Cascadorul – Capitolul 37

Zhou Xiang plecă acasă, făcu un duș și dormi. La amiază după trezire, o însoți pe Chen Ying la spital pentru dializă. Apoi, cei doi merseră la cumpărături, gătiră și petrecură o zi   liniștită.

A doua zi dimineață, Zhou Xiang ieși purtând  haine negre.

Cumpără flori, vin și țigări pe drum, apoi luă un taxi până la un cimitir din suburbii.

Când părinții lui muriseră, statul nu avea un control strict asupra cimitirelor, iar cheltuielile de înmormântare fuseseră plătite de unitățile lor de muncă.

Mergând prin cimitirul lung și pe lângă rândurile de pietre funerare solemne, ajunse la locul în care părinții lui erau îngropați împreună.

Privind cele două fețe familiare, dar îndepărtate de pe piatra funerară, Zhou Xiang se așeză pe pământ.

– Tată, mamă, sunt aici să vă văd. Poate că nu mă recunoașteți așa, dar eu sunt Zhou Xiang, sunt într-adevăr Zhou Xiang, sunt fiul vostru, indiferent cum arăt…

Zhou Xiang o spusese în cele din urmă. Era înecat de hohote de suspine și  avu deodată poftă să plângă.

……………………………………………………………………………..

– Tată, mamă, îmi pare rău, nu am protejat corpul pe care mi l-ați dat. Nu știu cum să explic. Eram deja mort, dar m-am trezit în această persoană. De fapt, nu contează dacă trupul e mort. Ne-am reunit, dar din moment ce sunt încă în viață, chiar dacă este în trupul altcuiva, vreau să trăiesc bine și știu că și voi  sperați că pot trăi bine…

Zhou Xiang vorbea intermitent și ilogic în timp ce bea. Avea prea multe secrete pe care încă nu le putea spune nimănui complet.

Uitase complet de timp și unde se afla.

Până când auzi pași venind din spate. Era pe cale să se întoarcă când auzi o voce familiară venind din spate.

Corpul lui Zhou Xiang îngheță.

Cai Wei se uită la silueta care stătea pe pământ în fața lui, cu capul acoperit de o glugă de fâș neagră, iar inima aproape  că-i sări din piept.

Își întoarse fața și se uită la Lan Xi Rong, dar Lan Xi Rong nu se uită la el. Ochii lui roșii se uitau în spate, iar buzele lui erau albe și fără sânge.

Zhou Xiang nu se gândise niciodată că o acțiune atât de simplă precum întoarcerea ar necesita atât de multă perseverență.

Folosi puțina forță care îi mai rămăsese pentru a se forța să se întoarcă. Văzu doi oameni cu care era familiar, Cai Wei și Lan Xi Rong, în fața ochilor lui.

Expresia lui Cai Wei trecu de la frică, la extaz, apoi la ferocitate. În doar o secundă, el se repezise deja în față, îl împinse pe Zhou Xiang la pământ și strigă.

-Zhou Xiang! și începu să-i care la pumni cu carul. Salutul era deja pe fața lui Zhou Xiang.

Zhou Xiang și Cai Wei se cunoșteau de mai bine de zece ani. El își amintea că avuseseră o ceartă înainte. Nici măcar    nu-și mai amintea motivul. Apoi, el și Cai Wei deveniseră prieteni buni.

Când pumnul greu îi căzu pe față, el gândi,

Pumnul lui Cai Wei e atât de greu?

Lacrimile și mucii lui Cai Wei îi curgeau pe față și îl bătea ca un nebun pe Zhou Xiang, blestemând neclar:

– Te voi bate până vei muri, ticălosule, fiară, ticălosule! Până vei muri ! Mama ta de… !

Până la sfârșitul bătăii, Cai Wei nu mai avea putere și cei doi își ținură capetele și plânseră.

Lan Xi Rong îngenuncheat pe jumătate pe pământ, încercase să-i despartă, dar în cele din urmă plânse cu ei.

Nu era un suflet în cimitir dimineața devreme, iar aerul rece și posomorât umplea fiecare colț al pământului. Imaginea a trei bărbați care se îmbrățișau și plângeau amar era ciudată și pătrunzătoare. Torentul de emoții numai putea fi oprit nici dacă voiau.

După eliberarea emoțională nebunească, cei trei merseră  într-o cafenea. Aveau multe să-și spună, dar nu știau de unde  să înceapă.

