Abis- Capitolul 91

 Verjovenski I[1]

📖

Luo Wenzhou locuia de obicei în camera de oaspeți, pentru că aceasta și baia erau mai aproape de ușa principală; astfel, chiar dacă dormea până târziu dimineața, putea să-și îndeplinească misiunea de a-și scutura părul de pisică de pe față, de a se îmbrăca și de a se spăla în două minute.

Așa că, atunci când transformase dormitorul principal drept cameră de oaspeți și adusese un set de cearșafuri curate ca să le pună pentru Fei Du, acesta din urmă avu, evident, o impresie greșită.

Luo Wenzhou nici nu apucase să se îndrepte bine când aroma familiară de Mu Xiang apăru în spatele lui. Apoi fu cuprins din spate; o mână extrem de nepoliticoasă i se strecurat pe talie, cealaltă îi mângâie ușor gâtul și îi apăsă buzele, iar apoi o respirație caldă i se strecură la ureche.

Urechea lui Luo Wenzhou începu să-i țiuie. Trupul lui nu așteptă niciun ordin; fără autorizație, jumătate din el deja ardea. El apucă încheietura lui Fei Du, gândindu-se că propria lui palmă era atât de fierbinte încât devenea jenant.

– Nu te juca.

Fei Du descoperise de mult că Luo Wenzhou nu putea rezista mirosului de Mu Xiang, mai ales când rămânea doar o urmă. Așa că, înainte să plece din spital, îi ceruse asistentei să-i aducă o sticlă. Acum făcea ureche surdă la slaba rezistență a lui Luo Wenzhou, lăsându-l amabil să-i apuce încheietura, în timp ce îi lingea ceafa.

– Shixiong, te prefaci că ești un sfânt.

Luo Wenzhou tresări. Fusese prins cu garda jos când Fei Du îi plie spatele genunchilor, trântindu-l pe așternutul proaspăt întins.

Părul proaspăt spălat al lui Fei Du era încă ud; picăturile de apă se adunau la vârfuri, strălucind în lumina slabă a veiozei de pe noptieră, orbitoare. O picătură prinse brusc formă și căzu. Gâtul lui Luo Wenzhou se mișcă odată cu ea.

Fei Du, cu un zâmbet care nu era pe deplin zâmbet, adăugă:

– Deși îmi place foarte mult genul tău de „sfânt fals” care bagă lupul în casă[2], trebuie să ai un gust excelent.

– Dă-te jos!

Ca o broască țestoasă chineză cu carapace moale, Luo Wenzhou era fierbinte și iritat pe dinăuntru[3], dar tot întinse o mână să-l împingă. Strângând din dinți,  spuse:
– Abia ai ieșit din spital și deja faci curte morții[4]?

Fei Du observat că voința de rezistență a „inamicului” nu era deloc entuziastă. Se lăsase împins, fără să se ferească. Așa cum era de așteptat, forța lui Luo Wenzhou nu era mai mare decât a lui Luo Yiguo. Fusese doar o împingere ușoară. Fei Du nu se retrase, iar mâna lui Luo Wenzhou de pe pieptul lui își schimbat sensul; nu mai părea o respingere, ci mai degrabă un profit.

Luo Wenzhou simți bătăile inimii lui Fei Du. Auzise că se opriseră cândva, așa că, atunci când Fei Du tocmai ieșise din terapie intensivă, nu putuse rezista să-i asculte inima, gândindu-se că ar fi făcut orice pentru ca acea bătaie slabă și lentă să pornească din nou.

…Acum că funcționa, Luo Wenzhou regreta puțin, dorindu-și să-și înghită cuvintele de atunci.

În timp ce era pierdut în gânduri, Fei Du se apropie. Toți mușchii corpului lui Luo Wenzhou se încordară brusc și respirația i se tăie.

Fei Du îi atinse mai întâi ușor colțul buzelor. Apoi, cu o urmă de răgușeală, vorbi ca într-un suspin:

– Dacă tot fac curte morții, să mor în pat cu tine ar fi un final bun.

Luo Wenzhou chiar nu voia să audă cuvântul „moarte”. Expresia i se schimbă instantaneu.

– Nu mai spune…

Reproșul slab „nu mai spune prostii” nici nu apucase să iasă complet când Fei Du îi sigilă gura.

De data aceasta, între buze și dinți se simțea un ușor gust de lămâie, noua pastă de dinți pe care o cumpărase.

