Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 34

Secretul de mai jos

Trupul lui Darin căzu la pământ în timp ce Bom continua să o privească, respirând greu, cu ochii goi, fără milă, fără compasiune. Era doar un gol de emoție în ochii lui.

– Darin! strigă King alergând și îngenunchind înainte de a-și scoate haina de la costum și de a o apăsa pe rana de pe abdomenul lui Darin pentru a opri sângerarea.

– Ah, din nou, asta…

– Ce? Ce vrei să spui? 

King deveni agitat când văzu sângele picurând din buzele celeilalte persoane.

– Este… este cealaltă.

 – Ah, cred că poate vrea să-ți spună că eu sunt criminalul.

 Cuvintele lui Bom îl făcură pe tânărul detectiv să se întindă imediat după armă.

– Ai de gând să tragi din nou? Oh, ai de gând să tragi orbește în altcineva sau ai de gând să mă nimerești?

– Înapoi.

O puse pe Darin la pământ și îndreptă arma spre tânărul cu aspect inocent. Celălalt bărbat își ridică mâinile deasupra capului ca și cum s-ar fi predat, dar zâmbetul care îi împodobea fața nu arăta nicio vină.

– Vei fi arestat sub suspiciunea de crimă și agresiune asupra unui angajat.

– Știi ce este cel mai amuzant? îi zâmbi Bom lui King fără nicio urmă de teamă de arma care era îndreptată spre el.

–  Tocmai când totul merge așa cum vrei tu.

– Nu-mi pasă ce spui și nu mă tem de niciuna dintre fantomele tale. Cu spatele la perete. Pune-ți mâinile împreună, ești prins în capcană.

– Nu ți-e frică? Dacă chiar nu ți-ar fi fost frică, probabil că glonțul n-ar fi ratat și n-ar fi lovit pe nimeni.

– ȚI-AM SPUS SĂ TE ÎNTORCI!

King se uită la Darin care zăcea pe podea. Bom râse adânc în gât de parcă ar fi fost amuzant ce făcuse polițistul din fața lui, înainte de a se întoarce cu spatele la perete.

– Se spune că oamenii de vineri sunt tenace, curajoși și conștiincioși. Mi se pare corect, pentru că bătrânul de mai devreme era exact ca tine.

 King, care era pe punctul de a-i pune cătușele, se opri. Khun Tee era ultima victimă de vineri.

– Dar când și-a văzut soția moartă, s-a târât ca un câine. Ar fi trebuit să vezi momentul în care s-a văitat ca un nebun, implorând ca ea să fie adusă înapoi… ha ha ha.

– Taci din gură!!!

 Una dintre cătușe era bine prinsă, dar tocmai când se pregătea să o pună pe cealaltă parte, un sunet în spatele lui îl făcu să se oprească.

King… 

– Pentru ticălosul ăla bătrân, soția lui părea să fie ceea ce își dorea cel mai mult. Dar pe tine ce te interesează? Slujba, banii, poziția, puterea… sau iubitul tău?

– …Singha.

 Singha stătea în fața lui, cu arma în mână. Tonul vocii pe care îl folosea nu era unul de furie sau dezamăgire, nu mai exista răceală, era Singha care încă îl iubea și îl asculta ca în trecut. Da… era în trecut, pentru că relația era deja încheiată. King închise cealaltă cătușă de la încheietura lui Bom înainte de a privi înapoi.

– Te vei juca cu fantomele în închisoare.

– Ha, ha, ha. Nu idiotule, nu te amăgi. Crezi că sunt genul de persoană care se lasă prinsă atât de ușor?

– Ce înseamnă asta?

– Știi unde a avut loc primul sacrificiu? Invocarea sufletelor este foarte dificilă, mai ales a sufletelor moarte, așa că trebuie să existe o mulțime de sacrificii. Tatăl meu a fost aproape în necaz pentru că acolo erau doar spirite rele. Oricine intră din greșeală acolo va avea multe probleme.

 Bom își mușcă obrazul și se uită la persoana din spatele lui. Ochii i se aprinseră din nou pentru că se juca cu sentimentele celeilalte persoane.

– Îți pot spune cine este în… Sisaket.

Ochii lui King se măriră când își dădu seama că indiciul se referea la Singha. Tocmai când se gândea cum să reia legătura cu fostul iubit, o umbră îi trecu prin spate, făcându-l să se întoarcă și să privească, dar era prea târziu.

