Unforgotten Night – Capitolul 3

Vocea cunoscută i-a făcut inima lui Kim să bată puternic. Dar a încercat să-și păstreze calmul și să încerce să-și distragă atenția.

– Ce vrei să spui? a întrebat Kim. Kamol stătea deja în faţa lui.

– Pot intra, Kim? a spus din nou Kamol. Privirea lui ascuţită l-a făcut pe Kim să simtă căldură şi frig.

– Cred că nu. Nici măcar nu te cunosc. Scuze. Dacă nu ai altceva de discutat, te rog să îți vezi de drum, a intervenit Kim.

Ar trebui să stau departe de oricine ar fi acest bărbat, gândi el. Când Kim se pregătea să închidă uşa, Kamol s-a uitat imediat la Khom. Khom a văzut semnalul şi şi-a plecat încet capul înainte de a-şi folosi mâna să blocheze uşa.

 – Îmi cer scuze, dle Kim, a spus Khom înainte de a împinge uşa şi a intra în casa lui Kim. Kim s-a dat înapoi, șocat. Kamol a intrat în camera lui Kim şi s-a uitat în jur.

– Camera e curată şi ordonată. Locuieşti singur? a întrebat Kamol, determinându-l pe Kim să se încrunte.

– Cine naiba sunteţi voi băieţi? Ieşiţi din casa mea acum înainte să sun la poliţie! a ţipat Kim. Kamol i-a zâmbit.

– Nu mă trata de parcă sunt o persoană rea, a spus Kamol, în timp ce a înaintat încet spre Kim. Kim a făcut un pas înapoi.

Subordonaţii lui Kamol stăteau la uşă, aşteptând ca şeful lor să termine afacerile cu acea persoană.

– Îmi invadaţi intimitatea! a ţipat Kim din nou, încercând să nu arate cât de îngrozit era în acel moment.

– Haide Kim! Hai să stăm de vorbă, a spus Kamol cu o voce calmă.

– De unde mă cunoşti? a întrebat Kim, în timp ce ochii lui priveau în jur încercând să găsească orice posibilă cale de scăpare. S-a uitat spre dormitorul lui şi a intenţionat să fugă în el şi să încuie uşa.

– Ah! a exclamat Kim şocat. S-a împiedicat din greşeală de covor şi a căzut pe canapea.

Kamol a profitat de ocazie pentru a face un pas înainte și l-a ținut de ambele mâini pe Kim pentru a-l împiedica să fugă. Kim a tresărit de şoc şi spaimă. Kamol s-a uitat la trupul lui Kim şi şi-a lins uşor buzele. În loc să simtă cum Kamol era nepoliticos şi vulgar, lui Kim i se înfierbântă trupul.

– Nu mă cunoşti, Kim. Nici măcar nu ai întrebat cum mă numesc încă, dar… a făcut Kamol o pauză. Era foarte mulțumit de ceea ce vedea în acel moment. Kim părea atât de drăguț atunci când era furios și speriat.

– Dar ce?! Dă-mi drumul! a spus Kim cu o voce severă, încercând să se îndepărteze de Kamol, dar acesta nu a lăsat să se întâmple asta. S-a aplecat mai aproape de fața lui Kim și a încercat să-i șoptească la ureche.

– În noaptea aceea îmi cereai să te îmbrăţişez. De ce mă respingi azi?a spus Kamol cu voce tare, înţepenindu-l pe Kim. S-a uitat la faţa lui Kamol din nou.

În noaptea aceea… noaptea aceea… am fost cu această persoană? gândea confuz Kim. Ochii lui imediat s-au aprins de şoc şi nervozitate.

– Care noapte? Nu ştiu despre ce vorbeşti. Ieşi din camera mea în clipa asta! Kim a împins figura puternică din faţa lui, dar Kamol nu părea să se mişte deloc.

– Ce? Eşti sigur? Atunci ai uitat cine ţi-a lăsat aceste semne? a întrebat Kamol zâmbind. Şi-a trecut mâna peste gâtul lui Kim, iar urmele de mușcături pe care le făcuse se mai estompaseră puțin.

