Dorința eternă a inimii- Capitolul 1

Capitolul 1

 

Ziua aceea era la fel ca ultimele o mie de zile dinaintea ei.

Câțiva cocoși cântară și, treptat, în orașul Qing Shui se auzi zgomotul vieții umane. Lao Mu[1] de la Clinica Hui Chun se grăbea să ia miel proaspăt de la măcelarul Gao. Două ajutoare se ocupau de începerea activității zilnice.

Medicul din cetate, Wen Xiao Liu, avea un castron de tocană de miel într-o mână și un biscuit în cealaltă și mânca zgomotos ghemuit pe scara curții din spate. Dincolo de trepte se aflau două pășuni plantate cu ierburi medicinale, iar între ele era o cărare mică ce ducea la un pârâiaș. Soarele tocmai răsărea și arunca o strălucire aurie pe suprafața pârâului. Florile își deschideau petalele de o parte și de alta a malurilor râului, iar păsările zburau, oferind o priveliște foarte poetică. Xiao Liu admira priveliștea în timp ce se gândea că lebedele trebuie să fie foarte grăsuțe și ar fi grozav să prindă câteva și să le prăjească.

După ce tocănița ajunse în stomac, puse castronul murdar într-o găleată lângă ușă, unde se aflau deja altele murdare. Luă găleata pentru a o duce la pârâu să le spele. Pe mal, lângă niște bușteni de apă, era o umbră neagră dar nu îi fu clar ce fel de pasăre era. Wen Xiao Liu puse găleata jos și luă o piatră pe care o aruncă în ea. Piatra lovi umbra neagră, dar aceasta nu se mișcă.

Wen Xiao Liu fu uimit. Cum de fusese atât de precis? Se apropie și văzu că nu era o pasăre, ci o persoană. Wen Xiao Liu se întoarse imediat și merse pe malul pârâului pentru a-și spăla vasele, ca și cum nu ar fi văzut ceva care semăna cu un cadavru uman.

Wen Xiao Liu[2] se plânse în timp ce spăla vasele:

– Acest vas se va murdări la următoarea masă, deși a fost curățat acum. De ce să speli după fiecare masă? Dacă cineva mănâncă din propriul bol, acesta nu este murdar, așa că se poate spăla la câteva zile.

Wen Xiao Liu nu-și făcea niciodată patul dimineața. Dacă își împăturea așternuturile, ar fi trebuit să le murdărească din nou în acea noapte, așa că de ce să muncească mai mult. Cine era atât de prost? Putea să scape fără să-și facă patul, dar trebuia să spele vasele murdare, altfel Lao Mu l-ar fi pălmuit.

Xiao Liu se plânse în sinea lui și clăti toate bolurile o dată înainte de a ridica găleata și de a se întoarce, fără ca ochii lui să se îndrepte măcar o dată spre bușteni.

Cei din cetatea Qing Shui văzuseră mai mulți morți decât mâncaseră oamenii din afara orașului, chiar și copiii erau lipsiți de sensibilitate la asta.

Clinica Hui Chun poate că nu era una mare, dar Wen Xiao Liu era deosebit de priceput în tratarea infertilității: din zece doamne care veneau să ceară ajutor, el putea vindeca poate șase sau șapte dintre ele, astfel încât afacerea clinicii era destul de decentă. După ce fusese ocupat timp de o jumătate de zi, era deja amiază când se plimbă prin curtea din spate mișcându-și corpul după ce stătuse nemișcat atâta timp.

Ma Zi[3]  sorta ierburile din curtea din spate și arătă spre ușă:

– A trecut un cerșetor și i-am aruncat o jumătate de biscuit.

Xiao Liu dădu din cap și nu spuse nimic. Bucătăria alimenta focul doar de două ori pe zi, dimineața și seara, așa că Xiao Liu luă un biscuit și o lingură de apă din găleată înainte de a se ghemui lângă ușă și a privi afară în timp ce mânca.

În fața ușii era un bărbat întins pe jos. Hainele îi erau zdrențuite, părul îi era ciufulit, pielea îi era zgâriată și zdrențuită și era acoperit de pământ. În afară de forma lui care semăna cu cea a unei ființe umane, nimic altceva nu dădea de înțeles că ar fi una.

Xiao Liu miji ochii și putu vedea o urmă de pământ care fusese deja uscată de soare. Se termina lângă cerșetor și se întindea până la malul pârâului, lângă buștenii de apă. Xiao Liu ridică o sprânceană și apoi bău apă pentru a înghiți mai ușor biscuitul tare.

Zări cu coada ochiului o formă neagră care se mișca ușor. Xiao Liu se întoarse spre cerșetor și văzu că ținta lui Ma Zi fusese destul de bună. Biscuitul aterizase lângă corpul lui, dar se pare că nu avea puterea să se întindă după el, așa că rămăsese acolo. Xiao Liu ronțăi din biscuitul său și se uită la el. După câteva minute, termină biscuitul, își șterse firimiturile cu mâneca, bătând din palme și aruncând polonicul cu apă înapoi în găleată. Fredonă o melodie și se întoarse la clinică. Se înserase deja când Xiao Liu se întorsese și toată lumea începuse să ia cina.

