Masca Perfecțiunii-Capitolul 35

– Vei fi dus la secție.

Vocea avocatului era joasă, dar tăioasă.

Se aplecă puțin spre geamul mașinii de poliție, privindu-l pe Will direct în ochi. În privirea lui se citea clar furia… dar și îngrijorarea.

– Nu scoți un cuvânt până nu ajung eu la tine, ai înțeles? îi ordonă el ferm.

Will îl privi câteva secunde.

Chipul îi era încă tensionat, respirația grea, iar pumnii îi tremurau ușor în cătușe.

Dar aprobă tăcut.

Avocatul continuă rapid, vorbind repede, calculat, ca un om care deja își făcea planul în minte.

– Prima dată voi merge la spital să aflu gravitatea lui Noah…

Se opri o fracțiune de secundă.

Privirea lui deveni mai serioasă.

– Apoi la Melisa.

Numele ei îl făcu pe Will să clipească încet.

În pieptul lui apăru o strângere grea.

Melisa.

Chipul ei rănit îi apăru din nou în minte.

Ochii aceia goi.

Maxilarul i se încleștă.

Dar nu spuse nimic.

Doar încuviință din cap încă o dată.

Unul dintre ofițeri făcu semn avocatului să se îndepărteze.

– Domnule, vă rog să faceți un pas în spate.

Avocatul ridică mâinile ușor, iritat, dar se retrase.

Ușa mașinii fu trântită.

Un alt polițist se urcă la volan.

Motorul porni.

Girofarurile se aprinseră imediat.

Lumina albastră începu să pulseze peste fațada blocului.

Sirena tăie liniștea nopții.

Mașina porni brusc de pe loc.

Will rămase pe bancheta din spate, cu mâinile încătușate în față.

Privirea lui era fixată pe stradă, prin geamul murdar.

Dar nu vedea nimic.

Mintea lui era în altă parte.

La Melisa.

La lacrimile ei.

La frica din ochii ei.

La trupul ei tremurând pe marginea patului.

Mașina de poliție dispăru pe colțul străzii.

Avocatul rămase câteva secunde nemișcat în mijlocul trotuarului.

Respira adânc.

Încerca să își controleze gândurile.

Situația scăpase complet de sub control.

Și totul se putea transforma într-un dezastru.

Își întoarse privirea spre ambulanța care dispăruse deja.

– La naiba… murmură printre dinți.

Apoi se întoarse brusc și alergă spre propria mașină.

Deschise portiera cu o mișcare grăbită și se urcă la volan.

Trânti ușa.

Motorul porni imediat.

Dar înainte să plece, scoase telefonul din buzunar.

Degetele îi alunecară rapid pe ecran.

Găsi numele: Melisa Morgenstern.

Apăsă apel.

Telefonul sună o dată.

De două ori.

Apoi se deschise.

– Domnule avocat?

Vocea Melisei era tremurată.

Panicată.

Ca și cum ar fi așteptat acel telefon.

Avocatul închise ochii o clipă.

Știa că următoarele cuvinte aveau să o lovească puternic.

– Melisa…

Inspiră adânc.

– Avem o problemă.

La capătul celălalt se făcu liniște.

Doar respirația ei se auzea în telefon.

Avocatul își porni mașina și ieși brusc din parcare.

– Vin să te iau acum, spuse el.

Vocea lui era fermă.

Decisă.

Nu îi dădu timp să pună întrebări.

Apăsă butonul și închise apelul.

Telefonul căzu pe scaunul din dreapta.

Apăsă accelerația.

Mașina porni în viteză pe strada întunecată.

În mintea lui era deja clar.

Noah la spital.

Will în arest.

Iar Melisa…era singura care putea schimba totul.

Melisa era deja afară când mașina avocatului opri în fața casei familiei Morgenstern.

Stătea nemișcată pe treptele largi din piatră, sub lumina palidă a felinarului din curte. Noaptea era rece, iar vântul mișca ușor ramurile copacilor din grădină.

Purta un palton închis la culoare, strâns bine în jurul trupului, ca și cum încerca să se apere de frig… sau de lume.

Când farurile mașinii o luminau pentru o clipă, avocatul o văzu clar.

Ea nu mai așteptă.

Coborî treptele rapid și deschise portiera din dreapta, urcând în mașină fără să spună nimic.

Ușa se închise încet.

În interiorul mașinii se lăsă o liniște grea.

Avocatul întoarse capul spre ea…și se opri din respirat.

Chipul Melisei era palid.

Lovit.

Sub lumina slabă din bord se vedeau clar urmele violenței: vânătaia întunecată de sub ochi, buza ușor umflată, pielea iritată de pe obraz.

Ochii ei erau roșii și obosiți, ca și cum nu mai avea lacrimi, dar plânsese deja prea mult.

Avocatul înghiți în sec.

Pentru câteva secunde nu reuși să spună nimic.

Își întoarse privirea spre parbriz.

Maxilarul i se încordă.

– Cum este Will? întrebă Melisa brusc.

Vocea ei era panicată.

Fragilă.

Avocatul rămase tăcut.

