Vântul rău din Răsărit, plăcerea trecătoare
PARTEA 1
„Te rog, scoate-mi ochii, ca sângele meu să-ți acopere hainele asemenea unei ramuri de piersic înflorite, ca să mă porți în ochii tăi.
Te rog, smulge-mi inima, ca sângele meu să ude pământul asemenea unui piersic înflorit, ca să mă porți în ochii tăi.”
Când Zhuan Xu veni pe Vârful Xiao Yue ca să o vadă pe Xiao Yao, ea stătea pe coridor și broda o punguță neagră, folosind fir de aur ca să facă mici flori de magnolie. Fiecare împunsătură de ac era migăloasă și precisă, iar lucrarea era aproape terminată.
Zhuan Xu așteptă până când ea încheie ultimul fir, apoi întrebă:
– De când ai căpătat interes pentru asemenea lucruri?
Xiao Yao spuse:
– Două beneficii dintr-o singură lovitură. Lucrul cu acul este un exercițiu bun pentru arta medicală, fiindcă pot coase rănile mai bine și, cu cât exersez mai mult, cu atât mișcările mele devin mai fluide pentru pacienți.
– Și al doilea beneficiu?
Xiao Yao zâmbi.
– Când o termin, i-o voi dărui lui Jing.
Zhuan Xu rămase uluit și, după o clipă, întrebă:
– Tu… tu te-ai împăcat cu el?
Xiao Yao clătină din cap.
– Nu.
– Atunci… ce rost are? întrebă Zhuan Xu, arătând spre punguța brodată din mâna ei.
– Ultima dată când am mers la Qing Qiu, am aflat că era destul de bolnav, iar dacă boala lui nu era tratată la timp, poate că nu mai trăia mai mult de o sută de ani. Acum sunt doar medicul lui.
Zhuan Xu rămase tăcut acolo, fără nicio expresie pe chip, părând foarte calm.
Xiao Yao simți că era ceva ciudat și întrebă:
– Gege?
Zhuan Xu zâmbi și spuse blând:
– Când termini de brodat această punguță, vreau și eu una. O vreau cu floarea de phoenix, floarea noastră preferată.
Xiao Yao răspunse fericită:
– Sigur.
Xiao Yao merse să-l verifice pe Jing și văzu că starea lui se îmbunătățea, așa că îi spuse lui Hu Zhen:
– Este foarte bine acum!
– În ultimele zile, conducătorul clanului arată mai bine, iar bătrânii clanului chiar mi-au lăudat priceperea medicală, așa că am fost nevoit să accept meritul, explică Hu Zhen.
– Ai făcut și tu jumătate din treabă, spuse Xiao Yao.
Xiao Yao îi dădu lui Jing punguța brodată cu magnolii, iar înăuntru se afla o pilulă sigilată în ceară de albine. Xiao Yao spuse:
– Această pilulă este pentru cazuri de urgență. Într-un asemenea moment, îți poate păstra ultima suflare.
Cu poziția și priceperea medicală ale lui Xiao Yao, chiar și ea putuse face doar o singură asemenea pilulă, iar Jing înțelese cât era de rară și de prețioasă.
Jing o puse cu grijă la păstrare.
– Nu-ți face griji, sunt foarte atent.
Xiao Yao oftă.
– Câtă vreme pericolul atârnă deasupra ta, fie și pentru o singură zi, eu nu mă pot relaxa.
Jing spuse:
– De cele mai multe ori stau în Castelul Zhi Yi și mă întorc doar când sunt chestiuni ale clanului de rezolvat.
Xiao Yao forță un zâmbet.
– Asta e bine.
Jing nu voia ca Xiao Yao să fie îngrijorată de asemenea lucruri, așa că întrebă:
– Te-ai distrat pe Muntele celor Cinci Zei?
Xiao Yao zâmbi.
– Tata nu avea cum să fi fost un copil cuminte când era tânăr. La pescuit și la gătit, chiar și eu trebuie să mă înclin în fața lui. Este limpede că e expert în orice lucru distractiv.
Xiao Yao mai vorbi puțin cu Jing, apoi plecă. Lui Jing îi era greu să se despartă de ea, dar nu o opri, fiindcă acest lucru era deja mai mult decât îndrăznise să-și dorească și nu cuteza să ceară mai mult.
Xiao Yao se întoarse pe Vârful Xiao Yue și își aminti că acceptase să-i facă lui Zhuan Xu o punguță brodată, așa că începu să deseneze flori de phoenix pe o batistă de mătase.
Când sosi Zhuan Xu, văzu că încăperea lui Xiao Yao era acoperită cu tot felul de flori de phoenix și nu se putu abține să zâmbească.
Xiao Yao spuse:
– Chiar nu am talent la desen. Ajută-mă să desenez câteva flori.
Zhuan Xu era foarte fericit, dar se prefăcu nemulțumit și o tachină:
– Nu vreau. Când ai făcut punguța pentru Jing, l-ai pus pe el să-ți deseneze florile? Din moment ce o faci pentru mine, trebuie să o faci de la început până la sfârșit.
Xiao Yao era și frustrată, și amuzată.
– Ești atât de pretențios! Bine, o desenez eu!
Zhuan Xu stătu în spatele lui Xiao Yao și o privi o vreme, apoi oftă.
– Tu! Ești atât de prostuță!
Îi prinse mâna și o învăță cum să deseneze.
– De ce nu poți fi mai delicată aici? Relaxează încheietura și atinge mai ușor. Desenezi o floare de phoenix, nu un copac phoenix…
Zhuan Xu o învăța pe Xiao Yao și îi ținea morală. La început, Xiao Yao îl ascultă cu un zâmbet glumeț, dar mai târziu se enervă și hotărî să-i întindă cerneală pe față.
Zhuan Xu râse și se feri, atacând-o la rândul lui pe Xiao Yao.
– Uită-te la tine, cât ești de nepricepută! De când erai mică, dacă nu puteai face ceva, nu lăsai pe nimeni să vorbească despre asta!
