Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Cascadorul – Capitolul 4

Capitolul 4

 

Zhou Xiang sosise la companie foarte devreme.

 

Cai Wei era acum vicepreședintele administrativ al companiei, mâna stângă și dreaptă a marelui șef. El gestiona totul. Marele șef nu era la Beijing tot timpul anului, așa că în principiu era responsabil de afacerile companiei. În acest moment, fie că era vorba de conexiuni la rețea sau de statutul lui în industria divertismentului, nu se putea compara cu acum doi ani. Deci, îi era ușor să-i aranjeze un loc de muncă lui Zhou Xiang.

 

Acum doi ani…. nu… pentru Zhou Xiang, abia acum  fusese angajat al acestei companii. În trecut, joburile pe care i le prezentase Cai Wei aveau cel mai mic comision. Cai Wei îl  tratase foarte bine. El lucrase mult timp la firmă. Se înțelegea cu oamenii și avea o relație bună cu angajații companiei. Așa că îi plăcea foarte mult această companie. Simți că era un început bun să poată lucra din nou aici.

 

Zhou Xiang întâlni mai mulți foști colegi pe care îi cunoștea din trecut, în clădirea de birouri. Rezistă impulsului de a-i saluta. În ochii lor, el era un străin.

 

Cai Wei îl duse pe Zhou Xiang în biroul său, îl rugă să se așeze, apoi răspunse la un apel telefonic. După telefon, luă cheile și spuse:

– Hai, te duc la studioul de filmare să aruncăm o privire. Președintele Wang a investit mai mult de 10 milioane ¥ în acest studio și este în prezent cel mai mare din Beijing. Acum compania are multă muncă în fiecare zi. Poți începe de acolo, să faci mai întâi niște activități diverse Dacă nu ți-e frică de muncă grea, există o mulțime de activități în acest loc. Ai putea chiar să ai șansa de a filma o reclamă într-o zi.

 

Zhou Xiang zâmbi.

 – Wei Ge. Acum am nevoie doar de un loc de muncă. La orice altceva, nu vreau să mă gândesc.

 

Cai Wei îl privi cu admirație.

 – Asta e bine. La vârsta ta, nu ești impulsiv. Este foarte rar. Muncește din greu. Atât timp cât există o șansă, te voi ajuta cu siguranță. Știu că nu este ușor pentru tine și mama ta. Din cauza sănătății tale, trebuie să fi cheltuit mulți bani. Ia-o ușurel. Mai trebuie să-ți și trăiești viața. Se va îmbunătăți în viitor.

 

Zhou Xiang era mișcat. În ochii străinilor, Cai Wei părea strict și dur, întreaga sa persoană, nuanțată de înșelăciune și perspicacitate nemiloasă. Dar Zhou Xiang știa că aceasta era fațada lui pentru a stabili un punct de sprijin ferm în această industrie care era plină de tot felul de oameni buni și răi.  Cai Wei era de fapt o persoană foarte afectuoasă cu prietenii săi.

 

Cai Wei conduse spre districtul Tongzhou și îl duse la studioul nou construit  la marginea șoselei pe centură. Șeful lor închiriase etajele până la al patrulea al acestei clădiri, întreaga suprafață însumând peste 1000 de metri pătrați. Interiorul fusese transformat într-o bază de filmare la scară largă. Fiecare etaj era împărțit în două zone. Temele pentru fiecare zonă erau diferite și puteau fi schimbate oricând.

 

Imediat ce intrară în clădire, văzu mai multe modele înalte plimbându-se în haine stilate, cu fețele acoperite de machiaj strident. Nu fură surprinși și merseră direct la etajul doi.

 

Trecură pe lângă o echipă care filma o scenă de familie și apoi se duseră în partea cealaltă a zonei funcționale dedicată filmării cu efecte speciale.

În prezent filmau o reclamă SF. Silueta sănătoasă și frumoasă a modelului masculin era în alb și în colanți albi argintii, iar el zbura în aer cu fire atârnate de trup.

 

– A[1] Liu! strigă Cai Wei spre un tânăr gras.

 

Bărbatul pe nume Liu alergă repede și strigă cu căldură.

– Wei Ge !

 

Zhou Xiang nu cunoștea această persoană. Putea fi nou în companie.

 

– Permiteți-mi să vă prezint. El este un prieten din orașul meu natal. Aranjează-i ceva de lucru aici. Tocmai a fost externat de la spital nu cu mult timp în urmă, așa că nu-l munci prea mult. Încearcă să-l lași să învețe toate lucrurile din studio. Te las pe tine să faci prezentările.

