TE AȘTEPTAM- Capitolul 46

– Iubitul meu, nu am de gând să-ți fac seara grea, îmi voi cere scuze când nu ești supărat. Îmi pare rău

Cao Yuan își acoperise fața și se juca cu telefonul în timp ce încerca să râdă, dar nu reușea să se abțină. Urmărea cum ieșeau scântei când se ciocneau predecesorul și titularul lui Xiao Qeu, ceea ce era destul de plăcut.

El trimise în secret un mesaj grupului pe sub masă: Lao Zhou al nostru a băut un borcan de oțet. Bătrânul castravete este suficient de înmuiat pentru a deveni un castravete murat!

Lin An își ridică ușor bărbia și se holbă la Zhou Zui înainte să se uite la Cao Yuan, care nici măcar nu-și ridică privirea, deoarece nu-i păsa. În sfârșit, își dăduse seama că îi potrivise greșit adineauri.

Zhou Zui se uita, de asemenea, la el cu mâna acoperind paharul lui Xiao Qeu și nu avea nicio intenție să-l lase să bea acel pahar. El îndepărtă mâna lui Xiao Qeu și adus paharul lângă el înainte de a-l întreba ușor:

– Cum vrei să bei?

Lin An scutură din cap și schiță un zâmbet ca și cum nu ar fi contat înainte să spună:

– Nu voi bea cu tine.

Zhou Zui spuse direct:

– Dacă nu vrei să bei cu mine, atunci te rog să pleci. Stomacul profesorului Xiao nu este în formă, pentru că el are un stomac slab. Este nepotrivit să îi ceri să suporte durerea și să fie nesăbuit doar ca să te acompanieze o vreme. Nu știu cine ești tu. Poți să-l faci să bea acest vin chiar dacă îl doare, dar eu nu pot. Nu vreau. Eu nu vreau.

Vocea lui Zhou Zui era joasă în timp ce fiecare cuvânt lovea un nerv, iar Lin An își ținea propriul pahar de vin tremurând ușor. El nu mai vorbi cu Zhou Zui, dar ochii lui continuară să-l fixeze pe Xiao Qeu. Ochii lui erau grei și păreau foarte dureroși și triști. Persoana lui cea mai apropiată și mai familiară devenise acum a altcuiva, ceea ce era ca și cum i-ar fi înfipt un cuțit în inimă, o înțepătură care a creat o gaură însângerată.

Xiao Qeu stătea în mijloc. În timp ce nimeni nu se uita, mâna lui scutură ușor piciorul lui Zhou Zui pe sub masă, profitând de această mică atingere pentru a-și convinge în tăcere iubitul.

În cele din urmă, Xiao Qeu nu era capabil să facă ceva atât de disperat și nu putea să-i facă de râs pe alții în fața celorlalți, deoarece le-ar da întotdeauna un avantaj, ca să nu mai vorbim de faptul că această persoană era Lin An.

Deși cauza despărțirii lor fusese din vina lui, în cele din urmă, el nu afectase cu adevărat relația lor. Xiao Qeu îi era recunoscător că-i spusese cu sinceritate ce gândea, în loc să aștepte ca totul să devină un fapt, înainte de a-și cere iertare. Cel puțin el fusese sincer de la început până la sfârșit.

Xiao Qeu nu l-ar face să se simtă jenat, deoarece nu era în caracterul său și nu era necesar.

Astfel, Xiao Qeu zâmbi în cele din urmă și se ridică pentru a lua un pahar gol și de a-și turna în pahar vinul lui Zhou Zui. Își întoarse capul și-i spuse lui Lin An:

– Lin Xiansheng, nu rămân niciodată dator nimănui, știi asta. Ai spus că îți datorez un pahar, consideră că acesta este ultimul lucru care nu a fost clarificat între noi. Atunci, hai să terminăm totul cu această băutură astăzi.

Xiao Qeu își ridică colțul gurii și continuă:

– Ești mai în vârstă decât mine, ai avut grijă de mine în toate felurile. Uneori nu știam ce să fac și îi mulțumesc lui Lin Xiansheng pentru că m-a tratat bine în acei ani. După acest pahar de vin, totul este clar între noi, eu nu-ți datorez nimic, iar tu nu-mi datorezi nimic.

Xiao Qeu ciocni paharul lui de paharul lui Lin An care era prea plin și se vărsă puțin vin. Xiao Qeu își strânse buzele în timp ce părea solemn și serios când spuse ultimele două propoziții cu o voce pe care doar ei o puteau auzi:

– Voi spune același lucru, îi doresc lui Lin Xiansheng un viitor prosper și o carieră grozavă. De acum înainte, nu mai suntem cu adevărat rude. Tu ești tu, iar eu sunt eu.