Xiao Liu termină cina și-și folosi dosul mâinii pentru a-și șterge gura înainte de a-și șterge mâna de cămașă. Intenționa să se întoarcă în camera lui, dar picioarele lui aveau alte gânduri și îl scoaseră pe ușa din spate. Ma Zi întrebă:

–  Liu Ge[4], unde te duci?

– Să fac o plimbare după cină pentru digestie.

Xiao Liu făcu o plimbare în jurul pârâului și-și fredonă melodia. În timp ce se întorcea pe cărarea mică, se opri lângă cerșetor și călcă pe acel biscuit de lângă el. Xiao Liu îngenunche:

– Am călcat pe biscuitul tău, ce pot face ca să mă revanșez față de tine?

Cerșetorul nu răspunse și Xiao Liu privi cerul; semiluna atârna rece și joasă la marginea orizontului, ca și cum cerurile zâmbeau cu un rânjet batjocoritor spre muritorii de jos.

După câteva momente, Xiao Liu întinse mâna și îl ridică pe cerșetor. Era un bărbat. Structura lui nu era mică, dar era subțire ca un băț și ușor ca o pană. Xiao Liu îl cără și deschise ușa cu piciorul, pășind în curtea din spate.

– Lao Mu, Ma Zi, Chuan Zi[5], veniți să mă ajutați.

Cei trei care stăteau la taclale în curtea din spate nu păreau să găsească acest lucru ciudat și imediat se duseră toți să ajute.

Xiao Liu îl puse pe cerșetor pe paletul patului, iar Ma Zi aduse un lighean cu apă caldă și aprinse focul în cameră. Xiao Liu ordonă:

– Spălați-i corpul și dați-i niște supă caldă. Dacă are vreo rană, aveți grijă.

Chiar când ieși din cameră, îl auzi pe Ma Zi țipând de groază și Xiao Liu se întoarse imediat. Văzu fața cenușie a lui Ma Zi, ca și cum tocmai ar fi văzut o fantomă, și chiar și vocea îi tremura:

– Liu Ge, trebuie să vezi asta. Această persoană nu are cum să supraviețuiască.

Xiao Liu se apropie și se uită bine. Întreaga față a bărbatului era lovită și atât de vânătă încât era umflată ca un cap de porc. Trăsăturile lui erau imposibil de distins. Pe un corp subțire ca o trestie, împerecheat cu un cap uriaș, era ciudat de înfricoșător.

Xiao Liu dădu la o parte hainele, sau mai degrabă resturile de pânză, și întregul corp al bărbatului era brăzdat de cicatrici și răni de toate tipurile – bice, cuțite, arsuri, și exista o urmă complet arsă chiar pe pieptul său. Pentru că nu mai avea  mușchi, oasele îi ieșeau în evidență, iar pielea arsă îi atârna pe cutia toracică.

Xiao Liu îi ridică mâna și văzu că toate unghiile îi fuseseră smulse, iar mâna se umflase după ce fusese în apă. Xiao Liu îi lăsă cu grijă mâna jos și-i inspectă picioarele. Femurul piciorului drept fusese rupt în două și toate cele zece unghii de la picioare îi fuseseră, de asemenea, smulse. Erau câteva găuri însângerate pe tălpile picioarelor, în mod clar fiind urme de cuie. Ma Zi și Chuan Zi erau obișnuiți să vadă pacienți, dar acesta îi speriase chiar și pe ei. Făcură câțiva pași înapoi și își feriră ochii, incapabili să se mai uite. Wen Xiao Liu rămase netulburat și calm, ordonând:

– Aduceți niște medicamente.

Ma Zi își reveni și alergă să ia ierburile de curățat și voia să se ofere să curețe rănile, dar nu putu să o spună. Xiao Liu știa că nu se putea baza pe niciunul dintre ei și începu în tăcere să-l curețe el însuși pe bărbat. Folosi o cârpă curată înmuiată în fiertură de plante medicinale și curăță cu grijă corpul bărbatului. Era clar că rănile îl dureau pentru că omul se trezise. Pentru că avea o rană pe pleoape, nu putea să deschidă ochii, așa că doar își ținea buzele încordate.

Xiao Liu spuse cu blândețe:

– Eu sunt Wen Xiao Liu, îmi poți spune Xiao Liu. Sunt medic dintr-o cetate mică și îți curăț rănile. Dacă te doare, trebuie să strigi.

Dar deși Xiao Liu îi curăță întregul corp, el nu scoase niciun sunet, însă fruntea îi era mărginită de sudoare. Poate că tăria și rezistența lui îl făcură pe Xiao Liu să dezvolte un oarecare respect pentru el și inima lui se înmuie în cele din urmă. Folosi un prosop pentru a-i șterge sudoarea de pe frunte și apoi Xiao Liu începu să îi dea pantalonii jos. Corpul bărbatului tremura ușor, transmițând o ură profundă pe care o ținea sub control.

