Dorința eternă a inimii- Capitolul 2 Partea 1

Capitolul 2 –

Drumul înainte este necunoscut

Partea 1

Cetatea Qing Shui nu era mare, dar era un loc foarte aparte în Marele Pustiu. De la miazănoapte la miazăzi era strâns înconjurat de lanțuri muntoase periculoase, care creau bariere naturale. După distrugerea Regatului Sheng Nong, generalul Gong Gong al Regatului Sheng Nong refuzase să se predea. El controla zeci de mii de soldați staționați în zona de est a cetății Qing Shui și de acolo continua să lupte împotriva Împăratului Galben.

Pe lângă oștirea generalului Gong Gong din est, cetatea Qing Shui se afla la vest de Regatul Xuan Yuan și la nord de Regatul Gao Xing. Nu era sub controlul Marelui Împărat al Regatului Gao Xing și nici al Împăratului Galben al Regatului Xuan Yuan. Treptat, cetatea Qing Shui devenise o zonă amestecată cu toate cele trei influențe, dar niciuna dintre cele trei puteri nu o putea controla.

În interiorul cetății Qing Shui, nu exista putere regală, familii influente, bogați sau săraci și, cu siguranță, nu exista nicio distincție între zeități și demoni.

Dacă o persoană avea o abilitate, fie că era zeitate sau demon, fost funcționar sau bandit, putea să-și câștige existența în mod deschis și nimeni nu se interesa de trecutul său. Treptat, tot felul de oameni se adunaseră aici.

Din cauza războaielor neîncetate din ultimele câteva sute de ani, sângele, cadavrele și viețile renăscute creaseră mulți fierari și vindecători. Armele și abilitățile medicale ale celor din cetatea Qing Shui erau destul de renumite.

Dacă existau fierari și vindecători, atunci oamenii veneau să cumpere arme și să caute ajutor medical. Când existau bărbați, existau și bordeluri. Când existau femei, existau și modiste. Dacă existau bărbați și femei, apăreau și hanurile și ceainăriile…

Nu știu sigur dacă a fost mai întâi oul sau găina, dar acum cetatea Qing Shui era plină de oameni și nici măcar nu părea un loc aflat în prima linie a unui război în curs.

Clinica Hui Chun era situată într-o zonă mică din partea de vest a orașului. Deoarece concurența era acerbă și o clinică era deosebit de greu de condus, Ma Zi și Chuan Zi îi spuseseră lui Ye Shi Qi că odată veniseră niște oameni să le închidă clinica.

Dar Lao Mu era un dezertor din oștirea Xuan Yuan și, deși era doar o zeitate de rang inferior, avea totuși ceva putere spirituală și putea să se descurce cu câțiva oameni. Abilitățile medicale ale lui Xiao Liu erau doar medii, așa că celelalte clinici nici nu se obosiră să încerce să recâștige clienții. Așadar, afacerea clinicii Hui Chun era doar mediocră, suficientă pentru a hrăni și îmbrăca grupul lor de cinci persoane.

Trecură doi ani, iar Shi Qi încă arăta slab și firav. Dar puterea lui era mai mare decât bănuia cineva. Putea să facă de toate: să care găleți cu apă, să taie lemne, să prepare leacuri, să macine ierburi. Avea o memorie deosebit de bună.

Ma Zi și Chuan Zi îl urmau pe Xiao Liu de peste zece ani și încă nu-și aminteau unele dintre ierburi. Shi Qi era însă aparte, indiferent de plantă, dacă o auzea o dată de la Xiao Liu, o ținea minte.

Treptat, Xiao Liu începu să-l ia peste tot cu el. Era puternic, avea o memorie bună, era foarte rezervat, făcea tot ce i se spunea, era literalmente persoana perfectă căreia i se putea cere să facă lucruri rele, cum ar fi crimă și violență.

După cină, în acea seară, cei cinci se așezară împreună. La rugămintea lui Ma Zi și Chuan Zi, Xiao Liu numără toți banii lor și suspină:

– În Qing Shui sunt mai mulți bărbați decât femei. A găsi o femeie cu care să te culci de câteva ori înseamnă să cheltui bani la bordel. Dar să te căsătorești cu o soție cu care să te culci în fiecare noapte va fi greu. Pe termen scurt, a te culca cu o prostituată este o afacere mai bună. Dar pe termen lung, a te căsători cu o soție cu care să te culci acasă este o afacere mai bună.