În timp ce goli paharul, ținu paharul lui Lin An în jos pentru a nu-i da șansa să bea din nou, pentru că, dacă ar fi băut din nou, atunci nu ar mai fi fost în stare să plătească ceea ce datora.

Resentimentele lui Lin An erau scrise pe fața lui în timp ce se uita la Xiao Qeu, iar în ochii lui musteau de atât de multe emoții cu ochii extrem de roșii încât nu puteai suporta să te uiți la ei. Expresia din ochii lui Xiao Qeu era fluctuantă,  pentru că era imposibil să nu fie atins. Xiao Qeu își lăsă paharul jos și mângâie umărul lui Lin An în timp ce râdea și spunea:

– Să nu conduci dacă ai băut, cheamă un șofer.

Acesta fu sfârșitul conversației, cum ar putea Lin An să nu înțeleagă? El dădu din cap și, în cele din urmă, îi aruncă lui Xiao Qeu o privire profundă înainte de a se întoarce și de a pleca. Ritmul nu era nici rapid, nici lent, în timp ce temperamentul său obișnuit fusese întotdeauna așa.

Xiao Qeu respiră lung și se așeză. În cazul său, trecutul fusese deja răscolit, și era de așteptat ca, după ziua de azi, Lin Xiansheng să poată, de asemenea, să întoarcă pagina.

După ce rezolvase o problemă, mai era una. Xiao Qeu nu se conformase intenției lui Zhou Zui, ceea ce trebuie să fi făcut ca inima lui Zhou Zui să se simtă inconfortabil. Cu toate acestea, doar Xiao Qeu putea face asta, deoarece Lin An era un străin, iar Zhou Zui era iubitul său. Iubitul său s-ar fi dus acasă cu el în timp ce el s-ar fi gândit la modalități de a-l convinge, dar nu se putea baza pe iubitul lui pentru a pierde cu adevărat fața în fața unui fost.

Xiao Qeu își ridică privirea și-l văzu pe Lao Cao zâmbind în timp ce îl privea cu o expresie de parcă ar fi vizionat o piesă de teatru. De asemenea, lui Xiao Qeu nu-i putea păsa mai puțin de el și-și turnă un alt pahar de vin înainte de a-i spune lui Zhou Zui:

– Acest pahar este pentru Zhou Xiansheng al meu ca scuză. Nu fi supărat pe mine, eu sunt de vină.

Înainte de a-și ridica paharul, Zhou Zui îl puse jos și maxilarul i se încordă într-o linie sexy înainte de a spune cu o voce profundă:

– Nu este nevoie să faci asta cu mine.

Inima lui Xiao Qeu se simți foarte tandră, deoarece știa că Zhou Zui spusese asta din inimă și, de asemenea, știa că Zhou Zui fusese ofensat, lucru pentru care el era de vină, dar chiar nu se putea abține. Xiao Qeu spuse serios:

– Trebuie să folosesc aceeași metodă. Trebuie să îl conving pe Zhou Xiansheng și mai mult atunci când este furios.

– Nu sunt furios.

Zhou Zui rosti mai întâi acest lucru cu o față rece, iar apoi nu scoaese niciun sunet. Durase mai mult de zece secunde până când se încruntă brusc și întrebă:

– Aceeași metodă cu cine? Eu sunt la fel ca el?

Xiao Qeu nu reacționă, dar Lao Cao scoase fericit un „pfui” din partea opusă. Xiao Qeu se grăbi să scuture din cap și răspunse:

– Nu la fel, nu la fel, nu am vrut să spun asta.

Cao Yuan coborî capul și schimbă numele grupului în „Voi nu sunteți la fel”.

Cei doi nu se confruntaseră niciodată cu o astfel de problemă de când erau împreună, iar Zhou Zui nu fusese niciodată supărat pe el, așa că Xiao Qeu nu voia să îl supere din cauza lui Lin An. Lui Xiao Qeu îi părea rău pentru Zhou Zui, care fusese într-o dispoziție bună astăzi, dar era evident că acum era într-o dispoziție proastă din cauza asta.

Xiao Qeu voia să spună altceva, dar Zhou Zui luă paharul de vin al lui Xiao Qeu și-l bău împreună cu paharul pe care îl luase anterior de la Xiao Qeu înainte de a-și apleca capul și de a spune:

– Am spus că ești liber să toastezi pentru cine vrei, îl voi lua eu, îl voi bea eu pentru tine.

În acel moment, Xiao Qeu simți că-l doare totul, deoarece apăruseră emoții puternice, așa că își întoarse capul pentru a-și calma pulsul puternic.

Lao Cao făcu o glumă la momentul potrivit și-l întrebă pe Xiao Qeu:

– Este adevărat că voi toți, intelectualii, trebuie să scrieți o poezie înainte de a bea? Aproape că ai spus-o chiar acum.

