Switch Mode

Abis -Titlurile volumelor pe înțelesul tuturor-Volumul 2

Volumul 2 – Humbert

În structura romanului Abis, titlurile volumelor nu sunt alese întâmplător. Ele funcționează ca niște chei simbolice, indicând tipul de abis moral, psihologic sau social explorat în fiecare parte.

Volumul „Humbert” este una dintre cele mai intense părți ale poveștii, nu pentru că ar fi plină de scene șocante, ci pentru că vorbește despre un rău care nu este la vedere.

Numele „Humbert” vine din literatură, de la personajul Humbert Humbert al romanului Lolita scris de Nabokov. Humbert e un personaj devenit simbol pentru adultul care face lucruri greșite, dar le explică atât de „frumos”, încât ajunge să pară nevinovat. El nu se prezintă ca un monstru, ci ca un om educat, calm, convingător, care știe să întoarcă situațiile în favoarea lui. Tocmai de aceea numele a ajuns să însemne ceva mai larg: un tip de abuz care se ascunde în spatele vorbelor bine alese.

În acest volum din Silent Reading, „Humbert” nu e o singură persoană. El este genul de om care folosește modalități de a face rău deși pare o persoană bună. Deci, în acest volum este vorba despre oameni care controlează, manipulează sau distrug alți oameni fără să ridice vocea, fără violență evidentă, doar prin explicații, justificări și presiune emoțională. De multe ori, cei din jur nu văd nimic greșit, pentru că agresorul „pare un om bun”.

Abisul despre care vorbește acest volum este unul tăcut. Este locul în care victima ajunge să creadă că poate ea greșește, că exagerează sau că a înțeles lucrurile greșit. Este locul în care adulții, instituțiile sau martorii aleg să creadă persoana care vorbește mai clar și mai sigură pe ea, nu pe cea care suferă.

„Humbert” este despre eșecul de a proteja, despre tăceri care devin periculoase și despre cât de ușor poate fi ascuns adevărul atunci când cineva știe să-l împacheteze frumos. Volumul este o lectură dificilă tocmai pentru că arată situații care pot exista oriunde, nu doar în romane de ficțiune și pentru că ne obligă să ne întrebăm dacă am recunoaște cu adevărat un astfel de rău atunci când îl întâlnim.

În ansamblul romanului, acest volum funcționează ca un avertisment simplu și dur: nu toți cei care fac rău arată ca niște monștri. Unii par respectabili, raționali și „normali”. Iar abisul pe care îl creează nu se vede imediat, dar lasă urme adânci.

 

 

 

 

 

Recomandări

Reunion  Autori: 2coin / Lee coin Artist: Deulsum Gen: BL, Prietenie din copilărie, Deghizare, Dramă, Descriere: “„Mă cunoști?” O simplă întrebare a fost suficientă pentru a schimba traiectoria vieții lui…

Placebo by Mariana Mocanu Bună dimineață Azi vreau să vă las o recomandare: PLACEBO. Nu este o manga pentru oricine, ea tinde spre dark, conține multe scene de , chiar…

Împărtășește-ți părerea

  1. LIVISHOR says:

    Așa e. Am citit Lolita, dar nu- mi aduc aminte de Humbert. Dacă mă gândesc bine , nici despre cartea în sine nu- mi amintesc mare lucru.
    Știu doar cine era Lolita. Am zis că ” așa e” la început, fiindcă, într-adevăr, oamenii care par respectabili sunt mai periculoși decât cei care arată că niște monștri. Și tot acum mi-am dat seama de semnificația titlului”Abis”. Mulțumesc, Ana.

    1. AnaLuBlou says:

      Humbert Humbert este cel care povestește istoria. Au făcut și film. Mie una nici cartea nici filmul nu mi-au plăcut.

  2. paula gradinaru. says:

    N-am citit Lolita,dar am inteles titlul cum ai explicat.Multumesc

    1. AnaLuBlou says:

      A fost făcut și film , dar mie nu mi-a plăcut nici carte nici film. Important e să înțelegi

  3. Mona says:

    Explicația ta, Ana, ma face sa ma gândesc la manipulatorul emoțional și raul pe care-l poate face. Este înfiorător dar altfel înțelegi capitolele după ce știi semnificația numelui.
    Mulțumesc ❤️❤️❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset