Spiritul renăscut – Capitolul 5

Spiritul renăscut – Capitolul 5

Khemjira ajunsese deja la capătul digului, dar înainte de a putea sări, întregul său corp fu smuls din spate. Ochii i se deschiseră și văzură fața celui mai bun prieten al său.

– Khem! Ce dracu faci?

Khemjira se uită confuz la fața panicată a lui Jettana, apoi aruncă o privire în jur și își dădu seama că stătea pe marginea balconului.

Cum am ajuns aici…

Ochii lui Khemjira se măriră de groază după ce-și dădu seama ce se întâmplă. Picioarele lui aproape că cedară, dar Jettana era acolo pentru a-l sprijini.

– Khem, eu … visam, se bâlbâi Khemjira către Jettana cu o voce tremurândă. Jettana, din ce în ce mai agitat când auzi asta, îl târî repede pe Khemjira înapoi în cameră și încuie ușa balconului.

– Cred că yantra de la Por Kru își pierde puterea, spuse Jettana după ce se așezară pe podea.

Khemjira înghiți cu greu saliva iar mâinile lui reci ca gheața se încleștară.

– În mod normal, o yantra simplă a lui Por Kru ca aceasta ar putea dura ani de zile. Acest spirit nenorocit trebuie să fie unul cu adevărat puternic, continuă Jettana.

Auzindu-l pe Khemjira povestind despre vocea femeii care-i spusese să meargă la dig pentru a-l face să sară de pe balcon, Jettana se gândi că aceasta trebuie să fie dușmanul karmic al lui Khemjira pe care îl menționase Por Kru.

Fața lui Khemjira deveni palidă. Dacă Jettana nu s-ar fi trezit la timp, cine știe ce s-ar fi întâmplat cu el. Simplul gând îl făcu să plângă.

– Îmi pare rău, Khem. Rahat, de data asta ai fost foarte aproape. Dacă acea femeie nu m-ar fi trezit, poate că nu te-aș fi salvat la timp.

În mijlocul fricii, apăru o întrebare. Khemjira își încrețise ușor sprâncenele dar ochii lui erau încă roșii și umflați.

– Cine?

– Nu știu, omule. Dar o voce de femeie mi-a strigat numele. Când m-am trezit, te-am văzut acolo, pe balcon. Cred că trebuie să fie spiritul cuiva care are grijă de tine.

Inima lui Khemjira bătu mai repede. Era o singură persoană la care se putea gândi, singura persoană semnificativă care nu mai era în viață în această lume, cineva care avusese întotdeauna grijă de el, chiar și în ultimele secunde ale vieții ei.

– Trebuie să fie mama mea … spuse Khemjira, incapabil să-și stăpânească lacrimile.

El era atât îngrozit de ceea ce se întâmplase, încât se simți ușurat că spiritul mamei sale era încă în siguranță.

Jettana îl lăsă pe Khemjira să plângă așa timp de aproape zece minute. Nefiind foarte priceput să consoleze oamenii, el putea doar să-i ofere batista sa lui Khemjira pentru a-și șterge lacrimile.

– Sunt prea speriat să dorm acum, spuse Khemjira după ce se opri din plâns.

– Da, și eu la fel, răspunse Jettana, uitându-se la ceasul de pe perete înainte de a continua.

– Hai să ne uităm la un film sau ceva. Se va face dimineață peste două ore.

Putem dormi în autocar.

Khemjira dădu din cap în semn că este de acord și nu uită să spună:

– Mulțumesc că mi-ai salvat viața.

Jettana îl bătu pe cap.

– Nu mai aminti de asta. Odată ajunși la Ubon Ratchathani, te voi duce direct la Por Kru. Cu siguranță te va putea ajuta.

Jettana avea un plan. Dacă Por Kru refuza să-i ajute, va distribui numărul de telefon al lui Por Kru tuturor tinerelor și bătrânelor din sat.

Jettana și Khemjira ajunseră la universitate cu fețele care arătau lipsa somnului. La sosire, fură nevoiți să aștepte autocarul și pe cei care nu ajunseseră încă. Nemaiputând suporta, Jettana îl târî pe Khemjira cu el ca să cumpere niște cafea.

– Voi lua un Americano cu gheață și cu încă o doză de espresso, comandă mai întâi Jettana.

– Sigur, și ție ce ți-ar plăcea? îl întrebă barista pe Khemjira.

– Cacao înghețată, te rog. Oh, și fă-o puternică, spuse Khemjira căscând.

Și el era somnoros, dar cafeaua era prea amară pentru el.

Auzind comanda, barista îi zâmbi afectuos, dar nu făcu comentarii și se întoarse repede să pregătească băuturile.

Odată ce-și luară băuturile, ieșiră din magazin și se așezară, privindu-i și pe ceilalți membri ai clubului mergând dintr-o parte în alta. Tocmai își terminaseră băuturile când erau gata să urce în autocar.

Jettana îl conduse pe Khemjira la locurile din spatele autocarului. Se așeză lângă fereastră și îl puse pe Khemjira să stea lângă culoar, temându-se că prietenul său ar putea vedea ceva ciudat în timpul călătoriei.

După o vreme nu mai putură rezista somnolenței și amândoi căzură într-un somn adânc.

Când ajunseră la benzinăria care servea drept popas pentru odihnă, Jettana se trezi brusc, încrețindu-și sprâncenele în timp ce privea în jur. Își dădu seama că această rută nu era cea pe care oamenii o foloseau de obicei. Observând că Khemjira încă dormea, se ridică în liniște de pe scaun și se apropie de un membru senior al clubului, strigându-l după numele de pe ecuson.

– Som, de ce mergem pe acest traseu?

– Oh, Jet. Prez nu voia să ajungem prea târziu, altfel nu aveam suficient timp pentru activități. După ce a discutat cu șoferul, el a sugerat această scurtătură. El a spus că este mai rapid pe aici.

Încruntarea lui Jettana se adânci și spuse:

– Dar această rută este periculoasă.

Jettana nu mințea. Drumul din față era înconjurat doar de pădure, fără benzinării la care să oprească. Era plin de curbe ascuțite și drumuri înguste și stranii. Obișnuia să vină pe acest traseu cu Por Kru, dar numai în situații urgente. Por Kru l-ar evita altfel pentru că era plin de spirite.

Acest drum ar putea duce la destinație mai repede decât ruta principală, dar cu ce preț?

– Este prea târziu pentru a schimba ceva acum, Jet. Îi voi spune șoferului să meargă încet, bine? spuse Som oferindu-i un zâmbet slab, simțindu-se ciudat în preajma fiului unui politician care era și sponsorul principal al evenimentului.

Luase o decizie de ultim moment în acea dimineață și nu-l informase în avans dar nu se așteptase ca el să fie atât de supărat.

Dându-și seama că discuțiile ulterioare l-ar stresa pe Som fără niciun motiv și că era puțin probabil să schimbe traseul acum, Jettana dădu din cap și se duse să cumpere niște gustări pentru cazul în care Khemjira se trezea flămând și, dacă se trezea, i-ar fi imposibil să mai doarmă acum.

Când vehiculul intră în pădure, atmosfera începu să se schimbe. Jettana începu să vadă umbre întunecate, asemănătoare oamenilor, ieșind de pe ambele părți ale drumului. Dar ceea ce era și mai alarmant era  numărul mare al acestora. Alergau după vehicul, sărind să se agațe de el.

Jettana tresări când unul dintre spirite se urcă pe geam și se opri chiar în fața lui, părând să privească pe lângă el la Khemjira, care era încă adânc cufundat în somn. Alte spirite începură să se adune și să se împingă în geamul lor.

Jettana avea mintea confuză, buzele mișcându-se în tăcere în timp ce recita un khatha, cu privirea fixată intens asupra masei negre tulburi din fața lui.

– Itisukhato namophutthaya … arahangphuttho  

Masa întunecată din fața lui începu să se retragă, unii îndepărtându-se, dar alții noi apărând continuu. Jettana cântă khatha  tot drumul, recunoscător pentru că își cumpărase o sticlă mare de apă, altfel, gâtul i s-ar fi uscat cu siguranță ca un deșert.

În acel moment, Jettana nu știa că cineva care stătea vizavi de el, de cealaltă parte a autocarului, își încrețise sprâncenele, privindu-l cu un amestec de suspiciune și curiozitate.

Ce face el mormăind în sinea lui de aproape o oră, gândi Charnvit.

Charnvit îi cunoștea atât pe Jettana, cât și pe Khemjira pentru că erau studenți în primul an în același club, dar nu erau deosebit de apropiați. Se așeză pe un scaun de lângă culoar din apropierea lor, ceea ce-i permitea să vadă clar ce făceau cei doi.

Se comportă ca un șaman din acele filme de groază.

Apoi Charnvit îi aruncă o privire rapidă lui Khemjira, care dormea adânc. Deși nu credea în magie, comportamentul lui Jettana i se păru oarecum nedemn de încredere.

Jettana și Khemjira erau apropiați, dar Khemjira părea prea naiv. Era posibil ca el să fi fost înșelat de Jettana și Charnvit se gândi că ar trebui să găsească un moment pentru a-l avertiza să fie precaut în preajma lui Jettana.

Chiar atunci, Jettana, care se afla în mijlocul recitării unui khatha, uită versurile când văzu zeci de umbre întunecate care se clătinau din pădure spre cer.

– Rahat… blestemă Jettana cu neîncredere.

Un număr atât de mare de “pretas”   în plină zi era ceva ce Jettana nu mai experimentase niciodată în viața sa.

Un țipăt ascuțit și pătrunzător îi sună în urechi, dar părea că nimeni altcineva nu-l putea auzi. Ei îl urmăreau pe Khem.

Jettana se umplu de sudoare când brusc își aminti khatha protectoare a lui Por Kru și o recită din nou. Cu toate acestea, nu avu niciun efect asupra spiritelor. Niciuna dintre figuri nu dispăru din raza sa vizuală, ba unii chiar ieșiră din pădure, aproape ciocnindu-se de geamul mașinii. O preta care stătea blocând drumul se întinse spre vehicul iar Jettana își ridică brațele pentru a-l apăra pe Khemjira și închise ochii imediat.

Fiecare acțiune se desfășura sub ochii vigilenți ai lui Charnvit, ale cărui sprâncene rămaseră încruntate.

Care este sensul acestor acțiuni?

Frână!

– Hei, ce se întâmplă?

– Eeeii!

Când mașina frână brusc și începu să vireze, Jettana decise să se ridice de pe scaun și se îndreptă clătinându-se spre zona șoferului. Charnvit vru să-l urmeze, dar fu reținut de un prieten care stătea lângă el, apucându-l de braț atât de strâns încât nu se putea mișca. Tot ce putu face fu să-l urmărească pe Jettana cu privirea.

Jettana ajunse în zona șoferului, unde acesta și ajutorul său zăceau inconștienți. Ochii șoferului erau măriți de șoc, cu gura căscată, salivând – semn că sufletul îi fusese speriat din corp, probabil la vederea unui spirit agățat de parbrizul din față, pe care Jettana îl vedea ca nimic mai mult decât o umbră neagră tulbure în formă de femeie atârnând cu capul în jos.

Jettana își scoase rapid propriul colier de amulete și-l așeză în jurul gâtului șoferului. Cu o mână, el  apucă volanul, iar pe cealaltă o ridică în rugăciune, cerând zeităților pădurii să ierte și să ghideze sufletul șoferului, sau khwan , înapoi la corpul său. Apoi recită o khatha pe care tocmai și-o amintise. Acesta era un khatha folosit pentru a alunga spiritele.