Fei Du îi demonstrase pe loc „darul vorbirii” capabil să lege o codiță de cireș într-un nod, transformându-l pe Luo Wenzhou, care crezuse cu tărie că era „liber de gânduri distructive”, într-o oală de terci clocotind, fierbându-i ultima fărâmă de rațiune. Când Luo Wenzhou își reveni, deja răspundea sărutului fără să poată face nimic. Inconștient,  apăsă spatele lui Fei Du. Mâinile scăpară de sub controlul creierului, începând să-i pipăie trupul sub comanda unui alt organ… până când atinse din greșeală partea din spate a umărului lui Fei Du.

Atingerea unui loc rănit îl făcu pe Fei Du să tresară de durere, dar era cu adevărat o ființă incredibilă; de dragul unor scopuri de nespus, îndură fără să scoată un sunet. Mintea lui Luo Wenzhou se limpezi instantaneu. Nu știa dacă să râdă sau să plângă.

Deodată trișă: se întoarse pe neașteptate, îl apăsă pe Fei Du în salteaua moale cu o rapiditate incomparabilă. Înainte ca Fei Du să poată reacționa, simți un frig la încheietură și auzi un clic. Mâna lui stângă fusese atașată cu cătușe de tăblia patului.

Ca să-și calmeze bătăile accelerate ale inimii, Luo Wenzhou, cu o expresie serioasă, își trosni gâtul, rigid ca piatra.

– Calmează-te.

Fei Du înclină capul și-și scutură încheietura. Cătușele scoaseră un sunet clar. Râse relaxat.

– Plănuiești să fii atât de intens încă de la început?

Gustul „ falsului sfânt ” chiar putea fi numit magnific și chiar era pe măsura așteptărilor.

Luo Wenzhou dădu ochii peste cap, apucând iritat o șuviță din propriul păr răvășit. Se ridică și  scutură plapuma, trăgând-o de sub Fei Du și înfășurându-l rapid și eficient, transformându-l într-un mare cocon. Apoi îi ciocăni ușor capul.

Fei Du: …

Nu, asta nu părea direcția corectă.

După ce termină de ciocănit, Luo Wenzhou îl lovi imparțial și incoruptibil de câteva ori prin plapumă.

– Dormi.

Președintele Fei nu se așteptase deloc ca acest ofițer Luo, care spusese că vrea să înrămeze un desen cu el însuși gol, să fie un „sfânt adevărat”. Ca și cum s-ar fi întâlnit pe neașteptate cu una dintre fiarele gardiene ale țării, în mijlocul unei străzi din centru, rămase o clipă uitându-se la el în stare de șoc, trăgând neîncrezător de cătușele prinse de tăblia patului.

– Luo Wenzhou, chiar ai de gând să mă lași să dorm așa?

Desigur, asta nu era ceea ce intenționa Luo Wenzhou. După un moment, se întoarse cu un uscător de păr. Îl porni la putere maximă, îl îndreptă spre capul „sexual picurând” al Președintelui Fei și suflă zgomotos, folosind exact aceleași mișcări ca atunci când îi usca blana lui Luo Yiguo după baie.

Auzind sunetul familiar, Luo Yiguo se uită pe fanta ușii și descoperi că responsabilul cu litiera aplica „abuz felin” asupra altei persoane. Se alarmă instantaneu, temându-se că va urma rândul lui. Fugi rapid și silențios, folosindu-și pernuțele labelor.

Cu părul lung pe față, incapabil să vorbească fără să înghită fire, Președintele Fei nu putea decât să-și închidă gura.

Luo Wenzhou îndeplinea sarcina cu mare îndemânare. În mai puțin de cinci minute, terminase cu prețiosul cap al Președintelui Fei într-un mod simplu și eficient. Îl apucase fără prea multă delicatețe, apoi era pe punctul de a stinge veioza de pe noptieră.

– Așa e mai bine. Dormi.

Fei Du  întinse abil mâna liberă și-l trase pe Luo Wenzhou înapoi.

– Shixiong, am greșit. Eliberează-mă, îți garantez că nu mă mai joc.

Luo Wenzhou îl privi impasibil. Televizorul din sufragerie difuza o piesă de teatru; o replică bine-nimerită pluti prin fanta ușii:

„Tu, vulpe milenară, ce jocuri ciudate mai joci cu mine?!”

Fei Du: …

Luo Wenzhou: …

În această situație ciudată, pe acest fundal straniu, cei doi se priviră o clipă neputincioși, apoi găsiră în sfârșit umorul scenei și începură să râdă simultan.

Fei Du, fără să știe dacă să râdă sau să plângă, se lăsă pe pernă. Perna era foarte moale, cu un ușor parfum dulce.

Poate Luo Wenzhou pulverizase puțin spray pentru somn, sau poate Fei Du obosise de atâtea întoarceri; de îndată ce atinse perna, pleoapele începură să-i cadă. Ridică mâna liberă spre lumina blândă a veiozei, acoperindu-și pe jumătate ochii și murmurând neclar:

– Atunci… de ce m-ai adus acasă?

