TE AȘTEPTAM- Capitolul 31

„Asta pentru că ți-e dor de mine, Zhou Xiansheng?”

Anul Nou trecuse, iar Xiao Qeu trebui să se întoarcă la muncă înainte de Festivalul Lanternelor. În acest semestru, el avea două cursuri care erau doar de patru ori pe săptămână, două secțiuni de patru ore și două secțiuni de două ore, așa că avea o mulțime de timp liber.

După Anul Nou, toți colegii din grup se îngrășaseră mult, iar Xiao Qeu aduse câteva cutii de ciocolată de import pentru mai multe colege.

– De când există un mic Xiao în birou, ne este din ce în ce mai greu să ne integrăm.

Profesorul Xu era un bărbat de vârstă mijlocie care preda de mai bine de un deceniu și care începuse recent să se îngrașe. Era genul de profesor pe care studenții îl considerau cel mai înspăimântător și greu de înțeles, deoarece aveau multe teme și examene de trecut.

O altă profesoară mai în vârstă râse de el.

– Nu te-am văzut de atâția ani să le dai ceva colegilor tăi, iar în anul acela în care mi-ai dat pliculețe de ceai, ai ajuns să le bei tu în birou.

– Nu mă insulta! râse profesorul Xu și apoi spuse:

– Studenții tăi au cursul meu în acest semestru. Cine spune că nu-i voi pica?

Numele de familie al profesoarei era Lin și era și ea îndrumător la masterat. Se așeză pe scaunul ei și spuse:

– Nu îndrăznesc să mă pun cu tine, dar nu te pune nici tu cu mine. Studenții mei merg într-un program de schimb anul viitor.

Xiao Qeu zâmbi și ascultă discuțiile lor mărunte. De fapt, abia începuseră să lucreze din nou și nu erau obișnuiți cu asta, deoarece erau obișnuiți să fie ocazional acasă  în această perioadă. Se așeză pe scaun și căscă în timp ce își actualiza starea ca o postare.

[Este sfârșitul vacanței și nu am dormit suficient. E atât de greu.]

În prima zi de lucru, era inevitabil să aibă loc o ședință. În timp ce decanul  vorbi în timpul ședinței, încercă din răsputeri să ascundă faptul că îi era somn. După ce vorbi decanul, luă cuvântul asistentul decanului, apoi șeful departamentului și, în cele din urmă, șeful lor de echipă. După fiecare discurs, creierul lui Xiao Qeu era confuz, iar când plecă se simți amețit din cauza consecințelor vacanței. Nu știa de câte zile va avea nevoie pentru a se adapta.

După ce se întoarse la birou, își scoase telefonul din sertar, dar nu era niciun mesaj. Deschise WeChat-ul și văzu că erau multe comentarii la postarea sa. Se uită la ele unul câte unul, iar degetul i se opri brusc când citi unul anume, iar apoi nu se putu abține să nu zâmbească.

Era Zhou Zui cel care comentase postând o cutie de cadou verde, pe o cutie mică, care nu spunea nimic. Aceasta era prima dată când Zhou Zui comentase status-ul lui Xiao Qeu, iar comentariile de mai jos erau pline de viață.

Lin Xuan îi răspunsese lui Zhou Zui, [Hei!]

Fang Xi îi răspunse lui Zhou Zui, [Țțțț.]

Lao Zhu îi răspunse lui Zhou Zui, [Ce?]

Lao Cao îi răspunse lui Zhou Zui, [De ce sunteți voi doi atât de neînfrânați?]

În timp ce îi luau peste picior idolul, Xiao Qeu nu mai putu suporta și se gândi la asta înainte de a-i răspunde lui Zhou Zui, [[XO][XO].

Profesorul Xiao ți-a oferit sprijin.

După ce primi cadoul, capul lui Xiao Qeu nu se mai simți amețit și vitalitatea sa  crescu.

Ce erau aceste așa-numite sechele de vacanță? Nu există așa ceva.

De fapt, Zhou Zui nu intenționase să trimită asta în mod deliberat. Cu toate acestea, după ce văzu status-ul lui Xiao Qeu, simți nevoia să comenteze, dar nu se putea gândi la ce să spună și nu știa ce să posteze. Gândindu-se la ce-I spusese Xiao Qeu în ajunul Anului Nou, Zhou Zui se simți de fapt mai mult sau mai puțin rușinat după ce-i trimise.

Cu o expresie timidă pe față, nici măcar nu voia să se mai uite la telefon.

Lu Xiaobei, cu geanta sa pusă de-a curmezișul, intră în fugă în studio și bătu din picioare în timp ce sărea:

– Sfinte Sisoe! Ah, ah, ah, ah, e frig! Oasele mele îngheață și crapă.

– Nu ți-o cauți singur?