– A, și tu ești foarte priceput? Alți frați mai mari își ajută surorile și le lasă să câștige. Numai tu ești atât de meschin încât mă învinovățești că sunt proastă. De ce nu te învinovățești pe tine că ești atât de prost încât nu știi să mă înveți cum trebuie?
Cei doi se certară în joacă până când în încăpere nu mai rămase decât râsul lor.
Împăratul Galben trecu pe acolo și se opri, zâmbind la ei. Parcă fusese ieri când îi privise pe cei doi copii alergând unul după altul sub copacul phoenix.
De când Chang Yi murise în luptă, iar nora lui se sinucisese în fața lui Zhuan Xu, nepotul său fusese silit să se maturizeze peste noapte. În ochii lui apăruse o răceală tăioasă și era atent să nu-și dezvăluie emoțiile, asemenea unui adult. Numai când era cu Xiao Yao se purta ca un copil. După atâția ani, după și mai multe greutăți și dureri, Zhuan Xu își încuiase toate emoțiile atât de bine, încât lumea vedea doar pe cineva care nu avea niciodată sentimente puternice. Era mereu calm și cumpătat. Doar cu Xiao Yao era ca un copil, râzând și purtându-se fără rațiune.
Împăratul Galben oftă. Zhuan Xu și Xiao Yao erau asemenea palmei și dosului palmei sale, amândouă părți din carnea lui. Dacă unul dintre ei suferea, suferea și el, dar lumea aceasta nu îngăduia ca lucrurile să mulțumească mereu ambele părți. Se întrebă dacă într-adevăr îmbătrânise prea mult, fiindcă liderul care își condusese oștile și cucerise cetăți nu păruse niciodată prins într-o asemenea mlaștină.
Împăratul Galben oftă și plecă încet.
În noaptea aceea, Xiao Yao stătea întinsă în pat și se gândea la Hou și Yi Yang, în timp ce se juca absentă cu ametistul-pește.
Sub lumina lămpii, piatra răspândea o strălucire caldă și blândă. Shan Hu o ajută pe Xiao Yao să-și aranjeze pătura și zâmbi pe ascuns. Xiao Yao îi aruncă o privire aspră.
– De ce zâmbești?
Shan Hu se grăbi să explice:
– Nu, nu zâmbesc pentru nimic. Doar mă gândeam că acest ametist-pește este atât de rar. Odată am văzut un rubin-pește care nici măcar nu era atât de mare și atât de limpede ca acesta.
Xiao Yao spuse:
– Și eu am văzut odată un rubin-pește, însă era mai mare decât acesta și fără nici cel mai mic defect. Era foarte frumos.
Shan Hu sugeră:
– Dacă Prințesei îi place, îl puteți pune pe conducătorul clanului Tu Shan să vi-l cumpere.
Xiao Yao o privi tăios, iar Shan Hu zâmbi.
– Prințesa vrea să doarmă? Atunci sting lumina.
– Mhm.
Shan Hu închise lampa de noapte în formă de scoică și camera se întunecă.
Xiao Yao ținu ametistul-pește în palmă și închise ochii, amintindu-și acea zi petrecută pe mare…
În timpul acelei ieșiri pe mare, petrecuse noaptea singură cu Jing pe barcă și nimeni nu observase în afară de Zhuan Xu. Acum că se gândea mai bine, Feng Long nu observa niciodată lucrurile legate de dragoste, Xing Yue era preocupată să flirteze cu Zhuan Xu, iar Hou și Yi Yang… probabil și ei avuseseră propria lor întâlnire în acea noapte.
Pe atunci, Jing tocmai se întorsese, așa că Yi Yang era probabil supărată pe Hou și, ca să-l provoace, se purta intenționat foarte frumos cu Jing.
Xiao Yao oftă. În ziua aceea, pe întreaga corabie, în afară de Feng Long, fiecare își purta propriile secrete, astfel că nimeni nu observase ciudățeniile celorlalți.
În ziua aceea, Hou se întorsese ultimul. Călărise peștele-monstru printre valuri și înconjurase corabia de câteva ori înainte să-l ucidă chiar în fața tuturor pentru a-i scoate rubinul-pește.
Rubinul era de un roșu strălucitor și atât de sclipitor încât până și Xing Yue, obișnuită cu podoabe scumpe, îl dorise și îl ceruse. Dar Hou, care de obicei era foarte generos, refuzase să i-l ofere.
Xiao Yao nu și-l dorise, însă nu se putuse opri să-l privească și ea. Întrebase curioasă ce era acel lucru, iar Jing observase interesul ei, motiv pentru care mai târziu îi oferise ametistul-pește.
Dintre cele trei femei de pe corabie, doar Yi Yang nu arătase niciun interes de la început până la sfârșit. Nici măcar nu-i aruncase o privire și asta nu semăna deloc cu firea ei.
Nu fiindcă nu i-ar fi plăcut rubinul-pește. Ci fiindcă știa că Hou avea să i-l dăruiască.
Hou ucisese peștele-monstru în fața tuturor și îi scosese rubinul, iar asta semăna cu un mascul care își ucide prada înaintea femelei în timpul ritualului de curtare. Silueta lui puternică, călărind monstrul sub lumina soarelui, era plină de forță și vitalitate bărbătească.
Și, de fapt, Hou îl umilea pe Jing chiar în fața tuturor. Voia să-i arate logodnicei lui Jing cât era el de puternic și voia să cucerească femeia lui Jing.
Chinul și umilința provocate de Hou nu-l doborâseră pe Jing și nici nu-i aduseseră victoria în lupta pentru putere. Tot ce putuse face fusese să câștige femeile din jurul lui Jing, făcând-o pe servitoarea lui Jing, Lan Xiang, să-l trădeze și făcând-o pe soția lui Jing să-l placă pe el mai mult decât pe Jing.
Xiao Yao se ridică brusc în șezut.
– Ticălos nenorocit!
A doua zi, Xiao Yao se grăbi să-l găsească pe Jing, care era pe punctul de a pleca, iar Hu Ya, cel care conducea trăsura, avea o expresie foarte întunecată.