Privea în gol, prin geam, ca și cum încerca să își pună gândurile în ordine.

Melisa îl privi speriată.

– Cum te simți? întrebă el încet.

Întrebarea o luă prin surprindere.

Clipi de câteva ori.

– Sunt…

Se opri.

Respirația îi tremura.

– Nu știu… spuse ea într-un final, cu glas stins.

Avocatul își întoarse din nou privirea spre ea.

Ochii lui erau acum reci.

Hotărâți.

– Va plăti pentru ce ți-a făcut…

Vocea lui deveni fermă.

– Mă jur.

Melisa nu răspunse.

Dar cuvintele lui aprinseră ceva în interiorul lui.

Văzând-o astfel… lovită… distrusă… simți cum în pieptul lui se ridica o furie puternică.

Și o dorință clară de protecție.

Melisa nu mai era doar clienta lui.

În momentul acela devenise o femeie care avea nevoie disperată de cineva care să o apere.

Își întoarse cheia în contact.

Motorul porni.

Mașina ieși încet din curte și intră pe stradă.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Melisa cu glas tremurat.

Avocatul ținea ochii pe drum.

– Will…

Se opri o clipă.

– Și eu aș fi reacționat la fel.

Melisa își întoarse brusc capul spre el.

Inima începu să îi bată mai tare.

– Dar acum… continuă el încet, mă rog ca totul să fie bine.

Respiră adânc.

– I-a surprins împreună. Pe Noah și Kara.

Melisa simți cum stomacul i se strânge violent.

Avocatul continua să vorbească, atent la drum.

– În apartamentul Karei. Acolo… el și Noah au avut o altercație.

Melisa simți că aerul dispare din jurul ei.

– Will a fost dus la secție… iar Noah la spital.

Cuvintele căzură grele în interiorul mașinii.

Pentru câteva secunde nu se mai auzi nimic.

Melisa rămase nemișcată.

Ochii ei se fixară în gol.

Apoi, încet…

respirația ei deveni sacadată.

Totul se prăbușea.

Din nou.

Will era arestat.

Noah era la spital.

Totul… din cauza ei.

Lacrimile izbucniră brusc.

Corpul ei începu să tremure.

– Este…

Vocea îi cedă.

– Nu pot…

Își duse mâna la piept, încercând să respire.

– Nu…

Avocatul observă imediat.

Trase brusc mașina pe dreapta.

Frânele scârțâiră ușor pe asfalt.

Se întoarse spre ea fără să mai stea pe gânduri.

O cuprinse ușor în brațe.

– Melisa…

Vocea lui era calmă.

– Respira.

Îi mângâia încet spatele, încercând să o liniștească.

– Nu ai voie să te destrami acum.

Melisa plângea necontrolat.

Umerii îi tremurau violent.

– Respira… șopti el din nou.

– Trebuie să îți aduni tot curajul… și toată puterea.

Ea clătină din cap, printre lacrimi.

– Nu mai pot…

Cuvintele ieșiră rupte.

– Viața mea este un coșmar…

Își duse mâinile la față.

– Mama…

Vocea i se frânse.

– Tata… Acum Will…

Lacrimile îi curgeau fără oprire.

– Noah…

Respirația i se tăie din nou.

– Cu abuzurile lui…

Își strânse paltonul mai tare în jurul ei.

– Nu mai pot…

Avocatul o ținea în continuare aproape, fără să spună nimic.

Melisa continua, cu glas sfâșiat:

– Inclusiv persoana pe care o credeam ca o soră…

Ochii i se umplură din nou de lacrimi.

– M-a trădat. De ce?

Își ridică privirea spre el, complet distrusă.

– De ce?

În interiorul mașinii se lăsă o liniște apăsătoare.

Avocatul inspiră adânc.

Își strânse ușor brațele în jurul ei, ca și cum ar fi vrut să îi transmită stabilitate.

– Pentru că uneori…

Vocea lui era calmă, dar grea.

– Oamenii sunt mai slabi decât credem noi.

Melisa îl privi fără să înțeleagă.

El continuă încet:

– Dar tu nu ești slabă.

Se retrase puțin, privindu-i chipul rănit.

– Ai supraviețuit unui monstru lunii de zile.

Ochii lui deveniseră hotărâți.

– Și încă ești aici.

Melisa clătină ușor din cap.

– Nu mai știu dacă pot…

Avocatul îi șterse ușor o lacrimă de pe obraz.

– Poți.

Vocea lui era fermă.

– Pentru că de data asta nu mai ești singură.

Se uită direct în ochii ei.

– Eu sunt aici. Și Will este aici.

Melisa închise ochii, iar lacrimile îi curseră din nou.

Avocatul continuă:

– Iar dacă Noah crede că mai poate scăpa…

Maxilarul i se încordă.

– Se înșală.

Porni din nou motorul.

Mașina reveni pe drum.

– Acum mergem la spital.

Melisa își șterse încet lacrimile.

Privirea ei deveni puțin mai stabilă.

În depărtare, luminile orașului tremurau în noapte.

Iar undeva…în spatele lor…

se pregătea deja furtuna care avea să le schimbe definitiv viețile.