Abis- Capitolul 50

Capitolul 50

Humbert XVII

– Pe 27 la orele  20:30, Xu Wenchao era de fapt acasă.

Tao Ran fusese mai întâi la spital și vorbise cu Chenchen, care își recâștigase treptat spiritul, apoi se grăbise să revină. Pe drum primise ordinul și se oprise spre a verifica alibiul lui Xu Wenchao.

– Am verificat, de asemenea, comenzile de mâncare la pachet pentru ultima jumătate de an. Comandă foarte regulat, practic aceleași restaurante, oamenii de la livrare îl cunosc cu toții.

Un polițist din apropiere întrebă:

– Ar fi putut mitui persoana de la livrare?

– Mergeți mai departe și aruncați o privire în relația personală a martorului cu Xu Wenchao, dar cred că posibilitatea nu este mare, spuse Luo Wenzhou.

– Livratorii sunt toți copii, nu rămân mult timp la locul de muncă. Se schimbă la fiecare două sau trei luni. Sunt doar familiarizați cu clienții. Este puțin probabil ca ei să depună mărturie mincinoasă de dragul unui client care comandă alimente. Și în plus, nu fiecare persoană ar îndrăzni să vorbească prostii În fața poliției.Mai e un punct.

– Ce?

– Pantofii mei au o dimensiune de patruzeci si doi.

Luo Wenzhou bătu ușor din picioare.

– Când Xu Wenchao a venit în această după-amiaza, el purta adidași și nu am putut vedea cu adevărat, dar judecând după pantofii de piele pe care îi purta când a venit acum, evaluarea mea vizuală este că ar trebui să fie mai mici.

În sala de conferinţe se auziră vociferări.

Chiar atunci, Lang Qiao intră în sala de conferințe și se lăsă să cadă pe un scaun.

– Șef, grăbește-te și pune pe altcineva să o facă, sunt la capătul răbdării mele cu acel copil. Doar privind la ea îmi dă fiori pe șira spinării.

Luo Wenzhou întrebă:

– Cum este Su Luozhan?

– Oh, este extrem de relaxată, mănâncă cât trebuie şi doarme când trebuie.

Lang Qiao își scutură capul și luă o cutie de cafea aruncată de un coleg.

– Nu se teme de adulți și nu se teme de poliție. Încă nu ştiu care este teoria. Poate că este prea tânără și nu înțelege consecințele a ceea ce a făcut sau poate că este prea vicleană, știe că este tânără și deci nu se teme. Dacă vorbești cu ea frumos, ea se preface că e confuză și se comportă ca un copil răsfățat. Dacă încerci să o sperii, ea te privește cu un rânjet obraznic. Oh, da, chiar acum mi-a cerut o sticlă de lapte dulce. Când a terminat de băut, a spus: ‘”Sunt obosită, pot să dorm puţin?” și apoi chiar a dormit. Vă spun adevărul, dacă eu aș fi făcut un lucru rău şi aș fi fost prinsă cu mâța în sac şi dusă la un birou de securitate publică, mi-ar fi fost o frică de moarte. Cu siguranță nu aș fi putut să dorm. Acest copil este uman?

Luo Wenzhou nu răspunse. Cu o expresie foarte gravă, îşi aprinse o ţigară. Fără să o pună în gură, se pierdu în gânduri.

Fără îndoială, Xu Wenchao jucase un rol în această afacere, altfel nu ar putea fi atât de multe coincidențe.

El avusese o serie de legături cu cazurile de acum douăzeci și ceva de ani și avea o relație strânsă cu Su Xiaolan și cu fiica ei. Su Luozhan îl sunase de două ori de la locul crimei și-l identificase fără nici o ezitare atunci când poliția i-o ceruse.

Cele 2 atitudini ale sale diferite când merse la biroul poliției de 2 ori într-o zi erau de asemenea foarte interesante.  Prima dată, purtătorul său fusese blând şi politicos, dar nu se simțise în largul lui, recurgând cu uşurinţă la scuza pierderii memoriei. Când fusese presat de Tao Ran , părea că nu se aşteptase la o astfel de evoluție şi fusese panicat puţin.

