Vântul rău din Răsărit, plăcerea trecătoare
Partea a 2-a
A doua zi, Xiao Yao veni, iar Hou o duse să vadă pietrele neprelucrate.
Și după prima întâlnire urmă a doua. Apoi a treia……și încă una.
Xiao Yao nu putu să nu admită că Hou era un bărbat foarte atrăgător.
Era chipeș, puternic, harnic și interesant. Când lucra devenea serios, iar când se distra părea lipsit de griji. Totuși, lipsa lui de griji era diferită de cea a lui Fang Feng Bei.
Fang Feng Bei chiar nu se preocupa de nimic, așa că nu își dorea nimic.
Pasiunea lui Hou venea din dorința de a stăpâni totul. Îndrăzneala lui nu era aceeași lipsă de teamă pe care o avea Fang Feng Bei, care într-adevăr nu se temea de nimic.
Spiritul aventuros al lui Hou exista doar în limitele a ceea ce considera că poate controla. Îi plăcea emoția, însă își proteja și viața. Probabil era exact genul de bărbat pe care și-l dorea Fang Feng Yi Yang.
Ambiția lui putea împlini toate dorințele unei femei pentru o viață întreagă, iar spiritul lui aventuros îi putea oferi emoții nesfârșite fără să o împingă spre pericol de moarte.
Hou știa că Xiao Yao era inteligentă și că exista un singur motiv pentru care un bărbat petrece timp cu o femeie. Nu o spusese niciodată direct și nu făcuse nimic evident, însă nici nu încerca să ascundă acest lucru.
Îi oferea lui Xiao Yao tot ceea ce credea că i-ar plăcea și o făcea cu o aparentă autoironie:
– Știu că poate nu îți va plăcea, însă acesta este modul meu de a-mi exprima sentimentele. Trebuie doar să accepți și apoi poți face ce dorești cu lucrul primit. Îl poți arunca sau îl poți dărui altcuiva.
Xiao Yao zâmbi. Nu era de mirare că până și Xing Yue spunea că Hou era foarte generos.
Lucrurile pe care i le oferea lui Xiao Yao erau lucruri pe care poate nici Zhuan Xu nu le-ar fi oferit propriilor concubine, iar apoi ar fi spus cu atâta lejeritate că poate face orice cu ele.
Din primăvară până în vară, cei doi deveniseră treptat mai apropiați.
Într-o după-amiază de vară, Hou o luă pe Xiao Yao într-o bărcuță și merseră pe apă să se joace printre pești și să culeagă nuferi.
Hou și Xiao Yao săriră în apă și se jucară fără griji.
Hou știa că puterile lui Xiao Yao erau slabe și, într-o joacă, o conduse tot mai adânc până când aproape că rămase fără aer.
Voia să o ajute, însă Xiao Yao zâmbi și scoase din haină un ametist-pește pe care îl puse în gură. Acum putea să își țină respirația mai mult decât el sub apă.
Ieșiră la suprafață.
Xiao Yao urcă în barcă, scoase ametistul și îl șterse cu o bucată de pânză.
Piatra strălucea într-un violet intens și atârna de un lanț la gâtul ei.
Hou spuse:
– Deci ametistul-pește a ajuns la tine. Jing ți l-a dat, nu? Acum mulți ani a spus că un om misterios îl cumpărase, însă până la urmă chiar el îl cumpărase.
Xiao Yao răspunse direct:
– Jing mi l-a dăruit.
Hou remarcă:
– Deci nu este că nu îți plac toate bijuteriile. Jing știe cu adevărat ce îți place.
Xiao Yao zâmbi.
– De fapt, totul are legătură cu tine. Îți amintești când am mers cu toții pe mare și ai capturat un pește-monstru din care ai scos un rubin-pește? Eu și Xing Yue am fost fermecate de el. Îl voiam foarte mult, însă Xing Yue l-a cerut prima. Tu ai refuzat și, pentru că atunci nu te cunoșteam bine, nici măcar nu am întrebat. Mai târziu i-am întrebat pe Feng Long și Jing despre el și am vrut chiar să-l rog pe tata să-mi găsească unul. Dar asemenea lucruri depind de noroc și nici Palatul Gao Xing nu putea obține ușor unul atât de frumos. Nu îmi plac cele obișnuite și am fost foarte dezamăgită. Dar Jing a continuat să caute și mi-a adus acest ametist-pește.
Hou își aminti acea zi. Xing Yue îi ceruse într-adevăr piatra și el refuzase.
Xiao Yao stătuse apoi cu Feng Long și Jing discutând despre ea. Furia îi urcă în piept, însă zâmbetul rămase pe fața lui.
– Deci eu sunt cel care l-a ajutat pe Jing.
Xiao Yao spuse:
– Se întunecă. O să ne întoarcem aici.
Hou întrebă:
– Peste trei zile?
– Sigur!
Trei zile mai târziu, Xiao Yao se întâlni din nou cu Hou.
El vâsli bărcuța printre nuferi, apoi se opri și întrebă:
– Pot să văd ametistul-pește?
Xiao Yao îl scoase și i-l întinse. Hou îl ținu în palmă și zâmbi rece în sinea lui.
Jing depusese într-adevăr mult efort. Probabil îl făcuse chiar el.
Hou îi spuse lui Xiao Yao:
– Închide ochii.
– De ce?
– Închide-i și vei vedea.
Xiao Yao îi zâmbi și refuză. Hou tuși ușor și aproape imploră:
– Ai încredere în mine. Închide ochii.
Xiao Yao îi închise.
Hou îi puse lanțul înapoi la gât și spuse:
– Acum poți să îi deschizi.
Xiao Yao deschise ochii și râse.
– De ce atâta mister doar ca să-mi pui colierul înapoi?
Hou arătă spre pieptul ei. Ea își coborî privirea.
Un rubin-pește uriaș și strălucitor, chiar mai mare decât ametistul ei, atârna la gât.
Îl ridică imediat și ochii i se umplură de uimire.
– Mi-l oferi mie?
Hou răspunse:
– Da. Însă poți purta doar un singur colier, iar dacă îl vrei pe acesta, atunci nu mai poți purta ametistul-pește.
Își deschise palma. În ea se afla colierul cu ametistul-pește. Xiao Yao îl privi și își încruntă sprâncenele. Scoase imediat rubinul și i-l întinse rece.
– Cadoul tău nu este sincer, așa că nu mă interesează.
Hou nu luă rubinul înapoi. Ținând ametistul în palmă, spuse aproape rugător:
– Voiam doar să spun că într-o zi va trebui să alegi. Dar voi aștepta. Voi aștepta până când vei dori.
Xiao Yao zâmbi și legănă rubinul în aer.
– Nu îmi place să fiu presată. Indiferent cât de extraordinar este ceva, dacă mă presezi, nu îl voi dori.
Hou o crezu. Foarte puține femei din lume ar fi renunțat la Chi Sui Feng Long.
Deci Xiao Yao chiar era diferită.
– Voi păstra acest ametist pentru tine. Mai târziu poți veni să-l ceri înapoi sau îl poți arunca. Tu decizi.
