– Clătite
Perspectiva lui Jay-jay
Am impresia că e 1 noiembrie sau Săptămâna Mare. E o perioadă foarte tristă la școală. Chiar așa e după examen. Câte zile vor mai fi așa?
Dar nimic nu mă întristează mai tare. Tristețea pe care o simt nu poate fi înlocuită de nimic. Am plâns!
—Nu te mai gândi la asta, te iubesc, zise Ci-N.
M-am uitat urât la el.
—Lucrarea mea de control mă iubește? am întrebat enervată.
Hoțomanul doar a zâmbit și a făcut semnul păcii. Mare scofală! Asta n-o să meargă la mine.
E enervant. Nici măcar nu m-a trezit nimeni înainte să se strângă lucrările. M-au trezit când am ajuns acasă.
Chiar am plâns!
O să mă fac de râs. Sper să nu mai afișeze notele. Ce nasol!
—Jay... strigă Ci-N.
-...vrei clătite?
Clătite?
—Ai la tine? am întrebat.
—Am… De-asta e așa, spuse el și scoase două cutii de amestec pentru clătite.
M-am strâmbat. Putem mânca clătitele alea nepregătite? Super!
—Ai curaj să oferi, dar nu-s gata.
—Hai să le gătim…
—Unde să le... m-am oprit.
E o tigaie electrică aici. M-am ridicat și m-am dus în spate. Am aruncat o privire la ce era în spatele fiarelor, placajelor și cutiilor de carton.
De-asta nu vedeam. Enervată, le-am dat la o parte și le-am aruncat undeva. Praful s-a ridicat, făcându-i pe șerpi să se ridice în picioare.
—Jay! E prăfuit!
—Ce-i aia?
—Jay! Oprește-te!
I-am ignorat și am continuat să îndepărtez cutiile. Din cauza enervării șerpilor, au ieșit afară și am rămas doar câțiva dintre noi.
—Uite… am spus și am luat tigaia electrică.
E încă în cutie, pare să fi fost folosită o singură dată. De ce au așa ceva?
—Ura! Putem găti! spuse Ci-N bătând din palme.
Am scos-o din cutie și i-am dat un șut. Serios, e funcțională.
—Găsește o priză. am ordonat.
Hoțomanul a căutat și a găsit una în față. Lângă tablă.
Tocmai când să bag ștecherul în priză mi-am amintit. Amestecul pentru clătite nu era încă pregătit.
—Cum o să gătim asta? Nu avem castron, apă și mixer.
Ci-N nu a răspuns. A luat doar geanta și a scos conținutul. Avea un castron, ouă, mixer și o sticlă de 1.5 litri de apă.
—Super... am șoptit. De unde le ai? l-am întrebat.
—De acasă, răspunse el în timp ce deschidea amestecul pentru clătite.
—Nu s-a supărat mama ta că le-ai adus?
A clătinat din cap.
—Nu știu.
—Ce-i asta? Le-ai șterpelit?
—Cam așa…
M-am uitat la el în timp ce amesteca compoziția.
Mi-am amintit ce mi-a spus Rakki. Ci-N fusese acuzat. Nu gândesc rău despre el. Nici nu mi-am schimbat părerea despre el.
Doar mă întrebam de ce nu mi-a spus adevărul.
—Hei, ce-i aia? întrebă Eren, curios de ce făcea Ci-N.
-Ce fraier sunt.
E un lacom. Nici măcar nu e gata.
—Bine… mănâncă, am spus și i-am întins cu forța castronul.
—După ce e gata, normal, îmi răspunse el.
Am observat că Ci-N râdea de mine.
—De ce? am întrebat.
—Ești nepoliticoasă… V-ați certat adineauri,răspunse el.
Doar l-am pus la cazne. Chiar sunt morocănoasă. Mă pregătesc pentru rușine.
Celălalt șarpe a intrat și s-a apropiat de ce făcea Ci-N.
Ăștia sunt cei înfometați.
—Ce e aia?
—Ne dați și nouă?
—Clătite…
Sunt orbi. Au văzut doar că se amestecă. Eram pe punctul de a lua castronul să le-l bag pe față, dar Ci-N l-a îndepărtat.
—Oho… Ai de gând să fii nepoliticoasă.
—Să nu fiu nepoliticoasă, ăștia sunt orbi! Doar amestecă acolo!
Șerpii au râs.
—Ești nepoliticoasă, Jay… Ești la ciclu, nu-i așa? întrebă Kit.
L-am fulgerat cu privirea.
—Da… sunt! Vrei să te pălmuiesc cu absorbantul meu!
Hoțomanii s-au îndepărtat imediat. S-a speriat de amenințarea mea. Nu am musafiri. Examenul e singurul motiv pentru proasta mea dispoziție.
—E gata... spuse Ci-N și îmi întinse castronul.
Am băgat tigaia electrică în priză. Dar parcă lipsea ceva. M-am uitat la Ci-N.
—Spune-mi că ai o spatulă la tine.
Ci-N a râs ușor și a scos ceva din geantă. Mi-a dat ce i-am cerut.
Pentru că știu că șerpii ăștia sunt înfometați, am făcut clătitele mai mici.
Ci-N mi-a întins o farfurie de hârtie.
—Le pui acolo. spuse el și scoase sirop de ciocolată.
Complet! Băiatul câștigă.
După ce am terminat de gătit, clătitele pe care le-am făcut au fost mai multe decât mă așteptam. Doar că erau mici.