Xiao Liu voia ca el să se relaxeze și glumi:

– Ești bărbat, cum poate să îți fie frică de un tip care îți dă pantalonii jos?

După ce îi dădu pantalonii jos, Xiao Liu tăcu.

De la genunchi până în vârful coapselor, unele răni erau mai proaspete decât altele, așa că culorile rănilor variau de la întunecate la deschise. Semăna cu o cârpă zdrențuită care fusese reparată de prea multe ori. Persoana care practica tortura cunoștea foarte bine nivelul de rezistență al unei persoane și știa, de asemenea, care sunt zonele cele mai sensibile din interior. De fiecare dată când înjunghia o zonă de acolo, un om s-ar fi rugat pentru moarte, dar nu ar fi murit. Xiao Liu ordonă:

– Alcool, ceară de lumânare, foarfece, cuțit de tăiat oase, scânduri, tifon, unguent…

Chuan Zi alergă să aducă obiectele, în timp ce Ma Zi rămase să ajute, dar ochii lui se îndepărtau mereu de corpul bărbatului.

Xiao Liu îl văzu pe Chaun Zi întorcându-se cu unguentul și își încruntă sprâncenele:

– Du-te în camera mea și ia un borcan ascuns în partea de jos a comodei mele.

Chuan Zi nu își putu feri privirea suficient de repede și se opri o clipă înainte de a fugi să îl ia.

Xiao Liu fu cât se poate de blând și se concentră pe deplin pe îngrijirea rănilor. Dar indiferent de grija acordată, existau o multitudine de răni, unele cu carne putrezită, altele cu piele moartă care trebuia tăiată, iar piciorul rupt trebuia fixat.

Din cauza durerii, Xiao Liu simțea că bărbatul tremura, dar ochii lui rămaseră închiși și își mușca strâns buzele rezistând în liniște. Corpul său bătut era gol și peste tot erau semne de tortură menite să-l degradeze și să-l facă de rușine. Cu toate acestea, comportamentul său rămânea înălțător și calm.

Xiao Liu își dădu seama că probabil și el reacționase în acest fel la tortură, persoana rușinată având mai multă demnitate decât persoana care voia să-l facă de rușine. Persoana care îl tortura fusese plină de și mai multă furie și, prin urmare, intensificase tortura. După trei ore, Xiao Liu termină în sfârșit de curățat toate rănile și era și el acoperit de transpirație. Apoi spuse obosit:

– Unguent extern.

Ma Zi deschise un borcan și se răspândi un parfum ușor și delicat. Xiao Liu  băgă mâna și scoase un unguent auriu cu mâinile pe care începu să-l aplice pe bărbat, începând cu fața.

Unguentul rece atenuă o parte din durere, iar buzele strânse ale bărbatului se înmuiară ușor. Xiao Liu văzu sângele care îi păta buzele și aplică niște unguent și acolo. Bărbatul încercă rapid să închidă gura și luă degetul lui Xiao Liu între buzele sale. Aceasta fusese singura dată în seara asta când Xiao Liu simțise ceva moale din corpul său.

Xiao Liu era momentan uimit, dar bărbatul își deschisese deja buzele și Xiao Liu își retrase degetul. Îi ridică ușor brațul și începu să-i aplice medicamentul.

După încă o jumătate de oră, întregul corp al bărbatului era acoperit cu unguent și înfășurat în tifon.

Wen Xiao Liu îl acoperi cu o pătură curată și îi spuse cu blândețe:

– Va trebui să-ți verific rănile des în următoarele zile, așa că nu-ți voi da nicio haină. Nu-ți face griji, nu avem femei în această casă. Chiar dacă arăți pe cineva, nimeni nu te va obliga să te căsătorești cu ea.

Ma Zi și Chuan Zi râseră amândoi. Wen Xiao Liu începu să recite lista de ingrediente pentru leacul pe bază de plante, iar Ma Zi o memoră și se duse să ia ierburile.

Xiao Liu privi afară și se gândi că ar mai putea dormi încă o oră. Dar apoi văzu părul răvășit al bărbatului și își încruntă fruntea înainte de a-l chema pe Chuan Zi:

– Pânză, apă caldă, lighean, găleată.

Xiao Liu se așeză pe marginea patului, își puse picioarele în găleată, ridică capul murdar al bărbatului și îl așeză pe genunchi pentru a-i spăla părul.

Chuan Zi se oferi cu umilință:

– Liu Ge, mâine trebuie să vezi pacienți, du-te și dormi puțin, pot face eu asta.

Xiao Liu răspunse ironic:

– Cu mâinile tale neîndemânatice, mi-e teamă că îmi vei anula orele de muncă grea de îngrijire a rănilor sale. Poți doar să schimbi apa.

