Un Omega arogant – Capitolul 12

În fiecare an, parcă toamna devenea mai scurtă.

Poate pentru că, atunci când a început vacanța de vară, erau atât de multe lucruri de făcut. Așa că am simțit că fiecare zi a trecut la fel de repede ca o săgeată.

Apoi, atunci când este sezonul înscrierilor la universitate, toată lumea din școală este cuprinsă de un subtil sentiment de urgență.

Și eu am avut emoții.

Deși spun asta, asta a fost doar începutul. Dacă eram deja obosit de la faptul că eram îngrijorat până acum de tot ce se întâmpla, atunci lucrul în sine mă va determina să mă prăbușesc.

Deocamdată, îmi voi consolida bazele și voi exersa pentru eseurile scurte și interviuri.

Pentru elevii ca mine, care nu frecventau școli de pregătire, profesorii de la școală acceptau cereri de practică pentru interviuri.

Desigur, nu puteau aloca mult timp pentru fiecare persoană în parte, dar asta era totuși un mijloc valoros de exersare, așa că era de mare ajutor.

– Karasawa-kun, deși răspunsul tău era foarte solid, ai încheiat slab, așa că ai grijă cum vorbești. De asemenea, te rog să-ți repari obiceiul de a te apleca spre dreapta când eziți să spui ceva.

– Poftim? Voi lua aminte la acest obicei. Mulțumesc foarte mult.

– Desigur. Poate intra următorul.

Și eu am participat azi la antrenamentele pentru interviu. M-am înclinat în fața consilierului meu de orientare și am ieșit din sală.

Întrucât eram printre ultimii la coadă, se făcuse considerabil de târziu.

În timp ce intram pe hol, întrebându-mă dacă ar trebui să mă duc la supermarket să cumpăr ceva la întoarcere, o voce m-a strigat din lateral.

– Karasawa-kun!

– A, Hasegawa-sensei!

Un bărbat înalt din celălalt capăt al holului se îndrepta direct spre mine.

Hasegawa-sensei era profesor cu contract și se ocupa de departamentul de engleză.

Deși nu am ajuns să-l cunosc cu adevărat până acum, deoarece nu a predat la clasa mea, datorită consilierului meu de orientare, am stabilit o legătură cu el, pentru că a absolvit la universitatea pe care am ales-o. Acum, puteam să-l consult în legătură cu orice.

– Deci și tu primești azi îndrumări pentru interviuri?

– Da. Trebuie să încerc să fac tot posibilul să repar felul în care rostesc cuvintele şi obiceiul meu prost…

Eram descurajat, așa că Hasegawa-sensei m-a bătut pe umăr ca să mă încurajeze.

Mâna unei persoane înalte care mă mângâia m-a durut puțin.

– Dacă e vorba de tine, nu trebuie să-ți faci griji. Mai important, ai timp mâine după școală?

– Mâine? Sunt liber.

– Deși am fost lăsat să mă ocup de amenajarea sălii de pregătire pentru limba engleză, nu am timp suficient să fac totul singur, așa că mă întrebam dacă ai putea să mă ajuți. Drept mulțumire, îţi voi da câteva sfaturi în calitate de absolvent. Ce părere ai?

– Înțeleg.

– Îmi pare rău pentru asta, chiar dacă încă te pregătești pentru examenele de admitere. Ei bine, ar trebui să fie în regulă. Se va termina repede, din moment ce mă ajuți.

Cu o ultimă bătaie pe umărul meu, Hasegawa-sensei a plecat.

Deși ar trebui să mă întorc acasă cât mai repede pentru a studia, un sfat de la un senior care a trecut aceste examene era util. Mai presus de toate, era distractiv să-l ascult pe Hasegawa-sensei vorbind.

Ar trebui să fie în regulă să îmi scurtez timpul de studiu individual cu doar o zi.

Azi, mă voi duce acasă.

A doua zi, după școală, am ajuns în fața unei zone pustii din fundul sălii, unde se afla sala de pregătire pentru limba engleză.

