Vântul prin arbori- Capitolul 5

Mașina Bentley neagră înainta pe serpentinele muntoase într-un ritm lent. Semus conducea cu grijă urmărind Gps-ul. Pe bancheta din spate, Taratree, cu brațele încrucișate și lăsate să se odihnească în poală, privea tăcut pe geamul mașinii. Trecuseră de nenumărate păduri dese care se întindeau de o parte și de alta a drumului când dintr-o dată în fața ochilor le apăru o priveliște ce ți-ar fi putut tăia respirația. Șoseaua lată începea să se îngusteze, abia puteau trece două mașini una pe lângă alta, dar atât pe stânga cât și pe dreapta se întindeau ca o spumă de mare câmpuri imense de trandafiri albi. După câteva secunde de surpriză, Taratree deschise geamul și inspiră. Recunoscu parfumul subtil, dar amețitor, al trandafirilor Blanche de Castille. El era un fan al trandafirilor albi. De altfel, când voia să cucerească pe cineva, trimitea buchete enorme cu această floare. Aprecia mai ales acest trandafir francez, al cărui parfum îi aducea aminte de mama lui. În căldura de amiază a acelei zilei de vară, parfumul dulce îi intră în nări dându-i o stare de bine. Privirea lui se mută în față spre o construcție impozantă pe două etaje în stil oarecum spaniol, o vilă grandioasă cu fața spre oceanul ce se zărea în depărtare ca o pată albastră cu irizări verzi. Arbuști și iarbă de pampa se odihneau un pic peste tot dând locului o culoare pitorească.

1

Mașina opri în fața vilei și un majordom veni repede să deschidă portiera pe partea lui Taratree. Acesta ieși cu o ezitare. În curtea largă erau prezenți angajații domeniului. După îmbrăcăminte recunoscu grădinari, bucătari, menajere, majordomi, dar printre ei era un bărbat foarte frumos, brunet cu pielea un pic mată, tot atât de înalt ca și el. Bărbatul era îmbrăcat într-un costum 3 piese de culoare negru violet de calitate. O cămașă albă și o cravată violetă completau ținuta dându-i un aspect burghez, un pic țeapăn. Bărbatul se apropie înclinându-se cu un wai foarte politicos. Vocea lui rezonă profund, aproape erotic:

– Bine ați sosit la proprietatea „Lom Phan Tanmai”. Dați-mi voie să mă prezint:

– Mă numesc Mud, sunt mâna dreaptă și garda de corp apropiată a lui Khun Namsong.

Taratree se uită la el zeflemitor:

– Și atunci ce faci aici? N-ar trebui să fii de gardă lângă Nong(1) Namsong în acest moment?

Mud tresări în mod neplăcut.

Îndrăznește să-l numească „Nong”?

Dar rămase imperturbabil și răspunse cu o tonalitate neutră, calmă și foarte politicoasă:

– Khun Namsong a dat ordin să rămân câteva zile cu dumneavoastră pentru a vă obișnui cu împrejurimile și pentru a vă da câteva explicații cu privire la agenda lui de lucru.

Taratree nu era în bună dispoziție să asculte tirada acestei slugi. Flutură mâna în semn de „destul” și afișă o expresie de nerăbdare.

Mud înclină capul și cu un gest scurt îl invită spre treptele de la intrare. Angajații făcură toți un wai și spuseră în același timp:

– Bine ați venit!

Taratree se simți agasat de această curtoazie pe care o găsi ridicolă și desuetă.

Salută grăbit cu mâna ridicată:

– Salut, salut…ok…bine, hai, fiecare la locul lui.

Toată lumea dispăru într-o secundă. Semus era în picioare lângă mașină, iar puțin mai încolo o alta care îi urmărise, transportase 4 dintre cei mai buni bodyguarzi ai lui.

Mud văzu cum aceștia se pregăteau să-i urmeze. Își drese glasul jenat și spuse privindu-l pe Taratree direct în ochi:

– Khun Taratree, vă propun să facem împreună câțiva pași. Vă voi prezenta proprietatea și mai ales apartamentele d-voastră. Gărzile pot merge să descopere locul în care vor dormi.