Xiao Qeu pufni, iar vocea îi era înăbușită când spuse:

– Ei bine, așa bem noi, cei cu doctorat.

După ce văzuse destulă agitație și mâncase destui pepeni, Lao Cao spuse în mod firesc că era sătul și voia să plece. Cei trei oameni băuseră, așa că chemară un șofer să-l ducă mai întâi pe Cao Yuan acasă înainte de a se întoarce la locuința lui Zhou Zui. Zhou Zui nu scoase niciun sunet de la începutul până la sfârșitul călătoriei cu mașina și se uita în tăcere pe fereastră, fără să-și schimbe poziția.

Când coborî din mașină, Xiao Qeu îi strânse mâna și o scutură cu un zâmbet:

– Nu face fața asta supărată, Zhou Xiansheng.

Zhou Zui scutură din cap și spuse:

– Nu sunt supărat.

Zhou Zui spuse că nu era supărat, dar nu mai spuse nimic și nu avea nicio expresie pe față. După ce-și schimbă hainele, merse să facă un duș fără să vorbească cu Xiao Qeu și înainte de a intra în duș și nici măcar nu se uită la el. Inima lui Xiao Qeu era împietrită și un pic neputincioasă, deoarece acum nu știa exact ce să spună pentru a face atmosfera să se simtă mai puțin încărcată.

Dușul lui Zhou Zui dură destul de mult timp. Stătea în cabina de duș, lipit de perete, în timp ce apa fierbinte de pe geam devenea o perdea de aburi care se răspândeau în picături de apă care curgeau în jos.

Zhou Zui se uita la picăturile de apă în timp ce se simțea oarecum gol și nu știa la ce se gândea.

Ieși cu hainele deja schimbate, un tricou negru cu mânecă scurtă și pantaloni scurți. De obicei, lui Xiao Qeu îi plăcea să-l vadă îmbrăcat în acest fel. Camera era un pic prea liniștită, iar Zhou Zui simți că ceva nu era în regulă. El îl căută, dar nu-l văzu pe Xiao Qeu, ceea ce-l făcu să se simtă foarte confuz. El luă rapid telefonul pentru a-l apeladar exista deja un mesaj de la Xiao Qeu.

[Iubitul meu, nu am de gând să-ți fac seara grea, îmi voi cere scuze când nu ești supărat. Îmi pare rău.]

Zhou Zui fu imediat uimit și panicat. Formă direct numărul de telefon, dar nu putu să-l contacteze.

Zhou Zui se încruntă și nici măcar nu se gândi să tragă ușa după el și nici măcar nu se gândi să-și schimbe pantofii.

Deschise ușa prea repede. Nici măcar nu avu timp să șteargă panica de pe fața lui.

Xiao Qeu avea o țigară în gură și se uita la el cu spatele sprijinit de ușa liftului, în timp ce umerii îi erau prăbușiți și părea foarte răvășit. De când îl cunoscuse până acum, cu excepția primei zile în bar, Zhou Zui nu îl văzuse niciodată pe Xiao Qeu în această stare.

Profesorul Xiao fusese întotdeauna plin de energie, cu ochii plini de zâmbet, și care erau foarte eleganți.

Zhou Zui închise ochii și se duse să-i scoată țigara din gură lui Xiao Qeu înainte de a-l lua pe acesta în brațe. Xiao Qeu inhală mirosul de pe corpul său, de detergent de rufe, care era un parfum slab.

– M-ai speriat de moarte.

Zhou Zui îi dădu drumul în timp ce mâna lui era încă prinsă în spatele gâtului și îl frecă puternic înainte de a vorbi cu o voce foarte stinsă:

– Unde ai de gând să pleci? Încă mai fumezi?

– Voi sta și voi aștepta, spuse Xiao Qeu zâmbind ușor.

– Dacă vedeai mesajul și ieșeai după mine, atunci nu puteam să te las să nu mă găsești. Atâta timp cât ieși, eu voi fi aici. Dacă nu ieși, atunci mă voi duce acasă și mâine voi cumpăra flori ca să te ademenesc. Am luat țigara de la tine, nu sunt într-o dispoziție bună.

Zhou Zui închise ochii și, pentru prima dată, îi vorbi lui Xiao Qeu cu o voce dură:

– De ce încerci să mă sperii? Ce rost are să mă lași aici, să mă lași în urmă? Sunt bătrân, profesore Xiao. Nu mă mai speria.

– Nu, ah, eram îngrijorat că, dacă mă vezi, atunci vei fi și mai furios… Xiao Qeu își mușcă buza.

– Mă simt vinovat.

