Cutia roșie
Pov din perspectiva lui Jay-jay
Trei ore! Da… chiar le-am numărat. Am numărat cât timp am stat privind mica cutie roșie.
Nu pentru că nu aș avea nimic de făcut în viață și doar stau să mă uit la ea. Pur și simplu nu mă pot abține. Nici măcar nu am făcut vreun proiect împreună cu persoana care s-a gândit să-mi dea cutia asta.
Există măcar vreun proiect?!
Mă gândesc la asta mai târziu. Weekendul abia începe și am destul timp să-mi bat capul. Sincer, deja obosesc uitându-mă la ea.
Am nevoie de răspunsuri la multe întrebări. Desigur, prima este „De ce?”. De ce mi-a dat un inel? E ziua mea? Exclus.
A doua întrebare era „Pentru ce?”. Pentru ce este acest inel? Un semn de prietenie?
Și ultima întrebare… „Ce?”. Ce se întâmplă cu adevărat cu Yuri și ce este în mintea lui? Are legătură cu banii lui? Nu, pentru că este deja absurd de bogat.
Mi-am scărpinat frustrat scalpul. Oricât de mult aș fi vrut să-i scriu lui Yuri, nici măcar nu voiam să-mi ating telefonul. Și nici nu știam ce să-i spun.
— Este un inel?
Întrebarea mă scoase imediat din gânduri.
M-am întors rapid.
— Mătușă…
Am ascuns imediat cutia între perne.
— Ai ascuns-o, dar am văzut-o, spuse ea și se așeză lângă mine.
— N-nu e nimic… Nu-i acorda atenție.
Mătușa îmi zâmbi. Avea acel zâmbet de om care clar nu mă credea și care se distra pe seama mea.
Dintr-o dată luă cutia. Chiar și ascunsă între perne, tot reușise să o găsească.
— Lasă-mă să văd.
Nu mai aveam ce spune. Să mă lupt cu ea? N-aveam cum.
Deschise cutia și îi văzui ochii mărindu-se de uimire.
Scoase inelul și îl privi atent.
— Un inel cu diamant… Cineva te-a cerut în căsătorie?
Am negat imediat din cap.
— Nu… De ce?
— Am văzut inelul acesta într-o revistă. Este un inel de logodnă.
I-inel de logodnă?
De ce mi-ar da Yuri un inel de logodnă? Simțeam că mă doare capul. Eram complet confuz.
Mătușa Gema îmi luă brusc mâna și îmi puse inelul pe deget.
— Se potrivește perfect…
Zâmbea larg.
L-am scos imediat și l-am pus la loc în cutie. Trebuia să vorbesc cu Yuri. Avea nevoie să-mi explice ce înseamnă asta.
— Cine ți l-a dat? întrebă ea pe un ton jucăuș.
Mi-am mușcat buza de jos. Sună ridicol dacă spun „un prieten”.
— Cineva… de care nu sunt sigur dacă îmi place.
Mătușa izbucni în râs.
Nu știam dacă răspunsul meu fusese amuzant sau doar absurd.
— Ți-a dat un inel și tu nu știi dacă îl placi?
Am dat doar din cap.
Ea îmi strânse mâna ușor.
— Jay-jay… Învață să simți. Nu deveni amorțit.
— Simt. D-doar că nu vreau să-mi fac speranțe degeaba.
Mătușa râse încet. Îmi dădu părul de pe frunte și mă privi cu blândețe.
— Jay-jay al nostru este chiar o fetiță.
Mă sărută pe frunte.
Sincer, în momentele acelea simțeam că ea este mama mea adevărată. Chiar și când locuiam cu bunica, mătușa Gema nu încetase niciodată să mă facă să simt că puteam veni la ea oricând.
— Hai, vino să mănânci. Te strig de ceva timp, dar nu m-ai auzit. Erai prea ocupat cu inelul acela.
Mi-am frecat ceafa jenat.
— Ah… îmi pare rău.
Mătușa se ridică și o urmai. Mai întâi pusei cutia pe birou, apoi merserăm în sufragerie unde erau fratele meu și Tito Julz. Era și Aries acolo, cu expresia aceea de parcă cerul tocmai îi căzuse în cap.
— Așază-te, Jay… Mănâncă, îmi spuse Tito Julz.
M-am așezat și am început să mănânc. În timp ce luam masa, Tito și fratele Angelo discutau între ei. Din când în când intra și mătușa Gema în conversație, însă eu și Aries doar ne aruncam priviri ciudate.
Iar începe să devină ciudat…
După un timp observai că mă privea tot mai des, cu sprâncenele încruntate. Parcă era posedat iar.
Serios, el și Keifer chiar sunt o echipă. Amândoi sunt niște șerpi. Au aceeași privire rece și aceeași minte periculoasă. Poate de aceea îi compară lumea cu Regele Șerpilor.
Stăteam liniștit când telefonul sună brusc. Una dintre menajere răspunse.