Pocni ușor din degete și din penumbra unui pavilion cu zorele de undeva din dreapta, apăru un bărbat chinez, îmbrăcat în ținută kung fu.

Mud se întoarse spre Semus și-i spuse:

– Acesta e Chen, unul dintre paznicii proprietății, vă rog să-l urmați, vă va arăta unde sunt dormitoarele voastre.

Un nou pocnet din degete și un alt bărbat, identic cu primul, veni repede lângă ei.

– Du toate bagajele lui Khun Saeng-aaron în apartamentele sale.

Mud se întoarse din nou spre Taratree.

– Khun, vă rog, pe aici.

Taratree scoase un oftat, de parcă ar fi mers la ghilotină, nu la vizitarea proprietății, și-l urmă.

– Apartamentele dumneavoastră sunt cu vedere la ocean. E partea cea mai retrasă a casei. Khun Namsong a redecorat totul, dar dacă e ceva ce nu vă convine, doar să-mi spuneți și voi rectifica. Aici e livingul și biblioteca, spuse Mud la intrarea în vilă.

O bibliotecă enormă îmbrăca pereții pe toată lungimea și pe toată înălțimea. Fotolii confortabile te îmbiau la relaxare și de asemenea o canapea din piele de foarte bună calitate de culoare gri deschis trona în mijlocul încăperii. Podeaua era acoperită cu plăci de un alb pur cu nervuri subtile gri…recunoscu faimoasa marmură Carrara…Acest Namsong nu făcuse lucrurile pe jumătate. Zări într-un colț un mic bar și vederea acestuia îi aduse salivă în gură…era aproape amiază și încă nu băuse un strop…îmbătrânea?

Pfff…în nici un caz.

Voi să se ducă să-și toarne un whisky, dar omul acela enervant îl opri.

– Khun Saeng-aaron…vă rog…n-am terminat vizita.

Taratree pufni nemulțumit și îl urmă. Urcară trepte din aceeași marmură Carrara și ajunse într-un culoar luminos cu ferestre nu prea înalte dar largi. Perdele dintr-o mătase turcoaz se odihneau lejer pe o parte a ferestrelor lăsând să se întrevadă un colț al grădinii. Aceeași explozie de trandafiri albi îi deschise în minte amintirea mamei lui.

– Khun, aici e biroul dumneavoastră, Khun Namsong a dat ordin să fie reamenajat după gustul d-voastră.

Taratree râse nepoliticos, chiar batjocoritor.

– Și…de unde știe mă rog Nong Namsong, ce gusturi am? Am mâncat oare din aceeași farfurie?

– Tânărul stăpân știe totul despre toată lumea…și…tocmai… pentru că nu ați mâncat din aceeași farfurie…nu-l mai numiți Nong…vă rog…Khun…

– Nu ți se pare că ești cam obraznic? Nu ți-e teamă că te-aș putea da afară oricând?

– Nu mă puteți da afară, Khun. În contract este specificat că nu aveți voie să licențiați pe nimeni, doar Khun Namsong o poate face.

– Nu-mi spune că tu cunoști clauzele acelui contract idiot?

-Nu cunosc clauzele, Khun, doar pe aceasta. Bineînțeles, această clauză nu ne dă libertatea de a ne comporta nepoliticos cu dumneavoastră. Sunteți noul stăpân al acestei proprietăți, noul stăpân al concernului Singte, deci se cuvine să vă port tot respectul din lume. Aș dori însă să vorbim ca de la bărbat la bărbat, nu ca de la angajat la stăpân. Khun Singte-aaron sunteți noul stăpân, e adevărat, pentru noi însă, adevăratul stăpân rămâne Khun Namsong, deci eu vă dau un sfat prietenesc. Luați-l cum vreți.