**BANG!

Sunetul metalului lovindu-se de carne se auzi în toată zona, apoi vocea unui tânăr căzut la pământ cu un lichid roșu țâșnindu-i din cap și împrăștiindu-se peste tot se stinse și toți demonii se năpustiră asupra lui și începură să lingă înfometați.

– Tată al meu, ești încă puternic și nu te-ai schimbat deloc.

– Nu te mai prosti, grăbește-te și termină cu asta, ceremonia trebuie să aibă loc mâine.

– Știu, oricum trebuie să-l așteptăm pe băiatul ăla.

 O mână zbârcită scoase cheia din buzunarul lui King și desfăcu cătușele fiului său:

– De ce nu aduci pe altcineva?

– Băiatul ăla are un spirit care îl urmărește. Vreau să fie el.

– E doar un băiat care a văzut o fantomă.

– Asta i-ar putea da mai multă viață.

– Nu e pentru mine de data asta.

 Bom își folosi limba pentru a-și apăsa obrazul, înainte de a-i trage de brațe pe Darin și King, care erau leșinați, spre coridorul de legătură care ducea în parcare.

– De data asta, îți reînnoiesc viața, tată.

*

Thup stătea neliniștit în mașină, întredeschizându-și ochii și uitându-se la drumul din față. Deși îi era teamă de ceea ce va vedea pe drum, tot voia să vadă când va ajunge.

– De ce ești atât de nerăbdător? Stai jos.

– Poți să conduci mai repede?

– Nu există semafoare, drumul este necunoscut, trebuie să fiu atent, altfel am putea lua un viraj și să ieșim în afara drumului, răspunse Chan, înainte de a accelera un pic mai mult când văzu că băiatul de lângă el nu putea sta locului.

– Deci spui că polițistul este în pericol, pericol de ce?

– De...

 Thup se opri. Dacă ar fi spus că acele fantome îl vor păcăli pe Singha să se sinucidă, persoana de lângă el s-ar fi întors și ar fi crezut că este ridicol.

– Ideea este că există un criminal în acea casă.

– Oh!? Și de unde știi?

– Știu, vă rog să vă întoarceți repede.

 De-a lungul drumului, erau mulți călugări peste tot, dar când intră în pădure, totul era tăcut. Nu văzu spirite sau fantome, deși acel loc era o zonă de cimitir, dacă locul era atât de liniștit era pentru că acolo era ceva mai înfricoșător și nicio fantomă nu îndrăznea să stea prin preajmă, la fel ca oamenii vii. Când mașina se opri în fața casei, cei doi oameni simțiră la fel. Părul de pe corp li se ridică și un fior le străbătu spinarea. Era un sentiment care le spunea să plece și să nu se mai întoarcă acolo.

– De ce este mai înfricoșător decât înainte? spuse Chan înainte de a-și freca brațul.

– Aia e mașina lui P’Sing. 

Thup arătă spre mașina parcată în fața lui înainte să înghită în sec. Înainte să poată ieși din mașină, văzu ochii albi care îl priveau, un zâmbet înfricoșător. Se așteptase la asta, chiar se așteptase la asta.

– Poți aștepta aici.

– Nici măcar nu trebuie să-mi spui. Nici nu m-am gândit să vin aici de la bun început!

Thup respiră adânc pentru a-și ridica moralul. Deși nu mai rămăsese decât puțin acum, indiferent ce se întâmpla, indiferent ce vedea, motivul pentru care venise aici era Singha. Înainte ca Thup să poată deschide portiera și să coboare din mașină, Chan îl apucă de umăr.

– Ei bine… nu știu despre ce este vorba, dar Lung Chai a spus să-ți dau asta.

Un colier amuletă fu pus în fața lui Thup. Era doar un colier amuletă cu aspect obișnuit, cu șnur negru, fără rame de argint, fără rame de aur, fără lucruri scumpe. Era doar o statuie a lui Buddha din teracotă în centrul unei rame transparente, dar Thup și-l amintea bine, pentru că semăna cu colierul pe care îl purta tot timpul înainte și care dispăruse.

– Unchiul mi-a spus că Luang Puhor a lăsat asta pentru tine. Mi-a spus că trebuia să ți-l dea în zilele sfinte budiste. Când ai plecat de acasă, unchiul a uitat și mi l-a dat mie, în caz că dau de tine în oraș.