 

– Bine, nici o problemă. Wei Ge, nu-ți face griji.

 

Cai Wei îi spuse lui Zhou Xiang:

– A Liu face 24 de ani anul acesta, e cu doi ani mai tânăr decât tine. Îl poți numi A Liu. El face parte din echipa de sprijin aici, care se ocupă de diverse lucruri. Urmează-l și învață. În viitor, vor exista oportunități de planificare independentă și diverse sarcini de management de scenă.

 

 

– A Liu

Zhou Xiang zâmbi și îl salută pe A Liu. Apoi dădu rapid din cap către Cai Wei.

– Mulțumesc Wei Ge.

 

După absolvire, lucrase în studiouri de filmare și realizase diferite tipuri de decoruri. Toate acestea îi erau familiare, experiența sa dobândită era mai amplă decât a oricui altcuiva. Revenind la vechea lui linie de afaceri, deși putea fi o muncă grea, cel puțin este capabil. Îi era foarte recunoscător lui Cai Wei pentru că avusese grijă de el.

 

– Mai am de rezolvat treburi mai târziu în această după-amiază, așa că nu voi putea lua prânzul cu tine. Eu voi pleca primul.

 

A Liu spuse râzând:

– Wei Ge ai grijă!

A Liu era un sociabil care zâmbea tuturor. După ce Cai Wei plecă, A Liu îl duse pe Zhou Xiang în studio și îl prezentă pe scurt:.

– Acesta este noul nostru angajat și e un tip frumos. Nu trebuie să fiți invidioși, va munci din greu.

 

Câțiva oameni ocupați râseră  puțin în batjocură.

 

Zhou Xiang aruncă o privire către toată lumea. În mod neașteptat, nu cunoștea nici măcar o persoană. Cifra de afaceri mare din industrie era un fapt, dar după doar doi ani nu mai putea vedea nici măcar o față cunoscută. Zhou Xiang nu se putu abține să nu se simtă deprimat.

 

Zhou Xiang zâmbi politicos.

– Sunt Zhou Xiang. Aveți grijă de mine. Mulțumesc.

 

– Zhou Xiang?

 

O persoană care regla luminile cu spatele îndreptat spre el, se întoarse brusc și îl privi în tăcere.

Zhou Xiang  fu șocat. În sfârșit, găsise pe cineva cunoscut. Acesta era cel mai vechi angajat al companiei lor și  toată lumea îl numi Lao[2]Zhou.

 

Lao Zhou se ridică și se uită la Zhou Xiang, părând că se gândește la Zhou Xiang de mai înainte. Apoi oftă.

– Bună ziua.

 

Relația dintre el și Lao Zhou fusese bună înainte. În acest moment, ei se priveau unul pe celălalt, dar persoana nu-l putea recunoaște. Zhou Xiang nu știa de câte ori va trebui să experimenteze o situație atât de tristă și de incomodă în viitor.

 

A Liu îi spuse lui Zhou Xiang:

– E aproape amiază, te voi duce să te familiarizezi cu munca după prânz. Te poți plimba și arunca o privire chiar acum. E foarte interesant. Doar nu te atinge de acele echipamente de filmare. Sunt foarte scumpe.

 

Zhou Xiang dădu din cap și începu să se plimbe pentru a se familiariza cu mediul său de lucru.

 

Zhou Xiang fusese popular încă din copilărie. Era o persoană generoasă și tolerantă, dar cu principii. Oamenii vedeau în el un om  deschis la minte și plin de aspirații și nu îndrăzneau să-l jignească din senin. Era un om neprihănit, cinstit și drept și nu-și folosise niciodată vechimea în cercul de divertisment pentru a intimida noii veniți.

Era plin de umor și putea vorbi cu oricine. Când cei din jurul lui aveau greutăți, veneau întotdeauna să discute despre asta cu el sau să-i ceară ajutorul. Fetele și bărbații tineri cu care intrase în contact, practic, îl plăceau. Dacă nu ar fi fost gay, ar fi fost deja căsătorit cu o soție bună.

 

Pentru un bărbat atât de carismatic, avu nevoie  să petreacă doar o singură oră de prânz ca să se familiarizase cu toți colegii săi. După prânz îl ajută mai întâi pe Lao Zhou cu iluminatul și apoi merse să-l ajute pe maestrul cu recuzita. În următoarele ore, fu ocupat. Era puțin obosit, dar toți  îl lăudară pentru că învăța rapid. Zhou Xiang făcuse pe prostul, astfel încât să nu lase nici o urmă de îndoială.