Xiao Yao zâmbi și își puse rubinul la gât. Se mai jucară puțin pe lac, apoi Hou o conduse înapoi.
Xiao Yao rămase calmă până când se întoarse pe Vârful Xiao Yue și intră în căsuța ei de bambus. Apoi o îmbrățișă imediat pe Shan Hu și începu să sară prin cameră de entuziasm.
– L-am găsit! În sfârșit l-am găsit!
Shan Hu se clătină amețită.
– Ce ai găsit?
Xiao Yao răspunse:
– Am găsit cheia care va deschide adevărul.
Având în vedere atitudinea lui Hou față de bijuterii, chiar și un rubin-pește atât de rar, obținut doar prin noroc, nu însemna mare lucru pentru el.
Faptul că îl păstrase timp de peste șaizeci de ani însemna că fusese un dar pentru Yi Yang. Însă Jing văzuse acel rubin înainte, iar Yi Yang era soția lui Jing deci nu putea să îl poarte.
Yi Yang știa că îl înșela și nu și-ar fi asumat riscul să-l păstreze, iar Hou nu și-ar fi asumat nici el riscul. Prin urmare, chiar dacă îi fusese oferit ei, rubinul rămăsese la Hou. Probabil Yi Yang îl purta doar când era singură cu el.
De când se născuse copilul, Yi Yang și Hou deveniseră și mai atenți să își păstreze aparențele. Nu se întâlniseră niciodată în privat și chiar se certaseră în public.
Rubinul acela stătuse probabil uitat într-o cutie ascunsă undeva.
Abia când văzuse ametistul lui Xiao Yao își amintise de acel trofeu al victoriei.
Un obiect păstrat zeci de ani într-o cutie putea fi folosit fără ezitare pentru a cuceri o altă femeie, mai ales dacă femeia aceea era persoana pe care Jing o iubea cu adevărat.
Xiao Yao îi ceru lui Zhuan Xu să organizeze încă un banchet și, la fel ca înainte, trebuia să fie pe apă și să îi invite pe Hou, Jing, Yi Yang și Chang.
Zhuan Xu întrebă:
– În ultima vreme petreci mult timp cu Hou. Ce se întâmplă?
Deși Xiao Yao fusese discretă cu întâlnirile ei, nu îi ascunsese nimic lui Zhuan Xu.
Zâmbi.
– Vei afla curând ce pun la cale.
Zece zile mai târziu, Concubina Li Jie organiză un banchet pentru prieteni, cu o excursie prin cheile Sheng Nong.
Era vară, astfel că alesese firesc o plimbare cu corăbiile.
Concubina Li Jie era verișoara mai mare a conducătorului tribului, Li Jie Chang. Era o femeie deschisă și plăcută, care își invitase prietenii apropiați și pe cei ai lui Chang. Erau în jur de douăzeci de invitați și toți urcară pe corăbii și porniră spre mijlocul lacului.
Când Xiao Yao ajunse, toți invitații erau deja prezenți. Privirea ei trecu peste Jing și Yi Yang înainte să se oprească asupra lui Hou. El îi zâmbi. Ea îi întoarse zâmbetul înainte să se așeze în spatele Concubinei Li Jie.
După încheierea reprezentației muzicale, invitații se împărțiră în grupuri și începură să discute.
Concubina Li Jie vorbea cu Yi Yang despre modă, în timp ce Xiao Yao și Shan Hu stăteau lângă balustradă admirând priveliștea. Chang îl târî pe Jing până la Xiao Yao și întrebă iritat:
– Ce relație ai cu Hou?
Din primăvară până în vară, Xiao Yao se întâlnise cu Hou de zeci de ori și nu era ceva ce putea fi ascuns de liderii clanurilor și triburilor.
Xiao Yao se temuse că Jing sau Chang aveau să-i ceară explicații, așa că îi evitase.
Aruncă o privire spre Jing înainte să răspundă cu iritare:
– De ce te interesează ce relație am cu Hou?
Chang se înfurie:
– Dacă ești cu Jing, atunci nu ar trebui să te întâlnești singură cu Hou.
Xiao Yao râse rece.
– Sunt doar prietenă cu Jing și sunt doar prietenă cu Hou. Încetează să te bagi în treburile mele!
Hou stătea în umbră și auzi cuvintele lui Xiao Yao. Fața lui se întunecă.
Se întoarse apoi spre ceilalți și spuse:
– Am auzit că în acest lac există pești argintii care iubesc roua de nufăr, iar carnea lor are parfumul florilor de crin. Fie că sunt gătiți pe grătar sau în supă, sunt delicioși. Dar sunt foarte sensibili, se ascund în adâncuri și sunt greu de prins. Și trebuie gătiți imediat după ce sunt capturați, altfel carnea se acrește. Astăzi avem un bucătar excelent la bord și am și un ametist-pește, așa că mă duc să prind câțiva pentru toată lumea.
Concubina Li Jie râse:
– Dacă poți prinde câțiva, îi voi găti eu personal. Nu sunt chiar atât de slabă la gătit în comparație cu bucătarul.
Hou merse spre balustradă și scoase ametistul-pește strălucitor. Toți îl priviră.
Jing rămase încremenit. Cadoul pe care îl oferise lui Xiao Yao ajunsese în mâinile lui Hou. Durerea lui era evidentă.
Xiao Yao păru stânjenită și își coborî privirea ca să evite ochii răniți ai lui Jing. Hou îi privi înainte să se arunce în apă.
Abia după ce dispăru sub suprafață, Xiao Yao ridică privirea către Jing.
Expresia lui era liniștită asemenea apei, imposibil de citit. Ea făcu câțiva pași și se opri lângă el, însă nu încercă să explice nimic.
După un timp, Hou reapăru la suprafață ținând în mână un pește argintiu.
Toți aplaudară entuziasmați și atmosfera de pe corabie deveni imediat animată, în timp ce Concubina Li Jie își suflecă mânecile și merse spre bucătărie să pregătească peștele.
Hou observă că Xiao Yao și Jing stăteau unul lângă altul fără să zâmbească.
Zâmbi și îi făcu semn spre direcția lui Xiao Yao:
– Vrei să vii să prinzi pești argintii? Este distractiv.
Câțiva oameni săriră imediat în apă. Xiao Yao îl privi pe Jing și apoi sări fără un cuvânt în timp ce Jing îl privi fix pe Hou.
Hou plutea la suprafață și îi susținu privirea, de parcă voia ca Jing să vadă fiecare lucru clar. După ce Xiao Yao ajunse lângă el, Hou înotă încet împreună cu ea în depărtare.
Yi Yang văzu cum Hou făcu semn în direcția lui Xiao Yao și o invită în apă și atunci inima i se strânse. Chiar dacă și alte persoane intraseră în apă, ceva o neliniștea.
Își spuse că își imaginează lucruri. Poate Hou vorbise pentru toată lumea, nu doar pentru Xiao Yao.
Dar când Xiao Yao sări și înotă lângă Hou, chiar sub privirile tuturor, deși gesturile lor nu erau intime, instinctul ei feminin îi spunea că ceva nu era în regulă.
