GLADIATOR-Capitlul 21

De cum a ajuns, îl trimisese după el, i se destăinui Sou, mergând înaintea lui, urmați de un soldat.
Elio îl urmă tăcut, având o oarecare reticență în a-l întâlni.

Trecuseră trei săptămâni de la interacțiunea lor intimă și o săptămână de la lupta din arenă.
Rănile i se vindecaseră deja bine, iar vânătăile îi mai decorau pielea doar pe alocuri.

Chiar și după atâta timp, încă nu reușise să își clarifice acea întâmplare. Cert era că, de atunci, fără voie, privirea îi fugea zilnic spre terasă, sperând să îl vadă. Acest lucru îi provoca o frustrare constantă asupra propriei persoane.

În ultimele zile își repetase să nu facă din asta un obicei.
Cum îl asigurase și Lucio, interacțiunea lor fusese doar o refulare a dorințelor neîmplinite.
El era un sclav. Dominus era Roman și stăpânul lui.
Chiar și fără obligație, puterea exista.
Mai ales asupra vieții lui.

Sou ridică materialul de la intrare, scoțându-l din gânduri.

Elio păși în birou — nu în dormitor — și respiră ușurat, deși își amintea perfect prima lor interacțiune.

Dominus dormea cu capul pe brațe, printre acte împrăștiate. Tunica albă îi urcase pe pulpe, părul scurt îi era răvășit, un picior întins, celălalt sprijinit pe podeaua de marmură. Sandale simple, de interior.

În starea aceea părea vulnerabil — lucru care dispărea complet când era treaz.

Elio făcu un pas, vrând să-i mai lase câteva minute de somn… dar și să-și calmeze inima care bătea prea repede.

Nu observă momentul în care Dominus deschisese ochii și îl studia.
Privirile li se întâlniră — o clipă densă, încărcată, nespusă.

Elio se retrase un pas. Dominus se ridică în picioare, rupând momentul.

– Te gândeai cum să mă omori? întrebă, ridicând o sprânceană.

– Dominus… dacă voiam asta, acționam de când am intrat.

Își încleștă pumnii, oprindu-se să-l atingă.

– Cred că n-am mai dormit de vreo douăzeci și ceva de ore, murmură Dominus.

– În Ludus s-au auzit zvonuri că în oraș mulțimea s-a răsculat din cauza lipsei hranei și a apei.

– Să spunem că motivele sunt multiple, răspunse, rezemându-se de masă.

De la ultima lor interacțiune – intensă – îl avusese în minte mult prea des.

– Nu am reușit să ajung la întrecerea ta din arenă.
– A fost o luptă foarte grea.
– Sunt recunoscător că n-am pierdut niciun gladiator.

Amândoi știau cui îi era adresat.

– Dominus… la fiecare intrare în arenă am să dau tot ce pot să rămân în viață. Și am să dau tot ce pot pentru a câștiga cele zece lupte la rând.

– Atât de mult îți dorești libertatea?
– Nu toți ne dorim să fim liberi?

– Îți pot dărui orice, mai puțin asta. Trebuie doar să îmi ceri.
– Nu doresc favoruri.
– Nici nu mă gândeam că vei accepta.
– Sunt doar un sclav…
– Care mi-a tras-o. Nimeni nu se poate mândri cu asta. Cel puțin nimeni rămas în viață ca s-o spună.

Elio simți amenințarea clar.

– Nu sunt genul care să se laude cu performanțe intime. Ți-am mai spus asta.

– Vreau să înțelegi clar: dacă mi-ai tras-o, nu înseamnă că ne face mai apropiați!
– Nu m-am gândit nicio clipă la acest aspect… Dominus.

Cuvinte joase, care nu spuneau nimic din ce voiau cu adevărat.