Zhou Xiang nu știa de câte ori spusese „îmi pare rău” astăzi, dar vocea lui era deja răgușită.

Cai Wei spuse cu voce profundă:

– Dacă nu aș fi fost astăzi în fața părinților tăi, te-aș fi bătut până mureai.

Zhou Xiang  lăsă capul în jos și nu spuse nimic.

Lan Xi Rong oftă profund:

– Hai să ne calmăm și să vorbim… să vorbim despre ce se întâmplat. Încă… încă nu-mi vine să cred.

Tot ce se întâmplat astăzi fusese ca un vis.

Xiang  Ge nu e mort, dar trăiește în trupul altcuiva!

Zhou Xiang luă o înghițitură de apă și spuse răgușit:

– Eu… Să începem de la început.

El își aminti de teama și de neliniștea când se pierduse în noaptea ploioasă, când era adevăratul „sine”.

– După ce am intrat  pe munte, a început să plouă puternic, ploaia abundentă a provocat o alunecare de teren, iar mai mult de 20 de oameni din echipa noastră au fost separați. M-am      rătăcit prin munți , apoi am căzut de pe o stâncă. Acestea… cred că le știați cu toții.

– Unde se petrecut accidentul tău? Te-am căutat mai bine de o lună, dar tot nu te-am găsit…

Zhou Xiang clătină din cap:

– Nu știu, nu cunosc direcția. Oricum, am leșinat în acel moment. Când m-am trezit, m-am trezit în spital cu acest corp și această identitate. Apoi, mi-am dat seama că trecuse un timp îndelungat.

Cai Wei  trase o respirație lungă și-și ținu capul îndurerat.

– De ce nu mi-ai spus, de ce nu mi-ai spus, ai fost… ne-am întâlnit în spital, de ce nu mi-ai spus Zhou Xiang?!

Lan Xi Rong era, de asemenea, furios

–  Xiang Ge, nu aveai încredere în noi? De ce ne-ai ascuns asta?

Zhou Xiang spuse răgușit:

– Wei Ge, nu puteam să-ți spun asta, m-ai fi crezut ? Ai fi crezut așa ceva?

Cai Wei și Lan Xi Rong tăcură în același timp.

Dacă Zhou Xiang le-ar fi spus cu adevărat de la început, ar fi crezut? Răspunsul era nu. Dacă nu ar fi existat prea multe dovezi care să le permită să treacă de la îndoiala inițială la îndoială profundă și apoi la o acceptare vagă,  nicio persoană obișnuită nu ar putea crede un lucru atât de incredibil.

Lan Xi Rong oftă.

– Wei Ge să nu vorbim despre asta. Trebuie să iertăm… cel mai important lucru este că Xiang Ge este încă în viață.

Avea ochii roșii și aproape că-i venea din nou să plângă.

Cai Wei  își șters fața și fu atât de entuziasmat încât nu mai putea vorbi.

Evident că erau multe de spus, dar nu știa ce să spună în acest moment. Acesta era gândul comun al celor trei în acel moment.

Cai Wei comandă mult vin și băură fără griji. Cei trei erau atât de beți, încât erau complet inconștienți de ceea ce făceau și spuneau.

Cei trei se înghesuiră pe canapea în acel bar mic și dormiră toată noaptea.

Zhou Xiang nici nu-și aminti cum se întoarse în ziua aceea. Chen Ying a spus că Wei fusese cel care îl sunase pe A Liu și pe ceilalți și îi trimiseseră pe cei trei acasă, unul câte unul.

Zhou Xiang era murdar și urât mirositor. Se ridică, făcu un duș și mâncă ceva. În acel moment, simți că se născuse din nou. Corpul lui simți o senzație de relaxare fără precedent, iar umbra care îi acoperise inima părea să fi dispărut.

Se pare că se simțea atât de bine să nu mai fie împovărat de secrete. Nu mai trebuia să fie torturat de griji, vinovăție și suspiciuni care îl țineau adesea treaz.

Chiar regreta că nu o spusese mai devreme. Acest sentiment de ușurare era ceea ce-și dorise cel mai mult în ultimul an.

Întreaga persoană a lui Zhou Xiang era diferită, de parcă ar fi devenit brusc mai strălucitor, Chen Ying simți prima schimbarea și îl întrebă:

– Fiule, ce te-a făcut așa de  fericit?

Zhou Xiang  zâmbi încet.

– Multe.