– Mulțumesc.

 Thup luă colierul amuletă și îl ținu în mână înainte de a incanta o rugăciune pentru a invita amuleta și de a și-o pune la gât.

“Sabbebuddha, sabbethamma, sabbesangha, palapattā paccekanan, vei rămâne puternic, arahantanan, poți fi rakkangbandhami, sabbhaso buddhaṃ. Ore Dhamma Adishthami Sangha Athitthami”

Thup coborî din mașină și intră în casă, deși inima îi bătea cu putere, nu putea da înapoi mai mult, pentru că dacă renunța de data asta, el ar fi cel care ar deveni următoarea fantomă.

Casa era tăcută, doar praful plutea peste tot pentru că nimeni nu mai fusese prin preajmă de mult timp. Thup se baza pe lumina din mașina lui Chan pentru a vedea, pentru că nu luase nicio lanternă cu el.

– P’Sing, P’Sing, unde ești? îl strigă tânărul pe Singha când se uită cu coada ochiului și văzu o fantomă cu ochi albi care îi zâmbea.

– Ce i-ai făcut?

„Mort, uriașul trebuie să moară.” 

– Din moment ce nu-l poți atinge, atunci ai de gând să-l faci să se sinucidă așa, nu?

„Sâmbătă.” 

– Nu, pe mine mă vrei sâmbătă, nu pe el.

„Ha ha ha!” 

– Nu ești Mama Buy, nu ești Khun Chaba, ești doar o fantomă care a fost chemată să ia viețile altor oameni, asta nu te face nici zeu, nici stăpânul meu.

„AHAAAAAAAAAA.” 

Un țipăt puternic zgudui casa, făcându-l peThup să își acopere urechile. Expresia lui batjocoritoarea dispăru, lăsând doar furie. Ochii aproape că-i ieșiră afară din orbite, fața i se transformă într-o figură deformată, pe față îi apărură cicatrici și picături de sânge stacojiu îi picurară din spate pe podea, brațele și picioarele îi erau răsucite și deformate. Totul era atât de înfricoșător încât Thup nu îndrăznea să se uite.

“Am de gând să te omor. Am de gând să te omor.” 

Ea fugi imediat spre Thup și, în același timp, Thup însuși fugi pe scări. Sunetul de târâre îl urmări și fu nevoit să se uite înapoi. Mâinile ei erau răsucite, iar persoana diformă se întinse și-i apucă gleznele. Ceva ascuțit îi străpunse carnea până când băiatul își mușcă buzele din cauza durerii pe care o simțea. Încercă să urce pentru a ajunge la ultimul etaj, dar fu târât atât de tare încât nu se mai putea mișca. Spuse toate rugăciunile pe care le știa, dar nu era suficient pentru a-l ajuta, fantoma își slăbi strânsoarea, dar se părea că era pentru o altă cauză.

„Mamă, pot să mănânc acum?” 

Thup se uită la o fată care stătea ferm pe vârfuri în vârful scărilor.

Corpul fetei era carbonizat din cap până în picioare, pielea era sfâșiată, chiar și carnea roșie putea fi văzută contrastând cu pielea corpului ars care era complet neagră, ochii ei erau la fel de goi cum Thup îi văzuse și altă dată, dar în mâna ei avea un glob ocular pe care îl mișca ca pe o jucărie.

Chipul acela se uită la Thup înainte de a râde, dacă nu reacționa acum, putea chiar să moară chiar acolo.

– Ajută-mă din nou. Te rog, ajută-mă.

Durerea din gleznă dispăru și Thup se eliberă în sfârșit. Se uită înapoi și descoperi că fantoma feminină care îl urmărise de când era copil stătea între el și fantoma de dedesubt.

– Mulțumesc. 

Thup se întoarse să privească în sus. Când găsi doar vidul, se târî imediat afară de pe casa scării.

– P’Sing! P’Sing!

Tânărul încercă să se ridice înainte de a merge să deschidă ușa celei mai apropiate camere, durerea din glezne și din palme, pe măsură ce sângele începea să se scurgă din bandaj, îl făcu pe Thup să vrea să plângă. Niciodată nu fusese nevoit să sufere așa, niciodată nu fusese nevoit să înfrunte o fantomă așa și niciodată nu trebuise să o invoce pe „ea” așa.

