Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 26, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

 
Volumul 3

Capitolul 26

La poalele muntelui Luofu, petardele răsunau una după alta, sunetele persistente străbătând aerul și ajungând în curtea izolată din munți, trezind șarpele care dormea.

Ridicându-şi privirea, șarpele negru părea confuz de sursa sunetului necunoscut. După ce așteptă o vreme și când se asigură că zgomotul nu reprezenta nicio amenințare, se târî până la burta lui Liu Yan, încolăcindu-se în jurul trupului său cald învelit într-o pătură întunecată.

Abia când Liu Yan se trezi speriat și întinse mâna să arunce șarpele pe pernă, expunându-l la aerul rece, șarpele negru se calmă în sfârșit, încetând joaca sa zilnică obișnuită.

Zăcând pe marginea pernei cu o expresie nevinovată prin care transmitea „o să mor de frig aici”, șarpele negru fu tras ușor înapoi sub pătură de Liu Yan, care avea o inimă bună.

Liu Yan trase cuvertura peste cap, îngropându-se complet în ea, și, ţinând şarpele în braţe, își aminti somnoros că astăzi era Revelionul.

Încă un An Nou.

Liu Yan zăcu o vreme în pătură, apoi  revenindu-și încet în fire se ridică în şezut. Șarpele negru era înfășurat în jurul brațului său, ca şi cum nu ar fi vrut să-l lase să se ridice din pat, agățându-se și trăgând, până când Liu Yan îl îndepărtă cu blândețe și spuse:

– Nu ar trebui să hibernezi?

Când încercările șarpelui negru de a-l opri eşuaseră, acesta își înfășură coada în jurul taliei lui Liu Yan și încercă să se strecoare şi să se ascundă în hainele lui largi. Liu Yan îi mângâie capul și spuse:

– Șerpii ar trebui să doarmă. Mai sunt multe lucruri de făcut astăzi.

Șarpele negru răsfățat era complet nepăsător de ceea ce i se spunea, agățându-se în continuare de el și încercând să se ascundă în îmbrățișarea sa.

Liu Yan suspină și îl apucă de cap cu o mână, iar cu cealaltă de coadă, întinzând brațele larg pentru a îndrepta șarpele negru încolăcit, care semăna cu un tăiețel mai mare. Îi așeză capul pe pernă și îi băgă coada sub pătură, acoperindu-l bine cu cuvertura. După ce termină de făcut asta, Liu Yan zâmbi, zicând:

– Fii cuminte.

Apoi, se dădu jos din pat.

Aceasta poziție întinsă nefirească, se opunea propriei naturi. Nu putea rămâne așa decât dacă era mort. Așadar, când Liu Yan părăsi patul, șarpele negru se ghemui imediat. Întorcându-se în adâncul păturii și găsind încălzitorul de mâini lângă care să se ghemuiască, adormi din nou.

Liu Yan nu înțelegea de ce șarpele Yi Mo nu hiberna, și nici Shen Jue nu știa. Poate că era din cauză că în cameră era prea cald, la urma urmei, focul cu cărbuni ardea neîntrerupt de la începutul iernii.

Dar sfârșitul anului, trebuia sărbătorit cum se cuvine. Așa că Liu Yan și Shen Jue se ocupau cu pregătirile pentru trecerea în noul an, în timp ce Xu Mingshi, acum îmbătrânit, nu avea nimic de făcut. Stătea pe taburetul de lângă pat, arătând un entuziasm deplin pentru șarpele negru, deoarece acum erau singurii care nu aveau nimic de făcut.

După ce petrecuseră atât de mult timp împreună, șarpele negru nu mai era străin de Xu Mingshi. Îi permitea să se apropie și îndura cu răbdare mormăiala sa neîncetată, ghemuindu-se lângă el şi ascultând lucruri pe care nu le înțelegea. Cele mai multe erau amintiri din trecut.

Xu Mingshi simțea că singurul lucru pe care îl putea face acum era să stea acolo, să-și amintească trecutul și să găsească alinare în faptul că cineva îl asculta. Viața lui era mult mai scurtă decât a fiinţei din fața sa. Când era încă tânăr, șarpele devenea deja un demon bătrân de o mie de ani, diferența de vârstă dintre ei fiind prea mare. Cu toate acestea, în ciuda vieții sale scurte, Xu Mingshi simțea că viața lui fusese minunată. El îşi povesti viața, plină de greșeli și fapte bune, şi cum ajutase mulți oameni și demoni, asigurându-se că cei care făceau rău primeau ceea ce meritau. Indiferent de ce avea să se întâmple în continuare, el nu își irosise viața.

Singura diferență față de Yi Mo era că el nu experimentase niciodată o astfel de relație de iubire.