Yi Yang deveni neliniștită și privi spre Jing.
Îl văzu pe Chang spunând ceva furios, în timp ce Jing privea liniștit întinderea lacului.
Nu erau mulți oameni pe corabie, iar câțiva erau în apă, în timp ce ceilalți se aflau în jurul Concubinei Li Jie.
Yi Yang observă că nimeni nu îi acorda atenție și se strecură spre partea din spate a corabiei ca să asculte conversația dintre Chang și Jing. Nu îndrăzni să se apropie prea mult, însă învățase tir cu arcul încă din copilărie și auzul ei era foarte fin.
Îl auzi pe Chang menționând numele lui Hou și Xiao Yao și își concentră imediat atenția.
– Vrăjitoarea aceea se întâlnește în secret cu Hou o dată la câteva zile. Se plimbă împreună, admiră flori, urcă pe munți… spune că sunt doar prieteni, dar tu crezi asta? Eu nu!
Hou și Xiao Yao se întâlneau în secret? Yi Yang nu putea să creadă. Hou nu ar fi făcut asta.
Nu ar fi…
Aștepta ca Jing să respingă acele cuvinte. Dar Jing nu spuse nimic, ca și cum tot ce spusese Chang era adevărat.
Atunci…Hou și Xiao Yao chiar se întâlniseră în secret de ceva timp?
Privirea lui Yi Yang se întunecă și capul începu să-i amețească.
Chang continua furios:
– Și să nu crezi că totul vine doar din partea lui Hou. Când a chemat-o mai devreme, a sărit direct în apă și te-a lăsat aici! Jing, ai orbit? Cum ai putut să te îndrăgostești de o asemenea femeie…?
Yi Yang simți de parcă ar fi căzut într-o peșteră de gheață. Întregul corp îi tremura. Toată lumea știa despre Hou și Xiao Yao.
Toată lumea…
Mai puțin ea.
Concubina Li Jie strigă:
– Yi Yang! Yi Yang! Vino să guști peștele meu.
Yi Yang își adună cu greu calmul și forță un zâmbet.
Servitoarea îi întinse o farfurie cu pește, însă fie Yi Yang era prea tulburată, fie servitoarea fusese neatentă, pentru că sosul căzu pe rochia ei și lăsă o pată uleioasă.
Servitoarea îngenunche și începu să-și ceară iertare.
Yi Yang îi făcu semn cu mâna.
– Este doar o rochie. Mă duc să mă schimb.
Concubina Li Jie trimise imediat o altă servitoare să o conducă spre camerele interioare.
După ce se schimbă, servitoarea întrebă dacă dorea să se întoarcă, însă Yi Yang rămase așezată cu fața palidă și fără să spună nimic.
Servitoarea tăcu și ea și așteptă liniștită.
În mintea lui Yi Yang era un haos. Uneori simțea că totul era fals. Alteori că tot ce spusese Chang era adevărat. Nu era greu de verificat dacă trimitea pe cineva să cerceteze.
Chiar atunci când încerca să-și pună ordine în gânduri, ușa se deschise și Xiao Yao intră udă leoarcă. Îi făcu politicos un semn din cap și intră înăuntru.
Yi Yang își aminti că puterile lui Xiao Yao erau slabe și că, în timp ce ceilalți își puteau usca hainele instantaneu, ea trebuia să se schimbe.
Prin perdeaua subțire o putea vedea pe Xiao Yao schimbându-se.
Xiao Yao chicotea împreună cu Shan Hu.
– Nu vreau fusta aceea, adu-mi alta.
Doar auzul vocii lui Xiao Yao o irita pe Yi Yang. Era pe punctul să plece când Shan Hu ridică perdeaua și, înainte să cadă la loc, ochii lui Yi Yang surprinseră o străfulgerare roșie intensă.
Întoarse imediat capul să privească mai atent dar perdeaua acoperea din nou totul.
Yi Yang uită complet de bunele manière și merse și trase perdeaua deoparte.
Xiao Yao purta doar hainele de dedesubt, iar pe piept îi atârna un rubin-pește roșu aprins. Yi Yang aproape își pierdu echilibrul și se sprijini de perete.
Shan Hu spuse furioasă:
– Doamnă, Prințesa se schimbă.
Yi Yang părea că nu auzise nimic, doar continua să o privească pe Xiao Yao.
Își forță un zâmbet și întrebă cu nepăsare:
– Rubinul-pește al Prințesei este foarte frumos. Nu știu de unde poate fi cumpărat unul. Pot să-l văd?
Xiao Yao își puse rochia, scoase colierul și îl aruncă spre Yi Yang.
Ea îl prinse imediat, de teamă să nu se spargă.
Xiao Yao râse:
– Este doar un lucru mărunt. Doamna nu trebuie să-și facă griji. Nu este mare lucru dacă se strică.
Astfel de cuvinte Yi Yang auzise de multe ori de la oameni care voiau să arate cât de puțin le pasă de comori scumpe.
Trăind în clanul Tu Shan, oricât de rară era o comoară, ea o putea obține, însă astăzi înțelese în sfârșit că valoarea unui obiect nu era dată de prețul lui, ci de felul în care îl privea persoana care îl deținea.
Ea îl prețuise atât de mult încât și-ar fi folosit propriul corp ca să îl protejeze, dar pentru Xiao Yao era doar un fleac pe care îl putea arunca fără grijă.
Din prima privire, Yi Yang știuse deja că acel rubin-pește era cel pe care Hou i-l dăruise ei, însă nu voise să creadă. Trebuia să îl țină în propriile mâini ca să fie absolut sigură.
Atunci realiză că inima aceea pe care Hou ar fi trebuit să o ascundă și să o păstreze cu grijă fusese oferită unei alte femei care îl trata ca pe un lucru fără importanță.
Yi Yang îi întinse colierul înapoi.
– Este foarte frumos.
Xiao Yao îl primi zâmbind și îl puse din nou la gât. Yi Yang privi rubinul roșu ca focul care atârna pe pieptul lui Xiao Yao. Scotea și mai mult în evidență pielea ei albă ca zăpada și o făcea să pară și mai frumoasă.
Când Hou se întâlnea în secret cu Xiao Yao…
Oare rostogolise și acest rubin peste trupul ei și îi spusese: Numai un roșu ca focul se potrivește cu pielea ta albă ca zăpada.
Yi Yang se întoarse brusc și ieși.
Xiao Yao o privi plecând, iar zâmbetul dispăru de pe chipul ei.
Se așeză și oftă lung. Se simțea epuizată. Această bătălie începuse din primăvară și continuase până vara, iar acum făcuse tot ce putea.
Restul depindea de Jing.
Shan Hu îi aranjă în tăcere hainele.
– Prințesă, să vă aduc ceai fierbinte?
Xiao Yao clătină din cap.
– Nu. Mă odihnesc puțin și apoi plec cu o bărcuță. Trimite-i vorbă lui Jing să mă întâlnească în locul obișnuit după ce scapă de ceilalți.
– Așa voi face.
Xiao Yao ieși, gustă puțin din peștele argintiu și își luă rămas bun de la Concubina Li Jie.