—Sunt gata… am spus și am pus farfuria plină cu clătite în fața lui Ci-N.
—Da!
Șerpii s-au apropiat imediat. Mi-am luat porția și am plecat de lângă ei.
Încă îi vedeam pe Keifer și Yuri uitându-se la mine. Doar la Yuri m-am uitat. Nu mă pot uita la Keifer, mi se încinge capul.
M-am așezat și am mâncat în liniște. Clătitele reduc și iritarea.
Eram pe punctul de a lua ultima înghițitură dintr-o clătită când unul dintre colegii noștri a intrat brusc. S-a repezit și s-a întors cu fața la noi.
—S-S-au afișat notele.
M-am oprit. Asta e! Asta e!
Dar nu mă pot mișca. Nu sunt pregătită pentru rahatul ăsta. Credeam că sunt pregătită, dar încă nu.
Șerpii lihniți de foame au început să iasă. Dar eu sunt tot aici. Blocată aiurea.
—Nu te uiți la notă? mă întrebă Kit.
—Dacă voiam să-mi verific nota, aș fi plecat de mult și, din moment ce sunt aici, probabil că nu.
Voi fi sinceră.
Kit doar a râs de mine înainte de a pleca din fața mea. Mare scofală!
Huhuhuhu… Inima mea imploră. Nu am cu ce mă mândri la școală.
Cineva m-a apucat de braț și m-a forțat să mă ridic. Keifer… Iar el?
Ce vrea?
—Ce naiba…
—Taci naibii din gură! îmi strigă el.
Am tăcut. M-a tras după el spre clădirea principală. În fața avizierului unde elevii se îmbulzeau.
Nu vreau aici!
Am încercat să-mi trag brațul.
—Tss! Termină! îmi strigă el din nou.
—Uită-te tu la notă, nu mă lua și pe mine.
—E acolo… Uită-te!
Keifer se chinuia, trăgându-mă încă. Din cauza mulțimii, nu ne puteam apropia.
—Tss. DAȚI-VĂ DIN CALEA MEA! strigă el furios.
Oamenii s-au dat deoparte de bunăvoie și i-au făcut loc.
Super!
Și șarpele ăsta are o utilitate. Ne-am apropiat de avizier și am căutat lista Secțiunii E.
Fiind eu, numele meu e la sfârșit. Dar ceva nu e în regulă.
Jasper Jean Mariano… 97.8
Mi-am frecat ochii, poate doar am o scăpare. Am urmărit și rândul cu degetul. Poate că 97.8 e de fapt în dreptul altui nume, și m-am uitat eu greșit.
Chiar 97.8!
Ce s-a întâmplat? De ce așa? Poate e doar o greșeală de tipar? Poate mi s-a prăjit creierul când am avut febră. E doar imaginație.
M-am uitat la celelalte note. Ce păcat de copiii ăștia!
Pură milă. Forțați la 75. E un rând pierdut de note de 8, dar doar câteva. Și e ceva care îi ridică pe toți, altfel spus mac-mac.
Yuri Hanamitchi. (99.9)
Norocosule! Ce mai tip! Și omul ăsta e foarte inteligent. M-am uitat la alții și parcă ochii mi-au găsit automat numele lui Keifer.
Mark Keifer Watson… (99.8)
Iată alt tocilar. Înțeleptul! De ce au avut ei note dintr-astea? Am căutat numele lui Ci-N.
Ci-N Peralta…..75.4
Trebuie să vorbesc cu băiatul ăsta! Parcă a fost forțat să treacă. Ce-i asta?
Mi-am căutat numele din nou. Chiar 97.8! Asta e chiar nota mea. Ce se întâmplă în lumea asta?
M-am întors să dau ochii cu Keifer, dar nu era acolo. Elevii se adunau din nou și erau primii care se apropiau de avizier.
Am plecat înainte să mă sufoc de la aglomerația lor încinsă. Am încercat să-l găsesc pe Keifer. Trebuie să vorbesc cu el.
El i-a dat lucrarea mea domnului Alvin. Poate a observat ceva, măcar un pic. Pentru că eu chiar nu am răspuns la nimic în ziua examenului. Am adormit! De aceea nota mea a ajuns 97.8.
L-am văzut pe Ci-N stând în picioare și ținând o poșetă. M-am apropiat de el să-l întreb de Keifer, dar geanta pe care o ținea mi-a atras atenția.
—Te-ai răzgândit? am întrebat arătând spre mâna lui.
—Ăă? Nu! Cineva mi-a întins-o mai devreme, când stăteam înghesuit, explică el.
Întins-o? Cine altcineva…
—Frate! Aia e geanta mea! spuse o fată arătând spre geanta pe care o ținea Ci-N.
Ci-N i-a întins-o.
—Nu pretind că e a mea, spuse el.
Fata luat-o și a plecat.
—Uite… nici măcar n-a zis mulțumesc, i-am spus lui Ci.
El doar a dat din umeri și s-a întors în clasă. L-am urmat. Poate Keifer va fi acolo.
De aceea nu ne-am îndepărtat prea mult înainte ca cineva să-l apuce pe Ci-N de umăr.
—El e? spuse bărbatul care îl ținea pe Ci.
—Da… El e! El e cel care a furat, răspunse o femeie.
Aceasta e proprietara genții și ce s-a furat?
M-am uitat la Ci-N care, evident, nu știa ce se întâmplă. Chiar și eu sunt confuză. Ceilalți elevi s-au apropiat, curioși.
Ce spun ei?