Kim a fost șocat când a simțit mâna lui Kamol pe gâtul lui. A simțit că sângele îi ţâşneşte brusc pe față. Nu a putut să-l privească pe Kamol în ochi.

Kim a scăpat din braţele bărbatului şi a fugit în dormitor. Spera să încuie uşa şi să cheme direct poliţia.

– Au! a exclamat Kim. Kamol, care avea instinct, a alergat repede după el și a împins ușa cât a putut de tare înainte ca aceasta să se închidă.

Drept rezultat, Kim a căzut pe podea. Kamol a închis uşa în spatele lui şi a încuiat-o. Erau doar ei doi înăuntru. Kim s-a uitat la Kamol cu o față îngrozită. S-a blestemat pentru că era atât de neatent.

– Ieşi! a ţipat el. Kamol a rămas calm.

– Hai să vorbim, Kim. Ştii că nu am vrut să te rănesc… dacă nu m-ai fi rugat asta, a spus Kamol ultima frază în timp ce se uita la Kim şi când i-a văzut faţa înroşindu-se, el a zâmbit.

Kim devenea din ce în ce mai sigur pe sine că persoana din faţa lui era cea care l-a îmbrăţişat în acea noapte.

– Cine eşti? s-a decis Kim să întrebe. Kamol a zâmbit când a văzut că deja Kim era de acord să vorbească politicos.

– Bună, din nou. Mă numesc Kamol, s-a prezentat el.

– Şi ce vrei de la mine? a întrebat Kim.

– Cred că-ţi aminteşti de mine, aşa e? a întrebat Kamol, determinându-l pe Kim să-şi muşte buzele.

– Da, îmi amintesc de tine! Doar spune-mi ce vrei de la mine! a răspuns Kim de nevoie. Kamol a chicotit.

– Împachetează-ţi lucrurile şi vino cu mine, a spus Kamol. Kim şi-a încruntat imediat sprâncenele.

– Eşti nebun? De ce trebuie să vin cu tine? a exclamat Kim.

– Ei bine, acum eşti soţia mea. Desigur că ar trebui să vin să o iau pe soţia mea să stea cu mine. Ce e greşit în asta? a răspuns Kamol cu o expresie normală. Kim a oftat,  puţin șocat când a auzit ce a spus Kamol.

– Eşti nebun! Soţia ta nu e aici. Cred că ai nimerit într-o casă străină, a spus iar Kim cu o faţă confuză.

– Ai spus că-ţi aminteşti? Ce am făcut noi doi în acea noapte? a întrebat Kamol cu voce calmă, fără să se simtă supărat sau enervat, chiar dacă se străduia Kim să-i pună răbdarea la încercare. În schimb, se simţea fericit.

– Şi ce dacă? A fost doar o singură noapte, de ce-ţi pasă? a întrebat Kim. A recunoscut că arăta bine Kamol. Arăta foarte matur şi avea o aură de lider în el. Doar privindu-l în ochi, l-a făcut pe Kim să se topească.

– Pentru că a fost singura noapte care m-a făcut să mă simt dependent şi mi-a atins inima, a răspuns Kamol cu voce serioasă. Kim a rămas fără cuvinte, în timp ce faţa i se înroşi.

– Nu sunt un prostituat. Du-te și găsește pe altcineva, a spus Kim  încercând să lămurească situaţia, încaz că cealaltă persoană l-a înţeles greşit din cauza acelei nopţi.

– Nu m-am gândit niciodată la tine în felul acesta. Niciun prostituat nu a venit vreodată la mine ca să uite îmbrăţişarea altcuiva, a spus Kamol, determinându-l pe Kim să îngheţe. Imediat a scos flăcări în colţul ochilor când s-a gândit la lucrurile pe care le făcuse din cauza beției.

– Nu vreau să te umilesc, Kim, a spus din nou Kamol şi s-a apropiat încet de Kim. Când Kim era deja în fața lui, și-a ridicat mâna pentru a-i mângâia ușor obrazul.

– Împachetează-ţi lucrurile şi vino cu mine, a spus Kamol din nou cu voce joasă.

Kim i-a îndepărtat mâna lui Kamol de pe obraz.

