Cascadorul – Capitolul 27

Zhou Xiang se trezise foarte devreme. Nu-și amintea când adormise noaptea trecută.

Se mișcă puțin și crezu că încă stă întins pe o parte, dar de fapt Yan Ming Xiu îl ținea în brațe, cu puntea înaltă a nasului lipită de fața lui, iar respirația lui caldă îi sufla pe piele, aproape că nu era nici o distanță între ei.

În acel moment, se simți ca în urmă cu o viață întreagă.

Era ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Era încă același Zhou Xiang. El doar avusese un coșmar. Fragmente sparte…

Dacă era cazul…dacă era cazul…

Ochii lui Zhou Xiang se deschiseră treptat și priviră lămpile luxoase de deasupra capului său. Acestea nu aparțineau vechii case în care locuise de treizeci de ani. Nu fusese un vis…fusese atât de real.

Ochii lui Zhou Xiang deveniră dureroși și buzele îi tremurară.

Întoarse capul într-o parte, iar fața adormită a lui Yan Ming Xiu era chiar lângă el. Acest chip era un miracol al Creatorului. Zhou Xiang îl admira în inima lui de fiecare dată când îl privea.

Yan Ming Xiu dormea foarte adânc…

Zhou Xiang nu avea de unde să știe că Yan Ming Xiu nu dormise atât de adânc de mult…mult…mult timp.

El se trezi la realitate fără tragere de inimă și vru să retragă mâna lui Yan Ming Xiu pentru a se ridica. De îndată ce se mișcă, mâna care-i ținea talia se strânse brusc, sprâncenele acestuia se încruntară. Yan Ming Xiu se agăța de el ca și cum ar fi ținut un colac de salvare. El îl îmbrățișă cu și mai multă putere și își îngropă capul adânc în gâtul lui.

Zhou Xiang nu voia să-l trezească, dar voia să se dea jos din pat. După mai multe încercări, în cele din urmă îl trezi pe Yan Ming Xiu.

Yan Ming Xiu se uită la el cu ochii încețoșați pentru o lungă perioadă de timp, apoi treptat se dezmetici. El spuse răgușit:

 – Tu erai…

Zhou Xiang se uită la el fără cuvinte și  încercă să se ridice din nou.

Yan Ming Xiu nu-l opri de data aceasta, ci-și retrase brațul și se uită în gol la mâna lui.

Zhou Xiang se ridică să se ducă la baie.

Locul de lângă Yan Ming Xiu se goli instantaneu, luând toată căldura. În acel moment, Yan Ming Xiu  experimentă brusc senzația teribilă de atunci când auzise vestea aceea, în urmă cu mai bine de doi ani. Intră în panică. Strigă deznădăjduit și speriat:

– Întoarce-te!

Zhou Xiang tresări. Se întoarse să se uite la Yan Ming Xiu.

Acesta îl privea cu ochii roșii ca sângele.

Putea să vadă prin această persoană din ce în ce mai mult.

De la acel accident, nu mai putuse să doarmă bine , nu experimentase de multă vreme cum e să dormi profund… Dar azi noapte…ținându-l pe acest bărbat în brațe…dormise fără visuri toată noaptea… Se simțise în largul lui și știa că ținuse în brațele lui, instinctiv această persoană.

De ce?…

Nu este Zhou Xiang, pur și simplu doar are același nume, doar are o înfățișare similară, doar… dar nu este Zhou Xiang!

 Fața lui Yan Ming Xiu era palidă și nu-și putea ascunde durerea din ochi.

Fusese redus până la punctul de a căuta umbra „LUI” într-un înlocuitor. Aceasta era pedeapsa lui. Când îl înlocuise pe Wang Yudong cu Zhou Xiang, nu-și dăduse seama cine  intrase cu adevărat în inima lui…

Această metodă îl făcuse acum să eșueze complet, dar nu se putuse abține să nu încerce. Nu exista alt motiv decât că suferea atât de mult încât nu mai putea rezista.