Chen Ying  fu uluită când văzu zâmbetul însorit de pe chipul lui Zhou Xiang.

De când se trezit, ea nu-l văzuse niciodată zâmbind astfel, de parcă ceva care îl împiedica dispăruse. După ce fiul ei se trezise, nu numai că nu avea nicio amintire despre trecut, dar personalitatea lui se schimbat drastic. Fostul Zhou Xiang era  un caracter puțin slab, nu avea idei independente, îi plăcea să se joace și era foarte imatur în viață. Dar după trezire, Zhou Xiang, deși părea mereu îngrijorat, era foarte responsabil și     arăta ca un bărbat care își putea întreține familia, complet diferit de un tânăr de vârsta lui. Zhou Xiang arăta mereu trist.  Dar acum, Zhou Xiang era atât de diferit. Ea chiar nu știa ce se întâmplase cu fiul ei, ce îl făcuse dintr-o dată să devină mai vesel. Dar atâta timp cât îl făcea fericit, era un lucru bun.

Chen Ying zâmbi și întrebă:

– De exemplu, ce?

– De exemplu, munca mea a mers bine recent, iar starea mamei mele este sub control.

– Nimic altceva?

Zhou Xiang îi netezi părul alb,.

– Viața noastră merge bine, nu merită să fim fericiți?

Chen Ying zâmbi și spuse:

– Fericiți, fericiți.

-Mamă, azi nu mâncăm acasă. O să te duc pe tine și pe       mătușa Wang la un restaurant.

Zhou Xiang le duse pe cele două bătrâne să mănânce mâncare din Sichuan .În timp ce mâncau, primi un telefon de la Lan Xi Rong.

Zhou Xiang încă nu știa cum să-l înfrunte pe Lan Xi Rong.  Ridică telefonul și ieși în afara hotelului.

– Bună, Xi Rong.

Vocea lui Lan Xi Rong este foarte răgușită.

Lan Xi Rong spuse:

– Xiang Ge, vreau să te văd.

Zhou Xiang oftă:

– Astăzi?

– Cu cat mai repede cu atât mai bine.

– Atunci azi. Mănânc. După cină, o voi trimite pe mama acasă și apoi vin să te găsesc.”

– Unde ești? Le duc și apoi rămânem împreună.

Zhou Xiang îi dădu adresa.

…………………………………………………………………………….

Lan Xi Rong sosi în curând, dar nu intră în hotel. În schimb, îi așteptă în parcare.

Lui Zhou Xiang îi era teamă că mama sa va gândi din nou prostii, așa că îi spuse mamei sale că este prietenul lui înainte de a se urca în mașină.

-Oh, nu este acea persoană…  exclamă mătușa Wang exagerat.

Chen Ying se uitat și ea cu ochii mari.

Acel tânăr le lăsase o impresie profundă pentru că băiatul era atât de frumos și de drăguț. Oamenii de vârsta lor și-ar dori să poată avea un fiu ca acesta.

Lan Xi Rong își arătă zâmbetul profesionist.

Atât Chen Ying, cât și mătușa Wang puseră diverse întrebări pe parcurs, cum ar fi câți ani avea, dacă avea un partener, cum de vorbea engleza atât de bine, cine mai era în familie .Zhou Xiang aproape devenit un perete din spate.

După ce le trimise acasă pe cele două bătrâne, Zhou Xiang răsuflat uşurat şi spuse timid:

– De obicei nu interacţionează cu ceilalţi, aşa că nu fiți supărat.

Lan Xi Rong  întoarse capul și îl privi adânc:

– Frate Xiang, trebuie să fii atât de politicos cu mine?

Zhou Xiang nu se putea obișnui cu faptul că Lan Xi Rong îi cunoștea deja identitatea. Se simțea foarte stânjenit și nu putea decât să zâmbească fără tragere de inimă.

Lan Xi Rong își desfăcu centura de siguranță și se aplecă.

Zhou Xiang clipi din ochi, puțin defensiv.

– Vreau să te văd, spuse Lan Xi Rong încet, privindu-l drept în ochi.

Zhou Xiang oftă încet.

– Ce vrei să vezi?

Lan Xi Rong întinse mâna și-i atinse fața.

– Să te văd pe tine. Să-ți văd fața. Vreau să mă obișnuiesc repede cu fața ta.

Fața tânără și frumoasă a lui Lan Xi Rong era atât de aproape, încât Zhou Xiang putea să-i vadă părul în lumina   slabă.