Mud se opri o clipă, tuși un pic jenat, apoi continuă cu o voce calmă, joasă, uitându-se direct în ochii lui Taratree:

– Să nu îndrăzniți vreodată să-i faceți rău lui Khun Namsong. Să nu-l faceți să plângă, să    nu-l îndurerați și să nu-l răniți. Toți cei care lucrează aici îi datorează viața, toată lumea îl iubește, nu există nimeni care să aibă alte sentimente decât respect, onoare și iubire față de el. Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi a fost salvat de către el de la o viață de mizerie și poate chiar de la moarte. Deci, Khun Saeng-aaron, dacă nu vreți ca într-o zi cineva să tragă din greșeală un foc de armă sau cineva să intre din întâmplare în dormitorul dumneavoastră și să vă înfigă un cuțit în inimă, atunci eu vă sfătuiesc să aveți un comportament exemplar față de stăpânul nostru.

Taratree se încruntă amenințător.

– Mă ameninți?

– Nu este o amenințare, este doar un sfat. Khun Namsong este o persoană extraordinară, atunci când îl veți cunoaște mai bine, sigur îl veți iubi.

– Tu ești îndrăgostit de el?

– Vreți un răspuns cinstit?

-Bineînțeles. Ești îndrăgostit de el?

-Dar cine nu ar putea fi îndrăgostit de Khun Namsong? Doar cei care nu-l cunosc, doar cei care nu vor să-l cunoască. Nu înțeleg de ce Șeful nostru, tatăl lui, a făcut o asemenea alegere. Sunteți o persoană abjectă care a comis multe crime. Sunteți afemeiat, bețiv, fumați ca un pompier, tot ceea ce urăște Khun Namsong. În afară de exteriorul strălucitor, interiorul e putred, mucegăit și vă spun de acum, da, îl iubesc. Nu voi renunța niciodată la sentimentele mele și dacă într-o zi îl veți răni, atunci fiți sigur că ne vom bate până la moarte.

Mud spusese toate acestea cu aceeași voce moale , joasă, fără să ridice vocea nici măcar o secundă.

Taratree izbucni în râs.

– E bine de știut că mai am încă un dușman. Rămâne de văzut pe cine va alege Nong…Namsong, dar asta nu e problema ta. Eu sunt viitorul soț, iar tu ești doar o slugă. Îți dau voie să zbori ca o albinuță harnică în jurul preeriei cu flori, dar mierea o mănânc eu, trântorul. Poate n-am dreptul să te dau afară, dar capul ăla de slugă nesimțită ți-l pot ciurui când vreau. Și acum…hai…să continuăm vizita coliviei de aur…

………………………

–Toată lumea la duș! Puțiți, moluștelor! Toată lumea afară din celule!

Ușile celulelor se deschiseră cu un zgomot sinistru. Erau aici de 7 zile și nu se spălaseră încă. Tanmai și Wind ieșiră încet. Un bărbat gras cu pistol la brâu și cu o față mascată le întinse haine curate: tricouri, pantaloni scurți, chiloți, papuci din plastic. Apoi îi împinse violent în față.

– Mișcați-vă! N-avem timp toată ziua, nu suntem în colonie de vacanță!

Copii între vârste de 10 -15 ani ieșeau din celulele aliniate pe stânga și pe dreapta unui culoar întunecat. În dreptul fiecărei celule era câte un gardian. Toți erau foarte înalți, musculoși, unii mai grași alții mai slabi, dar toți fără excepție purtau câte o cagulă pe față.

Toți fură duși ca o turmă de oi spre sala de dușuri. Apa rece îl amorți pe Tanmai. El ieși aproape congelat și se pregătea să se îmbrace când auzi o chemare:

– Tu!

Unul dintre paznici îi făcea un semn cu degetul, invitându-l să se apropie.

La început acesta ezită, era gol pușcă și se simțea atât de…fără de apărare…Dar paznicul începu să urle:

– Vino dracului odată aici, când îți spun!

Tanmai avansă ținându-și sexul cu mâinile. Era prima dată când se găsea dezbrăcat în fața atâtor străini.

Paznicii din colțurile sălii de dușuri începură să-și dea coate și să rânjească.

– Hei, Two, ți-a venit poftă de prospătură?! Hahaha!

– Hia, i-o pui aici? Pe bune?

– P’Two, ai grijă să nu-l spargi! Hahaha! Hohoho!

– Băieți avem spectacol azi, că tot ne plictiseam!