Un alt artist tatuator din studio avea un client după-amiază, așa că făcea lucrări pregătitoare, și se uită la el în timp ce îi spuse zâmbind:

– Mai vezi pe cineva aici care poartă o pereche de blugi skinny iarna și își arată gleznele? Cât de multă încredere ai?

Lu Xiaobei bătea din picioare:

– Oricum, nu fac decât câțiva pași până la mașină, dar nu știam că astăzi e atât de rău. Am înghețat de frig după câțiva pași.

După ce Lu Xiaobei își reveni, se ghemui pe scaun să se uite la telefon și, după un timp, îl strigă brusc pe Zhou Zui:

– Dage, te întorci pe pământ din lumea nemuritorilor?

Zhou Zui știa că probabil vorbea despre comentariul său către Xiao Qeu, așa că îl ignoră.

Lu Xiaobei veni mai târziu, în timp ce Zhou Zui desena la biroul său proiectele pentru următoarele două zile. Lu Xiaobei se așeză pe scaunul de lângă el. La început nu vorbi, dar după un timp, nu se putu abține să nu întrebe cu voce joasă:

– Dage, despre Tang Yaning… Ai vorbit cu Xiao Ge?

Pensula din mâna lui Zhou Zui se opri pentru o clipă înainte de a continua să deseneze și spuse:

– Nu.

– Nici eu nu credeam că ai făcut-o, spuse Lu Xiaobei.

Zhou Zui schița o brățară de picior pentru mâine, care era un set de lanțuri realiste, și își ținea capul plecat în timp ce desena. Lu Xiaobei vorbi din nou după un timp, iar în vocea sa se simțea o mică ezitare:

– Nu ai de gând să-i spui?

De data aceasta, Zhou Zui nu se opri din mișcare și spuse:

– Nu am găsit o ocazie.

Era adevărat că nu exista nicio ocazie, iar el nu știa cum să abordeze subiectul. Singura ocazie fusese în seara de Anul Nou, dar în acea noapte, Zhou Zui nu  reușise să-i vorbească despre asta. Xiao Qeu stătea confortabil pe canapeaua lui în timp ce îl asculta vorbind despre trecut, iar Zhou Zui plănuise să înceapă să vorbească despre asta de mai multe ori, dar asfârși prin a-și înghiți cuvintele. Într-o atmosferă atât de confortabilă și într-o noapte atât de bună, nu voia să o strice menționând un subiect atât de greu. Îi era prea frică să îl aducă în discuție.

– Bine, spuse Lu Xiaobei dând din cap și apoi șopti după un timp:

– Cred că… nu ar trebui să ascunzi asta de el. După ce am auzit cuvintele lui Xiao Dage de zilele trecute, am fost puțin nesigur, mi-a fost teamă că va fi supărat din cauza asta.

Zhou Zui scoase un „hmm” înainte să spună:

– Nu vreau să ascund asta de el.

Era adevărat că nu voia să ascundă asta de el, dar în această perioadă, Xiao Qeu avea multe lucruri de făcut, deoarece școala tocmai începuse. După aceea, nu venise la studio timp de două săptămâni la rând și doar discutase cu el în fiecare seară, în timp ce cei doi nu se văzuseră.

Zhou Zui îl întrebase într-o seară:

– Vii săptămâna asta?

– Da! Xiao Qeu răspunse foarte repede.

– Atunci trebuie să vin, nu e nimic de făcut săptămâna asta.

– Bine, zâmbi Zhou Zui.

– Tu… Xiao Qeu era întins pe pat și cu privirea întoarsă spre el, care se auzea la finalul cuvintelor sale. Făcuse în mod deliberat o pauză după ce spusese acel cuvânt înainte de întreba:

– Asta pentru că ți-e dor de mine, Zhou Xiansheng?

Zhou Zui era tăcut. Nu era obișnuit să răspundă direct unor astfel de întrebări și abia după mult timp scoase un sunet „hmm” foarte scăzut.

– Hahahaha, bine, Xiao Qeu se simți atât de bine încât închise ochii și strânse perna pe o parte.

– Așteaptă-mă.

Ziua de miercuri era cea în care Xiao Qeu nu îl mai văzuse pe bărbat de mai bine de zece zile, chiar dacă se gândea de fapt la Zhou Zui în fiecare zi. Cei doi se aflau acum într-un liman care se putea schimba cu o singură propoziție, dar Xiao Qeu chiar nu voia să forțeze lucrurile. Acest tip de ambiguitate profundă era una care îi plăcea cel mai mult; una care era plină de sentimente și romantism. Ambele părți fuseseră de fapt de acord cu acest proces, dar Xiao Qeu nu voia să piardă ce obținuse până atunci, ca acea prăjitură pe care o poftise de mult timp și, cu cât o poftea mai mult, cu atât era mai delicioasă. Acest lucru nu era valabil doar pentru el, ci și pentru Zhou Zui.