Ea era o persoană foarte relaxată și nu se supără, însă întrebă:
– Maiestatea Sa ar putea veni curând. Nu vrei să aștepți?
Xiao Yao răspunse:
– Nu. Îl văd în fiecare zi oricum.
Concubina Li Jie pregăti imediat o bărcuță și Xiao Yao plecă, însă nu se întoarse pe Vârful Xiao Yue ci merse spre Vârful Cao Ao, spre căsuța mică rămasă neschimbată după toți acești ani.
În trecut, ea și Jing se întâlneau adesea acolo. Astăzi Xiao Yao privi în jur înainte să se așeze lângă marginea iazului și să îl aștepte.
După mult timp, Jing ajunse în sfârșit și se așeză lângă ea.
Xiao Yao îl privi din profil.
– Te-ai supărat când ai văzut că darul pe care mi l-ai făcut era în mâinile lui Hou?
Jing răspunse:
– Dacă într-adevăr i l-ai dat tu, nu m-aș supăra pe tine pentru un obiect. Xiao Yao, spune-mi ce plănuiești cu adevărat.
Xiao Yao zâmbi.
– Probabil deja ai ghicit câteva lucruri.
Jing spuse:
– Am o idee, însă sper să mă înșel. Xiao Yao, nu vreau ca tu să…
Xiao Yao scoase rubinul-pește din mânecă.
– Fie că vrei sau nu, partea mea s-a terminat. Restul depinde de tine.
Jing luă rubinul.
– Acesta este… rubinul-pește pe care Hou l-a obținut din peștele-monstru de pe mare cu ani în urmă?
Xiao Yao încuviință.
– Când l-ai văzut pe Hou ținând ceva ce îmi oferiseși tu, ai avut încredere că nu exista nimic între noi. Totuși te-a durut puțin, nu?
Jing zâmbi amar.
– Prima mea reacție a fost șocul și disperarea. Dar imediat am înțeles că plănuiai altceva. Nu știu exact ce și nici nu te pot ajuta, așa că singurul lucru pe care îl puteam face era să rămân calm și să nu am nicio reacție.
Xiao Yao își ascunse zâmbetul.
– Crezi că Hou și Yi Yang au același nivel de încredere ca noi? Când Yi Yang a văzut rubinul în mâinile mele, ce crezi că a gândit?
Jing înțelese imediat totul.
– Hou i-a oferit acest rubin lui Yi Yang, însă acum, ca să-ți câștige afecțiunea, ți l-a oferit ție.
Xiao Yao încuviință.
– La început a fost doar o bănuială, dar reacția lui Yi Yang de astăzi mi-a confirmat-o. Curând promisiunea lor se va destrăma. Yi Yang va merge cu siguranță să-l caute pe Hou, iar când Hou nu îi va putea da rubinul, ea va exploda și Hou va trebui să facă orice ca să o liniștească… înțelegi?
– Înțeleg.
Secretul comun dintre Hou și Yi Yang îi făcuse să acționeze împreună fără puncte slabe, dar Xiao Yao introdusese acum o fisură între ei și aveau să înceapă să se îndoiască unul de celălalt.
Jing își stăpâni emoțiile și gândi atent.
Apoi spuse:
– Xiao Yao, îmi poți împrumuta oglinda gorilei mistice?
Xiao Yao știa deja ce voia să facă.
Voia să înregistreze conversația dintre Hou și Yi Yang și să i-o arate mai târziu.
Scoase oglinda și îl învăță cum să o folosească după ce îi ceru o picătură din sângele sufletului său.
Îl avertiză:
– Siguranța ta trebuie să fie pe primul loc. Eu deja te cred, așa că nu este nevoie să folosești oglinda ca să-mi demonstrezi ceva.
Jing primi oglinda.
– Xiao Yao, mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine.
Xiao Yao oftă.
– Pentru ce îmi mulțumești? Mulțumește-ți ție! Dacă nu era din cauza ta, Hou nu ar fi fost atât de disperat să mă cucerească.
Jing o privi confuz.
Xiao Yao explică:
– Hou a încercat să o seducă pe Jing Ye și a eșuat. Apoi a mers după Lan Xiang, Jing Ye, Yi Yang și mine. Chiar crezi că am fost cu adevărat atrasă de el?
Jing înțelese treptat și expresia lui deveni incredulă.
– El… el vrea să demonstreze că este… mai bun decât mine?
Xiao Yao oftă.
– Planul meu avea limite, însă fără să vrei m-ai ajutat. Ai făcut atât de clar că mă vrei doar pe mine și pe nimeni altcineva, încât Hou a devenit și mai hotărât să mă cucerească și să te distrugă complet. Din cauza asta a ratat toate semnele capcanei mele.
Jing zâmbi amar.
– Nu este că am făcut clar că te vreau doar pe tine. El știa deja că te vreau doar pe tine. Suntem frați care au crescut împreună. Fratele meu mai mare a știut întotdeauna cum să mă distrugă cu adevărat.
Xiao Yao tăcu o vreme înainte să spună:
– Eu doar am întins plasa. Tu trebuie să o tragi acum. Indiferent cât de josnice sunt metodele pe care trebuie să le folosești, trebuie să afli fiecare cuvânt dintre Hou și Yi Yang. Vreau să aflu adevărul.
Jing răspunse:
– Și eu vreau să aflu adevărul!
Toți acești ani mersese printr-un întuneric fără sfârșit iar acum apăruse în sfârșit o rază de lumină și avea să o apuce indiferent de preț.
Cei doi mai rămaseră lângă iaz pentru puțin timp, apoi Xiao Yao spuse:
– Grăbește-te să pleci. După ce s-a întâmplat astăzi, poți să pari abătut și să te întorci târziu la Qing Qiu. Hou nu va bănui nimic.
Jing spuse:
– Mi-e teamă că Hou și Yi Yang ar putea avea reacții neașteptate…
așa că tu să nu pleci din Muntele Sheng Nong. Eu mă ocup de restul.
Xiao Yao îl avertiză:
– Și tu fii atent. Când un iepure este împins într-un colț, poate ataca chiar și un vultur. Așa că ai foarte mare grijă!
Jing zâmbi.
– Voi avea.
Jing, Yi Yang și Hou se întoarseră unul după altul la Qing Qiu.
În acel moment, Qing Qiu trebuia să fie deja în haos, însă tot ce putea face Xiao Yao era să aștepte.
Văzând reacția lui Yi Yang la rubinul-pește, Xiao Yao era acum complet sigură că ea avusese o relație cu Hou. Însă asta nu era suficient pentru a demonstra că acel copil era al lui Hou.
Hou și Jing împărțeau aceeași linie de sânge. Doar prin propriile cuvinte ale lui Yi Yang putea fi dovedit cine era tatăl copilului.
Cu ceea ce făcuse Xiao Yao, știa că atunci când oamenii sunt tulburați, își pierd mai ușor controlul. Odată ce conflictul dintre Hou și Yi Yang fusese pus în mișcare, exista șansa ca ei să lase să scape secretul copilului.