Tanmai își reținu teama și înaintă cu o față inexpresivă. Tatăl lui îl educase dur, îl bătea cumplit când își arăta sentimentele…Cu anii ce treceau, el învățase să disimuleze. Acum chiar îi mulțumea în gând „bătrânului” . Auzea în spatele lui pe toți țâncii aceia țipând, plângând, urlând. Era un vacarm de nedescris. Apa de la duș fusese glacială, dar apreciase că mirosea acum a săpun, fie el și ieftin. Acasă făcea mereu mofturi, că nu e marca aia sau ailaltă și acum se spălase cu ceva ce semăna mai degrabă cu o bucată de săpun folosit de mecanici pentru a curăța grăsimea uleiului de mașină de pe mâini.

Ajunse în fața paznicului care era înalt cât un munte și foarte musculos. Purta în mâini o cravașă și avea un aer înfricoșător cu acea cagulă hidoasă. Tanmai îi vedea doar ochii aceia bulbucați și roșii. Paznicul îl măsură din cap până-n picioare apoi îi trase una peste mâini. Tanmai și le retrase într-un reflex condiționat strângându-le la piept.

– Ia uite…ce avem noi aici? Ce cuculeț roz! Aștepta doar venirea mea.

Tanmai își prinse din nou sexul cu mâinile, dar nu pentru mult timp căci cravașa îl lovi mult mai puternic peste ele apoi îi șfichiui picioarele. În ciuda faptului că îl durea, nu scoase nici un sunet, doar îl privi urât pe paznic. Acesta percepu acea privire și urlă:

– Te uiți la mine mă?! Lasă capul jos! Capul jos, mă, că praf te fac!

Tanmai continuă să se uite la el și spuse calm:

– Când tata mă va găsi , te va jupui de viu. Să nu spui că nu ți-am zis.

Paznicul păru să se oprească o clipă și răbufni:

– În genunchi! În genunchi sau te omor fiu de cățea!

Tanmai tresări puternic și nu se mai abținu:

– De ce te legi de mama, porcule?

Paznicul nu se aștepta ca omida aceea nesemnificativă să se răscoale. Furios, strigă la ceilalți paznici care se hlizeau:

– Nine! Ten! La mine!

Cei doi numiți sosiră în grabă.

– În genunchi cu el!

În timp ce Tanmai era apăsat cu forță, paznicul Two își desfăcu șlițul scoțând la iveală un penis pe jumătate ridicat și-l scutură de două ori.

– Ai gura mare, mare și neobrăzată. Ai să mi-o sugi până când va deveni mică și cuminte.

Spunând acestea, în timp ce Tanmai era țintuit la pământ de paznici, se apropie, îi ridică brusc capul și-și împinse sexul în gura acestuia. Tanmai începu să se zbată puternic, dărmându-i pe cei doi. Tatăl lui îl punea adesea să se bată cu bodyguarzii lui care erau mult mai puternici. Nu-i era frică. Dacă tot era să-și lase pielea aici, atunci să o lase ca un adevărat fiu de mafiot. Paznicul Two, înfuriat, își lansă pumnul să-l lovească în față , dar izbi doar aerul. Puștiul acela îl fentase.

Era un spectacol tragi-comic căci în avântul lui de a-l pocni pe băiat, penisul i se bălăngănea în stânga și în dreapta ca un șarpe ce căuta să se ascundă într-o gaură. Cei 2 paznici chemați în ajutor reușiră până la urmă să-l trântească la pământ pe Tanmay și-l să-l apese de solul rece și umed.

Paznicul Two se apropie și spuse înjurând:

– Tu-s crucea mă-tii care te-a făcut! N-ai vrut să mi-o sugi? Atunci îți voi sparge curul ăsta nenorocit! Țineți-l bine aici!

Spunând acestea își desfăcu cureaua de la pantaloni și îi lăsă să cadă în vine. De cealaltă parte, copiii goi urlau din toate băierile, erau unii care plângeau, alții se ghemuiseră într-un colț speriați.

Dintr-o dată, se auzi o voce stridentă, ascuțită de copil:

–Nu-i face rău, lasă-l în pace! Lasă-l în pace pe P’Tanmai!