-Xi Rong…

Lan Xi Rong întinse mâna și-l îmbrățișă, trupul lui tremura ușor.

– Xiang Ge…Xiang Ge… ești cu adevărat tu, ești tu? Ești cu adevărat în viață? Încă nu-mi vine să cred, nu cred. îndrăznesc să cred că sunt atât de norocos că încă ești în viață, Xiang Ge…

Vocea lui Lan Xi Rong se sufocă în suspine, iar el îl îmbrățișa din ce în ce mai strâns, de parcă i-ar fi fost teamă că  va dispărea.

Îi fusese atât de dor de această persoană. Nu va uita niciodată durerea și disperarea pe care  le simțise când auzise veștile proaste în urmă cu trei ani.

Zhou Xiang îi mângâie părul moale.

– Xi Rong, îmi pare rău, nu am vrut să ți-l ascund.

– Nimic din toate astea nu mai contează. Atâta timp cât ești încă în viață, nimic nu mai contează.

Lan Xi Rong respiră parfumul cald al corpului lui Zhou Xiang, simțindu-se plin de recunoștință.

Atâta timp cât mai ești aici…

Lan Xi Rong era atât de mișcat încât voia să plângă.

Zhou Xiang îi atinse fața și spuse zâmbind:

– De fapt, este destul de bine. Sunt mai tânăr și mai frumos decât înainte.

Lan Xi Rong nu știa dacă să râdă sau să plângă.

Zhou Xiang șopti câteva cuvinte de mângâiere. Lan Xi Rong tocmai se calmase când se gândi din nou la ceva, iar fața i se întunecă și șopti:

– Xiang Ge, tu și Yan Ming Xiu…

Lan Xi Rong strânse din dinți. Dar nu putu continua.

Nu putea înțelege de ce Zhou Xiang era încă implicat cu Yan Ming Xiu, în ciuda faptului că era o persoană diferită și mereu cu un pas înaintea lui…

Fața lui Zhou Xiang se schimbă ușor și spuse solemn.

– Știi totul.

Industria divertismentului este un loc fără secrete.  Deși nu fusese prea mult la companie în aceste zile, el știa că vestea că se culcase cu Yan Ming se va răspândi cu siguranță la toată lumea sub instrucțiunile lui Wang Yudong.

Dar nu-i păsa. El voia doar beneficii tangibile acum și nimic nu era mai de preț decât banii. Mai mult, încă nu putea scăpa de sentimentul de a trăi sub pielea altuia.

Vocea lui Lan Xi Rong fu puțin ascuțită.

-Xiang Ge, de ce vrei să fii cu el? Îți mai place de el? Te-a omorât, de ce încă îl mai placi?!

Zhou Xiang spuse calm:

– Nu este că îmi place de el, sunt doar în lipsă de bani.

–  Atunci de ce nu mi-ai cerut mie?!

Zhou Xiang zâmbi amar și spuse:

Zhou Xiang zâmbi amar și spuse:

– Xi Rong, îmi spui că trebuia să te găsesc, să-ți spun că sunt Zhou Xiang și apoi să-ți cer să împrumuți o sumă mare de bani? Deși am o față foarte groasă, chiar nu puteam face asta.

Lan Xi Rong păru trist.

– De ce trebuie să te sacrifici așa? Ayi Chen… nici ea nu este mama ta…

-Xi Rong, familia ta este armonioasă și pașnică. Te invidiez foarte mult, așa că nu mă poți înțelege. Îmi doream foarte mult să am o mamă. Nu te uita la mine. Am deja treizeci de ani. Îmi doream să am o mamă, și când m-am trezit, chiar am aveam una. Deși ea nu e mama mea, tot vreau să am grijă de ea. Trăiesc în trupul fiului ei, iar fiul ei a dispărut din această lume. Nu o pot ignora nici emoțional, nici rațional. Ea este bolnavă și trebuie să o îngrijesc.

– Dar de ce ești cu Yan Ming Xiu? De ce ești cu el? Xiang Ge, nu-l urăști?

Zhou Xiang tresări și spuse încet:

– Nu este nimic de urât, este doar ceea ce am nevoie. Sunt cu el de jumătate de an și se va termina peste încă jumătate de an.

Lan Xi Rong îl prinse de umeri, ochii lui erau extrem de dureroși.

– Îți voi plăti orice datorezi. Poți să o rupi cu el. Rupe-o acum.

