Un Omega arogant – Capitolul 13 (Partea 1)

M-am uitat fix la spatele lui Amami în timp ce mergea în fața mea.

Am ajuns în cele din urmă într-un mic parc din apropierea gării.

Mi-am amintit de momentul în care, în drum spre casă, am trecut cu Amami pe la un magazin de ramen.

La acea vreme, nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi simți așa ceva față de cineva.

După incident, Amami m-a apucat și a fugit din sala de pregătire la engleză și de Hasegawa-sensei.

Când l-am aruncat pe Hasegawa-sensei, am crezut că-și va reveni repede, deoarece a căzut pe spate. Nu cred că cineva ar da în judecată un student pentru că a folosit o tehnică de aruncare asupra cuiva care îl ataca, așa că actul meu de violență nu era dezvăluit.

Dar membrele sale inutil de lungi s-au lovit de diverse lucruri în timpul coborârii, așa că exista posibilitatea ca el să fie plin de vânătăi.

Aruncând o privire între Hasegawa-sensei, care era la pământ, și eu, care stăteam acolo fără să fie nevoie să spun: “Eu am fost cel care a făcut-o”, Amami m-a tras imediat de braț.

Am deschis gura să-mi cer iertare, dar Amami a început să meargă din ce în ce mai repede, așa că am sfârșit prin a rămâne tăcut.

Ne-am dus în parcul obișnuit, care era întotdeauna lipsit de oameni care se învârteau pe acolo.

Amami s-a așezat pe aceeași bancă ca și data trecută și a făcut un gest către spațiul de lângă el. M-am așezat ascultător lângă el.

– În primul rând, să aflăm care este situația.

– Bine…

Amami, cu picioarele lui lungi încrucișate și zâmbind elegant, era înfricoșător.

Deși părea că zâmbește, știam că de fapt nu era aşa.

În plus, nu mai folosise niciodată un astfel de ton întrebător, așa că m-am făcut cât se poate de mic, lăsând umerii în jos.

– L-am aruncat în spatele meu, în așa fel încât să nu se lovească la cap. Imediat după aceea, ai venit tu, iar acum suntem aici.

– Înțeleg.

Am rezumat ceea ce s-a întâmplat mai devreme.

Sincer, nu mă opuneam chiar atât de mult să-i spun unui prieten apropiat, mai ales lui Amami, despre cum m-a agresat un bărbat. Dar se simțea mai degrabă ca o tortură.

Era doar o abilitate pe care o învăţasem când eram mic, dar nu credeam că artele marțiale pe care le-am învățat în școala primară vor fi folosite în astfel de situații.

Dacă nu reușeam să-l descurajez nici cu asta, atunci totul s-ar fi putut înrăutăți până când intervenea Amami.

Se poate spune că eram ușurat că nu a trebuit să vadă o scenă atât de înfricoșătoare.

– Un profesor  Beta cu contract care vizează un student Beta de sex masculin. Cine ar fi crezut…

– Nu-mi pasă de cine îi place, dar mi-aș fi dorit să nu mă implice și pe mine în asta. Serios.

– Asta pentru că şi Karasawa e mult prea lipsit de apărare. De aceea ticălosul ăla a profitat de tine.

– Poftim?! Vrei să spui că și eu am greșit?

Am vrut să-i răspund pentru că a spus ceva atât de scandalos, dar eram surprins văzându-i ochii mai serioși decât mă așteptam.

– Nu e vorba de asta. Dar Karasawa, cum să spun asta? Am impresia că ai accepta orice dacă ar insista mai mult.

– Nu, nu, chiar nu vreau să fac ceva! Aș refuza în mod corespunzător. Nu sunt chiar atât de cuminte.

– Chiar dacă nu este nevoie ca un student să cureţe în sala de pregătire, tot l-ai urmărit acolo fără să te gândești.

– Asta pentru că… era un profesor pe care mă bazam.

– Exact la asta mă refer când spun “fără apărare”.

Văzând cum Amami părea atât de nervos, m-am enervat şi eu.

Chiar dacă m-a numit lipsit de apărare, nu era ca și cum aș fi făcut-o intenționat. Ar trebui să fiu mereu precaut.

Chiar și în acest caz, nu eram de acord cu el cu ușurință și nici nu am acceptat cu îngăduinţă pe oricine, în ciuda faptului că a spus că oamenii se pot purta frumos doar pentru a-mi slăbi apărarea… Dacă aș suspecta pe toată lumea, atunci în cine aș mai putea avea încredere?