Ma Zi și Chuan Zi îl priveau uimiți pe Xiao Liu. Fața bătrânului Lao Mu era ridată ca o crizantemă, în timp ce Shi Qi avea capul plecat, dar buzele ușor ridicate. Xiao Liu îi întrebă:

– Vreți să vă culcați cu mai multe femei acum sau să mai așteptați și să îndurați încă câțiva ani până când veți strânge suficienți bani pentru a găsi o femeie cu care să vă culcați în fiecare noapte?

Ma Zi spuse foarte sever:

– Liu Ge, să te căsătorești cu o femeie nu înseamnă să o aduci acasă ca să te culci cu ea în fiecare noapte.

– Cheltui o grămadă de bani ca să te căsătorești cu o femeie și nu vrei să te culci cu ea?

Xiao Liu era gata să răstoarne masa.

– Sigur că nu, am vrut să spun că ea nu este DOAR pentru a te culca cu ea. Este pentru a mânca și a vorbi cu ea, o tovarășă.

Xiao Liu oftă:

– Eu mănânc cu tine, vorbesc cu tine și îți țin companie. Atunci de ce mai vrei o soție?

– Pentru că soția mea poate să doarmă cu mine, iar tu nu poți.

– Atunci te căsătorești cu o soție doar ca să te culci cu ea.

Ma Zi se așeză obosit:

– Bine, spune-i căsătorie pentru a te culca cu cineva.

El apucă mâna lui Chuan Zi.

– Nu-l asculta pe Liu Ge, ai răbdare și economisește bani. Soțiile noastre sunt mai bune decât prostituatele. Chiar nu e doar pentru a te culca cu ele.

Lao Mu râse și îl bătu pe Ma Zi pe umăr.

– Nu-ți face griji, Liu Ge și cu mine te vom ajuta să economisești suficienți bani.

Ma Zi și Chuan Zi se duseră să se culce, iar Shi Qi fu trimis și el în camera lui.

Lao Mu îi spuse lui Xiao Liu:

– Chuan Zi poate aștepta, dar căsătoria lui Ma Zi nu mai poate fi amânată. Lui Ma Zi îi place fiica măcelarului Gao și dacă nu facem o cerere în căsătorie, mireasa lui Ma Zi va fi luată. M-am gândit să merg în munți să caut plante medicinale mai bune și, poate, dacă am noroc, să găsesc niște plante spirituale…

Xiao Liu spuse:

– Munții sunt teritoriul oștirii de rezistență Sheng Nong. Ești un dezertor din armata Xuan Yuan, dacă te duci acolo, înseamnă că vrei să mori. În plus, nu cunoști acele plante medicinale. Mă duc eu.

Lao Mu răspunse:

– Oștirea controlată de Gong Gong este corectă și principială, nu le face rău celor nevinovați și nici măcar oamenii obișnuiți nu se tem să se întâlnească cu soldații Sheng Nong. Dar acel locotenent general Xiang Liu este foarte dificil. Zvonurile spun că este un demon cu nouă capete. Are nouă vieți și porecla lui este Nouă Vieți. Este vicios și brutal.

Xiao Liu râse:

– Nu mă duc să culeg informații, mă duc să culeg plante spirituale. Poate că este rău, dar trebuie să respecte regulile oștirii. În plus, nu voi întâlni niciodată pe cineva atât de puternic și de înalt ca generalul Xiang Liu.

Lao Mu gândea la fel. El participase la mai multe bătălii și, lăsându-l la o parte pe Xiang Liu, cel cu Nouă Vieți, nu se întâlniseră niciodată cu ofițeri militari cu ranguri superioare.

Se simțea liniștit și-i reaminti lui Xiao Liu să fie atent și să nu se ducă unde nu era nevoie, iar dacă nu găsea plante spirituale, să se întoarcă și să se gândească la o altă soluție.