Văzând-o pe Xiao Yao, Jing îi ceru lui Hu Ya să aștepte și întrebă:
– Ce s-a întâmplat? De ce ai venit?
Xiao Yao își scoase pălăria cu voal.
– Nu am venit să te văd pe tine. Vreau să vorbesc cu Jing Ye.
Jing spuse:
– Jing Ye este înăuntru. Vin și eu cu tine.
Xiao Yao clătină din cap.
– Ocupă-te de treburile tale. Vreau să vorbesc cu ea singură.
– Atunci mă întorc cât pot de repede.
Xiao Yao zâmbi fără să spună nimic și intră.
Jing Ye vorbea cu Hu Zhen, iar când o văzu pe Xiao Yao, făcu imediat o reverență.
– Prințesă, ați venit! Unde este stăpânul?
Xiao Yao întrebă:
– Am observat că expresia lui Hu Ya era ciudată. Ce s-a întâmplat?
– Aseară una dintre gărzile personale ale stăpânului a încercat în secret să-i otrăvească medicamentele. Din fericire, Prințesa ne avertizase, așa că am fost foarte atenți și nu a reușit. Garda s-a sinucis înainte să fie interogată, însă crescuse alături de Hu Ya, așa că acesta se simte îngrozitor.
Jing Ye oftă.
– Sentimentul acesta este atât de înfricoșător. Într-o clipă ai în față o persoană în care ai încredere, iar în următoarea ai în față o sabie îndreptată spre tine.
Hu Zhen adăugă:
– Nu am spus nimănui despre starea conducătorului clanului, însă cei doi nu sunt proști și probabil au aflat deja. Au așteptat să se îmbolnăvească grav, însă în ultimele luni pare mult mai sănătos, așa că știu că metoda aceea nu mai funcționează. Încercarea de otrăvire de ieri este doar începutul.
Xiao Yao își întunecă privirea. Deci Hou și Yi Yang începuseră deja să acționeze.
Hu Zhen o privi fix. Xiao Yao înțelese imediat ce voia să spună.
– Nu vă faceți griji. Nu voi permite nimănui să-mi rănească pacientul.
Hu Zhen răsuflă ușurat și se înclină.
– Mulțumesc, Prințesă.
Xiao Yao spuse:
– Am ceva de discutat cu Jing Ye.
Hu Zhen o privi pe Jing Ye înainte să iasă. Xiao Yao se așeză pe locul obișnuit al lui Jing și o fixă cu privirea pe Jing Ye. Femeia simți cum i se ridică pielea de găină.
– Prințesa dorește să mă tragă la răspundere?
Xiao Yao spuse:
– Am câteva întrebări și dacă îmi spui adevărul, nu îți voi face nimic.
Jing fusese întotdeauna blând și politicos și nu o tratase niciodată aspru pe Jing Ye, așa că ea se simțea stânjenită, însă știa cât de importantă era Xiao Yao pentru Jing.
– Voi răspunde la tot ce pot spune.
Xiao Yao întrebă:
– Spune-mi, Hou ți-a făcut vreodată cadouri, a fost drăguț cu tine sau a încercat să te seducă?
Fața lui Jing Ye se înroși.
– Prințesa bănuiește că mi-am trădat stăpânul? Nu am făcut asta!
– Răspunde la întrebare. Hou a încercat să te seducă? Spune adevărul!
Jing Ye își mușcă buza și, după o clipă, încuviință încet.
– Te-a atins vreodată?
Ochii lui Jing Ye se umplură de lacrimi.
– O dată a fost foarte aproape… dar am jurat că aleg moartea înainte să-i cedez, iar el mi-a dat drumul.
– Ai fost vreodată mișcată de el?
Jing Ye spuse imediat:
– După dispariția Stăpânului, am bănuit mereu că Hou a avut legătură cu asta. Cum aș fi putut să fiu mișcată de el? Doar idioata aceea de Lan Xiang putea să ia falsa afecțiune a lui Hou drept ceva real și să-și distrugă viața din cauza lui.
– Dacă nu ai fost mișcată de el, atunci de ce nu i-ai spus lui Jing?
Jing Ye își stăpâni lacrimile.
– Poate că par capabilă la exterior, însă rămân o simplă servitoare în clanul Tu Shan. Dacă Hou mă plăcea, atunci trebuia să tratez asta ca pe un mare noroc. Cum aș fi îndrăznit să mă plâng? Și apoi… cum aș fi putut să-i spun Stăpânului asemenea lucruri? Sunt femeie.
Xiao Yao o privi fix.
Jing Ye adăugă:
– Jur că nu am făcut nimic care să-l trădeze pe Stăpân. Eu… eu am deja pe cineva pe care îl iubesc. Nu aș putea niciodată să-l plac pe Hou.
– Cine este?
— Hu Zhen. Când Stăpânul a dormit treizeci și șapte de ani din cauza Prințesei, Hu Zhen și cu mine am avut grijă de el împreună. A fost alături de mine în durerea de a-l privi pe stăpân stingându-se puțin câte puțin. El nu este ca Hou… plin de vorbe dulci. Este greoi și cam prostănac. Dar mă face să mă simt în siguranță. Când este lângă mine, simt că și dacă Cerurile s-ar prăbuși, le-ar ține împreună cu mine.
Hu Zhen greoi și prostănac? Xiao Yao nu avusese niciodată impresia asta. El i se păruse întotdeauna isteț și ager. Doar o femeie care iubea cu adevărat un bărbat putea să-l numească prostănac și să o spună cu atâta tandrețe.
Xiao Yao întrebă:
– Hou încă te mai hărțuiește?
– Nu. Din momentul în care Stăpânul a devenit conducătorul clanului, a încetat. Mai târziu a aflat că îl plac pe Hu Zhen și nici măcar nu s-a supărat. Mi-a dăruit chiar și un accesoriu pentru viitoarea mea nuntă.
Xiao Yao zâmbi.