Săptămâna asta, Amami a fost de serviciu la curățenie, așa că nu am putut merge împreună acasă. Dar, în mod surprinzător, Kijima a spus că a avut mai puține ture cu jumătate de normă, așa că am mers acasă împreună.

Desigur, era distractiv să merg cu Amami până la gară, dar în ultima vreme mă simțeam ciudat de neliniștit, așa că nu aveam încredere să mă comport natural în preajma lui.

Pe de altă parte, din moment ce Kijima a aflat deja cam tot ce am vrut să ascund și nici măcar nu mă tratează ciudat, m-am simțit și mai relaxat.

Kijima a avut și el o slujbă cu jumătate de normă azi, așa că am plecat singur pentru a ajuta în sala de pregătire.

– Karasawa, dacă ai timp, hai să mergem împreună acasă.

– Sigur… Dar se pare că misiunea mea ar putea dura ceva timp, așa că ar fi mai bine să pleci tu primul.

Înainte ca Amami să-și înceapă sarcinile de curățenie, m-a strigat, așa că nu am avut de ales decât să dau un răspuns vag.

Desigur, știam că exista o sală de pregătire pentru fiecare materie, dar nu erau locuri unde elevii se duceau de obicei. Nu mă așteptam să existe materiale didactice foarte voluminoase în sala de pregătire pentru limba engleză… așa că era cu siguranță un teritoriu necunoscut.

Totul a ajuns la punctul în care Hasegawa-sensei nu ar fi putut să curețe totul de unul singur și nici nu ar fi fost ușor de făcut.

– Scuzați-mă… Hasegawa-sensei.

– Ai venit, Karasawa-kun.

Ușa era descuiată, așa că am bătut și am intrat. Hasegawa-sensei mă aștepta cu un zâmbet chiar când am intrat în cameră.

Am simțit cum maxilarul mi se relaxează în mod natural.

Hasegawa-sensei avea o siluetă atletică, înaltă și bine construită, care emana o stare de veselie. Avea chiar trăsături adânci, cizelate, care ne determinau să credem că ar putea avea ceva sânge străin. Era extrem de popular printre studentele de aici. Sau cel puțin așa am auzit.

Nu-i remarcasem niciodată prezența ca profesor până de curând, dar dacă îl observam cu atenție, puteam cu siguranță să-i zăresc figura înconjurată de fete după orele de curs, în sală sau pe holuri.

Față de acest tip chipeș, despre care se putea spune că avea tot ce nu aveam eu, sentimentele de invidie nu păreau să se ivească.

– Cu ce să vă ajut?

– A, poți să sortezi aceste hărți pentru mine?

În această încăpere înghesuită, în care doar o treime din spațiu era accesibil, m-am așezat la masa lungă pusă la dispoziție, care părea că ocupă tot spațiul. În fața mea era așezată o singură cutie de carton cu toate materialele de lucru.

Existau hârtii ușor îngălbenite care păreau a fi niște documente din trecut.

Era inclusă o foaie de hârtie nou tipărită, așa că am presupus că ar trebui să o sortez în funcție de categoriile scrise pe ea.

M-am ridicat de pe scaun în timp ce țineam în mână un teanc de broșuri și am început să sortez în spațiul rămas pe masa lungă.

Hasegawa-sensei lucra la laptopul său în spatele camerei, dar în timp ce eu mă concentram pe sortare, se pare că a ieșit afară și s-a întors puțin mai târziu.

Cu un zgomot, ușa s-a deschis. Am ridicat capul și l-am văzut pe Sensei stând în picioare și ținând în mână două cutii de conserve.

– E puțin cam devreme, dar iată mulțumirile mele pentru ajutorul tău.

– A, mulțumesc foarte mult.

Tocmai când mă pregăteam să accept cutia de cafea pe care mi-o întindea, brațul meu întins a fost brusc apucat cu ferocitate.

Când mi-am dat seama, o clipă mai târziu, foile pe care le țineam în mână mi-au zburat din mâini. Mă aflam complet în îmbrățișarea trupului mare al lui Hasegawa-sensei.

– H… Hasegawa-sensei?