El știa mai bine decât oricine de câtă rezistență avusese nevoie pentru a persista în a nu se apropia de acest bărbat. Chiar dacă acest Zhou Xiang i-ar putea aduce numai un pic de mângâiere, totuși acum voia să se apropie de el, la fel cum o persoană care fusese înghețată de mult timp voia să se încălzească de un bețișor de chibrit aprins.

Asta nu-l putea salva, dar nu se putuse împiedica să nu primească acel pic de căldură.

Se uită obosit la Zhou Xiang care îl aștepta să vorbească în fața ușii băii și șopti:

-Vreau să mănânc, gătește pentru mine.

……………………………………………………………………………………………………………..

Zhou Xiang își îmbrăcă hainele cât mai repede posibil și coborî, apoi intră în bucătărie să gătească.

Frigiderul era plin cu alimente, probabil toate cumpărate de asistentul Jiang . Zhou Xiang se gândi că exagerase. Cum ar putea doi oameni să mănânce atât de mult?

……………………………………………………….

Zhou Xiang era ocupat în bucătărie. Își pusese un șorț. Era foarte rapid și îngrijit în muncă. După un timp, casa se umplu de arome îmbietoare.

Yan Ming Xiu nu știa de cât timp coborâse. Era nemișcat ca o sculptură în piatră, uitându-se la Zhou Xiang care era ocupat în bucătărie. Spatele său lat purtând un șorț, talia îngustă și picioarele zvelte, gâtul alb, părul scurt și mișcările iscusite îl făcură pe Yan Ming Xiu să pară că se întorsese acum trei ani.

Nu știa de câte ori stătuse la masa din sufragerie, privindu-l pe Zhou Xiang gătind, simțind mirosul care ieșea din bucătărie.

De multe ori, intra în bucătărie pentru că nu avea răbdare să aștepte, îmbrățișa persoana din spate și-l îndemna să se grăbească și aceasta avea un zâmbet deosebit de blând.

Se ridică pe neașteptate și merse în bucătărie pas cu pas.

Persoana din fața lui  întoarse brusc capul, dar nu era chipul pe care și-l imaginase. Inima lui Yan Ming Xiu  tremură brusc, iar iluzia se prăbuși instantaneu.

Zhou Xiang spuse:

– Yan Xiansheng, stați acolo și așteptați puțin.

Yan Ming Xiu se așeză din nou. Respiră adânc și  încercă să se calmeze.

Chiar nu știa ce era în neregulă cu el…de câte ori se apropia de acest Zhou Xiang, nu reușea să se controleze.

După un timp, Zhou Xiang aduse orez, trei feluri de mâncare și o supă una după alta.

Inima lui Yan Ming Xiu, care tocmai se calmase, sări din nou brusc.

În stânga se află un bol de orez și în dreapta mâncărurile cu carne sunt așezate pe ambele părți. Felul în care este plasată mâncarea este exact la fel cum o făcea „EL”! Chiar și felurile de mâncare sunt aceleași ca pe masa din trecut.

Yan Ming Xiu ridică tremurând bețișoarele, luă o bucată de carne și o băgă în gură.

Apoi trânti bețișoarele pe masă și se uită la Zhou Xiang cu înverșunare.

Zhou Xiang tocmai luase castronul și fu surprins.

– Ce este în neregulă? Nu vă convine? Nu este ceea ce mâncați de obicei, Yan Ming Xiu?

Yan Ming Xiu deveni din ce în ce mai incapabil să accepte toate aceste coincidențe.

Dacă închidea ochii și nu se uita la fața lui, care era diferența dintre  Zhou Xiang și „EL”? Cum pot exista atâtea coincidențe în această lume? Cum putea exista o coincidență atât de mare încât două persoane diferite să gătească aceleași feluri de mâncare cu același gust.

Nu uitase niciodată acel gust…nici în visele lui.

