CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – Capitolul 11

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 11

La prânz, Han Yang fu trezit din somn de un apel telefonic. Cel care îl contactase era chiar HeLian Qing, care îl informase că prânzul său sosise deja la intrare și că trebuia să deschidă ușa pentru a-l primi.

Han Yang închise telefonul și se îndreptă imediat spre intrare. Acolo, așa cum se aștepta, văzu pe cineva așteptându-l cu o cutie mică de mâncare în mână. Cu toate acestea, hainele pe care le purta acea persoană nu păreau a fi cele ale unui livrator, ci mai degrabă ale unui angajat de birou.

– Bună ziua, sunteți domnul Han Yang? Eu sunt Xiao Chen. Șeful mi-a spus să vă aduc această masă, îl informă cealaltă persoană politicos pe Han Yang.

– Da, eu sunt.

Han Yang luă cutia cu mâncare.

– Îmi pare rău că te-am deranjat.

– Nu-i nimic, voi pleca acum.

Xiao Chen plecă imediat ce termină de vorbit.

După ce coborî din clădirea de apartamente, Xiao Chen îl sună pe HeLian Qing pentru a-i raporta îndeplinirea misiunii sale. Când apelul se încheie, se uită înapoi spre clădirea înaltă din spatele lui și se gândi:

Se pare că există deja o Doamnă Șef! Iar aceasta este un bărbat! Pare atât de mic!!!

Han Yang nu știa despre gândurile lui Xiao Chen, așa că pur și simplu duse mâncarea în casă. După ce deschise cutia, descoperi că, pe lângă congee, mai erau și câteva garnituri. Fiecare dintre aceste garnituri era păstrată în recipiente termice separate pentru a le menține calde, astfel încât, atunci când le deschise, acestea erau încă fierbinți.

La vederea prânzului său întins pe masa din sufragerie, Han Yang fu cuprins pentru prima dată de dorința de a-l suna pe He Lian Qing. Dintr-o dată, își dorea foarte mult să audă vocea acelui bărbat. În timp ce ezita, un telefon sună lângă el, iar pe ecranul acestuia apăreau ce trei caractere: He Lian Qing.

Han Yang șopti încet acel nume, înainte de a răspunde la apel, spunând:

– Alo.

– Ai mâncat? întrebă vocea bărbatului de la celălalt capăt al firului, însoțită de foșnetul unor hârtii.

– Sunt pe cale să mănânc, răspunse Han Yang.

– Tu ce faci, încă mai lucrezi?

– Dacă nu lucrez, cum o să te întrețin? spuse He Lian Qing, răspunzând la întrebarea băiatului cu o altă întrebare.

– Nu trebuie să mă întreții, sunt și eu adult, explică Han Yang.

– Serios?

He Lian Qing făcu o pauză.

– Deci mă învinovățești că nu am venit să te iau mai devreme și să te aduc la mine ca mireasă copil?

– Cum se poate așa ceva?

Han Yang era acum convins de abilitatea bărbatului de a-i distorsiona sensul cuvintelor.

– De ce te frămânți inutil? Chiar dacă nu am putut să am grijă de tine în timp ce creșteai, îți promit că voi avea grijă de tine de acum încolo pentru totdeauna, răspunse HeLian Qing.

– … Chiar exagerezi.

Deși Han Yang răspunse astfel, colțurile buzelor i se arcuiră ușor într-un zâmbet.

– Bine, cina va fi livrată și ea, în regulă. Mai am niște treburi de rezolvat, așa că voi închide, spuse HeLian Qing chiar când era pe punctul de a încheia convorbirea.

– Stai! strigă Han Yang repede ca să-l oprească.

– Ce este? întrebă HeLian Qing.

– … Comandă-ți și tu ceva de mâncare mai devreme… La revedere! spuse Han Yang înainte de a închide repede telefonul.