Luo Wenzhou stătu tăcut lângă pat o vreme.

– Voiam să am grijă de tine. Nu pot?

Fei Du se opri. Ochii lui, pe punctul de a se închide, se deschiseră larg în liniște.

– Nu ai avut grijă de mine în ultimele luni?

Luo Wenzhou se întoarse, își sprijini coatele pe genunchi și-și puse fața în palme, privindu-l.

– Crezi că am avut grijă de tine doar pentru că te-ai aruncat în fața unei bombe pentru mine?

Înainte ca Fei Du să poată răspunde, Luo Wenzhou îi dădu o palmă prin plapumă.

– Nemernicule.

Fei Du se mișcă ușor, făcând cătușele să sune la tăblia patului. Cu părul dezordonat, pufos și moale datorită lui Luo Wenzhou, îl privi neputincios, fără să știe care dintre ei doi era nemernicul.

Luo Wenzhou își aminti brusc ceva.

– Când mergeam să-l prindem pe Zheng Kaifeng, care era „întrebarea personală” pe care voiai să mi-o pui în mașină?

Fei Du se gândi o vreme, coborând mâna și acoperindu-și ferm ochii.

– Am uitat-o la spital. Ce-ar fi să mai inventez una? De exemplu… ce poziție îți place?

– Nu asta voiai să întrebi atunci, spuse Luo Wenzhou cu siguranță.

Apoi, când Fei Du crezu că va evita subiectul, Luo Wenzhou răspunse neașteptat de serios:

– Îmi place când cele două persoane se pot privi în față. Genul acesta de întrebare, la care ai afla răspunsul imediat dacă ai încerca, nu are nicio valoare. Președinte Fei, sunteți la fel de prost și în afaceri? Cum de nu a dat faliment compania dumneavoastră? Vă mai dau o șansă să faceți o tranzacție, ce ziceți?

Cu Căpitanul Luo forțând un târg, Fei Du nu se opuse, dar nici nu era de acord. Tăcu o vreme sub lumina blândă a veiozei. Apoi spuse:

– Xu Wenchao… cel care a răpit și a ucis acele fete. Locul unde a aruncat cadavrele aparținea unei companii de proiecte sub umbrela Fondului Guangyao. Pentru că unele formalități nu au putut fi finalizate, proiectul a fost amânat constant, iar terenul nefolosit a devenit un cimitir sigur. Asta știai deja. Îți voi spune ceva ce nu știi. Planul proiectului a ajuns pe mâna lui Fei Chengyu pentru investiții. El a refuzat, spunând că „nu exista un model de profit matur”.

Fei Chengyu era tatăl lui Fei Du, fondatorul conglomeratului său.

„Fără un model de profit matur” nu suna deloc neobișnuit, dar Luo Wenzhou simți ceva sinistru în vocea lui Fei Du. Involuntar, își îndreptă spatele.

– Tatăl tău avea legături cu Fondul Guangyao?

– Erau parteneri de cooperare foarte apropiați, spuse Fei Du, ridicând două degete, semn că aceasta era a doua întrebare.
– Am investigat după ce am preluat compania. Înainte, el a contribuit cu o sumă mare la un fond de binefacere sub umbrela Guangyao. În primele etape, gestionarea a fost neregulată, iar conturile au fost greu de verificat. Dar, judecând după puținele materiale rămase, acest Fond Guangyao are o istorie lungă și aproape niciunul dintre proiectele în care au colaborat nu a generat venituri…

Colțul ochiului lui Luo Wenzhou tresări involuntar.

– Îl cunosc pe Fei Chengyu. Era lacom, viclean și lipsit de scrupule,  spuse Fei Du încet, fiecare cuvânt părând să i se blocheze în gât, ieșind greu.
– Erau proiecte care, doar după nume, păreau investiții ridicole. Nu cred că a fost păcălit iar și iar.

Luo Wenzhou reflectă în tăcere o vreme.

– Mai este ceva?

– Nu.

Fei Du ridică din umeri.
– Crezi că a fost ușor pentru un „tânăr stăpân” să intre în conglomeratul complicat pe care l-a lăsat în urmă? Mi-a luat aproape doi ani să ajung la documentele criptate ale companiei.

Eliminarea, pe față sau pe ascuns, a oricărui obstacol întărit.

Fei Du își înghiți ultima frază și, prefăcându-se vesel, se rezemă de tăblia patului, ridicându-se pe jumătate.

– Acum e rândul meu să întreb. Tu…?

Luo Wenzhou se întinse și îi acoperi buzele cu buzele lui.