Paznicul Two se opri o clipă, întoarse capul și se uită în direcția de unde venea acea voce. Era perechea de celulă a lui Tanmai, prăpăditul ăla de țânc mucos și plângăcios care-l enerva tot timpul. Tocmai ieșise de sub duș, era gol pușcă și tremura ca o vargă.

Avea curajul viermele ăsta să-i vorbească așa?

Nu se sinchisi să-i răspundă, își continuă acțiunea. Îngenunchie, băgă mâna sub talie și ridică fundul băiatului care se zbătea din toate puterile. Tanmai urlă din toate puterile.

– Viața ta e sfârșită și nici nu știi! Tatăl meu nu te va lăsa să trăiești, te va căuta și te va găsi oriunde te-ai ascunde, ține minte asta, porcule!

De cealaltă parte, Wind alergă spre ei și începu să bată cu pumnii în spatele lui Two.

– Lasă-l în pace! Lasă-l în pace! Dă-i drumul! Dă-i drumul! Lasă-l în pace, dă-i drumul, animalule! Dă-i drumul!

Bătea cu pumnii lui mici și balansa brațele care erau ca 2 bețișoare. Era atât de slab încât ai fi crezut că în clipa următoare se va dezintegra. Văzând că celălalt nu-l lăsa pe Tanmai, sări în spatele lui și se agăță cu brațele de gâtul lui strângând tare. Paznicul Two începu să se scuture. Se scutura, dar nu reușea să se debaraseze de acel vierme nesemnificativ. Atunci strigă:

– Fourth! Six! Îndepărtați gândacul ăsta de pe mine sau sunteți morți!

Cei 2 veniră și-l traseră de mâini pe băiat care depășit de forța celor 2 giganți, fu tras cu putere și aruncat într-un colț cu o violență nemaiîntâlnită. Se auzi un crack și băiatul urlă. Brațul stâng atârna fără vlagă. În violența loviturii…se fracturase.

Gemu un moment apoi se ridică și reveni spre ei exact ca un taur care se aruncă în pânza roșie a toreadorului. Îl boxă pe Two cu toată forța, cu o singură mână și cu picioarele. Îl bătea pe acel om care voia să-i facă rău lui Tanmai. Lovea cu înverșunare, Tanmai era pentru el ca o scândură pe un râu învolburat și de care se agăța pentru a putea rezista. Toate temerile lui erau șterse atunci când se afla în preajma lui și nu voia ca ceva rău să i se întâmple. Nu era un copil curajos, el fusese întotdeauna un copil studios, introvertit, n-ar fi făcut rău nici unei muște, darmite să se pună contra unei persoane care avea poate de 2 sau de 3 ori vârsta lui, dar de data aceasta se înverșuna. Oricât l-ar fi costat, el ținea morțiș să-l salveze pe Tanmai. Durerea din brațul stâng se ducea până în inimă dar nu se opri din lovit.

Cele 2 gărzi reveniră și-l separară zvârlindu-l din nou într-un colț. Paznicul Two se pregătea să introducă penisul în fundul lui Tanmai și atunci un gând îi veni lui Wind. Nu era puternic, dar dacă… dacă l-ar fi mușcat acolo… atunci sigur l-ar fi lăsat în pace pe Phi. Sigur n-ar mai fi putut să facă ceea ce voia să facă.

Gândul nebunesc i se mișcă în cap și dintr-o dată se aruncă cu capul acolo unde era penisul și mușcă… mușcă tare și nu mai lăsă deloc bucata aceea de carne.

-Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa….!!!!

Urletul inuman făcu pe toată lumea să înmărmurească. Paznicul căzu pe o parte ținându-se cu mâna de penisul însângerat și urla din toate puterile. Two se tăvălea pe jos pe stânga și pe dreapta ca o muscă care căzuse pe o mare de lapte. Celelalte gărzi veniră repede să-l adune de pe jos și să-i tragă pantalonii pe talie. Wind, cu ultimele puteri, se aruncă peste corpul lui Tanmay care continua să fie țintuit la pământ de cele 2 gărzi și începu să strige isteric:

-Nu te apropia, să nu-i faci rău, nu-i face rău lui Phi!! Nu te voi lăsa!!