La capătul firului, HeLian Qing scoase un murmur blând. Ochii lui aveau un zâmbet aproape imperceptibil, fără să-i pese deloc că Han Yang închisese apelul înaintea lui.

Xu Luozhao, care îl însoțise pe HeLian Qing la întâlnirea cu clientul lor și se afla în acel moment chiar lângă el, îl apucă de braț, se uită la el și îi spuse:

– Îți miroase tot corpul a dragoste și asta mă cam amețește.

Ca răspuns, HeLian Qing își îndreptă privirea spre celălalt bărbat, ochii lui exprimând doar patru cuvinte scrise cu caractere mari și îngroșate:

– NU E TREABA TA.

La auzul acestor cuvinte, Xu Luozhao ridică din umeri.

Dacă această prințesă Qing și-ar pierde vreodată iubirea, pun pariu că aș găsi-o bând numeroase pahare, și până când „nemernicul Seme[1]” nu se va împăca cu iubita lui, va arde toate punțile în urma sa pentru a-și arăta disprețul.

Mai târziu în acea seară, HeLian Qing se întoarse acasă, aducând cu el două porții de cină. La fel ca la prânz, el îi comandă din nou lui Han Yang aceeași mâncare de la restaurantul situat în apropiere. Han Yang cunoștea localul și își amintea cât de popular era, deoarece în seara în care fusese acolo, nu reușise să găsească niciun loc liber. Prin urmare, HeLian Qing probabil că făcuse comanda în avans și o luase în drum spre casă.

Când luară cina, cei doi se așezară față în față, așa că Han Yang nu-și putu opri gândurile să nu alunece la evenimentele din noaptea precedentă.

Era adevărat că el și bărbatul din fața sa nu se cunoșteau prea bine. La fel și interacțiunile lor, de la prima întâlnire și până acum, erau departe de a fi armonioase. Dar, în afară de neînțelegerea pe care o avuseseră în ziua în care îi cunoscuse pe părinții bărbatului, nu mai avuseseră alte certuri. Chiar dacă, după acea primă ceartă, petrecuseră săptămâna următoare comportându-se ca și cum ar fi niște străini, care locuiau împreună.

HeLian Qing îi dăduse întotdeauna impresia că era o persoană greu de apropiat, cu un mod de a vorbi extrem de dur. Totuși, această persoană, care de obicei spunea cuvinte neplăcute și al cărei temperament făcea destul de dificilă relația cu el, petrecuse întreaga noapte precedentă veghindu-l în camera de spital. Același bărbat îi dăduse cu grijă apă, ieșise în miezul nopții să-i cumpere terci și îi pregătise, special pentru el, chiar și pantofi și prosoape.

Toate aceste gesturi răsturnaseră acum tot ceea ce crezuse despre HeLian Qing.

De asemenea, îl făceau curios să afle de ce acest bărbat favorizat de zei[2] ar vrea să se căsătorească cu el. Mergând chiar până la a folosi un contract pentru a-i lega în relația lor actuală, în ciuda propriilor dorințe.

Chiar nu putea să înțeleagă raționamentul acestui bărbat.

– Tap, tap……

Degetele subțiri bătuseră de două ori pe suprafața biroului, întrerupând contemplarea tânărului.

– La ce te gândești acum? întrebă HeLiang Qing.

– De ce vrei să te căsătorești cu mine? izbucni Han Yang.

Din momentul în care pusese întrebarea, Han Yang se pregătise deja să fie ridiculizat din nou, dar ceea ce nu se aștepta era ca bărbatul să continue să mănânce cu nonșalanță, spunând doar trei cuvinte:

– Așa vreau eu.

Era cu adevărat demn de titlul de Șef HeLian sau, ca să spunem lucrurilor pe nume, demn de a nu avea prieteni.

Nemaidorind să se gândească la astfel de lucruri, Han Yang își plecă capul și își continuă masa.

Când termină de mâncat, din obișnuință, strânse vasele, dar fu oprit rapid de HeLian Qing:

– Lasă-mă pe mine.

