Onoare și prejudecată Capitolul 12

 Noaptea care arde

Camera era scufundată în penumbră, doar focul din șemineu aruncând umbre tremurătoare pe pereți. Elijah stătea sub așternuturi, cu ochii larg deschiși. Nici somnul, nici liniștea nu voiau să se așeze peste el. Totul în jur mirosea a Darcy, aerul încărcat de flori sălbatice aduse din grădini, dulceața discretă a lemnului de cedru care ardea în vatră. Părea că însuși salonul îl ținea captiv, murmurându-i amintiri din fiecare clipă petrecută lângă acel om.

Se întoarse de pe o parte pe alta, încercând zadarnic să-și liniștească gândurile. Dar inima îi bătea cu forța unei tobe războinice, iar sângele îi ardea în vine. Dorul, prezent chiar și în apropiere, era un chin mai dulce decât orice alinare.

Cu un oftat, se ridică. Pașii goi pe covor sunau ca șoapte. Se apropie de fereastră, privi ploaia ce încă picura pe geam, apoi întoarse capul și observă ceva ce nu văzuse până atunci: o ușă, ascunsă aproape în întuneric, cu mânere de bronz șlefuit.

Inima îi tresări. Știa. Fără să fie nevoie de nicio explicație, știa că acea ușă dădea spre camera lui Darcy.

Se apropie încet, cu respirația tăiată. Își lipi urechea de lemnul rece și, dincolo de el, simți tăcerea vie, ca o inimă care bătea dincolo de zid. Își ridică mâna și, cu un gest tremurat, învârti încet mânerul. Ușa cedă cu un scârțâit abia auzit.

Împinse și făcu un pas.

Lumina slabă a lămpii din camera alăturată dezvălui silueta lui Darcy. Purta doar o cămașă de noapte albă, iar părul îi era răvășit, ca și cum nici el nu găsise somnul. Se opri, surprins, dar ochii lui se fixară imediat pe ai lui Elijah.

Un verde strălucitor și un întuneric adânc se prinseră într-o luptă tăcută, amețitoare. Niciunul nu rostise ceva, dar inimile lor vorbeau cu o forță care umplea încăperea.

Elijah simțea cum sângele îi arde în tâmple, cum pașii îi tremură. Darcy făcu un pas spre el. Elijah răspunse instinctiv cu același pas. Între ei nu mai era decât aerul subțire al dorului.

Și atunci, fără avertisment, se găsiră unul în brațele celuilalt.

Darcy îl strânse cu forță, lipindu-l de pieptul său, ca și cum ar fi vrut să-i oprească fuga, dar și să-i liniștească tremurul. Elijah își ascunse fața în umărul lui, simțind mirosul familiar de lemn și ploaie, și pentru prima dată după multe nopți simți că-și găsise locul.

Ochii lor se întâlniră din nou, de aproape, și Elijah putu citi în ei tot ce fusese ascuns până atunci: dorință, teamă, fericire și promisiune. Buzele li se apropiară încet, ca și cum întreaga lume ar fi ținut respirația pentru ei.

Sărutul care urma fu un amestec de sete și alinare. Nu mai era timid, nu mai era ascuns. Era sărutul a două suflete care se regăsiseră în sfârșit. Ploaia bătea încă în ferestre, dar înăuntru totul ardea.

– Elijah… șopti Darcy printre săruturi, vocea lui spartă de emoție.

– Dacă aș putea, nu te-aș mai lăsa să pleci niciodată.

Elijah îi răspunse cu un zâmbet tremurat, atingându-i obrazul cu palma.

– Atunci nu-mi da drumul.

Darcy îl lipi și mai strâns de el, învăluindu-l cu brațele puternice, ca un zid împotriva lumii. Timpul dispăruse. Nu mai existau reguli, nu mai existau priviri de judecată, doar ei doi, în noaptea care le devenise adăpost.

Se așezară lângă pat, unul în fața celuilalt, fără să-și desprindă mâinile. Flăcările din șemineu aruncau scântei roșii pe chipurile lor, făcându-le să pară sculptate în lumină.

– Dorul, spuse Darcy, cu privirea pierdută în ochii verzi,

– este cel mai ascuțit cuțit. M-a tăiat în fiecare zi, dar acum… mă bucur că a durut. M-a adus aici. La tine.

Elijah lăsă lacrimile să-i umezească ochii, dar nu le ascunse. Zâmbi prin ele, ridicându-se pentru încă un sărut. Și atunci când buzele lor se întâlniră din nou, știa că niciun zid, nicio distanță, nici măcar timpul nu ar mai putea să-i despartă.

Focul din șemineu arunca lumini roșii pe pereți, scăldând camera într-o aură de intimitate. Elijah și Darcy stăteau lipiți, buzele lor încă gustând dorul transformat în săruturi nesfârșite. Respirațiile li se amestecau, grele, sacadate, iar fiecare atingere era o rugăciune rostită în tăcere.

Darcy își ridică mâna și îi prinse bărbia, ridicându-i privirea. Verdele ochilor lui Elijah sclipea în flăcările focului, tremurând între teamă și dorință.

– Lasă-mă… să te cunosc, șopti Darcy, iar vocea lui vibră ca un jurământ.

Elijah nu răspunse cu vorbe. Se apropie și mai mult, lipindu-și fruntea de a lui, apoi îi cuprinse halatul și îl desfăcu încet. Degetele lui tremurau, dar nu se opriră. Cămașa albă alunecă de pe umerii lui Darcy, dezvăluind pielea caldă, pe care Elijah o atinse cu o sfială amestecată cu curaj.

Își coborî buzele pe clavicula lui, simțind bătaia grăbită a inimii sub piele. Darcy închise ochii și scoase un suspin adânc, pierdut între gemet și rugă.

– Elijah…

Numele lui rostit astfel era o poezie. Elijah se lăsă purtat de acel sunet și își continuă săruturile, urcând, coborând, acoperindu-i pieptul cu atingeri fierbinți. Fiecare sărut era un cuvânt nerostit, fiecare atingere , o declarație.

Darcy, la rândul lui, îl trase pe Elijah în brațe, și cu o delicatețe aproape dureroasă, începu să-i desfacă nasturii de la cămașă. Fiecare strat de stofă dat la o parte era o barieră căzută între ei. Pielea lui Elijah, palidă sub lumina roșcată a focului, se arcuia sub degetele lui Darcy.

– Ești frumos… murmură Darcy, iar vocea îi tremură. Nu exista alt cuvânt.

Elijah își mușcă buza, dar gemu ușor când mâinile lui Darcy îi mângâiară talia, urcând și coborând pe curba spatelui.

Se lăsară amândoi pe pat, așternuturile reci primindu-le trupurile înfierbântate. Elijah, sub greutatea lui Darcy, simți cum întreaga lume se oprește. Își arcui spatele, lăsând un geamăt să-i scape, un geamăt care spunea totul: dorință, teamă, iubire.

Darcy își plimbă buzele pe gâtul lui, apoi pe piept, sărutând fiecare centimetru cu o răbdare aproape sfântă. Elijah îi gemea numele ca pe o rugă, repetat între șoapte și oftaturi.

– Darcy… Darcy…

Era o chemare, un jurământ, o poezie întreagă condensată într-un nume.

Darcy se opri o clipă, privindu-l de sus, cu ochii întunecați plini de emoție.

– Nu vreau să simți durere, niciodată, spuse el, cu o intensitate ce tăia respirația.

– Tot ce vreau e să-ți ofer plăcere.

Elijah îi atinse obrazul, zâmbind printre lacrimi.

– Atunci fă-mă al tău. Complet.

Și Darcy îl ascultă. Îl atinse cu o delicatețe infinită, ca și cum trupul lui Elijah era un manuscris prețios, citit pentru prima dată. Fiecare atingere era o promisiune de iubire, fiecare sărut era un jurământ de protecție.

Elijah, pierdut între gemete și suspine, își arcui trupul sub al lui, lăsându-se complet. Își simțea inima bubuind în piept, dar nu de teamă, ci de dorința aceea curată, mistuitoare. Își strânse brațele în jurul lui Darcy, trăgându-l și mai aproape, dorind să se piardă cu totul în el.

Când trupurile lor se uniră, fu ca și cum universul s-ar fi realiniat. Nu era doar dorință, era împlinirea unei așteptări. Era descoperirea unei lumi noi, în care niciunul nu fusese instruit, dar pe care o cunoșteau de parcă ar fi trăit-o de mii de ori.

Elijah gemu numele lui Darcy, vocea lui spartă de plăcere, și fiecare sunet era o flacără ce-i mistuia pe amândoi. Darcy îl acoperi cu săruturi, de la frunte până la șolduri, în timp ce mișcările lor deveneau o poezie de carne și dorință.

Fiecare atingere era o rugăciune, fiecare tresărire era un răspuns.

Elijah își ridică fața, cu obrajii roșii, ochii umezi și buzele tremurânde. Privirea lui era cea a unui om care își descoperise întreaga existență într-un singur bărbat.

Darcy îl strânse la piept, aproape copleșit de intensitatea momentului.

– Elijah… tu ești tot ce am căutat, spuse el, cu vocea frântă.

Se mișcau împreună, într-un ritm care nu era doar al trupurilor, ci și al sufletelor. Și când valul îi cuprinse pe amândoi, se lăsară pradă, ținându-se strâns, gemând numele celuilalt ca o rugăciune.

Apoi, în liniștea care urma, Elijah se lăsă în brațele lui Darcy, cu inima încă tremurând. Focul trosnea încet, ploaia continua să bată în ferestre, dar pentru ei nu mai exista nimic altceva.

Era iubire. Era dăruire. Era începutul unei vieți împreună.

Soarele își trimise primele raze prin perdelele grele, desenând linii de aur pe așternuturile răvășite. Focul din șemineu se stinsese de mult, dar căldura care rămăsese între ei era suficientă pentru a face întreaga cameră să pară un sanctuar.

Elijah deschise ochii încet. Brațele lui Darcy îl țineau încă strâns, pieptul puternic îi servea drept pernă, iar respirația adâncă și calmă a bărbatului îi alina fiecare gând. Îl cuprinse un sentiment pe care nu-l mai simțise niciodată: liniște. O liniște care nu cerea scuze, care nu cerea explicații.

Își întoarse ușor trupul, lăsându-se față în față cu el. Verdele ochilor lui încă adormit se fixă pe chipul lui Darcy. Îi studia trăsăturile cu o atenție pioasă, ca pe o icoană: linia fermă a maxilarului, buzele pline care acum păreau odihnite, părul ciufulit care îi dădea un aer mai uman, mai vulnerabil.

Frumusețe mistuitoare… gândi Elijah. Nu era frumusețea rece a portretelor din saloane, nici cea rigidă a nobleței. Era o frumusețe naturală, născută din forță și delicatețe, o frumusețe care ardea fără să vrea.

Se apropie și, fără să-și dea seama, își trecu ușor degetele peste linia obrazului lui Darcy. Bărbatul tresări ușor și deschise ochii. Privirea lui, întunecată, se întâlni cu a lui Elijah, și pentru o clipă nu fu nevoie de cuvinte.

Dar liniștea fu frântă de trei bătăi discrete în ușă.

– Domnule Darcy? se auzi glasul valetului.

– Familia Bennet a sosit.

Amândoi tresăriră, ca prinși în plasa realității. Ochii lor se fixară unul în altul, căutând răspunsuri într-o tăcere care spunea mai mult decât orice.

Darcy fu primul care se mișcă. Zâmbi ușor, cu acea seninătate ironică ce părea să ascundă neliniștea. Îl trase scurt spre el și îi fura un sărut rapid, plin de focul nopții trecute.

– Imediat, strigă el spre ușă, cu voce sigură.

Apoi se întoarse spre Elijah și, cu un gest ferm, îi făcu semn către ușa laterală.

– Du-te, șopti el, aproape fără glas.

– Camera ta. Nimeni nu trebuie să știe… nu acum.

Elijah simți cum sângele îi urcă în obraji. Rușinea și dorința se amestecau într-un vârtej straniu. Își trase grăbit cămașa de pe podea, simțind cum fiecare mișcare îl arde de amintirea nopții.

Dar înainte să plece, se opri. Își ridică privirea spre Darcy. Între ei, în acea secundă, se adună tot ce trăiseră: săruturile, atingerile, gemetele, iubirea lor pură.

Darcy îi făcu un semn liniștitor din ochi, iar zâmbetul lui abia schițat spunea: nu fugi, doar ascunde-te o clipă.

Elijah deschise ușa mică, care ducea spre camera lui, și înainte să dispară, lăsă un singur cuvânt să cadă în șoaptă:

– Darcy…

Darcy închise ochii, strângând aerul în piept ca pe un jurământ.

Apoi, cu pași egali și calmi, se ridică, își potrivi halatul și se pregăti să primească familia Bennet. Dar în sufletul lui, furtuna nopții trecute și lumina dimineții rămâneau întipărite: Elijah fusese acolo, în brațele lui. Și nimic nu putea șterge asta.