Dar a doua oară fusese ascuțit și calm, metodic, discursul său fără greșeli. În toiul nopții, poliția îl luase brusc din casa lui pentru a-l aresta, iar el era complet îmbrăcat.

Prima dată când Xu Wenchao venise, el indicase că auzise știrile radio și știa despre cazul lui Qu Tong. Informațiile dezvăluite publicului nu incluseseră, desigur, detalii concrete, dar cele două puncte cheie ale “nopții de douăzeci și șapte” și “Xiliang” fuseseră acolo. El avea în mod clar un alibi atât de clar, deci de ce nu le menționase?

Era complet nepregătit, panicase și uitase sau nici nu observase că poliția îl suspecta?

Sau…doar testa reacția poliției?

Dacă era ultima posibilitate, atunci ar fi prea înspăimântător.

Dar indiferent de situație, o persoană nu se putea împărți în două, nu putea fi în două locuri în același timp. Acesta a fost un fapt obiectiv.

Luo Wenzhou mormăi în tăcere pentru o clipă, apoi bătu în  masă.

– Hai, toată lumea, ascultați cu atenție. Într-un timp voi avea nevoie de ajutorul vostru pentru a obține niște statistici..

Chiar atunci, ușa sălii de conferințe fu împinsă și deschisă din afară. Ofițerul de serviciu din sala de recepție băgă capul și-l întrerupse pe Luo Wenzhou.

– Căpitane Luo, cred că aceasta este mâncarea pe care ați comandat-o, nu? Au livrat-o.

Luo Wenzhou fu surprins. Înainte de a putea vorbi, câțiva tineri care alergaseră jumătate din noapte se repeziseră deja, cu ochii strălucind. Apoi luară pungile, aruncară o privire și rămaseră toți ca loviți cu o bâtă.

Ceea fusese livrat în mijlocul nopții nu erau nici kebab nici frigărui prăjite sau oală picantă. Nu era nici măcar McDonald’s sau KFC.

În total, două pungi enorme fuseseră livrate. Una era o pungă cu mâncăruri pregătite, puse într-o cutie termoizolantă pentru a o păstra caldă, iar cealaltă era o geantă frigorifică, plină cu gheață carbonică, ambele imprimate cu un logo somptuos de lux. Vesela și tacâmurile, ambalate într-o cutie specială de carton, erau atât de rafinate încât pur și simplu nu păreau produse de unică folosință.

Odată deschise, conțineau bucătărie chinezească și mâncăruri occidentale, mâncăruri reci și mâncăruri calde; sacul de depozitare la rece conținea și câteva cutii de înghețată foarte proaspătă. Era ca și cum restaurantul tip bufet al unui hotel de lux s-ar fi mutat acolo!

Luo Wenzhou se sufocă pe jumătate cu o gură de fum.

Lang Qiao fu prima care își reveni, smulgând cu abilitate o cutie de înghețată și îmbrățișând-o la piept.

– Preferata mea, șefu, ești prea generos!

Tao Ran, șocat, spuse:

– Ce faci? Ai de gând să ții post a doua jumătate a lunii?

– Șefu, ați câștigat la loterie?

– Trebuie să fi câștigat lotul mare pariind pe Cupa Europeană!

– Ce spui, ar putea căpitanul nostru să facă asta? Hei, căpitane Luo, mama și tatăl tău ți-au dat brusc bani de buzunar?

– Să cheltuiască bani fără motiv pentru șefu? Să scoată atenții speciale de nicăieri? Șefu, credeți că vă mituiesc pentru că vor avea un al doilea copil?

Luo Wenzhou spuse:

– …mituire, pe naiba! Dispari!

Acesta era cu adevărat un grup de colegi apropiați.

Întoarse geanta termică și, cu un șoc, văzu un logo familiar al hotelului pe care tocmai îl părăsise.

Colțul ochiului lui Luo Wenzhou început să tresară nervos.

– Hei, acest lucru pare că e livrat de la bogatul hotel din nord, spuse brusc Lang Qiao.

– Bufetul lor e foarte luxos. Cum se face că lucrează în mijlocul nopții și… chiar oferă mâncare? Atât de politicoși.

– Mâncatul nici măcar nu-ți poate opri gura.