– Nu! Nu merg nicăieri cu tine. Ieşi din camera mea acum! Nu avem afaceri unul cu celălalt, a spus Kim cu voce tremurândă, determinându-l pe Kamol să se încrunte.

– De ce te porţi aşa? Nu înţelegi? a întrebat Kamol cu o voce mai fermă.

– Tu eşti cel care nu înţelege. Nu vreau nicio responsabilitate, a spus Kim.

– Dar eu voi fi responsabil. Știi că putem face asta într-un mod bun și elegant. Nu mă face să te iau prin forţă, Kim, a spus Kamol din nou în timp ce i-a aruncat lui Kim o privire tăioasă.

– Mă ameninţi? a întrebat Kim cu o voce severă.

– Când te-am ameninţat? a răspuns Kamol cu un gest ispititor, determinându-l pe Kim să stea nemișcat, strângându-și pumnii.

A vrut să-i dea un pumn în față acelui bărbat, dar nu a îndrăznit să facă nimic, pentru că știa că nu se poate lupta cu figura din fața lui. Îndată s-a gândit la ceilalţi oameni de afară. Kim s-a întrebat dacă ei erau gărzile lui şi ce meserie avea el de trebuia să aibă atâţia bărbaţi care-l urmăreau.

Un ciocănit în uşă a întrerupt conversaţia dintre cei doi. Kamol s-a încruntat şi s-a dus să deschidă uşa.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Kamol cu voce gravă. Khom şi-a înclinat capul încet.

– Scuze că vă întrerup, domnule. Oamenii noştri care se ocupă de Depozitul B au sunat să ne informeze că arde depozitul. Chiar acum, ei încearcă să stingă focul şi să se uite după sursă, a raportat Khom situaţia lui Kamol.

Kamol s-a încruntat înainte să se întoarcă să se uite la Kim care stătea confuz în cameră.

– Kim, trebuie să mă întorc să fac ceva. După ce termin, voi veni să te iau. Împachetează-ţi lucrurile şi nici măcar nu te gândi să fugi, a spus Kamol. Fără ca măcar să aştepte răspunsul lui Kim, a ieşit imediat din camera lui Kim şi subordonaţii lui l-au urmat rapid.

Kim a ieşit să închidă uşa şi a încuiat-o. I-a palpitat inima când a văzut privirea serioasă a lui Kamol acum o clipă. O privire furioasă determinată de ceva care implica munca lui şi o privire încăpăţânată că dorea ca şi Kim să meargă cu el. Inima lui Kim a tresărit.

Ce naiba se întâmplă cu tine, Kim?! Chiar şi uitându-mă în ochii lui mă stârneşte atât de mult? s-a certat singur Kim înainte să cadă lângă uşă şi să-şi frece faţa într-un mod confuz şi obosit.

Ce-ar trebui să fac? E doar o aventură de o noapte. De ce o ia atât de serios? Nici măcar nu ne cunoaştem, gândi Kim.

Of!… Nu-mi spune că cel căruia i-am cerut să mă îmbrăţişeze în noaptea aceea era mafiot! a gândit Kim când a putut să-şi dea seama cu ce fel de afaceri se ocupa Kamol.

– Porunceşte-le oamenilor noştri să-l urmărească pe Kim. Nu mai repeta iar aceeaşi greşeală, i-a comandat Kamol lui Khom în timp ce conducea maşina spre depozit.

– Da, domnule, a răspuns Khom respirând adânc pentru că el a crezut că ar fi putut fi capabili să-l ia pe dl. Kim cu ei azi. Kamol a ajuns la depozit şi totul era sub control. Subordonaţii lui s-au grăbit spre el.

– Explică! a spus Kamol cu o voce severă. Bărbatul care se ocupa de marfă și-a plecat imediat capul și i-a cerut scuze lui Kamol.

– Îmi pare rău, șefule. Acest incident s-a petrecut în timpul turelor. Nişte oameni au dat foc, dar am reuşit să prindem pe unul din ei. Ceilalţi doi au reuşit să scape. L-am reţinut pe cel care l-am prins în birou, a raportat subordonatul lui Kamol.

– Stricăciuni? a întrebat Kamol. Ochii săi erau foarte reci, total diferiţi de felul în care se uitase la Kim mai devreme.