Xiao Liu era îngrijorat că Ma Zi și Chuan Zi îl vor opri, așa că se pregăti și plecă înainte de răsărit. Fredonând o melodie și ronțăind o picior de pui, Xiao Liu mergea și simțea că ceva nu era în regulă. Se întoarse și Shi Qi mergea în tăcere în spatele lui. Xiao Liu făcu cu mâna:

– De ce m-ai urmărit? Mă duc în munți să culeg ierburi. Du-te repede acasă.

Xiao Liu continuă să meargă, dar și Shi Qi continuă să-l urmeze. Xiao Liu își puse mâinile în șolduri și ridică vocea:

– Hei! Ți-am spus să te duci acasă. Nu m-ai auzit?

Shi Qi rămase nemișcat, cu ochii în jos, iar tăcerea lui transmitea hotărârea lui. Poate că destinul lor începuse cu milă, așa că Xiao Liu se înmuie repede față de el. Îl întrebă:

– Ești un dezertor Shen Nong? Shi Qi dădu din cap.

– Ești soldat Xuan Yuan?

Shi Qi dădu din cap.

– Ești spion Gao Xing?

Shi Qi dădu din cap. Xiao Liu zâmbi:

– Atunci poți merge în munți. Urmează-mă.

Shi Qi luă coșul de pe spatele lui Xiao Liu și punga lui mică cu gustări. Xiao Liu termină de ronțăit picioarele de pui, iar Shi Qi îi dădu punga și el luă un gât de rață. Termină gâtul de rață și era pe punctul de a-și șterge mâinile de robă când i se dădu o cârpă curată. Xiao Liu chicoti și își șterse mâinile. Shi Qi îi dădu un ulcior, iar Xiao Liu luă o înghițitură de vin de prune și râgâi. Simțea că în zilele acelea viața era cu siguranță dulce! Cei doi merseră toată ziua și era deja amurg când intrară în munți.

Xiao Liu găsi o zonă lângă o sursă de apă și presără un cerc în jurul lor cu pudră de plante.

– Sunt multe animale sălbatice în munți. Nu ieși din cerc noaptea. Mă duc să aduc apă, iar tu adu niște lemne. Grăbește-te să te întorci înainte să se întunece.

Xiao Liu aduse apa împreună cu niște legume sălbatice. Shi Qi nu se întorsese încă și Xiao Liu era pe punctul de a pleca să-l caute când Shi Qi veni cu lemne în spate și o găină sălbatică în mână. Xiao Liu era atât de fericit:

– Aprinde focul, o să-ți gătesc ceva delicios.

Xiao Liu curăță puiul, apoi îl umplu cu ciuperci, îl sără pe exterior, îl stropi cu vin de prune, îl înfășură în niște frunze mari și-l îngropă sub pământul galben de lângă foc. Apoi făcu un capac simplu din piatră și-l folosi pentru a fierbe legumele împreună cu măruntaiele puiului.

Shi Qi îl privea în tăcere pe Xiao Liu ocupat cu treaba. Xiao Liu amestecă tocana și spuse râzând:

– Am trăit în munți mulți ani. Ce este comestibil și ce nu, am mâncat de toate. Dacă ești cu mine în munți, cu siguranță vei primi ceva gustos.

Când timpul se scurse, Xiao Liu săpă în pământul tare și îl sparse. Un miros parfumat se răspândi. Xiao Liu împărți puiul în trei părți, una o puse în sacul cu mâncare, iar lui Shi Qi îi dădu partea mai mare rămasă.

– Trebuie să mănânci tot, ești prea slab.

Xiao Liu își mâncă porția și îl privi pe Shi Qi. Era la fel ca întotdeauna, fiecare gest era elegant și rafinat, de parcă ar fi stat la cel mai somptuos banchet, mâncând cea mai incredibilă mâncare. Xiao Liu suspină:

– Shi Qi, mai devreme sau mai târziu vei pleca.

Shi Qi îl privi:

– Nu o voi face.

Xiao Liu zâmbi, termină tocana de ciuperci și se duse la pârâu să se spele.

