Dinte pentru dinte- Capitolul 70

Întors la hotel, Yuan Yang nu mai avu răbdare și scoase imediat telefonul ca să-l sune pe Gu Qing Pei.

Apelul se conectă rapid, iar de la celălalt capăt al firului se auzi vocea calmă a lui Gu Qing Pei.

– Yuan Yang.

– Unde ești? L-ai văzut pe Wang Jin? N-ai luat cina cu el, nu-i așa? Ai ajuns acasă?

– M-am întors acasă după ce am luat cina cu el.

Yuan Yang pufni nemulțumit.

– Și despre ce ați vorbit?

Gu Qing Pei zâmbi amar.

– Yuan Yang, nu mă mai verifica așa. M-ai epuizat complet. Nu mai am energie să mă ocup de nimeni altcineva.

Yuan Yang tăcu o clipă, apoi spuse:

– După ce pleci din firmă, odihnește-te o vreme. Oriunde vei merge, vin și eu cu tine.

Gu Qing Pei oftă.

– Dacă nu poți fi lângă mine, fă ce ai de făcut.

– Vreau doar să te urmez. Sau să mă urmezi tu pe mine.

– Yuan Yang, nici tu nu poți să mă urmezi, nici eu nu te pot urma pe tine. Dacă nu te maturizezi repede… nu pot avea grijă de un copil toată viața.

Yuan Yang simți o înțepătură în piept.

– Rămâi doar acolo unde te pot vedea. O să te fac să mă privești cu alți ochi.

Gu Qing Pei rămase tăcut.

Yuan Yang își lipi telefonul de obraz, de parcă asta l-ar fi adus mai aproape de el, și șopti:

– Mi-e dor de tine.

Gu Qing Pei își acoperi ochii. Singurătatea și neputința aceea puteau frânge inima oricui.

– Unde ești? întrebă cu voce răgușită.

– Am ceva de rezolvat. Mă întorc mâine.

– La ce oră mâine? Ce-ar fi să-ți fac crab cu curry?

– Poate chiar diseară… da, îmi place mult.

Vorbiră ca orice cuplu obișnuit, despre lucruri mărunte, fără sens, fără să atingă presiunile care îi apăsau. De parcă toate problemele ar fi dispărut. Doar o convorbire telefonică și o discuție despre ce vor mânca.

Atât.

Doar Gu Qing Pei știa că, după terminarea sărbătorilor, relația lor avea să se termine și ea.

După ce închise, Gu Qing Pei se uită la camera goală și își dădu seama că nu avusese niciodată atâta timp liber.

Gândul că urma să-și piardă locul de muncă îl făcea, paradoxal, mai puțin anxios. Nu mai trebuia să stea peste program, nici să ofere cadouri, nici să alerge după clienți. Nici nu mai știa ce ar trebui să facă.

Se uită la ceas. Supermarketul încă era deschis. Decise să cumpere câteva lucruri ca să gătească o masă bună pentru Yuan Yang a doua zi.

Era supermarketul pe care îl frecventau amândoi. Împingând căruciorul printre rafturi, unele gustări îi aduseră imediat în minte pe Yuan Yang. El nu le mânca niciodată, dar lui Yuan Yang îi plăceau, iar de obicei jumătate din cărucior se umplea cu ele. Fără să-și dea seama, le puse pe toate în cărucior.

Supermarketul se pregătea să se închidă. Erau foarte puțini oameni. Gu Qing Pei se uită instinctiv înapoi și văzu produsele pe rafturi, aliniate, așteptând să fie alese.

Dar nu era nimeni.

Strânse mânerul căruciorului cu mâinile tremurânde. Nu se simțise niciodată atât de singur.

Nu petrecuse mult timp cu Yuan Yang, dar prezența acestuia era atât de puternică încât, fără să-și dea seama, ajunsese să-l considere parte din viața lui. Casa, împrejurimile, chiar și supermarketul — Yuan Yang era peste tot. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi dispărut brusc?

