Abis-Capitolul 88

 Macbeth 29

📖

— Ultima dată când Haiyang a fost să vorbească cu Dong Xiaoqing, ea a scos un colet de livrare expres din cutia poștală de la ușa ei, spuse Tao Ran.

– Eticheta era foarte clară. Se vede pe cameră că Dong Qian și-l trimisese sieși.

Luo Wenzhou se uită la Fei Du. Dacă expresia lui Fei Du fusese puțin absentă înainte, acum era complet treaz; privirea i se ascuțise în timp ce fixa telefonul pus pe difuzor.

– Dar, dacă îmi amintesc corect, ultima dată când Xiao Haiyang a mers la casa familiei Dong a fost cu câteva zile înainte ca Zhou Huaijin să fie atacat, spuse Luo Wenzhou.

— Atunci de ce persoana care a lovit-o pe Dong Xiaoqing nu a făcut nimic în acel moment?

— Pentru că în perioada aceea erau mereu reporteri care dădeau târcoale casei, iar ea se ascundea înăuntru și nu ieșea, explică Tao Ran.

— Ar fi fost extrem de riscant să intre și să o ucidă. În plus, nimeni nu putea fi sigur ce trimisese cu adevărat Dong Qian acasă. Dacă pachetul conținea doar lucruri irelevante, orice acțiune pripită ne-ar fi pus imediat în alertă.

Luo Wenzhou se gândi o clipă, apoi răspunse fără prea mult interes:

— Continuă.

— Trei zile mai târziu, Dong Xiaoqing a ieșit din casă. Mai întâi s-a oprit la o florărie ca să cumpere flori proaspete, apoi s-a urcat într-un autobuz și a mers la Spitalul Heng’ai. Nimeni nu știa că avea un cuțit ascuns în geantă. În acel moment, fata părea doar ruda inofensivă și inocentă a șoferului vinovat, care se simțea plin de remușcări și venise să viziteze familia victimei. Cred că nici persoana care o urmărea nu se gândise că ar fi capabilă să înjunghie pe cineva în public.

După ce ascultă până acolo, Luo Wenzhou tăcu o vreme. Apoi spuse:

— După ce Dong Xiaoqing a primit pachetul trimis de Dong Qian, a stat singură timp de trei zile și, în cele din urmă, a decis să se răzbune.

Un om putea face orice din impuls, dar un impuls nu putea dura atât de mult. Nici cea mai mare tragedie nu putea menține pe cineva într-o stare impulsivă timp de trei zile. În acele trei zile, ce făcuse Dong Xiaoqing în timp ce era singură?

Poate încercase să verifice autenticitatea informațiilor din pachet. Sau poate plănuise cum să se răzbune pe familia Zhou.

Avea datele de contact ale lui Xiao Haiyang și ar fi putut suna la 110 în orice moment.

Ezita?

Fusese vreun moment în care luase telefonul, formase un număr și se gândise să predea totul poliției, așteptând ca societatea să decidă dacă tatăl ei fusese victimă sau criminal?

Cu un efort vizibil, Fei Du își îndoi brațul cu perfuzia, lovind ritmic balustrada patului de spital cu articulațiile. Luo Wenzhou îi apucă imediat degetele.

— Nu face prostii, spuse Luo Wenzhou pe un ton scăzut.

 — Nu sunt spion. Nu știu să interpretez cod Morse.

Tao Ran avu nevoie de o clipă ca să-și dea seama cu cine vorbea, apoi se grăbi să întrebe:

— Sunteți pe difuzor? Credeam că aud ecoul. Fei Du e acolo? Fei Du, ești treaz? Cum te simți azi? Când am venit să te vedem alaltăieri, încă nu erai prea conștient. Ai văzut fructele pe care ți le-am adus? Xiao Qiao ți-a adus și un ursuleț de pluș.

Cea mai mare parte a fructelor ajunsese deja în stomacul lacomului Luo Wenzhou, iar capul ursului fusese înfășurat în punga de la fructe de către același Luo Wenzhou neliniștit, fiind lăsat într-un colț cu labele în sus, ca un urs hoț prins de poliție după ce jefuise o bancă. Expoziția era destul de artistică.

— Ne-ai speriat îngrozitor în ziua aceea, continuă Tao Ran.

 — N-ai idee cât. Lao(1) Luo chiar a plâ…

Reacția lui Luo Wenzhou fu fulgerătoare. După ton, își dădu seama ce urma să spună Tao Ran cel Guraliv și îl întrerupse imediat:

— El încă nu poate vorbi și nu poate mânca. Toate fructele au fost folosite drept tribut pentru mine. Destul cu prostiile, întoarce-te la muncă. Care e baza presupunerilor tale? Casa lui Dong Xiaoqing nu e într-o zonă izolată. Dacă cineva a început să o urmărească în ziua în care a ieșit, de ce nu am observat asta?