Totuși, nici Xiao Yao nu era sigură. Dar dacă nu spuneau nimic?
Cu inteligența lui Hou și Yi Yang, această capcană putea fi întinsă o singură dată.
După aceea, aveau să ducă adevărul în mormânt și să-l tortureze pe Jing pentru tot restul vieții.
Xiao Yao era neliniștită. Nu avea dispoziție pentru nimic.
Merse să lucreze pământul împreună cu Împăratul Galben și își împinse corpul până la epuizare sub soarele arzător, sperând că oboseala îi va liniști tensiunea.
Zece zile mai târziu, Xiao Yao lucra pe câmp împreună cu Împăratul Galben când un servitor veni să anunțe:
– Conducătorul clanului Tu Shan cere audiență la Prințesă.
Era pentru prima dată când Jing venea public la Vârful Xiao Yue să o vadă așa că Xiao Yao nu știa ce să spună.
Împăratul Galben zise:
– Lasă-l să intre.
Servitorul plecă să îl aducă pe Jing.
Împăratul Galben se uită la Xiao Yao.
– Nu mergi să te schimbi?
Xiao Yao stătea nemișcată. Părea că nici nu îl auzise. Era atât de tensionată încât abia putea sta liniștită.
Împăratul Galben o privi și oftă. Îi luă sapa din mâini, o lăsă deoparte și o conduse să se așeze.
Jing îl urmă pe servitor prin canion. Din depărtare văzu două persoane îmbrăcate în haine simple de câmp stând lângă teren. Când se apropie, realiză că erau Xiao Yao și Împăratul Galben.
Jing îl salută. Împăratul Galben îl privi din cap până în picioare.
– Tu și Xiao Yao mergeți și vorbiți sub copac.
Jing o urmă pe Xiao Yao. Ajunseră sub un copac și ea își scoase pălăria înainte să îi zâmbească. Părea calmă, însă soarele îi înroșise obrajii și mici picături de sudoare îi acopereau fața.
Jing îi întinse o batistă.
– Șterge-ți transpirația.
Xiao Yao o luă cu mâna dreaptă, însă absentă își șterse fruntea cu mâna stângă plină de pământ și murdăria i se întinse pe obraz.
Jing își dădu seama imediat că Xiao Yao era complet tulburată iar asta îl făcu să se simtă și fericit și îngrijorat.
Fericit fiindcă ei îi păsa atât de mult, îngrijorat fiindcă el era motivul acelei neliniști.
Jing luă batista și îi șterse încet obrazul.
Xiao Yao nu mai putu aștepta.
– Hou și Yi Yang s-au întâlnit? Ai auzit ce au spus?
– Așa cum ai bănuit, s-au întâlnit.
Îi întinse oglinda.
– Eu…
Xiao Yao îl întrerupse:
– Mă uit eu singură.
Jing nu mai spuse nimic. Xiao Yao luă oglinda și activă amintirea înregistrată.
În imagine apăru o încăpere bogat decorată, fără ferestre. Părea subterană și se auzea zgomotul apei curgând.
Yi Yang purta cele mai frumoase haine și se plimba agitată.
După mult timp, Hou apăru de nicăieri.
Yi Yang alergă imediat în brațele lui. El o îmbrățișă, însă spuse iritat:
,,Nu stabilisem că nu ne vom întâlni în privat până după moartea lui Jing? Ce s-a întâmplat de m-ai obligat să vin?”
Yi Yang întrebă:
,,Unde este rubinul-pește pe care mi l-ai dat? L-ai adus?”
Hou încremeni.
,,Am uitat să-l aduc”.
Yi Yang întrebă neliniștită:
,,Ai uitat? De fiecare dată îl aduceai. Nu spuneai mereu că îți place să-l vezi rostogolindu-se pe corpul meu? Spuneai că doar roșul lui aprins se potrivește cu pielea mea albă.”
Hou râse.
,,Nu ne-am mai culcat împreună de zeci de ani. Este normal să uit”.
Yi Yang răspunse rece:
,, Da. Au trecut zeci de ani. De aceea ai pe altcineva nou și ai uitat pe cineva vechi”.
Probabil simțindu-se vinovat, Hou o ridică și o aruncă pe platformă.
,,Știi foarte bine că tu ești singura din inima mea. Nu te compara cu celelalte femei”.
Se aplecă să o sărute dar Yi Yang îl opri.
,,Dar Prințesa cea Mare din Gao Xing?”
Mișcările lui Hou se opriră iar Yi Yang răcni:
,,Ai uitat rubinul pentru că acum atârnă pe corpul altei femei?”
Îl împinse cu puterea ei spirituală și Hou fu aruncat direct pe podea.
Se ridică în grabă.
,,Ascultă-mă! I-am dat rubinul lui Xiao Yao, dar este pentru că…”
,,Xiao Yao? Acum îi spui pe nume atât de familiar?”
,,Prințesa! Prințesa! I l-am dat doar temporar…”
Yi Yang explodă:
,,Temporar? Din primăvară până vara te întâlnești cu ea la fiecare trei-patru zile și numești asta temporar? De câte ori ne-am întâlnit noi în zeci de ani? Dacă ea este ceva temporar, atunci ce este relația noastră? Inexistentă?”
Hou încercă disperat să explice:
,,Încercam să o seduc ca să-l distrug și mai mult pe Jing! Nu m-am îndrăgostit de ea! În ochii mei este doar o pradă! Doar pentru că este femeia pe care o vrea Jing vreau să i-o iau! Știi cât îl urăsc pe Jing…”
Yi Yang rămase încremenită. Fața i se albi.
,,Atunci eu? Ce sunt eu pentru tine? M-ai vrut și pe mine doar din cauza acelui infirm Jing?”
,,Nu! Nu, Yi Yang! Tu ești diferită! Tu ești unica mea!”
Hou încercă să o îmbrățișeze dar ea făcu pași înapoi.
Îl credea. Credea că Xiao Yao era doar un instrument. Dar tocmai asta îi zdruncina inima. Ea fusese dispusă să facă orice pentru el.
Acum însă nu mai știa. Hou o iubise cu adevărat? Sau fusese și ea doar un instrument pentru a-l răni pe Jing?
Hou imploră:
,,Yi Yang, crede-mă! Tu nu ești ca ele…”
Yi Yang îl privi fix.
,,Stai acolo. Nu te mișca. Privește-mă în ochi.”
Hou o privi.
Ea îl privi înapoi.
,,Ai spus că sunt diferită fiindcă mă iubești cu adevărat? Sau fiindcă Jing nu a făcut nimic, iar eu l-am folosit pe fiul tău ca să îl leg complet?”
Sub privirea ei pătrunzătoare, Hou clipi.
Apoi zâmbi.
,,Desigur că te iubesc cu adevărat.”
Yi Yang îl privi. Durerea copleșitoare izbucni din ea.
Hou o îmbrățișă și încercă să o sărute dar ea îl pălmui cu putere.
,,Ești plin de minciuni!”
,,Nu… nu…”
Yi Yang se întoarse și ieși alergând. Dispăru din fața lui dar Hou fugi după ea și dispăru și el.