Sapphethawapisachewa alawakathayopiya.

Umbra întunecată și tulbure din fața lui se zvârcoli pentru o clipă înainte de a fi măturată de vânt.

Adiere!

Ajutorul șoferului se trezi primul și, văzând situația, strigă alarmat. Sări în sus, apucând volanul de la Jettana, și după ce strigă de câteva ori să-l trezească pe șofer, acesta se trezi panicat. Împreună reușiră încet să stabilizeze mașina care se legăna și să o ghideze înapoi pe banda proprie.

Jetiana gâfâi înainte de a-și șterge sudoarea de pe față. Crezând că pericolul trecuse, se întoarse înapoi la locul său, hotărând să ceară colierul de amulete, care era moștenirea familiei sale, înapoi de la șofer când vor ajunge la destinație.

– Ce s-a întâmplat, Jet? întrebă Khemjira, observând că Jettana își părăsise deja locul când se trezise.

După ce auzise agitația și strigătele, Khemjira se trezise și-și dăduse seama că autocarul virase periculos și aproape că ieșise de pe șosea.

Khemjira se gândi că Jettana trebuie să se fi dus la șofer să facă ceva, pentru că la scurt timp după aceea, autocarul încetase să se mai balanseze și se întorsese pe banda sa.

– O să-ți spun despre asta când vom ajunge acolo, spuse Jettana, nedorind ca ceilalți să audă.

Khemjira dădu din cap, îi făcu loc lui Jettana să se așeze și să se odihnească și îi întinse o sticlă de apă.

– Ești un salvator.

Jettana, care recitase khatha până i se uscase gâtul, luă sticla și aproape că o bău pe toată dintr-o dată. Khemjira își bătu ușor prietenul pe cap.

– Bravo, Jet.

– Trebuie să latru acum?

Khemjira râse înainte de a primi o palmă jucăușă peste cap, apoi vorbiră despre alte lucruri o vreme înainte de a adormi. Jettana îl asigură pe Khemjira că acum erau în afara oricărui pericol.

În tot acest timp, ei fuseseră observați îndeaproape de Charnvit.

Autobuzul ajunse într-un sat din Ubon Ratchathani după-amiaza târziu. Șeful satului și câțiva săteni pe care Jettana îi cunoștea ieșiră să-i întâmpine și toată lumea îi ajută la descărcarea bagajelor.

Profitând de un moment în care nimeni nu-i acorda prea multă atenție, Jettana se duse să-i ceară șoferului colierul de amulete înapoi.

– Puștiule, trebuie să-ți mulțumesc foarte mult pentru ajutor. Ar fi putut deveni urât, spuse Sorn în timp ce punea colierul de amulete în mâna tânărului. Ajutorul șoferului îi povestise deja incidentul despre modul în care acest tânăr ajutase la stabilizarea vehiculului și chiar își pusese propriul colier de amulete pe el pentru protecție.

Jettana dădu din cap, puse colierul înapoi și apoi întrebă curios:

– Ce ai văzut, Lung ? Ți-ai dat seama că ai fost atât de surprins încât khwan-ul tău te-a părăsit? Mi-a luat ceva timp să-l chem înapoi.

Auzind asta, șoferul înghiți în sec, luând amuleta Jatukham Rammathep din jurul gâtului și strângând-o în mâini, ridicând-o deasupra capului ca și cum ar fi vrut să-și ceară iertare înainte de a descrie spiritul pe care-l văzuse.

– Am văzut o femeie îmbrăcată în haine tradiționale thailandeze, ca cele ale sclavilor, care stătea atârnată cu capul în jos deasupra mașinii. Pielea ei era atât de palidă încât i-am văzut venele. Părul ei era lung, pupilele ei erau mici, iar pe buzele ei întunecate era un zâmbet malefic.