– Xi Rong…

Lan Xi Rong spuse cu severitate:

-Xiang Ge, de când te-ai întors din morți, ar trebui să trăiești o viață nouă acum, de ce ești încă încurcat cu el?!Te voi ajuta să-i dai banii, nu vreau să faci nimic pentru mine, vrei să-i plătești înapoi. Doar plătește-l înapoi, uită-l dacă nu poți plăti înapoi! Îți cer doar să nu te mai încurci cu Yan Ming Xiu și        să-mi dai o șansă. M-am gândit la noi. Uită-te la mine.

Zhou Xiang apucă brațul lui Lan Xi Rong și spuse serios:

-Xi Rong, Yan Ming Xiu și cu mine ne vom curăța trecutul mai devreme sau mai târziu.  Înțelegi? Nu vreau să-i fiu dator.

– Nu vreau să-i fii dator, vreau doar să…

– Xi Rong, știu că vrei să mă ajuți. Atâta timp cât păstrezi acest secret pentru mine, va fi cel mai mare ajutor pentru mine. Xi Rong, eu pot face lucrurile de unul singur, nu vreau să mă bazez pe alții, lasă-mă în pace.

– Imposibil.

Ochii lui Lan Xi Rong erau roșii. El se uită fix la Zhou Xiang. – Xiang, vrei să te omoare din nou? De ce nu înveți lecția? Tu…

El era deznădăjduit, nu credea că Zhou Xiang se dusese la Yan Ming Xiu pentru că era disperat. Dacă nu ar fi fost Yan Ming Xiu, ar veni în cele din urmă la el… dacă nu ar fi fost Yan Ming Xiu…

Cel mai important lucru acum era să întrerupă contactul dintre Zhou Xiang și Yan Ming Xiu.

Creierul lui Lan Xi Rong alerga rapid, gândindu-se cu disperare cum să-i țină pe cei doi la distanță.

Telefonul lui Zhou Xiang sună brusc în mașina liniștită.

Inima lui Zhou Xiang tremură și ridică rapid telefonul. Cai Wei suna.

– Hei, Wei Ge.

– Zhou Xiang, unde ești acum?

– Sunt în fața casei.

– La parter? Ce faci afară în această zi rece?

Zhou Xiang spuse:

 – Oh, Xi Rong a venit să mă vadă.

Cai Wei tăcu o clipă:

– Așteptați, mă. Voi fi acolo imediat. Am ceva important de discutat cu voi.

Tonul lui Cai Wei era deosebit de solemn. Cai Wei sosi în mai bine de 20 de minute. Nu coborî din mașină, dar le-a cerut să-l urmeze.

Lan Xi Rong îl urmă pe Cai Wei , iar Cai Wei îi duse la un hotel.

După ce Cai Wei a intră în hotel, nu spuse mare lucru. În schimb, se duse la bar și ceru trei pahare de vin.

Cei doi îl urmară.

Zhou Xiang se simți din ce în ce mai neliniştit.

– Wei Ge, ce e în neregulă?

Cai Wei arătă spre vin și a spus:

– Bea mai întâi.

Zhou Xiang bău vinul dintr-o înghițitură, apoi se uită atent la Cai Wei.

Cai Wei se așeză în fața lui și vorbi pe un ton greu:

– A Xiang, vreau să-ți spun ceva. Sper că ești pregătit mental.

Zhou Xiang se simțit puțin nervos, dar  rămase calm:

– Wei Ge, spune-mi, am murit o dată, nu există nimic pe care să nu-l pot suporta.

Cai Wei oftă:

– Îți mai amintești de cutremurul care a avut loc la granița dintre Guizhou și Guangxi luna trecută?

– Bineînțeles că îmi amintesc, eram la munte atunci.

– Cutremurul a avut un impact redus din cauza magnitudinii sale mici și a pagubelor mici. Dar… am primit astăzi un telefon de la cineva din echipaj care a mers cu tine în munți pentru a filma documentarul.

Buzele lui Zhou Xiang tremurau și se uită drept la Cai Wei cu o expresie speriată.

Cai Wei clătină din cap:

– Cutremurul a provocat unele schimbări în munți, iar localnicii au găsit… ceva…ar putea fi… corpul tău.

Cai Wei voise inițial să spună cadavru, dar simțise că era nepotrivit

Zhou Xiang se aplecă încet și-și prinse capul între mâini.