– Karasawa-kun…

Și-a folosit un braț pentru a se înfășura ferm în jurul umerilor mei, iar cealaltă mână mi-a trasat semnificativ osul șoldului.

Am simțit o senzație de adulmecare deasupra capului meu, ca și cum ar fi respirat mirosul părului meu şi a devenit dintr-o dată fluid.

– Ce faci?! Dă-mi drumul…

– Ah, nu ești ascultător chiar dacă e clar că îți place.

– Cine ar fi?!

– Întotdeauna pari atât de fericit când te strig, iar cu fața ta erotică, oricine ar observa asta.

Chiar dacă mi-am folosit ambele brațe și m-am străduit să mă distanțez, fie că era vorba de diferența dintre fizicul nostru sau de forță, Hasegawa-sensei nu s-a mișcat nici măcar un centimetru.

– Întotdeauna ți-ai dorit ca un bărbat să-ți facă asta, nu-i așa?

Mi-a șoptit la ureche, iar umerii mei au tresărit.

Nu era pentru că senzația vocii lui era plăcută, ci pentru că… m-a prins cu garda jos.

Nishikawa, un Omega micuț care se purta drăguț peste tot, și acceptarea lui de către Amami. Figurile lor au apărut în mintea mea.

Dacă era să stau în locul lui Nishikawa…

Chiar era ciudat pentru un Beta să gândească așa.

Chiar dacă până acum am trăit cu disperare ca un Beta.

Un om care abia dacă știa ceva despre mine a aflat că de fapt îmi doream să fiu îmbrățișat de Amami.

Poate că nu am reușit să-mi ascund atât de bine Omega din mine pe cât credeam…

Gândindu-mă la asta, trupul meu a început să tremure treptat de unul singur.

În timp ce făceam asta, Hasegawa-sensei poate că a înțeles ceva greșit, pentru că m-a mângâiat încet pe spate ca să mă liniștească.

– Chiar dacă este obișnuit ca masculii Alfa și Omega să fie împreună, atunci când Beta sunt împreună, ei devin brusc detestați. Nu crezi că e ciudat?

Ce?

– Dacă eram în locul tău, eram în stare să te accept, Karasawa-kun. Nu e nimic ruşinos în faptul că bărbații Beta se iubesc între ei.

Hasegawa-sensei a pus și mai multă forță în brațul care mă îmbrățișa.

Mâna care îmi mângâia părul și-a schimbat traiectoria pentru a mângâia pe piele – probabil pentru că nu mă împotriveam. Dar nu-mi păsa deloc de asta, până în punctul în care am început să mă gândesc la altceva.

Cu alte cuvinte, el credea că îmi plac bărbații Beta, motiv pentru care făcea așa ceva.

Nu a aflat că sunt un Omega sau că a înțeles ce simt pentru Amami.

Doar a înțeles greșit zâmbetul meu politicos.

Era cumva atât de extrem de amuzant, încât trupul meu a început să tremure din nou.

Chiar dacă eram într-o situație disperată, am reușit să nu-mi contractez diafragma.

– Karasawa-kunÎn cele din urmă, nu m-am mai putut abține și vocea mi-a scăpat sub formă de râs.

Într-o clipă, am căzut în disperare și imediat eram readus la un moral ridicat. Eram foarte conştient de această halucinație ciudată în care mă aflam.

Deoarece am început să râd brusc, Hasegawa-sensei s-a mirat și și-a slăbit ușor strânsoarea de pe trupul meu.

Profitând de această șansă, am apucat figura nobilă din fața mea de guler.

– Cel care vreau să mă îmbrăţişeze nu eşti tu!

Pierzându-mi întregul trup în fața senzației familiare a unei mișcări, l-am aruncat pe Hasegawa-sensei la pământ.

După ce și-a terminat munca de curățenie, Amami a avut un sentiment ciudat și a deschis ușa de la sala de pregătire în limba engleză fără măcar să bată la ușă.

Acolo, l-a văzut pe Hasegawa-sensei întins pe podea după ce fusese pus la pământ și pe Karasawa stând acolo cu un “Acum am reușit” scris pe față.

– Ce s-a întâmplat?