– Mai mult de zece cutii au fost avariate, dar bine că am separat gloanţele, deci ele nu au explodat, a spus din nou subordonatul lui Kamol. Kamol a rămas tăcut în timp ce se gândea cine ar fi atât de nebun să dea foc în plină zi, în felul acela.

– Ai sunat la poliţie şi le-ai spus să nu intervină în această problemă? a întrebat Kamol.

– Totul s-a rezolvat, domnule, a răspuns subordonatul.

– Bine. Mă duc să vorbeasc cu acea persoană pe care aţi prins-o, a spus Kamol, înainte ca subordonaţii lui să-l conducă rapid în birou.

După interogatoriu şi ameninţări, Kamol  a ştiut în sfârşit creierul care i-a angajt să dea foc la depozit. A fost nevoit să-și cheme toți oamenii care se ocupă de fiecare depozit pe care îl are, pentru a avea o întâlnire la biroul lor principal.

– Peste două zile mă duc în Coreea să am grijă de nişte lucruri. Voi rămâneţi aici şi fiţi vigilenţi. Nu mai provocaţi alte probleme, a spus Kamol cu voce joasă, în sala mică de şedinţă.

– Domnule, vrei să mă ocup eu de asta? s-a oferit Khom, ştiind că bărbatul din spatele acestei mizerii era fiul unei figuri puternice din Coreea de Sud.

Bărbatul acela a venit să studieze în Thailanda şi a fost dat afară din bar câteva nopţi în urmă de oamenii lui Kamol. El s-a folosit de reputaţia tatălui său ca să se răzbune un pic pe Kamol. Dar pentru cineva ca şi Kamol, indiferent cât de mare sau mică era răzbunarea, nu ar lăsa pe nimeni să-l umilească în felul acela.

– E în regulă. Şi eu vreau să discut afaceri cu Hyun Sik Man, a răspuns Kamol, înainte de a da ordine şi a asculta rapoartele de la subordonaţii lui din fiecare zonă. După ce s-a terminat întâlnirea, fiecare s-a întors la muncă.

– Unde te duci mai departe? a întrebat Khom, uitându-se la ceas.

– La început, am vrut să mă întorc să-l văd pe Kim. Dar lasă-mă mai întâi să mă ocup de sarcinile în curs, pentru că peste două zile trebuie să zbor către Coreea din nou. A, da! Înainte să vii cu mine, porunceşte oamenilor noştri să stea cu ochii pe Kim. Nu-l lăsa să se ducă undeva unde eu nu pot ajunge când mă întorc în Thailanda. O să-l aduc pe Kim în casa cea mare singur, a spus iar Kamol. Nu dorea ca subordonaţii lui să-l ia pe Kim cu forţa, pentru că nu dorea ca el să-şi facă o impresie proastă.

– Ai de gând să-l aduci pe dl. Kim în casa cea mare? a întrebat Khom surprins, pentru că nimeni nu intrase vreodată în casa stăpânului său cu excepţia subordonaţilor, care locuiau aproape de casa principală.

– Da. De ce? a întrebat Kamol.

– Vorbeşti serios, da? a întrebat iar Khom. Kamol s-a sprijinit de spătarul scaunului şi s-a uitat la Khom care stătea în faţa lui.

– Ştii ceva Khom? Cineva ca mine, dacă nu ar fi încrezător în legătură cu ceva, nu ar face-o, a răspuns Kamol. Khom a dat din cap ca răspuns. Kamol a luat foile care conţineau toate informaţiile despre Kim şi pozele care au fost făcute în secret. El a mângâiat poza înainte de a continua să citească detaliile despre Kim pentru a nu ştiu câta oară.

– Stai puţin! Liceul pe care l-a urmat Kim, era acelaşi cu cel pe care l-a urmat Day, a spus Kamol citind numele liceului urmat de Kim.

– Da, au fost în aceeaşi clasă. Şi în acelaşi grup de asemenea, a răspuns Khom, pentru că el ştia deja detaliile.

– Hm… Nu am crezut niciodată că e cunoscut de cineva care e apropiat de mine, a spus Kamol cu un zâmbet ușor.