Atenția disciplinatului camarad Tao Ran era ca acul unei busole. Chiar dacă uneori se abătea, cu o mică ajustare revenea imediat la subiect.

De îndată ce Luo Wenzhou îl întrerupse, Tao Ran uită complet ce urma să spună și reveni rapid la muncă:

— Pentru că direcția investigației a fost greșită de la bun început. Sunt aproximativ o duzină de camere de supraveghere de-a lungul drumului pe care Dong Xiaoqing l-a urmat până la florărie. Opt dintre ele au surprins-o. După aceea, s-a urcat într-un autobuz aflat la cincizeci de metri de florărie, spre Spitalul Heng’ai. Atunci ne-am concentrat pe acele opt camere, pe pasagerii care s-au urcat în autobuz în aceeași stație și pe mașinile care urmau autobuzul. N-am găsit nimic.

Luo Wenzhou își încruntă sprâncenele, frecând din când în când spațiile reci și uscate dintre degetele lui Fei Du.

— Apoi am strâns indicii în jurul florăriei și am verificat camerele civile. A doua oară, am găsit un biciclist.

— Un biciclist? spuse Luo Wenzhou.

 — Adică unul dintre aceia complet înfășurați, fără niciun petic de piele la vedere?

— Exact. A fost surprins de o cameră de securitate la intrarea laterală a unei librării. Avea fața complet acoperită și purta ochelari de soare. Era la mai puțin de o sută de metri de stația unde Dong Xiaoqing aștepta autobuzul. Apoi a luat o scurtătură până la următoarea stație de pe traseul autobuzului, a rămas acolo două stații și apoi a coborât. Nu a avut niciun contact cu Dong Xiaoqing, așa că nu l-am observat inițial.

— Ar putea fi o coincidență, spuse Luo Wenzhou.

— Poate nici nu voia să ia autobuzul și doar obosise de pedalat. Nu putem suspecta pe cineva doar pentru că vrea să evite arsurile solare.

— Nu e o coincidență, spuse Tao Ran cu siguranță.

— Mașina furată care a lovit-o pe Dong Xiaoqing s-a alăturat autobuzului între stația unde el a coborât și următoarea. După ce am descoperit asta, am revizuit camerele din jurul casei lui Dong Xiaoqing — trei dintre ele l-au surprins. I-am reconstruit traseul aproximativ și am descoperit că practic o urmărea. Mergea mai repede decât ea și, intenționat, ocolea prin multe străduțe laterale. Nu e realist să eviți toate camerele de supraveghere, dar a evitat cu mare grijă pe cele care ar fi putut să o surprindă și pe Dong Xiaoqing.

Urmăritorul nu apăruse pe aceleași camere ca Dong Xiaoqing și evitase să urce sau să coboare din autobuz în aceleași stații, reducând la minimum riscul de a fi observat de poliție. Chiar dacă ar fi fost remarcat, echipamentul impenetrabil de biciclist ar fi făcut dificilă identificarea lui.

Era un profesionist. Prudent. Bine antrenat în tehnici anti-recunoaștere.

— Biciclistul era responsabil de urmărirea primei jumătăți a traseului, iar ucigașul din mașina furată de a doua. Dacă Dong Xiaoqing ar fi mers calm, ar fi lăsat florile și ar fi plecat, mașina ar fi fost abandonată înainte ca proprietarul să apuce să o declare furată. Nu se așteptau ca ea să încerce să-l înjunghie pe Zhou Huaijin.

Dacă Zheng Kaifeng își asumase intenționat identitatea lui Zhou Huaijin în tranzacțiile cu Dong Qian, atunci, în momentul în care aflase că Dong Xiaoqing îl atacase pe Zhou Huaijin, ar fi înțeles imediat că ea știa ceva și că pachetul trimis de Dong Qian fusese problematic. De aceea hotărâse să o reducă la tăcere.

— Avem nevoie de dovezi-cheie, oftă Luo Wenzhou.

 — Tao Ran, nu e suficient să reconstruim o secvență. Avem nevoie de o probă decisivă.

— Asta e partea grea, răspunse Tao Ran, vizibil epuizat.

— Zheng Kaifeng a ars până a devenit cenușă. Indiciile pe care le avem doar arată că el, Yang Bo și ceilalți aveau legături cu aceste cazuri. Sediul Clanului Zhou e în străinătate. Nu e teritoriul nostru. Dacă nu i-am fi prins pe oamenii lui Zheng Kaifeng și dacă personalul băncii ilegale prin care muta bani nu ar fi fugit, probabil că nici n-am fi aflat de tranzacția dintre Dong Qian și Zheng Kaifeng.