Mișcările mâinilor lui Xiao Liu erau mai blânde decât de obicei, obținând puțină spumă din săpun și spălând puțin câte puțin părul bărbatului. După ce îl săpuni temeinic, turnă apă caldă peste păr pentru a clăti sângele și murdăria. Apoi  folosi o foarfecă pentru a tăia peticele încâlcite.

După ce-i spălă părul, mâinile lui Xiao Liu se mutară pe scalp și îi lăsă părul să cadă pentru a-l verifica. Îl simțea pe bărbat încordat și Xiao Liu îi explică:

– Vreau să verific dacă ai vreo rană la cap.

Ironia era că torționarii îl voiau lucid pentru a simți fiecare bucățică de durere, astfel încât nu-i răniseră capul.

Xiao Liu nu voia să exercite nicio presiune, așa că folosi multe cârpe pentru a-i usca ușor părul. Îi era teamă că peria de păr îl va răni, așa că își folosi degetele ca pe o perie de păr groasă și moale pentru a descurca șuvițele. După ce îi aranjă părul, îl rugă pe Chuan Zi să aducă o pernă curată înainte de a-i așeza capul pe pernă.

Soarele răsărise deja când Xiao Liu ieși din cameră. Se spălă pe față cu apă rece și își mâncă micul dejun în timp ce îi ordonă lui Ma Zi:

– Nu-ți face griji pentru clinică în următoarele zile, doar ai grijă de el. Nu-i da biscuiți, fierbe doar carne și legume pasate pentru a-l hrăni. Ai grijă să le răcești mai întâi.

Xiao Liu își termină bunătățile, își luă coșul cu leacuri și se duse la clinică.

Ma Zi vorbi cu persoana întinsă pe palet prin fereastră:

– Cerșetorule, Liu Ge a petrecut o noapte întreagă salvându-te și a folosit toate leacurile pe care le păstra pentru el. Trebuie să supraviețuiești.

Când Xiao Liu se întoarse după-amiază, era atât de obosit și somnoros încât pleoapele lui se luptau între ele.

Aruncă o rață sălbatică pe jos și se duse la bucătărie să ia un castron de supă fierbinte, fărâmițând câțiva biscuiți pentru a-i arunca înăuntru. Se așeză în spatele sobei și sorbi zgomotos din mâncare. Lao Mu tăvălea aluatul și spuse:

– Am auzit despre rănile acelui om de la Ma Zi.

Xiao Liu își bău supa

– Îhîi.

– Ma Zi, Chuan Zi – niciunul nu-l poate vedea, dar tu trebuie să fii în stare să-ți dai seama. El este de la unul dintre triburile de zeități și cu siguranță nu e o entitate mai mică decât noi.

Xiao Liu își bău supa și nu răspunse.

– Uciderea cuiva este doar tăierea unui cap. Acest tip de răni are un motiv mai important în spatele lor. A salva pe cineva care nu ar trebui să fie salvat este ca și cum ai aduce moartea la ușă.

Xiao Liu mestecă și spuse:

– Curățați rața și puneți puțină sare pe ea și nimic altceva, apoi prăjiți-o pe foc mic.

Lao Mu aruncă o privire și văzu că lui Xiao Liu nu-i păsa, așa că oftă și spuse:

– Am înțeles.

Xiao Liu termină de mâncat și se duse să îl întrebe pe Ma Zi:

– A mâncat astăzi?

Ma Zi spuse încet:

– Probabil că și gâtul său are o rană, așa că nu poate înghiți. Nu a putut mânca supa pasată.

Xiao Liu intră în cameră și văzu un bol rece de leacuri pe masă. Îl ajută pe cerșetor să se ridice:

– M-am întors. Îmi recunoști vocea? Sunt Xiao Liu, hai să luăm niște leacuri.

Bărbatul încercă să se uite la el și păru un pic mai puternic decât ieri, pentru că își deschise puțin ochiul.

Xiao Liu îi dădu leacul și el încercă din greu să înghită, dar era ca și cum ar fi hrănit un copil și totul curgea pe alături. Bărbatul își închise ochiul. Xiao Liu  întrebă încet:

– Ți-au torturat și zona gâtului?

Omul dădu imperceptibil din cap.

Xiao Liu spuse:

– Îți spun un secret, eu salivez când dorm. Odată am visat că mâncam un pui fript și m-am trezit cu perna pe jumătate udă. Eu nu pot vindeca problema mea, dar a ta este doar temporară. Sub îngrijirea unui vindecător legendar ca mine, îți garantez că vei fi vindecat în câteva zile.

Xiao Liu se târî în pat și îl ridică pe bărbat în brațe, apoi luă o lingură mică de medicament și i-o picură în gură câte o picătură pe rând. Bărbatul încercă să coopereze și înghiți cu curaj. În cele din urmă, bău fiecare picătură din medicamentul rămas după o jumătate de oră bună.

Bărbatul era acoperit de transpirație ca și cum tocmai ar fi alergat multe ture și era epuizat. Xiao Liu îi șterse fruntea cu o cârpă:

– Odihnește-te mai întâi și după ce supa de rață este gata, hai să mâncăm niște supă.

Xiao Liu ieși cu bolul gol și îi găsi pe Ma Zi, Chuan Zi și Lao Mu holbându-se la el ca și cum ar fi văzut o fantomă. Xiao Liu fulgeră:

– La ce vă uitați?

Chuan Zi vorbi.

– Ești chiar mai atent decât cu un nou-născut. Dacă cineva nu ar ști nimic, ar crede că ești mama lui.

– Du-te dracului! Tu ești mama lui!

Xiao Liu ridică un picior și-l lovi pe Chuan Zi în fund.

Chuan Zi își apucă fundul rănit și fugi. Ma Zi și Lao Mu își veniră în fire, iar Lao Mu spuse:

– Da, acesta este cu siguranță Xiao Liu, nu un impostor. Ma Zi bătu cu mâna pe   piept, liniștit de confirmare.

Xiao Liu bâzâi și-i spuse lui Ma Zi:

– Închideți clinica pentru astăzi, nu mai sunt pacienți. Mă duc să trag un pui de somn și mă trezesc când supa de rață este gata.

Ma Zi vru să spună că o putea face el, dar apoi se gândi la scena hrănirii cu leacuri și își dădu seama că era la fel de delicată ca o broderie și cu siguranță nu o putea face.

Când supa de rață fu gata, Ma Zi bătu la ușa lui Xiao Liu și intră în camera bărbatului. La fel cum îl hrănise cu leacul mai devreme, îi dădu omului bolul de supă după o jumătate de oră bună.

După ce îl lăsă pe bărbat să se odihnească puțin, Xiao Liu își frecă mâinile cu unguent și se pregăti să înceapă aplicarea presopuncturii[6] pe punctele de acupunctură ale bărbatului.

– Tu… după ce ai fost… chiar dacă a trecut ceva timp și o parte din mușchi s-au atrofiat și sunt foarte dureroși, dacă sunt stimulați în acest fel, asta poate ajuta la o oarecare recuperare.

Ochii bărbatului erau închiși și dădu din cap.

Xiao Liu zâmbi. După ce îndurase atâta tortură și durere, acest lucru nu ar fi nimic prin comparație, dar în timp ce îl masa, continuă să vorbească pentru a-i distrage atenția:

– În timp ce mergeam spre clinică, am trecut pe lângă o casă cu liane și flori purpurii care creșteau pe tot peretele, iar când sufla vântul, toate florile cădeau ca ploaia. Am fost atât de distras pentru că nu-mi venea să cred că această familie ar irosi flori atât de frumoase care pot fi transformate în biscuiți delicioși…..

Din afara camerei, Ma Zi îi spuse lui Chaun Zi:

– Nu cred că Liu Ge îmi va mai cere să am grijă de cerșetor.

Trupul cerșetorului era rupt și fragil, iar urâțenia lui era înfricoșătoare la prima vedere. Nici măcar Ma Zi nu prea voia să îl mai vadă.

Fidel cuvintelor lui Ma Zi, Xiao Liu nu-i mai ceru niciodată să aibă grijă de cerșetor. De la a-i da leacuri, la a-i șterge corpul și a-i aplica unguent, Xiao Liu făcu totul singur.

După o lună, rana de la gât a cerșetorului era în mare parte vindecată și putea înghiți, dar obiceiul era deja format. În fiecare zi, Ma Zi stătea în fața camerei cu un bol de leacuri și striga spre clinică:

– Liu Ge!…

Iar Xiao Liu termina repede cu pacientul și se grăbea în camera din curtea din spate.

După o jumătate de an, rănile de pe corpul bărbatului se vindecară treptat. Unghiile de la degetele de la mâini și de la picioare nu îi crescuseră încă complet, dar acum putea atinge apa. Așa că Xiao Liu încetă să îi mai spele corpul și îi pregăti o cadă pentru a putea face baie cum trebuie.

După ce Xiao Liu avusese grijă de el timp de șase luni, bărbatul nu mai era subțire ca un băț dar era încă foarte ușor. Când Xiao Liu îl lua în brațe, îl cicălea:

– Mănâncă mai mult!

Omul închidea ochii și nu spunea nimic. În tot acest timp, el așa fusese. De fiecare dată când Xiao Liu îi atingea corpul, el închidea ochii și își strângea buzele. Xiao Liu înțelegea. După ce îndurase atâtea torturi, corpul său disprețuia orice tip de atingere și de fiecare dată trebuia să îndure asta.

Xiao Liu puse cârpa lângă el și-i spuse:

– Spală-te. Părul tău nu a crescut încă pe deplin, așa că nu te freca prea tare.

Xiao Liu se așeză într-o parte și ronțăi o gustare ținându-i companie.

