.

– Nu ești tu? Lu Xiaobei fusese șocat și nu îndrăzni să creadă acest lucru.

– Serios?

Xiao Qeu îl lovise pe cap și-i spusese:

– Ar trebui să te spăl cu furtunul cu apă. Mintea ta este plină de gânduri murdare.

– Nu-mi spune că doar ați dormit, răspunse Lu Xiaobei.

– Da, atât de puri am fost, spuse Xiao Qeu.

– Unde este Zhou Zui?

Lu Xiaobei arătă cu bărbia către o cameră de la primul etaj:

– Acolo. Nu intra, este o fată azi.

Xiao Qeu dădu din cap:

– Bine.

De regulă, altor persoane nu li se permitea să intre într-o astfel de sesiune de tatuaje și li se permitea să intre doar dacă tatuajele erau pe zone precum brațe și picioare și nu pe părțile intime.

Xiao Qeu îl întrebă:

– Cât de mare este poza?

Dacă ar fi un tatuaj mare, probabil că nu l-ar putea vedea pe Zhou astăzi.

– Nu este mare, doar adaugă puțină culoare, va fi rapid, spuse Lu Xiaobei.

Fu într-adevăr foarte rapid. Xiao Qeu stătu acolo doar o oră înainte să iasă cei doi. Fata părea destul de în matură, probabil mai în vârstă decât Xiao Qeu. Ea îi zâmbea când a ieșit și-i spuse lui Zhou Zui:

– Îți mulțumesc pentru munca depusă, Zhou Xiansheng. Trebuie să mă ajuți să-mi retușez culoarea în timpul Anului Nou Chinezesc.

Zhou Zui clătină din cap și spuse:

– Cu plăcere.

După ce plecă, Zhou Zui îi spuse lui Lu Xiaobei:

– Tocmai am făcut o fotografie. O poți posta când ai timp.

Lu Xiaobei ridică degetul mare în sus și spuse:

– Mișto, ai succes Dage, chiar știi să faci poze.

Zhou Zui spuse:

– Ea mi-a cerut să fac fotografia. Poți să i-o trimiți pe WeChat mai târziu.

Lu Xiaobei dădu din cap:

– OK.

De fapt, ultima dată când ea terminase fusese când Lu Xiaobei voia să facă poze, dar el avea treabă în acel moment, așa că până să termine, ea plecase. Zhou Zui nu voia niciodată să facă poze oamenilor, pentru că nu-i păsa.

Astăzi, poza acestei fete, Lu Xiaobei, era deosebit de impresionantă. Aceasta își făcuse un tatuaj pe piept și suferise anterior o mastectomie la un sân care îi lăsase o cicatrice. Prima programare fusese cu Lu Xiaobei, deoarece programările disponibile ale lui Zhou Zui erau prea îndepărtate, dar Lu Xiaobei  meditase asupra ei pentru o lungă perioadă de timp, deoarece nu era mulțumit, așa că Zhou Zui o preluat-o în cele din urmă.

Fata voia să-și facă un tatuaj cu mandala neagră. Nu existau alte cerințe, atâta timp cât arăta bine. Era doar o floare simplă cu câteva stele împrăștiate și o aureolă, iar el o transformase într-o figură tridimensională pentru a-i acoperi cicatricile de pe piept prin linii, lumini și umbre. La prima vedere, cicatricea operației ei din trecut nu putea fi văzută.

Când se uită la ea, văzu efectul asupra fetei ai cărei ochi deveniră roșii. Când îi plăti, îi dădu încă 30.000, spunând că ea credea că valorează mai mult decât atât, dar Lu Xiaobei îi înapoie banii.

În acel moment, Lu Xiaobei era atât de impresionat încât aproape că îngenunche. Dacă cineva i-ar fi cerut să facă ceva similar, cu siguranță nu ar fi îndrăznit. Chiar și cea mai mică greșeală în gradient sau grosimea liniilor ar fi avut ca efect faptul că nu ar fi obținut efectul dorit. Și, aspectul tridimensional trebuia să se potrivească cu cel al celuilalt piept. Mandalele negre erau, de asemenea, tatuaje foarte comune pe piept, ceea ce însemna că era greu să le faci rafinate.