Două vene mici ieșeau în evidență la colțul frunții lui Luo Wenzhou.

– De unde vin toate aceste întrebări? Dacă nu vrei să mănânci, întoarce-te la muncă!

Lang Qiao examină expresia lui Luo Wenzhou, iar cadavrul inimii adolescenței sale reînvie brusc, fără avertisment.

Gândindu-se la asta cu atenție, o gustare de la miezul nopții dintr-un roman romantic ca acesta nu părea să se potrivească cu stilul casnic al căpitanului Luo “jianbing, fructe, lapte cald de soia”. O idee nouă i se scurse din creier. Lang Qiao izbucni:

– Stai un minut, cineva încearcă să te aibă și ți-a trimis special o cină de dragoste!

Luo Wenzhou folosi un ghemotoc de hârtie pentru a o lovi direct în frunte.

Prefăcându-se surd și mut, Luo Wenzhou ignorat cu forța subiectul gustării de la miezul nopții. Printre mirosurile de mâncare care asaltau nasul, el luă în mod inexplicabil locul de unde plecase înainte de întrerupere.

– Mâncați în timp ce vorbesc. Am nevoie ca voi toți să vă împărțiți în două grupuri. Primul grup va trece prin baza de date a copiilor dispăruți și va scoate înregistrările tuturor cazurilor de copii dispăruți din fiecare districte și județe administrative ale orașului. Concentrați-vă în special pe sexul, vârsta, aspectul fizic al copiilor în momentul în care au dispărut și o schiță a detaliilor cazului. Folosind aceste patru criterii, în această ordine, vom trece aproximativ prin ele—în primul rând restricționați timpul până la ultimii doi ani.

– Bănuiți că Qu Tong nu a fost prima? întrebă Tao Ran.

– Treaba lungă a suspecților a fost făcută fără a lăsa urme în cazul lui Qu Tong. Acest lucru arată în mod clar că au avut un scop clar atunci, să o urmărească și să o răpească. Nu se simte ca și cum ar fi acționat dintr-un impuls brusc. Cred că Qu Tong cu siguranță nu este prima fetiță răpită de ei.

Luo Wenzhou spuse cu o voce profundă:

– Din moment ce nu putem găsi dovezile actuale, să le căutăm pe cele anterioare. Al doilea grup, vreau să descoperiți toate informațiile despre Su Luozhan, Su Xiaolan și Xu Wenchao: transcrieri școlare, conturi bancare, înregistrări telefonice, computere personale și alte astfel de echipamente .Toate acestea trebuie verificate minuțios.

Aceste două misiuni erau ca doi munți mari. Chiar și ascultând cu glezna, ai fi putut auzi presiunea imensă care se așezase peste capetele tuturor, ca și cum Muntele Cinci Elemente[1] s-ar fi așezat pe ei.  Unii luau notițe, alții  țineau capul jos și mâncau. Chiar şi gustarea de la miezul nopţii îşi pierduse aroma; nimănui nu-i mai păsa acum să cerceteze adevărul din spatele acestei mese.

Luo Wenzhou luă o aripă de pui prăjită cu un șervețel de hârtie. Păreau toți ca lăcustele care coboară pe un câmp de orez.

– Toate acestea sunt o muncă solicitantă. După ce ați terminat de reîncărcat energiile, vom face un rezumat despre Xiaolang.

– Sef, ar trebui să o întrebăm din nou pe Su Luozhan?

– Este inutil, spuse Luo Wenzhou.

– Poți provoca un adult, îl poți excita, îl poți speria, îl poți păcăli, dar acea Su Luozhan…când stă vizavi de tine, nu te consideră același tip de creatură ca și ea. Poate că în ochii ei nu există nicio diferență între oameni și oi, între pradă și mâncare. Şi ea este, de asemenea, prea tânără; mărturia ei poate fi folosită doar ca referinţă. Acest lucru trebuie să fie solid. Ruda unei victime din cazul de acum douăzeci de ani se află acum pe coridor. Cred că niciunul dintre noi nu vrea ca acest caz să se prelungească până când ne pensionăm, așa că grăbiți-vă.