– Te cred. De fapt, nu am crezut niciodată că l-ai putea trăda pe Jing. Voiam doar să înțeleg ceva, fiindcă nu era bine că i-ai ascuns aceste lucruri. Dar ai dreptate. Sunt lucruri greu de spus. Și cu Marea Doamnă în viață pe atunci, probabil te-ar fi măritat direct cu Hou.
Jing Ye răsuflă ușurată și își șterse lacrimile.
– Mulțumesc, Prințesă, că înțelegeți situația mea.
Aceasta fusese și teama ei atunci, că avea să devină următoarea Lan Mu, motiv pentru care nu spusese nimic.
Xiao Yao își sprijini bărbia în mâini și căzu pe gânduri.
Jing Ye o chemă încet:
– Prințesă?
Xiao Yao îi făcu semn cu mâna.
– Du-te și ocupă-te de treburile tale. Încerc să pun cap la cap niște lucruri.
Jing Ye ieși în liniște. Xiao Yao încerca să înțeleagă ce gândea Hou.
Refuzul lui Jing Ye îi spusese lui Hou că nu era mai bun decât Jing și asta îl înfuriase, așa că el continuase să o hărțuiască. Dar în momentul în care aflase că ea îl iubea pe Hu Zhen, renunțase, fiindcă a o cuceri pe Jing Ye însemna să-l învingă pe Hu Zhen, nu pe Jing.
Hou nu mai era interesat de Jing Ye. Hou folosea cucerirea femeilor lui Jing ca să-și demonstreze superioritatea.
Faptul că gândea astfel însemna că își îndreptase privirea spre Yi Yang încă de la început. Comparată cu servitoare precum Lan Xiang și Jing Ye, Yi Yang avea o valoare mult mai mare ca trofeu.
Din ce văzuse Xiao Yao, Yi Yang îl iubea sincer pe Hou, însă cât era sinceritate din partea lui Hou și cât era doar dorința de a o cuceri pentru a-l învinge pe Jing rămânea neclar.
Jing voise să-i reducă furia lui Hou, însă nu înțelesese că sufletul acestuia era complet deformat.
Îl torturase pe Jing, încercase să-i ia poziția de conducător al clanului și îi furase femeile, toate pentru a demonstra că era mai bun decât el. Însă femeia a cărei iubire nu o putuse obține niciodată murise deja. Nu avea cum să-i arate victoria sa asupra lui Jing.
Xiao Yao oftă.
Dacă mama lui Jing ar fi știut că vinul otrăvit pregătit cu propriile ei mâini avea să fie băut într-o zi, înghițitură cu înghițitură, chiar de Jing, oare l-ar fi tratat mai bine pe Hou?
Xiao Yao încă nu era de acord cu Jing că Hou trebuia lăsat în viață, însă Jing făcuse deja prea multe compromisuri, iar ea nu avea să-i permită lui Hou să continue să-l rănească.
Jing intră în cameră și o văzu pe Xiao Yao cu capul plecat și sprâncenele ușor încruntate, cufundată în gânduri.
Lumina soarelui cădea peste ea și îi lumina chipul asemenea unei orhidee gata să înflorească. Jing o privi în tăcere și simți că lumina care cădea peste Xiao Yao îi pătrundea direct în inimă.
Era ca și cum băuse vin și căldura aceea dulce îi cuprindea încet întregul suflet.
Se apropie încet. Xiao Yao încă era prinsă în gândurile ei și abia când el ajunse în fața ei își dădu seama că venise. Își ridică privirea și îi zâmbi lui Jing.
Zâmbetul venea din adâncul inimii și îi lumina întregul chip. În clipa în care zâmbi și dinții îi apărură ca o semilună luminoasă, deveni foarte frumoasă, iar acel zâmbet era îndreptat numai către el.
Jing simți cum inima i se umple de fericire.
– Xiao Yao.
Xiao Yao întrebă:
– Te-ai întors atât de repede? Ai terminat deja?
– De lucrurile urgente m-am ocupat. Restul poate aștepta.
Se așeză în fața ei.
– La ce te gândeai?
Xiao Yao râse de sine.
– La ce aș putea să mă gândesc? O persoană ca mine, când începe să gândească, încurcă totul și sfârșește cu o mulțime de idei rele. Jing, poți să-mi promiți ceva?
– Spune-mi.
– Ai încredere în mine! Indiferent ce se întâmplă, ai încredere în mine fără nicio rezervă.
– Îți promit.
Xiao Yao încă părea nesigură.
– Indiferent ce vezi sau auzi, închide ochii și ascultă-ți inima.
Jing spuse:
– Nu-ți face griji. Lucrurile pe care ți le-am promis înainte și nu le-am făcut… de data aceasta le voi face, orice s-ar întâmpla.
Xiao Yao zâmbi.
– Foarte bine. Aștept cu nerăbdare să văd asta.
În acea noapte, când Zhuan Xu veni pe Vârful Xiao Yue, Xiao Yao îl întrebă:
– Vreo concubină organizează curând o petrecere sau o sărbătoare? O aniversare poate? Sau cineva din familia ei a primit o promovare?
– La ce te gândești să faci?
– Vreau un banchet pe apă. Ideal pe o barcă, în mijlocul unui lac mare.
– Xiao Xiao, spuse Zhuan Xu.
Xiao Xiao se apropie, iar Zhuan Xu întrebă:
– Prințesa vrea un banchet pe apă. Există cineva potrivit să-l organizeze?
Xiao Xiao răspunse:
– Concubina Wan Lei a crescut lângă apă și îi place să organizeze toate banchetele lângă apă. Peste aproximativ zece zile vor înflori nuferii pe Marele Lac Oglindă. Ar putea organiza un banchet pentru admirarea florilor și astfel să invite oaspeți.
Xiao Yao zâmbi și încuviință.
– Perfect. Și nimeni nu va avea motive să bănuiască ceva.
Xiao Xiao întrebă:
– Pe cine dorește Prințesa să invite?
Xiao Yao răspunse:
– Jing, Fang Feng Yi Yang, Tu Shan Hou și Li Jie Chang. De ceilalți nu-mi pasă, dar acești patru trebuie să fie prezenți.