Yan Ming Xiu strânse din dinți și spuse:

– Cine te-a învățat să gătești?

Zhou Xiang rămase uimit pentru o clipă.

– Mama mea.

– De unde este mama ta?

– E o localnică.

Zhou Xiang se uită la el cu îndoială.

– Yan Xiansheng, ce vreți să-mi spuneți? Dacă nu se potrivește cu gusturile d-voastră, voi prepara altceva. Sunt o mulțime de alimente în frigider.

Yan Ming Xiu continuă să-l fixeze.

S-ar putea să mă gândesc prea mult? Sau am o idee preconcepută pentru că arată ca Zhou Xiang în tot ceea ce face?

La urma urmei, erau doi oameni complet diferiți. El nu putea explica deloc această mare coincidență.

Yan Ming Xiu se uită la masa cu mâncare gătită care se potrivea gusturilor lui, dar nu putu să  mănânce. Gustă doar fiecare fel de mâncare, dar cu cât gusta mai mult, cu atât era mai speriat. Acest Zhou Xiang era bântuit de fantoma „LUI”.

În tot acest timp, Zhou Xiang nu știa la ce se gândea Yan Ming Xiu și nici nu voia să ghicească. Ultima dată când mâncase fusese ieri la prânz. Îi era atât de foame…

……………………………………………………………………………………………….

– Alo, căpitane Wang, eu sunt.

– Alo, Yan Xiansheng, bună dimineața.

– Căpitane Wang, există vreun progres?

– Țineam foarte mult să vă sun. Așa este, dar pentru că ați cerut să nu alertăm vecinii, acest lucru ne-a îngreunat cu adevărat munca. Nu știți, cei din biroul nostru au mers să investigheze cazul, dar l-au urmărit pe hoț ca niște Sherlock Holmes. Ha !Ha! Ha !

Yan Ming Xiu nu avea nicio intenție să glumească cu el și spuse direct:

– Căpitane Wang, spune-mi doar progresul actual.

Căpitanul Wang fu frustrat și încetă să mai încerce să se apropie. În schimb, spuse pe un ton mai profesionist:

– Pe baza rapoartelor pe care le-am primit până acum, am găsit o ciudățenie deosebit de mare, adică scena a fost răscolită de două ori.

– Ce vrei să spui? Nu noi am revenit.

– Da, ați fost foarte atent, așa că impactul asupra scenei a fost foarte mic, există puține pagube în sufragerie. Asta prima oară, dar pe baza gradului de depunere al prafului, există dovezi că cineva ar fi intrat în cameră cel puțin trei zile mai târziu. În multe locuri nu putem spune când a fost cauzată scena.

– Vrei să spui că hoțul s-a întors aici ?!

Yan Ming Xiu era pe cale să explodeze când auzi asta.

– Nu e prea clar dacă acesta… a fost hoțul. Este și mai puțin sigur că a fost același hoț. Cu toate acestea, multe dovezi arată că cineva s-a întors la câteva zile după incident, așa că e foarte ciudat. Ar putea fi celelalte două persoane pe care le-ai menționat care l-au descoperit pe hoț?

– Mă duc să-i găsesc pentru a putea confirma sau nega această chestiune.

Yan Ming Xiu își strânse pumnii. Avea unele suspiciuni că Lan Xi Rong era cel care o făcuse. La urma urmei, Lan Xi Rong știa și unde era cheia de rezervă a lui Zhou Xiang, așa că i-ar fi fost ușor să intre. Motivul pentru care nu luase înapoi cheia de rezervă mai târziu fusese  doar pentru că sperase…sperase că Zhou Xiang s-ar putea întoarce într-o zi.

În mod neașteptat, nu fusese persoana pe care o aștepta, ci fusese un hoț și un rival în dragoste.

Yan Ming Xiu era atât de supărat încât ochii lui erau roșii. Dacă l-ar prinde pe hoț, cu siguranță l-ar face să plătească prețul.