– Atunci vrei să spui că ar trebui să presupun că fiecare persoană are intenții rele? Că până și tu și Kijima sunteți dușmanii mei?

– Aș prefera să faci asta, decât să fii urmărit de un bărbat acolo unde ochii mei nu pot vedea.

– Vorbești serios?

– Desigur.

Amami se uita cu privirea drept în față în loc să se îndrepte spre mine, iar nervozitatea lui chiar m-a speriat.

Era așa-zisa mea greșeală de data asta chiar atât de mare?

Şocul de a fi asaltat de un bărbat s-a adăugat la cuvintele dure și reci ale lui Amami care răsunau în capul meu. Am simţit că totul se învârte în jurul meu.

– Eu… Nu te-aș suspecta niciodată pe tine sau pe Kijima!

Cuvintele spuse cu forţa, au ieșit din greșeală ca un strigăt.

Pentru că eram un Omega, am crezut că voi fi supus unei vieți în care voi fi exploatat în mod constant de alții.

De aceea mi-am ascuns genul secundar.

Dacă aș fi trăit ca un Beta, am crezut că aș fi putut măcar să mă amăgesc crezând că pot scăpa de faptul că sunt exploatat în mod constant.

Dar am fost imobilizat de un străin chiar și în calitate de Beta. Trebuie să fiu mereu în gardă împotriva unei vieți în care să mi se ia mereu ceva?

Să-mi bănuiesc chiar și prietenii?

El spune că nu am voie să fiu eu, indiferent de genul meu secundar?

Cu un oftat ascuțit, Amami s-a uitat spre mine.

Ochii aceia și-au pierdut tăișul și m-au ușurat un pic.

– Scuze, am spus prea multe…

“…”

Cred că aveam o față extrem de patetică, pentru că m-a tras brusc lângă el.

Clavicula lui Amami era în fața ochilor mei, iar eu eram suficient de aproape pentru a simți un miros răcoros și revigorant de la trupul său. Îmi amintea de băieții din liceu după școală.

Asta – era aproape ca și cum m-ar fi îmbrățișat. Nu, chiar a fost.

– Ce… Amami! Ce faci așa deodată?!

– Îmi pare rău. Mă simțeam nervos și mi-am descărcat furia pe tine, deși tu ești cel care trece prin momente dificile.

– Ei bine, oricum a fost doar o încercare, și e normal să fii supărat pe cât de patetic eram.

– Nu, e în regulă. E bine așa cum ești… Mă bucur că ești bine.

Am încercat să mă zbat în strânsoarea lui, dar a fost inutil.

Dimpotrivă, am fost atras mai aproape până când nu a mai rămas nicio distanță între trupurile noastre.

Cu brațul lui Amami înfășurat în jurul spatelui și al umerilor mei, asta a fost cea mai mică distanţă la care m-a lăsat să ajung.

Eram extrem de conștient de profilul lui chipeş și sângele mi se înfierbânta încet.

Era complet diferit față de momentul în care Hasegawa-sensei m-a îmbrățișat.

Indiferent de motiv, era cineva care să nu fie fericit să fie îmbrățișat de iubitul său?

Aș putea la fel de bine să mă bucur de acest privilegiu cât mai durează. În momentul în care am închis ochii, Amami mi-a șoptit la ureche:

– Hei, putem deveni iubiți?

M-am smuls din strânsoarea lui Amami cu toată puterea mea.

Și am apucat umerii lui Amami cu ambele mâini pentru a mă uita fix la fața lui.

Ce? Aveam halucinații din cauza dorinței mele?

– Îmi pare rău, nu am înțeles. Poți să mai repeţi o dată?

– Hai să avem o relaţie!

Nu auzeam lucruri! Ce spunea tipul ăsta?!

Ca și cum ceea ce spunea era complet normal, Amami avea expresia lui obișnuită – ceea ce m-a uimit.

– Păi… De ce ai spus așa ceva așa de brusc?

– Ei bine, nu este prima dată când te comporți atât de lipsit de apărare și mi-am dat seama că există limite în ceea ce privește cât de mult te pot proteja ca prieten.

– Nu sunt atât de slab încât să am nevoie de protecție…

– Nu vei avea mereu de înfruntat pe cineva mai slab decât tine ca azi. Dacă aș fi ajuns prea târziu, nu mi-aș fi iertat-o niciodată.

Pentru că îl scuturam de umeri, se legăna înainte și înapoi, dar intonația lui nu se ridica sau cobora, ca și cum ar fi vorbit doar despre vreme.

Era atât de calm, încât mi s-a părut că eu eram cel ciudat pentru că eram agitat.