— Domnișoară Jay-jay… Este pentru dumneavoastră.
— Cine este? întrebă fratele meu.
— Mama lui Jay-jay.
Am încremenit amândoi. Toți ochii se întoarseră imediat spre mine.
Nu voiam să răspund, însă știam că Angelo se va supăra dacă refuz.
M-am ridicat și am mers spre telefonul fix din sufragerie. La început am ezitat să vorbesc.
— H-alo…
— Jay-jay?
Aproape că mi s-au înmuiat picioarele când i-am auzit vocea.
De cât timp nu o mai auzisem spunându-mi numele?
— Da… eu sunt.
— În sfârșit am reușit să vorbesc cu tine! De ce nu erai acolo când am venit? Știi cât de mult am vrut să te văd? Mi-e dor de tine!
— De ce? am întrebat aproape în șoaptă.
— Cum adică de ce? Ești fiica mea! Vreau să fiu cu tine! Am atât de multe să-ți spun! Mă mărit!
— De ce nu mi-ai spus că tata a fost aici? am întrerupt-o.
Pe cealaltă parte se lăsă liniștea. Îi auzeam doar respirația.
Știam că nu poate răspunde.
— Jay-jay… draga mea… este complicat… Mama nu putea să-ți spună…
Nici măcar nu am mai ascultat.
Am lăsat încet receptorul fără să închid apelul complet. Putea să vorbească singură în vânt.
Poate că era nepoliticos, dar nu voiam să-i aud explicațiile. Era inutil. Știam deja că avea să găsească doar scuze.
M-am întors în sufragerie și mi-am continuat masa de parcă nimic nu se întâmplase.
Nu le-am spus că mama încă vorbea la telefon.
— Ce a spus mama ta? întrebă Tito Julz.
— Doar m-a salutat, am răspuns repede.
— Atât? Parcă nici nu ai vorbit cu ea, comentă mătușa Gema.
Pentru că nici nu voiam să o ascult.
— I-am spus că mănânc și că o să vorbim mai târziu…
Observai imediat cum Aries ridică o sprânceană. Nu știam dacă își dăduse seama sau nu.
Am terminat mâncarea cât de repede am putut. Simțeam că dacă află ce făcusem, mă vor urî imediat.
— Am terminat.
M-am ridicat rapid și am fugit în cameră.
Când am intrat, primul lucru pe care l-am căutat a fost cutia cu inelul de pe birou.
Dispăruse.
M-am uitat și sub birou, poate căzuse. Nimic.
Unde putea să fie? O lăsasem chiar aici… decât dacă cineva intrase în cameră și—
— Cine ți l-a dat?
M-am întors imediat.
Aries stătea în pragul ușii, ținând cutia roșie în mână.
— Este doar un prieten, am răspuns.
— Nu sunt prost, Jay.
Nu am putut spune nimic. Parcă mintea mea era prea blocată ca să mai găsească explicații.
M-am apropiat repede și am încercat să iau cutia, dar el o ridică imediat.
— Cine ți-a dat asta? întrebă din nou, pe un ton autoritar.
La naiba…
— Y-Yuri… am șoptit aproape fără voce.
Nu spuse nimic. Se uită mai întâi la cutie, apoi la mine și o aruncă brusc spre pat.
Am prins-o înainte să cadă pe podea.
— Dă-i-o înapoi, porunci el.
L-am privit șocat.
— Ce?
— Dă-i-o înapoi! Și vreau să stai departe de ei.
M-am încruntat.
Serios? Parcă iar era posedat.
— De ce aș face asta?! Ai înnebunit?!
— Fă-o. O să vorbesc cu fratele meu și îi voi cere să te mute în altă secție.
Simții cum începe să-mi fiarbă sângele.
Eram în secția E de luni întregi. Trecusem deja două examene.
— Spune-i! Nu vreau! Nu mă mut!
Aries mă privi rece.
— De ce ești atât de încăpățânat?!
— Faci ce vrei!
Dintr-o dată mă apucă de haine și mă împinse în perete.
M-am speriat, însă am încercat să nu arăt asta.
— Ascultă-mă sau nu-ți vei mai vedea niciodată tatăl!
Am înghețat.
Ce voia să spună cu asta?
Îmi dădu drumul și se pregăti să plece, însă îi apucai imediat brațul.
— Ce înseamnă asta?!
Își smulse brațul.
— Înainte să plece, a venit aici. Vorbisem deja dacă poate să te vadă. Fratele meu nu a fost de acord, așa că a lăsat un număr de telefon și o adresă.
I-am prins mâna din nou, disperat.
— A-Aries… te rog…
— Fă ce ți-am spus și te voi ajuta să obții informațiile despre el.
Își trase mâna și ieși din cameră.
Eu am rămas pe podea, pentru că genunchii îmi tremurau prea tare ca să mă mai țină.
Aș putea vorbi cu tata dar…
Va trebui să stau departe de prietenii mei.