Acest tip de muncă plictisitoare de sortare a documentelor nu a putea stimula adrenalina oamenilor. Orele mici ale dimineții îi făceau pe oameni somnolenți și numai bazându-se pe cafea de bună calitate i-ar fi putut forța să se concentreze. Înregistrările informațiilor despre copiii dispăruți erau foarte succinte: băiat sau fată, cât de bătrâni, când și cum au dispărut. În ceea ce privește modul în care copilul acționase, ceea ce le plăcuse, ce fel de temperament avea și dacă membrii familiei încă se mai trezeau din coșmaruri în fiecare noapte, nimic nu se reflecta din acele documente.

A enumera toate tragediile împreună erau ca un epitaf al victimelor unui dezastru, atât sfâșietor, cât și monoton.

Într-o clipită fu dimineață, sala de conferinţe era plină cu cutii goale de cafea şi de mucuri de ţigări.

– Fete cu vârsta cuprinsă între nouă și paisprezece ani au dispărut fără nici un motiv, fără nici o veste până în ziua de azi. Excludem pe cele care au fugit de acasă și pe cele ale căror decese au fost ulterior confirmate când corpurile lor au fost găsite. În ultimul an au fost treizeci şi două în total, treizeci şi unu în anul precedent. Având în vedere caracteristicile fizice, îndepărtându-Ie pe cele care s-au dezvoltat relativ devreme și au aparență de adult, precum și pe ceie care încă nu intraseră în pubertate, putem număra douăzeci și șase de cazuri de acum douăzeci de ani.

Luo Wenzhou turnă apă pe un prosop umed și-și șterse fața.

– Câte erau în rochie cu model floral?

– Șapte anul trecut, opt cu un an înainte.

Lang Qiao ridică brusc capul. În jurul ei, colegii căscau tot timpul, numai ea,  cu fața ei albă de la strălucirea ecranului computerului, nu avea o urmă de somnolență în ochii ei însângerați.

– Căpitane Luo, vrei să arunci o privire?

Ea conectă laptopul de proiectorul sălii de conferințe și o duzină de fotografii fură proiectate pe ecranul de proiecție. Tao Ran, la jumătatea drumului spre un căscat, se reținu dintr-o dată.

Cele cincisprezece fete, privite individual, nu arătau la fel; dar asamblate împreună, caracteristicile lor particulare ieșeau în evidență. Numai calitatea delicată a fetelor între copilăria timpurie și adolescență ieșea în evidență neobișnuit de asemănătoare. Dintr-o privire, pur și simplu nu le mai puteai distinge!

Tao Ran șopti:

– Nici un caz…

Acele fete erau ca nişte flori uscate presărate pe pământ, înecate în marea de anunţuri despre copii lipsă și treptat deveniseră o parte dintre cazurile nerezolvate, dispărând fără urmă. Dacă nu ar fi fost întâmplător, nimeni nu ar fi descoperit că aceste cazuri crescuseră pe aceeași viță de vie.

Aceasta era o viță otrăvitoare care creștea ascunsă într-o pădure adâncă sub un soare strălucitor; sistemul său de rădăcini era colosal și avea ramuri târâtoare, ca o plasă invizibilă. Chiar dacă doar vârful aisbergului fusese expus, era suficient pentru ca oamenii să se cutremure.

– Uită-te înapoi, spuse Luo Wenzhou.

– Uite zece ani…nu… douăzeci de ani în urmă, până la cazul de răpire în serie de la Muntelui Lingua!

………………….

Dimineața devreme, cineva îi aduse haine de schimb lui Fei Du. Se aranjă  și îi ceru asistentei sale să-l ducă la  casa profesorului Bai. Uşa fu deschisă de un bărbat de vârstă mijlocie.

Bărbatul avea o înălțime medie, cu fața pătrată, cu umerii foarte largi. Purta ochelari și era îmbrăcat atât de simplu încât nu puteau ieși în evidență, dar privirea lui îl făcu în mod inexplicabil pe Fei Du să se încrunte.

Expresia lui nu era nici puternică, nici ascuțită, dar avea o prezență specială, ca un ac subțire care putea trece în tăcere prin porii unei persoane.

Fei Du îl privi, apoi spuse foarte politicos:

– Bună ziua,o caut pe Dr. Bai. M-am programat ieri.