Xiao Yao rămase privind oglinda înmărmurită.
Jing spuse:
– Locul lor de întâlnire este foarte bine ascuns și nu pot intra. Mulțumită oglinzii tale, l-am pus pe You să trimită o mică vulpe magică să o ascundă acolo și să înregistreze totul.
Xiao Yao păru să se trezească și își ridică privirea.
– Yi Yang a spus..
Jing răspunse încet:
– Nu s-a întâmplat nimic între mine și ea. Zhen este nepotul meu, nu fiul meu.
Xiao Yao închise încet ochii și își sprijini fruntea de genunchi.
Jing îi înțelegea reacția, pentru că după ce văzuse înregistrarea, primul sentiment nu fusese bucuria. Fusese ușurarea tristă a unui om care supraviețuise unei mari nenorociri.
Stătuse în întuneric toată noaptea și abia dimineața simțise primele urme de fericire.
Jing spuse încet:
– Xiao Yao, de acum înainte nu voi mai permite nimănui să te rănească și nici nu îmi voi mai permite mie să te rănesc. Te rog… mai dă-mi o șansă.
După o vreme, Xiao Yao își ridică încet capul și îl privi cu un zâmbet.
Jing nu îi putea înțelege răspunsul și întrebă neliniștit:
– Asta înseamnă da?Xiao Yao se repezi în brațele lui Jing și îl îmbrățișă. Jing o strânse puternic la piept. Îl durea inima și nu știa cum să exprime acel sentiment, așa că nu putea decât să o țină strâns în brațe, ca și cum astfel nu avea să o mai piardă niciodată.
Împăratul Galben stătea pe câmp și îi privea.
Soarele verii cobora printre ramuri și lumina cele două trupuri îmbrățișate, ca și cum le învăluia într-o căldură menită să dureze o viață întreagă.
Împăratul Galben nu știa dacă era din cauză că îmbătrânise atât de mult sau pentru că, atunci când închidea ochii, Xiao Yao semăna prea mult cu amintirea lui Lei din tinerețe dar simți deodată cum îl copleșește emoția.
Viața lui adusese fericire multora, însă cei mai mulți dintre cei din familia lui și cei pe care îi iubise sfârșiseră prin a suferi cumplit.
Soarele lumina acest pământ vast și făcea viața să crească, însă cine se apropia prea mult de soare era ars fără cruțare.
Ajunsese la capătul vieții și nu mai putea schimba trecutul dar acum își dorea ca acea căldură de sub copac să fie cu adevărat pentru o viață întreagă.
Împăratul Galben se apropie și tuși ușor de două ori.
Jing se ridică stânjenit, iar Xiao Yao roși, dar îl privi pe Împăratul Galben fără nicio teamă.
Împăratul Galben se apropie de Jing și îi spuse lui Xiao Yao:
– Are soție și fiu. Nu te deranjează?
Jing nu știa ce voia Xiao Yao, așa că nu răspunse și așteptă reacția ei.
Xiao Yao se gândi puțin și îi întinse oglinda Împăratului Galben.
El reacționă ca și cum ar fi văzut un vechi prieten, iar chipul i se umplu de regret. Atingând oglinda, exclamă:
– Oglinda gorilei mistice a ajuns în mâinile tale!
– Bunicul cunoaște această oglindă?
Împăratul Galben spuse:
– Este o poveste foarte lungă. Într-o zi ți-o voi spune. Ce amintire vrei să-mi arăți?
Xiao Yao deschise amintirea.
După ce Împăratul Galben o privi, oftă.
– Așa deci. Atunci ar trebui să-l felicit pe conducătorul clanului Tu Shan.
Să feliciți un bărbat pentru că soția l-a înșelat? Xiao Yao izbucni în râs și, până și Împăratul Galben își dădu seama și râse încet, atmosfera devenind mai ușoară.
Împăratul Galben spuse:
– Pentru un bărbat, cele mai mari pricini de răzbunare sunt moartea tatălui și furtul soției. Acum ai dovada, așa că, chiar dacă divorțezi de fiica lui Fang Feng Xiao Guai și îl alungi pe Hou din familie, nimeni nu va îndrăzni să-i apere. Dar întreaga lume va râde de clanul Tu Shan, iar toți membrii clanului vor trăi în rușine. Bătrânii clanului Tu Shan nu îți vor permite niciodată să faci asta public. Știi cum să gestionezi această situație?
Jing spuse:
– Am venit astăzi tocmai ca să discut acest lucru cu Xiao Yao. Dacă îl fac public, Hou va fi pedepsit aspru, însă Zhen este foarte mic, iar să trăiască în rușine toată viața ar fi prea mult. Și eu vreau să rezolv totul în privat.
Împăratul Galben încuviință.
– În privat este cea mai bună cale.
Chiar dacă Hou și Yi Yang nu învățau nimic, Jing putea să-i elimine în tăcere peste câțiva ani și nimeni nu avea să afle adevărul.
Jing îi spuse lui Xiao Yao:
– Nu am de gând să-i pedepsesc public pe Yi Yang și Hou. Zhen va rămâne, în ochii lumii, fiul meu. Doar așa poate crește fără rușine. Xiao Yao, dacă tu nu ești dispusă…
– Nu, sunt de acord cu tine și cu Bunicul. Cel mai bine este să fie făcut cât mai discret.
Atâta vreme cât ea cunoștea adevărul, nu mai conta dacă întreaga lume îl știa. Nu era nevoie ca Jing și întregul lui clan să îndure batjocura lumii.
Împăratul Galben îi întinse oglinda lui Jing.
– Nu este nevoie să i-o înapoiezi încă lui Xiao Yao. Vei avea nevoie de ea.
Jing spuse:
– Mă întorc la Qing Qiu și voi convoca imediat o adunare a bătrânilor ca să discutăm.
Împăratul Galben zâmbi și îi spuse lui Xiao Yao:
– Du-l pe conducătorul clanului Tu Shan la ieșire.
În ochii lui Jing apăru o sclipire de bucurie. Oare asta însemna că Împăratul Galben îl aproba?
Xiao Yao roși ușor și îi spuse lui Jing:
– Hai să mergem!
În seara aceea, Zhuan Xu veni pe Vârful Xiao Yue și o văzu pe Xiao Yao radiind de fericire, întreaga ei prezență asemenea unei flori de piersic după ploaia de primăvară, plină de viață.
Zhuan Xu întrebă zâmbind:
– Ce lucru bun s-a întâmplat?
Xiao Yao se așeză lângă el și începu să povestească:
– Îți amintești când eram în Gao Xing și am mers odată pe mare? Hou a prins un pește-monstru și a obținut un rubin-pește rar…
Xiao Yao vorbi fără oprire, tot mai entuziasmată, în timp ce Zhuan Xu devenea tot mai tăcut pe măsură ce asculta.
Împăratul Galben sorbi o cupă de vin și îi privi în tăcere pe Xiao Yao și Zhuan Xu.
După ce Xiao Yao termină, chipul ei era plin de zâmbete.
– Nu sunt deșteaptă? Am făcut-o pe Yi Yang să spună singură adevărul!