Tot țipând, stătea gol pe corpul gol al lui Tanmai și îl înconjurase cu mâna dreaptă. Paznicul Two întoarse capul spre această imagine și urlă:

– Ești mort!

Apoi cu o singură mână îl apucă de gât și-l smulse de acolo aruncându-l în partea opusă. Se apropie cu pași înceți în timp ce-și ascundea penisul rănit în pantaloni și repetă:

– Ești mort... apoi începu să-l bată și să-l zdrobească cu picioarele.

 Loviturile cădeau peste cap, peste mâini, peste picioare, peste corp. Copilul se ghemuise apărându-și capul cu mâna sănătoasă și gemând. Corpul lui devenise o masă însângerată. La un moment dat nu mai spuse nimic… leșinase…

Paznicul continuă să-l bată cu picioarele cu o forță nemaipomenită. Îl bătea atât de tare, încât uneori corpul se ridica în aer și cădea la loc.

Dintr-o dată ușa se deschise și o voce urlă:

– Ce dracu se întâmplă aici?!! Ce dracu faci acolo?!! Lasă-l! Lasă-l când îți spun! Ai înnebunit? Tocmai pe ăsta te-ai găsit să-l bați? Dă-te la o parte nenorocitule, sosește Maestrul Wiworn!!

Paznicul se opri și se uită la One, mâna dreaptă a lui Wiworn care tocmai intrase.

Din întunericul culoarului, o umbră neagră înaintă în sala de dușuri. Apocalipsa era aici. El îi  privi pe cei 2 tineri care zăceau pe pământ și tonalitatea din modulatorul de voce ieși sinistră.

– Cine a făcut asta?

Mâna lui dreaptă îl arătă pe vinovat. Fără nici un cuvânt, Apocalipsa scoase rapid un pistol.

O gaură apăru pe fruntea paznicului care căzu ca o păpușă dezarticulată.

– Aruncați gunoiul. Aduceți doctorul și reparați-i pe cei doi. Îi vreau vii. Numai eu am drept de viață și de moarte asupra lor…

Apocalipsa plecă așa cum venise, în tăcere și parcă plutind.

…………………………

Infirmeria era o încăpere mică, rudimentară și semăna tot cu o celulă. Trecuseră 8 ore de când Tanmai și Wind se aflau acolo. Tanmai avea doar câteva vânătăi, dar Wind era într-o stare deplorabilă. După ce doctorul îl consultase în stare de inconștiență, îi spusese lui One:

– Are coastele rupte, fractură de stern și de tibia dreaptă, la fel și brațul stâng. L-am pus în ghips. Odihnă la pat și pe cineva care să aibă grija de el, dacă îl vreți ca nou. Am înțeles că Wiworn îl vrea pentru el, nu?

– Da, Marele Maestru dă mare importanță acestor două elemente. Pentru ei vrea să pregătească ceva special. Ceilalți sunt doar o… recuzită… Ei însă… sunt actorii principali. Pune-i repede pe picioare.

Cei doi plecară, iar Tanmai rămase alături de Wind care dormea sub analgezice. Stătea la capul lui pe un scăunel cu trei picioare și-l privea. Erau de două săptămâni împreună și fusese mereu agasat de scâncetele și cererile lui. Îi era mereu foame și mânca mereu și din farfuria lui sau îi fura bucățica de pâine și o molfăia ascuns într-un colt. O șuviță îi căzuse pe față. Tanmai o luă între degete și o frecă. Părul era moale și așa de blond încât ai fi spus că soarele locuia cu chirie pe capul lui Wind. Puse șuvița după ureche și îi apucă mânuța cu degete neobișnuit de lungi, dar foarte firavă. Se aplecă și puse fruntea pe ea. Stătu așa o vreme. Apoi ridică privirea spre Wind.

-Nu te voi abandona niciodată. Noi doi vom fi împreună până la sfârșitul sfârșitului. Îți promit.

3

Taratree deschise ochii brusc.