În această privinţă, Xu Mingshi rămase încăpățânat. Se aplecă spre șarpele negru și îi șopti un secret.

Din păcate, cuvintele pe care el credea că vor avea un impact asupra şarpelui, nu avuseseră niciun efect asupra acestuia. Șarpele negru, nemişcat ca un munte, rămase încolăcit lângă încălzitorul de mâini, complet indiferent la natura încăpățânată a bătrânului.

Însă Shen Jue, care tăia lemne afară, auzi acele șoapte nepotrivite cu auzul său ascuțit. Lama toporului se înclină brusc și o bucată de lemn ricoșă în perete, creând o gaură în zidul de lut al casei, ridicând praful galben peste tot.

La auzul zgomotului, Liu Yan ieși în grabă din bucătărie, întrebând:

– Ai de gând să spargi şi peretele?

Shen Jue dădu vinovat din cap.

– Am făcut o mişcare greșită.

În interiorul casei, Xu Mingshi încă îi vorbea la ureche șarpelui negru. Shen Jue îşi coborî privirea, se aplecă să ridice bucata de lemn care fusese tăiată cu forța și o puse din nou ca s-o spargă. Cu o singură lovitură de topor, lemnul fusese despicat în opt bucăți. Xu Mingshi, nepăsător la tot ce se întâmpla în curte, continua să vorbească cu șarpele, fără să știe că vorbele sale erau auzite. Tot ce știa era că Shen Jue tăia din greu lemne pentru sobă, în timp ce Liu Yan era ocupat cu gătitul. În ceea ce privește bucata de lemn care fusese despicată în opt bucăți, Xu Mingshi era la fel de ignorant ca și şarpele în privința conversației pe care o auzise.

Din cauza ignoranței sale, îndrăzni să spună:

– Șarpe bătrân, încă te invidiez foarte mult. Chiar dacă ai ajuns așa. Uită-te la tine acum. Nu poți vorbi sau face nimic. Doar mănânci, bei și te distrezi toată ziua ca un vierme mare.

Xu Minghsi continuă:

– Te-aș jupui și te-aș fierbe până te-ai face supă. Nu te-aș lăsa să trăiești atât de fericit.

În timp ce Xu Mingshi vorbea, împinse capul șarpelui pentru a-și exprima nemulțumirea și gelozia. Șarpele negru toleră această acțiune cu mult tact și îl ignoră. Xu Mingshi se uită la el și nu se putu abține să nu se simtă din nou trist. Apoi spuse:

– Unii dintre colegii mei discipoli nu au reușit în cultivare și s-au reîncarnat de mult. Alţii dintre ei au obținut un mic succes și acum sunt dezgustați de aspectul meu de bătrân. Cei care nu mă urăsc sunt dispuși să vorbească cu mine, dar ei vorbesc doar despre cultivare, creează pilule magice sau îmi arată instrumentele magice pe care le-au rafinat… Fiecare este foarte plictisitor.

După o scurtă pauză continuă:

– Deși ai ajuns așa, ești mai bine decât mine. Fiul tău te așteaptă, iar Shen Qingxuan te stăpânește în fiecare zi. Spre deosebire de mine, nici măcar nu am la cine să apelez. În cele din urmă, trebuie să mă bazez pe familia ta ca să mă ajute.

Xu Mingshi devenea astfel din ce în ce mai trist. Ridică mâna să se șteargă la ochi, se aplecă și șopti:

– Deși Xiao Bao nu mă recunoaște ca fiind unchiul lui, mi-a făcut totuși un sicriu. M-am uitat în secret la el. E din lemn foarte bun. Cred că a fost nevoie de multă determinare.

Habar n-avea că Shen Jue, aflat în curte, se încrunta deja, simțind că bătrânul devenea din ce în ce mai viclean pe măsură ce îmbătrânea. Îşi ridică fața bătrână fără să-și dea seama, mormăind în continuare:

– În acel an, pielea de șarpe pe care mi-ai dat-o m-a ajutat să evit multe dezastre. Acum, în starea ta actuală, nu mai poți produce o astfel de comoară. După ce voi muri, o voi lăsa lui Xiao Bao şi  astfel se va considera ca fiind returnată proprietarului de drept. Nu-ți datorez nimic….

Șarpele negru se uita în sus spre fereastră. Afară soarele strălucea puternic, iar lumina abundentă îl făcu pe bătrân să caşte.

– Ah, ziua asta a fost atât de lungă.

Când mâncarea de Anul Nou se afla în sfârșit așezată pe masă, șarpele negru fu eliberat de mormăitul nesfârșit al bătrânului. Liu Yan îl luă în braţe şi îl legănă, participând astfel la banchet. Era primul Ajun de An Nou de când revenise la forma sa originală.