Gu Qing Pei nu mai îndrăzni să se gândească.

Plăti în grabă și fugi.

Ajuns acasă, îi trimise un mesaj lui Yuan Yang: Unde ești? Pot veni la tine?

Yuan Yang sună imediat, cu voce neliniștită.

– Ce s-a întâmplat? Ești bine?

– Nu e nimic. Mă plictisesc acasă. Unde ești? Pot veni?

– Nu sunt în Beijing.

– Aha… dezamăgirea i se simțea în glas.
– Atunci lasă. Întoarce-te devreme mâine.

– Ți-e dor de mine?

Gu Qing Pei râse încet.

– Da.

Yuan Yang zâmbi.

– Mă întorc imediat ce termin mâine. Ce-ar fi să reprogramăm vacanța? Aș vrea să merg din nou cu tine.

Gu Qing Pei zâmbi amar.

– Bine.

După ce închise, amândoi rămaseră treji toată noaptea, fiecare pierdut în propriile gânduri.

A doua zi, în timp ce Yuan Yang și Qin Ze căutau dovezile la Liu Qiang, Gu Qing Pei primi un telefon de la Yuan Lijiang, care-i ceru să vină să predea anumite lucruri.

Din fericire, Yuan Lijiang nu veni personal. Trimise câțiva directori din conducere pentru a se asigura că proiectele vor continua fără probleme după Anul Nou.

Așa cum se așteptaseră, înainte de plecare, Liu Qiang își contactase fiul cel mare, născut din prima căsătorie. Un adolescent de șaisprezece–șaptesprezece ani, lipsit de orice scrupule.

Era singura rudă apropiată pe care nu o localizaseră încă. Apelul le dezvălui însă  poziția. Qin Ze și oamenii lui îl prinseră imediat.

După aceea, fosta soție, amanta și părinții lui Liu Qiang, aflați deja sub supraveghere, fură plasați în arest la domiciliu.

Yuan Yang îl prinse pe Liu Qiang chiar înainte de îmbarcare.

Nu mult după aceea, Qin Ze îl anunță că materialele fuseseră găsite în hotelul unde stătea fiul lui Liu Qiang și că se verifica numărul copiilor existente.

Yuan Yang voia să-l interogheze personal, dar se grăbea să se întoarcă la Gu Qing Pei. Liu Qiang urma oricum să-și petreacă viața în închisoare.

Ajunse acasă înainte de cină. Gu Qing Pei purta un șorț și pregătea sosul de curry, iar casa era plină de miros apetisant.

De îndată ce intră, Yuan Yang îl prinse strâns și îl sărută cu putere. Povara din suflet i se ridicase. Putea, în sfârșit, să-l privească fără vină.

Gu Qing Pei îl apucă de umăr, îi ținu capul și preluă inițiativa. Sărutul le aprinse sângele.

Yuan Yang își strecură mâna sub hainele lui.

– Nu ți-e foame? Nu mâncăm? întrebă Gu Qing Pei, fără suflare.

– Vreau să te gust mai întâi…

Îi smulse șorțul și îl duse pe jumătate târându-l, pe jumătate ridicându-l, până pe canapeaua mare din piele.

– Miros a curry, râse Gu Qing Pei.

– Perfect pentru pofta de mâncare.

Continuară până când seara se lăsă complet.

Obosiți, rămaseră îmbrățișați, fără să vorbească, până când sună telefonul.

Yuan Yang văzu numele afișat și sprâncenele i se încruntară.

– Alo, tată.

– Întoarce-te imediat.

– Am treabă.

– Dacă ai probleme, vii acum.

– După ce mănânc.

– Nu ai nevoie de mâncare. Ai stat acasă o singură zi de sărbători. Vino și explică-mi de ce ai fost la Tangshan.

Yuan Yang închise repede.

Gu Qing Pei îl privi atent.

– Ai fost la Tangshan ieri? Pe cine căutai?