La început, Lu Xiaobei proiectase mai multe versiuni, dar toate fuseseră imagini mai complexe. Voia să folosească o culoare mai închisă pentru a acoperi cicatricea; și, deși aceste desene arătau elegante, nu erau suficient de curate sau de elegante. Era ușor să acoperi defectele, dar era foarte greu să nu ai o linie suplimentară sau o suprafață mată necurată.

La urma urmei, Zhou Zui era Zhou Zui. Existau mulți oameni care imitau stilul lui Zhou Zui, dar nu erau Zhou Zui.

Mai târziu, Lu Xiaobei îi trimise poza fetei și o întrebă: Putem posta poza? Fără față, de la umeri până la talie.

” Încărcați-o! Tu ai făcut poza, așa că de ce să nu o folosești? Arată atât de bine încât ar fi o risipă! Postează-o și etichetează-mă!” răspunse cealaltă parte direct prin mesaj vocal.

Lu Xiaobei micșoră apoi imaginea și o trimis-o pe Weibo. De Weibo se ocupau de obicei el și Xiao Lin pentru a posta fotografii și așa mai departe, în timp ce ei interacționau rar cu ceilalți, dar erau zeci de mii de fani și sute de artiști tatuatori. În timp ce se uita la toate comentariile, se gândi la ceva și-l întrebă pe Xiao Qeu:

– Dage, ai un cont Weibo? Vreau să folosesc contul studioului pentru a te urmări.

– Las-o baltă, nu mă joc cu ea, doar o răsfoiesc înainte să mă duc la culcare, răspunse Xiao Qeu.

Lu Xiaobei se jucă cu el o vreme, îl sună pe Xiao Ke și apoi îi arătă telefonul. Xiao Qeu aruncă o privire. Era Weibo de la Aite Studio.

Xiao Qeu, fata din fotografie, o recunoscu imediat ca fiind cea care venise la studio să-și tatueze pe picior portretul iubitului ei în urmă cu câteva zile, așa că  trimisese două poze cu piciorul ei. Textul însoțitor era ——

Să-ți faci un tatuaj chiar doare [plâng și râd], am avut o programare la Zhou Xiansheng. E super, super fermecător și e demn de toată admirația. Astăzi, l-am întâlnit și pe juniorul nostru acolo; a fost super chipeș! Te-am visat noaptea trecută, m-ai certat că mi-am făcut un tatuaj, mi-ai spus că ai deja o nouă prietenă acolo și ai vrut să trăiesc o nouă viață. Dar ți-am spus că am de gând să-ți arăt lumea. Mulțumesc @Zhou Zui Studio și lui Zhou Xiansheng pentru că m-ați făcut un tatuaj atât de frumos, Micul meu Gu nu va îmbătrâni niciodată! Sunt atât de fericită!

Xiao Qeu nu știu ce să spună după ce-l citit mult timp, iar inima i se umplu de panică. Gândindu-se la aspectul liniștit și timid al acelei fetițe, nu era de mirare că avea un portret atât de mare tatuat pe picior.

– Aceasta este una dintre semnificațiile tatuajelor, spuse Lu Xiaobei:

– Pui ceva pe care vrei să-l comemorezi pe corpul tău permanent și te va însoți toată viața. Amintirile se vor estompa și fotografiile se vor estompa, dar tatuajele sunt eterne.

Lu Xiaobei spunea rar cuvinte atât de serioase. Arăta de obicei ca un prost, dar era rar să pară serios așa. Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Dar moartea unei persoane dragi, problema în sine este gravată în inimă. Tatuajele sunt doar aparențe, dar ea rămâne veșnic întipărită în inimă.

Lu Xiaobei se gândi un timp, își aprinse o țigară și spuse:

– Arsurile de pe inimă se vor estompa.

În acel moment, Zhou Zui îl strigă pe Xiao Qeu de pe balustrada de la etaj:

– Profesoare Xiao.

– Vin.

Xiao Qeu își înclină capul și-i răspunse lui Lu Xiaobei în timp ce se îndepărta:

– Nu, se pot estompa dacă persoana este în viață, dar nu și dacă a murit.

Xiao Qeu alergă câțiva pași și zâmbi înainte să întrebe:

– Ai terminat de pictat, Zhou Xiansheng?

– Nu.

Zhou Zui își aprinse o țigară cu capul înclinat pe o parte înainte de a se uita la Xiao Qeu și spuse după un timp:

– Vino să pictezi cu mine.