– Vrei să te mai gândești? Nu irosi încă o șansă. Dacă chiar nu ți-o amintești, pot repeta tot ce am spus în mașină în ziua aceea.

Fei Du tăcu mult timp. Ochii lui de floare de piersic, de obicei frivoli, erau calmi. După o vreme,  spuse în cele din urmă:

– Este prima dată când dau peste un concurent atât de energic la răspunsul întrebărilor.

Fără să-l lase să scape, Luo Wenzhou îl privi fix în ochi.

Simțise că, atunci când Fei Du îi propusese schimbul dintre lucruri personale și informații, nu fusese doar o glumă. Chiar voia să întrebe ceva atunci, dar se răzgândise rapid și nu mai voise să spună. Camionul lui Zheng Kaifeng apăruse atunci, oferindu-i ocazia să se elibereze. Dacă Fei Du ar fi vrut doar o glumă obscenă, ar fi putut s-o spună ușor în timp ce îl urmăreau; lucrurile nu ajunseseră într-un punct în care nu mai era timp pentru o propoziție.

Colțurile gurii lui Fei Du se încordară involuntar.

Luo Wenzhou așteptă o clipă. Cu o expresie ușor tristă și vocea lentă, spuse:

– E în regulă, mi-o poți spune mâine…

– Voiam să te întreb… începu Fei Du în grabă, apoi, la jumătate, zâmbi.
– E o întrebare prostească. Dacă nu ai fi insistat, aș fi uitat-o. Nu ai spus atunci că nu ești genul de ticălos care își declară sentimentele cuiva, apoi se întoarce și începe să-l suspecteze? Atunci voiam să te întreb: când ți-ai mărturisit sentimentele și de ce nu știu nimic despre asta?

– Chiar nu știi? ridică Luo Wenzhou sprâncenele.
– Nu cred că am fost foarte subtil. Ești expert în a descifra semnificația semnelor de punctuație ale altora; cum poți spune că nu știi?

– Chiar nu înțelegi sau te faci că nu pricepi, Fei Du? suspină Luo Wenzhou, întinzând mâna să-i mângâie bărbia.
– O să spui că nici nu înțelegi de ce mama mea a venit la spital să-ți aducă mâncare, nu-i așa?

Fei Du: …

Luo Wenzhou îi ținu bărbia, obligându-l să ridice capul.

– În plus, astăzi ai venit aici cu gândul să te culci cu mine. N-ai avut niciodată intenția să rămâi mult timp, nu-i așa?

Fei Du rămase temporar fără cuvinte.

El fusese clar cel care făcuse primele insinuări provocatoare, cel care împinsese limitele. Dar, când fusese cu adevărat în imersiune completă, se simțise pierdut și instinctiv voise să fugă.

Și totuși, în inima lui, nu voia cu adevărat să fugă. Cele două impulsuri se ciocniseră, aruncându-l într-o dilemă. Nu putuse decât să rămână pe loc, rigid de panică.

Luo Wenzhou  râse, tăindu-i și ultima cale de retragere.

– Continuă să visezi.

Apoi aduse o plapumă, o aruncă lângă Fei Du, puse puțin bumbac în jurul cătușelor și stinse veioza de pe noptieră.

– Dacă vrei să te ridici noaptea la baie, trezește-mă ca să-ți scot cătușele. Dormi.

📖Cuvântul traducătoarei

Primul capitol din al patrulea volum și deja a început în forță . Sentimentele celor doi sunt aici și sunt foarte mișcată.

Aștept reacții, vă iubesc, fani Abis ❤️

Note

[1] Verjovenski face trimitere la personajul Piotr Stepanovici Verjovenski, din romanul Demonii al lui Fiodor Dostoievski. În literatura rusă, Verjovenski este figura conspiratorului ideologic: un manipulator care nu acționează direct, ci creează condițiile morale și sociale pentru ca alții să comită crime în locul lui. El nu urmărește adevărul sau dreptatea, ci destabilizarea, folosind ideile, frica și vinovăția ca instrumente de control.

Prin folosirea acestui nume ca titlu de capitol, textul sugerează trecerea de la investigarea faptelor concrete la descoperirea unei vinovății de sistem — existența unor „arhitecți ai crimei”, invizibili la suprafață, dar decisivi în producerea răului.

[2]  Expresie chinezească. Înseamnă a introduce o potențială sursă de probleme.

[3] Înseamnă că o persoană este atât de tulburată sau tensionată emoțional încât nu mai poate gândi limpede sau nu se mai poate comporta într-un mod rațional.

[4] A curta moartea”-este o expresie chinezească folosită ca insultă sau avertisment la adresa unei persoane care îți încalcă limitele.