Xiao Liu se trezi dimineața și văzu că Shi Qi aprinsese focul și fierbea apă. Xiao Liu luă restul de pui, îl tăie cubulețe și îl aruncă în apă pentru a face supă. Luă un biscuit din sac și îl împărți cu Shi Qi. După ce terminară supa și stinseră focul, continuară să urce pe munte.

Xiao Liu îl luă pe Shi Qi și culeseră doar ierburile mai prețioase de-a lungul drumului. După trei zile de mers, ajunseră în cele mai adânci părți ale muntelui. Xiao Liu se ghemui și se uită la o grămadă de excremente de animale. Avea sprâncenele încruntate, ca și cum ar fi luat o decizie. Shi Qi căra toate lucrurile lor și îl privi în tăcere.

Xiao Liu se ridică și spuse:

– Rămâi aici, trebuie să mă duc să caut ceva singur.

Shi Qi nu dădu din cap, ci merse acolo unde fusese Xiao Liu. Xiao Liu îl privi cu severitate:

– Ai spus că mă vei asculta. Dacă nu mă asculți, nu te mai vreau.

Shi Qi îl privi în tăcere, iar razele de soare care pătrundeau printre copaci îi luminau cicatricea de-a lungul liniei părului și ușoara tristețe din ochii lui.

Xiao Liu se înmuie și făcu un pas înainte, dorind să-l prindă de braț, dar amintindu-și că lui nu-i plăcea să fie atins, îl apucă de mânecă.

– Shi Qi e cel mai bun, cel mai ascultător și cel mai capabil, nu te voi părăsi. Nu te iau cu mine pentru că e periculos. Chestia aia e prea inteligentă și, dacă simte ceva, se va speria și va fugi mii de kilometri într-o clipă. Singura modalitate de a te apropia este să-ți ungi corpul cu excrementele lui, dar nu sunt suficiente excremente aici, așa că numai eu pot merge. Dacă nu reușesc să-l prind, mă întorc imediat, așa că așteaptă-mă aici.

Xiao Liu înclină capul și zâmbi, iar Shi Qi în cele din urmă dădu din cap.

Xiao Liu luă excrementele și se îndepărtă pentru a se unge pe braț.

– Nu e scârbos? Probabil că nu ai văzut asta niciodată acolo unde ai crescut. Nu e chiar atât de murdar. Multe leacuri sunt făcute din excremente de animale, să știi.

Xiao Liu se întoarse și Shi Qi era deja lângă el, așa că se opri. Shi Qi îi aranjă mâneca și-i spuse:

– Ai grijă.

Xiao Liu râse:

– Am trăit singur în munți ani de zile. Când mi-era foame, am furat chiar și ouăle de sub un demon șarpe de o mie de ani. Nici chiar cele mai feroce fiare nu sunt periculoase pentru mine. Sincer să fiu, nu există fiare sau animale mai înfricoșătoare decât oamenii….

Xiao Liu își aranjă centura și făcu cu mâna:

– Plec.

– Eu… te aștept.

Shi Qi rămase sub copac.

–Nu există niciun om care să aștepte pe altul o viață întreagă.

Xiao Liu zâmbi și, cu un salt și o săritură, dispăru printre copaci.

Xiao Liu voia să prindă un Jiu Jiu, un animal mic asemănător cu o civetă[1]. Avea o coadă lungă și albă și putea alunga tristețea oamenilor. Era popular printre nobili și putea fi vândut pe o sumă frumușică. Nu avea putere de atac, dar era foarte, foarte inteligent, se speria ușor și fugea repede. Era foarte greu de prins. Dar Xiao Liu avea o metodă de a se descurca cu el. Jiu Jiu adora să asculte o tânără cântând. Jiu Jiu era atras de cântecul trist al tinerei și se apropia încet pentru a o ajuta să-și uite durerea. Xiao Liu găsi un loc potrivit pentru a pune capcana.

Sări în apă pentru a se spăla mai întâi de excremente, apoi se târî pe o stâncă și se așeză. Stânca era încălzită de soare și Xiao Liu stătea acolo, aranjându-și părul și cântând. Cântecul era purtat de vânt. Xiao Liu cânta un cântec despre dorul etern pentru cineva și imposibilitatea de a uita.