— Am înțeles, spuse Luo Wenzhou.

 — Apreciez munca grea pe care o faci.

În acel moment, Fei Du se zbătu ușor, retrăgându-și mâna din a lui Luo Wenzhou și scriind stângaci în palma lui:

„Mai demult…”

Înainte să termine al doilea caracter, Luo Wenzhou îi înțelese intenția și îi apucă din nou degetele. Spuse câteva cuvinte lui Tao Ran și închise, apoi îi dădu un ușor tapotaj pe coapsă lui Fei Du.

— Ești doar un ascultător. De ce vrei mereu să-ți exprimi opiniile? Dacă îndrăznești să-ți scoți perfuzia, te bat.

Cu singura parte a corpului cu care putea „vorbi” imobilizată, Fei Du nu putu decât să-l privească neputincios.

— „Mai demult”… spuse Luo Wenzhou.

 — Știu. Deși Zheng Kaifeng e mort, într-un caz care se întinde pe atâția ani și implică atâta ură, nu ar fi prea natural ca dovezile să apară toate deodată, nu?

Fei Du clipi spre el.

— Am un presentiment, spuse brusc Luo Wenzhou.

 — Presentimentul că tu înțelegi acest caz mai profund decât noi.

Fei Du îl privi în tăcere.

Luo Wenzhou îi strânse ușor degetele.

— Ultima dată m-ai pus să schimb informații pe probleme personale. Ce o să-mi ceri să schimb data viitoare?

Fei Du apăsă palma.

Luo Wenzhou îi dădu drumul puțin, lăsându-l să scrie.

Fie intenționat, fie nu, fiecare trăsătură pe care o scria Fei Du era lungă. Unghiile lui îngrijite, rotunjite, alunecau peste liniile palmei lui Luo Wenzhou.

— „Pune” ,citi Luo Wenzhou primul caracter.

 — Unde să pun ce pentru tine?

Fei Du scrise al doilea caracter.

Luo Wenzhou se uită mult timp la palmă, ca și cum n-ar fi putut citi, sprâncenele i se mișcară expresiv. Apoi pufni amuzat, clătină din cap și îl atinse cu vârful degetului pe obraz.

— Continuă să visezi, dragule.

Fei Du îl privi cu un zâmbet care nu era chiar zâmbet.

Luo Wenzhou își sprijini mâinile de o parte și de alta a pernei, se aplecă, iar cu mare grijă, evitând umărul rănit, își coborî capul și îi atinse ușor buzele.

— Chiar e timpul să visezi. Dormi. Vin să cinăm împreună când te trezești.

Apoi îi aranjă păturile, stinse televizorul și trase perdelele. Ieși, îi spuse câteva cuvinte asistentei de la ușă și plecă încet, sprijinindu-se în cârja lui.

Având în vedere starea mentală a lui Fei Du, vizitele zilnice ale lui Luo Wenzhou fuseseră stabilite pentru a-l ajuta să-și creeze un ritm clar și să nu piardă noțiunea timpului. După câteva zile, Fei Du dezvoltase aproape un reflex condiționat: de îndată ce îl vedea pe Luo Wenzhou trăgând perdelele și plecând, somnolența îl cuprindea automat. Dar, poate din cauza neliniștii provocate de convorbirea cu Tao Ran, în acea zi nu putea adormi.

Privirea rece a lui Zheng Kaifeng, expresia de panică a lui Yang Bo, ochii roșii ai lui Zhou Huaijin, Zhou Huaixin acoperit de sânge, toate îi fluturau prin fața ochilor.

Urmări atent cum spatele lui Luo Wenzhou dispărea după colț. Asistenta intră să-i regleze perfuzia.

Fei Du oftă încet, simțind un fior de frig.

La o jumătate de lună după aceea, Luo Wenzhou reveni la serviciu și se prezentă la Biroul Central. A doua zi după ce preluă din nou cazul familiei Zhou, cineva sună la linia de urgență a poliției pentru a raporta o crimă…

📖

Nota traducătoarei

(1) Lao- Bătrân, moș

Cuvântul traducătoarei:

Bunăăă! Următorul capitol va fi ultimul din acest caz 👀

Fei Du e un pervers, unde voia să pună mâna Luo Wenzhou ? 🙂

Lao Luo e gelos, a mâncat fructele și a acoperit capul ursulețului de pluș trimis în cadou lui Fei Du de către Tao Ran , hahahahaaaa!!!