Zhuan Xu avea un zâmbet ușor pe buze, însă privirea îi era pierdută în depărtare, ca și cum nu auzise nimic din ce spusese.
Xiao Yao se supără și îl împinse.
– Hei! Știu că toate acestea par lucruri neînsemnate comparativ cu marile treburi pe care Împăratul Negru le gestionează zilnic, dar pentru mine sunt foarte importante! Ai ascultat ce am spus?
Zhuan Xu păru să se trezească dintr-un vis și spuse:
– Sunt importante și pentru mine.
Apoi adăugă:
– Foarte importante. Atât de importante încât nici nu știu cum să reacționez.
Xiao Yao nu îl crezu și îl lovi în glumă.
– Mă tachinezi, nu-i așa? Astăzi sunt într-o dispoziție bună, așa că nu mă supăr pe tine.
Ridică o cupă de vin și i-o întinse.
– Dacă nu m-ai fi ajutat de data aceasta, nici Yi Yang, nici Hou nu ar fi căzut în capcană.
Zhuan Xu râse tare și bău vinul dintr-o înghițitură.
Împăratul Galben spuse încet:
– Zhuan Xu, ești obosit în seara asta. Întoarce-te repede și odihnește-te!
Zhuan Xu îl privi pe Împăratul Galben, iar Împăratul Galben îl privi la rândul lui.
Pentru o clipă, între ei păru să se ducă o luptă tăcută a minților, apoi Zhuan Xu râse.
– Plec acum.
Xiao Yao privi până când pasărea înaripată a lui Zhuan Xu dispăru printre nori, apoi îi spuse Împăratului Galben:
– E ceva în neregulă cu Zhuan Xu? S-a întâmplat ceva la curte?
Împăratul Galben râse liniștit.
– La curte se întâmplă mereu ceva. Nu-ți face griji pentru el. Asta este viața unui conducător.
Xiao Yao așteptă pe Muntele Sheng Nong timp de zece zile și tot nu primi nicio veste de la Jing.
Îngrijorată, îl întrebă pe Împăratul Galben de ce nu apăruse încă nicio știre, iar el îi explică:
– Felul în care va gestiona situația lui Hou și Yi Yang afectează mulți oameni. Pentru Jing este divorțul de soția lui, dar pentru clan va provoca o schimbare de putere în lanț, așa că vor exista conflicte. Ca lider al clanului, Jing trebuie să fie foarte atent ca să reducă la minimum conflictul intern, altfel clanul s-ar putea destrăma.
Xiao Yao înțelese, dar rămase neliniștită și îl tot întrebă pe Împăratul Galben despre vești.
Împăratul Galben era foarte înțelegător și folosi rețeaua de informații din Xuan Yuan ca să îi aducă noutăți.
Jing se întoarse la Qing Qiu și nu convocă imediat adunarea bătrânilor. Mai întâi se întâlni în privat cu Hou și Yi Yang împreună.
Probabil fusese ultima lui ofertă, ultima șansă ca ei să plece vii.
Întâlnirea se încheie mai târziu cu cineva dând foc reședinței, încercând să ardă oglinda și să-l ucidă pe Jing.
Jing nu era prost. Era doar prea bun. Făcuse mereu câte un pas înapoi, iar de această dată venise pregătit la întâlnire, așa că încercarea lui Yi Yang și Hou eșuă.
Jing îi convocă pe toți bătrânii și dezvălui secretul lui Hou și Yi Yang.
După ce cei nouă bătrâni văzură amintirea din oglinda gorilei, rămaseră înmărmuriți, apoi începură interogatoriul, însă Yi Yang nu spuse niciun cuvânt.
Hou, în schimb, dezvălui totul și recunoscu faptul că începuse să fie cu Yi Yang în primul an după dispariția lui Jing, iar până în al patrulea an deja se culcaseră împreună.
Hou aruncă toată vina asupra lui Yi Yang, spunând că ea nu suportase singurătatea și îl sedusese. Hou mărturisise asta în privat prima dată, apoi o repetase public în fața tuturor bătrânilor și a lui Yi Yang.
Ea tot nu spuse nimic. Doar îl privea pe Hou. Îl privea întruna, ca și cum abia acum îl vedea cu adevărat pentru prima dată.
Când bătrânii o întrebară:
– Este adevărat ce a spus Hou?
Ea tot nu răspunse.
Dar ochii ei luminoși se stinseră treptat, asemenea unei lumânări dintr-o cameră care se stinge și lasă în urmă doar întuneric deplin.
Pentru că Yi Yang nu spuse nimic, bătrânii hotărâră că ceea ce spusese Hou era adevărul. Bărbații erau întotdeauna iertați mai ușor când era vorba despre trădare, iar Hou rămânea totuși sânge din clanul Tu Shan.
Toți bătrânii își revărsară furia asupra lui Yi Yang.
O urau pe această femeie fiindcă se bucurase de gloria și puterea clanului Tu Shan, dar făcuse un lucru care îi acoperea de rușine. O urau pentru că se jucase cu toți.
Bătrânii îl chemară pe tatăl ei, conducătorul familiei Fang Feng și îi povestiră ce făcuse fiica lui. Conducătorul familiei Fang Feng fu cuprins de furie și rușine și fu de acord cu bătrânii clanului Tu Shan: Yi Yang trebuia executată în secret, pentru ca rușinea fiicei lui să nu ajungă publică și să afecteze familia Fang Feng.
Conducătorul familiei Fang Feng nu s-ar fi dat în lături nici de la cea mai crudă pedeapsă pentru propria fiică.
Yi Yang asculta cum tatăl ei și bătrânii clanului Tu Shan discutau despre modul în care avea să fie executată.
Dacă Jing nu ar fi respins una după alta sugestiile lor, Yi Yang ar fi fost deja torturată până la moarte.
Dintr-odată, în mijlocul interogatoriului, Yi Yang izbucni în râs.
Toți o priviră șocați. Râsul deveni tot mai puternic, tot mai puternic, până când se ghemui pe podea și începu să se rostogolească râzând.
Bătrânii crezură că înnebunise și ordonară gărzilor să o ducă de acolo.
Jing merse mai târziu în încăperea în care era ținută și o întrebă:
– Vrei să te întorci la familia Fang Feng? Mama ta încă este acolo.
Yi Yang nu vorbise mai bine de o lună și era prima dată când reacționa.
– Acela nu mai este căminul meu! Dacă nu mi-aș face griji pentru Zhen Er și pentru faptul că îl las în urmă, moartea ar fi cel mai potrivit sfârșit pentru mine.
– Înțeleg.
Jing se întoarse să plece.
Yi Yang întrebă:
– De ce? Tu ar trebui să mă urăști cel mai mult.
Jing se opri la ușă și întoarse capul.
El era elegant și demn, ea era murdară și acoperită de rușine.
Dar în privirea lui nu exista urmă de dezgust.