– …? îl privi Han Yang uimit.

– La ce te uiți? întrebă HeLian Qing în timp ce ridica bolurile, ceștile și bețișoarele folosite de amândoi pentru a le duce în bucătărie.

Han Yang, incapabil să înțeleagă ce se întâmplă, îl urmă pe bărbat din spate.

Deoarece erau din plastic, recipientele pentru mâncare la pachet nu puteau fi puse în mașina de spălat vase. Așa că HeLian Qing le aruncă pur și simplu în coșul de gunoi, punând doar paharele și bețișoarele folosite de el și Han Yang în chiuvetă și începând să le spele singur.

Stând în pragul ușii, Han Yang își concentră privirea asupra bărbatului care spăla vasele. Mișcările lui trădau lipsa de experiență, iar folosirea detergentului de vase îl făcu să scape paharul din mână, care căzu în apă. Cu fața întunecată, el apucă din nou paharul și continuă să-l spele.

Acel bărbat, incontestabil irascibil, care putea fi ușor considerat drept cel mai rău tip de bărbat, stătea acum în bucătărie, cu mânecile albe suflecate până la coate, iar degetele sale subțiri, obișnuite să semneze documente și să răsfoiască hârtii, țineau acum un prosop de bucătărie și ștergeau vasele.

De la noaptea precedentă până acum, trecuse doar o zi, așa că Han Yang simțea că o astfel de transformare era pur și simplu prea mult. Băiatul nu se așteptase niciodată ca acel bărbat, altădată neînduplecat, să aibă o latură atât de blândă și, în ciuda modului său de a vorbi la fel de răutăcios ca înainte, îngrijorarea din ochii lui era imposibil de ascuns.

În timp ce băiatul se gândea cu atenție, observă că, în ciuda faptului că cei doi aveau o relație contractuală încă de la început, bărbatul nu îl împiedicase niciodată să facă ceva. De asemenea, de când începuse să locuiască în apartament și până în prezent, bărbatul nu îl forțase să facă nimic. Își păstrase în continuare cea mai mare parte a libertății sale.

Han Yang își dădu brusc seama că situația nu era atât de rea pe cât crezuse și că, până la urmă, nu îi va fi prea greu să accepte faptul că era împreună cu HeLian Qing.

– HeLian Qing, strigă Han Yang.

HeLian Qing încetă să frece vasul și se întoarse cu capul spre tânăr.

– Vreau să te întreb…

Han Yang făcu o pauză, apoi continuă:

– Mai înainte, ai spus că vrei să mergi la Biroul de Afaceri Civile (Oficiul Stării Civile la noi), așa că…

– Cu ce sugestie proastă vrei să mă deranjezi acum? îl întrerupse HeLian Qing, având o expresie facială pe care scria cu litere mari „POȚI SĂ SPUI CE VREI, DAR NU VOI ACCEPTA”.

– …

Han Yang rămase fără cuvinte.

– Voiam doar să te întreb în ce zi te duci, ca să-i cer profesorului meu o zi liberă, explică Han Yang.

Recentul proiect de programare la care lucra îi fusese recomandat de profesorul său, așa că era necesar să mențină contactul zilnic cu supervizorul său.

HeLian Qing nu se așteptase să-i răspundă asta, așa că rămase uimit pentru o secundă înainte de a spune:

– Oh… păi, dacă ești atât de nerăbdător, și luni ar fi bine.

– …

Han Yang se gândi:

Cine e nerăbdător! Tipul ăsta vorbește prea mult.

– Ai trimis certificatul de rezidență? întrebă HeLian Qing.

– Da, l-am trimis.

Înainte de a pleca în călătoria de afaceri, HeLian Qing îi spusese să facă asta și, deși băiatul nu dorea să o facă în acel moment, nu se opuse.

– Încă mai ești destul de ascultător, nu? îi aruncă HeLian Qing o privire.