După ce şi-a terminat munca, Khom l-a condus înapoi la casa cea mare. Kamol a vrut să-l vadă pe Kim, dar s-a gândit că el avea nevoie de timp ca să se pregătească.

– Apă, dle. Kamol, s-a auzit vocea menajerei care a adus apa lui Kamol în sufragerie. Kamol s-a odihnit înainte să meargă la etaj în dormitorul lui.

– Vai, mătuşă Nee, încă nu te-ai culcat? a întrebat Kamol pentru că în mod normal după ora 19:00 Kamol le lăsa pe menajere să se întoarcă în camerele lor să se odihnească, în afară de cazul în care era nevoie ca ele să rămână.

– Mătuşa a aşteptat să stea de vorbă cu tine, a răspuns bătrâna femeie.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Kamol curios văzând faţa îngrijorată a menajerei. Mătuşa Nee lucra pentru el de mulţi ani. Mereu a avut grijă de Kamol şi de aceea el se gândea la ea ca la ruda lui. Doar că Mătuşa Nee nu a stat niciodată să-i vorbească în acel fel.

– Ei bine, mătuşa ar vrea să-i ceară permisiunea lui Kamol. Pot să-l aduc pe nepotul meu să locuiască aici cu mine? Fica mea, Bua şi-a abandonat copilul şi a fugit şi nu ştim unde s-a dus. La final, fiul ei Baiboon a venit plângând în faţa casei. Mătuşa l-a adus în casă fără permisiunea dlui. Kamol. Îmi pare rău, a spus femeia în vârstă cu voce joasă.

– Când a plecat fata ta? a întrebat Kamol cu voce stresată, pentru că ştia bine familia menajerei sale. La început, Bua a lucrat cu el, dar când l-a întâlnit pe acel tânăr, a rămas însărcinată, aşa că mătuşa Nee a închiriat o casă pentru ca ea şi tatăl copilului să locuiască împreună.

Dar anul trecut, soţul lui Bua a murit într-un accident de maşină. Kamol a vrut să o aducă înapoi să locuiască împreună cu mama ei, dar ea a refuzat pentru că se temea că n-ar fi putut să facă ce dorea, aşa că s-a gândit Kamol că Bua va avea grijă de ea curând. Nu s-a gândit niciodată că ea ar îndrăzni să-şi abandoneze propriul copil.

– Mătuşa nu are nicio idee. Îl voi întreba pe Baiboon din nou. Ştiu doar că Bua are un nou iubit şi el e un străin. A spus că s-ar putea să iasă un timp, dar a dispărut timp de trei zile şi nu s-a întors. Proprietarul a venit să ceară chiria, dar Baiboon este încă un copil și nu are bani să o plătească. Aşa că el a luat autobuzul şi a venit să mă vadă aici, a spus mătuşa Nee cu lacrimi în ochi. Kamol ştia că mătuşa Nee era fosrte dezamăgită de ce făcuse fata ei.

– Unde e nepotul tău? a întrebat din nou Kamol.

– Mătuşa i-a spus să aştepte în cameră. Nu am îndrăznit să-i dau drumul pentru că mi-e teamă dl. Kamol se va supăra, a spus mătuşa Nee încet.

– Atunci, lasă-mă să vorbesc cu el, a răspuns Kamol şi mătuşa Nee s-a dus imediat să-l caute pe nepotul ei.

– Ai de gând să-l primeşti pe nepotul ei? a întrebat Khom.

– De ce nu?! Am primit atâţia oameni şi să cresc un alt copil nu va fi o problemă, a răspuns Kamol. După un timp, mătuşa Nee a intrat cu un băiat. Avea faţa luminoasă, dar ochii erau în lăcrimi.

– Arată-ţi respectul, Baiboon, i-a spus mătuşa Nee nepotului.

– Bună ziua, i-a arătat respect băiatul lui Kamol. Se simțea un pic speriat pentru că bărbatul din fața lui îl privea cu ochii nemișcați și avea faţa acoperită cu barbă.

– Cum te numeşti? a întrebat Kamol.

– Mă numesc Baiboon, a răspuns băiatul.

– Câţi ani ai? a întrebat iar Kamol.