 

Când filmările reclamei se terminară, era aproape ora 20.00. Regizorul  fusese greu de mulțumit, de aceea le luase o zi de filmare. Tuturor le era foame, așa că împachetară repede pentru a merge să mănânce.

 

Când Zhou Xiang îl ajuta pe Lao Zhou să împacheteze lucrurile, Lao Zhou se uită la el și oftă.

– Te cheamă Zhou Xiang…

 

Zhou Xiang se prefăcu a nu ști nimic.

– Ce s-a întâmplat?

 

– Am avut  mai demult un prieten tânăr care se numea tot Zhou Xiang.

 

– Oh, am auzit… și Wei Ge a menționat asta.

 

Lao Zhou răspunse:

– Nu știu dacă este pentru că amândoi aveți același nume, dar de ce simt că semeni foarte mult cu el? Felul în care vorbești, manierele tale și cum te porți cu ceilalți… poate e doar în capul meu. De fapt, el a dispărut acum doi ani. Nici eu nu-mi amintesc atât de clar.

 

Zhou Xiang se forță să zâmbească, neștiind ce să spună.

 

În acel moment, telefonul sună. A Liu răspunse la telefon și începu să strige:

– Chiar acum? La naiba, e deja 8 seara și mor de foame.

Cineva glumi:

-Liu Ge, prietena ta ți-a cerut să cumperi mâncare pentru câini sau ce? Ha-ha-ha!!!

 

A Liu închise telefonul frustrat și se uită la cel ce râsese.

 – Spui numai prostii. Voi vedea dacă mai poți râde mai încolo.

– Cum să nu râd?

 

A Liu făcu o grimasă.

– Toată lumea… nu împachetați încă. Nu am terminat cu munca pe azi. O mare vedetă vine să filmeze o reclamă.

 

– O, nu!!!!

 

Toată lumea bombăni. Deși nu era neobișnuit ca aceștia să lucreze  ore suplimentare pentru a se adapta programelor anumitor vedete, astăzi era sâmbătă. Programul lor de lucru nu era fix. Rar puteau să aibă o zi liberă duminica. După o zi încărcată, toată lumea se grăbea să plece acasă să se odihnească. Nu se așteptau să aibă mai multă muncă în acest moment și nici măcar nu știau cât timp vor trebui să lucreze. Cel mai teribil  era că, dacă nu se descurcau bine, s-ar putea să fie nevoiți să facă ore suplimentare mâine.

 

– Cine? Cine?

 

– Tan[3]Yan. E deja jos. Trebuie să filmeze în seara aceasta.

 

Una dintre asistentele proaspăt recrutate țipă brusc, șocând pe toată lumea. Era atât de încântată încât sări în sus țopăind.

– Yan Ming Xiu! Yan Ming Xiu! Vreau să-l văd pe Yan Ming Xiu.

 

Sângele de pe fața lui Zhou Xiang se scurse instantaneu. Mâna lui care ținea lucrurile tremura atât de tare încât cu greu o putea controla. Lao Zhou înjură nemulțumit. Se uită în jos și văzu expresia descurajată a lui Zhou Xiang.

– Xiao Zhou? Ești bine? Ți-e foame?

 

Zhou Xiang răspunse vag:

– Ah…mda, puțin.

 

Yan Ming Xiu? Cum așa? Nu era că nu se gândise niciodată că îl va întâlni din nou pe Yan Ming Xiu în acest loc de  muncă. El plănuise să nu participe la nici o lucrare care îl implica pe  Yan Ming  Xiu. Și mai ales, nu se așteptase să fie forțat să-l vadă din prima zi de muncă. Nu era deloc pregătit psihologic să-l întâlnească. Se simți brusc rău.

 

A Liu aruncă  o privire spre Zhou Xiang.

– Zhou Xiang? Ești in regulă? De ce arăți atât de rău?

 

Zhou Xiang se ridică și răspunse stângaci:

– A Liu, tocmai am fost externat din spital. Poate că încă n-am recuperat. Pot să termin pentru azi?

Fără să ridice capul, simțea deja privirile nemulțumite din jurul lui. Ca bărbat, folosind boala pentru a scăpa de la munca suplimentară, mai ales că era un nou angajat, era clar că va fi criticat de alții. Nu ar fi făcut o astfel de cerere dacă n-ar fi fost singura soluție.