Wind…

Își dădu seama că fața îi era inundată de lacrimi…visase din nou despre ei doi…

……………………………….

Korn Wisanut, fiul lui Tosatar Wisanut , devenise noul Șef al mafiei regiunii de sud est .Clanul lui se ocupa mai ales cu cămătăria, spălarea de bani, dar și cu uciderea la comandă. Atentate naționale și internaționale, răzbunări personale, crime la comandă, totul fusese condus înainte cu o mână de fier de către Tosatar Wisanut, dar acum decisese să lase afacerea în mâinile lui Korn.

În tinerețea lui, Tosatar fusese profesor de limbă engleză și era unul dintre cei mai blânzi fii de mici mafioți. Refuzase întotdeauna să vină alături de tatăl său care conducea afaceri cu alcool și țigări și care la vremea aceea era mâna dreaptă a bătrânului Singte.

Și iată că pe la 24 de ani se îndrăgosti nebunește de fiica doctorului bătrânului Singte. Sentimentele fură reciproce și la o lună de la declarația lui de dragoste deciseră să se căsătorească. Ava avea 22 de ani și era de o frumusețe rară.

Înaltă , cu talie de viespe și păr lung până la brâu și care era mereu strâns într-un coc delicat, cu ochi de căprioară și piele albă, întorcea toate capetele. Era profesoară de pian la clasele mici și iubea foarte mult copiii. Familiile celor doi se întâlniră și nunta fu stabilită. Cei doi erau în culmea fericirii și deja își făceau planuri pentru o casă mare cu mulți copii.

Veni ziua ceremoniei. Cele două familii, rudele lor, prietenii făceau act de prezență și toată lumea era foarte veselă. Primarul pregătise actele și le citise deja, declarându-i soț și soție. Ava, într-o rochie albă, scurtă cu doar un trandafir în cocul înalt, era superbă. Stătea lângă Tosatar și obrajii rumeni zâmbeau delicat. Tosatar semnase deja actul de căsătorie și întinsese stiloul viitoarei soții. Și dintr-o dată fu haos, douăzeci de bărbați înarmați intrară trăgând în stânga și în dreapta. Puținele gărzi de corp prezente la ceremonia de la primărie fură ucise pe loc. Alți câțiva bărbați , veri și prieteni ai familiei Wisanut căzură și ei pradă gloanțelor. Femeile țipau, iar cele care aveau copii se ascunseseră sub mese. Unul dintre atacatori puse un pistol automat pe fruntea lui Tosatar, un altul îl prinse de brațe și îl îngenunche. 4 din grupul de 20 o luară pe Ava pe sus în timp ce Tosatar urla din toți rărunchii:

– Dați-i drumul! Nuuu! Avaaa!! Avaaaa!!!! Unde o duceți nemernicilor?!!

Unul dintre bărbați care părea șeful lor se întoarse spre el .

– Khun Phu Singte te salută, își reia ceea ce-i aparține de drept!

Tosatar rămase o clipă tăcut ca și cum încerca să sintetizeze spusele omului, apoi scoase un urlet de animal rănit. Iubirea vieții lui era răpită și el, cu un pistol la cap, nu putea s-o salveze.

În aceeași zi, mai târziu, Tosatar și tatăl său cerură să fie primiți de bătrânul Singte, Marele Șef care avea drept de viață și de moarte asupra lor, dar care putea să repună lucrurile la locul lor.

Tatăl lui Tosatar se înclină și vorbi cu smerenie:

– Khun Singte, eu nu v-am cerut niciodată nimic, vă slujesc cu credință de mai mult de 30 de ani…Nu v-am cerut niciodată nimic, vă rog…nu-i separați pe Ava și pe Tosatar, ei se iubesc foarte mult…vă rog…Boss…nu v-am cerut niciodată nimic. Vă rog, am o singură dorință, ca Ava sa revină în familia noastră.

Șeful Marii Familii îl privi rece tamburinând cu degetele pe coapsă. Tosatar nu mai gândi, se aruncă în față la picioarele bătrânului Singte.