Vocea era melodioasă, iar cântecul trist, așa că Jiu Jiu fu ademenit de cântec. La început era speriat, așa că se ascunse în întuneric. Când simți că nu există niciun pericol, nu putu să-și învingă instinctul natural de a ajuta oamenii să uite durerea, așa că ieși și începu să ciripească.

Xiao Liu își aranja părul și se uita la el. Avea ochi mari și rotunzi și era adorabil. Cânta și scutura coada mare și albă, făcând mici salturi sau lovind cu picioarele sau bătând cu pieptul. Făcea tot felul de lucruri adorabile pentru a-l face să râdă.

Xiao Liu suspină tare și desfăcu capcana.

– Prostuțule, fugi acum, nu te voi prinde să te vând pentru bani.

Jiu Jiu se uită la Xiao Liu cu uimire când, deodată, un zgomot puternic se auzi de sus și un condor auriu și alb încercă să-l prindă pe Jiu Jiu. Nu avea unde să se ascundă, așa că se aruncă în brațele lui Xiao Liu.

Condorul auriu și alb stătu în fața lui Xiao Liu și se uită la el, parcă spunând:

„O să-l mănânc! Dacă nu vrei să mori, pleacă!”

Xiao Liu simțea că acest condor nu avea încă suficientă învățătură spirituală pentru a lua forma unei persoane, dar înțelegea cu siguranță limbajul vorbit.

El suspină și se înclină respectuos:

– Maestre Condor, nu vreau să fiu nepoliticos, dar știi că este greu să prinzi un Jiu Jiu și, dacă nu l-aș fi ademenit, nici măcar nu ai fi putut încerca să-l mănânci.

Condorul bătu din aripile sale uriașe și o stâncă mare fu spulberată în bucăți. Furia lui era palpabilă. Xiao Liu nu voia să se retragă, deoarece asta ar fi stârnit instinctul natural de atac al animalului. Acest condor putea gândi, dar instinctul său natural era probabil încă intact.

Ghearele lui Jiu Jiu se înfipseră în Xiao Liu, care încercă să-și micșoreze corpul cât mai mult posibil. Xiao Liu îl ținea cu un braț, iar cu celălalt arunca niște pudră. Ochii lui se uitau în ochii condorului și spuse într-un mod foarte sincer și neamenințător:

– Maestre Condor, ești frumos și puternic. Puterea aripilor tale este impresionantă. O singură privire și este clar că ești regele păsărilor, stăpânul cerurilor. Sunt foarte impresionat… dar îmi pare rău, nu te pot lăsa să-l mănânci astăzi.

Condorul voia să-l distrugă pe ticălosul din fața lui, dar se simți brusc amețit, ca atunci când furase vinul, dar astăzi nu furase niciun vin… După ce se clătină în stânga și în dreapta, condorul se prăbuși.

Xiao Liu era pe punctul de a fugi când o voce se auzi de sus:

– Bulgăre de Blană, ți-am spus de multe ori că oamenii sunt vicleni. De data asta o să ții minte, da?

Un bărbat cu părul alb, îmbrăcat în alb, stătea elegant pe o ramură de copac, zâmbind cu satisfacție la condorul căzut. Xiao Liu suspină în tăcere, pericolul real sosise. El aruncă Jiu Jiu spre copac, știind că, datorită rapidității sale, acesta putea scăpa. Cine ar fi știut că Jiu Jiu se va rostogoli și va rămâne nemișcat, înghețat, în fața bărbatului. Nici măcar nu avu curajul să fugă! Dacă nu avea de gând să fugă, atunci Xiao Liu era gata de plecare!

Xiao Liu aruncă pudră spre bărbat și apoi se întoarse să fugă, când bărbatul în alb îi blocă calea.

Xiao Liu aruncă din nou cu pudră, dar bărbatul încruntă sprâncenele și spuse:

– Dacă continui să arunci cu porcăria aia inutilă și îmi murdărești hainele, îți tai mâinile.

Xiao Liu se opri imediat, adversarul era atât de puternic încât otrava și pudra de adormit erau inutile asupra lui. Nici nu putea să se lupte cu el, așa că nu-i rămânea decât o singură opțiune – să îngenuncheze și să implore.