 

A Liu nu era dispus să-l lase să plece, știind că alții vor fi cu siguranță enervați, dar Zhou Xiang fusese adus aici personal de Cai Wei. De la început, Cai Wei îi spusese că sănătatea lui Zhou Xiang nu era foarte bună. De asemenea, nu a putut îngreuna lucrurile pentru Zhou Xiang, așa că dădu din cap și-l întrebă pe Lao Zhou:

– Zhou Ge, ce crezi? Wei Ge mi-a spus că a fost externat azi din spital. Poate chiar nu se simte bine.

 

Bătrânul Zhou dădu din cap:

– Lasă-l să plece acasă. Uită-te la fața lui. E atât de palid.

 

Ceilalți se uitară la Zhou Xiang și-și dădură seama că ceva era, într-adevăr, în neregulă cu el. Corpul lui arată de parcă ar fi fost pe punctul de a se prăbuși. Cu toate acestea, nu era foarte convingător. Muncise din greu toată după-amiaza și apoi se simțise rău când auzise că trebuie să lucreze peste program.

 

A Liu spuse:

– Ieși și ia un taxi. Sunt prea ocupat să te duc eu personal.

 

Zhou Xiang agită mâinile fluturându-le.

– Nu e nevoie. Pot merge singur. Îmi pare rău. Data viitoare voi lucra mai mult pentru a compensa ziua de azi. Îmi pare foarte rău.

Își ceru scuze în mod repetat, apoi își împachetă lucrurile și fugi la lift.

 

Tocmai când ajunse în fața lui, liftul sună, iar ușile se deschiseră încet chiar în fața lui și nu se mai putu eschiva.

 

Inima lui Zhou Xiang tremură. Își șterse transpirația de pe frunte și se calmă treptat.

 

Yan Ming Xiu nu-l va recunoaște dacă se întâlnesc față în față?

 

Ușa liftului se deschise complet. Bărbatul care stătea în fața lui era  omul din reclama cu ceasul . Avea doar 23 de ani și era deja bine cunoscut de toată lumea. El era puternicul star de film pe care nimeni nu îndrăznea să-l abordeze, Yan Ming Xiu.

 

Yan Ming Xiu… ai crescut.

 

Amintirea lui Zhou Xiang despre el era aceea a unei persoane care se afla în faza de adolescență, una căreia îi plăcea să poarte haine sport și blugi. Întreaga lui persoană emana tinerețe și aură strălucitoare. Yan Ming Xiu de astăzi purta un costum obișnuit, arăta calm și reținut. Fața lui părea înghețată, expresia ochilor era rece. Zhou Xiang era în industria divertismentului de aproape zece ani. Văzuse tot felul de frumuseți, dar indiferent dacă fusese în trecut sau acum, Yan Ming Xiu era bărbatul cel mai perfect. Dumnezeu îl crease atât de fin și de superb încât nu era o surpriză că el captivase milioane de spectatori.

 

Până și el, care întâlnise mulți  oameni frumoși, era fascinat de Yan  Ming Xiu.

 

Știa că nu exista nici o posibilitate de a suprima amintirile dintre el și Yan Ming Xiu. Doar un an separa momentul în care el și Yan Ming Xiu se întâlniseră și ultimul lor telefon. Cu toate acestea, pentru el, acele amintiri erau prea recente. Acest sentiment era foarte ciudat. Parcă ar fi văzut o persoană adolescentă săptămâna trecută , iar săptămâna aceasta devenise bărbat. Pentru el, cei doi ani dintre ei erau complet goi. Cei doi ani îi schimbaseră pe toți și schimbaseră multe lucruri. Dar el, nu doar că pierduse doi ani , dar era forțat să accepte și schimbările care avuseseră loc.

 

Zhou Xiang se dădu la o parte să lase oamenii să iasă.  Când Yan Ming Xiu ieși din lift înconjurat  de un grup de oameni, îl văzu din prima.

 

În general el nu dădea atenție la nimeni, dar când văzu ochii lui Zhou Xiang care erau atât de profunzi și de întunecați, avu o senzație de nedescris. Corpul lui părea absorbit de ei. Își simți inima bătând neregulat.

 

De ce este această expresie e atât de familiară?!

 

Yan Ming Xiu se aplecă ușor și nu putu opri bătăile nebunești din inima lui. Nu  înțelegea deloc ce se întâmpla cu el. De ce un străin îi provoca un asemenea șoc?

Cei doi oameni se uitau direct unul la celălalt, doar câțiva metri îi despărțeau. Distanța dintre ei era atât de apropiată, dar și atât de îndepărtată, de parcă ar fi fost la mii de kilometri depărtare unul de altul.

 

Zhou Xiang se simți atât de neajutorat. În fața lui Yan Ming Xiu… nu putea fi el însuși. Se forță să rămână calm. Lăsă capul în jos și plănui să coboare pe scări.

 

Când trecu pe lângă Yan Ming Xiu, acesta făcut brusc un pas mare înainte și îl  prinse de braț în fața privirilor surprinse ale tuturor. Puterea lui era atât de puternică încât Zhou Xiang se încruntă de durere.

 

Zhou Xiang se întoarse brusc să se uite la el. Înălțimea lui Yan Ming Xiu, de aproape 19o cm, îl perturbă. El văzu că ochii lui Yan Ming Xiu, se luminară brusc. Buzele îi tremurară ușor și întrebă rece, fără să se gândească prea mult:

– Cine ești, tu?

[1] Prefix care dă un sentiment de familiaritate și apropiere. Este adesea folosit între prieteni, membri ai familiei sau persoane cu o relație strânsă.

[2] Venerabil ,experimentat. În general Lao se folosește

și pentru a arăta respectul față de un prieten mai în vârstă

[3] Particulă care accentuează faptul că persoana respectivă e magnifică și remarcabilă

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
2
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Cascadorul

Cascadorul

Înlocuitorul profesional într-un corp nou
Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Traducător: Lansat: 2017 Limba nativă: Chineza
Cascadorul, cu titlul original Înlocuitorul profesionist într-un alt corp  scrisă de Shui Qian Sheng e un webnovel care a avut un mare succes chiar de la începutul primului capitol. Acest roman povestește istoria lui Zhou Xiang( Joe în serial) și a lui Ming. Zhou Xiang este cascadorul lui Wang Yudong, un tânăr actor celebru. Îl întâlnește pe Ming întâmplător, iar cei 2 au o relație profundă.  Însă  Ming l-a văzut întotdeauna ca înlocuitorul lui Wang Yudong atât ca profesionist cât și ca partener de sex. Când va înțelege acest lucru, Zhou Xiang va pleca să lucreze în munți la un film. El va avea grav un accident  în aceeași zi cu o altă persoană care are același nume ca al lui. După 2 ani Zhou Xiang se trezește în corpul acestei persoane. Dar destinul îl readuce să trăiască aceeași viață ca înainte, cu aceeași oameni și îl reîntâlnește din nou pe Ming. În această viață, Ming își dorește ca Zhou Xiang să nu fie mort și să revină alături de el ca înainte. Ming încearcă să afle adevărul despre ultimele zile ale acestuia. De data aceasta Ming se va îndrăgosti nebunește de Zhou Xiang. Dar oare acesta va reuși să-l ierte? ...................................................................................................................... Știați că...?
Romanul Înlocuitorul profesional într-un alt corp(Cascadorul) a fost conceput inițial pe net ca un webnovel. Era scris in fiecare săptămână sub forma de foiletoane și el ținea cont si de mesajele trimise de către cititori.
Scrierea cărții a durat 2 ani, din 2017 în 2019. Pentru a o putea publica in carte pe foaie de hârtie ea a folosit o editură din Taiwan. In 2020 ea a apărut sub formă de carte adevărată. Aceasta diferă cam 20% de prima apariție e-book in 2019.Scriitoarea a modificat câteva capitole in versiunea 2020.Cartea a fost tradusă in mai multe limbi asiatice, printre care thailandeza. E-book thailandeză a fost publicata in 2021 și se găsește pe Meb+ în versiunea cea mai recentă.????????
Această traducere este realizată după cartea publicată în thailandeză pe situl Meb +.
...........................................................................................
NOTA TRADUCĂTORULUI Dragi cititori, începem azi o nouă aventură. Mulți dintre voi mă cunosc de la traducerea Păunului Roșu. Sper să mă urmăriți și să vă îndrăgostiți de Ming și de Zhou Xiang tot atât de mult ca de Lu Yi Peng și Kong Shuai. Traducerea se face după ediția thailandeză care mi se pare foarte corectă. Sunt foarte multe capitole, afișez pe măsură ce traduc. Scriitoare a dat acordul la traducerea cărții în orice limbă. În limba thailandeză o putem găsi pe Meb + în versiune gratuită. Eu și Nuvele la cafea vă urăm o lectură plăcută și răbdare la traducere. Mulțumesc, AnaLuBlou Serialul poate fi urmărit aici: https://rainbow-love.ro/series/cascadorul-2024/      

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset