Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 23 vol3

Necesitatea

Baha dormea doar la suprafață. Sub luminile ei calde, orașul pulsa de frici, alianțe murdare și nume care nu trebuiau rostite cu voce tare. Taro Daho știa asta. O simțea în aer, în liniștea prea ordonată a cartierelor bune, în camerele bine păzite ale celor care se credeau intangibili.

Prima casă aparținea lui Ratan Siri.

Intrarea nu fu forțată. O ușă lăsată descuiată de cineva care nu mai credea de mult în consecințe. Taro intră fără grabă, cu pași egali, calculați. Îl găsi în birou, cu un pahar de alcool pe masă și un ecran aprins. Glonțul cu amortizor își făcu treaba fără zgomot, fără ezitare. Un singur foc. Corpul se prăbuși lent, ca o păpușă căreia i se tăiaseră sforile.

Nu se uită înapoi.

Hua Chung fu al doilea.

Un om al umbrelor, protejat de alți oameni la fel de murdari. Taro așteptă. Răbdarea era una dintre armele lui cele mai sigure. Când Chung ieși din mașină, cu telefonul la ureche, glonțul îl opri la jumătatea unei fraze. Căzu pe asfalt, iar ploaia începu exact atunci, ca și cum orașul însuși ar fi vrut să spele urma existenței lui.

Pha Tahal nu apucă să înțeleagă nimic.

Dormea. Se trezi doar o fracțiune de secundă, suficient cât să vadă o siluetă în prag și să simtă o presiune rece pe frunte. Apoi nimic.

Trei.

Ultimul nume îi ardea sufletul.

Aris Preecha.

Casa lui era mare, luminată excesiv, ca o sfidare. Taro intră fără mască, fără să se ascundă. Aris era în living, nervos, țipând la cineva prin telefon. Când îl văzu, zâmbi strâmb, crezând că e doar un alt mesager.

–Știi tu cine sunt eu? întrebă Taro calm.

Aris râse scurt, disprețuitor.

– De unde dracu’ să știu? Dar când voi pune mâna pe tine, nu-ți vei mai aduce aminte nici numele tău.

Nu mai apucă să spună nimic.

Taro ridică pistolul. Un singur glonț. Fruntea lui Aris deveni punctul final al unei istorii scrise în sânge.

– Nu e nevoie să știi cum mă cheamă. N-ai existat niciodată pentru mine… deci nu exist nici eu pentru tine.

Închise ochii o clipă, apoi ieși.

La câteva ore distanță, Taro Daho se prezentă singur la secția centrală din Baha.

– Am comis patru omoruri, spuse simplu.

Fu încătușat imediat.

……….

Procesul zgudui orașul.

Sala era plină până la refuz. Presa, camerele de filmat, oameni veniți doar să vadă chipul celui care sfidase un întreg sistem. Ama Fanlah stătea drept, tăcut, în spatele avocaților angajați, cei mai buni din Baha.

Procurorul vorbi lung, cu patos, cerând pedeapsa maximă. Când judecătorul citi sentința, sala amuți.

– În numele legii,

Instanța, deliberând asupra cauzei penale privind pe inculpatul Taro Daho, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de dispozițiile Codului Penal, constată următoarele:

Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit, cu intenție directă, patru acte materiale distincte, constând în uciderea numiților Ratan Siri, Hua Chung, Pha Tahal și Aris Preecha, fapte comise cu premeditare, în stare de deplină discernământ, folosind o armă de foc prevăzută cu amortizor, fără provocare imediată și fără existența unei stări de legitimă apărare.

Instanța reține gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea de comitere, pluralitatea de victime, precum și impactul major asupra ordinii publice și siguranței colective.

În consecință,

Condamnă pe inculpatul Taro Daho la pedeapsa capitală, constând în moarte prin injecție letală.

Pedeapsa urmează a fi executată conform procedurilor legale în vigoare, la data stabilită de autoritățile competente.

Dispune menținerea inculpatului în stare de detenție până la punerea în executare a pedepsei.

Cu drept de apel în termenul prevăzut de lege.

Pronunțată în ședință publică.

Un murmur greu străbătu încăperea. Taro nu reacționă. Privea drept înainte, ca și cum sentința nu i-ar fi aparținut.

Avocații făcură apel.

Curtea de Casație din Shak primi dosarul. Și atunci, totul se schimbă.

Fură aduse dovezi zdrobitoare: asasinarea lui Manun Siri de către Chung, incendiile deliberate, ambuscada în care Ramanan Siri și Arian Perth fuseseră la un pas de moarte. Nume, înregistrări, mărturii. Un lanț complet al violenței care precedase noaptea răzbunării.

După săptămâni de audieri, verdictul final fu citit.

-În numele legii,

Curtea de Casație, deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea din Baha, constată că aceasta este nelegală și netemeinică, motiv pentru care dispune:

Anularea în totalitate a sentinței atacate.

În rejudecare, condamnă pe inculpatul Taro Daho la pedeapsa de douăzeci de ani de detenție, pedeapsă ce urmează a fi executată integral, în regim de maximă siguranță, în penitenciarul special de înaltă securitate „Valea Morții”, situat în apropierea orașului Shak.

Dispune menținerea inculpatului în stare de detenție.

Hotărârea este definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică.

În sală, pentru o clipă, fu liniște.

Apoi o voce subțire, clară, se ridică din rândurile din spate:

– Taro Daho, pentru mine ești un erou!

Toate privirile se întoarseră.

O fată de vreo doisprezece ani, cu păr roșcat împletit în codițe și cu ochi albaștri, stătea în picioare, tremurând, dar hotărâtă.

Taro își întoarse capul. O privi o secundă. În colțul gurii i se desenă ceva ce nu era zâmbet, dar nici durere.

Apoi fu scos din sală. Ușile se închiseră în urma lui.

Răzbunarea se încheiase, dar nu cu pace, ci cu adevăr.

……………..

2 săptămâni mai târziu.

Vorbitorul penitenciarului era o încăpere rece, separată de un perete gros de sticlă armată. Lumina albă, dură, nu lăsa loc de umbre. Când Taro Daho intră, încătușat, mersul îi era drept, sigur, ca și cum ar fi pășit într-un birou, nu într-o închisoare de maximă securitate.

Etan Siri ezitase să vină, dar Taro insistase. Avea lucruri importante de vorbit cu el, chiar dacă abia se cunoșteau.

Se ridică imediat în picioare. Pentru o clipă, privirile lor se întâlniră fără grabă, fără dramatism.

Taro ridică receptorul.

– Credeam că-ți va fi frică să vii până aici, spuse calm, cu o umbră de ironie în voce. 

Etan înghiți în sec și zâmbi strâmb.

– Nu prea pari afectat de situație.

– N-am timp de asta.

Taro se așeză pe scaun.

– Am ceva important de vorbit cu tine.

Etan înțelese imediat. Își apropie receptorul.

– Spune.

-Vreau să preiei toate afacerile mele.Clinica din munții Hocha, flota de veliere. Nu-ți cers ă faci contrabandă tu însuți, am oamenii mei care îmi rămân fideli. Dar am nevoie de cineva care gestionează.
Etan rămase surprins și înclină ușor capul, privirea rămânând fixă. Gândi imediat că Taro Daho era nebun, omorâse oameni, primise 20 de ani de detenție într-una dintre cele mai grele închisori. Și în loc să se îngrijoreze de viața lui, el se gândea la afacerile de afară.

Taro Daho spuse cu hotărâre :
– Când ies de aici, vreau să fie mai solide decât le-am lăsat.

Etan își strânse maxilarul.

– Douăzeci de ani, Taro…

– Douăzeci de ani trec ca vântul, îl întrerupse brusc bărbatul Omega.
Un colț al gurii i se ridică într-un zâmbet scurt.

– Ai idee câte planuri poți face în douăzeci de ani?

Etan râse scurt, dar ochii îi erau umezi și inima strânsă.Bărbatul acesta se sacrificase pentru ca familia lor să fie în securitate.

–Te comporți de parcă ai pleca într-o delegație.

– Exact așa și e. 

Vocea lui Taro rămase fermă.

– O delegație mai lungă.

Urmă o tăcere grea, densă și Etan fu primul care o rupse.

–O să am grijă de tot, de contracte, de oameni, de numele tău.
Își coborî privirea pentru o secundă, apoi o ridică din nou.
– Oricum, eu și Mila am decis să-l urmăm pe Rama în Teritorii. Îți datorez asta. Pentru ce-ai făcut pentru toți.

Taro nu se emoționă și nu replică, doar dădu ușor din cap.

–Nu-mi datorezi nimic.
Tăcerea se lăsă pentru câteva momente, apoi Taro spuse calm :
– Doar să nu lași nimic să se prăbușească.

– N-o să se prăbușească, promit. Vom veni să te vedem 1 dată pe lună , avocații s-au bătut ca niște lei ca să obțină această favoare.

Gardianul bătu ușor în ușă, timpul se încheiase. Taro se ridică, încă o dată drept, neclintit.

–Salutări tuturor celor de acasă, Etan.
Zâmbetul lui fu calm, aproape senin.
– Și…să nu uiți… vreau să mă întorc într-o lume care merge înainte, nu una care m-a așteptat.

Etan rămase pe loc, cu receptorul în mână, urmărindu-l cum era condus afară.

Pentru prima dată de când fusese pronunțată sentința, înțelese un adevăr simplu: Taro Daho nu fusese înfrânt, doar își mutase lupta pe termen lung.