– P’Sing-P’Sing.

 Thup șchiopăta grăbit spre spatele camerei. Îl văzu pe Singha stând pe podea, în mână ținea o bucată de sfoară, iar chipul lui era ușor și calm, atât de blând încât știa la ce se gândește:

– P’Sing, ce e cu tine?

– Am avut o soră mai mică.

– Ai avut?

– Am avut o soră mai mică pe nume April.

– Tot ceea ce vezi nu este adevărat, nu există cu adevărat, m-ai auzit?

 Thup îi cuprinse fața înainte de a încerca să îl readucă pe Singha la cunoștință. În trecut, Singha nu era cineva care se temea de fantome. Nu era cineva care se temea de viața de apoi. … Nu fusese o fantomă, nu fusese un spirit, ci o întâlnire cu amintirile și nodurile din inima lui care îl lăsaseră așa. Nu era de mirare că era atât de neresponsabil.

– P’Sing, trebuie să plecăm de aici. Poți să te ridici?

– A murit din cauza mea.

Thup își trecu degetul mare de-a lungul liniei cicatrizate a maxilarului și, înainte să-și dea seama, își scoase colierul de la propriul gât și îl puse cu grijă pe persoana din fața lui.

– Dacă ar fi fost surioara ta adevărată, nu te-ar fi învinovățit în felul ăsta, ar fi fost aici să te ajute în orice situație, vie sau nu, nu crezi?

 Singha își ridică capul și se uită în ochii căprui ai băiatului din fața lui, de la un băiat speriat care era mereu gata să plângă la un bărbat cu determinare în ochi. De când?

**Zbang!!! Zbang! Zbang!!!**

Sunetul ușilor și ferestrelor din interiorul casei care se deschideau și se închideau era puternic, deși oțelul care lega ferestrele era rezistent, probabil că se deteriorase până în punctul în care nu se mai putea deschide sau închide cu mult timp în urmă.

– De ce ai venit aici?

– Dacă nu te am pe tine, cine mă va salva de fantome?  spuse Thup înainte de a zâmbi,

Văzând asta, ochii lui Singha se luminară din nou.

– Vom rămâne împreună sau vei aștepta în mașină? Am ceva de verificat.

Singha se ridică în picioare înainte de a-i înfășura o frânghie groasă în jurul umărului.

– Împreună.

 Thup se uită la fața bărbatului mai mare înainte de a întinde mâna pentru ca ei să se țină de mână, deși rana durea, era mai bine decât să lași o persoană să dispară din nou.

Când cei doi ieșiră din cameră, sunetele haosului și strigătele din casă se liniștiră brusc, Thup se întoarse să se uite la fața lui Singha înainte de a strânge și mai tare mâna bărbatului mai mare.

– Fantoma pe care am văzut-o nu era Khun Chaba sau fiica ei.

– Ce vrei să spui? Este imaginea pe care ai desenat-o…

– Ea și fiica ei au fost ucise de soțul ei și au fost primele cadavre de aici care au invocat spirite fantomatice care vin să mă bântuie.

– Ea este deja un spirit, de ce mai are nevoie de lucruri spirituale? spuse Singha, dar înainte ca lumina lanternei să coboare scările, o pată de sânge îl făcu să se uite la rana de pe piciorul lui Thup își strânse mai tare mâna, iar tânărul făcu la fel.

– Ea este o fantomă moartă care există de mult timp. A o hrăni este ca și cum ai hrăni viața utilizatorului ascuns. Când utilizatorul moare, cineva așteaptă să facă o altă ceremonie de invocare a fantomei ca aceasta și așa mai departe. Iar… spiritul trebuie să fie chinuit pentru că este o fantomă Khmer. Dar când corpul este incinerat, nu va mai exista nicio colecție de oase pentru a continua ceremonia. Fără locul său bântuit, el nu ar mai avea atât de multă putere.

– Și acum?

 Când coborâră scările, Singha îl urmă și merse la masa din bucătărie, unde erau așezate patru scaune de lemn, scutură ușor din cap. Chiar dacă ar fi trebuit să fie o familie obișnuită care trăia fericită…

– Când lucrai la cazul fostului vindecător, domnul Aisur trebuia să se ocupe și el de caz, nu? Trebuie să fi atins ceva ce nu era în regulă și nu trebuia atins, de aceea a fost urmărit de acele fantome. Am auzit că oamenii bătrâni vorbesc despre asta atunci când cineva face ceva ciudat sau când are loc o crimă pe care făptașul nu ar comite-o niciodată. Cum era el înainte? Care era trecutul lui? Le place să spună că fantoma a ordonat-o. Cred că sunt două. I-ar fi ordonat și lui să înceapă să se închine și să se roage. Apoi a început să se comporte ciudat.