Bineînțeles, bău şi vin. Atunci când gustase pentru prima dată, îi plăcuse senzația aceea caldă care i se răspândea prin corp, ca și cum ar fi fost o zi perfectă de primăvară, când păsările ciripeau, iarba creştea, iar el hoinărea după bunul plac.

Xu Mingshi își petrecu ziua exprimându-şi toate nemulțumirile, simțindu-se mult mai ușurat. Ridicând paharul de vin pentru a face un toast, se uită ușor amețit la Shen Jue și spuse:

– Băiete, spune-mi unchiule.

Se spune că alcoolul îi face pe laşi curajoşi. Auzind asta, Liu Yan rupse imediat o bucată de carne de porc și i-o băgă în gură bețivului.

Shen Jue puse bolul și bețișoarele pe masă, se uită la Xu Mingshi, bătrânul cu părul alb şi gura unsuroasă, și întrebă calm:

– Ce ai spus? Nu am înțeles.

Xu Mingshi reacţionă imediat și râse cu poftă, spunând:

– Nimic. Am spus doar că mâncarea este foarte bună.

După cum se mai spune, unele lucruri sunt inutile. Liu Yan se plânse în sinea sa, simțindu-se neputincios.

La scurt timp după Revelion venise Festivalul Lanternelor. Shen Jue preparase o oală de găluşte umplute cu osmanthus și susan, îndulcite cu multă miere. După ce reuşi să îndulcească pe toată lumea peste măsură, atmosfera festivă se stinse treptat. Într-o clipită, copacii din munți înmuguriseră, iar frunzele tinere ca o catifea uşoară începuseră să apară. Dimineața, păsările cântau din nou, iar mici insecte puteau fi văzute peste tot târându-se pe pământ. Primăvara sosise foarte repede.

După ce renunţă la hainele groase de iarnă, Xu Mingshi se simți mult mai ușurat. Spatele său cocoșat începu să se îndrepte vizibil. Rătăcea adesea în jurul muntelui, vorbind cu florile, păsările, peștii și insectele, starea lui de spirit fiind mai relaxată ca niciodată. Shen Jue se gândea că aşa ar putea trăi alte câteva decenii. Dar, desigur, nu putea spune asta, așa că îşi vedea de treabă şi se ocupa de nevoile zilnice ale bătrânului.

În această perioadă a anului, când păsările ciripeau și veverițele săreau peste tot în munți, șarpele negru, încolăcit în brațele lui Liu Yan, părea să fie fost cuprins de vitalitate. Rătăcea toată ziua, șerpuind printre copaci și, uneori, zăbovind atât de mult încât Shen Jue trebuia să meargă să-l caute.

Într-o noapte, când Liu Yan luă șarpele negru din mâinile lui Shen Jue, acesta îşi scotea limba şi îşi arăta colții, scoţând un sunet  șuierător ca şi cum părea extrem de nerăbdător. Liu Yan observă în cele din urmă că agitaţia lui nu era doar din cauza firii sale jucăuşe, dar nu putu găsi un motiv pentru asta. Îl întrebă pe Shen Jue:

– Ce are? Este bolnav?

Shen Jue dădu din cap.

– Este doar foarte vioi. Nu pare deloc bolnav.

Xu Mingshi se duse să ia un ulcior cu vin din bucătărie. Când trecu pe lângă fereastră se opri, ezitând dacă să le spună adevărul sau nu. Problema era evidentă pentru el, dar cei doi oameni inteligenți dinăuntru încă mai erau în ceață. Singurul motiv pentru care nu vedeau problema era pentru că ei nu tratau șarpele ca pe un șarpe. În inimile lor, el era dragul şi iubitul lor, o fiinţă umană,  în ciuda formei sale de șarpe. Prin urmare, răspunsul cel mai simplu era ceva la care ei nu se puteau gândi.

După un moment de ezitare, Xu Mingshi le spuse încet celor de dincolo de ferestră:

– Este doar… primăvara[1] lui.

După ce spuse asta, se grăbi să plece cu ulciorul de vin în brațe, pașii lui fiind iuţi, de parcă ar fi comis o faptă rea.

Primăvara lui sosise.

Cuvintele lui Xu Mingshi fură ca o revelație bruscă pentru Shen Jue. Acum înţelegea de ce Yi Mo era atât de neliniștit în ultima vreme. Intrase în rut. Se uită spre Liu Yan, doar pentru a-l vedea cu o expresie abătută.

Strânsoarea lui se întări inconștient, iar Liu Yan îşi coborî privirea, ascunzându-și abil expresia feţei. El spuse doar pe un ton rece șarpelui negru, care se zbătea în brațele lui:

– Nici să nu te gândești la asta.

[1] Primăvara este sezonul lor de împerechere şi cuibărire.