Erau pete roșii care izvorau de sub ochii lui Zhou Zui, iar el deschise gura de mai multe ori, dar nu spuse nimic înainte de a-l îmbrățișa în cele din urmă pe Xiao Qeu un pic mai strâns. Cuvintele pe care le spusese erau profunde:

– Îmi pare rău, nu mi-am controlat emoțiile. Chiar nu am fost furios, am fost doar gelos în acel moment, dar mai târziu, m-am gândit la altceva. Îmi pare rău, profesore Xiao, mă simt groaznic că te-am lăsat să înțelegi greșit.

Xiao Qeu chiar nu voia să plece. Nu fusese acolo de o săptămână, așa că cine ar fi vrut cu adevărat să plece?

Din fericire, erau doar două apartamente la acest etaj, în timp ce cea din cealaltă parte a holului era goală; altfel, Xiao Qeu ar fi fost puțin jenat să facă această scenă. După ce se întoarse, Zhou Zui îi spuse:

– Profesore Xiao, în viitor, indiferent care este problema, îmi poți spune. Chiar dacă există ceva pentru care sunt foarte supărat, nu pleca. În plus, nu am de ce să fiu foarte supărat pe tine.

Zhou Zui începu din nou să vorbească serios despre dragoste, iar Xiao Qeu nu putea suporta acest lucru. Xiao Qeu râse tare și-i frecă capul lui Zhou Zui în timp ce spunea:

– Știu, iubitule. Chiar te-am speriat. Lasă-mă să te mângâi pe cap ca să-ți treacă frica.

Zhou Zui îl îmbrățișă în timp ce își îngropa fața în umărul lui Xiao Qeu, iar inima lui se întristă puțin. Era adevărat că era într-o dispoziție proastă acum, dar nu din cauza lui Lin An, deoarece un lucru atât de mic nu l-ar fi făcut atât de deprimat.

Zhou Zui credea că Lin An era în mod normal inexistent, așa că încă se simțea enervat când îl vedea, dar cum rămâne cu Xiao Qeu? El avusese o relație ca asta, deci cum era starea de spirit a lui Xiao Qeu?

Nu putea nici măcar să doarmă în același pat cu Xiao Qeu până acum. El îi ascunsese această chestiune, dar ce se întâmplă dacă Xiao Qeu știe?

Profesorul Xiao era atât de mândru, iar Zhou Zui se simțea foarte rău pentru mândria lui.

Astfel, el nu îndrăzni să se uite la el.

Rămase acolo, cu fața îngropată în umărul lui fără să spună nimic sau să scoată vreun sunet, așa că Xiao Qeu nu se putu abține să nu râdă și-l întrebă:

– De ce ești bosumflat?

Zhou Zui închise ochii și-i spuse după un timp:

– Am ceva de spus.

– Hmm?

Degetele lui Xiao Qeu îi ciuliră urechea.

– Spune.

Zhou Zui nu voia niciodată să ascundă ceva de Xiao Qeu.

Voia să îi spună totul, iar Xiao Qeu merita toată sinceritatea pe care o putea obține.

În acea noapte, Zhou Zui se așeză lângă Xiao Qeu și vorbi despre situația sa dificilă, în timp ce fiecare frază era foarte chinuitoare. Era greu de spus că, atunci când închidea ochii, îi deruta pe oamenii din jurul său și că realitatea și iluzia se suprapuneau. El îi spuse că nu putea să-și închidă ochii deloc, că nici măcar nu putea să respire ori de câte ori îi închidea.

El știa că Xiao Qeu era foarte atent la umbrele lăsate de trecut. Fusese atât de greu de spus, dar totul ieși la suprafață oricum.

Xiao Qeu fu neașteptat de calm după ce îl ascultă, iar expresia lui nici măcar nu se schimbase, întrebându-l pur și simplu încet:

– Atunci de ce mi-ai spus abia acum?

Zhou Zui spuse:

– Nu vreau să vorbesc despre asta, nu vreau să te pun în același spațiu cu o altă persoană, mi-e teamă că nu te-ai simți confortabil.

– Nu este nimic inconfortabil, și din moment ce am decis că sunt gata să accept acest lucru, ar fi trebuit să-mi spui.

Zhou Zui scoase un hmmm și spuse după un timp:

– Lasă-mă să găsesc un doctor.

– Un psihiatru? Xiao Qeu ridică o sprânceană.

– Ai fost vreodată la unul înainte?

– Da.

Zhou Zui fu sincer și spuse direct:

– Este inutil.

Xiao Qeu râse:

– Atunci nu vom căuta.

Zhou Zui se uită la el, iar Xiao Qeu se apropie pentru a-l săruta pe buze. Îl privi drept în ochi și-i spuse:

– Ți-am mai spus, cu profesorul Xiao în preajmă, nu te teme de nimic. Profesorul Xiao te va proteja. Lasă totul în seama mea.