– Oh.

Bărbatul de vârstă mijlocie își împinse ochelarii.

– Știu, trebuie să fii tânărul domn Fei? Bai Qian este soţia mea. Te rog să intri.

În timp ce vorbea, dr. Bai ieșise deja să-și întâlnească oaspetele. Omul păru să se grăbească să plece; își luă rămas bun de la dr. Bai, puse o servietă sub braţ şi plecă.

– El lucrează la Universitatea de Securitate Publică din Yancheng.

Văzându-l pe Fei Du întorcând capul să se uite la bărbat, ea făcu o scurtă introducere.

– De fapt, el este doar un șoarece de bibliotecă care știe doar să-și arate cunoștințele. De dimineața până seara, el predă doar cursuri și scrie articole. Cartea pe care vrei să o împrumuți de data aceasta a fost editată de el.

Privirea lui Fei Du căzut cu privirea pe cartea din mâinile ei: Studiu despre psihologia victimelor în cazurile penale (ediția a 3-a). Zăbovi momentan pe numele editorului, Pan Yunteng.

– Cum ai fost recent?

 Dr. Bai îi turnă un ceai.

– Ultima dată când mi-ai spus că vrei să faci o diplomă postuniversitară, am fost foarte șocată. Aceasta a fost prima dată când am auzit despre o figură socială de succes care avea un plan atât de incongruent în viață. Este pentru că ai răsfoit prea multe texte științifice cu mine?

– Sunt doar o mascotă, spuse Fei Du, fără să se gândească.

– Tatăl meu mi-a lăsat o echipă remarcabilă de manageri profesioniști care pot coopera și, de asemenea, se pot echilibra reciproc. Ei nu sunt de nici un folos pentru mine. Ceilalți acționari sunt și mai dornici să nu mă amestec ci doar să să stau în banca mea și să-mi iau dividendele. Ceea ce toată lumea iubeşte să vadă este ca tipul meu de ‘tânăr șef’ inutil, să studieze cu seriozitate ceva, în loc să-și etaleze diploma.

Surprins, dr. Bai spuse:

– N-ar fi mai bine să mergi în străinătate pentru a studia un MBA[2]? Domeniul meu nu este prea riscant?

Fei Du râse.

– Dr. Bai, mulți fii risipitori ca mine studiază „Cercetări psihiatrice” sau Se specializează în Beatles Major[3]…. Comparativ vorbind, hobby-urile și interesele mele nu sunt în mod special de nișă.

Dr. Bai râse:

– Asta este adevărat și oricum nu trebuie să-ți faci griji cu privire la perspectivele de angajare. Care domeniu te interesează? Poate că te-aş putea prezenta unui mentor.

– Acest domeniu este destul de interesant.

Fei Du flutură cartea groasă din mână.

Dr. Bai îl privi și văzu pe faţa tânărului o urmă de zâmbet glumeț.

– Am auzit că există destul de multe frumuseți fine în sistemul de securitate publică. Dacă așa mă pot apropia de ele?

Când Fei Du își luă rămas bun de la dr. Bai și plecă, era deja după amiază. Telefonul său complet încărcat zăcea liniștit în buzunar. Nu sunase deloc. Fei Du se gândi o vreme și spuse asistentei sale:

– Du-mă la Biroul general al siguranței publice.

Asistenta îl privi.

– Fei Xiansheng, ce s-a întâmplat? Vrei să faci o sesizare la poliție?

Fei Du îi zâmbi. Asistenta era cu el de mai mulți ani și recunoștea semnificația fiecăruia dintre zâmbetele acestui playboy. Ea se cutremură imediat, simțind că gusturile acestui tânăr maestru deveniseră din ce în ce mai intense…

[1] Muntele 5 elemente- din cartea  Călătorie spre vest de Wu Cheng’en. E un munte care a fost aruncat pe Regele Maimuță pentru a-l zdrobi.

[2] MBA- Master în adminstrarea afacerilor

[3] Beatles Major- The Beatles: Music Industry and Heritage MA, specializare a Universității Liverpool unde se studiază influența formației The Beatles asupra culturii și muzicii britanice.