Xiao Xiao încuviință.
– Am înțeles.
Xiao Yao zâmbi.
– Xiao Xiao, mulțumesc.
– Prințesă, sunteți prea bună.
Xiao Xiao se retrase în liniște. Zhuan Xu o întrebă pe Xiao Yao:
– Credeam că nu vrei să o vezi pe Fang Feng Yi Yang. Ce pui la cale?
– Plănuiesc să fac niște lucruri urâte și sunt lucruri pe care le pot face doar în secret, așa că nu pot spune nimănui.
Zhuan Xu zâmbi.
– Bine. Dacă sunt liber în ziua aceea, vin și eu să văd ce faci.
Câteva zile mai târziu, Concubina Wan Lei organiză un banchet pentru admirarea florilor pe Marele Lac Oglindă din Muntele Sheng Nong la care invitase oaspeți să admire nuferii și peisajele frumoase.
Xiao Yao devenise deja faimoasă în întregul ținut sălbatic, însă ieșea rareori în public, astfel că în clipa în care apăru la petrecere deveni centrul atenției. Toată lumea voia să vadă cum arăta Prințesa care fugise în ziua nunții împreună cu un afemeiat destrăbălat.
Concubina Wan Lei îi împărți pe invitați pe mai multe corăbii și, probabil ca să-i reducă disconfortul lui Xiao Yao, pe corabia ei erau puțini oameni, doar apropiați și familia: Jing, Fang Feng Yi Yang, Li Jie Chang, Xi Ling Chun și logodnica lui Ji Yen Ran, Concubina Wan Lei și sora ei mai mică, Wan Lei Yun.
Concubina Wan Lei și Yi Yang stăteau pe platformă și discutau, iar Wan Lei Yun rămase lângă sora ei. Vorbea foarte puțin și observa totul în tăcere, o tânără liniștită și manierată. Ji Yen Ran era și ea o domnișoară crescută cu delicatețe și stătea zâmbind lângă Fang Feng Yi Yang.
Asta îi lăsa pe Jing, Chang, Hou și Chun în partea din spate a corăbiei, discutând și pescuind.
Doar Xiao Yao stătea singură lângă balustradă și admira priveliștea. Chang o văzu și începu să-l împungă pe Jing cu cotul, însă Jing nu reacționă deloc.
Chang merse spre Xiao Yao și spuse tare:
– Prințesă, îl iei în considerare pe prietenul meu?
Xiao Yao se sprijini de balustradă cu un zâmbet și nu spuse nimic.
Chang continuă:
– L-ai părăsit pe Feng Long, reputația ta a fost distrusă din cauza lui Fang Feng Bei și acum nu mai găsești un bărbat respectabil care să te ia de soție. Prietenul meu îți este devotat, de ce nu îl alegi pur și simplu pe el?
Xiao Yao își aruncă părul peste umăr și râse.
– Îmi este devotat? Eu nu simt asta.
Purta o robă subțire de primăvară, care dansa în vânt și îi contura silueta delicată, oferindu-i o frumusețe seducătoare și inocentă asemenea nuferilor înfloriți din jurul corăbiei.
Chang scrâșni din dinți.
– Cum trebuie să te trateze Jing ca să-i simți inima?
Xiao Yao își mușcă buza.
– Vreau un nufăr.
Chang spuse:
– Asta e foarte ușor.
Dar Xiao Yao adăugă:
– Fără folosirea puterilor. Vreau un nufăr cules cu mâna și îl vreau acum.
Chang rămase surprins. Părea simplu, însă uneori cele mai simple lucruri din lume erau cele mai dificile.
Aruncă o privire spre Yi Yang și Consorta Wan Lei, apoi spre Hou și Chun și după aceea spre toate corăbiile de pe lac.
Oftă.
– Prințesă, este clar că faci pe dificila.
Xiao Yao nu spuse nimic și doar îi zâmbi lui Jing. Chang era pe punctul să spună ceva când, cu un zgomot puternic de apă, Jing sări în lac și începu să înoate spre un nufăr.
Sunetul le sperie pe celelalte patru femei și toate se ridicară în picioare.
Concubina Wan Lei întrebă șocată:
– Conducătorul clanului Tu Shan, ce se întâmplă?
Xiao Yao zâmbi larg.
– Conducătorul clanului Tu Shan s-a dus să culeagă un nufăr.
De când Chang îl târâse pe Jing lângă Xiao Yao, Hou îi urmărise atent în timp ce continua să pescuiască alături de Chun. Auzise fiecare cuvânt.
Știa deja că Jing o plăcea pe Xiao Yao, însă nu realizase că Jing era dispus să facă orice pentru ea. Oamenii de pe celelalte corăbii nu știau de ce Jing sărise brusc în apă, însă puteau vedea că situația era foarte ciudată, așa că încetară să mai râdă și îl priviră.
Cineva strigă de pe o altă corabie:
– Conducătorule Tu Shan, aveți nevoie de ajutor? Sunt bucuros să vă ajut.
Jing continua să înoate și răspunse calm:
– Nu este nevoie. Trebuie să fac asta personal.
Oamenii începură să șușotească:
– Ce lucru necesită ca liderul clanului să facă personal?
Jing răspunse sincer:
– Culeg o floare.
Toată lumea rămase nemișcată pentru o clipă, apoi izbucni în râsete.
Chang se sprijini de balustradă și își acoperi ochii cu mâinile, neputând să mai privească.
– Mică vrăjitoare, ești mulțumită acum?
Jing înotă până la mal și culese cel mai frumos nufăr, apoi se întoarse. Sări pe corabie ud leoarcă și toată lumea văzu nufărul splendid înflorit din mâna lui.
Îl întinse către Xiao Yao. Ea îl primi cu un zâmbet.
Culese cele mai frumoase două flori și și le prinse în păr, iar restul le înfășură în jurul încheieturii ca o brățară.
Toată lumea crezuse că Jing culesese floarea pentru Fang Feng Yi Yang, însă când îl văzură oferind-o lui Xiao Yao, tăcerea coborî peste corabie și toate privirile se întoarseră spre ea.