După ce închise telefonul, Xiao Qeu închise ochii înainte de a se rostogoli cu un zâmbet pe față, gândindu-se că bucata de tort a profesorului Xiao fusese delicioasă.

Cu toate acestea, Zhou Liwu era, de asemenea, foarte dificil de curtat, deoarece trecuseră deja aproape șase luni.

Inițial își propusese să meargă la studio sâmbătă, deoarece bărbatul său era acolo pentru ca el să-l seducă, dar nu putu suporta, așa că plecă vineri după-amiază devreme pentru a merge la studio. Pe drum, se duse și să cumpere câțiva iepuri prăjiți, deoarece lui Lu Xiaobei îi plăceau în mod deosebit.

După ce împinse ușa înăuntru, se întâmplă ca Lu Xiaobei să fumeze afară și-l văzu, așa că-l fluieră.

Xiao Qeu îi înmână cutiile de prânz pe care le transporta și-l întrebă:

–  Zhou Xiansheng are de lucru?

– Nu.

Lu Xiaobei luă cutiile cu prânz și-i spuse:

–  Zhou nu a dormit toată noaptea trecută și este sus, recuperează.

– Nu a dormit toată noaptea? ridică Xiao Qeu din sprâncene.

Să-l vadă pe Lu Xiaobei scoțând direct un picior de iepure și ronțăind pe el fără să se spele pe mâini era puțin insuportabil.

– Ce a făcut ca să stea treaz toată noaptea?

– A muncit.

Lu Xiaobei era deosebit de mulțumit în timp ce mânca, așa că mânca în timp ce spunea:

– Ge și-a schimbat zborul și a trebuit să plece astăzi, așa că Dage s-a grăbit să-l ajute.

Xiao Qeu se încruntă și spuse:

– Nimeni nu-l tratează pe bătrânul nostru ca pe o ființă umană.

Bătrânul său era încă o ființă umană și nu ar fi trebuit să stea treaz toată noaptea pentru a munci în timp ce pierdea orele de somn. Grupul vârstnicilor rareori lucrează ore suplimentare, deoarece asta le rănea inimile.

Tsk.

Xiao Qeu știa că Zhou Zui se grăbise noaptea trecută, deoarece era încă în studio când îl sunase, și își spuseseră doar câteva cuvinte înainte de a merge la culcare. El chiar nu se aștepta ca el să lucreze toată noaptea.

Xiao Lin vorbea cu un artist tatuator în camera interioară când îl văzu pe Xiao Qeu și ridică mâna pentru a-l saluta înainte ca acesta să urce scările. Ușa de la dormitorul lui Zhou Zui de la etaj era închisă, dar Xiao Qeu nu bătu și o deschise imediat și intră.

Zhou Zui dormea profund, iar respirația lui era constantă. Noaptea trecută, bărbatul nu se dusese acasă și nu se bărbierise, așa că avea o barbă nouă pe față. Camera avea anterior un scaun, dar nu era nicăieri la vedere, așa că Xiao Qeu se așeză direct pe pat fără să fie prea aproape de Zhou Zui, dar fu atent când se așeză.

Ca urmare, de îndată ce ajunse lângă pat și înainte de a se așeza, ochii lui Zhou Zui se deschiseră și-l priviră direct.

Xiao Qeu îi întâlni pe neașteptate ochii și nu era pregătit psihologic, așa că  îngheță. În cele din urmă reacționă și-i zâmbi în timp ce se pregătea să vorbească, dar Zhou Zui a tresărit brusc.

Xiao Qeu se încruntă și întrebă încet:

– Ce s-a întâmplat? Te-am… Te-am speriat din nou?

Această scenă era inexplicabil de familiară, deoarece se mai întâmplase o dată, așa că Xiao Qeu întinse mâna pentru a-l mângâia, dar Zhou Zui nu-l lăsă să-l atingă și se ridică imediat în picioare.

Mâna întinsă a lui Xiao Qeu îngheță pe loc, el fiind nedumerit de reacția lui Zhou Zui. Apoi clipi și râse:

– Te ferești de mine, Zhou Xiansheng? E timpul să te ridici? Micuță prințesă?

Zhou Zui se holbă la el și nu spuse nimic pentru o vreme, în timp ce doar privea.

Xiao Qeu își ridică sprâncenele și-i șopti:

– Ai avut un coșmar? Nu-ți fie teamă.

Zhou Zui părea să își fi revenit în simțiri abia în acest moment și își feri privirea înainte de a-și încreți strâns sprâncenele.

– Ce s-a întâmplat? Xiao Ke întinse mâna timid și, când nu se feri, îl mângâie ușor de mai multe ori:

– Am crezut că dormi destul de bine, altfel nu m-aș fi așezat. Îmi pare rău că te-am trezit.