După ce l-am ascultat, am devenit și eu mai calm.

– Dint-un punct de vedere mai practic… înseamnă că nu trebuie să iau nicio măsură dacă un Alfa te place, deoarece vei fi al meu. Pot să-ți dau ceva de genul unui semn de revendicare. Este deosebit de eficient împotriva unui Alfa de rang inferior și a unui Beta în general. E în continuare eficient indiferent de genul secundar al țintei.

– Înțeleg.

Deci era ceva de genul ăsta?

Deși se spunea că Alfa aveau o existență care domina totul, se părea că exista și o ordine de clasament între Alfa. Ar fi dificil pentru un Alfa de rang inferior să sfideze pe altul de rang înalt.

Era adevărat că Alfa sunt egali, dar atunci când exista o îmbulzeală între ei pentru lucruri sau oameni, dacă nu exista nimic care să îi oprească, atunci putea deveni ca o scenă din iad.

Pentru ca Alfa să nu se lupte și să nu-și diminueze populația deja redusă, am înțeles că exista un sistem de clasificare aparent absurd.

Termenul de “marcaj” dădea un sentiment de răutate, dar… nu era ca și cum partenerul tău putea fi cu tine 24 de ore din 24, 7 zile din 7 – așa că, în combinaţie cu sistemul de clasificare Alfa, nu era nimic mai sigur decât asta.

Ceva de genul ăsta ar fi logic între îndrăgostiți, dar faptul că era un semn nu înseamna neapărat că deveneau iubiți. În timp ce mă gândeam la asta, Amami a continuat:

– Dacă ți-aș oferi acest marcaj, atunci incidente ca ăsta s-ar întâmpla mai rar. Așa, te pot proteja până la absolvire.

Cu aceste câteva cuvinte, a intervenit dezamăgirea.

Un gând precum “Poate că pot deveni iubit cu iubirea mea unilaterală” mi-a trecut prin cap.

Amami are deja o pereche predestinată pentru el.

În această perioadă de grație, înainte de a se lega de “perechea sa predestinată”, el nu făcea decât să ofere un mod de a-și proteja prietenul apropiat și milostiv de a nu fi agresat.

Propunerea sa nu avea alt sens.

Dacă ar fi avut un alt înțeles, atunci era doar problema mea.

Dacă era așa, atunci trebuia să refuz o asemenea minciună, de dragul lui Amami și al lui Nishikawa, care părea atât de fericit sprijinindu-se de el.

Deși am gândit asta, ceea ce mi-a ieșit pe gură erau cu totul alte cuvinte.

– Sigur.

Ahh, cât de nemernic sunt eu?

– Serios? Minunat, acum nu mai trebuie să-mi fac griji.

– Mă las în grija ta.

– Nu e nevoie să fii atât de formal. Devenim iubiți până la urmă.

Amami a formulat timid cererea într-o atmosferă ușurată și lipsită de suferință.

M-a îmbrățișat încă o dată când ne-am așezat, dar de data asta mi-am pus și eu brațele în jurul spatelui lui.

Această situație cu o limită de timp ar putea fi cea mai mare victorie pe care am avut-o până acum.

Nu mai era nevoie să continui să trăiesc lucruri inutile în viața mea de acum încolo ca un Beta.

Era suportabil dacă mă gândeam că renunțam odată pentru totdeauna la prima și ultima mea iubire și că tratam acest lucru ca pe un fel de ritual pentru a-mi continua viața.

Nu era în firea mea să mă tem mereu de posibilitatea de a pierde ceva.

Era mult mai ușor, deoarece știam de la început că se va termina.

Dacă mă gândesc bine, scopul meu era și studiile și creșterea plantelor. Asta era o lume bine definită, în care treci prin diverse procese pentru a obține anumite lucruri.

Din moment ce el însuși a spus că era bine, probabil că m-ar ierta că am avut măcar câteva luni de amintiri frumoase.

Am început să mă gândesc că de fapt nu-mi păsa de Nishikawa, pe care-l cunoșteam doar de câteva zile, mai ales că nici măcar nu eram prieteni.

Sunt uimit de mine însămi.

Chiar dacă l-am simţit mereu ca pe un ghimpe în coasta mea, eram egoist.

Îți voi da trupul și sufletul meu. În schimb, viitorul meu este doar al meu.

Eram propriul meu dușman, un capac deschis cu forța și, odată cu durerea, au venit și rămășițele unei iubiri pline de viaţă. Nu am putut face nimic în privința asta.

Mai sunt doar trei luni până când vom absolvi cu toții.