Poate pentru că fiecare cicatrice de pe corpul său era un fel de rușine, bărbatul își ținea mereu capul ridicat și ochii închiși pentru a nu se uita la propriul corp. Luă cârpa și începu să se spele. De la gât în jos, pe piept, pe stomac și, în cele din urmă, mai jos, spre picioare.

Ochii lui Xiao Liu îi urmărea mâna când, brusc, se întoarse într-o parte și ronțăi zgomotos din gâtul raței, scoțând sunete ,,cranț, cranț”.

Ochii bărbatului se deschiseră și se uită spre Xiao Liu. Lumina soarelui strălucea prin fereastră scăldându-l pe Xiao Liu în lumină. Obrajii lui erau roșii și iluminați de razele soarelui ca o bucată de jad frumos cu pete roșii pe ea.

Xiao Liu așteptă până când bărbatul termină de făcut baie și îl cără afară din cadă. Deoarece piciorul său nu era complet vindecat, de obicei Xiao Liu îl ajuta să se îmbrace, dar astăzi doar îl puse pe palet și-i dădu drumul.

Bărbatul își ținea ochii coborâți, cu o mână pe palet susținându-și corpul și cu cealaltă strângându-și halatul. Mâinile lui erau subțiri, dar foarte lungi, cu unghiile proaspăt crescute, albe și sănătoase.

Xiao Liu își ținea capul plecat și puse halatul lângă el:

– Tu….încearcă să te îmbraci singur. Dacă nu o poți face, atunci cheamă-mă.

Xiao Liu ieși în grabă din cameră, dar rămase lângă ușă ascultând sunetele, iar când totul sună normal, atunci plecă.

Chuan Zi sorta ierburile, îl văzu pe Xiao Liu și întrebă:

– Nu l-am auzit vorbind de jumătate de an. Dacă e prost?

Ma Zi îl plesni pe Chuan Zi:

– Închide-ți gura aia fără creier! După ce a îndurat o tortură de nedescris, chiar și supraviețuirea este o sursă de admirație. Cu atâta voință, nu poate fi o persoană proastă.

Ma Zi întrebă.

– Are corzile vocale deteriorate și acum nu mai poate vorbi?

Xiao Liu spuse.

–  I-am verificat gâtul. Există o leziune și vocea lui va suna diferit decât înainte, dar el ar trebui să fie capabil să vorbească.

Ma Zi era fericit:

– Ce bine.

Xiao Liu spuse:

– În ceea ce privește rănile sale, indiferent dacă le-ați văzut sau nu, de acum încolo nu trebuie să mai aduceți niciodată vorba despre asta.

Chuan Zi ridică o mână:

– Nu am avut niciodată curajul să mă uit, așa că nu am văzut nimic.

Ma Zi adăugă:

– Nu-ți face griji, Lao Mu ne-a amintit deja. Am o memorie proastă, am uitat de treburile altora, așa cum uit tot timpul de treburile mele.

Ușa se deschise, iar bărbatul se sprijini de perete și veni afară clătinându-se.

În trecut, era de obicei spre amurg când Xiao Liu îl ducea afară pentru a lua puțin soare și aer proaspăt. Astăzi era prima dată când ieșise în timpul zilei în curte. Se sprijini de perete și ridică ușor capul pentru a privi în tăcere cerul albastru și norii albi.

Ma Zi și Chuan Zi rămaseră cu gura căscată la bărbat. Pentru că rănile lui le lăsaseră o amintire atât de neplăcută, ei evitau întotdeauna să se uite la el. Chuan Zi chiar refuzase să intre în camera lui.

Aceasta era prima dată când se uitau clar la el. Avea sprâncene lungi și negre, ochi strălucitori, un nas înalt și drept, hainele sale simple și ieftine de lână erau purtate cu eleganță și rafinament. Într-o secundă, atât Ma Zi, cât și Chuan Zi se simțiră nevrednici și, de asemenea, fură plini de admirație. Xiao Liu mesteca niște iarbă uscată și spuse:

– Dacă nu te dor prea tare picioarele, încearcă să te miști mai mult. Ar trebui să fii în stare să pleci în 3-4 luni.

Bărbatul își coborî capul și se uită direct la Xiao Liu.

– Eu…am…nu…loc…să…duc.

Probabil că nu mai scosese un cuvânt de câțiva ani și vocea lui era zgâriată, dar enunțul era clar. Xiao Liu se lăsă pe spate și-și sprijini picioarele în timp ce mesteca iarba uscată:

– Nu ai unde să te duci? Este adevărat?

Bărbatul dădu din cap.

Xiao Liu întrebă:

– Cum te cheamă?

Bărbatul scutură din cap.

– Nu știi? Nu-ți amintești? Nu vrei să-mi spui?

– Tu…m-ai salvat. Eu…sunt…servitorul tău. Dă-mi numele.

Xiao Liu scuipă firul de iarbă uscată.