– Nu, nu are nimic de-a face cu tine.

Zhou Zui scutură din capul care era încă plecat și cu vocea înăbușită:

– Profesore Xiao, hai să vorbim.

– Sigur, hai să vorbim.

Xiao Qeu era surprins că această persoană voia să vorbească de îndată ce se trezise, dar îi plăcea să asculte orice spunea Zhou Zui, așa că era evident de acord.

Zhou Zui mai rămase o vreme înainte să se dea jos din pat și să spună:

– Mă voi spăla întâi.

– Bine.

Xiao Qeu văzu că nu era într-o dispoziție bună, așa că nu spuse nici el mai mult.

Cu toate acestea, conversația nu mai avu loc până la urmă, deoarece atunci când Zhou Zui tocmai se întorcea de la duș, Xiao Qeu deja se ridicase și-I spuse.

– Îmi pare rău, hai să vorbim altă dată. Mama tocmai a sunat și a spus că mătușa mea este în spital, trebuie să mă duc să văd ce se întâmplă.

Zhou Zui se încruntă.

– Oh, du-te atunci. Vrei să merg cu tine?

Xiao Qeu scutură din cap, merse la el și-i atinse fața cu mâna. Simți barba lipindu-se de mâna lui, apoi îl trase de ureche.

Xiao Qeu îi șopti foarte încet în ureche:

– Tocmai te-ai speriat? Ți-am mângâiat capul, așa că nu te speria.

Mâna lui avea într-adevăr puterea de a calma, iar neliniștea și anxietatea din inima lui Zhou Zui se liniștiră acum mult.

Zhou Zui spuse:

– Du-te, și să nu conduci cu viteză.

– În regulă, îi zâmbi Xiao Qeu.

– Nu-ți face griji, probabil că este din nou hipoglicemie, o problemă veche. O să mă duc să verific.

De fapt, așa cum ghicise Xiao Qeu, ea era hipoglicemică și se trezise după două injecții cu glucagon la spital. Când leșinase, doctorul Xu era și el acolo. Deoarece nu erau la spitalul ei, ambulanța îi duse direct acolo. Spitalul nu era un loc bun unde să stea, așa că atunci când se trezi, a vrut să meargă acasă. Cum nu era nimic grav, plecă acasă. Vărul său își conduse mătușa acasă, iar Xiao Qeu o cpnduse pe mama lui acasă.

Când ajunse acasă, Xiao Qeu trebui să rămână și să mănânce înainte de a pleca, așa că îi trimise un mesaj lui Zhou Zui: [E bine, ne vedem mâine].

Acest mesaj nu primi niciun răspuns de la Zhou Zui, deoarece probabil nu fusese văzut.

Mama sa îl întrebă pe Xiao Qeu ce planuri avea pentru a doua zi.

Xiao Qeu întrebă:

– De ce? Este ceva în neregulă?

Dr. Xu scutură din cap,

– Nimic, doar întrebam.

Xiao Qeu râse:

– Programul meu este foarte încărcat.

Era adevărat că avea un program încărcat de dimineața până seara.

Sâmbătă dimineața, Xiao Qeu se trezi și se duse la studio după ce făcu un duș. Când ajunse la ușă, era un bărbat care intră cu el. Când bărbatul ridică mâna și împinse ușa, Xiao Qeu văzu că avea un cuțit tatuat pe mână, cu un ochi uman pe cuțit, în timp ce vârful cuțitului era îndreptat spre zona dintre degetul mare și arătător, ceea ce era un design cool, dar arăta prea feroce.

Omul îl văzu că Xiao Qeu, de asemenea, voia să intre, și după ce lăsă ușa deschisă, el zâmbi și făcu un gest, indicând că ar trebui să intre.

Xiao Qeu zâmbi și fără politețuri își ridică piciorul și intră.

El credea că Xiao Lin era singurul din studio în acel moment, dar se dovedi că Zhou Zui și Lu Xiaobei erau amândoi acolo. Zhou Zui luă schița lui Lu Xiaobei și îi dădu desenul, spunând că unele dintre liniile sale erau prea superflue.

Xiao Qeu intră, iar Lu Xiaobei se uită în sus și-l văzu înainte de a ridica mâna:

– Așa devreme…? Ce s-a întâmplat?

La jumătatea frazei sale, văzu persoana care intrase în spatele lui Xiao Qeu și  fu un pic uimit la început, dar după un timp ochii lui se întoarseră.

– Ce faci aici, domnule Feng Lei?

Xiao Qeu se uită înapoi și îl văzu pe bărbat zâmbind în direcția lui Zhou Zui și Lu Xiaobei, apoi își înclină mâna și spuse cu un zâmbet:

– La mulți ani, Dage.