– Khun Singte, Stăpâne, vă voi fi slugă credincioasă, voi face orice doriți, vă voi sluji cu credință toată viața mea, doar dați ordin ca Ava să revină la noi, vă implor. Stăpâne…

Bătrânul Singte îl opri cu un gest al mâinii și vorbi cu o voce joasă, dar fără inflexiuni.

– Destul. Ava face acum parte din familia Singte.

Ava fu ținută închisă într-o casă secretă timp de 6 luni, iar când reveni, purta pe deget o verighetă și în burtă un copil, pe viitorul Chen.

Din acea zi, viața lui Tosatar se schimbă la 180 de grade. Părăsi catedra de profesor și se căsători cu fata unui magnat care era putred de bogat. Fata era urâtă și cam dementă, dar dădu naștere unui copil extrem de frumos și de deștept : Korn. Tosatar, încetul cu încetul se transformă într-un om crud, rece, calculat și un dușman de netăgăduit al familiei Singte. Acest caracter fu transmis și lui Korn, care chiar îl depăși pe cel al tatălui. Într-o zi bătrânul Singte vru să plece la plimbare cu mașina și când cheia fu pusă în contact, aceasta făcu bum. Bătrânul avu parte de funeralii regale , iar clanul Wisanut trimise o coroană enormă de trandafiri albi cu o felicitare de sincere condoleanțe. Între clanul Singte și clanul Wisanut războiul era deschis.

În această dimineață, Korn nu era în bună dispoziție, vestea de acum câteva zile îi dăduse toate planurile peste cap. El, bărbat heterosexual, pusese ochii de mult timp pe Namsong și pe averea lui și decisese că se va căsători cu el numai așa de-al dracului, ca să-i dea una în moalele capului lui Nakarin Singte pe care îl ura de moarte. Totul fusese pus la cale să-l ia cu forța de acolo de la Paris și ce naiba e asta, ce naiba naibii?!!!De când clanul Singte făcea afaceri cu clanul Saeng-aaron? Cu oricine s-ar fi măsurat, n-avea până atunci vreun pretendent puternic. Chen e molâu, Mud e prea prost, alte femei? Alți bărbați? Dar să se logodească cu infectul și violentul ăla de Taratree, la asta nu s-ar fi gândit niciodată. 2 ani de filatură ca să cunoască agenda acelui ciudat fiu Singte, 2 ani de plată pentru detectivi înveterați., 2 ani ce s-au dus pe apa sâmbetei!

–Să-l ia dracu de pedală bețivă!!! înjură el cu voce tare cu mâinile în buzunarele pantalonilor și mișcându-se fără încetare în jurul mesei din biroul personal.

Apoi se opri și mătură furios cu mâna toate dosarele ce conțineau lucruri confidențiale despre Namsong. Acestea căzură cu un zgomot asurzitor.

Cei trei detectivi plătiți de el de mai bine de doi ani tremurau cu capul în jos și nu îndrăzneau să scoată un sunet.

Se opri în fața celor trei și puse mâinile în șold, apoi zbieră cu fața congestionată:

-Ce pula mea e asta? Muie vouă tuturor! O să-mi rambursați toți banii pe care vi i-am dat, până la ultima centimă! Cum e posibil să nu fi știut o așa informație?

Unul dintre detectivi îndrăzni să vorbească.

– Khun, noi nu l-am scăpat din ochi, vă asigur. Nu s-a întâlnit niciodată cu acel Taratree la Paris. Prima și singura dată a fost la barul Wilde Rose când bețivul acela a vrut să-i dea o sticlă de șampanie. Dar în rest…

-În rest sunteți proști! îl întrerupse Korn aruncând în ei cu un alt dosar ce rămăsese pe masă.

– Valea!!

Cei trei se buluciră la ușă, fericiți că rămăseseră în viață.

Korn rămase în picioare la fereastră scrutând cu ochii orizontul, apoi scrâșnind din dinți spuse:

– Mort să fiu dacă tu te căsătorești cu Namsong…

+

NOTA SCRIITOAREI

(1)Formulă de adresare către o persoană mai tânără. Deși e o formulare politicoasă, uneori, ca în cazul de față, poate fi folosită în bășcălie.