– Nu pari a fi cineva care acceptă și care ar asculta ordinele. Nu te vreau.

Bărbatul își lăsă ochii în jos.

– Eu…ascult…pe tine.

Xiao Liu amestecă mai multă iarbă uscată.

– În viitor, dacă vei vedea oameni care te cunosc, mă vei mai asculta?

Bărbatul își strânse buzele și mâna lui apucă ușor balustrada, fața lui deveni palidă și rămase tăcut.

Xiao Liu era pe cale să râdă când acesta își ridică ochii și se uită direct la el:

– Te ascult!

În ochii lui limpezi păreau să strălucească niște licăriri, ca și cum ar fi marcat cuvântul „ascult” în inima lui. Xiao Liu ezită pentru o clipă și apoi spuse:

– Atunci poți rămâne.

Buzele bărbatului se mișcară ca și cum ar fi vrut să zâmbească, dar nu o făcu. Xiao Liu îi aruncă niște iarbă uscată:

– Du-te și stai undeva și mestecă asta.

Bărbatul se așeză ascultător pe treptele de piatră din lateral și rupse încet puțină iarbă uscată și o puse în gură.

În ciuda faptului că mânca aceeași iarbă uscată, mișcările lui erau rafinate și dădeau impresia că nu mânca iarbă uscată, ci fructul zeilor din munți.

– Măi cerșetorule, iarba asta uscată este bună pentru gâtul tău.

Ma Zi se scărpină în cap și-i spuse lui Xiao Liu:

– Liu Ge, dă-i un nume, nu putem să-i tot spunem cerșetor.

Xiao Liu spuse:

– Atunci spuneți-i Gan Cao[7].

– Nu!!! obiectară Ma Zi și Chuan Zi:

– Dă-i un nume mai bun, nu ca numele noastre.

Xiao Liu îi pălmui pe amândoi.

– Ce e în neregulă cu numele noastre?

– Numele noastre ni se potrivesc nouă, dar lui nu i se potrivesc, spuse Chuan Zi foarte sincer, iar Ma Zi dădu din cap că este de acord.

Xiao Liu se holbă la cerșetorul care stătea pe treptele de piatră, apoi își lipi capul de Ma Zi și Chuan Zi și arătă cu degetul spre el, întrebând incredul.

– Nu sunt la fel de bun ca el?

Chuan Zi întrebă.

–  Liu Ge vrea să audă adevărul sau nu?

Ma Zi îl consolă.

– Liu Ge, unii oameni s-au născut în vârful norilor, alții nu sunt mai buni decât noroiul. Nu este nimic de comparat. Haideți să acceptăm și să ne trăim viața murdară cât mai bine posibil.

Xiao Liu răbufni:

– Atunci vreau să-i spun Noroi!

Ma Zi și Chuan Zi strigară amândoi.

– Nuuuu!

Ma Zi voia ca cerșetorul să nu fie supărat pe el în viitor din cauza unui nume teribil, așa că îl imploră:

– Liu Ge, gândește-te la un alt nume, te rog.

Chuan Zi spuse și el.

– Da, da, gândește-te la un alt nume, un alt nume la fel de bun ca numele lui Liu Ge.

Xiao Liu se entuziasmă și luă o plantă medicinală din coș și i-o aruncă lui Ma Zi.

– Numără frunzele și acesta va fi numele lui.

– 1, 2……….17 frunze.

Xiao Liu se întoarse și strigă:

– Cerșetorule, de acum înainte numele tău este Ye Shi Qi[8].

Ye Shi Qi dădu din cap, iar Ma Zi și Chuan Zi se gândiră la asta și deciseră că nu era rău. Apoi râseră amândoi și se duseră să-l salute pe Shi Qi.

Lao Mu strigă din față:

– Xiao Liu, a venit un pacient.

Xiao Liu le dădu un șut în fund atât lui Ma Zi, cât și lui Chuan Zi și fredonă un cântecel în timp ce se ducea să vadă un pacient.

Timpul zbură și mai trecu încă o jumătate de an. Rănile lui Shi Qi care se puteau vindeca erau toate vindecate, iar cele care nu se puteau vindeca, rămăseseră așa. Fractura osoasă din femur fusese reatașată, dar trecuse prea mult timp, așa că atunci când mergea șchiopăta. Xiao Liu nu știa cum se vindecau rănile din zonele care nu puteau fi văzute, deoarece Shi Qi nu-i mai permisese niciodată să îl ajute să aplice leacul după ce putuse să o facă singur.

Ma Zi îi dădea pe ascuns lui Shi Qi câteva dintre sfaturile sale secrete:

– Mica noastră clinică, Hui Chun…he, he, he…se vede că abilitățile medicale ale lui Liu Ge nu sunt chiar atât de bune…..he, he, he…ai auzit de clanul Sheng Nong al Împăratului Flăcării? Dacă mergi în celălalt capăt al cetății, există clinica Bao Cao condusă de un medic care este descendent al clanului Sheng Nong de mai multe generații. Abilitățile sale sunt foarte impresionante și poate îți va putea vindeca piciorul.