– Dacă găsim primele cadavre, am putea dovedi asta.

 Singha împinse masa din sufragerie într-o parte, înainte de a se apleca și a ridica covorul până când praful se răspândi în toată casa.

– După aceea, a început să studieze magia neagră până când, probabil, a dat peste povestea Mamei Buying, precum și despre chestiunea sacrificiului uman, așa că s-a gândit că ar funcționa.

Thup se uită la podea înainte de a se încrunta, erau talismane roșii peste tot pe podea, ca și cum ar fi vrut să împiedice ceva să iasă…

– Sacrificarea a șapte victime este echivalentă cu venerarea Mamei Cumpătare timp de șapte zile, pentru a avea grijă de copiii ei, dar în realitate cele pe care le sacrifică sunt pentru fantomele mamei și fiicei. Pe măsură ce trece timpul, nevoile acestor fantome cresc. Ca urmare, ele trebuie să găsească noi victime la fiecare cinci ani.

– Ce naiba.

Singha se apropie și deschise dulapul de sub chiuvetă înainte să scoată un ciocan.

– Astea sunt informațiile pe care le-ați schimbat în casa șamanului ăla nenorocit?

Thup își ascunse imediat mâinile la spate, deși știa că asta era oricum inutil, pentru că Singa văzuse deja aceste răni.

– Nu mai face asta, nu trebuie să te rănești, există o mulțime de modalități de a investiga.

 Singha privi persoana de lângă el înainte de a se uita o clipă prin casă.

– Și cum ai ajuns aici?

– L-am rugat pe P’Chan să mă aducă. Așteaptă afară.

Thup se uită mai întâi în afara casei, apoi se întoarse și se uită la Singha.

– Nu mai avem timp.

– Ce vrei să spui?

– Eu sunt ultima victimă.

Singha se holbă la Thup înainte de a-și folosi limba pentru a-i înțepa obrazul și a-și descărca frustrarea.

– Stai departe.

 Singh îl împinse pe tânăr înainte de a începe să folosească ciocanul pentru a lovi podeaua de lemn din fața lui. Fiecare impact era urmat de un țipăt și de zguduirea casei.

„Nu mă respecți!” 

– Phi, trebuie să te grăbești, îl avertiză Thup pe Singha când văzu că fantoma unei fete care apăruse în fața lor stătea nemișcată.

O vază zbură spre ei și se izbi de perete, cioburile de sticlă împrăștiindu-se. Dun fericire ricoșă și nu-i răni pe el și pe Singha.

– NENOROCITULE!

 Singha lovi cu ciocanul bucata de lemn care începea să crape până când putu vedea ce era dedesubt. Nu era atât de pământiu pe cât ar fi trebuit să fie.

– Thup, așteaptă în mașină!

– Nu vreau s-o fac. Cum aș putea să te las singur aici?

Cuvintele și acțiunile lui se contraziceau între ele. Chiar și Singha fu nevoit să-i spună multe cuvinte grele lui Thup. Transpira abundent, mâna îi era îmbibată cu sânge care picura din bandaj, Singha se opri din bătut înainte de a scoate colierul amuletă. Apoi se apropie și i-l puse la loc tânărului.

– Nu, trebuie să-l pui pe tine.

– Îl pui pe tine și nu-l mai dai jos. ĂSTA E UN ORDIN! Dacă vezi ceva, nu fugi, te rog să rămâi aici, ai înțeles?

 Văzându-l pe Thup dând din cap și uitându-se la el cu reticență, Singha se întoarse la podea. Scândura de lemn se deschise încet, dezvăluind o gaură mare și era sigur că ceea ce se afla dedesubt nu era cu siguranță ceva bun.

!!!!!!!!

Sunetul frecării scândurilor de lemn îl făcu pe Thup să ridice privirea, și deschizând ochii larg văzu imediat masa de lemn avansând spre Singha, așa că îl scoase pe Singha primul.

– Phi..P’Sing!