Xiao Liu căzu în genunchi și, cu lacrimi și muci, îl imploră:

– Stăpâne, sunt doar un mic vindecător din orașul Qing Shui, venit în munți să culeg niște plante medicinale pentru a câștiga niște bani. Cei doi frați ai mei au nevoie de ei pentru a se căsători…

Bărbatul pipăi condorul și spuse:

– Antidotul.

Xiao Liu se târî până la el și-i dădu antidotul. Bărbatul îl dădu condorului și, în cele din urmă, se uită la Xiao Liu:

– Condorul meu a mâncat zeci de mii de șerpi veninoși și nici otrava preparată de medicii curții Regatului Xuan Yuan nu are efect asupra lui. E interesant să aflu că un mic vindecător din Qing Shui are un astfel de talent.

Xiao Liu simți un fior rece pe șira spinării și înjură în tăcere:

– E doar noroc. Nu mint, sunt un mic vindecător specializat în infertilitate. Clinica Hui Chun din Qing Shui. Dacă stăpânul meu are o soție care nu poate rămâne însărcinată….

Un soldat mic veni alergând și se înclină respectuos:

– Stăpâne!

Bărbatul îl lovi pe Xiao Liu și strigă:

– Legați-l!

– Da, domnule! Xiao Liu fu legat și răsuflă ușurat.

Aceasta era oștirea de rezistență Sheng Nong. Chiar dacă Împăratul Galben îi numea o adunătură de trădători răi, în ultimele câteva sute de ani nu deranjaseră pe nimeni și păstraseră întotdeauna disciplina.

Xiao Liu știa că tot ce spusese era adevărat, așa că, odată ce vor confirma, îl vor elibera. Dar știa că acest om era foarte periculos… Se uită pe furiș la bărbatul în roba albă care verifica cu atenție condorul.

Antidotul era real și condorul se va trezi în curând. Dar prostul de Jiu Jiu era încă înghețat pe pământ. Xiao Liu râse și spuse:

– Stăpâne, vă rog să-l eliberați pe Jiu Jiu.

Bărbatul părea să nu audă și continua să mângâie spatele condorului. Condorul se ridică și își scutură penele înainte de a zbura și a-l sfâșia pe Jiu Jiu.

Țipătul dispăruse înainte să aterizeze. Xiao Liu coborî privirea și văzu o blană albă pătată de sânge aterizând pe pantoful său. Bărbatul așteptă până când condorul termină de mâncat înainte ca toată lumea să se întoarcă la tabără.

Xiao Liu ținea ochii strâns închiși, refuzând să vadă drumul. După sunetul vocilor, tabăra nu era mare și probabil era temporară. Xiao Liu fu aruncat pe pământ și vocea rece a bărbatului îi pătrunse în urechi:

– O pereche de urechi foarte bune este adesea mai utilă decât o pereche de ochi.

Xiao Liu deschise ochii și, din poziția sa, nu putea vedea decât talia bărbatului.

– Locuiesc în Qing Shui de peste douăzeci de ani, o verificare rapidă va confirma acest lucru.

Bărbatul îl ignoră în timp ce își schimbă roba și se așeză la birou pentru a revizui documentele. Atunci Xiao Liu îi văzu în sfârșit fața clar. Avea părul alb ca norii, care nu era strâns într-un coc, ci legat cu un șnur de culoarea jadului, care îl ținea ordonat în spate. Fața lui era atât de frumoasă încât părea ireală. Întregul său corp era atât de curat încât te treceau fiorii.

În acel moment, ținea un document într-o mână, iar ochii și-i ridică cu dispreț. Simți că Xiao Liu îl privea și îi zâmbi, iar acesta tremură și închise imediat ochii. Acea privire o văzuse o singură dată când era mic, era felul în care un demon gigant de renume mondial îl privea, era privirea pe care numai cineva care călcase pe nenumărate cadavre o putea arunca.

Xiao Liu ghici cine era, acel demon legendar, frumos fără egal, ucigaș și rău, Demonul cu nouă capete – cel cu nouă vieți, Xiang Liu.

[1] Civeta de palmier sau pisica indoneziană