Ma Zi îi înmână în tăcere banii lui Shi Qi.

Ma Zi devenise nerăbdător:

– Nu! Poți să-mi rambursezi banii încet, dar piciorul tău este o problemă serioasă. Poți să-mi plătești dobândă dacă vrei atunci.

Shi Qi își ținu capul plecat și spuse:

– Asta…este bine.

– Ce e bine la asta? Vrei să fii olog pentru tot restul vieții?

– Lui…nu-i pasă.

– Ce? Cui nu-i pasă? Ma Zi se scărpină în cap.

– Oh! Spui că atâta timp cât lui Liu Ge nu-i pasă de asta? Cum te ajută asta dacă nu-i pasă? Uită-te la cât de leneș este, el poate mânca o masă cu un castron și să folosească același castron murdar pentru o altă masă. Hainele lui sunt folosite ca niște cârpe murdare…

Shi Qi aruncă o privire în spatele lui Ma Zi, care voia să continue să-l bage în seamă pe Shi Qi, când deodată fu lovit cu palma peste ceafă, așa că tăcu imediat.

Capul lui Xiao Liu apăru și luă banii de la Ma Zi .

– Oh, sunt destul de mulți bani! În seara asta putem avea un ospăț mare!

Ochii lui Xiao Liu se uitară fix la bani și nici măcar nu-i păsa ce făcea Ma Zi cu ei. Luă banii și se repezi afară, cu Ma Zi plângând și alergând după el:

– Nuuuu, Liu Ge, banii ăia sunt economiile mele ca să-mi pot lua o soție……Am nevoie de ei ca să fac lucrurile cum se cuvine…

În acea seară, toată lumea se ospătă cu carne și pește, Xiao Liu și Chuan Zi umplându-și fețele de bucurie, iar Ma Zi mâncând cât de mult putea, altfel totul ar fi fost în zadar, deși îl durea la culme. Între timp Lao Mu își sorbea vinul și se holba la Shi Qi.

După ce mâncară, Xiao Liu, Ma Zi și Chuan Zi adormiră. Astăzi trebuia ca Xiao Liu să spele vasele, dar nimeni nu-și aminti că, atunci când lista lor de treburi se schimbase la clinica Hui Chun, Shi Qi își rezolvase propriile treburi, dar făcuse și toate treburile lui Xiao Liu. Shi Qi strânse toate vasele, luă o găleată cu apă și se așeză în curte să spele vasele.

Lao Mu stătea în spatele lui și îl întrebă:

– Cine ești?

În sunetul brizei de seară, o voce răgușită răspunse:

– Eu sunt…Ye Shi Qi.

 

NOTA SCRIITOAREI

În cazul în care nu este clar, Xiao Liu este protagonista noastră feminină. Sau va deveni o „ea” odată ce se va întoarce la adevăratul său sine – identitatea ei reală este Prințesa Moștenitoare a Regatului Gao Xing și numele ei real este Jiu Yao. Tatăl ei este Shao Hao, împăratul regatului Gao Xing, iar mama ei este Ah Heng, prințesa moștenitoare a regatului Xuan Yuan. Pentru cei care au citit Once Promised, adevărul este că adevăratul ei tată natural a fost Qi Yo, cel mai mare general al regatului Sheng Nong. Motivul pentru care se dă drept „el” și trăiește nu ca regină în regatul ei, ci ascunsă într-o cetate oarecare, va deveni clar pe măsură ce povestea avansează. Desigur, din acest prim capitol reiese clar că bietul Shi Qi torturat este cu siguranță mai mult decât pare. El este unul dintre personajele noastre principale, dar lăsați loc pentru celelalte două. Toți trei sunt destul de uimitori în felul lor. Odată ce vor apărea toți, voi face o legendă pentru a ține evidența numelor, deoarece toată lumea are cel puțin două nume / identități aici. Acest capitol pare obișnuit și lent, dar este așa pentru că lumea în care trăiesc toți acești oameni este extraordinară. Așa că lucrurile simple vi le veți aminti mai târziu cu drag.

[1] Lao Mu – Bătrânul Mu

[2] Xiao Liu – Micuța Șase

[3] Ma Zi – numele este un termen disprețuitor pentru cineva marcat de lepră

[4] Ge- termen de adresare către un bărbat mai în vârstă decât interlocutorul. Dacă există legături de sânge, poate însemna frate

[5] Chuan Zi este un termen depreciativ care înseamnă huligan.

 

[6] Presopunctură-Metodă de tratament ce constă în presarea sau masarea unor puncte ale tegumentului cu activitate biologică deosebită.

[7] Gan Cao – iarbă uscată

[8] Ye Shi Qi – Ye înseamnă frunze și Shi Qi înseamnă 17, deci numele lui înseamnă 17 frunze