– 15 ani, mulţumesc, a răspuns Baiboon cu voce joasă. Mătuşa Nee stătea nemişcată lângă nepotul ei.

– Încă studiezi? a întrebat uşor Kamol.

– Da , dar nu m-am dus la şcoală de două săptămâni, a răspuns Baiboon privind cu ochii în podea.

– De ce? a întrebat scurt Kamol.

– Mama nu a avut bani să mă trimită la şcoală, a răspuns Baiboon, determinându-l pe Kamol să-şi ridice sprâncenele.

– Nu ştiu ce a făcut cu banii pe care i-am dat. I-am transferat bani şi săptămâna trecută, a spus mătuşa Nee, în timp ce Kamol a oftat.

– Dar lucrurile tale? a întrebat Kamol. Nu i-a plăcut deloc când a aflat că băiatul din fața lui fusese abandonat de mama sa, pentru că îi amintea de el.

Kamol era un orfan care fusese abandonat de mama lui biologică la orfelinat. A crescut alături de alți orfani până când a absolvit liceul. A încercat să se descurce singur și a mers el însuși pe calea întunecată până când a ajuns în acest punct. Acum, el vizitează mereu orfelinatul care a avut grijă de el încă de când era copil și îi ajută financiar.

– Nu a luat nimic. I-a fost teamă că proprietarul va afla că el a încercat să scape şi refuză să plătească chiria, a spus iar mătuşa Nee.

– Khom! l-a chemat Kamol pe subordonatul lui.

– Da, a răspuns Khom.

– Mâine, te duci să ai grijă de chirie şi adu-i toate lucrurile de acolo şi mută-le în casa mătuşii Nee. Aranjează să se mute de la vechea şcoală şi trimite-l la şcoala NNN, a spus Kamol cu voce serioasă.

– Dle. Kamol, doar lăsându-l pe Baiboon să se mute aici cu mine e de ajuns. În ceea ce priveşte şcoala, mătuşica va avea grijă de asta singură, a spus mătuşa Nee.

– E în regulă mătuşică. O să mă ocup de tot. Nu-ţi face griji, a răspuns Kamol, determinând-o pe femeia în vârstă să plângă de bucurie.

– Mulţumesc foarte mult, dle Kamol, s-a aplecat mătuşa Nee în semn de respect, dar Kamol imediat i-a ridicat capul.

– Baiboon, grăbeşte-te şi arată respect dlui. Kamol, i-a spus mătuşa Nee nepotului şi Baiboon şi-a ridicar repede mâinile să facă asta.

– Mulţumesc, dle. Kamol, a spus Baiboon cu voce tremurândă.

– E în regulă. Când vii să stai aici, nu face probleme sau îl pun pe Khom să se ocupe de asta, a pretins Kamol că ameninţă.

Baiboon s-a întors să se uite la faţa lui Khom şi s-a speriat puţin. S-a mutat încet în spatele bunicii sale.

– Nu voi crea probleme, a spus el încet.

– Mătuşă Nee şi Baiboon puteţi să plecaţi şi să vă odihniţi. Mâine dimineaţă îl voi pune pe Khom să aranjeze totul, a spus din nou Kamol. Mătuşa Nee şi Baiboon şi-au ridicat iar mâinile să-i arate respect lui Kamol înainte de a ieşi din casă.

– Khom, ocupă-te de această problemă. Mă duc să mă odihnesc mai întâi. Ne vedem dimineaţă, a concluzionat Kamol şi s-a îndreptat obosit spre dormitorul lui.

Şi-a luat telefonul şi l-a apăsat ca să sune pe cineva.

[- Alo?] a răspuns o voce dulce la apel determinându-l pe Kamol să zâmbească.

– Nu ţi-ai împachetat încă lucrurile? a întrebat Kamol.

[- Dle. Kamol!] şi-a ridicat imediat vocea persoana de la telefon când a auzit vocea lui Kamol.

– Mă bucur că-ţi aminteşti de mine, a spus iar Kamol.

[- De unde ai aflat numărul meu de telefon?] a întrebat Kim cu voce severă.

– Chiar şi adresa ta poate fi găsită. Să nu mai vormim de un număr de telefon, Kim, a spus Kamol râzând.