Li Jie Chang râse zgomotos intenționat:
– Am făcut un pariu cu Prințesa și am pierdut. Pariul era să culegem un nufăr fără să folosim puteri. Eu voiam să fug de plată, însă Jing, mult prea serios cum este el, chiar și-a ținut cuvântul!
Toți știau că Li Jie Chang era un farsor, așa că râseră și reveniră la propriile ocupații. Însă toți cei de pe corabia lui Xiao Yao știau că acesta nu fusese niciun pariu.
Xiao Yao își ridică brațul și îl întrebă pe Jing:
– Este frumos?
Jing încuviință. Toate femeile de pe corabie trebuiau să recunoască faptul că era superb. Până și Ji Yen Ran aruncă o privire spre Chun și înțelese brusc că cel mai frumos accesoriu din lume nu erau bijuteriile, ci o floare sălbatică culeasă de persoana iubită.
Xiao Yao îi spuse lui Jing:
– Ai grijă de tine și schimbă-ți repede hainele ude.
Terminând, se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și se îndepărtă încet.
Expresia lui Yi Yang devenise întunecată ca furtuna, iar ceilalți rămaseră într-o liniște stânjenitoare.
Xiao Yao stătea fără nicio grijă în partea din față a corăbiei, discutând cu Shan Hu și admirând peisajul.
Concubina Wan Lei își recăpătă calmul și zâmbi.
– Încercați toate preparatele. Sunt specialități din locul meu natal. Chiar dacă nu vă plac, măcar gustați-le o dată. Mai târziu vor veni și felurile principale, iar dacă vă plac, puteți mânca mai mult.
Toți se așezară stingheriți și începură să mănânce ascultători preparatele aduse de servitoare.
Hou zâmbi și o observă pe Xiao Yao.
Probabil din cauza faptului că trăise sute de ani printre oamenii de rând, deși era de sânge regal, era foarte diferită de celelalte domnițe nobile. Era asemenea unei flori sălbatice crescute la marginea câmpurilor, îndrăzneață și liberă.
Nu era de mirare că îl abandonase public pe Feng Long, iar acum, după moartea lui Fang Feng Bei, nu părea prea îndurerată și chiar flirta cu Jing.
Jing cel perfect fusese întotdeauna calm și distant, fără dorințe și fără nevoi. Poziția de conducător al clanului, la care visau toți, era ceva ce nici măcar nu își dorise. Frumoasa Fang Feng Yi Yang nu merita nici măcar o privire în plus din partea lui. Chiar și un afrodisiac nu reușise să-l facă să se culce cu Yi Yang.
Și totuși, inima lui Jing fusese capturată de acea floare sălbatică.
În sfârșit exista ceva ce voia. În sfârșit exista ceva ce își dorea.
Hou iubise vânătoarea încă din copilărie. Cu cât fiara era mai periculoasă, cu atât îi plăcea mai mult. Cu cât pericolul era mai mare, cu atât mai puternică era emoția cuceririi.
O altă corabie se apropie și se alătură celei pe care se aflau, însă nimeni nu observă până când Feng Long și Împărăteasa Xing Yue pășiră afară.
Toți cei de pe corabia Concubinei Wan Lei se ridicară și se înclinară când cei doi urcară la bord.
Pe Xiao Yao începu să o doară capul și se ascunse instinctiv în spatele celorlalți.
Xing Yue spuse către Concubina Wan Lei:
– Am auzit că organizați o petrecere pe lac și am decis să vin și eu să mă alătur distracției. Sper că nu am stricat atmosfera.
Concubina Wan Lei râse.
– Sosirea Împărătesei poate doar să însuflețească și mai mult petrecerea.
Privirea lui Xing Yue trecu peste toți până se opri asupra lui Xiao Yao.
– Ce surpriză să o văd și pe Prințesă aici.
Xiao Yao nu știa cum să răspundă, așa că rămase tăcută.
Xing Yue îi spuse lui Feng Long:
– Gege, aceasta este prima dată când o vezi pe Xiao Yao de la acea ceremonie ridicolă de nuntă, nu-i așa?
Feng Long îi aruncă o privire lui Xiao Yao și nu spuse nimic. Xiao Yao știa că Xing Yue venise pentru ea.
Putea foarte bine să o ignore, însă chiar se simțea vinovată față de Feng Long și, dacă umilința primită din partea lui Xing Yue îi putea alina măcar puțin durerea, era dispusă să îndure.
Xing Yue se apropie de Xiao Yao și o înconjură încet.
– Prințesa era atât de îndrăgostită de Fang Feng Bei, nu-i așa? Dar omul a murit doar de câteva luni și deja Prințesa participă la petreceri. Nu există nici măcar o urmă de doliu.
Xing Yue se întoarse către Yi Yang.
– Fratele tău al doilea a murit pentru ea, însă uită-te la ea! Dacă aș fi în locul tău, nici eu nu aș crede că a meritat sacrificiul lui. Trebuie să-ți fie greu să stai aici și să zâmbești.
Xing Yue râse.
– Gege, ar trebui să fii fericit că Cerurile au protejat clanul Chi Sui și că o asemenea femeie nu a ajuns în familia noastră.
Chipul lui Feng Long deveni întunecat, însă continuă să tacă.
Chang râse și încercă să schimbe subiectul.
– Toți am venit să admirăm florile, haideți să privim florile!
Xing Yue arătă spre florile de la încheietura lui Xiao Yao.
– Avem aici niște nuferi de admirat? Prințesa este îmbrăcată atât de provocator… ce bărbat ți-a oferit acest minunat nufăr? Pe cine încerci să seduci acum…?
Jing se așeză imediat în fața lui Xiao Yao.
– Eu i-am oferit floarea. Alteța Voastră ar trebui să fie atentă la cuvintele pe care le folosește.
Xing Yue își acoperi gura.
– Vai, am uitat complet de voi doi. Perfect atunci. Din moment ce niciun bărbat nu o va mai dori acum, de ce nu o luați acasă drept concubină? Dar aveți grijă să o supravegheați bine. Cine știe dacă nu va fugi iar cu alt bărbat?