– ….

După cină, Han Yang și HeLian Qing se grăbiră fiecare să facă baie.

Han Yang se duse să folosească baia de oaspeți. HeLian Qing îl privi fără expresie pe bărbatul mai mic până când acesta închise ușa băii, apoi intră și el în camera de oaspeți.

După ce ieși din baie, Han Yang, din obișnuință, intră în dormitorul pentru oaspeți.

Odată ajuns acolo, descoperi rapid că valiza sa dispăruse. Nedumerit pentru o clipă, se întoarse imediat și se îndreptă direct spre dormitorul principal. Acolo, văzu valiza lui lângă dulap.

– …

În baia principală se auzea sunetul apei curgând, deoarece HeLian Qing era evident încă sub duș. Confuz, neștiind dacă să râdă sau să plângă, Han Yang deschise ușa dulapului și văzu, exact așa cum se așteptase, toate hainele sale așezate pe rafturi. Nici nu mai trebuia să întrebe, știind foarte bine că era opera acelui bărbat de acum câteva clipe.

– Serios…?

Han Yang nu știa ce să spună, așa că luă pur și simplu un umeraș și începu să aranjeze hainele care trebuiau agățate.

După ce termină în sfârșit baia, HeLian Qing ieși și îl văzu pe Han Yang stând în fața dulapului, aranjând hainele, iar cămașa pe care tocmai o ținea în mână îi părea destul de familiară.

HeLian Qing făcuse ochii mari când își dădu seama că era cămașa lui.

Acest bărbat locuia singur. De obicei, la companie, secretara lui îi rezerva prânzul, iar cina era pregătită la întâmplare. În weekenduri, dacă nu se întorcea acasă la familia sa, comanda mâncare la domiciliu. Hainele sale îi erau trimise la curățătorie, iar după ce le primea înapoi, le îndesa pur și simplu în dulap, fără să aibă chef să le aranjeze. La urma urmei, avea multe costume, suficiente pentru a purta câte unul pe zi.

Pentru o vreme, privirea lui rămase fixată pe băiat, în timp ce stătea în fața dulapului, ajutându-l să-și aranjeze hainele. Cum să descrie sentimentul din interiorul lui? În sfârșit, părea că erau oameni care locuiau împreună.

Acest sentiment este extrem de satisfăcător, se gândi HeLian Qing.

Luând o altă cămașă de guler, Han Yang o aranjă din nou și o agăță înapoi în dulap. Întorcându-se, îl văzu pe HeLian Qing cu privirea fixată asupra lui, atât de intens încât începu să explice în mod inconștient:

– Am văzut că hainele tale erau puțin dezordonate, așa că le-am aranjat puțin.

– Oh.

HeLian Qing se apropie, stând în spatele bărbatului mai scund, apoi întinse mâna pentru a deschide ușa dulapului. Încet, se apleacă în față pentru a inspecta interiorul dulapului, întreaga acțiune părând a fi o verificare.

Cu o astfel de postură, bărbatul era atât de aproape de Han Yang, încât acesta avu senzația că bărbatul se lipise de spatele lui. Corpul bărbatului aplecat încă mai păstra vaporii calzi de la duș, ceea ce îl făcu pe Han Yang să se înțepenească, rămânând nemișcat.

HeLian Qing afișă o expresie serioasă pe chip în timp ce se uita atent timp de jumătate de minut, apoi spuse încet:

– E în regulă, în sfârșit înțeleg puțin ce înseamnă asta.

Han Yang, neînțelegând afirmația acestuia, întrebă:

– Ce?

HeLian Qing răspunse încet:

– Grija unei soții.

– ….

– Scuză-mă, ceru Han Yang.

– Oh.

HeLian Qing părea că tocmai își amintise unde se afla, își retrase mâna și se retrase cu câțiva pași înainte de a-și îndrepta postura.

După ce plecă, Han Yang răsuflă ușurat, apoi trase de ușa dulapului și se întoarse, doar pentru a rămâne din nou uimit. De data aceasta, uimirea se datora faptului că HeLian Qing purta doar o pereche de chiloți, lăsându-și pieptul robust gol, complet lipsit de orice acoperire, în fața ochilor lui.

Han Yang rămase nemișcat timp de secunde întregi înainte de a se întoarce pentru a-și abate privirea. La finalul gestului său, îl auzi pe HeLian Qing spunând:

– Sigur nu vrei să te mai uiți o dată? L-ai atins de câteva ori noaptea trecută.

Noaptea trecută se referea la momentul în care HeLian Qing îl îmbrățișase pe patul de spital. Han Yang, incapabil să răspundă, decise să se comporte ca un struț. Se întoarse, se îndreptă spre cealaltă parte a patului și se întinse pe el.

HeLian Qing luă o pereche de pantaloni de pijama și, în timp ce îi îmbrăca, îl întrebă:

– Ți-ai luat medicamentele?

– Da, le-am luat, răspunse Han Yang.

După ce termină de îmbrăcat pijamaua, cu partea superioară a corpului goală, HeLian Qing se uită spre Han Yang:

– Atunci culcă-te.

– Ce?

Han Yang era din nou uluit:

HeLian Qing, observând nedumerirea băiatului, ridică sprânceana și spuse:

– Ce rumegi în capul ăla al tău? Nu-ți face griji, nu o să mă dau la tine. Voi aștepta până când corpul tău și sănătatea se va îmbunătăți.

– …

Când adormi, HeLian Qing îl trase pe Han Yang de talie cu o mână, îmbrățișându-l pe jumătate în timp ce se întindea, ceea ce îl făcu pe Han Yang să se miște ciudat, așa că îi sugeră:

– Ai putea să nu mă ții tot timpul în brațe?

Ca răspuns, bărbatul îl strânse și mai tare:

– Ai destul de multe sugestii, nu-i așa?

– Pur și simplu nu sunt obișnuit, explică Han Yang.

– Oh, replică HeLian Qing.

– În schimb eu sunt foarte obișnuit.

Explicația aici fiind: Eu sunt Șeful, eu am ultimul cuvânt.

Han Yang voia să spună ceva, dar înainte să apuce să o facă, HeLian Qing adăugă:

– Mi-e foarte somn acum, așa că poartă-te frumos și nu mă deranja.

Ascultând ce tocmai spusese, Han Yang își aminti de noaptea trecută, când bărbatul petrecuse tot timpul îngrijindu-l, iar astăzi fusese și la întâlnirea cu un partener de afaceri. Având în vedere toate acestea, cu siguranță era foarte obosit. Așa că, în această situație, băiatul tăcu ascultător, rămase nemișcat și îi permise bărbatului să-l îmbrățișeze.

Văzând că se comportase cum trebuie, HeLian Qing, acum mulțumit, închise ochii și adormi. Era într-adevăr destul de obosit.

Nu trecuse mult timp până când Han Yang auzi respirația regulată lângă urechea sa și bănui că HeLian Qing adormise. Foarte ușor, își întoarse capul și văzu că ochii bărbatului erau într-adevăr închiși, iar expresia lui, de obicei rece și rigidă, se înmuiase.

Brațul din jurul taliei sale îl ținea încă strâns, impresia pe care o dădea fiind destul de puternică. Han Yang, deși nu era obișnuit cu senzația, nu putea spune că nu-i plăcea, deoarece îi dădea o senzație de căldură de nedescris.

Privindu-l calm pe HeLian Qing timp de câteva secunde, Han Yang murmură în șoaptă cuvintele:

– Noapte bună.

…………………………………………………………….

[1] Seme-urile sunt ca niște gunoaie, parteneri dominanți morocănoși, nepoliticoși și urât vorbitori, dar și cu alte trăsături nu tocmai plăcute.

[2] O persoana binecuvântată