Căpitanul Wang continuă:

– Există un alt punct asupra căruia am făcut o judecată preliminară și despre care nu putem încă trage o concluzie.

– Spune.

– Despre încuietoarea ușii. Deoarece ați cerut în mod repetat să nu alertăm vecinii, oamenii noștri pot închide ușa atunci când manipulează cazurile din casă, dar este foarte dificil să studiezi încuietoarea ușii. Oamenii vin și pleacă în timpul zilei, iar diferența de lumină este mare noaptea, așa că până acum, nu am făcut un studiu foarte detaliat asupra încuietorii ușii. Am aruncat o privire preliminară. Unii camarazi care sunt familiarizați cu forțarea lacătelor au spus că nu există semne de deteriorare a încuietorii ușii. Știm și că ați fost jefuit, de aceea suntem foarte confuzi. Dacă vrem să fim siguri, trebuie să scoatem broasca și să o ducem  în laborator.

– Nu !

Yan Ming Xiu refuză categoric:.

– Ușa nu trebuie atinsă. Încuietoarea… lasă-mă să mă gândesc la asta.

Inima lui Yan Ming Xiu începu să bată din nou cu putere.

Deschisese cu o cheie?

Cum se putea una ca asta? Dacă nu ar fi știut unde este cheia de rezervă? Ce fel de hoț ar fi atât de deștept?

Existau prea multe îndoieli cu privire la această chestiune.

Yan Ming Xiu suporta greu să se îndoiască de Lan Xi Rong. La urma urmei, nu acesta îl văzuse pe hoț cu ochii lui? Mai mult, când se întorsese la fața locului cu echipa poliției , putuse să spună chiar că dintr-o privire că locul era puțin dezordonat, dar nu părea să lipsească nimic.

Cunoștea atât de bine căsuța aceea, încât avea o impresie despre aproape toate lucrurile din ea. Combinând informațiile furnizate de Lan Xi Rong, el descoperi fără tragere de inimă că banii pe care Zhou Xiang îi pusese în noptieră dispăruseră, dar își aminti că nu erau mulți. Era o cameră foto în valoare de peste 20.000 yen și mai multe obiecte, precum și laptopurile. Acestea erau ușor de transportat, dar hoțul nu le luase. Comportamentul acestui hoț era cu adevărat de neînțeles.

Capul lui Yan Ming Xiu gândea rapid.

Dacă încuietoarea ușii fusese cu adevărat deschisă cu o cheie, atunci el, Lan Xi Rong și…

Zhou Xiang? !

Yan Ming Xiu abia mai putu respira. Era atât de șocat încât atunci când căpitanul Wang îl chemă de mai multe ori la celălalt capăt al telefonului, el nu răspunse.

Dacă… dacă este într-adevăr Zhou Xiang… dar, este posibil? El… este viu? S-a întors? Dacă s-a întors, de ce se ascunde?

Yan Ming Xiu se opri să se mai gândească la asta, pentru că știa că atunci când o persoană este nebună după ceva, va avea gânduri aleatorii și va fi înșelat de propria imaginație și își va pierde judecata corectă. Nu putea face asta, trebuia să se calmeze.

– Yan Xiansheng? Alo? Yan Xiansheng?

 – Căpitane…

Wang Yan Ming Xiu continuă cu o voce tremurândă:

– M-am gândit la asta. Poți să scoți lacătul, dar îl poți studia doar în casă și nu îl poți lua după ce termini ancheta, îl vreau înapoi, vreau  ca încuietoarea să rămână aceeași, înțelegi?

Căpitanul Wang se bâlbâi:

– A…aceasta…

– Este în regulă?

Căpitanul Wang zâmbi amar și spuse:

– Bine, nu există altă cale.

Yan Ming Xiu oftă lung:

– Căpitane Wang, mai am ceva cu care vreau să mă ajuți. Vreau să mă ajuți să investighez despre o persoană. Zhou Xiang…