Jing era pe punctul să răspundă, însă Xiao Yao îi trase discret mâneca și îi făcu semn să suporte și să tacă.
Jing se abținu.
– Uitați-vă! Doar uitați-vă! oftă zgomotos Xing Yue.
– Yi Yang, Yi Yang, ești atât de mărinimoasă. Uită-te la ei cum își aruncă priviri și flirtează chiar în fața ta, iar tu nu spui nimic. Chiar accepți ca femeia care a cauzat moartea fratelui tău să împartă același soț cu tine? Tot tu ești soția, arată puțin caracter…
– Și ce intenționează Împărăteasa să facă cu acest caracter?
Nu era clar când sosise Zhuan Xu pe corabie. Mergea spre ei cu un zâmbet pe buze. Toți se înclinară imediat.
Zhuan Xu trecu pe lângă toți și o ajută personal pe Concubina Wan Lei să se ridice.
– Sunt frumoși nuferii?
Conccubina Wan Lei răspunse:
– Sunt foarte frumoși. Maiestatea Voastră dorește să îi admire împreună cu noi?
Zhuan Xu zâmbi și o tachină:
– Tu ești mai frumoasă decât florile. Nu mai este nevoie să admir nuferii.
Fața Concubinei Wan Lei se coloră într-un roz delicat, în timp ce chipul lui Xing Yue deveni alb.
Zhuan Xu îi făcu semn lui Xiao Yao. Ea se apropie.
El luă nufărul din părul ei și îl transformă într-o ghirlandă mai lungă, încercând să o pună în jurul încheieturii Concubinei Wan Lei așa cum avea Xiao Yao.
Nu reuși să o fixeze și râse.
– La asemenea lucruri voi, femeile, sunteți mai pricepute.
Xiao Yao luă șiragul de flori și îl aranjă frumos în jurul încheieturii Concubinei Wan Lei.
Zhuan Xu o complimentă:
– Minunat!
Concubina Wan Lei făcu o reverență.
– Mulțumesc Maiestății Voastre pentru bunăvoință.
Xiao Yao făcu și ea o reverență.
– Maiestate, mă doare capul și doresc să mă retrag.
Zhuan Xu spuse:
– Chiar mă pregăteam să merg să-l văd pe bunicul. Haide să mergem împreună.
Se întoarse către ceilalți.
– Continuați să vă bucurați de flori!
Zhuan Xu se întoarse să plece, apoi se opri și îi șopti câteva cuvinte Concubinei Wan Lei. Ea zâmbi timid și încuviință. Zhuan Xu și Xiao Yao urcară pe cealaltă corabie și plecară.
Concubina Wan Lei zâmbi și îi invită pe toți să continue să admire priveliștea.
Expresia lui Xing Yue era întunecată precum o furtună gata să izbucnească, însă Concubina Wan Lei rămase calmă și elegantă. Era diferită de celelalte concubine precum Shu Hui, provenite din Câmpiile Centrale.
Ea era din Xuan Yuan. Îi arăta respect lui Xing Yue, însă frica nu își găsise locul în inima ei.
Yi Yang era furioasă fiindcă umilința lui Xiao Yao o atinsese și pe ea, așa că îi zâmbi Concubinei Wan Lei.
– Maiestatea Sa este foarte iubitor cu Alteța Voastră. Mai devreme, pe corabie, nu a avut ochi pentru nimeni altcineva.
Concubina Wan Lei ridică încet ghirlanda de nuferi de pe încheietură și zâmbi fără să spună un cuvânt.
Xing Yue era atât de furioasă încât simțea că întregul lac plin de nuferi râdea de ea. Voia doar să plece cât mai repede de acolo.
Vocea lui Feng Long răsună în mintea lui Xing Yue:
– Ți-am spus să nu vii. Ai insistat și acum că ești aici, nu poți pleca pur și simplu. Dacă pleci, oamenii vor vorbi și mai urât pe la spatele tău. Dacă înduri, atunci tot ce vor spune va fi că nu contează pe care dintre concubine o favorizează Zhuan Xu; tu rămâi Împărăteasa și nu trebuie să te cobori la a concura cu celelalte concubine.
Xing Yue nu putu decât să-și înghită furia care îi ardea pieptul și să își pună o expresie mărinimoasă, continuând să admire florile alături de ceilalți.
După plecarea corăbiei, Zhuan Xu începu imediat să o certe pe Xiao Yao și o împunse cu degetul în frunte.
– Când ai devenit atât de prostuță? Xing Yue te insultă și tu suporți pur și simplu? Dacă ai un temperament atât de blând, atunci de ce nu îl folosești și cu mine sau cu Bunicul? Cu mine de ce nu ești niciodată drăguță? De fiecare dată când îți spun ceva, îmi răspunzi cu replici ascuțite și dinți scoși. Dar în fața străinilor devii mută și docilă. Ascultă-mă bine, dacă mai văd asta încă o dată, eu voi fi primul care te bate, făptură mică lipsită de coloană vertebrală!
Xiao Yao ținu capul plecat și rămase tăcută. Zhuan Xu continuă:
– Spune ceva! Acum ai amuțit?
Xiao Yao își întinse mâinile obosită.
– Nu te plângi mereu că sunt prea ascuțită la limbă? Acum stau aici și ascult cum mă cerți atât de cuminte.
– Tu…!
Zhuan Xu era atât de frustrat încât îi dădu o lovitură ușoară în cap.
– Dacă poți avea atitudinea asta cu mine, de ce nu o folosești și cu ceilalți?
Xiao Yao răspunse:
– Cu ceea ce s-a întâmplat cu Feng Long… simt că l-am nedreptățit. Dacă Xing Yue vrea să mă insulte, atunci să o facă. Poate astfel Feng Long se simte mai bine.