Yi Yang spuse:
– În trecut nu am înțeles niciodată cum se simțea Hou în preajma ta, însă acum înțeleg. Am făcut atât de multe lucruri împotriva ta și nimeni nu are mai mult drept decât tine să mă pedepsească. Totuși nu văd nici măcar o urmă de ură în ochii tăi. De ce nu accepți torturile pe care ceilalți le propun pentru mine?
Jing răspunse:
– Tu înduri deja cea mai crudă tortură dintre toate.
Yi Yang încremeni, apoi zâmbi amar.
– Da. Sunt torturată de cea mai rece și mai crudă pedeapsă din lume.
Jing clătină încet din cap.
– Indiferent ce a spus fratele meu, am crezut mereu că nu ai făcut nimic greșit îndrăgostindu-te de el. Dar ai greșit când ai ucis-o pe cumnata mea ca să ascunzi totul. Îți mai amintești de ea?
Yi Yang murmură:
– Soția lui Hou… Desigur că îmi amintesc.
– Acțiunile mamei mele m-au învățat că ura nu se termină niciodată. Uciderea ta ar elibera furia, însă nu vreau să creez un nou cerc al răzbunării și să-l transform pe Zhen Er în următorul Hou.
Yi Yang îl privi fix. Sub lumina soarelui, trăsăturile lui erau luminate limpede.
Semăna foarte mult cu Hou, dar fără acel zâmbet arogant. În locul lui exista o blândețe liniștită și curată. Era pentru prima dată când Yi Yang vedea cu adevărat chipul lui Jing.
Zâmbi.
– Mereu am crezut că ești slab și inutil. Dar astăzi am înțeles ceva. Ura nu are nevoie de inteligență; este reacția instinctivă a unei persoane rănite. Iertarea cere adevărată putere și un adevărat caracter. Din păcate, eu nu sunt capabilă de asta. Până la urmă eu eram cea care nu se putea compara cu tine! Mie încă îmi place să răspund ochi pentru ochi, așa că sunt perechea perfectă pentru Hou.
Jing spuse înainte să închidă ușa:
– Până când vei putea să ai grijă de Zhen Er, apoi îl voi crește eu bine.
A doua zi, Jing continua să se certe cu bătrânii în privința pedepsei lui Yi Yang.
Ea era îngenuncheată pe podea când ridică brusc capul.
– Sunt de acord să-mi folosesc sângele sufletului pentru a hrăni zeul clanului Tu Shan.
Bătrânii rămaseră fără cuvinte, apoi chipurile lor se umplură de bucurie. Conform legendelor străvechi, vulpea cu nouă cozi era o ființă divină asemenea phoenixului, însă și o bestie feroce care putea devora alte vieți.
Zeul clanului Tu Shan era esența spirituală a unui strămoș străvechi care veghea asupra descendenților, iar sângele unei zeițe precum Yi Yang era ceva extrem de valoros pentru el.
Jing se împotrivi imediat însă Yi Yang îl privi și spuse:
– Vă rog să acceptați, conducător al clanului!
Jing răspunse:
– Nu faci parte din clanul Tu Shan și, odată ce zeul clanului îți va gusta sângele, va dori tot mai mult și nu se va opri. Vei îndura o durere de neimaginat…
Yi Yang își lovi fruntea de podea.
– Aceasta este pedeapsa pe care o merit. Vă rog să acceptați, conducător al clanului!
Un bătrân spuse:
– Este o metodă bună. Fang Feng Yi Yang își va folosi propriul trup ca să-și curețe păcatele.
Bătrânii începură să discute însă Jing continua să refuze iar Yi Yang continua să-și lovească fruntea de podea.
În cele din urmă, Jing acceptă.
Corpul lui Yi Yang tremură iar capul îi rămase aplecat și nu îl mai ridică până când gărzile nu o luară de acolo.
Conducătorul familiei Fang Feng părăsi Qing Qiu și se întoarse spre nord, în Canionul Fang Feng.
Curând începu să se răspândească vestea că soția conducătorului clanului Tu Shan, Fang Feng Yi Yang, suferise o boală gravă și fusese mutată într-o reședință retrasă din munții Tu Shan pentru a se recupera.
Clanul Tu Shan ascunse totul.
Astfel, zvonurile spuneau că Fang Feng Yi Yang suferise de o boală contagioasă mortală care îi devora esența spirituală și îi usca pielea până când trupul ei semăna cu o mumie vie.
Xiao Yao oftă.
Clanul Tu Shan răspândise intenționat acel zvon și avea sens.
Yi Yang își folosea sângele sufletului pentru a hrăni zeul clanului și trupul ei avea să se ofilească. Poate chiar avea să-și piardă mințile în acea durere.
Câteva luni mai târziu, Tu Shan Hou plecă să locuiască în Gao Xing, sub pretextul că urma să gestioneze afacerile clanului.
În realitate, fusese exilat. Bătrânii hotărâseră că nu avea voie să mai pună niciodată piciorul în Câmpiile Centrale. Totuși, putea trăi liber în Gao Xing și continua să se bucure de privilegiile fiului cel mare al clanului Tu Shan.
Comparativ cu pedeapsa lui Yi Yang, Hou scăpase foarte ușor. Xiao Yao știa că Jing dorise să le permită lui Hou și Yi Yang să rămână împreună dar Hou o aruncase pe Yi Yang înaintea lui ca să se salveze.
Pentru că Yi Yang nu spusese nimic împotrivă, toată vina căzuse asupra ei.
Abia după jumătate de an totul se liniști. Prima zăpadă căzu peste Vârful Xiao Yue.
Xiao Yao stătea în fața căsuței de lemn și îl privi pe Jing apropiindu-se îmbrăcat complet în albastru. El se opri în fața ei și îi îndepărtă fulgii de zăpadă de pe mantie.
Zâmbi.
– Xiao Yao, am venit.
Xiao Yao simți cum i se strânge inima.
Din Închisoarea Oasele Dragonului din Gao Xing până la Vârful Xiao Yue de astăzi…
Acest simplu:
– Am venit.
…avusese nevoie de mai bine de șaptezeci de ani ca să ajungă la ea.
Toate tristețile zilelor și durerile nopților trecuseră prin ei. Înduraseră totul, iar acum el stătea în sfârșit în fața ei, fără să se mai ascundă.
Jing își deschise palma. În ea se afla ametistul-pește.
Îl așeză la gâtul ei și spuse:
– De data aceasta nu este plata pentru tratament.
Xiao Yao zâmbi și îl ascunse cu grijă în interiorul hainelor.
Scoase apoi rubinul-pește și i-l întinse lui Jing.
– Este o comoară rară, însă Hou nu a știut să o prețuiască, iar Yi Yang nu o mai dorește nici ea.
Jing oftă și își folosi puterea spirituală. Globul roșu începu să strălucească în mâinile lui, iar vântul ridică nenumărate puncte roșii în aer. Păreau licurici de foc dansând în jurul lor.
Jing și Xiao Yao priviră în tăcere cum acele lumini roșii pâlpâitoare se estompau încet, până dispărură complet.
Jing îi aranjă mantia.
– Ai grijă să nu răcești. Hai înăuntru.
Xiao Yao zâmbi, îi luă mâna și intrară împreună în casă.
Mulțumesc!❤️