Zhuan Xu pufni furios:
– Nedreptățit? Ce ai făcut greșit? Tatăl tău și cu mine am oferit clanului Chi Sui mult mai multe compensații decât era necesar și am spus suficiente cuvinte frumoase. Feng Long este acum deasupra întregii lumi și sub o singură persoană. Are putere, glorie și tot ce și-ar putea dori. Tot ce trebuie să suporte sunt câteva bârfe pe la spate! Uită asta, chiar acum poate avea orice femeie dorește! Dar tu? Reputația ta este făcută bucăți și persoana care a ieșit pierzătoare din situația asta ești tu!
Xiao Yao spuse:
– Doar de data aceasta! Dacă Xing Yue vrea să se certe cu mine altădată, îi voi răspunde.
Zhuan Xu pufni rece.
– Ai spus că plănuiai să faci ceva rău. Am crezut că va fi ceva interesant și mi-am făcut timp din programul meu încărcat ca să privesc. Cine s-ar fi gândit că voi veni doar ca să te văd pe tine cea atacată?
Xiao Yao își întinse brațele și se întinse leneș, apoi zâmbi.
– Lucrul meu rău abia începe. Am aruncat momeala și acum trebuie să aștept peștele să muște. Mai târziu îți voi spune tot și vei rămâne uimit de planul meu.
Zhuan Xu simțea că nufărul de la încheietura lui Xiao Yao îi zgâria ochii.
Ridică un deget. Floarea căzu în apă.
– Ah! Floarea mea!
Xiao Yao încercă să o prindă, însă aceasta se îndepărtă plutind și chipul ei deveni abătut.
Zhuan Xu pufni:
– Sunt doar niște flori fără valoare. Mai târziu îți voi aduce câte vrei.
Xiao Yao murmură încet:
– Nu este același lucru…
Câteva zile mai târziu, Xiao Yao și Shan Hu intrară într-un magazin de bijuterii al clanului Tu Shan.
Xiao Yao purta o pălărie cu voal, astfel că vânzătorul nu îi putea vedea chipul, însă observă cerceii cu perle albastre de la urechile lui Shan Hu și le întâmpină imediat cu multă căldură, conducându-le spre camerele interioare. O servitoare aduse gustări și ceai, iar vânzătorul prezentă un set de bijuterii pentru Xiao Yao și Shan Hu.
Xiao Yao stătea pe platformă și aruncă doar o privire peste obiecte, apoi își întoarse privirea spre fereastră, complet dezinteresată.
Shan Hu alese o brățară cu pești în șapte culori, nu foarte scumpă, dar foarte frumos lucrată, fiecare piesă având aceeași mărime și culoare.
Xiao Yao îi ceru vânzătorului să o împacheteze și se pregătea să plătească și să plece. Atunci Hou ridică perdeaua și intră zâmbind.
– Prințesa nu a ales nimic pentru ea?
Îi făcu un semn vânzătorului, iar acesta se retrase imediat.
Xiao Yao răspunse leneș:
– Mă plictiseam puțin, așa că am adus-o pe Shan Hu la cumpărături.
Hou spuse:
– Obiectele rare nu sunt scoase atât de ușor la vedere. Prințesă, vă rog să vedeți dacă există ceva care vă place.
Două servitoare intrară și așezară câteva cutii pe masă. Hou deschise una dintre ele. Înăuntru se afla o bijuterie lucrată extraordinar de fin.
Xiao Yao o luă și o admiră.
– Clanul Tu Shan are designeri de bijuterii foarte buni, comparabili cu meșteșugarii Palatului.
Hou începu să descrie brățări și agrafe de păr, explicând în detaliu munca migăloasă și perfecțiunea necesară pentru fiecare piesă.
Xiao Yao asculta fascinată. Nu se putu abține să întrebe:
– De unde știi atât de multe despre bijuterii?
Hou râse.
– Eu am conceput toate acestea, de la alegerea materialelor brute și a pietrelor până la alegerea meșterilor care le-au lucrat. M-am ocupat personal de tot.
Xiao Yao rămase sincer surprinsă și îl privi din nou cu atenție.
Hou explică:
– Nu este nimic surprinzător. Clanul Tu Shan se ocupă cu afaceri, iar bijuteriile sunt domeniul cu cel mai mare risc. A fost specializarea mea încă din copilărie. Dacă ai fi studiat la fel de mult ca mine, ai fi știut la fel de multe.
Xiao Yao spuse:
– Bijuteriile par reci și lipsite de viață, dar în ele există ideile unui om, munca lui și investiția unei vieți întregi doar pentru a face o femeie puțin mai frumoasă.
Hou bătu din palme.
– Exact! Dar am observat că porți rareori bijuterii.
– În trecut am dus o viață grea și simplul fapt că supraviețuiam era un dar. Simt că asemenea lucruri sunt făcute pentru a fi admirate. Nu simt dorința de a le avea.
Hou ridică o sprânceană.
– Este un mod foarte neobișnuit de a gândi.
Xiao Yao râse de sine.
– Nu este atât de neobișnuit. Sunt și foarte pretențioasă, așa că rareori ceva îmi atrage atenția.
Hou privi bijuteriile strălucitoare și oftă.
– Se pare că nimic de aici nu îți face inima să tresară.
Xiao Yao zâmbi și se ridică să plece.
Hou întrebă brusc:
– Ai timp mâine? Mâine va sosi un transport de pietre brute. Te interesează să vezi cum arată înainte de a fi prelucrate?
Xiao Yao își înclină capul și îl privi. Apoi zâmbi.
– Trebuie să știi că lui Jing îi plac.
Hou îi întoarse zâmbetul și făcu un pas înapoi.
– Dacă ai decis să te căsătorești cu el, atunci îmi retrag cuvintele.
Xiao Yao zâmbi.
– Fang Feng Bei m-a învățat tir cu arcul și a murit sub o ploaie de săgeți. Dacă nu îți este frică de moarte, atunci nu mă deranjează să merg cu tine să văd pietrele brute.
Hou spuse:
– Atunci rămâne stabilit. Ne vedem aici mâine la prânz.
Xiao Yao zâmbi larg, își puse pălăria cu voal și plecă împreună cu Shan Hu.
Mulțumesc!❤️